François Schuiten și Benoît Peeters, "Les Cités obscures - Livre 1" (2017)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

În alt deceniu, în alt mileniu, câțiva oameni inimoși de la Craiova, printre care Viorel Pârligras, Marian Mirescu, Dodo Niță și Mircea Liviu Goga, au publicat o revistă trimestrială de literatură SF intitulată Orfeu din Orion. Într-unul dintre numerele acelei reviste, domnul Dodo Niță ne-a oferit o scurtă prezentare a unor albume de benzi desenate create de belgianul François Schuiten și de francezul Benoît Peeters. Conceptul de la baza acestor albume mi s-a părut intrigant - orașe-stat dintr-o lume paralelă cu a noastră - așa încât, ulterior, când am avut ocazia, am citit și cumpărat câteva volume din serie.

Spre bucuria mea, începând din 2017, Editura Casterman a publicat, în ediție de lux, o integrală a Orașelor obscure, iar eu am avut plăcerea, mulțumită importatorilor de carte franceză de la Kira Kiralina, să achiziționez un exemplar.

Am parcurs primul volum al seriei, Les Cités obscures - Livre 1 (Editura Casterman, Paris, 2017), în intervalul septembrie - decembrie 2018. Și iată ce am aflat:

Cartea întâi a integralei Orașelor obscure începe cu o introducere a scenaristului Benoît Peeters, apoi prezintă câteva extrase ilustrate din Ghidul orașelor, unde ne sunt arătate geografia, istoria și civilizația acestei lumi paralele.

Urmează albumul de bandă desenată color Les Murailles de Samaris, în care un explorator din orașul Art Nouveau Xhystos călătorește prin deșert până la orașul baroc Samaris, apoi caută să evadeze de acolo și să revină în orașul său de baștină pentru a raporta ceea ce găsise agolo. (Dar poate că evadarea sa a fost iluzorie...)

După un alt extras din Ghidul oașelor, dedicat urbei Xhystos, urmează un al doilea album de bandă desenată, de această dată alb-negru, intitulat La Fièvre d'Urbicande. Un personaj secundar din primul album, Eugen Robick, este implicat, în calitate de "urbatect", într-un plan de modernizare al orașului Urbicande. Malul sudic al acestui oraș e în stil Art Déco, în vreme ce malul nordic este haotic, dezorganizat. Planurile de modernizare ale orașului sunt însă perturbate de o stranie structură cubică, din metal, care tot crește, se tot dezvoltă și se tot multiplică. Politicienii și militarii caută să distrugă rețeaua, în vreme ce oamenii obișnuiți se adaptează și o folosesc în felul lor. În cele din urmă, rețeaua crește în asemenea măsură încât dispare, însă locuitorii din Urbicande, ca urmare a beneficiilor vremelnice obținute de pe urma ei, încep să construiască o rețea proprie.

Pe același subiect, în volum se mai găsesc secțiunea metatextuală La légende du réseau, scurta bandă desenată La dernière vision d'Eugen Robick, libretul Urbicande Opéra și o secțiune din Ghidul orașelor dedicat metropolei Urbicande.

Urmează câteva fragmente dintr-un album de bandă desenată alb-negru, început, dar neterminat, care se intitulează Les Mystères de Pâhry. De această dată, ni se prezintă tribulațiile unui explorator urban care călătorește prin culoarele și cotloanele secrete ale unor clădiri publice imense din orașul obscur Pâhry.

Pe aceeași temă, în volum veți găsi o secțiune din Ghidul orașelor referitor la metropola Pâhry, precum și un omagiu de două pagini adus lui Tintin, Dans les faubourgs de Pâhry.

Spre final, volumul conține un album metatextual, L'Archiviste. Protagonistul, un arhivar de la o instituție publică, eplorează prin arhive, găsește informații despre orașele obscure și construiește un dosar referitor la metropole precum Xhystos, Mylos, Cernovada, Pâhry, Alaxis și Brüsel. Cam ca în filmele italiene cu mafioți, autorități superioare cu interese ascunse intervin, dosarul e confiscat, probele documentare sunt distruse, iar arhivarul își pierde slujba.

Volumul se încheie cu note bibliografice privitoare la albumele de benzi desenate ale seriei, cu notele biografice ale celor doi autori și cu o bibliografie în care sunt listate atât lucrările publicate împreună de baronul François Schuiten și de domnul Peeters, cât și cele pe care dumnealor le-au publicat separat.

Pe ansamblu, Cartea 1 a Orașelor obscure este un produs de lux (volum cartonat, hârtie cretată, interior alb-negru și color, tehnoredactare impecabilă), o piesă de colecție, dar și o lucrare extrem de ambițioasă. Grafica este foarte elegant realizată, iar, pe alocuri, unele planșe sunt uimitoare în complexitatea desenului și în frumusețea schemei de culoare. Scenariul de asemenea, este interesant - uneori captivant.

Punctul forte al seriei, dincolo de elementele deja menționate, îl constituie însă lumea imaginară în sine. Acest al doilea Pământ este prezentat în detalii minuțioase. Astfel, fiecare dintre orașele imaginate de cei doi creatori are nu doar un stil arhitectonic distinct, ci și o vestimentație unitară a personajelor, ba chiar și un antet specific pentru hârtia de scrisori, precum și o manieră anume de a caligrafia.

Nu în ultimul rând, cititorii avizați vor descoperi trimiteri intertextuale la lucrări de Franz Kafka, de Jorge Luis Borges, de Italo Calvino, de Jules Verne. Până și "urbatectul" E. Robick, cel din povestea despre rețeaua cubică, pare să fie un ecou al lui Ernő Rubik, care a fermecat o lume întreagă cu al său cub magic în anii 1980. Și, cum intertextualitatea nu funcționează niciodată într-un singur sens, trebuie să mărturisesc că seria Orașelor obscure a exercitat o influență semnificativă asupra lumii imaginare din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.

Firește, după ce am parcurs acest prim volum al Orașelor obscure, l-am început pe al doilea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.