Matt Hawkins et al., "Tales of Honor, Vol. 1" (2014)

În ianuarie 2017, la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar din primul volum al unui roman grafic intitulat Tales of Honor - On Basilisk Station (Top Cow Productions, Los Angeles, CA, 2014). L-am parcurs într-o singură zi, în ultima decadă a lunii ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Tales of Honor se bazează pe o serie de romane științifico-fantastice publicate de David Weber la editura Baen Books și având-o ca protagonistă pe Honor Harrington. Primul volum, On Basilisk Station, e inspirat de întâiul roman al seriei, apărut în 1993.

Cadrul de desfășurare este un viitor îndepărtat, în care omenirea a colonizat numeroase sisteme planetare și s-a scindat în numeroase state cu diverse forme de organizare. Unul dintre acestea, Republica Populară Haven, are o politică expansionistă, ceea ce duce la tensiuni cu un stat învecinat, Regatul Stelar Manticore.

Protagonista, Honor Harrington, se remarcă în școala militară prin aptitudinile de lider și prin abordarea creativă a strategiei în luptele spațiale. Din păcate, un coleg dintr-o familie influentă încearcă să o violeze, iar modul în care Honor se apără duce la represalii și la trimiterea ei într-un avampost lipsit de importanță, Stația Basilisk.

În compania subordonaților săi și a unei feline-telepat, Honor descoperă însă că băștinașilor de pe o planetă învecinată li se livrează arme și droguri de către contrabandiști finanțați de Republica Populară Haven. Urmează o luptă fără mari sorți de izbândă, însă Honor câștigă mulțumită ideilor sale strategice sclipitoare și eroismului soldaților pe care îi conduce.

Am apreciat atât scenariul scris de Matt Hawkins cât și grafica realizată de Jung-Geun Yoon și de Sang-Il Jeong. Abordarea narativă a fost neobișnuită - protagonista e anchetată și torturată la bordul unei astronave inamice, iar episoadele intrigii sunt amintiri ce i se deapănă prin minte între două interogatorii.

De asemenea, grafica este mai bună decât media, iar pe alocuri e chiar impresionantă.

Am apreciat și materialele suplimentare, precum planșele cu procesul de creare al personajelor, explicațiile despre funcționarea astronavelor în acest univers ficțional, notele biografice ale personajelor, datele despre organizațiile implicate în intrigă și galeria de coperte.

Pe ansamblu, On Basilisk Station a meritat timpul și banii (în pofida faptului că, de regulă, nu mă dau în vânt după opera spațială militaristă). Ca urmare, dacă pe viitor mi se vor ivi în cale alte volume din romanul grafic Tales of Honor, cu siguranță că nu am să le ocolesc. Căci pe la Antic ExLibris voi mai merge în vizită.

Cu aceeași ocazie, am achiziționat și un roman grafic intitulat Elric - The Balance Lost. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

Angela Sanna, "Art Nouveau" (2011)

În 2014, prin amabilitatea bunului meu prieten Tudor Popa, am primit cadou un album de artă de Angela Sanna, Art Nouveau (Colecția Pocket Visual Encyclopedia, editura Scala, Florența, 2011). L-am parcurs în ultima zi din ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Textul din album este prezent în patru versiuni: engleză, germană, franceză și olandeză. Materialul este organizat pe capitole: introducere, arhitectură, mobilier, artă grafică, pictură și sculptură, sticlărie, bijuterii și vestimentație, arte și meșteșuguri.

Volumul se încheie cu o cronologie a curentului Art Nouveau, cu un glosar, cu note biografice ale artiștilor importanți asociați cu acest curent, precum și cu o listă a muzeelor europene Art Nouveau.

Albumul impresionează în primul rând prin bogăția materialului vizual prezentat. Astfel, deși are puțin peste două sute cincizeci de pagini, volumul conține o puzderie de fotografii de înaltă definiție, cele mai multe color, ce reproduc diverse lucrări Art Nouveau.

