Alan Watts, "Devino ceea ce eşti" (1995)

Prin 1987, datorită doamnei profesoare Marina Istrate, am avut ocazia să citesc o carte de Alan Watts intitulată The Way of Zen. Spre finalul lunii ianuarie, am achiziţionat un alt volum de acelaşi autor, Devino ceea ce eşti (Colecţia Metanoia, Editura Herald, Bucureşti, 2012). L-am parcurs în cîteva zile. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Introducerea, scrisă de Mark Watts, ne informează că volumul cuprinde mai multe eseuri şi articole, dintre care unele au fost pregătite iniţial pentru a fi prezentate la un radio local din San Francisco în anii 1950, iar altele au apărut în publicaţii de specialitate.

Eseurile variază ca dimensiuni - unele cuprind zece sau douăsprezece pagini, altele sînt de numai o pagină. Unele dintre ele tratează despre buddhismul Mahayana, altele despre buddhismul Zen, unele despre creştinism, iar altele despre filosofie. Unul destul de interesant examinează relaţia dintre psihanaliză şi mitologii, iar un altul, intitulat "Al doilea nemuritor", este o frumoasă parabolă taoistă despre aflarea Căii.

Tema comună a celor mai multe dintre articole o reprezintă eliberarea, sau trezirea, sau mîntuirea, sau iluminarea - termeni diferiţi pentru o stare de spirit pe care Alan Watts o examinează sub multiple aspecte, din mai multe perspective tradiţionale.

Stilul este clar şi elegant. Din păcate, traducerea şchioapătă pe alocuri, iar redactarea literară s-ar fi putut face cu mai multă grijă. Pe ansamblu, volumul a meritat timpul şi banii, căci Devino ceea ce eşti s-a dovedit a fi o lectură agreabilă. (La un preţ modic, îl puteţi comanda şi online aici.) Probabil voi căuta în librării şi ediţia română a lucrării The Way of Zen, care are avantajul de a fi mai unitară şi mai bine organizată. Dar despre acest subiect vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Jack Vance, "The Dragon Masters" (1963)

Într-un articol de acum doi ani şi jumătate, vă relatam că, prin amabilitatea lui Lucian Cristian Oancea şi a lui Daniel Manu, am achiziţionat o mulţime de volume de literatură SF în franceză, cele mai multe dintre ele în colecţia "Science Fiction" îngrijită la editura Presses Pocket de către regretatul Jacques Goimard. Zilele trecute am citit unul dintre aceste volume: Les maîtres des dragons de Jack Vance (Presses Pocket, Paris, 1979), cu ilustraţia copertei de Wojtech Siudmak. Şi iată ce am aflat:

Într-un viitor îndepărtat, după prăbuşirea unui imperiu intergalactic al oamenilor, spaţiul cosmic a ajuns să fie dominat de către o rasă batraciană, bazicii, care caută să-i ducă pe oameni în sclavie şi să-i modifice pentru a-i adapta pentru diverse misiuni, cam cum procedăm noi cu animalele domestice.

Pe planeta Aerlith există însă cîteva societăţi de oameni liberi care, la rîndul lor, au domesticit şi modificat bazicii, transformîndu-i în nişte animale de luptă redutabile. Două dintre aceste societăţi locuiesc în Valea Fericirii, sub conducerea lui Ervis Carcolo, respectiv în Valea Banbeck, sub conducerea lui Joaz Banbeck. O a treia societate, cea a sacerdoţilor, are preocupări religioase şi sălăşluieşte într-un sistem de peşteri.

Cei doi conducători ajung la un conflict, dat fiind că au o perspectivă diferită asupra abordării următoarei vizite a bazicilor. Carcolo doreşte să-i atace pe invadatori, în vreme ce Banbeck preferă să sape tuneluri pentru a-şi ascunde supuşii de inamici. După două bătălii majore între cele două facţiuni, bazicii sosesc din nou, iar oamenii se văd siliţi să se coalizeze pentru a le face faţă invadatorilor. După victorie, Banbeck preferă să-l execute pe nesăbuitul Carcolo, iar astronava capturată de la bazici îi deschide perspectiva de a explora spaţiul cosmic şi de a găsi grupuri de rezistenţă umană pe alte planete.

