Rian Hughes & Imogene Foss, "Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss" (2011)

Imagine preluată de pe situl ChrisFossArt.com

În toamna lui 1985, prin amabilitatea unei colege de liceu, am avut ocazia să parcurg, într-o ediție de buzunar birtanică, un volum de Isaac Asimov intitulat Fundația. Apoi, prin 1986, datorită vechiului meu coleg și prieten Bogdan Manolache, am parcurs o carte ilustrată despre crearea filmului Alien (1979) în regia lui Ridley Scott. Spre uimirea și încântarea mea, o secțiune din acel volum îi era dedicată unuia dintre artiștii plastici care contribuiseră la munca de concepție a filmului - artistul grafic britanic Chris Foss, cel care crease coperta superbă a Fundației.

Încet-încet, de-a lungul anilor, am achiziționat din anticariate (ba, ocazional, chiar am și primit cadou) alte volume cu coperte ilustrate de Chris Foss, precum Caverne de oțel, Soarele gol, Fundația și Imperiul, A Doua Fundație. (Sper ca, la momentul potrivit, să vi le prezint și dumneavoastră.)

Iar, prin 2012, am aflat că multe dintre aceste ilustrații superbe fuseseră reunite într-un album retrospectiv, îngrijit de Rian Hughes și de Imogene Foss și intitulat Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss (Titan Books, Londra, 2011). Din păcate, la vremea aceea nu îmi permiteam să cumpăr un exemplar...

Abia în noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am reușit să achiziționez un exemplar din Hardware - care s-a dovedit a fi tot ceea ce îmi doream și încă mai mult.

Să vă spun și dumneavoastră de ce:

În "Chris Foss: revoluționar industrial", Ryan Hughes prezintă succint sursele de inspirație ale artistului, influența enormă pe care a exercitat-o acesta asupra imaginarului occidental în anii 1970 și 1980, descoperirea târzie a lucrărilor sale de către colecționarii de artă plastică, precum și efortul necesar pentru a aduna și ordona reproduceri ale picturilor lui Chris Foss pentru acest volum retrospectiv.

Apoi, în "Pământene, revino acasă", Imogene Foss îl intervievează pe tatăl ei, artistul grafic, cu privire la copilăria acestuia pe insula Guernsey, în Marea Mânecii, la studiile sale de arhitectură de la Cambridge, la începuturile carierei cu ilustrații în Penthouse, la colaborarea sa de durată cu prestigioase colecții SF din Marea Britanie, la contribuția sa la filme prefum Alien, Flash Gordon și A.I., la tehnicile folosite în arta plastică și la proiectele sale de viitor.

În "Amintiri despre Dune", artistul grafic Jean Giraud (Moebius) relatează despre colaborarea pe care a avut-o cu Chris Foss la proiectul cinematografic "Dune" al lui Alejandro Jodorowsky, în prima parte a anilor 1970.

Chiar regizorul și scenaristul Alejandro Jodorowsky este semnatarul următorului articol, "Foss din secolul al XXII-lea", în care tratează pe scurt despre efectele vizuale specifice picturilor lui Chris Foss, despre schimbările radicale aduse de acesta din urmă în ilustrațiile SF din anii 1970 față de arta grafică din deceniile anterioare și despre importanța imensă a lucrărilor lui grafice.

Dincolo de aceste introduceri agreabile și informative se aștern mai bine de două sute treizeci de pagini doldora de schițe și ilustrații, unele alb-negru, cele mai multe color, care acoperă, retrospectiv, cariera de peste patru decenii a acestui artist grafic britanic de excepție. Ilustrațiile sunt grupat tematic - lucrări-concept pentru proiectul "Dune" al lui Jodorowsky, ilustrații cu aeronave, picturi cu submarine și cu nave de război, ilustrații cu trenuri, picturi cu vehicule futuriste, ilustrații cu roboți. Partea leului le revine însă picturilor cu astronave.