De asemenea, volumul este interesant prin faptul că oferă o prezentare echilibrată a acestui curent artistic, cu lucrări din Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Austria, Italia, Spania și Cehia. Tot un echilibru a fost atins și între capitolele dedicate artelor înalte (arhitectură, pictură, sculptură) și cele dedicate artelor decorative (mobilier, sticlărie, bijuterii).

Pe ansamblu, lectura albumului Art Nouveau a fost cât se poate de agreabilă și de instructivă. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Țin să îi mulțumesc încă o dată pe această cale lui Tudor Popa pentru cadoul oferit. Probabil nu veți fi surprinși dacă veți afla că la raft, alături de acest album, mai am câteva referitoare la acest fenomen artistic. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri.

Italo Calvino, "Invisible Cities" (1972)

Pe la mijlocul lunii iulie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o traducere engleză a unei lucrări de Italo Calvino, Invisible Cities (Colecția Vintage Classics, editura Vintage Books, Londra, 1997). L-am parcurs într-o singură zi.

Și iată ce am aflat:

Premisa acestei lucrări de ficțiune este că hanul Kublai discută cu Marco Polo, iar acesta îi relatează despre orașele pe care le-a vizitat în drumul său către China. Pe de o parte, hanul mongol ar dori să îl iscodească pe negustor despre orașul de baștină al acestuia, Veneția. Pe de altă parte, venețianul se ferește să își descrie cetatea de obârșie, însă în fiecare dintre descrierile de orașe pe care le face se strecoară, vrând-nevrând, și câte un aspect al Veneției.

Iar orașele despre care vorbește Marco Polo sunt invizibile... pentru că sunt imaginare.

Treptat, pe măsură ce scurtele relatări despre orașe închipuite se acumulează, ies în evidență niște teme unificatoare. Astfel, descrierile-fabulă invită la meditație pe marginea relației orașelor reale cu amintirea lor din mintea oamenilor, pe tema raporturilor dintre orășenii vii și cei morți (sau cei nenăscuți încă), pe tema conexiunilor dintre orașe și mediul înconjurător, pe subiectul dinamicii dorințelor oamenilor și schimbărilor urbane rezultate, respectiv pe tema conexiunilor dintre orașe și semne sau dintre orașe și nume.

Interesant este de urmărit cum, pe de o parte, anacronismele din descrierile de orașe se acumulează și se amplifică, până în punctul în care nu se mai poate pretinde sub nici o formă că textul s-ar referi la cetăți medievale (fie ele și imaginare), iar, pe de altă parte, eul care relatează despre orașe începe prin a fi identic cu un Marco Polo ficționalizat pe primele pagini ale cărții și sfârșește prin a fi cimplet separat de acesta (și, poate, mai apropiat de autorul Italo Calvino decât de personajul venețian). Aceste două efecte, magistral controlate și gradate de-a lungul cărții, produc un efect emoțional nobișnuit asupra cititorului, undeva între amuzament și neliniște în prezența straniului.

Spre final, stranietatea este sporită de turnura dialogurilor dintre cele două personaje - căci mongolul și venețianul ajung să se întrebe nu numai dacă orașele prezentate sunt reale, ci și dacă ei înșiși sunt reali - respectiv de explorarea unor atlase pe paginile cărora se găsesc reprezentate nu doar orașe medievale reale, ci și orașe trecute, ca Troia sau Cartagina, orașe viitoare, precum San Francisco sau Los Angeles, sau orașe ficționale, ca Noua Atlantidă sau Cetatea Soarelui.

Se poate argumenta că Orașele invizibile reprezintă o lucrare literară postmodernă. E un text fragmentar, ironic, lipsit de intrigă unitară, axat pe petites histoires mai degrabă decât pe o grande histoire unificatoare, cu o plasare voită între ficțiune și nonficțiune, între literatură și filosofie, înte narațiune și poezie, iar personajele sale sunt relativizate și prezentate din perspective multiple, schimbătoare.

Alți teoreticieni îl plasează la loc de frunte în canonul literar slipstream, alături de ficțiunile lui Borges și de operele lui Kafka - în primul rând datorită efectelor stranii pe care le cauzează această înșiruire de descrieri fantasmagorice.

