miercuri, 18 noiembrie 2009

Richard Morgan - "Broken Angels" (2003)

În martie 2006, după cum remarcam într-un articol mai vechi, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, trilogia lui Richard Morgan despre Takeshi Kovacs. Am parcurs al doilea roman din serie, Broken Angels (Editura Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2003), abia în 2009. Spre surprinderea mea, a fost sensibil mai bun decît Carbon modificat, deşi departe de topul meu personal cu cele mai bune romane cyberpunk din toate timpurile. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

La cîteva decenii după evenimentele din Carbon modificat, Takeshi Kovacs este salvat în ultimul moment dintr-un teatru de război de pe planeta Sanction IV şi trimis pe o staţie orbitală pentru tratament medical. Un agent infiltrat, Schneider, îl atrage într-o schemă prin care ar avea de profitat de pe urma unei corporaţii. Pentru început, cei doi vizitează un lagăr de concentrare din care o salvează pe o specialistă în arheologie, Tanya Wardani. Apoi atrag în schema lor un personaj sus-pus dintr-o corporaţie de importanţă medie, Mandrake. Cu ajutorul acestui personaj, Matthias Hand, cei trei recrutează după aceea mercenari proaspăt ucişi în luptele de pe Sanction IV, îi instalează în corpuri clonate, îi instruiesc şi îi duc într-o zonă în care Wardani şi vechea ei echipă descoperiseră o poartă stelară a dispărutei civilizaţii marţiene.

După lupte din ce în ce mai disperate cu nişte nanotehnologie cu evoluţie rapidă trimisă pe urmele lor de adversarii lui Hand, Wardani deschide poarta stelară şi Kovacs cu echipa sa se transferă la ani-lumină depărtare, la bordul unei staţii spaţiale construită de marţieni într-un asteroid.

Cercetările lor pe staţie sînt întrerupte mai întîi de atacurile unei flote extraterestre automate, apoi de intervenţia unui comando condus de fostul şef al lui Kovacs, colonelul Carrera. Protagonistul şi cîţiva dintre colegii săi care supravieţuiseră sînt aduşi înapoi pe Sanction IV, reţinuţi şi interogaţi, dar Kovacs evadează, îi extermină pe mercenari, după care trece înapoi prin poarta stelară şi-l înfruntă pe Carrera.

În final, protagonistul dezleagă şi un mister poliţist, punînd cap la cap indicii despre persoana care îi ucisese pe membrii primei expediţii arheologice de la bordul staţiei marţiene, apoi pleacă de pe Sanction IV înspre planeta Latimer şi îşi petrece călătoria în realitate virtuală împreună cu alţi cîţiva membri ai expediţiei.

Faţă de Carbon modificat, care era un roman poliţist (fie el şi deghizat în cyber-noir), Broken Angels este mai degrabă un roman de război construit pe ideea unui episod secundar dintr-un conflict mult mai amplu. Richard Morgan a reuşit foarte bine să imagineze un război al viitorului în care armamentul avansat, de genul nanotehnologiei sau al păianjenilor pentru controlul mulţimilor, se combină cu aspecte plauzibile ale războaielor dintodeauna precum lipsurile, atrocităţile împotriva civililor şi mizeria. Mai mult, spre deosebire de diverşi autori SF cu convingeri de dreapta, autorul britanic nu a insistat nici asupra locului comun că tehnologia militară ultramodernă ar fi de admirat sau de dorit, nici asupra unei împărţiri morale absolute între cei buni şi cei răi.

Dimpotrivă, ambele tabere din conflictul de pe Sanction IV sînt descrise ca fiind abjecte din punct de vedere moral. Corporaţiile interstelare care aduc mercenari pentru a decima populaţia locală şi a impune un guvern-marionetă care să le servească interesele nu sînt cu nimic mai bune sau mai rele decît Kemp, liderul gherilei locale, care dă lovituri nucleare tactice sau foloseşte metode dictatoriale împotriva subalternilor pentru a se menţine la putere.

