Robert E. Howard, ""Conan the Adventurer" (1966)

Imagine preluată de pe situl capnscomics.blogspot.com

În perioada decembrie 2021 - februarie 2022, am avut ocazia să parcurg un volum de Robert E. Howard intitulat Conan the Adventurer (editura Sphere Books, Londra, 1973). Acesta face parte dintr-o integrală Conan redactată de L. Sprague de Camp, cu copertele ilustrate de legendarul artist grafic american 'Fantastic' Frank Frazetta.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce e vorba:

Volumul începe cu o hartă a ținuturilor din Era Hyboriană, în care se petrec aventurile lui Conan, și cu o introducere în care, concis, redactorul îi prezintă pe autor, pe protagonist și aventurile acestuia din urmă până în punctul în care începe volumul de față.

Nuvela "The People of the Black Circle" prezintă o aventură în care Conan, devenit lider al afghulilor din Munții Himeliani, e implicat fără să vrea într-un complot prin care practicanți ai magiei negre îl ucid pe regele din Vendhya și încearcă să o asasineze și pe sora acestuia, Yasmina. Deși aceasta capturează afghuli și amenință să îi execute, Conan o răpește și o duce departe de ai ei, se confruntă cu magicienii și, cu ajutorul oastei din Vendhya, îi înfrânge. Yasmina, drept recunoștință, îi eliberează pe prizonierii afghuli.

În povestirea "The Slithering Shadow", Conan s-a aventurat departe, în sud, după ce rebeliunea prințului Almuric împotriva regelui Strabonus a fost înăbușită. În compania unei tinere, Natala, protagonistul traversează un deșert și, la o oază, descoperă un oraș ai cărui locuitori par să se trezească foarte rar dintr-o stranie letargie, iar, noaptea, sunt răpiți și devorați unul câte unul de către o creatură monstruoasă. Conan luptă împotriva creaturii de coșmar și izbutește să scape din oraș împreună cu Natala.

Povestirea "The Drums of Tombalku" a fost dezvoltată și dusă la bun sfârșit de către L. Sprague de Camp dintr-o versiune incompletă pe care o începuse Robert E. Howard. De această dată, un tovarăș de arme al lui Conan, Amalric, salvează o tânără, Lissa, din mâinile unor nomazi de culoare. Împreună, cei doi ajung într-un oraș pe jumătate ruinat și aproape părăsit, Gazal, iar apoi, însoțiți de Conan, merg în Tombalku, unde băștinașii au doi regi: Sakumbe și Conan. Din păcate, un vrăjitor local îl ucide prin magie pe Sakumbe, iar apoi îi întărâtă pe localnici împotriva noilor-veniți. Din fericire, un trib învecinat, aphaki, atacă Tombalku, iar Conan și însoțitorii săi reușesc să se îndepărteze nevătămați.

Ultima povestire din volum se intitulează "The Pool of the Black One". Pe oceanul apusean, Conan urcă la bordul unei nave din Kordava și se înrolează în echipaj. Când nava face escală pe o insulă, Conan îl ucide discret pe căpitan ca să îi ia locul. Din păcate, niște creaturi negre, monstruoase, răpesc un matelot și îl afundă într-un lac, iar matelotul se reduce la dimensiunile unei statuete. Creaturile încearcă să facă la fel cu o tânără, Sancha, iar Conan luptă împotriva lor. Echipajul navei intervine și, după ce din lacul magic se iscă o erupție colosală, cei mai mulți dintre ei izbutesc să se reîmbarce. În final, cu Sancha alături, Conan decide să conducă nava și să se apuce de piraterie.

Pe ansamblu, Conan the Adventurer ilustrează exemplar perioada pulp a literaturii americane din anii 1930 - o vreme în care, în reviste lunare cu literatură de consum, publicau Dashiell Hammett și Raymond Chandler, Howard Phillips Lovecraft și Clark Ashton Smith, Leigh Brackett și L. L. 'Doc' Smith, Robert A. Heinlein și Isaac Asimov. Povestirile și nuvela din volum sunt dinamice, captivante, cu multă acțiune și cu multe dialoguri, scrise într-un stil clar, accesibil, și destinate unui public larg.