Practic, cam toată lumea bună a SF-ului anglo-saxon a avut parte (cel puțin în ediții britanice) de ilustrații fabuloase create de Chris Foss: Brian Aldiss, Isaac Asimov, E.E. "Doc" Smith, Sir Arthur C. Clarke, Philip K. Dick, J. G. Ballard, Robert A. Heinlein, Samuel Ray Delany, James Blish, Kate Wilhelm, James Tiptree, Jr., Ursula K. Le Guin, A. E. Van Vogt și mulți, mulți alții. De asemenea, lucrările lui Chris Foss au ilustrat copertele a numeroase antologii de science-fiction, cataloage editoriale și reviste ilustrate.

Efectul cumulativ al acestor lucrări reproduse în Hardware este copleșitor - mai ales că multe dintre ele sunt redate în înaltă definiție pe o pagină întreagă A4, iar câteva se întind pe două pagini alăturate. Și, oricât ar părea de greu de crezut pentru generațiile recente, toate aceste lucrări au fost realizate, în detalii incredibile, manual - fie în tuș, fie cu pensula, în culori acrilice, mai degrabă decât într-un program grafic, pe calculator.

Pe ansamblu, Hardware a fost poate cea mai bună achiziție bibliofilă din câte am făcut vreodată, iar retrospectiva lucrărilor grafice a lui Chris Foss nu e un simplu obiect, ci o lume fabuloasă, hiperreală și idiosincratică, ce îi îndeamnă pe cititori să o reviziteze periodic și să se delecteze pe îndelete. Să nu vă mirați, așadar, dacă, din când în când, în prezentările de carte pe care le voi face pe viitor, am să amintesc despre o ilustrație a copertei făcută de acest artist britanic nepereche. Căci, fără să știe, prin intermediul ilustrațiilor sale fabuloase, domnul Chris Foss m-a convins, în alt deceniu, în alt mileniu, să citesc cărți de buzunar în engleză și să le colecționez.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 5" (2021)

Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro

La finalul lunii martie 2021, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 5: Light Brings Light (editura Image Comics, Portland, OR, 2021) care abia apăruse. L-am parcurs într-un suflet, după care, la începutul lunii februarie 2022, l-am mai citit o dată pe îndelete.

Și iată ce am aflat:

La începutul acestui volum, protagonista Stel Caine trece prin secvențe de coșmar în care își pierde copiii, apoi află că postumanul înaripat Zoske și acoliții săi plănuiesc să distrugă cele două orașe subacvatice rămase, Salus și Voldin.

Într-un oraș de la suprafață, Domul Negru, Stel și Zem sunt vindecați de cancer și expuși într-o grădină zoologică spre amuzamentul copiilor postumani, în vreme ce Zoske își pune în mișcare Legiunea Arsă pentru a nimici Salus.

Savanta postumană Jae Dakis îi ajută pe Stel și Zem să evadeze. Între timp, Salus e atacat de trupe din Voldin, sub conducerea țarului, iar Tajo, care organiza rezistența localnicilor, este înjunghiată de către Lena.

Stel și Zem fură o aeronavă cu care atacă și distrug câteva dintre navele de luptă ale Legiunii Arse. Stel o regăsește pe Della. Între timp, sirena Mertali o salvează pe Tajo, apoi aduce o cohortă de vampiri amfibii împotriva invadatorilor din Voldin.

Della îi dezvăluie mamei sale că Zem e cel care o vânduse țarului din Voldin. Tajo îi convinge pe voldiniei să coopereze cu salusienii pentru a încerca să repare domul și să îl salveze. Della intervine ca să o împiedice, însă e implicată într-o luptă colosală cu postumanul înaripat Zoske.

În bătălia disperată împotriva Legiunii Arse, Stel conduce câțiva soldați din garda senatului înapoi la domul Salus, cu speranța de a reporni generatoarele și de a activa sistemele defensive - însă îl întâlnește pe Zoske.

