Chris Wooding, "Retribution Falls" (2009)

La începutul lunii septembrie 2011, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat două romane dintr-o serie fantastică de Chris Wooding. Pe cel dintâi, Retribution Falls (Editura Gollancz, Londra, 2010), l-am parcurs în prima decadă a lunii iunie 2017.

Și iată ce am aflat:

Personajele principale ale romanului sunt căpitanul Darian Frey și membrii echipajului de pe aeronava Ketty Jay. Cadrul de desfășurare este un tărâm fantastic, cu țări, colonii, teritorii insuficient explorate, contrabandiști și pirați.

Căpitanul Frey atacă și distruge o aeronavă, iar ulterior este învinovățit pentru moartea fiului unui arhiduce. Împreună cu echipajul său, Frey trebuie să descopere cine a organizat conspirația pentru asasinarea aristocratului, apoi să dejoace o tentativă de lovitură de stat.

Dintre calitățile care recomandă acest roman (o combinație de dieselpunk și fanastic), cea mai vizibilă este acțiunea alertă. Astfel, intriga implică urmăriri, confruntări, negocieri tensionate, trădări și duble trădări, dueluri și salvări în ultimul moment.

O altă calitate o constituie galeria de personaje, precum antagonista Trinica Dracken, demonologul Grayther Crake, moarta-vie Jez sau golemul Bess. Pe lângă faptul că fiecare personaj e individualizat, rețeaua lor de relații e bine construită și redată convingător prin dialoguri și interacțiuni. Mai mult, întrucât Retribution Falls e primul roman dintr-o tetralogie, chiar dacă intriga principală se rezolvă mulțumitor, dinamica relațiilor dintre personajele principale rămâne activă și lasă loc pentru dezvoltare.

Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc bogăția lumii imaginare în care se desfășoară acțiunea cărții - aristocrați, ordine religioase, traficanți de zvonuri, coloniști, cartofori, agenți ai ordinii publice, piloți de aeronave, veterani și așa mai departe. Fundalul divers și exotic merită cu siguranță explorat și îi conferă romanului o oarecare profunzime.

Pe de altă parte, Retribution Falls are o anume asemănare de familie cu serialul Firefly, respectiv, mai pe departe, cu filmele despre corsari și pirați în care apărea Erol Flynn prin anii 1940, împreună cu Olivia de Haviland. Firește, asta nu constituie neapărat un defect, dar îi inspiră cititorului un sentiment de déjà vu.

Aș aminti, în treacăt, și unele chestiuni de gramatică și stil, precum situații în care autorul a utilizat Past Simple mai degrabă decât Past Perfect Simple pentru acțiuni care se petrecuseră înaintea momentului de referință din frază. Dar presupun că asta se poate pune pe seama particularităților stilului indirect liber.

Pe ansamblu, aș zice că, deși Retribution Falls nu rivalizează nici cu Perdido Street Station, nici cu The Court of the Air, totuși a meritat banii și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) Mai mult, imediat după ce l-am terminat, am început să citesc al doilea roman din tetralogie, The Black Lung Captain. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Bill Bryson, "Neither Here nor There" (1991)

Pe la jumătatea lunii martie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de Bill Bryson, Neither Here nor There - Travels in Europe (Colecția Black Swan, editura Transworld Publishers, Londra, 1998). Am parcurs-o pe îndelete în intervalul aprilie-mai 2017.

Și iată ce am aflat:

După succesul înregistrat cu Notes from a Small Island, domnul Bill Bryson a scris și publicat numeroase alte cărți de călătorii. Astfel, în Neither Here nor There, tratează despre o călătorie efectuată prin Europa continentală imediat după căderea comunismului.

Autorul relatează experiențe pe care le-a avut în Norvegia, în Franța, în Belgia, în Olanda, în Germania, în Danemarca, în Suedia, în Italia, în Elveția, în Liechtenstein, în Austria, în fosta Iugoslavie, în Bulgaria și în Turcia. Cum domnul Bill Bryson este umorist, adesea paginile sale sunt presărate cu hiperbole comice. (Pe Goodreads, am constatat cu groază că unii cititori luaseră în serios exagerările amuzante ale scriitorului.)

Totodată, domnul Bryson contrastează impresiile sale de bărbat între două vârste cu amintiri din tinerețe, dintr-un tur european similar efectuat la începutul anilor 1970 în compania unui prieten, Katz.

Capitolele sunt scurte și antrenante, iar pasajele amuzante alternează cu cele descriptive, informative sau poetice. Astfel, la finalul volumului, cititorii nu sunt doar destinși și amuzați, ci și ceva mai educați ca înainte. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Probabil nu o să vă mirați dacă veți afla că, în urma acestei experienței agreabile de lectură, am parcurs și alte cărți de călătorii publicate de domnul Bryson. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.

Rosalind Ormiston & Michael Robinson, "Art Nouveau" (2013)

La începutul anului 2014, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un album de artă de Rosalind Ormiston și Michael Robinson intitulat Art Nouveau - Posters, Illustrations & Fine Art from the Glamorous Fin de Siècle (Flame Tree Publishing, Londra, 2013). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2017. (Așa multe cărți, așa puțin timp.)

Și iată ce am aflat:

"Introducerea" îi informează pe cititori în privința mișcării artistice Art Nouveau.