Romanul se remarcă prin concizie şi claritate. Inventivitatea de care dă Jack Vance dovadă în descrierea diverselor rase de dragoni este ieşită din comun, iar scenele de acţiune sînt foarte dinamice. Probabil că voi citi şi alte romane de acelaşi autor - pentru că pe rafturi mă mai aşteaptă destule. Şi, cum acesta este articolul cu numărul 500 de pe blogul Ţesătorul, vă doresc să ne revedem sănătoşi cît de repede la apariţia articolului cu numărul 1000.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Iain M. Banks, "Matter" (2008)

În vara anului 2009 am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost un exemplar format mare din ceea ce pe atunci era cel mai recent roman din seria Culturii a autorului britanic Iain M. Banks. Apoi, în octombrie 2009, de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am cumpărat un exemplar dintr-o ediţie format A5 a aceluiaşi roman - Matter (Editura Orbit, Londra, 2009). Au trecut anii, între timp au mai apărut două volume din serie (Surface Detail, respectiv The Hydrogen Sonata), însă greu mi-am adunat curajul necesar ca să încep lectura acelui roman masiv, de 600 de pagini.

În cele din urmă, în decembrie 2012, mi-am făcut timp şi l-am citit. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Matter este împărţit în prolog, trei părţi, apendice şi epilog. Punctul de vedere folosit este omniscienţa selectivă multiplă, iar naraţiunea urmează, rînd pe rînd, destinele unei surori şi a doi fraţi vitregi.

Cea care apare în prolog este sora, Djan Seriy Anaplian, agentă a Culturii din secţiunea de Circumstanţe Speciale angajată în operaţiuni de prevenire a conflictelor între civilizaţii locale înapoiate. Apoi, în primul capitol, ne este prezentat Ferbin, fratele lui Djan şi prinţul moştenitor al unui regat. Din păcate, prinţul asistă pe ascuns la asasinarea regelui de către sfetnicul de nădejde al acestuia, tyl Loesp, la finalul unei bătălii decisive. În cel de-al treilea capitol, fratele lor vitreg, Oramen, este informat despre moartea regelui şi a... prinţului moştenitor şi pleacă în întîmpinarea cortegiului funebru şi a regentului declarat - tyl Loesp.

Astfel, Djan Seriy călătoreşte spre regatul său de baştină, Ferbin (însoţit de un slujitor de nădejde, Choubris Holse) pleacă pe ascuns în căutarea generalului Xide Hyrlis şi a surorii sale, Djan, iar Oramen e nevoit să facă faţă mai multor tentative de asasinat.

După cum probabil vă aşteptaţi, intriga se complică, deoarece, dincolo de conflictele din acel regat, mai multe civilizaţii se confruntă, începînd cu Oct şi Aultridia, continuînd cu Nariscene (care aspiră la nivelul de civilizaţie implicată, dar pe ascuns încurajează războaiele dintre civilizaţiile pe care ar trebui să le monitorizeze), apoi cu Morthanveld (o specie acvatică) şi Cultura şi încheind cu civilizaţii străvechi, aproape dispărute, precum xinthienii, Involucra şi Iln.

Pentru că, dacă intriga aceea din prim-plan despre un rege asasinat, un uzurpator şi un prinţ moştenitor dornic de răzbunare v-ar putea duce cu gîndul la Hamlet sau la Macbeth sau la Dune, conflictele din fundal şi peisajul în care se desfăşoară bună parte din acţiune sînt operă spaţială extrem de ambiţioasă şi de bine realizată.

Peisajul...

Mă scuzaţi. Uitasem să vă dau detalii despre peisaj.

Imaginaţi-vă o civilizaţie străveche, Involucra, care, cu miliarde de ani înainte de apariţia Culturii şi a celorlalte civilizaţii implicate, a creat mii de habitate cosmice, sferoizi de dimensiuni planetare încastraţi în alţi sferoizi, pe şaisprezece niveluri. O altă civilizaţie, Iln, a căutat să detecteze şi să distrugă aceste lumi-cochilie, prin urmare numai cîteva sute dintre ele au rămas. Iar în timpuri recente, diverse civilizaţii au căutat să colonizeze aceste habitate, aşa încît, în lumea-cochilie Sursamen în care se petrece cea mai mare parte a acţiunii romanului, unele niveluri adăpostesc seminţe-velă ce vor creşte pentru a migra de-a lungul şi de-a latul galaxiei, altele găzduiesc oameni care abia au descoperit armele de foc, telegraful şi căile ferate, iar în miezul habitatului se află o entitate străveche, venerată ca un zeu - un xinthian.

