Boris Vallejo și Julie Bell, "Dreamland" (2014)

Spre finalul lunii mai 2017, mulțumită informațiilor primite de la un vechi prieten, am ajuns să cumpăr la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris, un album cu artă fantastică de Boris Vallejo și Julie Bell intitulat Dreamland (Colecția HarperDesign, editura HarperCollins, New York, 2014). L-am parcurs în câteva ore.

Și iată ce am aflat:

Dreamland este  un album de lux, cu copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, cu paginile imprimate  integral color, pe coală cretată, și cu peste o sută cincizeci de reproduceri ale unor picturi realizate de cei doi artiști grafici în intervalul 2005 - 2013. Ca supliment, albumul conține un plic cu zece planșe format A5 pe care sunt reproduse lucrări ale pictorilor.

Secțiunile cuprind: "Trecerea în necunoscut - povestea lui Boris", "Găsirea destinului meu - povestea lui Julie", "Oameni care ne inspiră - lucrul cu fotomodele", "Întrebați-i pe artiști - sugestii și secrete", respectiv "O uniune neobișnuită - munca împreună".

Pe de o parte, a fost interesant să aflu unele detalii din viața acestor artiști recunoscuți la nivel mondial (inclusiv faptul că, la rândul lor, cei doi fii ai doamnei Julie Bell au devenit artiști plastici).

Pe de altă parte, a fost liniștitor să aflu că, și după atâtea decenii de carieră la nivel internațional, cei doi se confruntă cu demoni familiari oricărui artist, precum amânarea, perfecționismul sau anxietatea legată de planșa goală - și că au dezvoltat o gamă de strategii pentru a aborda asemenea probleme.

Ceea ce m-a impresionat însă mai mult a fost influența crescândă dintre cei doi pictori, precum și numărul mare de lucrări pe care le-au realizat împreună. Boris Vallejo și Julie Bell sunt căsătoriți din 1989, au un singur atelier și, conform propriilor declarații, își petrec fiecare zi împreună și lucrează șevalet lângă șevalet. Mi se pare un exemplu frumos de colaborare și de sprijin reciproc, iar picturile fantastice din Dreamland arată rezultatele impresionante ale acestei colaborări. (În treacăt fie spus, doamna Julie Bell nu a lucrat doar ca artistă plastică, ci a apărut adesea portretizată în aceste picturi, iar domnul Vallejo, la rândul său, e portretizat uneori de către soția sa.)

Pe ansamblu, Dreamland este cu adevărat o piesă de colecție și merită mai mult de o singură lectură. Firește, la raftul pe care voi așeza acest album se mai află unul sau două cu reproduceri de lucrări ale lui Boris Vallejo. Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

Krysty Wilson-Cairns et al., "Penny Dreadful" (2017)

Într-o postare  anterioară, vă relatam că, în ultima decadă a lunii mai 2017, am achiziționat de la importatorii de bandă desenată din magazinul Red Goblin un volum din seria Lady Mechanika. Am profitat de ocazie ca să cumpăr și primul volum dintr-un roman grafic promițător, Penny Dreadful (Titan Comics, Londra, 2017).

L-am parcurs integral în aceeași seară. Și iată ce am aflat:

Povestea din acest roman grafic a fost creată de Krysty Wilson-Cairns, Andrew Hideraker și Chris King. Cea dintâi și cel din urmă au asigurat și scenariul. Grafica a fost creată de Louie de Martinis, iar literele au fost adăugate de Simon Bowland și Rob Steen.

Penny Dreadful arată, în cinci fascicule, ceea ce se întâmplase înaintea primei serii din serialul TV cu același nume creat de către John Logan și distribuit de Showtime. Astfel, exploratorul Africii ecuatoriale, Sir Malcolm Murray, și însoțitorul său, Sembene, colaborează cu Vanessa Ives pentru  a o salva pe fiica exploratorului, Mina Murray, de o soartă mai rea decât  moartea. Căci un client al avocatului Jonathan Harker, soțul Minei, este un nobil transilvănean cu puteri demonice...

Cum alte personaje ale serialului TV ajung să ia contact unele cu altele abia în prima sau în a doua serie, romanul grafic, cu acțiunea plasată anterior, nu le poate aduce în scenă pe toate. Ca urmare, trimiterile intertextuale la Frankenstein  și la Portretul lui Dorian Gray lipsesc din volum. Apar, în schimb, trimiteri frecvente la Dracula și la Minele regelui Solomon.

