marți, 31 ianuarie 2012

Maria Wilhelm & Dirk Mathison, "Avatar" (2009)

În urmă cu un an, pe 19 ianuarie 2011, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi de la Librăria Nautilus, http://nautilus.ro, un volum intitulat  Avatar – A Cofidential Report on the Biological and Social History of Pandora (Editura Harper Collins, Londra, 2009). De parcurs, l-am parcurs abia în ianuarie 2012, pentru că de prea mulţi ani am cumpărat mai multe cărţi decît sînt în stare să citesc. Şi iată ce am aflat:

Volumul Avatar este „ştampilat” pe copertă drept „Un ghid de supravieţuire pentru activişti” şi se prezintă ca un samizdat din viitor, o carte cu fotografii lipite cu bandă adezivă sau prinse cu agrafe de birou, cu pagini mototolite şi cu însemnări scrise de mînă ici şi colo. Secţiunile introductive, „Pandora: A Survival Handbook”, respectiv „Warning!”, întăresc impresia aceasta, căci sînt scrise în numele unui activist ecologist din viitor pentru beneficiul posibilior simpatizanţi care ar dori să se opună abuzurilor Administraţiei pentru Dezvoltarea Resurselor.

Primul capitol prezintă date despre astronomia şi geologia satelitului Pandora. Scurte secţiuni sînt dedicate sistemului Alfa Centauri, planetei gigantice Polifem, satelitului Pandora, minereului improcurabiu şi aşa mai departe.

Al doilea capitol tratează despre fiziologia şi cultura Na'vi. Aici, secţiunile discută despre coada băştinaşilor, despre ritualurile lor de împerechere, despre creşterea copiilor şi sistemul de numărare, despre arme, unelte şi instrumente muzicale.

Capitolul al treilea aduce în discuţie fauna de pe Pandora. Zeci şi zeci de pagini le sînt dedicate diferitelor specii din regnul animal, de la arahnoizi la lupii-viperă şi de la dinihtoizi la marele leonopterix. Interesant este că articolele au răspîndite printre ele informaţii despre arme folosite de băştinaşi pentru vînarea unora dintre aceste animale, despre hăţuri pentru controlul altor creaturi şi despre cîntece de vînătoare ale Na'vi.

Capitolul al patrulea discută despre flora de pe Pandora. Ca şi în capitolul precedent, pe lîngă informaţii despre diversele specii apar şi scurte secţiuni despre instrumente muzicale şi despre unelte ale băştinaşilor, precum şi note scrise de mînă despre posibile utilizări ale plantelor de pe Pandora pentru combatrerea unor maladii de pe Pămînt.

Capitolul al cincilea prezintă tehnologia umană de pe Pandora, începînd cu navele spaţiale şi aeronavele şi terminînd cu utilajele şi cu armamentul. De remarcat că, în acest capitol, comentariile adăugate de mînă se referă uneori la metode pentru sabotarea vehiculelor.

La finalul volumului sînt ataşate cîteva documente compromiţătoare sustrase de la Administraţia pentru Dezvoltarea Resurselor, precum şi un glosar de termeni şi un dicţionar Na'vi – englez. Volumul se încheie cu o pagină de mulţumiri adresate savanţilor şi scriitorilor care au contribuit la dezvoltarea în detaliu a acestei lumi imaginare.

Ceea ce trebuie remarcat în legătură cu acest ghid de supravieţuire pentru activişti este integrarea exepţională a aspectului literar şi a prezentării grafice. Nu numai că volumul Avatar reprezintă o enciclopedie a universului în care se petrece filmul lui James Cameron, dar lucrarea, prin modul cum este scrisă, ilustrată şi prezentată fiecare pagină, creează iluzia că a fost alcătuită de un locuitor disperat al unui Pămînt muribund, suprapopulat şi sufocat, din viitorul apropiat, şi adresată altor oameni la fel de disperaţi. Imaginile sînt rareori aşezate drept pe pagină, unele informaţii sînt plasate în viniete colorate, cu margini zdrenţuite, sau în note mîzgălite cu creionul, iar porţiuni de frază sînt marcate neglijent cu carioca fosforescentă. Efectul de ansamblu este impresionant.

Ca urmare, îmi vine greu să încadrez volumul Avatar într-o categorie anume. Seamănă cu o lucrare de non-ficţiune, dar se referă la o lume fictivă. Seamănă cu un album de bandă desenată, dar nu e axat pe o intrigă sau pe un fir narativ. Seamănă cu o enciclopedie, dar e în mod intenţionat altfel decît suratele sale sobre şi ordonate. Seamănă cu cărţile ilustrate de poveşti bazate pe filme, dar se concentrează asupra fundalului peliculei Avatar, nu asupra evenimentelor din prim-planul acesteia. Pe de altă parte, îmi vine foarte uşor să vă asigur că volumul acesta e o carte de recitit şi că, după ce îl veţi parcurge, veţi revedea filmul Avatar din cu totul altă perspectivă.

Şi, cum o imagine (mişcată) face mai mult decît o mie de cuvinte, vă invit ca mai jos să răsfoiţi acest ghid de supravieţuire pentru activişti. Vizionare plăcută!
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Niciun comentariu: