Mike Mignola et al., "Jenny Finn - Doom Messiah" (2011)

La jumătatea lunii ianuarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic intitulat: Jenny Finn - Doom Messiah (Boom! Studios, Los Angeles, CA, 2011). L-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Scenariul îi aparține lui Mike Mignola, iar grafica a fost asigurată de Troy Nixey (de la primul la al treilea fascicul), respectiv de Farel Dalrymple (pentru al patrulea fascicul).

Intriga este plasată la Londra, în toamna anului 1888, când populația era terorizată de crimele lui Jack Spintecătorul. Protagoniștii sunt un marinar numit Joe, proaspăt sosit în capitala Marii Britanii, și o fată numită Jenny Finn. Evenimentele din scenariu sunt bizare și suprarealiste, căci un număr de personaje se metamorfozează în mod inexplicabil după chipul și asemănarea a diverse creaturi abisale - iar personajele principale caută să afle dacă se confruntă cu o epidemie nemaivăzută sau cu invazia unor ființe din străfundurile oceanului.

Din păcate, prezentarea grafică mi s-a părut mediocră în primele trei fascicule și submediocră în cel de-al patrulea. Dacă scenariul se dorește a fi horror, cu trimiteri la H. P. Lovecraft și la Charles Dickens, imaginile sunt caricaturale și ruinează efectul de ansamblu.

Ca urmare, în pofida interesului pe care îl am încă din adolescență pentru scrierile lui Lovecraft și a pasiunii de dată mai recentă pentru steampunk, am decis să nu păstrez în colecție Jenny Hill - Doom Messiah. Prefer să folosesc spațiul pe care l-am eliberat la raft pentru a depozita volumul al cincilea din seria Lady Mechanika.

Dar despre acela rămâne să vă relatez la momentul potrivit.

Frank J. Barbiere & Crizam Zamora, "The Precinct" (2016)

La începutul lunii februarie 2018, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Frank J. Barbiere și Crizam Zamora intitulat: The Precinct - A Steampunk Adventure (Dynamite Entertainment, Mt Laurel, NJ, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

The Precinct se plasează în același univers ficțional ca Legenderry și urmează unui șir de romane grafice în care diverse personaje venerabile din banda desenată americană, de la Tăunul Verde la Sonia cea Roșcată, au fost reimaginate în versiune steampunk.

Intriga din The Precinct este plasată într-o metropolă cu aspect victorian. Personajele principale sunt polițistul veteran Mortimer Hill și alchimista Josephine Winters. Într-un parteneriat nu foarte agreat de ambele părți, cei doi anchetează un șir de evenimente violente - apariții ale unor demoni biomecanici care fac victime și provoacă incendii. Experiența și curajul polițistului, precum și resursele nebănuite ale alchimistei, ajută la oprirea crizei și la descoperirea vinovaților, ca și la dejucarea unei lovituri de stat.

Dintre calitățile care recomandă The Precinct, aș aminti scenariul alert, cu confruntări spectaculoase și cu dese răsturnări de situație, precum și calitatea tipografică a volumului (copertă color în policromie, plastifiată, pagini color, imprimate pe coală cretată, machetare atrăgătoare).

Problema, dacă se poate numi așa, este că grafica din banda desenată propriu-zisă este la un nivel ceva mai scăzut decât coperta creată de Joe Benitez și Sabine Rich. E departe de a fi caricaturală, ca în The League of Extraordinary Gentlemen, dar nu se compară cu cea din Lady Mechanika sau cu cea din Steampunk: Manimatron. Mai degrabă, aș spune că e la un nivel oarecum comparabil cu grafica din Dishonored.

Pe ansamblu, cu toate că The Precinct a meritat o lectură, nu sunt foarte convins că va avea parte de cea de-a doua, iar dacă va rămâne în colecția mea vom vedea. În ceea ce privește celelalte romane grafice din această serie steampunk, nu am să le ocolesc dacă îmi vor ieși în cale, dar nici nu am să le caut cu tot dinadinsul. (Mai ales pentru că unul poartă titlul: Battlestar Galactica 1880.) 