Desigur, unele dintre aceste niveluri fantastic de detaliate şi de baroce sînt vizitate de personaje la plecare, iar altele la întoarcere, aşa încît cititorii nu prea au cînd să se plictisească. Mai curînd, imaginaţia luxuriantă a lui Iain M. Banks ne oferă surpriză după surpriză, cum ar fi o citadelă străveche, dezvăluită dintre straturile geologice de apele unei cascade gigantice, sau un habitat spaţial grandios, din tuburi colosale, împletite într-o cunună în care trăiesc bilioane de creaturi acvatice.

Într-o manieră destul de tipică pentru romanele din seria Culturii, apar trimiteri intertextuale, fie la Lumea inelară de Larry Niven, fie la seria Pern a lui Anne McCaffrey, la 2001 - O odisee spaţială de Arthur C. Clarke, la trilogia Helliconia a lui Brian Aldiss sau la Stăpînul inelelor (epilogul, spre exemplu, e o parodie fină a scenei finale din trilogia lui Tolkien).

Tot tipic pentru această serie este şi faptul că, pe măsură ce se desfăşoară intriga din Matter, miza creşte din ce în ce mai mult, de la un asasinat politic într-un regat de buzunar la reactivarea unei tehnologii care ar putea încarcera întreaga galaxie, iar personajele nu doar evoluează, căpătînd statură cu adevărat eroică, dar şi ajung să se confrunte cu oponenţi nebănuiţi, la o scară ce pare să-i depăşească. În final, soluţia problemei schimbă natura ei - şi Circumstanţele Speciale nu scapă ocazia să se mai infiltreze undeva şi să mai încline subtil balanţa puterii în favoarea Culturii.

Cum editurile din România nu par prea grăbite să publice seria Culturii în traducere, probabil că, dacă veţi dori şi dumneavoastră să citiţi Matter, ar fi bine să vizitaţi site-ul Nautilus şi să comandaţi un exemplar din ediţia originală. În ceea ce mă priveşte, această vizită în universul ficţional al lui Iain M. Banks mi s-a părut mult prea scurtă, aşa încît, imediat cum am terminat Matter, am început următorul roman din serie, Surface Detail. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Ţesătorul la gazetă

Tocmai am aflat de pe profilul de Facebook al editorului George Sagy Sauciuc că a apărut numărul 24 al Gazetei SF. Editorialul concis, dar cu miez, este semnat de editor. În cuprins apar proze de Florentin Haidamac, Teodora Matei şi Dan Gheorghe Recheşan, povestirea de debut a doamnei Livia Feidaros (căreia îi urez succes în activitatea literară), rubrici dedicate criticii de film, criticii literare, respectiv artelor plastice, precum şi o consistentă secţiune de concurs literar. Nu în ultimul rînd, veţi găsi o cronică a romanului Matter de Iain M. Banks (al optulea volum din seria Culturii) pe care a scris-o... Ţesătorul. Vă invit să răsfoiţi şi dumneavoastră paginile virtuale ale Gazetei SF şi vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Veşti bune de pe Blogul Fanului SF

Tocmai am aflat prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu că pe Blogul Fanului SF a apărut un amplu articol de Liviu Szoke, "Ce citeşte Liviu 16 - Succint" despre cîteva apariţii recente de la editura Millennium Books. Am fost, am parcurs articolul şi am fost plăcut impresionat. Spre exemplu, despre contribuţia mea la antologia Dincolo de noapte îngrijită de Oliviu Crâznic, domnul Szoke afirmă următoarele:

"Florin Pîtea-Văgăuna Bântuită: iată un alt exponent de seamă al literaturii SF de la noi, consacrat de romanele și povestirile sale cyberpunk, în care nu-l întrece nimeni. De remarcat faptul că și Florin Pîtea se poate mișca foarte ușor prin subgenuri, dovada fiind povestirea de față, cu un călugăr din Evul Mediu, Macarie, care este cam curios din fire. Povestire scurtă și la obiect, dar plină de tâlcuri ascunse."

Ceva mai jos, referindu-se la antologia Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF, realizată de Ştefan Ghidoveanu, domnul Szoke a remarcat:

"Florin Pîtea-Cartea cu Scoarțe de Argint, Ferecate: în opinia mea cea mai frumoasă povestire a acestei antologii a fost lăsată chiar la sfârșit, pentru a exprima, e clar, OAU! Bună până la sfârșit. Povestea cărții cu coperte de argint ale cărei încuietori nimeni nu se pricepe s-o desfacă este lungă. Mulți sunt tentați de ea, dau bani grei pe ea, pierd bani grei din cauza ei, unii își pierd și viața din cauza ei. Ispita este mare și îi stârnește pe mulți. O parabolă excelentă, în spiritul marilor scriitori sud-americani, încheie en-fanfare această antologie excelentă. Making-of-ul acestei povestiri a fost singurul pe care am avut răbdarea să-l parcurg integral (nu că celelalte ar fi fost neinteresante, dar pur și simplu acesta m-a cucerit, fiind el însuși o poveste frumoasă)."

Îi mulţumesc pe această cale lui Liviu Szoke pentru apreciere şi vă invit să parcurgeţi întregul său articol aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Doru Stoica, "Între bariere" (2009)

În luna mai a acestui an, prin amabilitatea editorului Cristian Popescu, am primit cadou un exemplar din volumul de proză scurtă al lui Doru Stoica Între bariere (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2009). L-am parcurs abia în decembrie, în două zile. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Schiţele şi povestirile din acest volum sunt plasate într-o localitate de câmpie din zona Ploieştiului, al cărei nume nu apare nicăieri în carte. Personajele sunt din lumea rurală – fermieri, navetişti şi aşa mai departe – iar unele dintre ele circulă dintr-o poveste în alta.

O parte dintre texte sunt scrise în convenţie realistă. Cel mai bun exemplu este „O zi”, o naraţiune la persoana întâi despre rutina unui bărbat între două vîrste care lucrează în industria petrolieră.

Alte texte se încadrează în categoria realismului magic. Probabil cel mai dezvoltat şi mai reuşit dintre acestea este „Despre chinezi, primari, burice”, în care, ca într-un vis coerent, intriga trece de la turişti străini la o campanie electorală locală, apoi la o epidemie de frumuseţe.

Destule dintre prozele scurte adunate în această carte sunt încadrabile în genul ştiinţifico-fantastic. Astfel, „Interneci” transferă protocoalele de telecomunicaţii ale Internetului în realitatea locală a unei comune prahovene, iar „La cercuri” le aduce localnicilor experienţa realităţii virtuale.

Stilistic, Între bariere ilustrează o definiţie a postmodernismului conform căreia acesta ar fi o extensie a modernismului. Nu întâmplător, cum numeroase texte din volum sunt scrise pe un ton colocvial, într-o versiune bine controlată a fluxului conştiinţei, apar pe alocuri referiri la Joyce, la Faulkner, la Céline.

Tematic, volumul este reprezentativ pentru perioada pe care o trăim şi pentru societatea noastră. Se disting trei generaţii de personaje: bătrâni ocupaţi cu agricultura, navetişti între două vârste, cu slujbe industriale, la oraş, şi tineri care fie s-au orientat spre tehnologia informaţională, fie sunt dezorientaţi. Aceste personaje sunt prinse într-o veşnică tranziţie de la un sistem totalitar la o economie de piaţă, iar existenţa lor este în unele cazuri fracturată între rolul din viaţa profesională şi cel din viaţa particulară. De aici rezultă identităţi fragmentare, contradictorii, şi vieţi fără noimă. Câteva exemple i-ar include pe Calistrache din „Între bariere” (care are o soţie acasă şi o alta în trenurile cu care face naveta) şi pe Ana din „La cercuri” (care îi e fidelă soţului în realitate, dar are un amant în mediul virtual).

