Ţesătorul

miercuri, 8 mai 2013

Mircea Pricăjan se aventurează "Dincolo de noapte"

Astăzi, după ce am primit o veste neplăcută şi una agreabilă, am aflat de la domnul Mircea Pricăjan că a parcurs antologia Dincolo de noapte îngrijită de Oliviu Crîznic. Urmarea acestei lecturi este o cronică apărută în Revista de suspans (8 mai 2013). Din amplul articol mi-a atras atenţia următorul alineat:

"Acestea fiind spuse, şi după ce am citit cu maximă atenţie

antologia care are în subtitlu particula „gotic”, trebuie spus,

de asemenea, că în cuprinsul ei găsim exact trei povestiri de

factură gotică: prima îi aparţine antologatorului însuşi, fiind

un prequel la romanul său de debut … şi la sfârşit a mai

rămas coşmarul (o veritabilă demonstraţie de scriere

gotică!), iar celelalte două sunt scrise de Florin Pîtea

(Văgăuna bântuită, interesant exerciţiu de recreare a limbajului cronicăresc din

Medievalul românesc) şi de Raluca Băceanu (Fraţii de Saint-Yves, o poveste bine articulată

care pune accent în principal pe latura melancolică a goticului, spre deosebire de

contribuţia lui Oliviu, unde, ca de obicei în scrierile sale, predomină spectrul terorii şi

imaginile senzaţionale).

Îi mulţumesc domnului Pricăjan pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Modificatorii" (2010)

Pe 19 noiembrie 2010, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman modular al domnului Liviu Radu, Modificatorii (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). A doua zi am participat la o dublă lansare alături de autor (cealaltă carte lansată fiind o lucrare de nonficţiune a subsemnatului, Art Wasn't Quite Crime), aşa încît am primit o dedicaţie cu autograf.

De citit, însă, am apucat să citesc Modificatorii abia în mai 2013, imediat după Manipularea maselor. Într-un fel, a fost mai bine, pentru că am descoperit nişte paralele interesante între cele două cărţi în privinţa conţinutului. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima secţiune a volumului se intitulează "Lumina trebuie să vină dinspre răsărit" şi are dimensiuni de nuvelă. Acţiunea este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numai că, progresiv, cititorii înţeleg că istoria a curs altfel, iar harta lumii e desenată în cu totul alt mod. Astfel, Marea Britanie are în continuare colonii în America de Nord, Franţa şi-a păstrat vastul teritoriu de pe valea fluviului Mississippi, Imperiul German se întinde pînă lîngă China, iar Statele Unite ale Americii, Rusia sau Uniunea Sovietică nu au existat niciodată.

Prin această lume paralelă se perindă personaje ca André Malraux, Jean Cocteau, Winston Churchill sau colonelul T.E. Lawrence, în vreme ce alte figuri istorice, precum Adolf Hitler sau Iosif Stalin, au pierit de timpuriu şi nu au avut un impact aşa mare asupra istoriei. Sau poate impactul lor a fost unul indirect...

Protagonistul François Lefort şi un prieten al său, Jean Amvroise, implicaţi în mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţilor germani, ajung să ia legătura cu trei domni miserioşi: un oarecare Michel, care cîndva a publicat volume cu catrene, un pretins spaniol, José Bàlsam, şi un anume conte Germain. Cei trei deţin aparate nemaivăzute cu ajutorul cărora pot vedea (şi, într-o anumită măsură, influenţa) trecutul.

Iar, cum protagonistul nu întrevede vreo soluţie practică pentru eliberarea ţării sale de sub ocupaţie, ajunge să se întrebe dacă nu ar fi vreo şansă ca, în trecut, să se favorizeze apariţia unui puternic stat rus care să le ţină piept germanilor şi care eventual să-i înfrîngă într-un război mondial. Doar că soluţia implică mai multe operaţiuni succesive, iar Lefort va fi nevoit să călătorească el însuşi în trecut, pentru a-l educa şi sprijini pe Petru cel Mare...

Cea de-a doua secţiune a volumului se intitulează "Dosarul 'Hannibal ante portas' " şi are dimensiuni de povestire. De această dată, Jean Amvroise îşi pune problema dacă nu ar putea modifica istoria în aşa fel încît Hannibal să cucerească Roma în cel de-Al Doilea Război Punic, iar cei trei modificatori îi pun la dispoziţie o poveste adusă din viitor. Mai exact, din 1968 - din vremea demonstraţiilor studenţeşti antiguvernamentale de la Paris. Protagonistul-narator, Maurice, suferă o fractură în timpul demonstraţiilor, iar în perioada de convalescenţă citeşte copios, pînă cînd i se stîrneşte interesul pentru campaniile lui Hannibal. După numeroase cercetări într-o biblotecă publică, Maurice este contactat de unul dintre modificatorii istoriei, Michel, care îi explică faptul că dorinţa lui de a schimba trecutul şi de a-l vedea pe Hannibal cucerind Roma se îndeplinise deja, şi încă de două ori, dar nu avusese consecinţele scontate. După cîştigarea războiului, romanii modificaseră cronicile ca să le fie favorabile...

Secţiunea a treia, "Mestecenii", e plasată la puţin timp după războaiele napoleoniene şi îi are ca personaje principale pe contele Germain şi pe contele polonez Jan Potocki. Acesta din urmă suferă de depresie şi crede cu tărie că, în urma unui atac căruia îi căzuse victimă cu un deceniu mai înainte, pe vremea unei misiuni diplomatice către China, are să se transforme într-un vîrcolac. Pentru a-şi ajuta prietenul să treacă de impas, contele Germain caută să modifice istoria Rusiei, eliminîndu-l de timpuriu pe ţarul Petru al III-lea şi aducînd-o pe tron în locul lui pe ţarina Ecaterina a II-a, cu speranţa că Potocki nu va mai fi fost trimis în acea misiune diplomatică. Dar istoria are făgaşele ei, care nu se lasă întotdeauna schimbate cu uşurinţă...

Ultima secţiune din volum, "Allez la France!", se petrece într-o istorie paralelă în care Franţa a fost alipită domeniilor monarhilor englezi începînd din a doua jumătate a Războiului de O Sută de Ani, iar cinci secole mai tîrziu, în 1929, după un meci de rugby în care la Paris selecţionata franceză este învinsă ruşinos de către echipa engleză, un suporter, Marcel Montlbeu, îşi îneacă amarul în... bere. Naţionalismul său gastronomic este curînd alimentat cu vin, cornuri şi jambon pe cheltuiala unui străin binevoitor, José Bàlsam, care în miez de noapte îl duce în vizită la nişte prieteni împreună cu care discută în ce fel s-ar putea schimba istoria pentru ca Franţa să fie independentă. Numai că schimbarea pregătită de ei cu ajutorul unei holograme şi a unui mesaj ca din partea arhanghelului Mihail capătă o turnură complet neaşteptată cînd pretinsul trimis al lui Dumnezeu este văzut de Ioana d'Arc...

