Ana-Maria Negrilă, "Regatul sufletelor pierdute" (2016)

De scriitoarea Ana-Maria Negrilă mă leagă o îndelungată prietenie și camaraderie literară. Ne-am făcut debutul literar la începutul anilor 1990, aproape simultan, și am studiat la aceeași universitate. Ca orientare literară, am fost amândoi în aripa moderată a mișcării cyberpunk, căci scriam și publicam texte care aveau ceva mai mult în comun cu primul roman al lui Dănuț Ungureanu decât cu lucrările-manifest ale Celor Care Nu.

Tot în anii '90 ne întâlneam periodic pentru discuții literare cu alți prieteni și colegi scriitori, precum Sebastian A. Corn și Mirel Palada. Iar, ca urmare a conversațiilor pe marginea unei povestiri de-a Anei-Maria, „Când îngerii se prăbușesc”, am sfârșit prin a scrie un roman^*.

Spre finalul anilor '90, la ințiativa colegei mele scriitoare, s-a constituit un grup literar, Kult, din care mai făceau parte Costi Gurgu, Bogdan Tudor Bucheru, Jean Lorin Sterian. Sub această egidă, au apărut nu mai puțin de trei antologii de literatură fantastică.

Ceva mai târziu, în perioada 2004 – 2006, în cadrul unei colecții de ficțiune speculativă românească pe care o coordonam la Editura Diasfera, au apărut primele două volume ale Anei-Maria Negrilă. Cel dintâi era o culegere de proză scurtă fantastică, Orașul ascuns, cu povestiri plasate în versiuni reinventate ale Bucureștiului.

Al doilea, în schimb, a fost un roman, Împăratul ghețurilor – o încununare a eforturilor colegei mele pe tărâmul literaturii cyberpunk. Pe lângă elementele de înaltă tehnologie și viață josnică specifice acestei convenții literare, Ana-Maria a inclus și elemente de satiră social-politică, antropologie, ezoterism. Nu am fost deloc surprins când, la mai multe luni după publicare, Împăratul ghețurilor a fost distins cu Premiul Vladimir Colin.

A survenit apoi o lungă tăcere literară. (Poate pentru că Ana-Maria a urmat mai sistematic decât mine îndemnul regretatului nostru prieten comun, Liviu Radu, care ne sfătuia întâi să ne realizăm profesional și pe urmă să ne apucăm temeinic de scris.) Ne-am reîntâlnit ocazional în sumarul câte unei antologii, ca, de exemplu, Dincolo de noapte, îngrijită de Oliviu Crâznic, însă, cu excepția unor republicări în format electronic, vocea literară a Anei-Maria nu prea se mai auzea.

Iată totuși că, la un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, colega mea scriitoare revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute (Crux Publishing, București, 2016) – primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambițios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.

Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.

Personajele, la rândul lor, sunt diverse – de la prinți convertiți la formatul numeric la agenți dubli cu puteri extrasenzoriale, la creiere vegetale și la postumani cvasiinvincibili creați prin inginerie genetică. Și, asemenea unor maeștri SF de pe alte meleaguri, precum Bruce Sterling, Iain M. Banks sau Greg Bear, Ana-Maria Negrilă ne invită să aflăm în ce măsură a mai rămas umană o conștiință ce s-a plimbat cu ajutorul nanotehnologiei dintr-un corp în altul, ori o ființă care, prin mijloace artificiale, a trecut de centenar, sau una care a fost creată într-o cuvă, mai degrabă decât zămislită într-un pântec de femeie – și în ce măsură, între personajele postumane, conflictele au rămas esențialmente umane.

Miza acestui conflict ce implică zeci și zeci de personaje este mai mare decât însăși lumea în care se desfășoară acțiunea romanului, iar unde vor ajunge evenimentele din serie numai autoarea știe. Deocamdată, îi urez Anei-Maria Negrilă: „Bine ai revenit!” – iar pe dumneavoastră vă invit să explorați Regatul sufletelor pierdute.

*Mă tem că unele persoane nu știu unde să se oprească atunci când își susțin punctul de vedere. Nu dau nume.