Tocmai pierderea sensului, a rostului oamenilor, în tranziţia fără sfârşit a societăţii se află şi în subtextul unor parabole precum „Despre şoferi” sau „Documentar”. Iar ca mărturie literară despre România postdecembristă, Între bariere merită (păstrând proporţiile) un loc pe raftul unde ţineţi Noapte bună, copii! de Radu Pavel Gheo. Pe bună dreptate, volumul de debut al lui Doru Stoica a fost distins cu Premiul Vladimir Colin în 2011.

(Imaginile cu coperta cărţii Între bariere apar cu permisiunea editorului Horia Nicola Ursu, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru amabilitate.)

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Michael Moorcock, "The Sleeping Sorceress" (1977)

            Ca să-mi meargă bine tot anul, pe 1 ianuarie 2013 m-am aşezat gospodăreşte şi am citit al şaselea volum din saga lui Elric, The Sleeping Sorceress (publicat în unele ediţii şi sub titlul The Vanishing Tower). Şi iată ce am aflat:

Partea întîi se intitulează "Chinul ultimului stăpîn" şi relatează eforturile lui Elric şi ale însoţitorului său, Moonglum, să-l găsească şi să-l înfrunte pe vrăjitorul Theleb K'aarna. Cei doi navighează pînă pe ţărmurile regatului Lormyr, apoi călăresc spre oraşul Stagasaz, însă se confruntă cu creaturi înaripate numite Oonai pe care le înving cu ajutor de la Fileet, regina păsărilor. Într-un castel aparent pustiu, eroii descoperă o vrăjitoare brunetă adîncită într-un somn magic. De acolo, Elric şi Moonglum călătoresc spre rîul Zaphra-Trepek şi spre orăşelul Alorasaz unde, la un han, într-o noapte tulburată de vise premonitorii, albinosului i se iveşte vrăjitoarea, Myshella, Împărăteasa Zorilor. Ea îi dezvăluie faptul că Theleb K'aarna s-a aliat cu slujitori ai Haosului, cetele Kelmain, de dincolo de marginea lumii, pentru a invada Lormyr. Pentru a opri invazia, e necesar ca Elric să meargă pe o insulă din Marea Clocotindă şi, dintr-un anume turn al palatului Ashaneloon, să aducă o pungă cu pulbere magică. Eroul e purtat la destinaţie de o pasăre uriaşă din metal, învinge un demon păzitor şi, purtînd inima minerală a demonului şi punga cu pulbere, se întoarce la castelul Kaneloon. Acolo, alături de Moonglum, încearcă s-o trezească pe Myshella printr-un ritual magic, apoi luptă împotriva invadatorilor Kelmain. Inamicii îl iau prizonier pe albinos, dar sabia magică Stormbringer îl salvează, iar Myshella foloseşte pulberea fermecată pentru a încercui şi a zdrobi toată  armata invadatoare.

Partea a doua poartă titlul "Pentru a-l ademeni pe prinţul palid". În oraşul cerşetorilor, Nadsokor, vrăjitorul Theleb K'aarna îi cere sprijinul regelui Urish pentru a-l prinde în capcană pe Elric. Pe de altă parte, în Vechiul Hrolmar, Elric şi Moonglum trec printr-o încăierare într-o tavernă, apoi printr-o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva unor asasini plătiţi, iar o prostituată îi fură albinosului Inelul Regilor, moştenit din tată în fiu de monarhii din Melniboné. Pentru a recupera inelul (garanţie a legămintelor cu mai multe entităţi supranaturale), Elric trebuie să meargă în Nadsokor. Slujitorii lui Urish îl iau prizonier şi-l trimit într-un labirint unde eroul se confruntă cu un zeu al Haosului, Checkalakh, cunoscut şi drept Zeul Arzător. Elric triumfă, iar rănile îi sînt vindecate de un zeu al Legii, Lord Donblas, Făcătorul de Dreptate. La ieşirea din labirint, albinosul află că Theleb K'aarna, Urish şi ceata lor se pregătesc să atace o caravană condusă de Rackhir, Arcaşul cel Roşu, iar sipetul cu comori al regelui cerşetorilor, cu tot cu Inelul Regilor, e păzit de un demon protejat cu farmece împotriva săbiilor. Cei doi pleacă în ajutorul lui Rackhir, luptă împotriva unor creaturi din alt tărîm, Elenoin, iar Elric le biruieşte invocînd duşmanii nepămînteni ai acestora, fiinţele Grahluk. La întoarcerea în Nadsokor, eroii află că demonul păzitor fusese înfrînt şi înlocuit de Arioch, protagonistul recuperează Inelul Regilor, iar Rackhir îl invită să petreacă o vreme în cetatea eternă Tanelorn, departe de conflictul dintre zeii Haosului şi cei ai Legii.