Zem revine cu o armată de șobolani mutanți și îl înfruntă pe Zoske, iar Stel, în adâncurile domului Salus, previne defectarea iminentă a reactorului central, dar trebuie să lupte cu ciborgul Io. Decolarea domului Salus până pe orbita circumterestră implică o ultimă confruntare cu Zoske, dar și sacrificiul Dellei, care se prăbușește din ceruri asemenea unui nou Icar. Mulți ani mai târziu, pe o altă planetă locuibilă, Stel, Zem, cele două fiice ale lor, precum și Tajo și Mertali, își amintesc cu multă recunoștință de cei care s-au sacrificat ca să le ofere un viitor.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor 20-26, cu numeroase reproduceri de schițe în creion și planșe în tuș, precum și cu schițe biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Comparativ cu volumele precedente ale seriei, Light Brings Light are o intensitate greu de suportat. Scenariul cuprinde nu un punct culminant, ci o întreagă cascadă de puncte culminante care se revarsă pe șase dintre cele șapte fascicule din cuprins.

Efectele pirotehnice se țin lanț, reprezentate în nuanțe de portocaliu-aprins și însoțite de inscripții care sugerează zgomote puternice, Cumva, creatorii acestui roman grafic au vrut să depășească nu doar cascada de finaluri din Stăpânul inelelor, ci și pirotehnia din seria Războiul stelelor. Din păcate, excesul acesta de zel nu se potrivește prea bine cu predicile despre speranță, viitor și structura realității care pigmentează discursul personajelor principale - căci nu e câtuși de puțin plauzibil că, prinse în mijlocul unor conflicte armate intense, personajele ar mai avea timp sau energie ca să converseze despre chestiuni nobile și abstracte.

Tot la un punct culminant extrem de intens ajung și creațiile artistului grafic Greg Tocchini, care, în acest ultim volum, a imaginat și așternut pe hârtie coperte fabuloase, vehicule minuțios prezentate și costume halucinante.

E perfect posibil ca risipa de energie și de imaginație din acest volum să i se datoreze și unei schimbări de planuri - căci, inițial, romanul grafic Low fusese gândit să aibă o sută de fascicule, iar, în final, a fost publicat doar în 26. Chiar și așa, este remarcabil atât în privința scenariului, cât, mai ales, sub aspect grafic. Poate că, mai mult decât tomurile precedente, volumul Light Brings Light a meritat prețul achiziției și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit Low, am parcurs un alt roman grafic scris de Rick Remender și intitulat Tokyo Ghost. Însă, despre acela, vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 4" (2017)

Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 4: Outer Aspects of Inner Attitudes (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am citit într-o zi, iar, la începutul lunii februarie 2022, l-am parcurs a doua oară.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu un lung episod flash-back în care Zem își amintește cum lupta în arenă, în Poluma, orașul piraților, sub comanda lui Marik Caine și cum a întâlnit un ciborg străvechi, Io, care, în mileniile precedente, ajutase la construirea orașelor subacvatice în care avea să se retragă omenirea.

În "prezent", Tajo își revine în orașul Salus, grație îngrijirilor sirenei Mertali, și află că fiica piratului Roln, sub numele de Lena Caine, plănuiește să distrugă orașul. Împreună cu Io, Tajo și Mertali decid să coboare într-un cartier rău-famat pentru a o împiedica pe Lena să detoneze o bombă.

Tajo o surprinde pe Lena în mijlocul unei orgii, o urmărește prin Cartierul Gândacilor și încearcă să o convingă să dezvăluie amplasamentul bombei, însă Lena refuză, iar mașinăria infernală explodează.

În mijlocul haosului care rezultă, pe parcursul unei revolte populare cauzate de penuria de oxigen și de hrană, Tajo, Mertali și Io intră cu forța în senat, întrerup o orgie amplă, demască cinismul senatorilor și pornesc către suprafața oceanului într-un dom autonom.

Volumul se încheie cu coperte alternative ale fasciculelor 16-19, cu o secțiune care exemplifică procesul creator de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor și cu schițe-concept ale unor personaje secundare. Pe ultima filă, se găsesc schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Am apreciat Outer Aspects of Inner Attitudes din mai multe motive. Pe de o parte, scenariul a aduse destule răsturnări de situație și momente de suspans. Pe de altă parte, dialogurile dintre personaje aduc uneori la suprafață chestiuni importante pentru scenarist, precum valoarea speranței și pericolele disperării sau ale cinismului.