Secțiunea întîi se intitulează "Mișcarea" și face o prezentare de ansamblu a stilului Art Nouveau, o viziune asupra proiectării care a traversat Europa Continentală și America de Nord din ultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea. Subsecțiunile discută despre începuturile acestei mișcări, despre surse de inspirație nipone, despre impresioniști, despre afișe ca mijloc de expresie artistică, despre relația profesională dintre Sarah Bernhardt și Alphonse Mucha, despre magazine Art Nouveau din acea perioadă, despre arhitectura lui Hector Guimard la Paris și Art Nouveau în Belgia, despre curentul Jugendstil în Germania și secesiunea în artă la Viena și Berlin, despre Art Nouveau în Italia, futuriști și Antoni Gaudí, despre versiunea englezească a curentului Art Nouveau și despre contribuția scoțiană în domeniul arhitecturii și proiectării. Alte subsecțiuni tratează despre manifestarea americană a acestui curent artistic și despre artiști ca Louis Comfort Tiffany și William H. Bradley. Finalul capitolului arată cum, după Primul Război Mondial, vestigiile mișcării Art Nouveau au fost încorporate într-o nouă mișcare, foarte la modă în perioada interbelică, Art Déco.

Secțiunea a doua, "Artele grafice", arată cine au fost principalii exponenți ai artelor grafice de la finalul secolului al nouăsprezecelea și care au fost creațiile lor reprezentative în acea perioadă. Astfel, cititorii întâlnesc subsecțiuni despre Jules Chéret, Henri de Toulouse-Lautrec, Alphonse Mucha, Henri Privat-Livemont, Henry van de Velde, Margaret MacDonald MacKintosh și mulți alții.

Secțiunea a treia, "Artele frumoase", dezvăluie modul în care pictori cu formații artistice diverse au adoptat elemente ale stilului Art Nouveau în artele frumoase. Subsecțiuni le sunt dedicate lui Paul Gauguin, Edvard Munch, Jan Toorop, Gustav Klimt și multor altora.

Volumul se încheie cu o listă de lucrări pentru aprofundarea subiectului Art Nouveau, cu mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat înalta calitate tipografică a volumului - copertă cartonată, supracopertă color, conținut color imprimat pe coală cretată.

Pe de altă parte, am parcurs cu interes secțiunile și subsecțiunile albumului. Autorii au știut cum să prezinte, concis și clar, date biografice relevante pentru fiecare artist, contextul cultural în care a activat acesta, receptarea de către public a lucrărilor, tehnicile utilizate și semnificația lucrărilor reproduse în album. Astfel, cititorii nu doar apreciază imaginile la nivel estetic, ci înțeleg contextul lor istoric și semnificația lor culturală.

Ca urmare, am apreciat mult albumul Art Nouveau și mă pregătesc să parcurg alte două albume cu o tematică similară: Alphonse Mucha și Louis Comfort Tiffany. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri. 

Julian Beecroft, "Claude Monet" (2015)

La jumătatea lunii februarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un album de Julian Beecroft intitulat Claude Monet - Water Lilies & the Garden of Giverny (Flame Tree Publishing, Londra, 2015). De parcurs, l-am parcurs în ultima zi din luna mai a aceluiași an, ca un remediu vizual la unele imagini extreme întâlnite recent în The Art of Metal.

Și iată ce am aflat:

Albumul începe cu "O introducere în opera lui Claude Monet: un pictor al luminii moderne", în care autorul prezintă succint începutul carierei lui Monet, artiștii care l-au influențat, mișcarea impresionistă, precum și tribulațiile legate de starea materială precară și de războiul franco-prusac din tinerețea artistului.

"Giverny - o promisiune de paradis" arată cum Monet și familia sa crescândă s-au mutat la Giverny în 1883 și au dezvoltat un proiect horticol și artistic de durată.

"Creșterea viziunii" urmărește cronologic alte proiecte ale artistului, precum seria de picturi cu clăi de fân din anii 1880, peisajele cu plopi sau amenajarea unui iaz cu sălcii și nuferi la Giverny. Alt proiect, de data asta de la începutul anilor 1890, cuprinde o serie de picturi reprezentând catedrala din Rouen, în vreme ce a doua jumătate a deceniului a adus un șir de peisaje de pe Sena, "Diminețile Senei".

"Un artist al lumii plutitoare" urmărește nu doar dezvoltarea grădinii de la Giverny în primul deceniu al secolului al douăzecilea, ci și realizarea unei vaste serii de picturi despre Londra și Tamisa la sfârșitul veacului al nouăsprezecelea. Secțiuni ale acestui capitol sunt dedicate altor picturi ale maestrului în care apar iazul și nuferii, precum și unei șederi la Veneția din care au rezultat numeroase tablouri. Totodată, autorul menționează interesul lui Monet pentru stampele nipone din școala Ukyio-e (imagini ale lumii plutitoare).

"Un întuneric care se îndesește" urmărește destinul lui Monet în al doilea deceniu al secolului al douăzecilea, în care trauma suferită la pierderea celei de-a doua soții și a unui fiu a fost urmată de tragedia colectivă a Primului Război Mondial. Din acea perioadă datează seria de picturi cu sălcii plângătoare, precum și proiectul "Les grandes décorations".

"Iluzia unui întreg nesfârșit" relatează lupta lui Monet în anii 1920 cu pierderea vederii, cu aberațiile cromatice, cu cataracta, precum și efortul supraomenesc depus pentru a duce la bun sfârșit "Les grandes décorations" - picturi ample care au fost numite Capela Sixtină a impresionismului. Tot din acea perioadă durează o serie târzie de picturi din grădină. Secțiunile finale ale capitolului tratează dspre agonia și moartea artistului, despre expunerea, deteriorarea și restaurarea ansamblului de picturi "Les grandes décorations", precum și despre moștenirea artistică a lui Claude Monet.

Albumul se încheie cu o listă de lecturi recomandate referitoare la viața și opera lui Monet, cu o scurtă notă biografică despre domnul Julian Beecroft, precum și cu un index.

Pe de o parte, am rămas foarte plăcut impresionat de prezentarea albumului - copertă cartonată, supracopertă color lăcuită, o mulțime de imagini color imprimate pe coală cretată.

Pe de altă parte, materialul prezentat e bine organizat în capitole și secțiuni, cu titluri relevante și cu ilustrații semnificative. Documentarea din spatele textului este amplă, iar informațiile biografice prezentate sunt susținute cu citate din interviuri, din corespondența artistului și din presa acelei epoci.

Ceea ce m-a entuziasmat însă cu adevărat a fost modul în care domnul Beecroft a reușit să îmbine elementele biografice referitoare la Claude Monet cu prezentarea seriilor sale de lucrări și cu multitudinea de reacții ale criticilor și publicului la expozițiile acestora. Astfel, lucrările individuale reproduse în album capătă sens în contextul personal, artistic, geografic și istoric în care au fost create.

Mult după ce cititorul întoarce ultima filă a albumului Claude Monet, rămân în amintire nu doar tușele și culorile din picturile artistului, ci și tenacitatea cu care acesta a lucrat decenii de-a rândul, dedicația cu care și-a urmărit și rafinat viziunile, perfecționismul cu care și-a revizuit lucrările (și, din păcate, în zeci și zeci de cazuri, le-a distrus), precum și curajul cu care a înfruntat tragediile, pierderile și suferințele din viața sa.

Firește, lectura albumului Claude Monet de la Flame Tree Publishing m-a încurajat să încep un altul de la aceeași editură, Art Nouveau. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Martin Popoff & Malcolm Dome (antologatori), "The Art of Metal" (2013)

În ultima decadă a lunii parilie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un album de artă îngrijit de Martin Popoff și Malcolm Dome și intitulat The Art of Metal - Five decades of Heavy Metal Album Covers, Posters, T-Shirts and More (Voyageur Press, grupul editorial MBI, Minneapolis, MN, 2013). L-am parcurs pe îndelete, în aprilie și mai 2017.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține regretatului Ian "Lemmy" Kilmister, basist și solist vocal al formației Motörhead.

"Introducerea", în schimb, a fost scrisă de antologatorul Malcolm Dome și prezintă succint evoluția artei grafice care însoțește curentul muzical heavy metal, respectiv importanța acestei manifestări a artelor vizuale.

Capitolul întâi, "Origini: heavy metal tradițional", o are ca autoare pe Kylie Olsson și tratează despre primul val de heavy metal de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, precum și despre arta grafică ce însoțea albumele LP imprimate pe vinil, respectiv materialele promoționale pentru concerte.

Capitolul al doilea, "Noul val de heavy metal britanic", îi aparține lui Geoff Barton și tratează despre trupe britanice lansate la mijlocul anilor 1970, precum Judas Priest, Iron Maiden și Def Leppard. O secțiune specială, "Edward the Aggressor", le este dedicată lui Eddie the Head, mascota formației Iron Maiden, și lui Derek Riggs, creatorul acesteia.

Capitolul al treilea, "Hair Metal", este scris de Bryan Reesman și se ocupă de o ramură comercială a genului heavy metal apărută în anii 1980, în special la Los Angeles, California.

Capitolul al patrulea, în schimb, îl are ca autor pe Dom Lawson și tratează despre "Doom & Stoner Metal", o fuziune underground de heavy metal și psihedelice.

Capitolul al cincilea, "Nu Metal", a fost scris de Raziq Rauf și prezintă o ramură ceva mai recentă a muzicii heavy metal, ce îmbină hip-hop, bas și percuție, în schimb... duce lipsă de solouri de chitară.

Poate cel mai neliniștitor capitol este al șaselea, "Black Metal", și îi aparține lui Malcolm Dome. Pe lângă plasarea în context a acestui subgen lansat în anii 1980 în Marea Britanie de trio-ul Venom și făcut celebru din anii 1990 încoace de o pleiadă de trupe norvegiene, capitolul prezintă și contribuția la dezvoltarea acestui gen a unor artiști grafici precum Joachim Luetke.

Capitoul al șaptelea, pe de altă parte, oferă două subgenuri muzicale la preț de unul: "Thrash & Death Metal". Autoarea, Louise Brown, discută despre formații ca Metallica, Megadeth, Slayer, Anthrax și despre impactul pe care l-au avut din anii 1980 încoace nu numai prin muzica interpretată și compusă, ci și prin arta grafică ce însoțește albumele și materialele promoționale.

Capitolul al optulea, "Prog Metal", îi aparține lui Martin Popoff și prezintă o fuziune de rock progresiv și heavy metal, lansată de formații precum King Crimson și Rush și dezvoltată, între alții, de Queensrÿche și Dream Theater.

Volumul se încheie cu un index, cu note biobibliografice despre autori și cu o secțiune de mulțumiri.