Partea a treia poartă titlul "Trei eroi cu un singur ţel". După o perioadă de odihnă în Tanelorn, Elric pleacă în Deşertul Suspinînd, cu speranţa că, dacă viaţa nu-i aduce  alinarea suferinţelor, măcar moartea le va pune capăt. Myshella îl găseşte şi-l salvează, apoi îl anunţă că vrăjitorul Theleb K'aarna a descoperit cărţi străvechi de magie în pădurea Troos şi, cu ajutorul lor, plănuieşte să-i distrugă pe locuitorii paşnici ai cetăţii Tanelorn. Elric îl regăseşte pe vrăjitor şi constată că acesta a construit o maşinărie a Haosului capabilă să înlăture barierele dintre tărîmurile Multiversului. Protagonistul trece pe un alt tărîm, unde se întîlneşte cu Corum, Prinţul în Robă Stacojie, şi cu Erekose. Fiecare dintre ei reprezintă o versiune a unei fiinţe din Multivers, Luptătorul Etern, iar Erekose are impresia că, într-un fel, a fost cîndva Elric şi Corum. Cei trei caută un turn care călătoreşte de pe un tărîm pe altul, îl înfruntă pe stăpînul turnului, piticul Voilodion Ghagnasdiak, după care îl eliberează pe un însoţitor al lui Corum, Jhary-a-Conel. Drept răsplată, Elric primeşte flamuri de bronz şi săgeţi de cuarţ cu care, la întoarcerea pe tărîmul său, apără cetatea Tanelorn şi învinge fiinţele reptiliene aduse la asediu de Theleb K'aarna. Din păcate, în bătălia finală vrăjitorul o ucide pe Myshella, iar Elric este cuprins de disperare.

Ca structură, The Sleeping Sorceress este o carte mai închegată decît volumul precedent din serie (The Weird of theWhite Wolf) sau decît cel care-i urmează (The Bane of the Black Sword). Intriga e mai unitară şi mai coerentă. De asemenea, în mai mare măsură decît în volumul anterior, se văd eforturile autorului de a integra saga lui Elric într-o megaserie care să aducă laolaltă romanele despre Contele Aubec, despre Corum şi despre Erekose. Chiar şi Toiagul Runic apare în partea a treia, împreună cu unele referiri la Dorian Hawkmoon şi la Imperiul Întunecat.

Ca scriitură, romanul este simplu şi direct, iar stilul pasajelor narative contrastează adesea cu exprimarea arhaică a  personajelor. Unele elemente sintactice din dialoguri amintesc de engleza elisabetană - în special formarea întrebărilor prin inversiunea predicat-subiect, fără utilizarea unor verbe auxiliare.

Fundalul romanului, în schimb, este complex şi baroc. Pe de o parte, în fiecare capitol apar creaturi fabuloase. Pe de altă parte, acţiunea îi poartă pe eroi în castele şi palate, oraşe şi pustiuri, nave şi taverne. Ritmul alert şi susţinut al naraţiunii nu lasă însă prea mult loc pentru descrierea în detaliu a decorurilor. Ca urmare, dincolo de elementele descriptive prezente în text, cititorii trebuie să completeze detaliile folosindu-şi propria imaginaţie.

Pe ansamblu, The Sleeping Sorceress s-a dovedit a fi o lectură agreabilă, iar din punctul de vedere al calităţii literare romanul se situează printre cele mai reuşite din saga lui Elric. Probabil că, pe viitor, voi parcurge şi alte volume din această serie, precum The Revenge of the Rose. Dar despre asta vom discuta cu altă ocazie...

 

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)