Grafica a fost la înălțime, cu planșe dominate de combinații îndrăznețe de culori și, pe alocuri, cu un decupaj interesant al casetelor. Am fost plăcut impresionat și de copertele celor patru fascicule care compun volumul și de unele porțiuni unde imaginile se întindeau pe două pagini învecinate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe ansamblu, acest al patrulea volum din seria Low nu a făcut decât să îmi stârnească și mai tare interesul pentru volumul următor, care încheie acest roman grafic foarte ambițios și foarte bine realizat. Dar despre volumul final vom discuta pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 3" (2016)

Imagine preluată de pe situl Page45.com

La jumătatea lunii septembrie 2020, am achiziționat, la preț promoțional, de la magazinul de benzi desenate Red Goblin din Capitală, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 3: Shore of the Dying Light (editura Image Comics, Berkeley, CA, 2016). De parcurs, lțam parcurs de trei ori - mai întâi, la jumătatea lunii septembrie 2020, apoi la jumătatea lunii martie 2021, iar, în cele din urmă, la finalul lui ianuarie 2022.

Și iată ce am aflat:

Della și Tajo, fiicele protagonistei, revin în orașul submarin Salus pentru a face provizii și pentru a reîncărca bateriile și rezervoarele ultimului costum de scafandru greu. Tajo se întâlnește cu Lena, care se prezintă drept cumnata ei și se oferă să le transporte pe cele două surori cu submarinul său. Della, în schimb, îl ucide pe bătrânul Mesaje, ghidul spiritual al protagonistei.

Stel Caine și însoțitorul ei, Zem, ajung la suprafața oceanului și constată că uscatul e dominat de șobolani uriași, antropomorfici, de păianjeni monstruoși și de roiuri de viespi gigantice.

La bordul submarinului, Lena încearcă să semene discordie între Della și Tajo, apoi să le ucidă pe rând. În schimb, la suprafață, Stel și Zem sunt atacați de un roi de fluturi mutanți radioactivi.

Della intervine în lupta decisivă dintre Tajo și Lena (care, de fapt, era fiica lui Roln, liderul piraților, și fusese trimisă de acesta ca să se infiltreze în Salus), dar decide apoi să își abandoneze sora.

Stel și Zem se strecoară în palatul viespilor gigantice pentru a recupera sonda spațială care revenise pe Pământ. O recuperează după o luptă disperată doar ca să o vadă ulterior distrusă de către un postuman înaripat apărut acolo în ultimul moment.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor 11-15 din cuprins, cu schițe-concept ale unor personaje și vehicule și cu schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Și al treilea volum din seria Low m-a atras atât prin scenariul captivant cât și prin prezentarea grafică ieșită din comun. Dacă povestea e plină de dezvăluiri, de lovituri de teatru și de răsturnări de situație, imaginile (în special cele care se petrec la suprafața Pământului) sunt de-a dreptul psihedelice - cu peisaje deșertice colorate în galben și portocaliu aprins și cu creaturi care de care mai stranii și mai bizare.

Am remarcat că, prin comparație cu primul volum, portretizarea pesronajelor a devenit cumva mai distorsionată și mai caricaturală - poate pentru a sugera conflictele interioare care le macină pe Della și Tajo sau suferința extremă prin care trece protagonista ca urmare a iradierii.

Cu siguranță că Shore of the Dying Light a meritat cu prisosință atât prețul achiziției cât și timpul de lectură. Căci fabuloasa lume a viitorului îndepărtat pe care și-au imaginat-o Rick Remender și Greg Tocchini merită să fie vizitată, revizitată și savurată pe îndelete, iar mesajul fundamental al acestui roman grafic de excepție, al păstrării speranței în pofida vicisitudinilor vieții, este unul necesar și foarte benefic în vremurile pe care le trăim. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că intenționez să recitesc și următoarele volume din seria Low. Însă, despre acestea, rămâne să discutăm pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Iain Banks, "The Business" (1999)

Imagine preluată de pe situl Supernaut.info

Prin 2006, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un roman realist de Iain Banks intitulat The Business (colecția Abacus, editura Little, Brown, Londra, 2000). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2021, după două mutări cu locuința și patru schimbări de locuri de muncă.

