Domnule doctor, boală lungă...

Vineri, 24 iunie, în urma susţinerii publice a tezei, mi s-a acordat titlul de doctor în filologie engleză. Distinşii membri ai comisiei au propus să mi se acorde distincţia "summa cum laude" şi au estimat că lucrarea este de importanţă internaţională. Din comisie au făcut parte doamna decan Alexandra Cornilescu, doamna profesor doctor Lidia Vianu, domul conferenţiar doctor Adrian Radu şi domnul conferenţiar doctor Mihai Stroe. M-au onorat cu prezenţa domnişoara Simona Şerbănescu, domnul Alexandru Mironov, domnul Mihai Dan Pavelescu, domnul Mirel "Turambar" Palada şi domnul conferenţiar doctor George Volceanov. Între propunerea unui plan de lucrare şi susţinerea publică a lucrării s-au scurs treisprezece ani. Versiunea tipărită a acestei lucrări, intitulată Art Wasn't Quite Crime, poate fi comandat aici într-o frumoasă ediţie de la Millennium Books.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Paolo Bacigalupi, "Ship Breaker" (2010)

Relatam cu altă ocazie că, pe 23 mai 2011, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia lui, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Printre ele s-a aflat şi un roman de Paolo Bacigalupi, Ship Breaker (Little, Brown and Co., New York, 2010) - roman destinat tinerilor şi distins cu Premiul Michael L. Printz oferit de Asociaţia Bibliotecilor din America. Am parcurs Ship Breaker în patru zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea e plasată în viitorul apropiat, peste două sau trei decenii, în zona Golfului Mexic, unde, ca urmare a creşterii efectului de seră şi a topirii calotelor glaciare, numeroase zone de coastă au fost inundate, iar unele oraşe au fost devastate de uragane.

Protagonistul este Nailer, un adolescent sărac şi analfabet care, împreună cu o echipă de copii şi tineri, ajută la dezmembrarea vaselor oceanice abandonate după epuizarea ţiţeiului. După o furtună deosebit de violentă, Nailer şi şefa lui de echipă, Pima, descoperă un velier modern eşuat pe o insuliţă şi salvează o tînără bogată. Tînăra se dovedeşte a fi fiica directorului unei companii de transporturi maritime, iar Nailer încearcă să o ajute să scape de urmăritori care ar dori să o ia ostatică pentru a-l convinge pe director să lase conducerea în mîinile unui contracandidat oneros.

Prima escală a celor doi fugari este în Mississippi Metropolitan, un port construit după dispariţia oraşelor New Orleans şi Orleans II. Nita este însă răpită tocmai în ziua în care Nailer găseşte în port o navă al cărei echipaj îi e loial directorului, iar protagonistul se îmbarcă pe Dauntless pentru a ajuta la salvarea fetei. Finalul romanului este deosebit de spectaculos şi include bătălii navale, naufragii, lupte corp la corp şi situaţii pe muchie de cuţit.

Dintre elementele memorabile ale cărţii, aş aminti în primul rînd stilul foarte clar şi economic. Acesta, împreună cu tehnoredactarea aerisită a textului, face lectura foarte uşoară şi agreabilă.

Un alt element îl constituie caracterizarea personajelor. Paolo Bacigalupi a reuşit foarte bine atît să creioneze personaje memorabile, precum protagonistul Nailer şi tatăl său violent, Richard Lopez, cît şi să creeze o reţea de relaţii şi de conflicte între ele care servesc foarte bine la construirea intrigii. Trebuie să remarc aici şi că personajele secundare, destul de numeroase, sînt la rîndul lor foarte bine realizate.

Intriga în sine, deşi structurată pe tiparul clasic al romanelor pentru adolescenţi, este înţesată de episoade spectaculoase şi îi ţine pe cititori cu sufletul la gură, de la prima la ultima pagină. Un aspect special, în legătură cu care l-am felicitat pe autor, este cel al cîrligelor narative, plasate cu abilitate la sfîrşitul fiecărui capitol şi menite să îi facă pe cititori să înceapă imediat lectura capitolului următor.

Fundalul romanului este de asemenea minuţios realizat, iar consecinţele schimbării climatice şi epuizării ţiţeiului sînt bine gîndite, bine prezentate şi bine integrate în roman, fie că este vorba de fenomene meteorologice spectaculoase, de modificări sociale şi logistice sau de transformări culturale şi biologice profunde. Spre exemplu, clădirile inundate şi parţial distruse de uraganele frecvente joacă un rol crucial în deznodămîntul romanului, personajele locuiesc în adăposturi improvizate, iar cei bogaţi şi puternici au drept servitori semi-oameni creaţi prin experimente genetice.

