Naomi Wolf, "The Beauty Myth" (1990)

În vara anului 2009, prin amabilitatea doamnei Doina Hanu, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi de la Librăria Nautilus, http://nautilus.ro, un exemplar dintr-o lucrare de non-ficţiune de Naomi Wolf, The Beauty Myth - How Images of Beauty Are Used Against Women (Vintage Books, Londra, 1991). Am parcurs această lucrare în cîteva zile (şi nopţi), în decembrie 2010, iar conţinutul ei m-a pus pe gînduri. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Premisa cărţii The Beauty Myth este că structurile societăţii patriarhale occidentale au căutat o cale de a contracara al doilea val de feminism din anii 1960-70 şi că au găsit-o în promovarea mitului frumuseţii feminine ca o scuză pentru instigarea femeilor una împotriva celeilalte, ca o încurajare a atitudinilor critice şi autocritice împotriva femeilor şi ca un pretext pentru discriminarea sexuală la locul de muncă.

Autoarea arată că, în teorie, mitul afirmă că femeile ar avea nevoie să fie frumoase pentru a fi iubite, apreciate (ba chiar şi promovate la locul de muncă), iar în practică mitul le încurajează pe femei să cumpere cosmetice, haine de firmă şi accesorii, să se înfometeze, să-şi irosească timpul şi energia cu exerciţii fizice, să se supună unor proceduri riscante, dureroase şi costisitoare de chirurgie estetică şi să se deteste una pe alta.

După ce defineşte acest mit mediatic contemporan, Naomi Wolf tratează în următoarele capitole despre diversele domenii în care mitul frumuseţii acţionează. Spre exemplu, în capitolul al doilea, autoarea aduce în discuţie efectele mitului frumuseţii în relaţiile profesionale. Printre acestea se numără standardele duble (în carieră, femeile ar trebui să fie atît competente cît şi frumoase, în vreme ce bărbaţilor nu li se cere decît să fie competenţi), discriminarea pe motive de vîrstă sau de înfăţişare, precum şi cazurile de hărţuire sexuală la locul de muncă.

În capitolul al treilea, autoarea tratează despre prezenţa acestui mit în cultură, despre propagarea lui în revistele destinate publicului feminin şi despre discrepanţa culturală dintre cele două sexe. Teoria ei este că ar exista un monopol masculin asupra culturii de masă şi că, deşi femeile constituie majoritatea populaţiei în ţările occidentale, ele nu ar avea parte decît de o cultură populară "de nişă" al cărei conţinut este discret controlat şi cenzurat de către sponsorii din industria de produse cosmetice.

În capitolul al patrulea, Naomi Wolf discută despre aspectele pe care mitul frumuseţii ca formă de constrîngere socială le-a împrumutat de la diverse religii şi culte religioase. Astfel, departe de a fi o simplă idee abstractă, mitul acesta mediatic caută să le impună convertitelor restricţii privitoare la dietă, ţinută şi conduită, iar în loc de mîntuire sau viaţă veşnică promite o viaţă nouă într-o formă nouă aici, pe Pămînt (şi nu îşi ţine promisiunea).

Capitolul al cincilea tratează despre reprezentările mediatice ale sexualităţii în anii 1970-90 (spre exemplu, în reclamele pentru cosmetice sau în cinematografie) şi despre schimbările de atitudine ale tinerelor generaţii cu privire la sexualitate ca urmare a expunerii la acest peisaj mediatic.

Capitolul al şaselea, unul dintre cele mai îngrijorătoare din acest volum, discută efectele devastatoare ale curelor de slăbire severe la care se supun tinerele din Occident - cu precădere cele cu educaţie superioară. Unele efecte ale înfometării sînt fiziologice (anorexie, bulimie), altele sînt psihologice (tulburări nervoase, apatie), iar paralela pe care autoarea o face cu efecte similare suferite de victimele războiului şi ale Holocaustului este grăitoare.

Încă şi mai îngrijorător este capitolul al şaptelea, care discută efectele fiziologice, psihologice şi sociale ale chirurgiei estetice asupra femeilor. Autoarea insistă că, deoarece practicienii chirurgiei estetice nu sînt supuşi unui control riguros, iar contrastul dintre reclame şi realitate este uriaş în cazul acestor servicii, neimplicarea autorităţilor de stat în acest domeniu demonstrează că, în ţările occidentale, femeile sînt în continuare tratate ca nişte cetăţeni de rangul al doilea.

Capitolul final explorează căile prin care acest mit mediatic ar putea fi demontat înainte de a deveni o dogmă oficială opresivă şi criminală precum eugenia în Germania nazistă. Probabil nu e o surpriză pentru nimeni că primul pas propus de autoare este unul de inspiraţie umanistă: respectul - atît respectul faţă de sine cît şi respectul faţă de persoanele din jur - un respect născut din dragoste şi din preţuire.

Pe ansamblu, The Beauty Myth are o valoare educativă majoră şi, în situaţia în care aş fi părinte, probabil că mi-aş îndemna copiii să parcurgă această carte cu speranţa că nu vor deveni victime uşoare pentru revistele cu foi lucioase, magazinele de cosmetice şi clinicile de chirurgie estetică.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)