Dintre calitățile care recomandă The Art of Metal, aș aminti superba calitate a hârtiei și tiparului, coperta cartonată, cu titlul ștanțat în metal, ilustrațiile numeroase și judicios alese, capitolele bine documentate, scrise clar, concis și cu mult umor, precum și numeroasele secțiuni scurte presărate în textul capitolelor principale (și imprimate pe fond gri, mai degrabă decât negru, ca materialul de bază). Din acestea, cititorii au ocazia să afle despre artiști grafici precum Ernie Cefalu, Hugh Syme sau Michel "Away" Langevin, despre fanzine, despre evoluția tricourilor și peticelor cu sigle de formații, ba chiar și despre legătura dintre heavy metal și spectacolele de lupte libere.

Am fost plăcut impresionat să constat că autorii sunt personalități ale criticii muzicale din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, capitolele și articolele acoperă numeroase aspecte ale genului heavy metal din Europa continentală, din Asia, din Extremul Orient, din Australia și din America Latină.

Ceea ce aș mai recomanda, însă, ar fi să nu parcurgeți volumul The Art of Metal la locul de muncă, respectiv să nu îl lăsați la îndemâna copiilor. Unele imagini prezentate sunt destul de violente sau de explicite, iar, pe alocuri, textul face referire la substanțe recreative. Ca urmare, e preferabil un grad de discreție din partea cititorilor.

Pe ansamblu, The Art of Metal este cu adevărat o piesă de colecție, doldora de informații utile și cu o prezentare grafică de neuitat. Firește, după ce l-am terminat, am simțit nevoia să deschid un alt volum de artă, unul dedicat pictorului Claude Monet. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Paul Peart-Smith, "The Future of Erotic Fantasy Art" (2011)

Prin 2015, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un album îngrijit de Paul Peart-Smith, The Future of Erotic Fantasy Art (Editura Harper Design, grupul editorial Harper Collins, New York, 2011). În pofida subiectului, am lăsat aslbumul să zacă la raft mai bine de doi ani. În cele din urmă, în februarie 2017, l-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

The Future of Erotic Fantasy Art este un album cartonat, cu supracopertă color, lăcuită, și cu conținutul integral color, pe coală cretată. "Cuvântul înainte" îi aparține artistului Chris Achilléos, care discută despre sursele sale de inspirație din mitologia greacă și despre trecerea de la mijloacele tradiționale ale artei grafice la imaginile create și prelucrate pe calculator. "Introducerea", în schimb, exprimă punctul de vedere al lui Paul Peart-Smith referitor la influențele reciproce dintre arta fantastică, erotism și imaginație.

Urmează o serie de capitole tematice. Astfel, pe rând, cititorii vor descoperi secțiuni despre eroi (și eroine), despre corpuri fantasmagorice, despre pulsiuni ce aduc iluminarea, despre senzualitatea sinistră, despre zei și monștri, despre vivandiere vivace, despre magie fermecătoare, despre personaje feminine cyberpunk și SF, respectiv despre îngeri și iele. Interesant este, pe de o parte, că artistele și artiștii ale căror lucrări sunt reproduse în album provin din numeroase țări, iar, pe de altă parte, că fiecare imagine este însoțită de o mică prezentare în care se discută sursa de inspirație și tehnicile utilizate pentru crearea lucrării.

Albumul se încheie cu un index nominal al artiștilor și cu o secțiune de mulțumiri.

Pe ansamblu, deși mă interesează arta fantasctică, după cum ați observat deja din prezentarea unor albume precum Dragon Art sau Fantasy Art, The Future of Erotic Fantasy Art nu mi s-a părut demn de o a doua lectură. Preferințele mele în domeniu se îndreaptă către lucrările unor artiști precum Luis Royo, Julie Bell și Boris Vallejo. Ca urmare, cum nu am suficient spațiu în casă, am scos The Future of Erotic Fantasy Art de la raft pentru a-i face loc altui album - unul pe care am de gând să îl păstrez. Dar despre The Art of Metal vom discuta pe larg la momentul potrivit.

W. Brian Arthur, "The Nature of Technology" (2011)

La jumătatea lunii aprilie 2017, am achiziționat la preț promoțional de la anticariatul Antic ExLibris din București un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a profesorului universitar american W. Brian Arthur, The Nature of Technology - What It Is and How It Evolves (Editura Free Press, grupul editorial Simon & Schuster, New York, 2011). Am parcurs acest volum cam într-o săptămână, la începutul lunii mai.

Și iată ce am aflat:

În "Prefață", autorul arată preocuparea sa de o viață pentru tehnologie, după care explică scopul lucrării și delimitează subiectul abordat.

Capitolul întâi propune "Întrebări" referitoare la definiția tehnologiei, la originile tehnologiei și la evoluția acesteia. În secțiuni ulterioare, autorul arată că ne lipsește o abordare fundamentală, sistematică, științifică a tehnologiei, discută evoluția tehnologiei ca fenomen observabil de-a lungul istoriei, prezintă evoluția combinatorică a tehnologiei și sfârșește prin a defini principalele teme ale cărții.

Capitolul al doilea tratează despre "Combinație și structură". Domnul W. Brian Arthur propune nu una, ci trei definiții ale tehnologiei: un mijloc pentru a îndeplini un scop uman, un ansamblu de practici și componente, respectiv întreaga sumă de dispozitive și practici inginerești disponibile unei culturi. Apoi, discută cum sunt structurate tehnologiile, motivele pentru care tehnologia este modulară, respectiv caracterul recursiv al tehnologiei și consecințele acestuia.

Capitolul al treilea prezintă "Fenomene" - mai exact, modul în care tehnologiile utilizează fenomene observate în natură pentru a îndeplini scopuri umane. Pentru autor, asta reprezintă esența tehnologiei - programarea fenomenelor pentru scopurile noastre. Secțiuni ulterioare ale caitolului tratează despre sisteme cu scop (sau, dacă preferați, teleologice), despre captarea fenomenelor, despre relația dintre tehnologie și știință.

Capitolul al patrulea trece în revistă "Domenii sau lumi accesate pentru ceea ce poate fi îndeplinit acolo". Autorul discută, în secțiuni, chestiunea împărțirii tehnologiei în domenii, apoi pe aceea a proiectării ca expresie într-un limbaj, după care abordează lumile accesate - tărâmuri ale imaginației în care proiectanții își închipuie ce ar putea fi de făcut.

Capitolul al cincilea se ocupă de "Inginerie și soluțiile acesteia". Pe rând, autorul abordează ingineria standard, ingineria ca metodă de rezolvare a problemelor, combinarea componentelor și selectarea soluțiilor, iar, în cele din urmă, soluțiile ce devin piese componente. Căci manifestarea inginerească a unei soluții ajunge să fie un modul, un subansamblu integrat într-un sistem mai mare și mai complex.

Capitolul al șaselea explorează "Originea tehnologiilor". Mai întâi, autorul explică ce anume merită numele de tehnologie nouă. Apoi, discută despre găsirea unui principiu de bază, despre întruparea conceptului tehnologic într-o formă fizică, despre invenția care purcede dintr-un fenomen, despre ceea ce se află în centrul invențiilor și despre piramida cauzalității - multitudinea de cunoștințe, fenomene, unelte și tehnologii ce facilitează apariția unei invenții. În partea a doua a capitolului, domnul Arthur examinează invenția în științele exacte, iar, în final, invenția și crearea de noi module ce servesc pentru formarea altor tehnologii.

Capitolul al șaptelea discută "Aprofundarea structurală". Pe scurt, autorul urmărește parcursul tehnologiilor de la prototip la dezvoltare, înlocuirea internă a versiunilor vechi cu unele noi, mai complexe și mai eficiente, aprofundarea structurală și creșterea complexității, iar, spre finalul capitolului, stadiul matur al tehnologiilor, anchilozarea lor și atingerea limitelor capacității lor de adaptare.

Capitolul al optulea tratează despre "Revoluții și realocări". Mai întâi, autorul explică modul în care evoluează domeniile tehnologiei. Apoi, arată cum au loc realocări economice ca reacție la schimbările tehnologice, cum economia se adaptează în timp la noile tehnologii, respectiv cum inovațiile și competența națională sau regională se află în interdependență.

Capitolul al nouălea prezintă "Mecanismele evoluției". Domnul Arthur subliniază caracterul autopoietic al tehnologiei, după care discută despre combinarea tehnologiilor existente pentru a crea tehnologii noi, despre nișele de oportunități care apar, despre mecanismul central prin care rețeaua tehnologică se propagă și evoluează, apoi despre experimente virtuale cu evoluția circuitelor logice și despre o formă diferită de evoluție care separă tehnologia de biosferă.

Capitolul al zecelea aduce în discuție modul în care "Economia evoluează pe măsură ce tehnologiile evoluează". Autorul explică de ce economia poate fi văzută ca o expresie a tehnologiilor sale, apoi arată cum noile tehnologii aduc schimbări structurale în economie, iar în cele din urmă descrie procesul prin care probleme noi apar drept consecințe ale rezolvării pe cale tehnologică a problemelor vechi.

Ca o concluzie, capitolul al unsprezecelea întreabă: "Unde ne situăm cu această creație a noastră?" Autorul reia, pe scurt, principalele idei ale cărții, apoi arată cum tehnologia devine asemănătoare cu biologia (și viceversa), cum economia devine generativă prin reorientarea către crearea de noi combinații și de noi oferte configurabile, cum ordinea pură e înlocuită de vitalitatea haotică, iar reacția noastră față de tehnologie e profund ambivalentă - căci ne încredem în natură, dar ne punem speranțele în tehnologie, apreciem tehnologia care ne servește, dar detestăm tehnologia care ne ordonează viața.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de note de final, ordonate pe capitole, cu o bibliografie respectabilă, cu o secțiune de mulțumiri și cu un index, precum și cu o succintă notă biografică.

Pe ansamblu, cu toate că lucrarea domnului profesor W. Brian Arthur este destinată publicului general și, ca atare, se ferește de jargonul de specialitate, The Nature of Technology reprezintă o lectură dificilă. Spre deosebire de lucrări oarecum asemănătoare ca tematică, precum Connections de James Burke, The Nature of Technology are un limbaj mai abstract, căci tratează chestiunea la un nivel fundamental, mai degrabă decât anecdotica istoriei tehnologiei. Ca urmare, m-am văzut nevoit să citesc de două sau chiar de trei ori unele fraze sau alineate pentru a le putea înțelege.

Tocmai de aceea, îi sunt recunoscător autorului pentru că a împărțit lucrarea în capitole și secțiuni (fiecare cu un titlu relevant), ca și pentru faptul că, la finalul fiecărui capitol, domnul Arthur a oferit o recapitulare a principalelor idei prezentate.

Firește, The Nature of Technology m-a încurajat să parcurg alte două lucrări pe teme similare: How We Got to Now, respectiv The Knowledge. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

Thomas Crump, "A Brief History of the Industrial Revolution" (2010)

Spre finalul lunii aprilie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a profesorului universitar Thomas Crump, A Brief History of How the Industrial Revolution Changed the World (Editura Robinson, grupul editorial Constable & Robinson, Londra, 2010). L-am parcurs pe îndelete într-o săptămână de la jumătatea lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:

În "Prefață", autorul arată succint interesul său de o viață pentru societatea industrială, respectiv sursele de documentare folosite pentru scrierea acestei lucrări.

Capitolul întâi se intitulează: "Marea Expoziție, ascendența britanică și revoluția industrială". Domnul Crump arată cum a fost organizată Marea Expoziție de la Palatul de Cristal din 1851, apoi care era situația în Europa și în lume în acea perioadă, respectiv modul în care expoziția a marcat un punct de cotitură în Revoluția Industrială.

Capitolul al doilea se numește: "Motorul cu abur atmosferic" și discută evoluția motoarelor cu aburi, de la prototipul creat de Denis Papin în 1675 la versiunea ameliorată propusă de Thomas Newcomen în 1712 și la îmbunătățirile radicale aduse de James Watt după 1764.

Capitolul al treilea tratează despre: "Materiile prime ale industriei și energiei industriale". Pe rând, în secțiuni, autorul discută despre utilizarea energiei vântului și a apei, despre cărbune și cocs, despre fier și oțel.

În schimb, capitolul al patrulea poartă titlul: "Bumbac și lână: Lancaster și York". Domnul Crump discută despre industrializarea prelucrării bumbacului în Lancashire în secolul al optsprezecelea sub îndrumarea afaceristului Richard Arkwright, respectiv despre cultivarea extinsă a bumbacului în America de Nord, apoi despre aplicarea energiei aburului în industria bumbacului și despre prelucrarea lânii în Yorkshire.

Capitolul al cincilea se concentrează asupra "Invenției industriei și comunității fabricanților". În secțiuni, sunt prezentate fabricile și cei care le dețineau, studii de caz precum fabrica Soho de lângă Birmingham, apoi informații despre industria ceramică britanică și europeană.

Capitolul al șaselea e despre: "Oameni, politică și industrie". Autorul prezintă mediul rural și oamenii săi, noua clasă de mijloc apărută în zonele industrializate, dezvoltarea comerțului și finanțelor, apoi costurile umane ale Revoluției Industriale (precum foametea din Irlanda) și valurile succesive de proteste și de mișcări politice pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Secțiunile finale ale capitolului tratează despre costul economic al colonialismului european, respectiv despre sclavie în Lumea Nouă.

Pe de altă parte, caitolul al șaptelea ne informează despre: "Vase fluviale și căi ferate". Mai întâi, suntem invitați să urmărim revoluția din transporturile nord-americane adusă de vasele fluviale. Apoi, aflăm despre dezvoltarea trenurilor cu aburi în Marea Britanie, cu studii de caz referitoare la liniile Stockton - Darlington, respectiv Liverpool - Manchester, iar finalul capitolului prezintă succint căile ferate în America.

Capitolul al optulea se concentrează asupra "Căii americane", cu secțiuni despre schimbările aduse de Războiul de Independență, despre dezvoltarea industriei siderurgice americane, apoi despre dezvoltarea industriei de armament ușor, despre industria textilă americană, iar, în cele din urmă, despre industria de mașini agricole.

Capitolul al nouălea arată cum "Europa se alătură petrecerii". Astfel, autorul prezintă succint relațiile economice dintre Marea Britanie și Europa continentală în secolul al nouăsprezecelea, apoi studii de caz despre dezvoltarea societății industriale în Franța, în Belgia și Olanda, în Elveția, respectiv în Germania și Italia.

Capitolul al zecelea, în schimb, tratează despre "Electricitate și chimie". Domnul Crump arată cum studiul electricității a dus la însemnate schimbări în societatea industrială, după care, pe larg, explică despre dezvoltarea chimiei și despre revoluționarea agriculturii prin introducerea îngrășămintelor chimice.

Al unsprezecelea capitol (și cel din urmă) prezintă "Globalizarea: materii prime, piețe și fabricație locală". Astfel, aflăm despre globalizare ca rezultat al industrializării, despre eforturile unor țări europene occidentale de a coloniza Africa în perioada 1869 - 1914 (cu abuzuri legate de comerțul cu fildeș și de extracția de aur și de diamante), despre globalizare în America de Sud și în Asia. Volumul se încheie cu un alt punct de cotitură al istoriei, 1914, dincolo de care vehiculele terestre și aeriene bazate pe motoare cu combustie internă au preluat ștafeta de la sistemele acționate cu aburi.

Volumul se încheie cu note de final, organizate pe capitole, cu o amplă bibliografie și cu un index.

Ca și alte lucrări ale domnului profesor Crump, cum ar fi A Brief History of Science sau A Brief History of the Age of Steam, A Brief History of How the Industrial Revolution Changed the World se citește ușor și cu plăcere. Pe de o parte, la plăcerea lecturii contribuie buna organizare a materialului în capitole și subcapitole. Pe de alta, maniera de prezentare e atractivă, cu studii de caz și cu alternarea planurilor, de la incidente din viața unor indivizi de excepție la cursul unor întregi societăți, cale de mai multe decenii.

