Sarah Rose, "For All the Tea in China" (2010)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La jumătatea lunii iunie 2022, într-un weekend prelungit, am parcurs o lucrare de nonficțiune de Sarah Rose intitulată For All the Tea in China - How England Stole the World's Favourite Drink and Changed History (colecția Viking, grupul editorial Penguin, Londra, 2010). După cum am aflat din primele pagini ale cărții, subtitlul îi induce întrucâtva în eroare pe cititori - pentru că protagonistul, Robert Fortune, nu este englez, ci scoțian.

Autoarea tratează despre trei expediții riscante întreprinse de Robert Fortune în Extremul Orient în anii 1840 și 1850. Scopul celei dintâi era să afle și să sustragă secretul cultivării și prelucrării ceaiului verde. Obiectivul celei de-a doua - să afle și să subtilizeze tainele cultivării și prelucrării ceaiului negru în China. Iar cea de-a treia l-a purtat pe botanistul scoțian în mai multe țări orientale, inclusiv China și Japonia.

Doamna Sarah Rose pune călătoriile lui Robert Fortune într-un context economic și istoric. Astfel, autoarea arată cum consumul de ceai verde și ceai negru s-a răspândit în rândurile britanicilor în perioada modernă, cum chinezii (care aveau un monopol de facto asupra cultivării și prelucrării ceaiului) vindeau ceaiul numai pe argint, ceea ce cauza un dezechilibru comercial semnificativ, cum Compania Indiilor de Est a început să le vândă chinezilor opiu adus din India pentru a recupera deficitul, cum consumul endemic de opiu din China a dus la două războaie în secolul al XIX-lea și cum administrația de stat chineză a instituit pedepse severe pentru a-și păstra monopolul asupra ceaiului.

Autoarea arată și rolul crescând al botaniștilor și grădinarilor britanici din perioada victoriană în catalogarea plantelor, în cultivarea lor și în aclimatizarea lor în diverse zone ale imperiului colonial britanic.

De asemenea, doamna Sarah Rose oferă informații despre cultivarea și procesarea ceaiului, respectiv a macilor, și despre efectele psihologice și fiziologice ale ceaiului negru, respectiv ale opiului.

Partea leului îi revine însă aventurii lui Robert Fortune, un botanist scoțian care s-a deghizat în chinez, a recrutat localnici, a pătruns adânc în zone unde prezența străinilor fusese interzisă, sub amenințarea pedepsei cu moartea, de către împăratul Chinei, a adunat semințe și răsaduri, ba chiar a convins specialiști chinezi în cultivarea și prelucrarea ceaiului să i se alăture, după care a inițiat cultivarea în India, pe pantele Munților Himalaya, a unor soiuri de ceai de foarte bună calitate.

Spre final, autoarea ne relatează nu doar a doua jumătate a vieții extraordinarului botanist, ci și efectele nebănuite ale cultivării ceaiului în India - de la răscoala sepoy din 1857 la reproiectarea velierelor pentru viteză și de la construirea Canalului Suez la ameliorarea sănătății publicului britanic și creșterea speranței de viață a acestuia.

Pe ansamblu, povestea lui Robert Fortune nu este un roman de Jules Verne, însă cu siguranță că ar fi meritat să fie - fiindcă are o mulțime de ingrediente verniene: călătorii în țări exotice, personaje excentrice, confruntări cu pirați, deghizări, experimente cu noi tehnologii, evadări ca prin urechile acului, ba chiar și un final fericit. Și, dacă de la târgul de carte BookFest din 2022 am revenit cu opt cutii de ceai negru de Ceylon, pe alese, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, la jumătatea lunii august, am achiziționat și un exemplar din această carte remarcabilă - pentru că For All the Tea in China merită recitită pe îndelete, cu o ceașcă de ceai de foarte bună calitate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)  

Sir Terry Pratchett, "Small Gods" (1992)

Imagine preluată de pe situl Penguin.co.au

Mai întâi, am citit al treisprezecelea roman din seria Lumea-disc într-o ediție de buzunar americană luată cu împrumut pe la mijlocul anilor 1990 de la vechiul meu prieten, Mirel Palada. Apoi, în anul 2002, grație doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție de buzunar britanică (Corgi Books, Londra, 1993).

În cele din urmă, l-am parcurs a doua oară în perioada octombrie-noiembrie 2021 în format electronic - și l-am audiat de pe tableta de lectură.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Protagonistul romanului Small Gods este Brutha, novice într-un ordin călugăresc din Omnia. Din păcate, Omnia este o teocrație, iar Chiziția este foarte activă - Inchiziția se ocupă de afacerile interne, în vreme ce Exchiziția tratează relațiile internaționale. Dogma oficială afirmă că lumea este sferică, dar ereticii răspândesc în secret ideea că lumea ar fi plată și purtată prin spațiul cosmic pe spinările a patru elefanți care stau pe carapacea unei broaște țestoase. "Țestoasa se mișcă!" este, în Omnia, un slogan subversiv.

Cum Brutha este singurul omnian care mai crede în Marele Zeu Om, acesta (reîncarnat într-o broască țestoasă) i se adresează pentru a contrazice o mulțime de așa-zise revelații care, de-a lungul secolelor, îi fuseseră atribuite de către diverși profeți omnieni.

Brutha, un monument de naivitate și bunăvoință, este luat în colimator de către Chiziție, dus în Ephebe de către chizitorul Vorbis și implicat într-un plan pentru invadarea Ephebei - țară unde se cultivă dezbaterile filosofice mai degrabă decât dogma religioasă.

Tentativa de invazie duce la formarea unei alianțe antiomniene, iar, la întoarcere, Brutha e torturat de chizitori, salvat in extremis și, în cele din urmă, desemnat să pună capăt teocrației. Iar, mulți ani mai târziu, pe drumul către veșnicie, îl reîntâlnește pe chizitorul Vorbis...

Small Gods, la data apariției, a fost declarat drept cel mai bun roman al lui Sir Terry Pratchett. Față de romanele precedente din seria Lumea-disc, tratează teme mai relevante, precum revelație versus dogmă, religie versus știință, teocrație versus democrație. La fel ca Lord Dunsany și Fritz Leiber înaintea lui, Sir Terry Pratchett propune noțiunea că zeitățile există câtă vreme oamenii cred în ele, după care, în mai mare măsură decât în Eric, duce noțiunea la extrem - căci, la începutul romanului, Marele Zeu Om mai are doar un credincios.

Însă ceea ce conferă o extraordinară forță acestei cărți este că, mai degrabă decât să țină predici moralizatoare, autorul ne arată ce anume face protagonistul - poate nu cel mai inteligent personaj din câte ați întâlnit vreodată, însă însuflețit de altruism și bunătate de nestrămutat. Cu Small Gods, Sir Terry Pratchett a trecut într-o altă etapă a creației - una în care romanele sale, deși umoristice, nu au mai pretins a fi lejere. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Ar mai merita amintit că, printre numeroasele personaje din paginile acestei cărți, apare un anume Lu-Tze, un călugăr al istoriei, calm și zâmbitor, a cărui viață se măsoară în secole și milenii. Călugărul acesta, cu influența sa discretă asupra desfășurării evenimentelor istorice, avea să reapară ulterior în alte romane din seria Lumea-disc.

Firește, cum Small Gods mi-a făcut o impresie foarte bună și la a doua lectură, la scurtă vreme după ce l-am terminat am recitit un roman de Sir Terry Pratchett intitulat Lords and Ladies. Însă, despre acela, am să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)  

Sir Terry Pratchett, "Jingo" (1997)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Prima oară, am parcurs al douăzeci și unulea roman din seria Lumea-disc de Sir Terry Pratchett prin 2003, mulțumită doamnei dr. Tracey Rosenberg, într-o ediție britanică de buzunar - Jingo (editura Corgi Books, Londra, 1998). A doua oară, l-am audiat în ediție electronică în ultima decadă a lunii februarie 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

În mijlocul Mării Circulare, o insulă din rocă poroasă este ridicată la suprafață de emanații de gaze, iar pescari din îndepărtatul Klatch și din Ankh-Morpork și-o dispută cu înverșunare.

În Ankh-Morpork, un prinț din Klatch este asasinat, iar comandantul Pazei de Noapte, Sir Samuel Vimes, coordonează două anchete - una oficială, care duce la o versiune publică, iar alta neoficială, care caută să descopere adevărul. Căci asasinatul, urmat de un incendiu la ambasada klatchiană, amenință să târască Ankh-Morpork într-un război.

Din păcate, în ambele tabere sunt personaje care își doresc cu înfrigurare războiul, fie că ele s-ar numi Lord Rust sau Ashal. Iar faptul că Angua este răpită cu o navă klatchiană, iar Lord Havelock Vetinari e temporar demis, nu face decât să complice lucrurile.

În cele din urmă, Sir Samuel Vimes și oamenii săi călătoresc în ținuturi exotice, formează o alianță cu tribul d'reg, ba chiar arestează două armate pentru tulburarea liniștii publice. Și Vetinari, cu diplomația caracteristică, face să se semneze un tratat de pace, renunțând la o insulă care deja se scufundase înapoi, în mare, ca și când n-ar fi fost...

Ca roman, Jingo e din perioada de aur a Lumii-disc, când Sir Terry Pratchett ne răsfăța cu două cărți pe an și era cel mai popular autor din Marea Britanie - atât la vânzările de cărți cartonate, cât și la vânzarea celor în ediție de buzunar. Intriga este complexă, conflictul începe de la patru personaje și, ca o avalanșă, ajunge să implice două națiuni, iar vocea naratorială inconfundabilă face pe parcurs o mulțime de observații amuzante și judicioase despre natura umană, despre politică și despre războaie.

Am fost încântat să găsesc o parodie a unui cântec patriotic victorian: "We don't want to fight a war,/ But, by Jingo, if they do,/ We lack the ships, we lack the guns,/ We lack the money, too." Am fost amuzat să văd cum, într-un roman fantastic, autorul a strecurat ideea SF a istoriilor alternative - sub forma unui Dezorganizator Personal care îi anunță lui Sam Vimes programul versiunii sale de pe un alt fir temporal. Și am fost emoționat să văd, spre final, cum Sir Terry Pratchett a transpus în Lumea-disc un episod din Armistițiul de Crăciun 1914 - jocul de fotbal între soldați din cele două armate inamice.

Firește, nu am cum să vă redau în câteva alineate toată bogăția și savoarea acestei superbe satire. Pot doar să vă îndemn să citiți Jingo - mai ales că, în contextul actual, mesajul antirăzboinic al autorului este cât se poate de necesar. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Și, cum o experiență agreabilă de lectură invită o alta, la puțină vreme după ce am terminat Jingo am reluat un alt roman din seria Lumea-disc intitulat The Last Continent. Însă, despre acela, rămâne să discutăm pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)