Pe ansamblu, Ship Breaker este o realizare remarcabilă din domeniul literaturii pentru tineret, iar stilul clar şi concis în care a fost scrisă o face accesibilă. V-o recomand cu plăcere şi dumneavoastră. Cît despre mine, am început deja să citesc o altă carte de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

John Scalzi (antologator), "Metatropolis" (2010)

După cum relatam aici, am avut plăcerea să primesc o duzină de Crăciunuri la pachet într-o zi de mai. Dintre toate volumele primite cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia lui, Kelly Bucheru, am citit mai întîi o antologie alcătuită de John Scalzi şi intitulată Metatropolis (Tor Books, New York, 2010). Am parcurs-o în numai patru zile, cu sufletul la gură.

Şi iată ce am aflat:

Metatropolis este un volum construit pe principiul "world sharing" (sau al lumii imaginare comune, dacă preferaţi). Mai precis, conform "Introducerii" scrise de John Scalzi, cei cinci autori antologaţi aici au conlucrat în vederea imaginării unei lumi urbane din viitorul apropiat, de după epuizarea rezervelor de ţiţei, iar ideile cu care a contribuit fiecare pentru conturarea fundalului acestei lumi imaginare au avut un rol decisiv în formarea poveştilor individuale cu care autorii au creat antologia. Un  alt element demn de menţionat este că antologia aceasta a fost mai întîi o carte în format audio şi abia apoi o carte tipărită, în ciuda faptului că de regulă întîi apare cartea tipărită şi abia apoi se lansează adaptarea audio. (Puteţi să mă acuzaţi de conservatorism, dar eu am citit varianta tipărită. Asta e...)

Prima povestire din această antologie îi aparţine lui Jay Lake şi se intitulează "In the Forests of the Night". Povestirea este plasată într-un oraş numit Cascadiopolis şi situat pe coasta de vest a Americii de Nord, o conurbaţie care include Portland, Seattle şi Vancouver şi care are mai mult în comun cu ameri-indienii şi cu elfii pădureni ai lui Tolkien decît cu mediul urban aşa cum îl înţelegem în prezent. Societatea din fundalul acestui text este una de tip anarhic, iar tehnologia îmbină meşteşuguri tradiţionale precum pietrăria şi olăritul cu nanotehnologia şi sursele de energie neconvenţionale. Deşi intriga implică un personaj foarte carismatic, comploturi corporatiste şi infiltrări tactice, execuţia propriu-zisă a textului lasă de dorit, iar această primă povestire, prin comparaţie cu celelalte, pare cea mai slabă din antologie. Păcat de trimiterile intertextuale la poemele lui William Blake şi de personajul acela carismatic, Tygre Tygre...

"Stochasti-City" de Tobias S. Buckell este plasat în Detroit şi îşi axează intriga pe complotul unei organizaţii non-guvernamentale de a prelua un zgîrie-nori abandonat şi de a-l transforma într-o fermă verticală... peste noapte. Protagonistul este un personaj masculin de culoare, Reginald Stratton, care trece de la rolul de paznic la intrarea într-un club la cel de lider de gherilă urbană în mijlocul acestor evenimente dramatice. Autorul îmbină foarte bine caracterizarea personajelor principale, conturarea fundalului urban post-colaps şi structurarea intrigii, iar naraţiunea la persoana întîi este foarte convingător construită.

"The Red in the Sky Is Our Blood" de Elizabeth Bear este plasată tot în Detroit, ca şi nuvela precedentă. Protagonista este soţia fugară a unui mafiot din fosta Uniune Sovietică, iar organizaţia care o contactează (bazată pe prestigiu, mai degrabă decît pe profit) îi cere să ajute la evacuarea cîtorva persoane din Kiev. Autoarea reuşeşte foarte bine să creeze acea senzaţie de lume locuită, cu evocarea percepţiilor senzoriale la fiecare pas, iar intriga este atent construită şi bine închegată.

Următoarea nuvelă îi aparţine chiar antologatorului, John Scalzi, iar acesta mărturiseşte în prezentare, mai în glumă, mai în serios, că abia dacă reuşeşte să îi pronunţe titlul. (Încercaţi şi dumneavoastră: "Utere nihil non extra quiritationem suis"). Plasată în Noul Saint Louis, nuvela prezintă (din perspectiva unui tînăr care capătă primul post la o fermă de porci ultramodernă) o tentativă din partea unor suburbani sălbăticiţi să invadeze un oraş autosuficient, bazat pe tehnologii ultraeficiente. Dacă vă întrebaţi la ce se referă titlul nuvelei, ei bine, e versinea latină a zicalei că de la porc numai guiţatul nu se foloseşte.

Nuvela care încheie volumul, "To Hie from Far Cilenia", îi aparţine lui Karl Schroeder şi, din punct de vedere tematic, se apropie cel mai mult de literatura (post)cyberpunk, cu lumi virtuale şi realităţi amplificate. Mai exact, protagonistul, un ucrainean specializat în detectarea traficului ilicit de substanţe radioactive, ajunge să exploreze o serie de lumi virtuale construite pe Internet şi să constate că atît conceptul de naţiune cît şi viziunea despre lume a oamenilor nu se mai leagă în mod necesar de poziţia geografică.

Pe ansamblu, antologia Metatropolis este un exemplu strălucit de lume imaginară comună, mai ales pentru că autorii antologaţi nu au ales nici calea uşoară a vizitării unei lumi imaginare mai vechi a vreunui autor SF venerabil, nici pe cea şi mai uşoară a unei lumi fantastice generice, ţesută din imitaţii la mîna a treia după scrierile lui Tolkien şi ale lui Lord Dunsany. Dimpotrivă, elementele de fundal ale acestor nuvele, fie că e vorba despre telecomunicaţii şi transporturi, fie că e vorba despre sursele de hrană şi de energie sau de formele de educaţie şi de coeziune socială, arată că autorii s-au documentat îndelung în privinţa tendinţelor emergente din realitate şi că şi-au folosit din plin imaginaţia.

O componentă aparte o reprezintă trimiterile intertextuale din aceste nuvele. Astfel, protagonistul din primul text pare să amintească atît de poemele lui William Blake cît şi de anumite personaje carismatice (fie colonelul T.E. Lawrence, fie Paul Atreides, în funcţie de cadrul de referinţă al fiecărui cititor). Preluarea unui zgîrie-nori abandonat din "Stochasti-City" evocă într-un fel primul film Die Hard (deşi în acest caz "teroriştii" construiesc o fermă verticală, mai degrabă decît să ia ostatici). Protagonista dură din "The Red in the Sky Is Our Blood" care are grijă de un copil şi sfidează un lider mafiot are unele asemănări cu Gloria. Nuvela lui John Scalzi chiar menţionează unele surse de inspiraţie cinematografică (Babe şi Mad Max Beyond Thunderdome, între altele). Iar lumile virtuale construite prin realitate amplificată din "To Hie from Far Cilenia" evocă în filigran romane precum Virtual Light şi Spook Country de William Gibson, Noir de K.W. Jeter (cu viziunea sa retro întunecată) şi Rainbows End de Vernor Vinge.

Dar, pe ansamblu, Matatropolis reprezintă o reuşită a genului ştiinţifico-fantastic şi face foarte bine ceea ce ar trebui să facă genul acesta literar dacă ar fi luat în serios mereu de autori: îi pune pe cititori pe gînduri în legătură cu tendinţele sociale, economice, tehnologice şi ecologice din prezent. Atît această abordare profesională a temei antologiei cît şi calităţile ei literare, deloc de neglijat, fac Matatropolis  o carte de citit. Şi de recitit...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Strigare de catalog

De pe blogul editorului Horia Nicola Ursu am aflat că Editura Millennium Books oferă zilele acestea reduceri semnificative pentru oricare carte din stoc şi pune la dispoziţia cititorilor un catalog pe care îl puteţi consulta gratuit în format PDF. Pentru detalii suplimentare, vă invit să urmaţi hiperlegătura de aici.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Frumuseţea lucrurilor bine făcute

Ca într-o povestire de Jorge Luis Borges, lucruri dintr-un univers paralel invadează lumea noastră, la început cîte unul, ici şi colo, apoi în număr din ce în ce mai mare. Un artizan al acestor obiecte spectaculoase este domnul Richard R. Nagy, cunoscut şi sub numele de Datamancer. Vă invit să îi vizitaţi site-ul aici şi să îi vedeţi creaţiile. Pentru că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Mihail Grămescu (antologator), "Balaurul şi mioriţa" (2011)

Pe 16 aprilie 2011, în cadrul tîrgului de carte Bookland organizat la AFI Palace, am participat la lansarea antologiei de proză fantastică Balaurul şi mioriţa (Eagle Publishing House, Bucureşti, 2011). De parcurs, am parcurs-o în aproape două luni. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

În loc de "Cuvînt înainte" (sau de "Prefaţă", dacă preferaţi), antologatorul a introdus un fragment din teza de doctorat a doamnei Linda Maria Baros. Dacă fragmentul îi informează pe cititori despre basme în general, cu siguranţă că nu se referă în mod specific la nici unul dintre textele incluse în antologie.