Ceea ce mi-aș fi dorit să văd, poate, ar fi fost și o secțiune de concluzii care să pună în perspectivă întreg materialul prezentat. Căci ultima secțiune, "1914", din ultimul capitol pare să deschidă mai curând calea către o nouă istorie despre societatea industrială târzie din secolul al douăzecilea.

Lăsând deoparte această obiecție, consider că lucrarea domnului Thomas Crump a meritat atât achiziționarea (la preț promoțional), cât și timpul petrecut cu lectura. V-o recomand și dumneavoastră.

În ceea ce mă privește, am început deja lectura altei lucrări din această serie, A Brief History of Tea. Însă despre aceea rămâne să discutăm cu alt prilej.

Adam Frank, "About Time" (2011)

În iunie 2016, la îndemnul unui bun prieten, am achiziționat la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris din București, o lucrare de popularizarea științei cu un titlu incitant: About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang(Oneworld Publications, Londra, 2013). Autorul, domnul Adam Frank, este conferențiar de astrofizică la Universitatea Rochester din statul New  York.

Am parcurs lucrarea în mai multe etape, în iunie 2016, februarie 2017, respectiv martie - aprilie 2017.

Și iată ce am aflat:

About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang își propune să urmărească în paralel istoria a două chestiuni: timpul cosmic și timpul social. Cele două feluri de timp au fost abordate adesea separat, însă rareori împreună. Astfel, capitol cu capitol, autorul urmărește pe de o parte ceea ce au crezut (iar ulterior au ajuns să știe) oamenii despre originea, vârsta și evoluția Univesului, iar, pe de altă parte, evoluția mijloacelor utilizate de oameni pentru a măsura timpul și schimbările sociale aduse de adoptarea acelor mijloace.

"Prologul: începuturi și finaluri" prezintă o situație tipică ce a dus la scrierea cărții, subiectul lucrării, precum și noțiunile de cosmologie științifică, respectiv de timp uman (fie el personal sau social).

Capitolul întâi poartă titlul: "Cer vorbitor, piatră lucrătoare și câmp viu - de la preistorie la revoluția agricolă". Domnul Frank tratează despre lumea paleolitică, a vânătorilor-culegători, despre originile conștiinței moderne, despre ciclurile cerești (diurn, lunar, anual), care au adus primele noțiuni referitoare la timp, despre viziunea paleolitică a cosmosului, apoi despre revoluția agricolă din neolitic și despre cosmologia neolitică, bazată pe ciclicitate și eterna reîntoarcere.

Capitolul al doilea se intitulează: "Orașul, ciclul și epiciclul - de la revoluția urbană la un univers rațional". De această dată, autorul discută despre inventarea timpului istoric și despre inventarea imperiului urban în Antichitate, despre inventarea scrisului, apoi despre timp și cosmologie în Egiptul antic și în Mesopotamia. A doua parte a capitolului se ocupă de măsurarea timpului în Grecia antică, de timpul personal în Grecia elenistică, apoi de kosmos - viziunea grecească a unui univers ordonat geometric. Capitolul se încheie cu cinci întrebări cosmologice: Există un univers sau un multivers? Spațiul e infinit sau limitat? Spațiul există în sine? Timpul există în sine? În timp, Universul are un început și/sau sfârșit?

Capitolul al treilea se numește: "Ceasul, clopotnița și sferele lui Dumnezeu - de la mânăstirea medievală la cosmosul renascentist". Domnul Adam Frank prezintă istoria calendarului iulian și gregorian, crearea metodelor monastice de măsurare a timpului, viziunile medievale despre cosmos, precum și răspândirea turnurilor cu ceas în Europa în Evul Mediu târziu și Renaștere. Partea a doua a capitolului îi e dedicată revoluției cosmologice aduse de către Copernic, Galileo Galilei și Johannes Kepler.

Capitolul al patrulea poartă titlul: "Mașinării cosmice, noaptea iluminată și ceasul fabricii - de la Universul lui Newton la termodinamică și la Revoluția Industrială".  Autorul prezintă în paralel contribuțiile lui Ambrose Crowley (care a introdus ceasurile în fabrici) și pe cele ale lui Sir Isaac Newton (care a propus legile dinamicii și legea gravitației pentru a explica, între altele, mișcările planetelor din Sistemul Solar). Apoi, se discută rezolvarea problemei longitudinii în secolul al optsprezecelea, proliferarea observatoarelor astronomice, apariția timpului industrial și a iluminatului public. Finalul capitolului prezintă apariția termodinamicii și ipoteza morții termice a Universului.

Al cincilea capitol se intitulează: "Telegraful, ceasul electric și universul unificat - imperativele simultaneității de la fusurile orare la cosmosul lui Einstein". Domnul Frank arată cum, în ultimele decenii ale secolului al nouăsprezecelea, existența rețelelor de căi ferate transcontinentale a dus la stabilirea unor fusuri orare internaționale, apoi efectele dezvoltării unei rețele internaționale de telegrafie, după care tratează despre Albert Einstein, teoria relativității restrânse, teoria relativității generalizate și viziunea unui spațiu-timp cvadridimensional.