Și iată ce am aflat:

Protagonista-naratoare, Kathryn Telman, lucrează pentru o megacorporație, Afacerea, care durează de mai bine de două milenii și care are parteneriate și ramificații în întreaga lume. Pe de o parte, protagonista e trimisă în misiune de afaceri într-o țară minusculă, situată în Munții Himalaya, pentru a pregăti o lovitură de stat și pentru a ajuta la instaurarea unui guvern-marionetă care să deservească interesele economice ale Afacerii. Pe de altă parte, Kathryn identifică și dejoacă planurile unei cabale de funcționari bine poziționați din organizație care încearcă să deturneze fodurile Afacerii. Iar lucrurile se complică și mai tare atunci când, între protagonistă și monarhul micului regat himalayan, se înfiripă o idilă.

Probabil sunteți deja familiarizați cu ideea că textul literar e un fel de dans în doi, la care contribuie atât scriitorul (care creează textul), cât și cititorul (care îl receptează și îl interpretează). Ca să citești, trebuie să fi citit...

Mărturisesc că, dintre toate cărțile de ficțiune "realistă " ale lui Iain Banks (dintre care le-am cumpărat aproape pe toate), The Business mi-a suscitat cel mai mult interesul - poate pentru că mă așteptam la un roman de factură umoristic-paranoică în genul celor scrise și publicate de Thomas Pynchon.

Din acest punct de vedere, The Business are un asemenea filon pynchonesc (la urma urmei, Afacerea e o organizație mai veche decât Biserica CAtolică, influentă și discretă, care, în Antichitatea Târzie, vreme de vreo șase luni, a deținut Imperiul Roman.)

Dar nu eram pregătit nici pentru idila exotică (comentariu intertextual la Anna și regele), nici pentru investigația intracorporatistă care trimite la Disclosure a lui John Grisham.

Pe ansamblu, am privit The Business ca pe o mostră de literatură de consum, cu scriitură peste medie, care cu siguranță merită o lectură, însă nu și pe cea de-a doua - genul de roman destinat publicului larg și care, în economia vieții autorului, are funcția să se vândă suficient de bine și să genereze suficiente veituri pentru a-i asigura scriitorului traiul în timp ce produce un nou roman din seria Culturii. În consecință, fără urmă de regret, nu voi păstra The Business în colecția personală - pentru că am nevoie de spațiu la raft.

Lectura acestui roman m-a încurajat să parcurg și alte cărți de Iain Banks. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Marc Atallah et al. - "Mondes (im)parfaits" (2019)

Imagine preluată de pe situl Cultura.com

În ultima decadă a lunii noiembrie 2021, mulțumită librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album ilustrat care se intitulează Mondes (im)parfaits - autour des Cités Obscures de Schuiten et Peeters (editura Les Impressions Nouvelles, Maison d'Ailleurs, Yverdon-les-Bains, 2019). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

Albumul a apărut sub îngrijirea domnului profesor universitar Marc Atallah și a însoțit o expoziție deschisă din noiembrie 2019 până în octombrie 2020 la Maison d'Ailleurs, un muzeu elvețian dedicat SF-ului, utopiei și călătoriilor extraordinare. Tot domnul profesor Atallah semnează și introducerea albumului, în care arată, concis, care este obiectul expoziției, cine sunt semnatarii articolelor din album și care sunt temele pe care le tratează articolele.