Grafica benzii desenate Penny Dreadful este deasupra mediei (fără a se ridica la un nivel de capodoperă). Am apreciat culorile intense, de cele mai multe ori reci, precum și portretistica personajelor.

Scenariul, în schimb, mi s-a părut nu doar alert, ci și...  aerisit. Dacă unii cititori de dincolo de Atlantic se plâng, spre exemplu, că personajele din Lady Mechanika vorbesc prea mult, eu am rămas cu impresia că cele din Penny Dreadful sunt aproape laconice în exprimare.

Consecința este că primul volum al romanului grafic Penny Dreadful se parcurge neașteptat de repede, în pofida numărului respectabil de pagini, iar cititorii încep lunga așteptare până la publicarea volumului următor.

Firește, despre acela rămâne să discutăm la momentul potrivit.

Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 3" (2017)

În ultima decadă a lunii mai 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am avut șansa să achiziționez volumul al treilea din romanul grafic Lady Mechanika: The Lost Boys of West Abbey (Benitez Productions, Encino, CA, 2017). Scenariul îi aparține lui M. M. Chen, grafica a fost asigurată de Joe  Benitez și Martin Montiel, culorile au fost adăugate de Peter Steigerwald, Beth Sotello și Mike Garcia, iar literele au fost introduse de Michael Heisler.

Am parcurs acest volum chiar în ziua în care l-am luat. Și iată ce am aflat: 

De această dată, Lady Mechanika și asociatul ei, Mr. Lewis, anchetează un șir de dispariții misterioase din cartierul West Abbey al metropolei Mechanika City. Victimele sunt copii ai străzii, iar  ancheta dezvăluie experimente cu golemi mecanici. Printre cei care o ajută pe protagonistă se numără rabinul Ephraim, un lider spiritual al comunității evreiești locale, meșterul Jiang, un fabricant de jucării mecanice, precum și tânărul inspector Singh, un pakistanez expatriat în Anglia victoriană.

Dacă, în privința calității grafice și a scenariului, The Lost Boys of West Abbey se ridică la înălțimea primelor două volume ale seriei, în ceea ce privește cantitatea se dovedește dezamăgitor. Astfel, acolo unde fiecare dintre primele două volume avea peste o sută șaizeci de pagini, cel de-al treilea abia are puțin peste șaizeci și... se termină mult prea repede.

Desigur, l-am adăugat la raft, lângă celelalte două, ca pe o piesă de colecție, și am început numărătoarea inversă până în septembrie 2017, când urmează să apară volumul al patrulea din Lady Mechanika: La Dama de La Muerte. 

Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie.

John Naughton, "From Gutenberg to Zuckerberg" (2012)

Spre finalul lunii martie 2017, de la anticariatul Antic Exlibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-o carte de nonficțiune cu un titlu incitant: From Gutenberg to Zuckerberg - What You Really Need to Know about the Internet (Editura Quercus, Londra, 2012). Autorul, domnul John Naughton, predă la Universitatea Deschisă și la Universitatea Cambridge. Am parcurs lucrarea în prima decadă a lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:

În "Prolog", domnul Naughton arată de ce o asemenea carte e necesară, respectiv care sunt ideile principale pe care e axată lucrarea.

Primul capitol ne invită "Să luăm perspectiva pe termen lung". Mai exact, autorul ne informează că dezvoltarea fără precedent a Internetului în ultimul sfert de veac, laolaltă cu diseminarea în noul mileniu a platformelor mobile pentru acces fără fir la Internet, reprezintă o schimbare tehnologică și culturală majoră, cu efecte globale pe termen lung comparabile cu acelea ale apariției și difuzării tehnologiei tiparului începând din secolul al cincisprezecelea.

Al doilea capitol ne informează că "Pânza nu e rețeaua". Concis, pe două pagini, domnul Naughton caută să clarifice confuzia dintre Internet, ca infrastructură de telecomunicații, și World Wide Web, ca aplicație pentru Internet. Dumnealui dă exemple de alte aplicații pentru Internet și ne asigură că, peste un deceniu, acestora li se vor adăuga altele pe care, deocamdată, nu ni le putem imagina.

Al treilea capitol ne anunță că "Pentru rețea, tulburarea e o trăsătură caracteristică, nu un defect". Autorul demonstrează cum Internetul, neavând un control central și fiind neutru în raport cu conținutul pe care îl transmite, ne-a oferit diverse surprize care au tulburat sau chiar au dat peste cap diverse sectoare ale societății și economiei preexistente. Unele au fost de primă mărime (aplicația World Wide Web, site-ul Napster, programele malware), altele de ordin secund (Wikipedia, Facebook).

