Stephen Hunt, "The Rise of the Iron Moon" (2009)

În februarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din romanul The Rise of the Iron Moon (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2009). Din păcate, lectura acestui roman s-a desfăşurat, cu întreruperi, din ianuarie până în decembrie 2014. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În al treilea roman din seria jackeliană, regatul Jackal se confruntă cu o ameninţare nemaiîntâlnită în istoria recentă. O forţă de invazie, Armata Umbrelor, cucereşte ţară după ţară, iar de la un punct încolo forţele armate jackeliene se văd nevoite să se alieze cu inamicul lor tradiţional, trupele din Quartérshift, pentru a sta în calea cotropitorilor.

Sursa acestei forţe de invazie nonumane pare să fie însă una... celestă. Mai exact, cotropitorii provin de pe un satelit artificial, Caliban, o lună de metal care, o dată la câteva mii de ani, ajunge periculos de aproape de lumea imaginară a domnului Hunt. Ca urmare, o expediţie din care fac parte Molly Templar, comandantul Jared Black şi Coppertracks, robotul acţionat cu aburi, călătoreşte cu un vehicul interplanetar pentru a se confrunta cu sursa invaziei.

Pe Pământ, alte personaje - unele noi, ca orfana Purity Drake, altele recurente, ca Oliver Brooks sau Harry Stave - luptă în felul lor împotriva invadatorilor. Purity Drake, în mod special, se dovedeşte a fi descendenta unei figuri istorice arhetipale şi, înarmată cu o sabie magică şi sprijinită de Bandiţii Mlaştinilor - o galerie de personaje semilegendare din trecut - joacă un rol hotărâtor în salvarea regatului.

Ceea ce mi s-a părut remarcabil în cazul romanului The Rise of the Iron Moon a fost pe de o parte aparenta uşurinţă cu care domnul Stephen Hunt creează un mixaj postmodern din elemente heteroclite. Dacă principalele planuri ale intrigii revizitează două lucrări clasice ale literaturii ştiinţifico-fantastice - De la Pământ la Lună de Jules Verne, respectiv Războiul lumilor de H. G. Wells - pe alocuri am fost uimit să văd trimiteri la nanotehnologie, la arhetipurile jungiene, la Revoluţia Franceză şi la colonelul T. E. Lawrence.

Pe de altă parte, am apreciat vasta galerie de personaje şi multiplele planuri narative ale cărţii. De altfel, unul dintre motivele pentru care lectura a fost întrucâtva dificilă a fost tocmai complexitatea romanului. Structura intrigii este însă bine planificată, iar suspansul e atent controlat, aşa încât lectura devine din ce în ce mai captivantă pe măsură ce cititorii se apropie de finalul volumului.

Ca urmare, după ce am terminat de citit The Rise of the Iron Moon (pe care, dacă doriţi, îl puteţi comanda aici), am parcurs şi următorul volum al seriei, Secrets of the Fire Sea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie... 

Lian Hearn, "Grass for His Pillow" (2003)

Într-o postare ceva mai veche, vă relatam cum am primit cadou din partea doamnei Roxana Petrescu un exemplar din ediţia română a "Legendelor clanului Otori". După lectura primului volum, Across the Nightingale Floor, am rămas cu o impresie plăcută, aşa încât, în august 2015, am parcurs al doilea roman din serie, Grass for His Pillow (Young Picador, Londra, 2004). Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este împărţită în două planuri narative. Cel dintâi relatează în omniscienţă selectivă evenimentele prin care trece Shirakawa Kaede după uciderea lui Sadamu Iida şi pieirea lui Otori Shigeru. Cel de-al doilea este narat, la persoana întâi, de protagonistul-narator Otori Takeo.

Jocurile de putere din intriga romanului se bazează pe de o parte pe tentative de a forma sau consolida alianţe. Astfel, Kaede, desemnată moştenitoarea domeniului de importanţă strategică Maruyama, ar putea fi obligată să se căsătorească cu unul dintre aliaţii seniorului Arai. Pentru a nu fi supusă unui asemenea tratament, Kaede se reîntoarce în casa tatălui ei, seniorul Shirakawa, doar pentru a descoperi că bătrânul este dezonorat în urma unei bătălii pierdute, iar minţile îi sunt rătăcite. Mai ales după moartea tatălui ei, Kaede ajunge să fie curtată insistent de seniorul unui domeniu învecinat, Fujiwara. Conflictul interior se acutizează, căci Kaede doreşte pe de o parte să-şi formeze o armată personală cu care să ia în stăpânire domeniul Maruyama, însă pe de altă parte vrea să se căsătorească cu Takeo, despre care nu ştie dacă mai este în viaţă.

Takeo, pe de altă parte, relatează cum a fost dus la Matsue de către membrii tribului de asasini şi cum a deprins tehnici ale actorilor ambulanţi, dar şi stiluri de luptă specifice asasinilor. După o perioadă în slujba tribului, Takeo primeşte însă misiunea de a sustrage documente chiar din casa lui Otori Shigeru, iar după o întâlnire cu vechiul său maestru decide să se dezică de trib şi să devină ceea ce dorise tatăl său adoptiv - moştenitorul domeniilor Otori. Toamna târziu, urmărit de asasini, Takeo călătoreşte spre mânăstirea Terayama. Pe parcursul iernii, învaţă să lupte cu sabia de la stareţul mânăstirii, Matsuda Shingen. Ca şi Kaede, Takeo are ambiţii mari, însă sorţii sunt în defavoarea lui, căci domeniile Otori sunt sub stăpânirea a doi unchi, Shoichi şi Masahiro, care nu vor să îl recunoască pe Takeo drept conducător al clanului.

Spre deosebire de primul roman al trilogiei, Grass for His Pillow are mai puţine episoade spectaculoase şi mai multe scene... domestice. Gillian Rubinstein se pricepe foarte bine să creeze situaţii în care personajele conversează, iau masa împreună, admiră colecţii de artă, studiază sau exersează arte marţiale, iar relaţiile complexe şi jocurile de putere duc la o creştere gradată a suspansului.

De asemenea, ca şi în Across the Nightingale Floor, veţi găsi adesea pasaje evocative despre schimbarea anotimpurilor, despre grădini şi peisaje naturale, despre păsări şi animale, ceea ce dă impresia că romanul se desfăşoară într-o lume complexă şi veridică, exotică şi plină de farmec. În plus, parcă mai mult decât în primul roman, Grass for His Pillow aduce în discuţie şi relaţiile economice din acea societate - impozitarea fermierilor de către seniori, necesarul de hrană, bani şi echipament pentru luptători, îngreunarea deplasărilor pe parcursul iernii, precum şi o mulţime de alte calcule pragmatice. Nu întâmplător, Kaede insistă să înveţe vorbirea şi scrierea bărbaţilor - mai întâi de la tatăl ei, apoi de la seniorul Fujiwara. Căci, mai degrabă decât să fie o soţie supusă, Kaede plănuieşte să fie stăpână pe moşiile ei şi să trateze cu ceilalţi seniori de la egal la egal...

Chiar dacă finalul romanului este unul fericit - şi prezentat cu eleganţă stilistică - pentru volumul al treilea al "Legendelor clanului Otori" se întrevăd evenimente majore şi spectaculoase. Dar despre acela vom discuta cu alt prilej...

P.S. Dacă doriţi un exemplar din ediţia română, Sub cerul liber, având drept pernă iarba, în traducerea elegantă a Lidiei Grădinaru, îl puteţi comanda aici la un preţ rezonabil. Cu copertă cartonată şi supracopertă decorată cu foiţă metalică, volumul este o piesă de colecţie pentru oricare bibliofil. 

Mircea Cărtărescu, "Levantul" (1990)

Spre finalul anilor 1990, la Teatrul Bulandra, am vizionat un spectacol de teatru, Levantul, după un poem epic de Mircea Cărtărescu. Apoi, conştiincios, am cumpărat un exemplar din acest poem epic (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998) şi am aflat că fusese distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1990. Ba chiar, printr-un fericit concurs de împrejurări, în 2011 am primit un autograf din partea distinsului autor.

Cu lectura, însă, m-am dovedit a fi mai puţin conştiincios. În 2011 am citit jumătate din poem, apoi, o vreme, am lăsat volumul la raft. Abia în august 2015 am parcurs integral acest poem postmodern şi, cum lucrurile bune nu se tac, am decis să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat (cu oarecare întârziere).

