Săptămîna trecută, vechiul meu prieten Florin Chirculescu (cel care foloseşte adesea pseudonimul literar Sebastian A. Corn) a publicat pe blogul său, Împricinatul de Corn - adică eu însumi, un articol extrem de relevant despre noul proiect al Legii Sănătăţii din România. Nu e prima dată cînd dumnealui abordează această chestiune spinoasă. (Sper pentru binele nostru, al tuturor, să nu fie nici ultima.) Vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră să citiţi acest articol cu toată atenţia şi, în cazul în care consideraţi că e cazul, să îl re-postaţi şi să îl recomandaţi la rîndul dumneavoastră. Iată introducerea articolului:
(sau ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre Legea Sănătăţii)
Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.
Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?"
Continuarea poate fi citită la sursă, aici.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu