Graham Mitchell, "Motörhead: Fast & Loose" (2021)

Imagine preluată de pe situl Shopthemarketplace.com

În prima decadă a lunii februarie 2023, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Graham Mitchell intitulat: Motörhead: Fast & Loose - Snapshots from the Graham Mitchell Archive 1977 - 1982 (Editura Murder One, Whittier, CA, 2021). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

 

Fast & Loose este un volum pentru pus pe măsuța de cafea. A fost publicat în format mare, cartonat, cu coperta lăcuită și embosată. Filele sunt din coală cretată și conțin o mulțime de fotografii (unele alb-negru, cele mai multe color) realizate de către domnul Graham Mitchell în perioada când era managerul formației Motörhead. Dealtfel, tot dumnealui a scris și introducerea acestui volum, intitulată: "Take No F[***]ing Prisoners".

Pe de o parte, Fast & Loose are o certă valoare de colecție pentru cei care apreciază formația Motörhead, căci albumul cuprinde numeroase instantanee de la concerte, din culise și din turnee de pe vremea când trupa britanică era alcătuită din Ian "Lemmy" Kilmister, "Fast" Eddie Clarke și Phil "Philthy Animal" Taylor. Sunt vizibile (aproape palpabile) energia degajată de către Motörhead pe scenă, simțul umorului muzicienilor și entuziasmul publicului.

Pe de altă parte, am fost întrucâtva surprins de cantitatea destul de mică de text din volum. Cu excepția introducerii, care conține destule elemente anecdotice de la o sursă apropiată formației, abia dacă apar cincisprezece alineate concise care oferă scurte explicații privitoare la unele instantanee. În rest, imaginile (reproduse la dimensiuni mari și, de cele mai multe ori, etalate pe două pagini) sunt oferite ca atare, fără text.

Pe ansamblu, Fast & Loose mi-a făcut o părere bună, drept pentru care intenționez să păstrez acest album în colecție. Dar, cum informațiile prezentate mi s-au părut insuficiente, am de gând să termin de citit o lucrare ceva mai amplă, intitulată: Motörhead In the Studio. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Nigel Suckling, "Dreams: the Art of Boris Vallejo" (1999)

Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk

Prin 2010, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un album de artă intitulat: Dreams - the Art of Boris Vallejo (colecția Paper Tiger, editura Collins & Brown Limited, Londra, 1999). L-am parcurs atunci, în 2010, și l-am reluat, ceva mai recent, în ultima decadă a lunii ianuarie 2023.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Dreams este un album care reunește reproduceri ale unor lucrări de artă plastică realizate de către artistul peruviano-american Baris Vallejo în anii 1980 și 1990. Textul care însoțește imaginile a fost scris de către autorul Nigel Suckling.

"Introducerea" prezintă succint cariera artistului plastic și temele pe care acesta le abordează, după care anunță că unele dintre lucrările reproduse în album au un caracter inedit.

Urmează secțiuni cu titluri relevante. Unele au o tematică preponderent științifico-fantastică - "Aliendroizi", "Lumi stranii". Altele au un caracter fantastic - "Mitologie", "Fiare mitice", "Haos primordial". În unele cazuri, lucrările înclină către science-fantasy - "Câmpuri de bătălie", "Povești moderne".

Ceea ce transpare din majoritatea lucrărilor reproduse în Dreams este, pe de o parte, grija pentru detalii hiperrealiste pe care o manifestă artistul plastic, iar, pe de altă parte, interesul lui Boris Vallejo pentru culturism. (Dealtfel, în numeroase cazuri se dau informații despre modelele care au pozat pentru aceste picturi.)

Imaginile din Dreams, reproduse color, în înaltă definție, demonstrează că Boris Vallejo ocupă un loc de frunte printre artiștii plastici contemporani din domeniul fantastic și S.F., alături de soția și colaboratoarea sa, Julie Bell (care i-a servit adesea drept model și care, transfigurată, apare inclusiv pe coperta albumului), de Michael Whelan, de John Howe și de Luis Royo.

Ca urmare, nu doar am păstrat Dreams în colecția personală, dar m-am simțit tentat să reiau un alt album de Boris Vallejo și Julie Bell, intitulat The Ultimate Illustrations. Însă despre acela, vom discuta mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Hugo Pratt, "Mû, la cité perdue" (1988)

Imagine preluată de pe Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2016, prin amabilitatea librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Hugo Pratt intitulat: Mû, la cité perdue (editura Casterman, Bruxelles, 2012). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în a doua decadă din ianuarie 2023.