Poate că poveștile despre Conan nu au nici frumusețea evocatoare a celor născocite cu două sau trei decenii mai înainte de către Lord Dunsany, nici forța morală a celor scrise de către J. R. R. Tolkien, însă au o vitalitate primordială și un dinamism greu de egalat.

La o a doua lectură, unele elemente par să iasă ceva mai mult în evidență - ingrediente cumva recurente, ca scenele de nuditate sau cele în care un personaj feminin pozitiv e legat fedeleș de către un personaj feminin negativ. (Noroc că, de fiecare dată, intervine protagonistul salvator înainte ca lucrurile să ia o întorsătură sângeroasă.) Tot recurente sunt și scenele în care brațul înarmat al eroului înfrânge vrăjitorii și demonii, iar forța fizică și curajul triufă asupra magiei și a supranaturalului.

Dar, ținând cont de faptul că majoritatea textelor apărute în perioada aceea în reviste pulp au fost date uitării, Conan a dat dovadă de o popularitate de durată impresionantă. Volumele de felul lui Conan the Adventurer demonstrează foarte clar de ce.

Mărturisesc că, după lectura acestei cărți, m-am simțit tentat să mai parcurg câteva volume de Robert E. Howard - căci am prin casă cel puțin cinci pe care nu le-am citit încă. Mă ispitește în mod special o culegere subțirică intitulată The Right Hand of Doom. Însă, despre aceea, am să vă dau detalii la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Mark Hodder, "The Secret of Abdu El Yezdi" (2013)

Imagine preluată de pe situl lwcurrey.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la un preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat The Secret of Abdu El Yezdi  (editura Del Rey, grupul editorial Random House, Londra, 2014). De parcurs, am reușit să îl parcurg abia în a doua decadă a lunii aprilie 2022.

Și iată ce am aflat:

The Secret of Abdu El Yezdi este al patrulea roman din seria steampunk despre Burton și Swinburne. De această dată, acțiunea este plasată pe alt fir temporal, în care regina Victoria a fost asasinată în 1840, dar, în locul ei, a fost încoronat fiul lui Ernest Augustus I de Hanovra, George al V-lea (care, în istoria noastră, a fost regele Hanovrei între 1851 și 1866).

În "Partea întâi - Burton", protagonistul Richard Francis Burton descoperă izvoarele Nilului în Africa Centrală, iar, în 1859, la revenirea în Anglia, este înnobilat și devine agentul secret al regelui. În paralel, se pregătește cununia lui cu Isabel Arundell, în pofida unei profeții că are să o ucidă când ea va fi încă îmbrăcată cu rochia de mireasă. Burton primește de la rege și de la prim-ministrul Benjamin Disraeli misiunea de a afla cine a organizat recent o serie de răpiri. Alte răpiri similare fuseseră evitate grație sfaturilor date de un spirit numit Abdu El Yezdi - doar că, de la un timp, spiritul nu s-a mai manifestat.

Fratele lui Burton, Edward, îl sfătuiește pe explorator să se consulte cu poetul Algernon Swinburne. De asemenea, polițistul William Trounce, care fusese martor la asasinarea reginei Victoria în 1840, îl informează pe protagonist că seamănă cu unul dinte suspecți - deși, pe atunci, Burton avea doar 19 ani, iar suspectul arăta mult mai vârstnic. Un alt martor ocular dezvăluie informații despre arma crimei - aparent, o pușcă cu lunetă adusă din 1918.

Burton îl interoghează în azilul Bedlam pe ocultistul Laurence Oliphant și află despre evadarea altui pacient, Francis Galton, cu ajutorul vărului acestuia, Charles Darwin. Din păcate, în timp ce Burton îl vizita pe Darwin și familia sa, survine un atac organizat de două personaje dubioase, Burke și Hare, care îl răpesc pe naturalist.

