În 1996, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, am primit cadou un exemplar dintr-o lucrare a lui John Gardner intitulată The Art of Fiction - Notes on Craft for Young Writers (Editura Alfred A. Knopf, New York, 1984). De parcurs, am parcurs acest volum abia în iulie 2012. Şi iată ce am aflat:
The Art of Fiction constă dintr-o introducere, două părţi principale şi un set de exerciţii. Introducerea prezintă succint motivele pentru care autorul a scris cartea, structura cărţii şi importanţa acesteia la cursurile de scriere creativă organizate la unele universităţi americane în anii 1960 şi 1970.
Partea întîi se intitulează "Note asupra teoriei literar-estetice" şi conţine capitole precum "Legea estetică şi misterul artistic", "Aptitudini de bază, gen literar şi literatura ca vis", "Interes şi adevăr" sau "Metaficţiune, deconstrucţie şi improvizaţie".
Partea a doua se numeşte "Note asupra procesului ficţional"şi include capitole ca "Erori obişnuite", "Tehnică" şi "Structurarea intrigii".
Secţiunea de "Exerciţii" cuprinde o gamă variată de subiecte pentru atelierele de creaţie literară, de la scrierea de scurte dialoguri sau pasaje descriptive la structurarea intrigii pentru romane întregi.
Am remarcat pe tot parcursul cărţii concizia prezentării, stitul accesibil şi relevanţa exemplelor (de la Homer şi Dante la Nabokov şi Kafka). Cu toate că Gardner face permanent distincţia între literatura "cultă" şi literatura "populară", pe alocuri are cuvinte de laudă pentru autorii de ficţiune speculativă precum Roger Zelazny sau pentru cei de literatură poliţistă ca Raymond Chandler. Iar observaţiile sale referitoare la caracterizare, stil, suspans sau structurarea intrigii mi-au mers de multe ori la inimă.
După ce am parcurs această lucrare teoretică a lui John Gardner, mărturisesc că mi s-a iscat curiozitatea să citesc un roman fantastic al său, Grendel, pe care cu ani în urmă mi l-a recomandat vechiul meu prieten Mirel Palada. Dar despre Grendel am să vă relatez cu altă ocazie...