Chris Roberts, Hywel Livingstone & Emma Baxter-Wright, "Goth" (2014)

La începutul lunii octombrie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un album intitulat: Goth - The Design, Art and Fashion of A Dark Subculture (Carlton Books, Londra, 2016). De parcurs, l-am parcurs abia la finalul lunii decembrie 2017, în două zile.

Și iată ce am aflat:

Goth este o carte de pus pe măsuța de cafea. Se prezintă ca un volum imprimat în condiții de lux, pe coală cretată, cu o mulțime de imagini alb-negru și color.

Cuprinsul este structurat pe capitole tematice. Astfel, după introducerea semnată de Chris Roberts, urmează un capitol despre arhitectura gotică și unul despre arta gotică (semnate de Hywel Livingstone), câteva capitole despre gotic în literatură, film și muzică (scrise de Chris Roberts), respectiv un amplu capitol final dedicat modei goth (realizat de Emma Baxter-Wright). Lucrarea se încheie cu un index.

Pe de o parte, am fost foarte plăcut impresionat de bogăția și de diversitatea informațiilor prezentate - de regulă, în perspectivă diacronică. Pe de altă parte, am fost înctrucâtva surprins de faptul că modei, muzicii și filmului li s-au alocat de aproape două ori mai multe pagini decât arhitecturii, literaturii și artelor plastice. (Ulterior, m-am gândit mai bine cărei categorii de public i se adresează albumul și... m-am liniștit.)

Pe ansamblu, estimez că Goth a meritat atât costul achiziției cât și timpul de lectură. Îl voi păstra în colecție, cu siguranță, iar uneori probabil îl voi folosi ca sursă de referință. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) Firește, cum doresc să aflu mai multe despre arhitectura gotică, plănuiesc să parcurg un album dedicat exclusiv acestei forme de artă. Dar despre acela am să vă dau detalii cu alt prilej. 

Steven Johnson, "How We Got to Now" (2014)

Pe la jumătatea lunii aprilie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional o lucrare de popularizarea științei a jurnalistului Steven Johnson intitulată: How We Got to Now - Six Innovations That Made the Modern World (Particular Books, Penguin Books, Londra, 2014). Am parcurs-o în mai puțin de o săptămână, la jumătatea lunii decembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o introducere în care autorul prezintă tema și structura cărții. Urmează cele șase capitole principale, dedicate sticlei, frigului, sunetului, curățeniei, timpului și luminii.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de concluzii, cu câteva pagini de mulțumiri, cu note de final, cu o amplă bibliografie și cu un index.

În fiecare capitol, într-o manieră oarecum similară cu aceea utilizată de domnul James Burke în Connections, autorul urmărește evoluția unei tehnologii de-a lungul istoriei - uneori contrazicând versiunea simplificată, de manual școlar, a istoriei, însă aducând adesea elemente inedite și surprinzătoare.

Am fost foarte plăcut impresionat de stilul în care este scrisă lucrarea (se vede că domnul Johnson este jurnalist și că știe cum să mențină interesul publicului cititor). De asemenea, am apreciat setul de ilustrații care însoțește volumul, tehnoredactarea elegantă și aerisită, precum și prezentarea tipografică (ediție cartonată, cu supracopertă color în policromie - puteți comanda un exemplar aici).

Voi păstra în colecția personală How We Got to Now ca pe un volum de referință, iar când voi citi alte cărți de Steven Johnson, cu siguranță că am să vă dau de știre și dumneavoastră.

Catharine Arnold, "Bedlam - London and Its Mad" (2008)

La mijlocul lunii noiembrie 2017, împreună cu volumul Necropolis, am achiziționat la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris, un exemplar dintr-o altă lucrare a doamnei Catharine Arnold intitulată Bedlam - London and Its Mad (Simon & Schuster UK, Londra, 2009). Am parcurs-o în trei săptămâni, în ianuarie 2018.