Aceeaşi duplicitate morală domneşte şi printre personajele individuale din roman, începînd cu însuşi protagonistul, care nu ezită să-i ucidă pe foştii săi subordonaţi din trupele de mercenari într-un episod dinspre finalul cărţii. Gesturile ambigue din punct de vedere moral, sau de-a dreptul criminale, nu se află însă sub monopolul unor personaje-tip, precum potentatul Hand din corporaţia Mandrake sau colonelul Carrera. Dimpotrivă, chiar şi Tanya Wardani, specialistă în arheologie, se dovedeşte a fi vinovată de mai multe crime.

Pe lîngă ambiguitatea morală a personajelor, Broken Angels mai conţine şi alte teme recurente ale literaturii cyberpunk, cum ar fi sesiunile frecvente în realitatea virtuală, nanotehnologia, implanturile, utilizarea frecventă a substanţelor recreative şi dominaţia corporaţiilor asupra vieţii politice.

Interesant este că Richard Morgan a împletit aceste teme cu altele, specifice altui subgen, opera spaţială. Astfel, poarta stelară, staţia spaţială din asteroidul scobit, flota extraterestră de astronave automate sau artefactele marţiene străvechi par să fie sosite dintr-un roman de Larry Niven, să zicem, mai degrabă decît dintr-unul de William Gibson. Dar Morgan a combinat convingător aceste teme într-un roman care se citeşte cu mai multă plăcere decît primul volum al trilogiei.

Şi nu pot trece mai departe fără să menţionez că Richard Morgan a folosit foarte bine Legea lui Cehov în această carte, de mai multe ori, dintre care cel mai memorabil cu cadavrul mumificat al unui marţian mai degrabă decît cu o puşcă. Iar faptul că elemente şi detalii aparent nesemnificative ajung să fie integrate într-o explicaţie a anchetei poliţiste sau folosite creativ într-o scenă de acţiune reprezintă un semnal că autorul s-a străduit să creeze o carte bine închegată.

Din păcate, însă, o parte dintre hibele romanului Carbon modificat au rămas şi în Broken Angels. Punctuaţia a rămas la fel de creativă. Un exemplu ar fi punctul pus la mijloc de propoziţie sau de frază acolo unde ar trebui să fie nişte puncte de suspensie ("Te-ai aştepta la nişte. Sfinte. Dumnezeule." - pagina 311) . Un altul ar fi absenţa semnului întrebării după întrebările disjunctive ("Păi, dacă sînt sub acoperire, trebuie să-ţi spun ceva ca să menţin acea acoperire, nu-i aşa. Asta ar face această conversaţie un dublu bluf. Nu-i aşa." - pagina 95).

Mai neplăcut decît modul în care autorul utilizează punctuaţia este însă faptul că romanul trenează. Episoadele cu acţiune palpitană sînt presărate printr-o mare de pagini în care domină caracterizarea, construirea fundalului, amintirile şi alte asemenea elemente. Consecinţa este că, pentru a intra în acţiunea propriu-zisă, dincolo de etapele pregătitoare, Broken Angels are nevoie de aproape două sute de pagini. Şi, dacă unui roman ca Perdido Street Station de China Miéville i-am iertat bucuros un asemenea păcat, pentru Broken Angels aş aplica mai degrabă îndemnul lui Walter Jon Williams de a redacta cu un satîr. Pe ansamblu, în ciuda faptului că este mai bogat şi mai bine construit decît Carbon modificat, Broken Angels nu îndeamnă la o a doua lectură. La fel ca alte romane timpurii ale unor autori recenţi, cum ar fi Eastern Standard Tribe de Cory Doctorow, semnalizează că autorul a mai învăţat multe de la debut, dar că nu aceasta este cartea pe care ar avea potenţialul să o scrie. Desigur, Broken Angels este o carte superioară altora din subgenul post-cyberpunk şi ar fi fost un excelent roman de 250 de pagini. Numai că lui Richard Morgan i-au trebuit 490 de pagini ca să-l scrie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

2 comentarii:

Maxkool spunea...

Gata, s-a redeschis apetitul de Richard Morgan, imi comand restul cartilor in engleza, Tritonic-ul se misca prea incet vad.

Tesatorul spunea...

@Maxkool Poţi comanda tot setul de romane de Richard Morgan la http://nautilus.ro. Au trilogia cu Takeshi Kovacs, plus Market Forces, Black Man şi un roman fantasy de-al lui apărut destul de recent.
Cele bune şi pe curînd.