Gordon Rennie & Andrea Olimpieri, "Dishonored" (2016)

În a doua jumătate a lunii august 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Gordon Rennie și Andrea Olimpieri intitulat Dishonored - The Wyrmwood Deceit (Titan Comics, Londra, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Romanul grafic The Wyrmwood Deceit face legătura între jocul video Dishonored și continuarea acestuia, Dishonored 2. Acțiunea este plasată pe un tărâm fantastic, în orașul Dunwall de pe insula Gristol, capitala Imperiului Insulelor.

Protagonistul este Corvo Attano, protectorul tinerei împărătese Emily Kaldwin. Acesta îl caută pe fiul surorii sale, iar cercetările îl duc în zone periculoase ale lumii interlope, dar și în calea unor tineri ofițeri ambițioși din serviciul de pază al orașului, precum domnișoara locotenent Martha Cottings. Scheme tenebroase cu trafic de arme sunt dezvăluite, iar o tentativă de lovitură de stat e dejucată.

Dintre calitățile care recomandă The Wyrmwood Deceit aș aminti acțiunea captivantă, cu numeroase confruntări și lovituri de teatru, atmosfera sumbră, dickensiană, și grafica interesantă, situată la un nivel deasupra mediei. Am apreciat maniera în care două fire narative alternează, cu discursurile celor doi protagoniști-naratori plasate în casete de culori diferite (negru pentru Corvo Attano, violet pentru Martha Cottings), respectiv maniera în care episoadele flash-back au fost reprezentate în culori pastelate, dintr-o gamă destul de diferită de cea rezervată episoadelor din "prezent".

Merită amintită și galeria de la finalul volumului, în care veți găsi portrete ale personajelor principale, precum și coperte ale fasciculelor în care a fost publicat inițial romanul grafic.

Ceea ce aș avea în schimb să îi reproșez acestui album de bandă desenată este... concizia. Dacă romanele grafice respectabile ca Elektra Assassin au opt sau douăsprezece fascicule, apariții mai recente precum Penny Dreadful, Legenderry sau Lady Mechanika abia adună patru sau cel mult șase fascicule - iar Dishonored  nu face excepție. Ca urmare, lectura se încheie mult prea repede, iar cititorul rămâne ușor dezamăgit.

Pe ansamblu, The Wyrmwood Deceit reprezintă o adăugire decentă la colecția mea de lucrări steampunk, fără a fi însă o capodoperă. Rămâne de văzut dacă autorii vor continua seria sau dacă romanul acesta grafic va fi lăsat ca simplu liant între două jocuri video.