Walter Jon Williams, "Deep State" (2011)

În ultima decadă a lunii mai, prin bunăvoinţa lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii lui, Mădălina Bucheru, am primit cadou un exemplar dintr-un roman recent de Walter Jon Williams, Deep State (Editura Orbit, New York, 2011). L-am parcurs abia în perioada mai-iulie 2012. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Deep State este continuarea directă a romanului This Is Not a Game. De această dată, într-un viitor apropiat plasat peste aproximativ cinci ani, protagonista Dagmar şi compania ei de jocuri pentru realităţi alternative au un contract în Turcia pentru un joc asociat cu cel mai recent film din seria James Bond. Numai că un grup de generali vîrstnici tocmai a dat o lovitură de stat, iar o agenţie americană de operaţiuni speciale o contactează pe Dagmar pentru a pune la punct o revoluţie de catifea. (În sinea ei, protagonista bănuieşte că operaţiunea din Turcia este de fapt o repetiţie generală pentru altă revoluţie de catifea, mult mai amplă, care ar putea fi iscată în Rusia.)

 

Ca urmare, sub îndrumarea agentului Lincoln Jennings, Dagmar şi angajaţii ei se instalează în partea turcească a insulei Cipru şi, sub scuza jocurilor pentru realitate alternativă, organizează demonstraţii paşnice în locuri precum Istanbul şi Antalya. Din păcate, unii dintre subordonaţii protagonistei se dovedesc a fi colaboratori cu autorităţile turce, iar Dagmar scapă cu greu dintr-o tentativă de asasinat.

 

Pe măsură ce revoluţia de catifea capătă amploare, regimul generalilor face eforturi din ce în ce mai disperate ca să ţină lucrurile sub control. Astfel, spre finalul romanului, porţiunea turcească a Internetului este închisă, iar Dagmar şi colaboratorii săi se văd nevoiţi să apeleze la un protocol de telecomunicaţii mult mai vechi pentru a putea continua operaţiunea.

 

În cele din urmă, însoţită de iubitul său turc, Dagmar ajunge în Uzbekistan pe urmele celui care are codurile pentru închiderea unor porţiuni de Internet şi, după un punct culminant cu urmăriri şi schimburi de focuri, situaţia este salvată şi lucrurile revin la normal.

Poate că cel mai evident lucru la care ne putem gîndi după o primă lectură a romanului Deep State este că asemenea revoluţii de catifea au avut deja loc în Orient, în Egipt, Libia şi Siria. Partea interesantă este însă că revoluţiile acestea, sprijinite de site-uri de socializare precum Facebook şi Twitter, s-au petrecut în 2011 după publicarea acestui roman, nu înainte. Din acest punct de vedere, cu toate că Deep State este prezentat ca un techo-thriller, el demonstrează că Walter Jon Williams e autor SF în adevăratul înţeles al sintagmei: un scriitor atent la tendinţe tehnologice şi sociale emergente şi dornic să extrapoleze pe marginea lor.

Un aspect al acestui roman care mi-a atras atenţia este documentarea minuţioasă pe care autorul a făcut-o în privinţa Turciei şi a insulei Cipru. Acţiunea se mută frecvent în locuri ca Ankara, Istanbul, plaja Afroditei, iar scenele sînt adesea pline de detalii locale interesante referitoare la arhitectură, vestimentaţia localnicilor, arta culinară şi altele. Din acest punct de vedere, Deep State ilustrează pe deplin metoda de lucru a lui Walter Jon Williams – şase luni pentru documentarea necesară unui roman, şase luni pentru scrierea lui.

 

Alt aspect al romanului îl constituie latura tehnologică, de la cultura web asociată cu jocurile de realităţi alternative la dronele folosite de protagonişti pentru a ataca aparatele de supraveghere ale autorităţilor sau la protocoalele de telecomunicaţii necesare pentru funcţionarea Internetului. Şi aici, documentarea autorului este minuţioasă şi folosită adecvat. Pînă şi literele utilizate de personaje din Turcia în mesajele către alţi jucători au diacritice locale.

Dar Deep State este mai mult decît un techo-thriller. O tehnică literară pe care Walter Jon Williams a ajuns să o stăpînească la perfecţie este cea a integrării caracterizării personajelor, relaţiilor dintre personaje şi dezvoltării intrigii. Astfel, protagonista Dagmar pendulează între organizarea profesională a acestei campanii mediatice neobişnuite, crize provocate de trauma din Indonezia (în evenimente relatate pe larg în primul roman al seriei, This Is Not a Game), relaţia amoroasă cu Ismet şi eforturile de detectiv amator pentru a-i depista pe trădătorii din organizaţia ei.

Pe ansamblu, Deep State a meritat timpul petrecut cu lectura, iar dincolo de calităţile sale literare şi de valoarea lui de divertisment rămîne elementul de avertisment legat de subversiune, de manipularea mediatică şi de revoluţiile bazate pe site-urile de socializare. Şi, cum toate cele bune sau rele sînt trei, anul acesta Walter Jon Williams a completat trilogia despre Dagmar cu un ultim roman, The Fourth Wall. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)