T. Pratchett, I. Stewart & J. Cohen, "The Science of Discworld IV" (2013)

Un proverb german spune că toate lucrurile din lume au un capăt, numai cârnatul are două. Din păcate, seria Lumii Disc a ajuns la capăt. Este una dintre cele mai îndrăgite serii fantastice din lume - dovada fiind constituită din zeci de milioane de exemplare vândute pe mapamond. Este și una dintre cele mai lungi serii de romane de pe glob - de peste două ori mai lungă decât Biblia regelui Iacob și Operele complete ale lui William Shakespeare puse cap la cap.

Totuși, cu părere de rău vă informez, a ajuns la capăt.

Experiența de lectură fiind însă una subiectivă, pentru mine, în calitate de cititor, seria aceasta nu s-a încheiat cu ultimul roman publicat în 2015, The Shepherd's Crown, ci cu un volum de popularizarea științei scris de Sir Terry Pratchett în colaborare cu matematicianul Ian Stewart și cu biologul Jack Cohen - The Science of Discworld IV - Judgement Day (Editura Ebury, Londra, 2014). Am achiziționat un exemplar de la importatorii mei preferați, de la Nautilus, în martie 2014. L-am parcurs în perioada februarie-martie 2014.

Și iată ce am aflat:

Ca și volumele precedente din subseria The Science of Discworld, Judgement Day e structurată pe capitole de ficțiune și nonficțiune care alternează.

Partea de ficțiune prezintă un conflict în Lumea Disc între vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută și clericii Bisericii lui Om. Mărul discordiei îl constituie Lumea Rotundă - universul nostru, creat accidental într-un experiment magic și depozitat convenabil pe un raft. (E mai marte pe dinăuntru decât pe dinafară.)

Disputa ajunge să fie judecată public de către Patrician, iar între martorii audiați de Lord Vetinari se află o bibliotecară adusă din lumea noastră, Marjorie Daw.

Partea de nonficțiune pare mai... enciclopedică decât secțiunile corespunzătoare ale volumelor precedente. Dacă, în volumele anterioare, autorii trataseră despre astrofizică și fizica particulelor subatomice, despre studiile culturale, respectiv despre biologie și evoluționism, de această dată, știind că nu vor mai avea ocazia să adauge alte cărți în colecție, au atins o mulțime de subiecte.

Astfel, de la un capitol de popularizarea științei la altul, am aflat câte ceva despre proiecte științifice majore pentru detectarea particulelor subatomice, despre mituri din diverse culturi, despre cauzalitate și metoda de gândire științifică, despre topologie și istoria științei, despre apariția vieții, despre descoperirea legilor naturii, despre evoluția speciilor și culturilor, despre diferențele dintre teoria Big Bang și observațiile astronomice recente, despre credințe și scepticism, și așa mai departe.

Consecința este  că, mai degrabă decât să  treacă drept o lucrare unitară, dedicată unei teme majore, Judgement Day lasă impresia că e o culegere de eseuri pe teme științifice. Metaforic vorbind, volumul e un zid în care capitolele de popularizarea științei sunt cărămizile, iar secțiunile din povestea plasată în Lumea Disc sunt mortarul.

În pofida acestor aparente neajunsuri, Judgement Day reprezintă totuși o încheiere cât se poate de mulțumitoare a seriei Discworld. Căci, de pe ultimele file ale cărții, aflăm că Marjorie Daw a revenit în lumea noastră, iar uneori, seara, primește vizite din partea Bibliotecarului.

La urma urmei, după cum ne asigură Sir Terry Pratchett, cunoașterea e putere, puterea e energie, energia e materie, și cine călătorește în bibliotecă va constata că spațiul și timpul se distorsionează, iar șirurile de rafturi cu cărți duc către alte lumi.

William Gibson, "The Peripheral" (2014)

Pe la jumătatea lunii martie 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am procurat un exemplar din cel mai recent roman al lui William Gibson, The Peripheral  (Penguin Books, Londra, 2015). Anterior, avusesem patru sau cinci tentative de a-l parcurge în format electronic. De această dată, am reușit să-l citesc în versiune tipărită.