Al șaselea capitol se numește: "Universul în expansiune, orele radiofonice și timpul mașinii de spălat - viața, cosmologia și cultura între cele două războaie mondiale". Mai întîi, autorul prezintă schimbările domestice aduse de aparatele electrocasnice (în primul rînd de mașinile de spălat automate și de frigidere). Apoi, arată contribuția astronomului Edwin Hubble la dezvoltarea cosmologiei. Aflăm despre modele ale Universului dezvoltate de Albert Einstein și de Willem de Sitter, despre legea lui Hubble și despre modelul Universului relativist în expansiune creat de Alexander Friedmann. Spre finalul capitolului, se discută despre proliferarea aparatelor de radio în lumea occidentală în perioada interbelică și despre audițiile radiofonice ca ritual național.

Capitolul al șaptelea poartă titlul: "Big Bang, Telstar și un nou Armaghedon - triumful Big Bang-ului nuclear într-o epocă spațială televizată". Domnul Frank discută despre experimentele postbelice cu arme nucleare, despre dezvoltarea teoriei Big Bang-ului de către Lemaître, despre pericolul unui conflict nuclear în Războiul Rece, apoi despre teoria revizuită a Big Bang-ului propusă de Alpher, Bethe și Gamow. A doua parte a capitolului se concentrează asupra lansării primilor sateliți artificiali de telecomunicații, respectiv asupra descoperirii radiației de fond a Universului de către Wilson și Penzias ca dovadă în sprijinul teoriei Big Bang-ului.

Al optulea capitol se intitulează: "Inflație, telefoane mobile și universul Outlook - revoluții informaționale și Big Bang-ul dă de necaz".  Autorul arată efectele Revoluției Informaționale la începutul secolului al douăzeci și unulea, hiperconectarea prin telefonie mobilă și mesagerie electronică, apoi dezvoltarea modelului standard al particulelor elementare pe baza cercetărilor efectuate cu acceleratoare de particule, modelul inflaționist al Big Bang-ului, respectiv ipoteza materiei întunecate propusă de două grupuri de cercetători de la Berkeley și de la Harvard pentru a explica accelerarea expansiunii Universului.

Capitolul al nouălea se numește: "Roți rotind roți: universuri ciclice și provocarea gravitației cuantice - timp etern prin timp repetat". Domnul Frank prezintă aici teoria Universului ciclic, propusă de către Friedmann, precum și critica adusă acestui model de către Richard Tolman prin introducerea efectelor entropiei. Se discută apoi teoria gravitației cuantice, teoria coardelor, respectiv teoria a două universuri paralele care, periodic, se generează reciproc, propusă de Paul Steinhardt și Neil Turok.

Capitolul al zecelea poartă titlul: "Eternități veșnic schimbătoare: promisiunea și pericolele unui multivers - inflația eternă, săgețile timpului și principiul antropic". Mai întâi, autorul prezintă ipoteza cosmologiei stabile propusă de Fred Hoyle (și contrazisă de observații astronomice ulterioare), apoi ipoteze mai recente despre inflații periodice care generează noi universuri, respectiv problema sensului curgerii timpului ridicată de Sean Carroll, iar, în final, diferitele forme propuse pentru principiul antropic.

Al unsprezecelea capitol se intitulează: "Pieirea: sfârșitul începuturilor și sfârșitul timpului - alternativele radicale, în trei acte, ale cosmologiei". Actul întâi îl reprezintă sfârșitul timpului, propus de Julian Barbour. Actul al doilea - sfârșitul ceasurilor și al măsurării timpului, sugerat de Andreas Albrecht. Actul al treilea - sfârșitul legilor fizicii. Căci, conform criticilor aduse de Lee Smolin și Roberto Mangabeira Unger, fizicienii par să se îndepărteze de fizică și să se adâncească într-o metafizică din ce în ce mai înstrăinată de realitate.

Capitolul al doisprezecelea se numește: "Pe pajiștile bătute de vânt - sfârșitul începutului în timpul uman și în cel cosmic" Autorul pune lucrurile în perspectivă, ridică întrebări despre influențele reciproce între timpul cosmologic și cel social, discută despre eficiență (făcută celebră de către Frederick Taylor), apoi despre cosmologie și adevăruri cosmice, iar în cele din urmă despre mișcarea Slow Food și revolta oamenilor contemporani împotriva eficienței duse la extrem.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final, împărțite pe capitole, cu o bibliografie impresionantă, cu lista surselor ilustrațiilor și cu un index, precum și cu o scurtă notă biobibliografică.

Pe ansamblu, About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang mi s-a părut nu doar ambițioasă, ci și amplă. Densitatea informațiilor din fiecare capitol a fost foarte ridicată, temele atinse au fost diverse (de la descoperiri arheologice la teorii cosmologice relativ recente și de la mituri grecești sau hinduse la schimbări sociale aduse de revoluția informațională), iar unele dintre subiectele tratate au fost destul de nefamiliare. Mărturisesc că tocmai densitatea ridicată a informațiilor și stranietatea unora dintre teoriile prezentate au făcut lectura anevoioasă pe alocuri, în pofida bunei organizări a materialului prezentat, a discursului accesibil, presărat cu anecdote relevante, și a temei atractive a cărții.

Desigur, timpul petrecut cu lectura acestei cărți a fost bine investit. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) Cu siguranță însă că About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang necesită o lectură atentă, cu notițe, efectuată cu mintea odihnită - căci nu este o carte lejeră, de divertisment.

Aș adăuga că un merit important al acestui volum este că, în urma lecturii, m-am simțit îndemnat să încep alte două cărți cu subiecte asemănătoare: Time Reborn de Lee Smolin și Endless Universe de Paul Steinhardt și Neil Turok. Dar despre acelea am să vă relatez la momentul potrivit.