Robert E. Howard, ""Conan the Adventurer" (1966)

Imagine preluată de pe situl capnscomics.blogspot.com

În perioada decembrie 2021 - februarie 2022, am avut ocazia să parcurg un volum de Robert E. Howard intitulat Conan the Adventurer (editura Sphere Books, Londra, 1973). Acesta face parte dintr-o integrală Conan redactată de L. Sprague de Camp, cu copertele ilustrate de legendarul artist grafic american 'Fantastic' Frank Frazetta.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce e vorba:

Volumul începe cu o hartă a ținuturilor din Era Hyboriană, în care se petrec aventurile lui Conan, și cu o introducere în care, concis, redactorul îi prezintă pe autor, pe protagonist și aventurile acestuia din urmă până în punctul în care începe volumul de față.

Nuvela "The People of the Black Circle" prezintă o aventură în care Conan, devenit lider al afghulilor din Munții Himeliani, e implicat fără să vrea într-un complot prin care practicanți ai magiei negre îl ucid pe regele din Vendhya și încearcă să o asasineze și pe sora acestuia, Yasmina. Deși aceasta capturează afghuli și amenință să îi execute, Conan o răpește și o duce departe de ai ei, se confruntă cu magicienii și, cu ajutorul oastei din Vendhya, îi înfrânge. Yasmina, drept recunoștință, îi eliberează pe prizonierii afghuli.

În povestirea "The Slithering Shadow", Conan s-a aventurat departe, în sud, după ce rebeliunea prințului Almuric împotriva regelui Strabonus a fost înăbușită. În compania unei tinere, Natala, protagonistul traversează un deșert și, la o oază, descoperă un oraș ai cărui locuitori par să se trezească foarte rar dintr-o stranie letargie, iar, noaptea, sunt răpiți și devorați unul câte unul de către o creatură monstruoasă. Conan luptă împotriva creaturii de coșmar și izbutește să scape din oraș împreună cu Natala.

Povestirea "The Drums of Tombalku" a fost dezvoltată și dusă la bun sfârșit de către L. Sprague de Camp dintr-o versiune incompletă pe care o începuse Robert E. Howard. De această dată, un tovarăș de arme al lui Conan, Amalric, salvează o tânără, Lissa, din mâinile unor nomazi de culoare. Împreună, cei doi ajung într-un oraș pe jumătate ruinat și aproape părăsit, Gazal, iar apoi, însoțiți de Conan, merg în Tombalku, unde băștinașii au doi regi: Sakumbe și Conan. Din păcate, un vrăjitor local îl ucide prin magie pe Sakumbe, iar apoi îi întărâtă pe localnici împotriva noilor-veniți. Din fericire, un trib învecinat, aphaki, atacă Tombalku, iar Conan și însoțitorii săi reușesc să se îndepărteze nevătămați.

Ultima povestire din volum se intitulează "The Pool of the Black One". Pe oceanul apusean, Conan urcă la bordul unei nave din Kordava și se înrolează în echipaj. Când nava face escală pe o insulă, Conan îl ucide discret pe căpitan ca să îi ia locul. Din păcate, niște creaturi negre, monstruoase, răpesc un matelot și îl afundă într-un lac, iar matelotul se reduce la dimensiunile unei statuete. Creaturile încearcă să facă la fel cu o tânără, Sancha, iar Conan luptă împotriva lor. Echipajul navei intervine și, după ce din lacul magic se iscă o erupție colosală, cei mai mulți dintre ei izbutesc să se reîmbarce. În final, cu Sancha alături, Conan decide să conducă nava și să se apuce de piraterie.

Pe ansamblu, Conan the Adventurer ilustrează exemplar perioada pulp a literaturii americane din anii 1930 - o vreme în care, în reviste lunare cu literatură de consum, publicau Dashiell Hammett și Raymond Chandler, Howard Phillips Lovecraft și Clark Ashton Smith, Leigh Brackett și L. L. 'Doc' Smith, Robert A. Heinlein și Isaac Asimov. Povestirile și nuvela din volum sunt dinamice, captivante, cu multă acțiune și cu multe dialoguri, scrise într-un stil clar, accesibil, și destinate unui public larg.

Poate că poveștile despre Conan nu au nici frumusețea evocatoare a celor născocite cu două sau trei decenii mai înainte de către Lord Dunsany, nici forța morală a celor scrise de către J. R. R. Tolkien, însă au o vitalitate primordială și un dinamism greu de egalat.

La o a doua lectură, unele elemente par să iasă ceva mai mult în evidență - ingrediente cumva recurente, ca scenele de nuditate sau cele în care un personaj feminin pozitiv e legat fedeleș de către un personaj feminin negativ. (Noroc că, de fiecare dată, intervine protagonistul salvator înainte ca lucrurile să ia o întorsătură sângeroasă.) Tot recurente sunt și scenele în care brațul înarmat al eroului înfrânge vrăjitorii și demonii, iar forța fizică și curajul triufă asupra magiei și a supranaturalului.

Dar, ținând cont de faptul că majoritatea textelor apărute în perioada aceea în reviste pulp au fost date uitării, Conan a dat dovadă de o popularitate de durată impresionantă. Volumele de felul lui Conan the Adventurer demonstrează foarte clar de ce.

Mărturisesc că, după lectura acestei cărți, m-am simțit tentat să mai parcurg câteva volume de Robert E. Howard - căci am prin casă cel puțin cinci pe care nu le-am citit încă. Mă ispitește în mod special o culegere subțirică intitulată The Right Hand of Doom. Însă, despre aceea, am să vă dau detalii la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)