Grant Morrison & Dave McKean, "Arkham Asylum" (1989)

La mijlocul anilor 1990, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, am avut plăcerea să parcurg un roman grafic cu totul ieşit din comun, intitulat Arkham Asylum - A Serious House on Serious Earth. Scenariul îi aparţinea lui Grant Morrison, iar grafica lui Dave McKean. Alături de Elektra Assassin şi de Sin City, mi-a rămas în memorie ca o realizare de excepţie din banda desenată. La recent-încheiatul tîrg de carte SF Final Frontier II, la jumătatea lunii martie 2012, am avut ocazia să achiziţionez un exemplar dintr-o ediţie aniversară a acestui album. Dacă tot l-am achiziţionat, m-am aşezat gospodăreşte şi l-am recitit. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

La începutul acestui roman grafic, pe 1 aprilie, diverşii criminali prinşi de Batman şi internaţi la azilul Arkham se revoltă, îi iau ostatici pe membrii personalului medical şi cer ca Batman să vin să se interneze alături de ei. Ca urmare, protagonistul se simte dator să meargă acolo şi să se confrunte încă o dată cu Joker, cu Two-Face, cu Pălărierul Nebun, cu Doctorul Destin şi cu toţi ceilalţi. (Sau aproape cu toţi ceilalţi, avînd în vedere că din galeria personajelor de aici lipsesc Pinguinul şi Catwoman.)

Pe celălalt fir narativ, plasat în primele decenii ale secolului al douăzecilea, întemeietorul azilului, Amadeus Arkham, descoperă că maică-sa este împinsă spre nebunie de viziuni ale unei creaturi tenebroase, cu aripi de liliac, iar el la rîndul său se scufundă treptat în demenţă, ajungînd să scrijelească cu unghiile inscripţii obscure pe podeaua celulei în care este închis. Cel care îl înlocuieşte, doctorul Cavendish, îi studiază jurnalul şi îşi pierde treptat sănătatea mintală, aparent fără să înţeleagă că entitatea aceea monstruoasă care bîntuia azilul era un fel de proiecţie din viitor a lui Batman.

Ca şi Stray Toasters de Bill Sienkiewicz, publicat cam în aceeaşi perioadă, Arkham Asylum impresionează în primul rînd prin calitatea excepţională a graficii. Primele pagini conţin semne stranii, colaje de fotografii cu bucăţi de lemn şi piroane, iar planşele propriu-zise sînt realizate într-o varietate de tehnici, unele amintind de impresionism, altele de dadaism. Literele care redau discursul personajelor sînt create la rîndul lor cu o gamă largă de tehnici, mulţumită lui Gaspar Saladino. Efectul este încă mai impresionant decît în Stray Toasters sau în Steampunk: Manimatron. Discursurile Jokerului, spre exemplu, sînt mînjite în roşu aprins, ca nişte dîre de sînge arterial scrijelite cu furie pe pereţi. Impresia de ansamblu este foarte apăsătoare, gotică, iar conexiunile intertextuale ale scenariului la Alice în ţara minunilor şi Psycho au conotaţii de pedofilie şi incest. După încheierea poveştii propriu-zise, albumul conţine cîteva pagini cu declaraţii ale personajelor, unele mai neliniştitoare decît altele, iar notele biografice ale lui Gant Morrison şi Dave McKean sînt prezentate într-o manieră grafică la fel de spectaculoasă.

Versiunea pe care am achiziţionat-o, ediţia care marchează a cincisprezecea aniversare a romanului grafic, conţine şi scenariul original, cu adnotări, schiţe de planşe realizate de Grant Morrison, precum şi o postfaţă de Karen Berger, vicepreşedintă la Vertigo, cu informaţii despre modul în care Arkham Asylum a fost creat şi a schimbat regulile jocului în domeniul romanelor grafice. Pentru că acest album de nici 150 de pagini, care a avut nevoie de mai bine de trei ani pentru a fi realizat şi publicat, este unul dintre cele mai bine vîndute romane grafice din toate timpurile.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)