În "Partea a doua - Swinburne", Burton și Swinburne investighează conexiunile unui mistic american itinerant, Thomas Lake Harris, cu un spirit adus din altă dimensiune de către Oliphant. Cu ajutorul exorcistului francez Eliphas Lévi și al micului vânzător de ziare Bram Stoker (pe care Burton îl angajează ca valet), cei doi anchetează straniile evenimente care avuseseră loc la bordul vasului Royal Charter înaintea naufragiului acestuia, căci, din păcate, unul dintre supraviețuitorii naufragiului, John Judge, posedat parcă de un spirit malefic, Perdurabo, bântuie pe la conacul unde urmează să aibă loc nunta lui Burton cu Isabel Arundell și îi transformă, pe rând, pe oaspeți în strigoi.

Lévi organizează identificarea și distrugerea strigoilor - inclusiv a tinerei Isabel, care îi căzuse victimă lui Perdurabo - doar că uciderea lui John Judge nu distruge și spiritul malefic care îl posedase.

În "Partea a treia - Bestia", Burton și însoțitorii săi revin la Londra, identifică spiritul Perdurabo ca fiind o proiecție a ocultistului Aleister Crowley de pe alte fire temporale și dejoacă parțial un complot criminal cu ajutorul Poliției Metropolitane, ba chiar află identitatea lui Abdu El Yezdi. Paradoxal, Crowley reușește în primul rând să își arunce în aer propriii complici și propriii părinți, iar rezultatul este că, pe acest fir temporal, nu mai are cum să se nască.

Volumul se încheie, ca și cele precedente, cu note biografice dedicate personajelor principale și destinului lor din istoria noastră, cu scurte articole despre evenimente precum naufragiul vasului Royal Charter și cu o notă autobiografică amuzantă și autoironică a autorului.

Pe ansablu, în pofida dimensiunilor respectabile (548 p.), The Secret of Abdu El Yezdi mi-a făcut o impresie mai puțin favorabilă decât romanele precedente din seria Burton și Swinburne.

E adevărat că reapar, în fundal, elemente de recuzită steampunk creative precum trenurile pneumatice, girocopterele acționate cu aburi și o versiune orală a motorului de căutare Google - așa-numita rețea a șoptitorilor.

E la fel de adevărat că, pe lângă personaje istorice care revin, ca Laurence Oliphant, Florence Nightingale, Charles Babbage și Isambard Kingdom Brunel, apar și altele, ca Benjamin Disraeli, William Morris și Lewis Carroll.

Și e adevărat că stilul în care e scris romanul e îngrijit, cu dialoguri care pastișează elegant stilul victorian și cu o dozare atentă a suspansului, care duce la un punct culminant de mijloc și la un al doilea punct culminant de final.

Dar pastișa horror după Dracula de Bram Stoker, cu vampiri și strigoi, chiar dacă adusă la tema ucroniilor care domină seria Burton și Swinburne, nu mi s-a părut la fel de interesantă ca alte subiecte atinse de către Mark Hodder. Iar romanul a părut să fi fost lungit mai mult decât era cazul.

În plus, efortul de a promova o altă serie steampunk, despre detectivul Macallister Fogg din... Baker Street, mi s-a părut puțin prea insistent. Intertextualitatea și autoreferențierea sunt elemente recurente în postmodernism, și cu atât mai mult în steampunk, dar e de dorit să fie o măsură în toate.

Per total, The Secret of Abdu El Yezdi a meritat o lectură (mai ales pentru că autorul pare să fi depus o muncă asiduă de documentare în vederea scrierii romanului), însă, în ceea ce mă privește, am îndoieli că va avea parte curând și de o a doua. Firește, asta nu m-a împiedicat să parcurg următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat The Return of the Discontinued Man. Dar, despre acela, rămâne să discutăm pe larg cu altă ocazie tot aici, la "Țesătorul".

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)