Dani Cavallaro, "Cyberpunk and Cyberculture" (2000)

În 2001, în urma unei sugestii primite din partea distinsului meu coleg, domnul profesor universitar doctor George Volceanov, am achiziţionat prin intermediul firmei FIDES un exemplar din lucrarea de nonficţiune a autoarei Dani Cavallaro, Cyberpunk and Cyberculture - Science Fiction and the Work of William Gibson (The Athlone Press, Londra & New Brunswick, 2000). Din cîte am aflat ulterior, autoarea este şefa colectivului de engleză de la Universitatea Westminster, iar de parcurs am parcurs Cyberpunk and Cyberculture nu o dată, ci de două ori. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Prefaţa defineşte genul cyberpunk, îl plasează în contextul tehnologic al finalului secolului al douăzecilea, arată importanţa lucrărilor lui William Gibson în cadrul acestui gen şi discută despre cadrul mai larg al ciberculturii.

Urmează un scurt ghid al lucrării care arată cu ce se ocupă fiecare secţiune - un rezumat, dacă doriţi, pentru vizitatorii grăbiţi dintr-o librărie, dornici să decidă rapid dacă vor cumpăra sau nu această carte, sau pentru diverse cadre universitare desemnate să scrie recenzii de cărţi de specialitate pentru publicaţii academice.

Introducerea prezintă o scurtă istorie a literaturii ştiinţifico-fantastice, precum şi cadrul mai larg al literaturii cyberpunk - distopii, literatură poliţistă, contracultură punk.

Primul capitol, "Literatura cyberpunk şi tehnologiile virtuale", examinează conexiunea dintre acest tip de literatură şi tehnologia informaţională, cu precădere realitatea virtuală şi ciberspaţiul. Influenţa acestor tehnologii asupra relaţiei noastre cu timpul, cu spaţiul, cu comunitatea şi chiar cu propriul nostru corp este discutată din perspectiva mai multor teoreticieni contemporani.

Al doilea capitol, "Literatura cyberpunk, tehnologia şi mitologia", tratează despre modurile în care aceste gen literar s-a raportat la unele religii şi mitologii prin intermediul tehnologiei, despre paralele dintre tehnologie şi mitologie, precum şi despre ciborgi în diferite domenii reale şi ficţionale.

Al treilea capitol, "Literatura cyberpunk şi corpul", aduce în discuţie moduri în care tehnologia a transformat corpul uman şi moduri în care genul literar în discuţie a abordat aceste transformări.

Al patrulea capitol, "Literatura cyberpunk, genul şi sexualitatea", prezintă metodele prin care acest gen literar ne îndeamnă să regîndim rolurile tradiţionale ale genurilor, precum şi relaţiile interumane, sau relaţia speciei noastre cu ecologia în ansamblul ei. Conform autoarei, literatura cyberpunk este ambiguă în ceea ce priveşte tratamentul stereotipurilor de gen, reciclînd şi în acelaşi timp subminînd stereotipul femeii fatale ori pe cel al tipei dure din literatura poliţistă americană.

Al cincilea capitol, "Literatura cyberpunk şi oraşul", discută mediul urban prezentat în acest gen literar şi posibile căi de înţelegere sau reprezentare ale mediilor urbane supuse unor schimbări permanente, în ritm accelerat.

Al şaselea capitol, "Literatura cyberpunk şi goticul", este dedicat unui subiect important pentru autoare, anume temele şi motivele literaturii gotice transfigurate în genul literar discutat aici. Dintre acestea, aş aminti arhitectura clădirilor ficţionale din literatura gotică, respectiv cyberpunk, vestimentaţia personajelor, precum şi interferenţa unor elemente temporale din trecut, prezent şi viitor în ambele genuri literare.

Epilogul, "Literatura cyberpunk şi memoria", prezintă relaţia ambiguă pe care atît personajele individuale cyberpunk cît şi comunităţile în ansamblul lor o au cu memoria - o reflexie a modului în care, o dată cu proliferarea mijloacelor de înregistrare, stocare şi redare a datelor, memoria noastră, în lumea reală, a devenit externalizată, fluidă, reproductibilă şi aptă a fi depersonalizată sau scoasă din context.

Volumul se încheie cu sugestii pentru lecturi suplimentare pe aceste teme şi cu o bogată bibliografie.

Ceea ce am remarcat la prima lectură a lucrării "Cyberpunk and Cyberculture" a fost pe de o parte vasta documentare care a stat la baza scrierii acestei cărţi şi pe de altă parte organizarea foarte clară a discursului. Autoarea este demnă de laudă şi pentru concizia cu care a tratat fiecare subiect (cartea are 258 de pagini), pentru caracterul neredundant al lucrării şi pentru minuţiozitatea cu care fiecare afirmaţie este susţinută cu citate şi cu exemple din diverse surse.

La cea de-a doua lectură, făcută cu scopul declarat de a rezuma cartea, am constatat că densitatea de idei a acestui volum este surprinzător de mare, iar rezumarea lor într-un număr rezonabil de pagini e practic imposibilă. Mai mult, ideile sînt atît de relevante, iar argumentaţia aşa bine susţinută, încît şi a doua lectură e la fel de captivantă, de alertă precum prima.

Ca urmare, pe parcursul redactării propriei mele lucrări despre aceste gen literar, Art Wasn't Quite Crime, Cyberpunk and Cyberculture a servit ca model sau, dacă preferaţi, ca etalon de calitate către care să aspir.  Dacă am reuşit poate să îmi documentez lucrarea la un nivel comparabil cu cel al cărţii doamnei Dani Cavallaro, şi poate am făcut o împărţire la fel de riguroasă pe capitole şi secţiuni, în mod sigur nu am reuşit să scriu o carte la fel de concisă. Iar Cyberpunk and Cyberculture, chiar şi la mai bine de un deceniu după publicare, rămîne o lucrare de referinţă în domeniu.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)