Cu toate că Modificatorii a fost scrisă la destui ani după Manipularea maselor, unele aspecte din lucrarea de nonficţiune a domnului Liviu Radu, precum desfăşurarea Războiului de O Sută de Ani sau ascensiunea nazismului, şi-au găsit locul în acest volum de ucronii. De asemenea, la fel ca în Constanţa 1919, autorul a căutat cu atenţie puncte din istorie în care evenimentele ar fi putut să ia o cu totul altă întorsătură, iar diferitele elmente ale ucroniilor construite în acest volum, ca, de exemplu, biografiile alternative ale unor personaje celebre, sînt create convingător şi plauzibil.

În privinţa structurării propriu-zise a fiecărui text din acest roman modular, am remarcat că autorul a preferat scenele cu personaje puţine, cu acţiuni nu foarte spectaculoase (ospeţe, conversaţii). Cu toate acestea, acumularea treptată a detaliilor duce, pe de o parte, la crearea tensiunii dramatice, iar, pe de alta, la apariţia acelui sense of wonder pentru care literatura ştiinţifico-fantastică este apreciată. De asemenea, ca şi în O după-amiază cu bere şi zâne, adesea apar poveşti-în-poveste, naraţiuni încastrate în firul narativ principal care ajută la dezvoltarea intrigii şi la înţelegerea acesteia de către cititori. Şi ar merita menţionate trimiterile intertextuale strecurate în volum, de la Manuscrisul găsit la Saragosa la Patrula timpului.

Am remarcat de asemenea faptul că redactarea literară a acestui volum a fost ceva mai bună decît în cazul romanţurilor despre Waldemar (şi acesta este meritul lui Michael Haulică), iar tehnoredactarea textului este frumos făcută, cu spaţii generoase între rînduri şi cu litere rotunde, uşor de citit (motiv pentru care îi sînt recunoscător Onei Frantz). De asemenea, hîrtia pe care e imprimată cartea e de foarte bună calitate, iar prezentarea grafică este atrăgătoare. (Aici a avut o contribuţie editorul Horia Nicola Ursu.)

Pe ansamblu, Modificatorii reprezintă una dintre reuşitele carierei literare a domnului Liviu Radu - o colecţie de ucronii comparabilă în toate privinţele cu Constanţa 1919. Dacă vreodată autorul va publica o continuare despre alte operaţiuni ale acestei anti-patrule a timpului, am să fiu primul la rînd ca să cumpăr un exemplar.

Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, pentru a citi alte ucronii de Liviu Radu nu e nevoie să aştept pînă va apărea un nou volum din Modificatorii. Tot ce am de făcut este să iau de la raft romanul Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade...

Am să vă relatez şi despre acela cît de curînd.

marți, 7 mai 2013

Liviu Radu, "Manipularea maselor" (2005)

În 2005, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar din lucrarea de nonficţiune Manipularea maselor - Cazuri celebre din ultimul mileniu (Editura Cartea de buzunar, Bucureşti, 2005). De citit, am ajuns să citesc volumul acesta abia la începutul lunii mai 2013, în mai puţin de 24 de ore, după ce terminasem romanul O după-amiză cu bere şi zâne.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Lucrarea începe cu o scurtă introducere în care se defineşte conceptul de manipulare şi se face distincţia dintre manipularea individuală şi manipularea maselor.

Partea întîi, "Mobilizări de mase", prezintă pe scurt contextul şi metodele prin care s-a lansat cruciada întîi, precum şi cruciada copiilor. În următoarea secţiune, se discută cazul Ioanei d'Arc şi efectul pe care l-a avut activitatea ei asupra grupării armagnacilor în Războiul de O Sută de Ani. Ultima secţiune a acestei prime părţi construieşte o paralelă între respingerea invaziei mongole în Japonia, în secolul al XIII-lea, şi respingerea Invincibilei Armada de către englezi în secolul al XVI-lea, precum şi de utilizarea acestor victorii pentru consolidarea prin propagandă a regimului shogun-ului, respectiv a monarhiei Elisabetei I.

Partea a doua, "Isterii colective", prezintă vînătorile de vrăjitoare din Renaştere, din Spania, Franţa, Italia, ţările germane, Suedia, Anglia, Scoţia şi din coloniile din Noua Anglie. A doua secţiune tratează despre expulzarea maurilor şi evreilor din Spania, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Ultima secţiune prezintă un fenomen asemănător din istoria secolului al XX-lea - isteria anticomunistă orchestrată de senatorul Joseph McCarthy în SUA în perioada 1950-1957.

Partea a treia, "Nebunie în masă", discută despre modurile în care incaşii îşi impuseseră controlul asupra a sute de grupuri etnice din Anzi înainte de sosirea spaniolilor. A doua secţiune prezintă modurile în care conducători zuluşi din secolul al XIX-lea şi-au instruit armata şi şi-au asigurat supunerea oarbă a subordonaţilor. Cea din urmă secţiune discută despre metodele de manipulare în masă folosite de Adolf Hitler în perioada ascensiunii sale spre puterea politică (1919-1933), respectiv metodele de propagandă prin care şi-a consolidat puterea după 1933.

Lucrarea domnului Liviu Radu are un caracter de popularizare a ştiinţei (în acest caz a istoriei), căci este concisă, clară şi utilizează un vocabular pe înţelesul cititorului mediu. Cu toate că printre rînduri se întrevede că autorul a făcut un efort sistematic de documentare, volumul nu este îngreunat nici cu prea multe note de subsol, nici cu o bibliografie, nici cu un index. În schimb, din loc în loc apar ilustraţii alese judicios.

Tehnoredactarea este destul de îngrijită - rîndurile sînt destul de aerisite, spre exemplu. Din păcate, literele alese pentru text sînt cam înguste şi îngreunează întrucîtva lectura. În schimb, hîrtia pe care a fost imprimată cartea este de bună calitate. Pe ansamblu, Manipularea maselor merită timpul şi atenţia dumneavoastră.