Și iată ce am aflat:

Bedlam tratează în manieră diacronică relația Londrei cu bolnavii mintal. Astfel, autoarea prezintă modul în care erau tratați nebunii în Evul Mediu, apoi întemeierea azilului Bethlehem (devenit, în limbaj popular, "Bedlam"), cazuri celebre de nebunie, precum cel al regelui George al III-lea, proiectarea și construirea de noi aziluri în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, scandalurile și reformele din perioada victoriană, precum și reacția medicală la sindromul de șoc post-traumatic manifestat de combatanții din Primul Război Mondial. În capitolul final, autoarea subliniază ironia modului în care administrațiile neoconservatoare i-au tratat pe bolnavii mintali în ultimele decenii ale secolului al XX-lea - foarte asemănător cu abordarea medievală.

Lucrarea este educativă prin materialul discutat (atent documentat) și captivantă prin maniera de prezentare (clară, concisă și plină de compasiune față de victimele sistemului). Mărturisesc că numeroase aspecte referitoare la tratatmentul căruia i-au fost supuși bolnavii de-a lungul secolelor mi s-au părut șocante și respingătoare. Deloc surprinzătoare s-au dovedit a fi, în schimb, cazurile de corupție, abuz și delapidare pe care le prezintă pe alocuri autoarea.

Bedlam se încheie cu note de final, bibliografie și index. Pe ansamblu, consider că a meritat din plin timpul petrecut cu lectura, precum și costul achiziției. O voi păstra ca pe o lucrare de referință, atât pentru informațiile prezentate în text, cât și pentru numeroasele ilustrații alb-negru.

După ce am terminat Bedlam, am început să citesc o a treia carte a doamnei Catherine Arnold, City of Sin. Însă despre aceea vom discuta cu alt prilej.

Catharine Arnold, "Necropolis - London and Its Dead" (2006)

La mijlocul lunii noiembrie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o lucrare a doamnei Catharine Arnold intitulată Necropolis - London and Its Dead (Simon & Schuster UK, Londra, 2007). Am parcurs-o în trei zile la începutul lui ianuarie 2018.

Și iată ce am aflat:

Autoarea tratează într-o manieră diacronică relația Londrei cu cei morți, de la tumulii funerari din neolitic și rugurile funerare romane la marile cimitire suburbane deservite de căi ferate în epoca victoriană. Nu lipsesc capitole speciale dedicate Morții Negre din secolul al XIV-lea, dansului macabru din Renaștere precum și Marii Ciume din secolul al XVII-lea.

Nu mai puțin de cinci capitole le sunt însă dedicate reformelor din perioada victoriană - închiderii sau reîntrebuințării cimitirelor intravilane, proiectării și construirii cimitirelor suburbane, mișcării populare pentru cremație, precum și ceremoniilor funebre, respectiv codificării doliului.

Capitolul final arată cum trauma colectivă a celor două războaie mondiale a transformat radical riturile funerare și doliul.

Volumul este remarcabil, pe de o parte, pentru vasta documentare pe care se bazează, iar, pe de altă parte, pentru stilul accesibil și concis în care se prezintă. Am apreciat, de asemenea, ilustrațiile alb-negru care apar în volum, precum și amplul aparat critic - note de final, bibliografie, index.

Cum Necropolis conține o multitudine de informații istorice interesante, îl voi păstra în colecția mea personală ca pe un tom de referință. Desigur, lucrarea m-a încurajat să parcurg un alt volum al doamnei Catharine Arnold, Bedlam. Dar despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie.

Jodorowsky & Gimenez, "The Metabarons, Vol. 1" (2017)

În prima decadă a lunii iunie 2017, la îndemnul vechiului meu prieten Tudor Popa, am achiziționat de la magazinul de benzi desenate Red Goblin din București un volum omnibus de Alejandro Jodorowsky și Juan Gimenez intitulat: The Metabarons - Volume 1: Othon & Honorata (Editura Humanoids, Los Angeles, CA, 2017, traducere de Justin Kelly și Julia Solis). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Saga metabaronilor, publicată inițial în franceză la editura Les Homanoïdes Associés, se desfășoară pe un fundal de operă spațială barocă întrucâtva similar cu cel al romanelor din seria Dune ori a filmelor din seria Star Wars. Precum cele două serii menționate, The Metabarons urmărește din generație în generație destinul membrilor unei familii aristocratice din care a descins un războinic perfect, metabaronul, pe care scenaristul Alejandro Jodorowsky îl prezentase anterior în romanele grafice din seria Incal.

Volumul întâi prezintă saga stră-străbunicilor acestui personaj, Othon și Honorata, așa cum îi este relatată unui robot casnic, Lothar, de către alt robot, Tonto. Othon, fost pirat spațial, moștenește titlul de baron de la socrul său, dar soția, Honorata, nu reușește să îi ofere decât un fiu. Protagonistul trebuie să își supună fiul unei aspre instrucții militare, ba chiar și unor mutilări, pentru a se asigura că moștenitorul său, Aghnar, va fi un războinic extraordinar. Proba supremă, însă, la finalul volumului, o constituie o confruntare cu astronave de război în care fiul trebuie să își ucidă tatăl.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de unele aspecte grafice ale acestui volum de bandă desenată. Decorurile sunt adesea spectaculoase și minuțios realizate. Astronavele, armele și accesoriile personajelor arată foarte bine, iar culorile sunt discrete și pastelate, în stil european, mai degrabă decât intense, în stil nord-american. (Și asta în pofida faptului că artistul grafic Juan Gimenez este din Lumea Nouă.)

Pe de altă parte, unele dintre evenimentele din intrigă mi s-au părut șocante și inacceptabile (mutilări, cruzime împotriva copiilor, paricid). În plus, foarte des, fizionomia personajelor (post)umane are ceva deosebit de intens - șoc, furie, groază - ceea ce poate să facă lectura neplăcută, mai ales dacă momentele de respiro din scenariu sunt rare.

Așa se face că, după lectura acestui prim volum omnibus, am stat o vreme în cumpănă dacă să parcurg în continuare saga metabaronilor sau nu. Până la urmă, am luat și volumul al doilea, Aghnar & Oda. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej. 

Oscar Lovell Triggs, "The Arts & Crafts Movement" (2009)

În iunie 2014, anticariatul Antic ExLibris din București părea pe cale să își schimbe unul dintre sedii. Ca urmare, destule dintre volumele oferite spre vânzare erau disponibile la un preț atractiv. Așa se face că am achiziționat un exemplar dintr-un album de artă superb, intitulat The Arts & Crafts Movement (Parkstone Press International, New York, 2009). L-am parcurs în intervalul iunie 2014 - ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Autorul, Oscar Lovell Triggs, a organizat materialul în câteva mari capitole. Cel dintâi tratează despre contribuția lui Ruskin la doctrina muncii. Al doilea - despre William Morris și pledoaria acestuia pentru o comunitate industrială. Al treilea - despre Ashbee și atelierul reconstruit. Iar al patrulea - despre dezvoltarea conștiinței industriale.

Spre final, în capitolul dedicat artiștilor de importanță majoră, apar secțiuni biografice despre cei care și-au adus contribuția la această mișcare artistică din Marea Britanie.

Albumul se încheie cu o succintă bibliografie și cu un index.

Trebuie să vă mărturisesc că am fost nu doar interesat de textul din album (căci domnul Triggs prezintă foarte frumos bazele ideologice ale mișcării Arts & Crafts, precum și evoluția acesteia), ci și fermecat de prezentarea tipografică excelentă: copertă cartonată color, lăcuită, supracopertă color, lăcuită, hârtie cretată de cea mai bună calitate, fotografii color uluitoare (multe pe o pagină, destule pe două pagini), tehnoredactare impecabilă. Ca urmare a celor menționate anterior, The Arts & Crafts Movement nu e doar o utilă sursă de informații despre o etapă importantă din istoria artei, ci și o piesă de colecție demnă de a fi revizitată și reapreciată ocazional.

Probabil nu veți fi deloc surprinși dacă am să vă spun că la aceeași editură, Parkstone Press International, a apărut și albumul dedicat lui Émile Gallé, nici dacă am să mărturisesc că am luat, cu același prilej, încă un album din serie - unul dedicat mișcării artistice Art Nouveau. Despre acesta din urmă promit însă că am să vă relatez cu altă ocazie.