Firește, se poate afirma și că Orașele invizibile ilustrează tema literară a utopiei și, în același timp, comentează ironic pe marginea acesteia. Din acest punct de vedere, lucrarea lui Italo Calvino se poate așeza la raft alături de Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman.

Cert este că, indiferent unde am clasifica Orașele invizibile, calitatea literară a acestui volum este ieșită din comun, iar bucuria lecturii este de neuitat. Voi păstra Orașele invizibile la loc de cinste în colecția mea și voi reciti această carte din când în când.

(Deloc surprinzător, fanteziile urbane ale lui Calvino m-au îndemnat să reiau și seria Orașelor obscure de Schuiten și Peeters. Dar despre acele albume de bandă desenată vom discuta cu alte prilejuri.)

Chris Wooding, "The Black Lung Captain" (2010)

În postarea precedentă, vă informam că în septembrie 2011, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat două romane fantastice de Chris Wooding. Pe cel de-al doilea, The Black Lung Captain (Editura Gollancz, Londra, 2011), l-am parcurs în a doua jumătate a lunii iunie 2017.

Și iată ce am aflat:

La un an după evenimentele din Retribution Falls, căpitanul Frey și echipajul său pornesc într-o expediție spre un continent în mare parte neexplorat, alături de o aeronavă mult mai mare și de un echipaj de pirați comandat de căpitanul Harvin Grist. De pe o epavă a morților-vii din zona arctică, Frey recuperează un artefact valoros... numai pentru a-l vedea sustras de Trinica Dracken. Apoi, printr-o bătălie aeriană grandioasă, Frey trebuie să-și conducă aeronava și echipajul dincolo de un portal pentru a recupera artefactul... și pe antagonistă.

Din punctul de vedere al structurii intrigii, The Black Lung Captain seamănă destul de bine cu predecesorul său. Incident inițial, actul întâi, actul al doilea, actul al treilea cu bătălie grandioasă, final (aproape) fericit. Cu toate acestea, romanul se parcurge ușor și cu plăcere.

Mai mult, unele dintre personajele principale, precum navigatoarea Jez, demonologul Crake sau căpitanul Frey, au parte de o dezvoltare interesantă. Frey învață să fie un căpitan responsabil, pe care echipajul îl ascultă și îl respectă, în vreme ce Jez trebuie să aleagă între lumea oamenilor, unde e cu greu tolerată, și lumea Coamelor - morți-vii telepatici și pustiitori.

Relațiile dintre personaje se dezvoltă și ele într-un mod interesant, fie că vorbim despre raporturile colegiale dintre Jez și restul echipajului sau despre idila neconvențională dintre Darian Frey și antagonista Trinica Dracken. (La drept vobind, dezvoltarea continuă a acestei relații constituie un factor important de coeziune în tetralogia Tales of the Ketty Jay.)

De asemenea, am apreciat extinderea lumii ficționale din fundalul romanului prin explorarea de noi zone care, în primul volum, fuseseră cel mult menționate în treacăt, însă nu descrise în detaliu. Ținuturile unde e plasată acțiunea au o frumusețe dramatică, iar lumea imaginată de Chris Wooding prezintă neașteptat de multă consistență.

Pe de altă parte, unele întorsături ale intrigii sunt făcute... după rețetă. Ca să dau un singur exemplu, pilotul Pinn pleacă fără permisiune, în aeronava sa de vânătoare, însă revine la final, în mijlocul unei bătălii aeriene înverșunate, pentru a-și salva un coleg amenințat de inamici. (Star Wars?)

Cum însă The Black Lung Captain se prezintă ca un roman de aventuri, de divertisment (mai degrabă decât ca o capodoperă romanescă menită să ajungă în canonul literar), aș zice că oferă ceea ce promite și ceva pe deasupra. Întrucât mi-a plăcut chiar mai mult decât Retribution Falls, am convingerea că a meritat timpul și banii. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Probabil că n-o să vă mirați dacă am să vă spun că, imediat după ce am terminat acest roman, am început să îl parcurg pe următorul din serie.

Dar despre The Iron Jackal rămâne să discutăm cu altă ocazie.