Ca orice poem epic ce se respectă, Levantul este împărţit în cânturi (douăsprezece în acest caz). Subiectul este unul eroic - în primele decenii ale secolului al nouăsprezecelea, poetul revoluţionar Manoil şi însoţitorii săi doresc să pornească o revoluţie în Ţara Românească, să-l alunge pe domnitorul fanariot şi să câştige independenţa patriei.

Tratarea, în schimb, este comică. Începând cu comicul de limbaj, continuând cu comicul situaţiilor şi mergând până la numele comice ale personajelor, poetul a folosit o gamă largă de metode prin care a subminat falsa seriozitate a epopeii şi i-a amuzat şi fermecat pe cititori.

Comică este şi puzderia de anacronisme strecurate în text, de la un citat atribuit lui Mihai Eminescu în care se face referire la Mircea Eliade până la dirijabilul cu care călătoresc personajele şi de la mămăliga dacică până la Anexa ce evocă în subtext finalul aşa-zisei Epoci de Aur şi evenimentele din decembrie 1989. (Desigur, nu voi inventaria aici toate anacronismele amuzante, pe de o parte pentru că nu vreau să vă stric surpriza şi plăcerea când le veţi descoperi în text, iar pe de alta pentru că sunt destul de numeroase.)

Tot pe linia mijloacelor literare postmoderne, alături de anacronisme, se află o serie de referiri intertextuale şi culturale. Astfel, veţi găsi trimiteri la Borges şi Bahtin, la Byron şi Keats, la Dante şi la Petrarca, la Sadoveanu şi Caragiale, dar şi la pelicule cinematografice, începând cu "E la nave va" şi încheind cu... "Războiul stelelor".

Şi, ca şi când trimiterile intertextuale nu ar fi fost suficiente, pe alocuri veţi găsi parodii foarte îngrijite după poeme de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu, Anton Pann - semn că domnul Mircea Cărtărescu, pe atunci profesor de limba şi literatura română la o şcoală din Bucureşti, ştia nu doar să predea poezie, ci şi să se joace cu poezia într-un mod memorabil. (În ceea ce mă priveşte, cel mai mult am apreciat glossa construită pe idei metafizice.) 

De altfel, numeroase episoade din poem cuprind meditaţii filosofice referitoare la natura realităţii, la trecerea timpului, la relaţiile dintre etică şi estetică. Am fost plăcut surprins când autorul însuşi s-a pomenit transportat în lumea ficţională a epopeii sale, ori când personajele sale l-au însoţit în Bucureştiul tern al anilor 1980. Şi, ca o încununare a acestor jocuri de realităţi întreţesute, în cântul al doisprezecelea, la o petrecere de final, invitat alături de personaje în apartamentul autorului este şi cititorul.

Ca urmare, nu am să vă mai reţin. Petrecerea aceea ficţională continuă şi acum, iar la capătul Levantului vă aşteaptă o mulţime de personaje agreabile, un album de Paul Simon şi un poet ce vă ofer un pahar cu vin de Jidvei. Apoi, dacă vi se pare că epopeea aceasta exuberantă şi ireverenţioasă s-a încheiat mult prea curând, luaţi lectura de la capăt - pentru că Levantul este o carte de recitire...

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 32-33" (2015)

La începutul lunii august, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, am achiziţionat un exemplar din numărul dublu, 32-33, al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs în două zile. Şi iată ce am aflat:

Textul care deschide sumarul acestui număr dublu este o nuvelă a subsemnatului, "În serviciul Maiestăţii Sale Imperiale". Face parte din proiectul steampunk "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate" şi îl are ca personaj principal pe agentul secret Bon d'Age. Sper să vă facă tot atâta plăcere să citiţi nuvela câtă mi-a făcut mie să o scriu.

Apoi, în traducerea doamnei Antuza Genescu, veţi găsi o povestire de David Levine, "În avarie". Este o operă spaţială captivantă, cu bătălii spectaculoase şi un final neaşteptat. Ca subiect, aminteşte întrucâtva de povestirea "Dezertorul" din CPSF 31, căci protagonista-naratoare este o inteligenţă artificială de la bordul unei astronave de luptă, iar tema e confruntarea dintre valorile morale şi măcelul lipsit de scrupule sau de limite.

"Pe câmpia spiritelor", de Lou Antonelli, combină tema SF a primului contact cu o civilizaţie extraterestră şi tema fantastică a vieţii de după moarte şi a ghidării spiritelor în călătoria de dincolo. Traducerea îi aparţine tot doamnei Antuza Genescu.

Aceeaşi traducătoare ne oferă şi versiunea română a ultimei povestiri din sumar, "Despărţiţi de infinitate" de Robert Charles Wilson. Am fost plăcut impresionat de acest text care îmbină bibliofilia, teoria universurilor posibile, astrofizica şi tema primului contact cu o civilizaţie extraterestră. Cu siguranţă că este o poveste care invită şi recompensează o a doua lectură.

Sumarul se încheie cu episodul al patrulea al serialului de bandă desenată "Zona de est" realizat de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Ce am remarcat cu plăcere la acest număr de colecţie este prezentarea grafică ieşită din comun. Artistul grafic Tudor Popa a creat o copertă elegantă, ce reflectă foarte bine spiritul nuvelei mele. Totodată, dumnealui a realizat o serie de ilustraţii ce amintesc gravurile din romanele lui Jules Verne, iar lectura este mult îmbogăţită de lucrările sale detaliate şi inspirate. Pentru celelalte texte din cuprins, a creat alte imagini, fiecare în altă tehnică. Mai ales cele care însoţesc povestirea lui Robert Charles Wilson ilustrează magistral combinaţia de melancolie, stranietate şi decadenţă ce răzbate din text. Cu toate că şi în numerele precedente ale revistei a publicat ilustraţii frumoase, de această dată bunul meu prieten pare să se fi întrecut pe sine însuşi.

Am remarcat şi traducerile de bună calitate ale doamnei Antuza Genescu, redactarea literară îngrijită făcută de Ecaterina Derzsi, precum şi raportul rezonabil calitate/preţ. Trebuie să precizez şi că, din toată seria nouă a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice, acest număr dublu are cele mai multe pagini (160). Ca urmare, îi felicit pe redactorul-şef Marian Truţă şi pe colegii săi din echipa redacţională pentru o treabă foarte bine făcută, iar pe dumneavoastră vă invit să comandaţi un exemplar la preţ promoţional aici. Lectură plăcută!

Terry Pratchett, "A Slip of the Keyboard" (2014)

La mijlocul lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un volum de Sir Terry Pratchett: A Slip of the Keyboard - Reflections on Life, Death and Hats (Editura Corgi, Londra, 2015). L-am parcurs destul de repede. Şi iată ce am aflat:

A Slip of the Keyboard reuneşte o selecţie de texte de nonficţiune. (De altfel, volumul le este dedicat tuturor acelora care l-au ajutat pe autor de-a lungul carierei.)

"Cuvântul înainte" îi aparţine lui Neil Gaiman, prieten al scriitorului şi coautor al romanului Good Omens. Cu farmec, vervă şi cu o doză de furie cauzată de maladia incurabilă ce îl măcina pe Sir Terry, Gaiman ne prezintă masca publică a îndrăgitului autor britanic, persoana privată dindărătul măştii, anecdote şi reflecţii.

Partea întâi a volumului se intitulează "A Scribbling Intruder" şi reuneşte eseuri, articole şi discursuri publice referitoare la viaţa de scriitor a lui Sir Terry Pratchett. Unele dintre acestea au de-a face cu literatura fantastică în general ("Why Gandalf Never Married", "Roots of Fantasy"). Altele se referă în mod specific la meşteşugul scrisului ("Notes from a Successful Fantasy Author: Keep It Real"). Câteva se referă în mod specific la turnee de promovare a cărţilor şi întâlniri cu cititorii ("Advice to Booksellers", "No Worries"). Şi, după cum probabil vă aşteptaţi, un articol anume îi este dedicat unui prieten şi coleg scriitor ("Neil Gaiman: Amazing Master Conjuror").

Partea a doua, "A Twit and a Dreamer", ni-l prezintă în schimb pe omul Terry Pratchett. Amintiri despre bunica Pratchett ("On Granny Pratchett"), eseuri despre lecturi, anticariate şi biblioteci publice ("A Star Pupil", "Tales of Wonder and of Porn"), anecdote din vremea când Sir Terry lucra ca jurnalist şi chiar o relatare foarte personală despre dimineţi în care, cu noaptea în cap, tânărul Pratchett pornea în căutare de ciuperci ("That Sounds Fungi, It Must Be the Dawn Chorus"). Tot în această secţiune a cărţii veţi găsi şi introduceri scrise pentru volumele altor autori, ca şi unele reflecţii amuzante despre Crăciun ("The Meaning of My Christmas", "Alien Christmas").

Partea a treia conţine o suită de articole mai recente şi se intitulează "Days of Rage". Aici îl veţi regăsi pe Sir Terry Pratchett în calitate de cetăţean responsabil. Unele articole au de-a face cu deteriorarea mediului înconjuurător şi cu specii pe cale de dispariţie ("The Orangutans Are Dying"). Altele tratează despre insuficienţa sprijinirii cercetărilor pentru combaterea maladiei lui Alzheimer ("I'm Slipping Away a Bit at a Time... And All I Can Do Is Watch It Happen"). Câteva discută starea sistemului de sănătate britanic ("The NHS Is Seriously Injured"). Şi, din păcate, destule discursuri şi eseuri tratează despre chestiunea legalizării sinuciderii asistate pentru bolnavii incurabili în fază terminală ("Point Me to Heaven When the Final Chapter Comes", "Assisted Dying: It's Time the Government Gave Us the Right to End Our Lives").

Fireşte, cum cărţile lui Sir Terry sunt presărate cu note de subsol amuzante, volumul de faţă se încheie cu: "And Finally..." - "Terry Pratchett's Wild Unattached Footnotes to Life". Într-un fel, A Slip of the Keyboard, în ansamblu, pare o vastă notă de subsol la opera literară a îndrăgitului autor britanic. În lumina lecturii recente a volumului Watching the English, am remarcat practic pe fiecare pagină atitudini tipic englezeşti, ilustrate magistral: felul în care Sir Terry nu se lua prea tare în serios, autoironia, umorul (mai ales în raportarea la chestiunile serioase), politeţea, modestia, păstrarea intimităţii, corectitudinea, simpatia pentru cei defavorizaţi - până şi un articol amuzant despre statul la coadă.

Şi, dacă din unele articole incluse în A Slip of the Keyboard am aflat cum în copilărie şi adolescenţă autorul a fost un cititor vorace care de la Stăpânul inelelor a trecut la Beowulf şi de acolo mai departe, la cărţi de istorie şi paleontologie, pe de altă parte trebuie să observ, după parcurgerea acestui volum retrospectiv, că Sir Terry a dăruit din plin culturii care l-a format. Dacă volumele sale de ficţiune ne încântă, A Slip of the Keyboard ne invită în culise şi ne face cunoştinţă cu creatorul. La încheierea acestei cărţi, ne simţim norocoşi că am fost contemporani cu Sir Terry Pratchett şi percepem mai acut pierderea pe care am suferit-o cînd îndrăgitul autor a dispărut dintre noi.

Cum o asemenea carieră nu se putea acoperi cu un singur volum retrospectiv, există şi o colecţie cu proza scurtă a lui Sir Terry, A Blink of the Screen. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

Un nou număr de colecţie din CPSF Anticipaţia

Astăzi, Editura Nemira a anunţat apariţia unui număr dublu din Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, 32-33. Ilustraţia copertei îi aparţine artistului grafic Tudor Popa, care s-a întrecut pe sine însuşi, iar selecţia textelor a fost făcută de redactorul-şef Marian Truţă.

În cuprinsul acestui număr al revistei veţi întâlni povestiri de David Levine, Lou Antonelli, Robert Charles Wilson, precum şi un nou episod de bandă desenată realizat de Viorel Pîrligras. Totodată, veţi avea ocazia să citiţi o nuvelă a subsemnatului, "În serviciul Maiestăţii Sale Imperiale", din volumul în pregătire Cartea cu scoarţe de argint, ferecate.

Puteţi comanda CPSF 32-33 online aici, sau îl puteţi achiziţiona la librăriile Nemira (detalii aici).