Jack Vance, "The Dragon Masters" (1963)

Într-un articol de acum doi ani şi jumătate, vă relatam că, prin amabilitatea lui Lucian Cristian Oancea şi a lui Daniel Manu, am achiziţionat o mulţime de volume de literatură SF în franceză, cele mai multe dintre ele în colecţia "Science Fiction" îngrijită la editura Presses Pocket de către regretatul Jacques Goimard. Zilele trecute am citit unul dintre aceste volume: Les maîtres des dragons de Jack Vance (Presses Pocket, Paris, 1979), cu ilustraţia copertei de Wojtech Siudmak. Şi iată ce am aflat:

Într-un viitor îndepărtat, după prăbuşirea unui imperiu intergalactic al oamenilor, spaţiul cosmic a ajuns să fie dominat de către o rasă batraciană, bazicii, care caută să-i ducă pe oameni în sclavie şi să-i modifice pentru a-i adapta pentru diverse misiuni, cam cum procedăm noi cu animalele domestice.

Pe planeta Aerlith există însă cîteva societăţi de oameni liberi care, la rîndul lor, au domesticit şi modificat bazicii, transformîndu-i în nişte animale de luptă redutabile. Două dintre aceste societăţi locuiesc în Valea Fericirii, sub conducerea lui Ervis Carcolo, respectiv în Valea Banbeck, sub conducerea lui Joaz Banbeck. O a treia societate, cea a sacerdoţilor, are preocupări religioase şi sălăşluieşte într-un sistem de peşteri.

Cei doi conducători ajung la un conflict, dat fiind că au o perspectivă diferită asupra abordării următoarei vizite a bazicilor. Carcolo doreşte să-i atace pe invadatori, în vreme ce Banbeck preferă să sape tuneluri pentru a-şi ascunde supuşii de inamici. După două bătălii majore între cele două facţiuni, bazicii sosesc din nou, iar oamenii se văd siliţi să se coalizeze pentru a le face faţă invadatorilor. După victorie, Banbeck preferă să-l execute pe nesăbuitul Carcolo, iar astronava capturată de la bazici îi deschide perspectiva de a explora spaţiul cosmic şi de a găsi grupuri de rezistenţă umană pe alte planete.

Romanul se remarcă prin concizie şi claritate. Inventivitatea de care dă Jack Vance dovadă în descrierea diverselor rase de dragoni este ieşită din comun, iar scenele de acţiune sînt foarte dinamice. Probabil că voi citi şi alte romane de acelaşi autor - pentru că pe rafturi mă mai aşteaptă destule. Şi, cum acesta este articolul cu numărul 500 de pe blogul Ţesătorul, vă doresc să ne revedem sănătoşi cît de repede la apariţia articolului cu numărul 1000.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)