Cum asupra modului în care tratează domnul Liviu Radu istoria într-o lucrare de nonficţiune m-am edificat, mi-am propus în următoarele cîteva zile să aflu cum foloseşte dumnealui istoria ca material pentru ficţiune în volumul Modificatorii. Dar despre acela vom discuta cu alt prilej...

luni, 6 mai 2013

Liviu Radu, "O după-amiază cu bere şi zâne" (2009)

În noiembrie 2009, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar din cel de-al treilea romanţ al lui Waldemar, O după-amiază cu bere şi zâne (Editura Tritonic, Bucureşti, 2009). De citit, l-am citit abia la începutul lunii mai 2013. Şi iată ce am aflat:

La cîţiva ani după evenimentele din Blocul câş, Waldemar merge într-un local cu scriitorul Liviu, cu Grigore Baul şi cu Spiridon Verdeaţă. Din păcate, discuţia le este întreruptă discret de o vizitatoare de pe tărîmul zînelor care îi solicită ajutorul protagonistului.

Ajuns pe tărîmul zînelor, Waldemar primeşte misiunea de a organiza un concurs pe baza căruia cîştigătorului să-i revină jumătate din împărăţie şi prinţesa Claudette de soţie. Selectarea candidaţilor e destul de interesantă, iar concursul final se încheie într-un mod neaşteptat, cînd un zmeu o răpeşte pe prinţesă şi o duce pe alte tărîmuri.

Protagonistul, însoţit de Grigore Baul şi de tînărul Ramon, pleacă în căutarea prinţesei. Se confruntă cu zmeul şi cu ajutoarele acestuia pe mai multe tărîmuri, inclusiv în Cartierul Lacul Tei, după care o salvează pe Claudette, iar el revine la întrunirea din local.

În cele din urmă, Waldemar revizitează tărîmul ielelor, unde i se clarifică unele nelămuriri pe care le avusese, după care se întoarce acasă.

Ca şi Blocul câş, romanul O după-amiază cu bere şi zâne se încadrează în categoria fantasticului de portal. Tonul naraţiunii este jucăuş şi amuzant, iar destule evenimente din intrigă au un element de farsă.

Am remarcat, ca şi în Waldemar, o doză de autoreferenţialitate. Nu numai că apare un personaj secundar numit Liviu, un scriitor între două vîrste, dar i se şi solicită autograf pe un volum care are portretul său pe prima copertă. (Să fie cumva Spre Ierusalim?)

Pentru amatorii de puzzle-uri literare, există şi o sumedenie de trimiteri intertextuale, de la Dracula la Peter Pan, de la Stormbringer la Wyrd Sisters şi de la 1001 de nopţi la Motocentauri pe acoperişul lumii. Cum romanul este fantastic, numeroase dintre aceste trimiteri sînt la basme populare, fie la cele ale lui Petre Ispirescu, ale fraţilor Grimm sau ale lui Charles Perrault. Destule dintre referirile intertextuale sînt parodice, însă am observat că autorul a folosit frecvent pe parcursul romanului procedeul poveştilor-în-poveste din 1001 de nopţi.

Pe ansamblu, O după-amiază cu bere şi zâne a fost o lectură agreabilă. Probabil că aş fi apreciat acest roman şi mai mult dacă la tehnoredactare textul n-ar fi fost pus în pagină cu nişte litere înguste, care îngreunează cititul. Din acest punct de vedere, abia aştept să parcurg Modificatorii, o carte imprimată cu litere frumoase. Dar asta e altă poveste...

sâmbătă, 4 mai 2013

John O'Farrell, "An Utterly Exasperated History of Modern Britain" (2009)

La începutul lunii mai, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, am avut ocazia să citesc un volum de nonficţiune de John O'Farrell intitulat An Utterly Exasperated History of Modern Britain or 60 Years of Making the Same Stupid Mistakes As Always (Colecţia Black Swan, Editura Transworld Publishers, Londra, 2009). L-am parcurs în mai puţin de 24 de ore, ajutat fiind de tehnoredactarea aerisită şi de literele citeţe, bine alese - Giovanni Book.

Şi iată ce am aflat:

După cum probabil vă aşteptaţi, această carte de istorie a Marii Britanii reprezintă o continuare a lucrării An Utterly Impartial History of Britain. Intervalul de istorie acoperit este 1945-2008, iar tonul pe care e scrisă cartea e la fel de amuzant ca şi cel din lucrarea precedentă.

Volumul cuprinde o scurtă introducere şi şapte capitole. Astfel, capitolul întîi tratează despre perioada de după Al Doilea Război Mondial (1945-1951), despre eforturile de salvare a economiei britanice după război, despre instituirea statului bunăstării sociale şi despre privaţiunile suferite în continuare de populaţie.

Capitolul al doilea se ocupă de perioada 1951-1963, relatînd despre criza Canalului Suez, despre evoluţia Războiului Rece şi despre apariţia contraculturii tinerilor.

În capitolul al treilea se prezintă intervalul 1963-1970, cu ascensiunea formaţiei Beatles, succesul Angliei la Campionatul Mondial de Fotbal şi distanţarea Marii Britanii de Războiul din Vietnam.

Capitolul al patrulea discută despre guvernările laburiste din perioada 1970-1979, despre criza petrolului, criza energetică, stagnare, inflaţie, greve, şomaj şi apariţia curentului punk rock.

Capitolul al cincilea analizează în detaliu intervalul 1979-1990, guvernarea neoconservatoare a doamnei prim-ministru Margaret Thatcher, desindustrializarea Marii Britanii, distrugerea puterii sindicatelor, Războiul Insulelor Falkland şi privatizarea unor vaste sectoare economice britanice.

Capitolul al şaselea prezintă perioada 1990-1997, cu finalul Războiului Rece, administraţia John Major şi apariţia aplicaţiei World Wide Web, respectiv a telefoniei mobile.

Capitolul al şaptelea tratează despre intervalul 1997-2008, administraţiile Noii Mişcări Laburiste (Tony Blair, respectiv Gordon Brown), decesul prinţesei Diana, atacuri teroriste, implicarea Marii Britanii în Afghanistan şi Irak, precum şi progresele din domeniul educaţiei publice, respectiv al Serviciului Naţional de Sănătate.