Urmează un amplu studiu, "Utopia ca Icar", realizat de către domnul François Rosset, profesor la Universitatea din Lausanne. Studiul trece în revistă numeroase utopii apărute în spațiul european din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea și este însoțit, pe de o parte, de o mulțime de ilustrații (imagini cu ediții princeps, gravuri de epocă, pagini din ediții de colecție), iar, pe de alta, de scurte articole explicative. Studiul este urmat de o galerie de imagini cu coperte de reviste științifico-fantastice din perioada pulp care prezintă viziuni utopice.

Al doilea studiu din album, "Distopia, sau arta de a relata utopiile noastre", îi aparține domnului Marc Atallah, șef de cercetare și predare la Universitatea din Lausanne și director al muzeului Maison d'Ailleurs. Dumnealui trece în revistă distopii clasice (Noi, Minunata lume nouă, O mie nouă sute optzeci și patru, 451° Fahrenheit) și moderne (Jocurile foamei, Divergent), dar subliniază și faptul că, dacă utopiile sunt imaginate în raport cu lumea reală și prezentate descriptiv, distopiile sunt plăsmuite în raport cu utopiile și prezentate narativ, ca să putem înțelege cum se desfășoară, la nivel individual, viața în societăți construite pe baze utopice. Și acest studiu e însoțit de numeroase ilustrații (includiv cadre din pelicule distopice) și de unele scurte articole explicative. De asemenea, după studiul dedicat distopiilor, albumul cuprinde o galerie de imagini dedicate cinematografiei distopice.

Tot domnul director Marc Atallah este cel care, în secțiunea finală, intitulată "Între utopie și distopie", i-a intervievat pe artiștii François Schuiten și Benoît Peeters. Sunt atinse teme precum sursele de inspirație pentru diversele albume din seria Orașelor obscure, conexiunile intertextuale cu lucrări de Jules Verne, Franz Kafka, Jorge Luis Borges, elemente utopice sau distopice din diferite orașe imaginate și ilustrate în seria celor doi artiști, precum și necesitatea unor imobile precum Casa Autrique sau Maison d'Ailleurs ca spații pentru imaginație. Această ultimă secțiune, în mai mare măsură decât celelalte, este ilustrată cu planșe realizate, de-a lungul deceniilor, de către François Schuiten pentru seria Orașelor obscure, precum și cu imagini ale copertelor principalelor albume care compun seria.

Domnul baron Schuiten este și cel care a realizat afișul expoziției, iar imagini succesive, presărate printre secțiuni, prezintă procesul de creație - de la schița în creion la versiunea trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la tușele finale. Dealtfel, afișul în cauză servește și drept ilustrație pentru coperta întâi a albumului Mondes (im)parfaits. 

Pe ansamblu, acest album mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Studiile dedicate utopiei și distopiei s-au dovedit a fi interesante și instructive, iar interviul cu cei doi artiști franco-belgieni mi-a permis să aflu câte ceva despre procesul de creație din spatele uneia dintre seriile mele BD preferate.

De asemenea, am apreciat condițiile tipografice impecabile în care se prezintă Mondes (im)parfaits: format mare (A4), copertă cartonată, color, în policromie, coală cretată, de o excelentă calitate, ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare elegantă. Mondes (im)parfaits a meritat cu prisosință prețul de achiziție și timpul de lectură. Țin să le mulțumesc, pe această cale, amabililor librari francezi de la Kiralina.

Desigur, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în aceeași perioadă am achiziționat un al treilea album de Schuiten și Peeters intitulat Revoir Paris. Dar, despre acela, rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Bruxelles" (2021)

Imagine preluată de pe situl Brusel.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2021, mulțumită unei emisiuni de la un post TV belgian înregistrate și retransmise pe Internet, am aflat că baronul François Schuiten și domnul Benoît Peeters tocmai lansaseră un album intitulat Bruxelles - un rêve capital (editura Casterman, Bruxelles, 2021). Nu după mult timp, la jumătatea lunii noiembrie, grație librarilor francezi de la Kiralina, am intrat în posesia unui exemplar din acel album. L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Dacă numeroase dintre colaborările precedente ale celor doi artiști franco-belgieni erau plasate pe un anti-Pământ, în așa-numitele orașe obscure, de această dată Schuiten și Peeters ne propun o istorie ilustrată a orașului Bruxelles - capitală a Belgiei și a Uniunii Europene.