Și iată ce am aflat:

 

Mû, la cité perdue este ultimul album pe care regretatul Hugo Pratt l-a creat în seria Corto Maltese. Acțiunea e plasată în 1924, pe Insula Paștelui, iar protagonistul, însoțit de personaje recurente precum Rasputin, profesorul Steiner, Gură-de-Aur, Lévi Colombia și Tristan Bantam, caută vestigiile unei civilizații precolumbiene scufundate. Căutarea duce la confruntări cu băștinașii, la explorarea unor temple precolumbiene și a unui labirint presărat cu capcane, precum și la descoperirea urmelor unor explorări străvechi, în Lumea Nouă, efectuate de către Sfântul Brendan și de către cavalerii templieri. În cele din urmă, personajele supraviețuiesc cu bine erupției unui vulcan și se îmbarcă spre a porni în căutarea altor aventuri.

 

În pofida faptului că Mû, la cité perdue are dimensiuni respectabile (172 de pagini), albumul se citește ușor și cu plăcere. Scenariul este alert, presărat cu dese răsturnări de situație, dar și cu episoade onirice.

Stilul grafic este agreabil, iar episoadele de hagiografie sunt însoțite de parodii ale anluminurilor din manuscrisele medievale.

Pe ansamblu, Mû, la cité perdue reprezintă o încheiere onorabilă a seriei Corto Maltese, iar finalul deschis lasă loc pentru alte albume, de felul celor create în ultimii ani de către Juan Díaz Canales și Rubén Pellejero. În măsura în care Corto Maltese va avea parte de noi aventuri (fie ele și apocrife), am să vă dau de știre tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Juan Díaz Canales & Rubén Pellejero, "Nocturnes berlinois" (2022)

Imagine preluată de pe Carturesti.ro

În a doua decadă a lunii ianuarie 2023, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, cel mai recent album din seria Corto Maltese, intitulat: Nocturnes berlinois (editura Casterman, Bruxelles, 2022). L-am citit în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

 

În cronologia internă a albumelor cu Corto Maltese, Nocturnes berlinois se situează între Les Helvétiques și Mû, la cité perdue. Acțiunea are loc în 1924. Corto Maltese, în vizită la Berlin, află că un vechi prieten al său, profesorul Steiner, ar fi fost ucis, iar ancheta neoficială pe care protagonistul o întreprinde pentru a-i descoperi pe vinovați îl poartă la ședințele unei societăți secrete, Stella Matutina, apoi în cabarete berlineze, iar, în cele din urmă, la Praga, pe platourile unde se filmează o peliculă expresionistă. Ancheta dezvăluie că profesorul Steiner își înscenase propriul asasinat, iar Corto Maltese și asociați de-ai săi, precum Lévi Colombia, sunt pregătiți să se îmbarce pentru noi aventuri.

 

La fel ca și alte albume recente adăugate seriei Corto Maltese, precum Sous le soleil de minuit sau Equatoria, Nocturnes berlinois își face loc între albumele deja existente create, la vremea lor, de către regretatul Hugo Pratt.

Scenariul realizat de către Juan Díaz Canales și tradus, pentru ediția franco-belgiană, de către Héléne Daumiel-Remaud, este interesant și captivant, cu mai multe planuri narative și cu numeroase referiri atât a ascensiunea mișcării național-socialiste în Germania anilor 1920, cât și la personalități istorice reale, precum Joseph Roth, Marlene Dietrich sau Gustav Meyrink. Se fac referiri la societăți secrete, la magie și ezoterism, dar și la confruntările de stradă dintre naziști și comuniști.

Grafica artistului Rubén Pellejero respectă, pe alocuri, tradiția stabilită de către Hugo Pratt, în special în reprezentarea unor personaje principale ca Jeremiah Steiner, Lévi Colombia sau Corto Maltese, însă are un caracter caricatural în privința personajelor secundare, poate chiar mai accentuat decât în cazul albumului precedent, Le Jour de Tarowean. De asemenea, în ton cu albume târzii create de către Hugo Pratt, precum Les Helvétiques sau Mû, la cité perdue, unele casete sunt realizate în alte convenții grafice - în acest caz, respectând estetica Art Déco târzie a afișelor propagandistice europene din anii 1930 și 1940.