Spre deosebire de lucrarea anterioară, care acoperea un interval istoric mai îndepărtat şi mult mai vast, An Utterly Exasperated History... merge mai în detaliu, discutînd o mulţime de evenimente care ţin nu doar de istoria pe care o ştim din manualele şcolare (alianţe, războaie, dinastii) ci şi de jocurile de culise ale politicii interne, de relaţiile diplomatice internaţionale, de mişcările sindicale, de scandalurile din presă, de schimbările tehnologice, de educaţie, de transporturi publice, de dietă, de stiluri de viaţă, de cultura populară şi de sporturi. Cu alte cuvinte, înclină către noua istorie, care examinează evoluţia unei societăţi în ansamblul ei.

Marele merit al autorului este că, deşi a depus un efort semnificativ de documentare în scrierea acestei cărţi, nu îi copleşeşte pe cititori cu date şi cifre seci, ci strecoară observaţii amuzante şi detalii picante sau surprinzătoare pe fiecare pagină. Poate cea mai memorabilă realizare în privinţa efectului comic este o scenă în care John O'Farrell remixează o infamă apariţie la televiziune a formaţiei Sex Pistols cu declaraţii ale doamnei Margaret Thatcher, într-un colaj care face cinste spiritului de frondă al culturii punk rock.

Cum nu cred că aveţi prea des ocazia să vă amuzaţi copios citind o carte de istorie, vă invit să comandaţi şi dumneavoastră un exemplar din An Utterly Exasperated History... de la importatorii mei preferaţi, de la Librăria Engleză Nautilus, aici - în special avînd în vedere că azi şi mîine beneficiaţi de o reducere de 20%. Lucrurile bune nu se tac...

joi, 2 mai 2013

Ţesătorul digital

Mîine, 3 mai 2013, pe postul de televiziune Digi World, începînd de la ora 19.05 puteţi urmări primul episod din serialul documentar Era spaţială - povestea NASA. În continuare, de la ora 20.00, va avea loc o discuţie despre explorarea spaţială moderată de domnul Alexandru Mironov, la care vor participa domnul doctor în fizică Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române ROSA, şi subsemnatul. Această dezbatere va fi redifuzată sîmbătă, 4 mai 2013, de la ora 8.45. Postul Digi World poate fi urmărit şi online aici.

miercuri, 1 mai 2013

Liviu Radu, "Povestiri Fantastice" (2008)

În 2008, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou un exemplar dintr-o colecţie de povestiri best of intitulată Povestiri Fantastice (Millennium Press, Satu Mare, 2008). Exemplarul este cu dedicaţie şi autograf. De parcurs, l-am parcurs abia în martie şi aprilie 2013.

Şi iată ce am aflat:

Introducerea volumului îi aparţine lui Sebastian A. Corn şi se intitulează "Nu mai ştiu în ce an era". E un text concis şi agreabil despre relaţia amicală dintre cei mai prolifici şi mai populari autori ai generaţiei 90.

Din volumul Spre Ierusalim!, redactorul literar Michael Haulică a selectat povestirile "Spre Ierusalim", "El Dorado" şi "În metrou". Cea dintîi este o povestire SF cu o încărcătură metafizică. Cea de-a doua - o povestire fantastică despre conchistadori. Ultima este o distopie amară, plasată în România peste cîteva decenii. (Fireşte, la cît de reuşit este volumul Spre Ierusalim!, cel puţin alte trei povestiri de acolo ar fi meritat să fie incluse într-un best of - dar spaţiul tipografic dintr-o carte este oarecum limitat.)

Piesa de rezistenţă a Povestirilor fantastice o constituie însă includerea tuturor celor trei ucronii din volumul Constanţa 1919. Cum numărul exemplarelor existente din această carte remarcabilă (şi premiată) este foarte scăzut, republicarea nuvelelor "Tratative la Konsstanza", "Konstanţia şi Hamlet" şi "Fuga din Küstangé" reprezintă un gest de restituire culturală către publicul cititor român.

Din volumul Babl au fost selectate povestirea fantastică "Babl" (bazată pe mitologia iudeo-creştină), "Descendenţi" (un horror în cadru victorian) şi povestirile magic-realiste interconectate "Blestem de seară, cu durată nelimitată" şi "Perle de fum, înşirate pe-o rază de soare".

Ultima secţiune a volumului cuprinde povestiri alese din Cifrele sunt reci, numerele-s calde. Printre ele se numără povestirea fantastică "Sub semnul lui unsprezece", monologul dramatic "Bîrfe înainte de luptă", povestirea horror victoriană "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" şi distopia "Ziua referendumului". Am fost oarecum surprins că selecţia nu a inclus nuvela distopică "Pulbere purpurie, pe fond de circ" sau povestirea "Anul cînd nu vor veni zangorii" - ambele foarte reuşite şi foarte dragi autorului - dar volumul Povestiri fantastice are şi aşa dimensiuni respectabile.

Colecţia se încheie cu o notă bio-bibliografică.

Povestirile fantastice ale domnului Liviu Radu au fost bine primite de către publicul cititor român, mai ales că formatul este confortabil (A5), tehnoredactarea făcută de Ona Frantz este aerisită, iar fontul este prietenos (Palatino Linotype). Din cîte am auzit, s-au publicat şi s-au vîndut pînă acum trei ediţii succesive. Editorul Horia Nicola Ursu a publicat fiecare nouă ediţie cu altă copertă. Dacă nu aveţi deja acest volum de referinţă în colecţia dumneavoastră, puteţi să vă comandaţi un exemplar aici.

Pe de altă parte, dintr-un best of al prozei scurte create de Liviu Radu ar fi meritat să facă parte şi bijuterii ultrascurte precum "Cazul Iov, secţiune multiplan" sau "Omul care ştia mai multe ca oricine". Aşa se face că autorul a publicat un al doilea volum best of, cuprinzînd exclusiv schiţe - Ghicit de seară. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

marți, 30 aprilie 2013

Liviu Radu, "Armata moliilor" (2012)

În noiembrie 2012, la tîrgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al domnului Liviu Radu – Armata moliilor (Editura Nemira, Bucureşti, 2012). Autorul a fost amabil şi mi-a oferit un autograf cu dedicaţie. Am parcurs romanul în aprilie 2013, în cîteva zile.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Armata moliilor se încadrează în subgenul light fantasy, alături de seria despre Fafhrd şi Şoricarul Cenuşiu a lui Fritz Leiber şi de seria Lumii Disc de Terry Pratchett. Protagonistul romanului este Taravik, curier independent şi bătăuş profesionist din oraşul Terimeea, aflat la marginea unui deşert.

Protagonistul e trimis la mormîntul unui vrăjitor străvechi (şi nu chiar mort de-a binelea), participă la o întrecere a curierilor împotriva unui vrăjitor latgan şi a iahtului zburător al acestuia, trece prin încăierări de tavernă şi prin dispute casnice cu ţiitoarea sa, Marieţa, şi în cele din urmă asistă la o bătălie de proporţii epice.