Următorul text îi aparţine Simonei Şerbănescu şi este un eseu - "Despre un drum cu sens unic". Cum nu este nici un text de ficţiune, nici unul fantastic, mă întreb pe ce criterii l-a selectat antologatorul pentru publicarea în acest volum.

"Castanul" de Simona Şerbănescu este un text de ficţiune cu elemente fantastice, iar "Casa Ceaiului", de aceeaşi autoare, îmbină exotismul şi fantasticul. Cum "Casa Ceaiului" este un fragment de roman, probabil că vom vedea şi lucrarea de ansamblu publicată într-un viitor apropiat.

"Visul" de Catia Maxim este o schiţă lirică, mai degrabă onirică decît fantastică.

"Mioriţa" de Emil Lungeanu este subintitulată "farsă academică" şi pare să ţină de dramaturgia realistă, nu de proza fantastică.

"Noi, zeii..." de Dănuţ Ungureanu combină miturile greceşti şi realitatea românească, dar suferă de o oarecare inconsistenţă a intrigii.

"Scrisori către alter-ego sau Despre mecanica Visului" de Cristina Manta reprezintă o serie de fragmente onirice, cu lirism, fără intrigă coerentă şi fără prea mare legătură cu fantasticul.

"Consolarea" de Balin Feri concurează cu "Casa Ceaiului" pentru titlul de a doua cea mai bună proză din antologie. "Casa Ceaiului" este mai îngrijită stilistic, în schimb "Consolarea" este mai închegată în privinţa intrigii şi mai apropiată de filonul fantastic.

"Vorbind cu Dumnezeu" de Cora-Eliana Teodoru, pe de altă parte, pare genul de lucrare care se citeşte într-un cenaclu literar de liceu.

"Amintiri din armata populară" de Boris Marian, deşi ceva mai îngrijită decît schiţa precedentă, suferă de banalitate şi nu are nici urmă de legătură cu fantasticul. "Amintirile unui nostalgic", de acelaşi autor, continuă această linie autobiografică. Poate că, într-un alt context, aceste două proze realiste ar fi avut un alt impact asupra cititorilor, însă mă întreb pe ce criterii le-a inclus antologatorul într-un volum de proză fantastică.

Tot Boris Marian semnează "Anna Karenina şi... tăcerea intelectualilor" (un fel de eseu) şi "Nu sunt cîntăreţul sfârşitului" (un poem în proză cu elemente filosofice). Ca şi în cazul prozelor precedente ale acestui autor, elementul fantastic lipseşte.

"Poveşti din Drăgăneşti" de Ana-Maria Ionescu este o schiţă destul de incoerentă, dar cu unele elemente fantastice.

"Însângerată, luna" de Oliviu Crâznic, în schimb, este net superioară stilistic şi foarte bine încadrată în tema antologiei, iar autorul a reuşit cu brio să construiască atît o atmosferă memorabilă cît şi o intrigă coerentă. După părerea mea, aceasta este cea mai bună proză fantastică din volum.

"Povestirile unui gropar singuratic" de Laura Răceanu este o schiţă fantastică onorabilă - în multe privinţe se situează deasupra mediei calitative a antologiei. Dacă "Însângerată, luna" pare să aibă unele influenţe stilistice dinspre opera lui Edgar Allan Poe (şi tematice dinspre "La belle dame sans merci" de John Keats), proza Laurei Răceanu aminteşte întrucîtva de "Stafia familiei Canterville" a lui Oscar Wilde.

"Pe cai" de Marilena Adam, deşi oarecum fantastică, suferă de incoerenţa intrigii.

"Curtenii" de Mihail Grămescu este o schiţă onorabilă, însă probabil scrisă în cu totul alt deceniu (mileniu?), poate într-o Epocă de tristă amintire în care circula bancul cu "Mai e state?"