Capitolul al patrulea sugerează: "Gândiți-vă la ecologie, nu doar la economie". Astfel, domnul Naughton afirmă să schimbările furibunde petrecute în ultimul sfert de veac, cu companii de succes care s-au ridicat oferind servicii și produse pe Internet și cu sectoare ale economiei tradiționale care au intrat în declin ca urmare a apariției alternativelor numerice, amintesc întrucâtva de evoluția unui ecosistem, în care unele forme de viață facilitează apariția și proliferarea altora, într-o multitutdine de nișe ecologice, în vreme ce alte specii, care nu izbutesc să se adapteze, pier. Exemplele cuprind cazuri din politică, din televiziune și din diplomație, precum și noi forme de creativitate și de productivitate.

Capitolul al cincilea ne asigură că "Complexitatea este noua realitate" și arată ce influență exercită numărul componentelor din sistemul informatic mondial, numărul interconexiunilor și frecvența interacțiunilor asupra complexității sistemului.

Din capitolul al șaselea aflăm că "Rețeaua este acum calculatorul". Mai exact, autorul ne arată în ce moduri o multitudine de servicii au început să se mute din calculatorul personal în rețea și ce schimbări aduce acest proces pentru utilizatori, pentru industria de calculatoare, pentru mediul de afaceri în general, precum și pentru mediul înconjurător.

Capitolul al șaptelea confirmă că "Pânza evoluează", după care trasează istoricul aplicației de Internet World Wide Web, de la crearea acesteia la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990 de către Sir Tim Berners-Lee la dezvoltarea intensă din a doua jumătate a anilor 1990 și apoi la transformarea în Web 2.0 din 2004 încoace. Firește, se întrevede și sosirea iminentă a unui stadiu 3.0 al acestei populare aplicații.

Al optulea capitol, în schimb, abordează o chestiune spinoasă: "Drepturi și strâmbe sau de de ce regimul nostru de proprietate intelectuală nu mai are sens". Domnul Naughton argumentează că legile de proprietate intelectuală au fost statutate inițial pentru a stabili un echilibru între beneficiile autorului sau inventatorului și binele obștesc (patentul pentru o invenție îi aparținea creatorului timp de paisprezece ani, după care intra în domeniul public), iar grupurile de interese au extins durata valabilității patentului la întreaga viață a autorului plus șaptezeci de ani. Firește, asta intră în contradicție cu modul de funcționare al Internetului, unde informațiile sunt convertite în format numeric și distribuite, dar și cu modul în care funcționează creativitatea umană (prin împrumuturi), iar aici autorul dă exemple precum Bach, Mozart, Haydn și Handel.

Cel mai îngrijorător capitol este însă al nouălea: "Orwell vs. Huxley: limitele viitorului nostru conectat la rețea?" Autorul nu se mulțumește numai să prezinte succint viziunile distopice din O mie nouă sute optzeci și patru, respectiv din Minunata lume nouă, ci trasează și paralele îngrijorătoare cu moduri în care regimuri totalitare sau "democratice" din prezent au o bază legală pentru a-i spiona pe cetățeni cu ajutorul Internetului, respectiv cu tendințe de reorientare a publicului larg către divertisment facil, ceea ce duce la infantilizarea și superficializarea intelectului. Concluzia ar fi că viitorul nu ne duce neapărat spre una dintre cele două viziuni distopice clasice sau către cealaltă, ci mai degrabă spre o combinație a celor două.

"Epilogul" ne reamintește că, pentru a evalua Internetul și influența sa, e necesar să adoptăm perspectiva pe termen lung, că Internetul va spori complexitatea, schimbările și tulburarea vechii ordini, respectiv că e bine să ne ferim de viziunile extremiste, fie ele utopice sau distopice.

Volumul se încheie cu un "Apendice - Scurtă istorie a Internetului", cu o secțiune de mulțumiri, cu un glosar, cu note de final structurate pe capitole și cu un index.

Am apreciat lucrarea domnului Naughton pentru tematica abordată, pentru bogata documentare pe care se bazează, pentru relevanța exemplelor discutate, pentru claritatea discursului și pentru excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni. Astfel, From Gutenberg to Zuckerberg se face utilă nu doar ca metodă de educare și informare a publicului cititor, ci și ca o carte de referință pentru alte lucrări. Asemenea altei cărți de popularizarea științei pe care am parcurs-o recent, From Gutenberg to Zuckerberg ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim și direcția în care ne îndreptăm. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, despre acea altă carte de nonficțiune, About Time, rămâne să vă relatez cu altă ocazie.