Și iată ce am aflat:

Într-un viitor apropiat, într-un orășel din sudul Statelor Unite ale Americii, un veteran de război, Burton Fisher, și sora lui mai tânără, Flynne, își rotunjesc veniturile cu activități în rețea precum participarea la simulări militare sau teleprezența, prin intermediul dronelor, pentru pază și protecție. Din păcate, în ceea ce se presupune a fi un joc, un personaj feminin este ucis, iar Flynne, martoră la eveniment, constată treptat că așa-zisul joc era de fapt real - într-un fel.

Al doilea fir narativ al romanului este plasat într-un viitor mai îndepărtat cu șapte decenii față de primul, la Londra, și îl are ca protagonist pe un specialist în relații cu publicul, Wilf Netherton. Acesta a avut o relație amoroasă cu una dintre clientele sale, o vedetă mediatică numită Daedra West. Din păcate, sora acesteia, Aelita, a dispărut, iar niște personaje influente, precum cleptocratul Lev Zubov și agenta Lowbeer, au nevoie de ajutorul lui Netherton pentru a rezolva misterul.

Pe măsură ce firele narative converg, iar Flynne, prin teleprezență, ajută la identificarea și pedepsirea asasinului din viitorul îndepărtat, cititorii ajung să înțeleagă relația complexă dintre cele două planuri narative. Până la un punct, epoca lui Flynne a fost trecutul din care s-a ajuns în prezentul lui Netherton. Cu toate acestea, odată cu deschiderea unor căi de telecomunicație și teleprezență între cele două epoci, ele ajung să se diferențieze din ce în ce mai mult. Linia temporală a lui Flynne se îndreaptă spre un viitor din ce în ce mai diferit, iar trecutul de pe linia temporală a lui Netherton se deosebește din ce în ce mai tare de prezentul protagonistei.

Două lucruri m-au frapat în privința romanului The Peripheral. Pe de o parte, stilul lui Gibson s-a transformat în opusul a ceea ce fusese la începutul carierei acestuia. Este criptic, extrem de reținut, redus la un minimum necesar. Întrucât vocea naratorială nu oferă pasaje expozitive, nici descrieri ample, cititorii sunt nevoiți să adune cu migală indicii pentru a deduce cum arată lumea (sau, mai exact, cele două lumi) în care e plasată intriga.

Pe de altă parte, mi s-a părut surprinzător că personajele principale, ca și în toate celelalte romane ale lui Gibson, sunt niște marginali care abia dacă percep (sau ghicesc) activitățile relevante ale actanților din adevăratele centre de putere. Astfel, două facțiuni din epoca lui Netherton își exercită influența în vremea lui Flynne corupând cercuri din ce în ce mai înalte ale puterii - începând cu șeful unei organizații locale de narcotraficanți și încheind cu consilierii prezidențiali de la Casa Albă. În funcție de care facțiune viitoare a ajuns într-o poziție dominantă, Flynne, familia și prietenii ei fie au momente de relativă liniște, fie sunt puși în pericol. Rar, dacă vreodată, pe parcursul romanului, ajunge însă protagonista să exercite vreo influență semnificativă directă asupra mersului evenimentelor.

Acești doi factori - stilul minimalist, criptic, respectiv condiția de marionete a personajelor principale, aflate la cheremul unor forțe în cea mai mare parte neînțelese și neexplicate - fac ca The Peripheral să nu fie neapărat o lectură plăcută (sau inteligibilă). Pentru admiratorii lui Gibson, se găsesc unele elemente agreabile, precum nanotehnologia viitorului îndepărtat, sau trimiteri  la opera lui timpurie - tiarele pentru acces în realitatea virtuală, ca în "Burning Chrome", sau unghiile care se transformă în arme albe, ca în "Johnny Mnemonic". Și cele două viitoruri, atât cât pot fi înțelese de către cititorul atent, par a fi foarte atent gândite de către un autor bine documentat în privința tendințelor curente.

Cu toate acestea, lectura romanului mi s-a părut anevoioasă și cam lipsită de satisfacții. Poate singura plăcere, pe măsură ce am parcurs paginile cărții, a fost să îmi închipui că agenta secretă Lowbeer, unul dintre puținele personaje cât de cât puternice și influente din roman, era interpretată de Dame Judi Dench.

În rest, cum am procedat cu toate cărțile lui William Gibson de la Idoru încoace, am să pun The Peripheral la raft și am să îl las acolo. E adevărat că aștept cu mare interes un nou roman de un autor canadian, însă autorul acela este Cory Doctorow.