"Şoricica", de acelaşi autor, se frînge din păcate pe parcurs, schimbînd abrupt punctul de vedere şi registrul stilistic şi lăsînd în aer intriga dezvoltată în prima parte.

Tot Mihail Grămescu semnează şi "Specificul naţional", un fel de eseu care derapează în prolixitate şi care nu duce la nici o concluzie. Ce legătură are acest text de non-ficţiune cu proza fantastică, numai antologatorul ştie...

"Amnezie" de Raluca Băceanu suferă de sindromul paginii albe, destul de răspîndit şi despre care am mai scris aici. "Vis", de aceeaşi autoare, este o schiţă fantastică bazată pe o premisă banală.

Elena Staicu ne oferă "Firicel tămăduitor", "Mângâierea clipei", "Minunile de lângă noi" şi "Rochiţe albe-n vânt", patru schiţe despre Sânziene, toate patru cam banale şi repetitive. Ultima combină pasaje dramatice, ca într-o scenetă, şi pasaje narative, ca într-o schiţă, într-un mod nu tocmai inspirat.

Teodora Creţu semnează trei proze ultrascurte: "Buchet de mireasă", "Fluture" şi "Avem nevoie". Toate trei sînt telegrafice, oarecum lirice, banale şi fără legătură cu fantasticul - genul de poeme în proză pe care le citesc domnişoarele în cenaclurile de liceu.

"Trăiesc. Iubesc. Mor" de Ramona Filip are un dram de fantastic, însă nu dezvoltă suficient de convingător nici intriga, nici personajele, nici fundalul. "Constructor de stele", de aceeaşi autoare, deşi se situează mai aproape de literatura realistă, e ceva mai bine realizată în privinţa personajelor şi a intrigii şi reprezintă o încheiere rezonabilă pentru această antologie.

Ce ar fi de adăugat? Destul de multe, probabil.

Exemplarele tipărite sînt cartonate. Hîrtia din interior e mediocră. Tehnoredactarea e destul de bună (dar nu e nevoie să mă credeţi pe cuvînt, întrucît nu sînt expert în acest domeniu).

Redactarea literară, în schimb, este slabă, aşa cum atestă erorile de punctuaţie (destule virgule între subiect şi predicat), de ortografie ("aşează" în loc de "aşază", ca să dau numai un exemplu), de morfologie şi de sintaxă. Poate că de vină pentru carenţele de redactare o fi chiar redactorul literar care... lipseşte de pe pagina tehnică. Mai precis, nimeni nu pare să fi fost desemnat "redactor literar", "lector" sau "corector".

Două consecinţe ilare ale acestei abordări creative a redactării literare puteţi citi mai jos:

"Aveam o întreagă oaste, armuri orbitoare în lumina albă, săbii scoase din teacă, emiţând urlete de durere." (p. 70). Din propoziţia asta înţeleg că săbiile emiteau urlete.

Respectiv:

"Balconul arhitectului nu suferise nicio modificare în cei opt ani de când se mutase acolo, deşi îşi spunea periodic că ar trebui să înlocuiască balustrada ruginită şi să se ocupe de tencuiala căzută şi de igrasie." (p. 185) Din fraza asta înţeleg că balconul "se mutase", "îşi spunea", "ar trebui să înlocuiască" şi ar trebui "să se ocupe".

Concluziile ar fi după cum urmează:

Într-o antologie de proză fantastică nu au ce căuta eseurile, proza realistă, memoriile sau scenetele dramatice. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Într-o antologie e de dorit să apară o prefaţă care să prezinte tema, participanţii, lucrările antologate şi care eventual să îi incite pe cititori să continue lectura. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Într-o antologie e de preferat ca fiecare prezentare de autor să conţină şi cîteva cuvinte bine alese despre proza care urmează. (Asta în cazul în care antologatorul ştie ce face.)

Un volum oferit contra cost nu trebuie să-i silească pe cititori să îşi aducă de acasă cunoştinţele de ortografie, de punctuaţie, de morfologie şi de sintaxă pentru a suplini absenţa redactorului literar, a lectorului şi a corectorului. (Asta în cazul în care editorul ştie ce face.)

Eu, unul, sînt foarte mulţumit pentru faptul că am primit cadou un exemplar din această antologie. Probabil că, dacă aş fi achiziţionat-o contra cost, nu mi-aş fi iertat niciodată o asemenea cheltuială nejustificată. Pentru că viaţa e prea scurtă ca să irosim timpul şi banii...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)