Pentru că, pe un alt fir narativ, străvechiul vrăjitor Inutomeh (eliberat accidental de către protagonist) ridică prin magie o armată imensă cu care vrea să ia în stăpînire întreaga Glie. Împotrivă îi stă descendentul altui vrăjitor – chiar latganul cu iahtul zburător – şi o oaste formată din fragmente de umbre, decupate pe furiş cînd proprietarii nu erau atenţi.

Dacă Taravik a declanşat accidental această urgie, tot mulţumită lui se găseşte şi o soluţie la fel de întîmplătoare, care implică un pegas cu o singură aripă, un balaurlător suferind de laringită şi... prea multă curiozitate. (Fireşte că nu am să vă spun mai multe, ca să nu vă stric surpriza cînd veţi citi romanul.)

După un final fericit, Taravik şi pegasul său Kostik sînt gata să plece în căutarea a noi aventuri.

Ca şi în romanele fantastice ale lui Terry Pratchett, zeii şi creaturile fantastice interacţionează în moduri neaşteptate cu oamenii şi cu vietăţile obişnuite, iar gesturi mici ajung să aibă consecinţe neprevăzute. Tot în tradiţia subgenului light fantasy, acţiunile personajelor duc la un efect de avalanşă, iar consecinţele le scapă de sub control chiar şi celor mai mari şi mai puternici.

Taravik şi Kostik fac un cuplu comic, în care protagonistul, cam încet la minte, nu ţine pasul nici la propriu, nici la figurat cu pegasul cel iute de picior şi de minte. La efectul comic contribuie şi personaje secundare cum ar fi servitoarea Marieţa, preotul Rosarik şi balaurlătorul Mosolik. Bună parte dintre numele personajelor au şi ele o rezonanţă comică, iar unele evenimente din intrigă sînt destul de amuzante.

Din păcate, pe alocuri lectura trenează întrucîtva. Probabil că ar fi fost ceva mai antrenantă dacă, după reţeta lui Terry Pratchett, alternarea planurilor acţiunii ar fi fost mai rapidă. Aşa, de cele mai multe ori trecerea de pe un fir narativ pe celălalt are loc abia la începutul unui nou capitol.

Un alt aspect care m-a nedumerit întrucîtva este faptul că fundalul din Armata moliilor este Glia, planeta din Opţiunea. Nu este o coincidenţă de nume (deşi din alt volum al lui Liviu Radu, Babl, am aflat că în universul său imaginar există numeroase planete numite Pămîntul sau Glia de către locuitorii lor), căci în text apar numeroase referiri la Imperiul Latgan, unde au loc evenimentele din Opţiunea. Cu toate acestea, nu se menţionează nici oraşul Civis, nici conflictul de durată dintre Madby şi Colb, nici noua religie, însoţită de semnul roţii, care ocupau locuri importante în romanul precedent. Poate că, dacă autorul construieşte o serie, preferă ca romanele ce o compun să fie de sine stătătoare, precum cele din seria Culturii a lui Iain M. Banks.

Pe ansamblu, Armata moliilor merită o lectură – poate chiar cînd veţi avea o scurtă vacanţă de 1 Mai. Şi, cum am decis să parcurg toate cărţile domnului Liviu Radu, nu am să vă las să vă bucuraţi numai dumneavoastră de scrierile sale, căci am început deja să citesc romanul O după amiază cu bere şi zâne. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie...

luni, 29 aprilie 2013

Liviu Radu, "Waldemar" (2007)

În 2008, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou un exemplar din romanul Waldemar (Editura Tritonic, Bucureşti, 2007). Romanul, primul dintr-o tetralogie, apăruse în colecţia fiction.ro, sub îndrumarea lui Michael Haulică. De parcurs, l-am parcurs abia în aprilie 2013.

Şi iată ce am aflat:

Protagonistul, Waldemar, este pasionat de excursiile solitare pe munte. Într-o asemenea excursie, este prins în horă de nişte iele, într-o poiană, şi transportat pe tărîmul acestora.

Acolo, Waldemar află că ielele sînt implicate într-un conflict de durată cu alte creaturi, pricolicii. Ca urmare a rugăminţilor regelui ielelor şi a înaltului preot, protagonistul începe să le pregătească pe iele pentru a le transforma într-o armată redutabilă care să lupte cu arcuri, săgeţi, praştii, lănci, suliţe şi scuturi.

Într-o primă fază, planurile par să-i fie zădărnicite de răpirea unui mic grup de iele. Waldemar şi cîteva dintre însoţitoarele sale devotate se strecoară pe tărîmul pricolicilor pentru a le elibera pe captive, iar acolo află despre planurile inamicilor. Pricolicii s-au aliat cu demoni de pe un alt tărîm şi plănuiesc o invazie combinată a tărîmului ielelor.

După lupte disperate şi după o evadare spectaculoasă, Waldemar şi însoţitoarele sale pregătesc cît pot de repede trupele din garnizoane, apoi poartă o campanie de succes împotriva pricolicilor, după care duc o ultimă bătălie împotriva demonilor. La serbările de după victorie, lui Waldemar i se face propunerea de a ajuta la invadarea a noi tărîmuri şi la subjugarea altor creaturi, însă una dintre aghiotantele sale, Ilmohe, îl răpeşte şi-l trimite înapoi în lumea noastră.

Waldemar se încadrează foarte bine în canoanele subgenului fantastic de portal, precum Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll sau Cronicile Narniei de C.S. Lewis. Cum protagonistul joacă rolul unui salvator fără voie, conducînd forţe firave împotriva unui inamic mult superior numeric, am putea spune că se aseamănă întrucîtva cu Cronicile lui Thomas Covenant Necredinciosul de Stephen R. Donaldson.

Ca structură de bază, intriga urmează schema monomitului, aşa cum a definit-o antropologul american Joseph Campbell. Protagonistul este avertizat să nu treacă o anumită limită, o încalcă, ajunge pe un alt tărîm, se întîlneşte cu un personaj criptic ce-l ajută să-şi înţeleagă menirea, evoluează de la sclav la conducător suprem, apoi este ispitit să rămînă pentru totdeauna pe acel tărîm, după care revine în lumea din care plecase - dar cu înţelegerea superioară a cuiva care a parcurs un traseu iniţiatic.

Un aspect care individualizează romanul Waldemar în raport cu altele din acest gen literar este o anume doză de ironie. Protagonistul îşi parcurge traseul iniţiatic îmbrăcat doar în nişte pantaloni scurţi, decorurile sînt uneori excesiv de geometrice, regele ielelor este caricatural, iar fascinantele iele sînt asexuate şi se înmulţesc prin diviziune.

Un alt aspect demn de remarcat este autoreferenţialitatea. Printre prietenii protagonistului se află un anume Liviu, cu veleităţi literare, care îi spune uneori lucruri moralizatoare despre umilinţă, trufie şi altele. Iar personajul acesta secundar, ce apare cîteodată în amintirile şi în halucinaţiile protagonistului, seamănă tare mult cu autorul...

Aş mai adăuga faptul că redactarea literară a volumului a fost destul de bună - deşi era loc şi de mai bine. În schimb, alegerea tipului de literă cu care s-a tipărit textul a fost mai degrabă neinspirată - fonturi înguste, care fac lectura destul de dificilă. Bine cel puţin că Waldemar a fost destul de scurt...

Cum, cu ceva vreme în urmă, am parcurs şi al doilea roman din tetralogie, Blocul câş, presupun că voi trece în curînd şi la lectura celui de-al treilea, O după-amiază cu bere şi zâne. Dar despre asta vom discuta cu alt prilej...

vineri, 26 aprilie 2013

Cory Doctorow, "The Great Big Beautiful Tomorrow" (2011)

Am avut o perioadă în care urmăream cu interes cariera literară a scriitorului canadiano-britanic Cory Doctorow. Îi citeam fiecare roman imediat cum apărea. Apoi, o vreme, m-am luat cu altele şi m-am pomenit într-un tîrziu că, pe cînd nu eram atent, domnul Doctorow publicase nu mai puţin de şase cărţi. Am fost cuprins de regrete (în fond, este unul dintre scriitorii pe care îi apreciez foarte mult). Le-am descărcat de pe site-ul autorului, le-am imprimat, le-am citit pe rînd, repejor, şi, în aprilie 2013, am ajuns la zi.

Strădania a meritat pe deplin, întrucît se pare că, de la volumul Overclocked încoace, Cory Doctorow a ajuns la maturitatea artistică. Atît povestirile sale (reunite în With A Little Help) cît şi romanele (ca Little Brother, Pirate Cinema sau Homeland) sau volumele de eseuri (adunate în Content şi Context) sînt relevante, captivante şi fermecătoare.

Cum efortul meu de recuperare din ultimul timp nu a mai ţinut seama de ordinea în care Cory Doctorow îşi publicase cărţile, ultimul volum al său pe care l-am citit datează din 2011. Se intitulează The Great Big Beautiful Tomorrow (PM Press, Oakland, 2011) şi a apărut în colecţia "Outspoken Authors".

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul cuprinde un scurt roman, The Great Big Beautiful Tomorrow, un eseu, "Creativity vs. Copyright", şi un interviu cu autorul, "Look for the Lake!"

Romanul este împărţit în patru părţi. Acţiunea este plasată într-un viitor destul de îndepărtat, peste aproximativ patru decenii, în care au survenit schimbări climatice majore, economia americană a colapsat, iar noi tehnologii proiectate iniţial pentru a rezolva probleme ecologice ameninţă să distrugă şi ultimele vestigii ale bazei industriale şi ale civilizaţiei urbane.

În prima parte, "A Sparkling Jewel", protagonistul-narator, Jimmy Yensid, patrulează prin Detroit într-un meca, însoţit de drone teleghidate de cîini. Cu această haită tehnologică, Jimmy luptă împotriva unor dispozitive pline de tentacule, numite wumpus, care macină şi transformă în sol clădirile, şoselele şi tot ce le mai iese în cale.

Jimmy este trans-uman, creat prin inginerie genetică de către tatăl său, care e din prima generaţie de transumani, şi probabil va trăi veşnic, cu condiţia să nu piară într-un accident. Numai că protagonistul se simte atras de o adolescentă, Lacey, care face parte dintr-un clan de ecologişti, creşte capre-păianjen şi îl detestă pe Jimmy pentru comportamentul lui distructiv. Iar Jimmy, ca preţ pentru viaţa sa prelungită pe termen nedefinit, trebuie să trăiască în corpul unui băieţel de 11 ani.

Lucrurile se complică în urma unui atac al unei facţiuni rivale, iar tatăl lui Jimmy piere într-o luptă

aeriană contra unei platforme zburătoare înarmate. Protagonistul fuge cu un dirijabil, ducînd cu el un artefact preţuit de tatăl său - un teatru mecanic rotativ care ilustrează în patru scene viitorul aşa cum îl vedeau cei de la Disney, la mijlocul secolului al douăzecilea. "Caruselul Progresului". În această lume post-colaps, sloganul înregistrat în prezentarea artefactului sună ironic - "Există un mare, măreţ, minunat Mîine".

În partea a doua, "No Privacy Around This Place", cîţiva ani mai tîrziu, Jimmy a găsit adăpost la o sectă care le cere membrilor săi să poarte implanturi neurale care permit o formă tehnologică de telepatie - nu împărtăşirea gîndurilor, cît mai ales a stărilor emoţionale. Desigur, metabolismul transuman al protagonistului a asimilat în mare parte implantul, reducîndu-i activitatea aproape de zero, însă ceilalţi membri ai sectei nu trebuie să afle asta.

Şi Lacey revine, de această dată în calitate de femeie matură, trecută de treizeci de ani, rătăcitoare şi lipsită de adăpost. Jimmy se confruntă cu mai multe dileme etice - să o ajute sau să o alunge (mai ales cînd îşi dă seama că Lacey servise drept momeală în cursul atacului din Detroit)? Să o integreze în sectă sau să plece împreună cu ea? Să reziste tentaţiei carnale sau să profite? Desigur, ca să atingă pubertatea, Jimmy ar trebui să ia legătura cu specialişti care să-i modifice metabolismul - şi ar fi nevoit să renunţe la perspectiva nemuririi...

În partea a treia, "There'll Always Be the Good Guys Shootin' It Out With the Bad Guys", Jimmy a îmbătrînit în mod accelerat şi, în insulele din sudul Floridei, pilotează un meca împotriva unui al doilea val de dispozitive wumpus şi... împotriva unor grupuri de clone ale sale care-şi folosesc puterile extrasenzoriale pentru a-i neutraliza pe membrii rezistenţei. Luptele sînt intense, iar în cele din urmă protagonistul este asmiliat...