Pe ansamblu, Nocturnes berlinois a meritat atât prețul achiziției, cât și timpul petrecut cu lectura. Și, dacă alte personaje BD dragi mie, ca Elektra, au suferit transformări grafice și narative care le-au făcut de nerecunoscut, Corto Maltese a avut norocul nesperat de a fi preluat de către un artist grafic și de către un scenarist care cunosc și respectă albumele realizate de către Hugo Pratt - și se străduiesc să îi ducă moștenirea mai departe.

Paradoxal (sau nu), Nocturnes berlinois e un album care m-a îndemnat nu doar să reiau alte albume din seria Corto Maltese, dar și să parcurg romanul Babylon Berlin, care constituie o sursă de inspirație importantă. Însă, despre aceste subiecte, rămâne să discutăm mai pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Home Again, Home Again" (2021)

Imagine preluată de pe situl Previewsworld.com

Prin luna martie 2021, datorită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al treilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat: Home Again, Home Again (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2021). L-am parcurs atunci, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul începe cu amintiri ale protagonistei Aahna Ashina din anul 2000, când corporația Tyrell abia se pregătea să lanseze pe piață prima generație de replicanți Nexus, respectiv din 2013, când Ash a identificat și ucis prima replicantă fugară.

În 2026, Ash îi solicită ajutorul fostei sale șefe, Lydia Wojciech, de la Departamentul de Poliție din Los Angeles, ca să îl găsească pe magnatul Alexander Selwyn, care pusese o recompensă pe capul ei în urmă cu șapte ani. La sediul corporației Tyrell, abandonat după moartea întemeietorului, Ash primește date despre proiectul Isobel de la un cercetător excentric, Fost. Selwyn, la rândul său, trimite o replicantă din seria Hythe pe urmele protagonistei.

După o urmărire cu vehicule zburătoare deasupra unei zone industriale, Ash e arestată și anchetată de către agenți de poliție, însă, pe drumul spre un centru de detenție din Ventura, e eliberată și dusă într-o casă conspirativă a mișcării de rezistență a replicanților. Vânătoarea de recompense Hythe o găsește, însă replicanții o ucid, ceea ce le permite protagonistei și unor ajutoare să fugă cu un vehicul aerian la o altă locuință conspirativă.

La vila lui Selwyn din Santa Barbara, Ash se confruntă cu magnatul și cu alte patru exemplare din seria Hythe. Din fericire, Cleo și Isobel Selwyn intervin într-un moment decisiv, iar Alexander Selwyn și trei replicante sunt uciși. În cele din urmă, Ash refuză oferta lui Cleo de a o însoți, alături de Isobel, în drum spre colonia Arcadia, și preferă să rămână în Los Angeles în compania unei replicante cu pregătire medicală, Freysa.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor reunite, cu planșe care ilustrează trecerea de la scenariu la creion, apoi la tuș și la culori, cu materiale promoționale și cu schițele biobibliografice ale creatorilor.

 

Scenariul realizat de către Mike Johnson și Michael Green a dus arcul narativ la bun sfârșit, însă a lăsat loc pentru o continuare, Blade Runner 2029.

Grafica lui Andres Guinaldo, precum și culorile aplicate de către Marco Lesko, au fost și de această dată la un înalt nivel. Am apreciat atât portretele numeroaselor personaje, cât și scenele dinamice în care sunt reprezentate urmăriri sau confruntări.

Pe ansamblu, Home Again, Home Again a meritat prețul achiziției, timpul de lectură, ba chiar și cea de-a doua citire. Ca urmare, nu doar am păstrat acest volum în colecție, alături de Los Angeles și de Off-World, dar am decis să cumpăr și volumele din seria următoare, Blade Runner 2029. Dar, despre acelea, am să vă relatez mai pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Offworld" (2020)

Imagine preluată de pe situl imaginaire.com

În prima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat Off-World (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2020). L-am parcurs într-o singură zi, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

În 2026, într-o colonie de pe o altă planetă, Aahna Ashina și Cleo Selwyn trăiesc sub identități false. Din păcate, Cleo e luată ostatică de către niște replicanți răzvrătiți. O vânătoare de recompense, Hythe, îi cere ajutorul lui Ash ca să îi găsească pe replicanții fugari.

Cleo le propune replicanților să își piardă urma pe stația spațială Ramanuja. Hythe duce o anchetă dură pe stația spațială ca să îi depisteze. Pentru a nu fi detectați, replicanții caută o clinică unde, clandestin, să își înlocuiască ochii artificiali cu unii naturali. Hythe și Ash au un schimb de focuri cu unul dintre androizii fugari.