Introducerea, "Copiii Bruxelles-ului", arată cum cei doi artiști au crescut în acel oraș și cum au asistat la transformările acestuia de-a lungul mai multor decenii.

Urmează apoi secțiuni care tratează, în ordine cronologică, despre evenimente semnificative din istoria Bruxelles-ului. Nu întâmplător, cel mai timpuriu este un bombardament executat spre finalul secolului al XVII-lea de către artileria franceză - eveniment în urma căruia cam o treime din oraș s-a mistuit în flăcări și a avut nevoie de reconstrucție.

Unele secțiuni tratează despre mari proiecte urbanistice, precum acoperirea fluviului Senne, joncțiunea feroviară nord-sud sau demolările și modernizările din anii 1970 și 1980.

Alte secțiuni le sunt dedicate unor proiecte arhitecturale, ca Palatul Justiției sau Palatul Stoclet, ori unor evenimente majore, ca expoziția mondială din 1958 sau decizia Uniunii Europene de a-și stabili la Bruxelles unele instituții administrative.

Secțiuni speciale le sunt dedicate unor pionieri ai tehnologiei, ca Félix Tournachon (alias Nadar), unor arhitecți, precum Victor Horta, unor pictori, ca René Magritte, și unor edili, ca primarul Charles Buls.

Am fost încântat să văd că o secțiune amplă i-a fost dedicată lui Paul Otlet, bibliotecarul vizionar care, prin proiectul său Mundaneum, a căutat, în perioada interbelică, să inventarieze și să interconecteze toate cărțile, toate periodicele și toate fotografiile existente. Abia după vreo șaizeci de ani și mai bine, visul său avea să se realizeze sub nume precum World Wide Web, Project Gutenberg, Spotify, Wikipedia.

Printre filele albumului, apar, la un moment dat, și cei doi creatori - în calitate de salvatori, restauratori și curatori ai unui imobil proiectat și construit de către artistul Art Nouveau Victor Horta - Casa Autrique. (Poate vă amintiți că imobilul acela apare și într-un album de bandă desenată din seria Orașelor obscure intitulat La théorie du grain de sable.)

Albumul se încheie cu o declarație de dragoste pentru Bruxelles și cu bibliografia Schuiten - Peeters.

Pe ansamblu, Bruxelles - un rêve capital mi-a lăsat o impresie cât se poate de plăcută.

Pe de o parte, articolele din cuprins tratează subiecte relevante și foarte judicios alese. Cu toate că unele aspecte istorice, militare și administrative sunt menționate ici și colo, centrul de greutate al albumului se află în zona urbanismului, arhitecturii, artelor decorative și artelor plastice.

Pe de altă parte, albumul cuprinde o puzderie de ilustrații realizate de către artistul grafic François Schuiten. Varii imobile din Bruxelles, portrete de artiști, arhitecți și edili, peisaje urbane și vehicule pentru transportul în comun apar redate (și transfigurate) pentru a ilustra diferitele articole. Parcă pentru a ne aminti noțiunea din seria Orașelor obscure că, între lumea noastră și anti-Pământul pe care se află continentul obscur se poate trece cu ușurință prin diverse portaluri, multe dintre ilustrații conțin o doză de fantastic vizionar, iar câteva planșe sunt preluate din albumele precedente ale artistului.

Mai trebuie menționat că Bruxelles este un album cartonat, cu coperta color, în policromie, format mare (A4), tipărit pe coală cretată de o excelentă calitate - pe scurt, o piesă de colecție pentru bibliofili.

Cea mai recentă realizare a lui François Schuiten și Benoît Peeters încurajează și recompensează o a doua lectură - iar mie nu-mi rămâne decât să le adresez, și pe această cale, mulțumiri librarilor francezi de la Kiralina. Firește, după ce am terminat Bruxelles am început un alt album al celor doi artiști franco-belgieni, Monde (im)parfaits. Însă, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)