... pentru ca în partea a patra, "Turn Back, Turn Back", să fie transformat într-un simulacru informaţional, alături de tatăl său şi de Lacey, în echivalentul virtual al vieţii-de-apoi.

Deşi comparabil ca dimensiuni cu alte romane scurte ale lui Cory Doctorow, precum Down and Out In the Magic Kingdom sau Eastern Standard Tribe, The Great Big Beautiful Tomorrow este net superior în mai multe privinţe. Fundalul acţiunii este foarte convingător imaginat şi foarte spectaculos. Personajele sînt creionate convingător, iar relaţiile dintre ele sînt foarte bine redate atît în dialoguri cît şi în comunicarea nonverbală dintre ele. Evoluţia protagonistului este foarte inteligent structurată, cu puncte de turnură, stadii evolutive şi momente de cumpănă. Nu în ultimul rînd, acţiunea este foarte dinamică şi spectaculoasă, gîndită parcă pentru o generaţie de cititori care a crescut jucînd jocuri de consolă şi urmărind desene animate japoneze.

Eseul "Creativity vs. Copyright" este adaptarea unui discurs pe care Cory Doctorow l-a ţinut la Convenţia Mondială de Science Fiction din Melbourne, Australia, în 2010. Principalele puncte pe care le atinge sînt:

1. Faptul că sistemul DRM (administrarea drepturilor numerice) este amplasat pentru avantajul corporaţiilor mediatice, nu pentru beneficiul cumpărătorilor şi utilizatorilor.

2. Este dificil să scoţi bani din faimă, dar e imposibil să scoţi bani din obscuritate.

3. Nu informaţiile vor să fie libere - oamenii vor să fie liberi.

Fiecare dintre aceste idei este dezvoltată pe larg, în sprijinul viziunii autorului conform căreia restrîngerea obsesivă a drepturilor consumatorilor şi utilizatorilor de către corporaţii duce în cele din urmă la pierderea creativităţii indivizilor - pentru că nimeni nu creează într-un vid cultural şi cu toţii împrumutăm unii de la alţii idei, tehnici şi aşa mai departe.

Interviul "Look for the Lake", realizat de Terry Bisson, explorează mai multe faţete ale activităţii lui Cory Doctorow - blogger pe BoingBoing, activist pentru drepturile omului, autor de literatură ştiinţifico-fantastică, scriitor de romane pentru adolescenţi. În trecere, sînt atinse şi chestiuni legate de creaţia literară, metode de scriere şi tehnici de structurare a intrigii.

Pe ansamblu, volumul The Great Big Beautiful Tomorrow este unul dintre cele mai reuşite din cîte a publicat pînă acum acest autor excepţional. Combină ficţiunea cu nonficţiunea, iar interviul din final ne lasă să facem cunoştinţă cu omul din spatele textelor - ceea ce se întîmplă destul de rar. Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi această carte la Amazon.co.uk sau la filiala britanică a companiei Book Depository. De asemenea, dacă înainte de achiziţie doriţi să vă faceţi o idee despre conţinutul cărţii, găsiţi pe site-ul autorului textul integral într-o diversitate de formate electronice, aici.

Ar trebui să mai specific faptul că articolul de faţă a fost cronica de carte cu numărul 300 de la Ţesătorul. Următoarea recenzie probabil se va ocupa de romanul meu grafic preferat, Elektra Assassin. Dar asta e altă poveste...

joi, 25 aprilie 2013

Liviu Radu, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" (2006)

Cu ceva vreme în urmă, în cronica volumului Babl, vă relatam că în perioada 2004-2006 am îndrumat o colecţie de literatură SF dedicată exclusiv autorilor români. În această calitate, am îngrijit două volume de povestiri ale domnului Liviu Radu. Primul a fost Babl, după cum ştiţi deja dacă urmăriţi articolele de la Ţesătorul. Al doilea s-a intitulat Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Editura Diasfera, Bucureşti, 2006). Am participat la lansarea acelui volum, ba chiar am primit un exemplar cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.

Am recitit această culegere de povestiri în aprilie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea care deschide volumul se intitulează "Anul în care nu vor veni zangorii". Protagonistul-narator relatează cum în adolescenţă a pîndit nişte zeităţi ale apei cărora consătenii săi le aduceau ofrande, iar pentru a scăpa de efectele secetei care a urmat părinţii l-au vîndut ca sclav. Urmează un periplu spectaculos, cu un stagiu de instruire pe insula unor călugări-militari, campanii pe uscat, expediţii navale, cercetări de arhive străvechi şi o tentativă de a explora hăul de sub gheaţa de la poli. Totul se încheie cu o revelaţie abil meşteşugită, cu trimiteri intertextuale la Edgar Allan Poe şi Edgar Rice Burroughs.

(Credeam - şi cred în continuare - că materialul epic din această povestire ar putea fi dezvoltat într-o tetralogie fantastică de succes.)

Schiţa "Ramurile, bătute de beznă, ale neîncrederii" tratează mitul coborîrii în Infern dintr-o perspectivă neobişnuită. Orfeu (aici în postura de protagonist-narator), ca să poată pătrunde în lumea umbrelor în încercarea sa de a o resuscita pe Euridice, se confruntă nu cu Cerber, ci cu... Sfinxul teban.

În schimb, "Cavaler rătăcind prin pădure" tratează în cheie comică poveştile despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde (oarecum în spiritul lui T.H. White). Protagonistul e un cavaler de rang secund, Sir Grautgh, iar vrăjitorul Merlin îi face o farsă... ştiinţifico-fantastică.

"Sub semnul lui unsprezece" este o povestire ambiţioasă, în care se împletesc ucronia, numerologia, fantasticul şi intertextualitatea. Astfel, Alexandru cel Rău, în perioada cînd e voievod al Valahiei, cere să fie prins şi decapitat banul Craiovei, Mihai. Acesta din urmă repede curieri la Înalta Poartă, iar trimisul sultanului îl mazileşte pe Vodă. Cam tîrziu, căci Mihai tocmai fusese decapitat. Sau poate că magul Faust, aflat în subsolurile palatului domnesc, va găsi o cale pentru a-l scăpa pe voievod de la ananghie?

"Fulgi de nea, cădeţi pe casa mea" este o altă schiţă comică. Trei surori vrăjitoare dezmăţate cheamă un călugăr pentru a-şi face poftele cu el, dar îi provoacă un atac de cord, iar demonul lor familiar, Belzebut, le propune un substitut la repezeală. Căci cineva trebuie trimis în locul fratelui Noel ca să împartă daruri prin întreaga lume în ajunul Crăciunului.

"Bârfe înainte de luptă" este un monolog dramatic foarte bine realizat. Gérard este subofiţer în Marea Armată şi, la o băută, în seara dinaintea unei bătălii, le relatează camarazilor cum, cu ani în urmă, în calitate de servitor al unui francmason, a asistat la şedinţele unui comitet revoluţionar din care făceau parte doctorul Guillotin, Marat, Robespierre, abatele Fouché şi contele de Cagliostro. Numai că misiunea secretă a comitetului era contracararea unei epidemii de vampirism...

Povestirea care dă titlul volumului, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde", reia o temă recurentă din scrierile domnului Liviu Radu - mai precis, crimele lui Jack Spintecătorul. Folosind o tehnică de flashback/comeback, protagonista-martor, doamna Michener, aflată la înmormîntarea soţului său, reverendul Theodore Michener, îşi aminteşte cum a explorat cîndva cu acesta documentele personale ale predecesorului său. Cercetînd un exemplar din Necronomicon, cei doi au constatat că, la intervale de timp măsurabile, influenţa Celor Mari şi Străvechi, din străfundurile spaţiului cosmic, împinge omenirea la nebunie colectivă, ucigaşă, cu excepţia cazului în care fenomenul este împiedicat prin ritualuri magice - şi sacrificii. Drept pentru care, în 1888, cei doi, soţ şi soţie, au ucis şi sfîrtecat cinci prostituate din Whitechapel. Dar, mulţi ani mai tîrziu, reverendul a pierit, iar văduva lui e paralizată. Şi cine va împiedica nebunia colectivă să erupă în 1914? Sau în 1939?

"Mesagerul" este o schiţă fantastică în care tînărul Albert Einstein are o întrevedere cu un înger.

"Duel de noapte", în schimb, îl pune pe protagonistul-narator să confrunte o serie de atacatori care-l pîndesc la graniţa dintre veghe şi somn.

"Astenie de primăvară" e o povestire asociată cu un proiect al grupului Kult, Radharc. Protagonistul-narator, Ilie Ciocârlie, este ofiţer de poliţie în Bucureşti şi anchetează un caz bizar. Un suspect, Piculescu Ulpian, pare să facă trafic de droguri. Protagonistul constată însă că plasturii traficaţi de suspect conţin doar un amestec de azimă şi lichide corporale care îl propulsează într-o lume alternativă. Şi dacă lumea aceea ar fi realitatea subiectivă a altcuiva?

"Întâlnire cu prieteni" este o distopie satirică. Protagonistul-narator, Nelu Popescu, funcţionar bucureştean din viitorul apropiat, revine acasă de la serviciu şi e nevoit să meargă pînă la colţul străzii ca să cumpere o pîine. Dar pentru asta îi trebuie o armură şi un întreg arsenal ca să se apere de haitele de cîini vagabonzi. Şi urmează o confruntare epică...

"Ziua referendumului" este tot o distopie, dar plasată în Statele Unite ale Americii. După un colaps economic dintr-un viitor apropiat, cetăţenii trăiesc în sărăcie şi nesiguranţă, duşmănindu-se unii pe alţii. Autorităţile profită de acest climat şi, prin referendum, alipesc federaţia americană la statul mondial. Totodată, înlătură ultimele vestigii ale democraţiei şi drepturilor civile.

"Stella", în schimb, aminteşte seria de povestiri despre roboţi a lui Isaac Asimov. O androidă evadată dintr-o casă de toleranţă caută refugiu într-o biserică, iar preotul care i-a ascultat confesiunea le ţine piept gansterilor trimişi s-o recupereze. Conflictul escaladează, se ajunge la dezbateri televizate, apoi la un proces, şi în cele din urmă androida se călugăreşte.

"Fluturii, trandafirii" e o povestire distopică plasată într-un viitor ceva mai îndepărtat, în care personajele au nevoie de vise artificiale pentru a vedea fluturi şi trandafiri, iar delincvenţii sînt trimişi de forţele de ordine ca să-i ucidă pe cei diagnosticaţi cu maladii terminale.

"Răsărit de soare pe Uranus" este o operă spaţială. Protagonistul-narator, un traficant de metan, relatează cum, atunci cînd a întîrziat prea mult în atmosfera planetei Uranus, împrejurul său au apărut formaţiuni incandescente fabuloase. Prins între precauţie şi setea de înavuţire, personajul nu ştie dacă formaţiunile acelea sînt capcane plasate de o civilizaţie extraterestră sau surse de energie de pe urma cărora s-ar putea îmbogăţi.

Tot în subgenul operei spaţiale se încadrează şi următorul text din volum, "Uitat de inimi", cu o temă oarecum similară celei din Enemy Mine de Barry B. Longyear. Într-un viitor îndepărtat, protagonistul-narator, Victor, relatează cum, în mijlocul unui conflict cu o rasă extraterestră, trongii, nava sa a fost grav avariată, iar echipajul - exterminat. Supravieţuind printr-un noroc, Victor ajunge pe o planetă nelocuită, numai că va trebui să se confrunte cu cîţiva trongi - şi va avea o revelaţie.

"Pulbere purpurie, pe fond de circ" mi-a amintit de unele povestiri de Michael Swanwick ("Praznicul Sfintei Janis") şi Bruce Sterling ("Vedem lucrurile în mod diferit"). Protagonistul este un român din viitorul apropiat, Cristian Popescu, trecut la Islam sub numele de Ahmed. Acesta călătoreşte cu avionul spre Belgrad, apoi spre Paris, spre Londra, iar în cele din urmă spre New York. Atentatul său cu bombă este disperat şi inutil, căci lumea - coruptă, superficială, abrutizată - îşi vede în continuare de mersul ei.

Volumul se încheie cu o parabolă superbă, "Omul care ştia mai multe ca oricine". Protagonistul are aptitudinea ca, în orice întrevedere, să ştie puţin mai mult decît interlocutorul. Astfel, trece prin viaţă descurcîndu-se rezonabil. Dar, după ce viaţa i se sfîrşeşte, acesta ajunge dinaintea Creatorului - şi lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.

Pe ansamblu, volumul Cifrele sunt reci, numerele-s calde reprezintă un punct de referinţă în creaţia domnului Liviu Radu, remarcabil atît prin calitatea literară a textelor cît şi prin diversitatea lor tematică. Vă puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am recitit această culegere de povestiri, am luat de la raft romanul Waldemar. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...