Cleo și un prieten replicant, Padraic, caută o cale de tranzit către altă colonie extraterestră, Arcadia. Ash constată, în schimb, că Hythe a fost angajată de către androida construită de către corporația Tyrell pentru a o înlocui pe Isobel Selwyn, mama decedată a lui Cleo. În sala de plecări, după o confruntare în care pier atât Padraic, cât și Hythe, Cleo decide să plece spre Arcadia împreună cu "Isobel", iar Ash revine pe Pământ, în Los Angeles.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor în care a apărut inițial banda deseantă, cu pagini care exemplifică trecerea de la scenariu la schițe în creion, la varianta trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la introducerea casetelor de dialog, cu necrologul designerului Syd Mead, care a jucat un rol central în realizarea peliculei Blade Runner din 1982, cu o reclamă la al treilea volum din serie și cu note biobibliografice despre creatorii acestui roman grafic.

 

Pe ansamblu, scenariul realizat de către Michael Green și Mike Johnson e alert, aerisit și rezistă bine la o a doua lectură.

Grafica realizată de către Andres Guinaldo și culorile aplicate de către Marco Lesko se situează la un înalt nivel, atât în ceea ce privește portretizarea personajelor, cât și în privința reprezentării decorurilor. Pe alocuri, peisajele extraterestre, astronavele și stațiile spațiale desenate pe câte o pagină întreagă, sau chiar pe două pagini alăturate, arată de-a dreptul spectaculos.

Ar mai trebui să menționez că volumul acesta din romanul grafic Blade Runner 2019 îi este dedicate lui Syd Mead, care, din păcate, s-a stins în decembrie 2019.

Având în vedere că Off-World mi-a făcut o impresie bună, m-am îngrijit ca, la momentul potrivit, să achiziționez și să citesc și volumul al treilea din serie, intitulat Home Again, Home Again. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Neal Stephenson & Frederick George, "The Cobweb" (1996)

Imagine preluată de pe situl penguin.com.au

La mijlocul lunii mai 2004, chiar în ziua când lansam simultan volumele Necropolis (ediția a doua) și An/Organic (ediția întâi), am primit cadou, din partea domnului Bogdan Tudor Bucheru, un colet cu cărți din Statele Unite ale Americii - între care al doilea roman scris de către Neal Stephenson în colaborare cu unchiul său, Frederick George - The Cobweb (editura Bantam Books, New York, 1996). L-am parcurs în același an.

Și iată ce am aflat:

Dacă Interface era plasat în ceea ce, la mijlocul anilor 1990, se presupunea că avea să fie viitorul apropiat, The Cobweb se petrece în ceea ce, pe atunci, era trecutul recent. Mai exact, în 1990, în vremea operațiunilor militare americane din Kuweit, șeriful adjunct Clyde Banks, dintr-un orășel din Iowa, rămâne să aibă grijă de fiica sa de cinci luni, căci doamna Désirée Banks a fost chemată în serviciul militar în Orientul Mijlociu.

Din păcate, Clyde descoperă că, la universitatea din apropiere, expatriații irakieni pregătesc un atac biologic asupra populației civile americane, iar protagonistul trebuie să intervină ca să oprească inițierea unei epidemii locale de botulism.

Cum, la data când am citit prima oară The Cobweb, parcursesem relativ recent și apreciasem mult precedentul roman al celor doi autori americani, Interface, mărturisesc că așteptările mele erau destul de mari.

Din acest punct de vedere, recunosc că prima lectură m-a cam dezamăgit. (Firește, poate că ar fi trebuit să iau în calcul ideea că domnul Neal Stephenson și unchiul său, Frederick George, deciseseră în anii 1990 să scrie romane techno-thriller doar ca să se amuze.)

Pe de altă parte, cum, între timp, am citit alte romane mai recente ale lui Neal Stephenson, precum Reamde sau Termination Shock, în care componenta techno-thriller e mai vizibilă, iar cea științifico-fantastică e în bună parte atenuată, probabil că, la o a doua lectură, aș trata The Cobweb cu mai multă îngăduință. În fond, e literatură de consum, cu o premisă interesantă, cu o scriitură clară, inteligibilă, cu o intrigă captivantă și cu un protagonist destul de simpatic.

E drept și că am fost mult mai impresionat de romane ulterioare ale lui Neal Stephenson, precum The Confusion sau The System of the World din Ciclul Baroc. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)