Îngeri cu fese murdare

Pe cînd eram tînăr, generaţiile mai vîrstnice, educate cu treeware, ne scorniseră nouă, celor născuţi cu mobilul în mînă, porecla de googoligofreni. Ca destule alte porecle, era în primul rînd o insultă, apoi o hiperbolă, dar ascundea şi un grăunte de adevăr. Fireşte că noi, googoligofrenii, aveam avantaje la care neandertalienii cărunţi, cu fetişul lor legat de informaţiile tipărite pe copaci morţi, nici nu visau.

Cînd eram adolescent, orice eveniment făcea valuri pe Twitter. Cînd venea cîte-un cutremur, zeci de milioane de oameni din zona afectată filmau cu digicamerele de pe telefoanele mobile şi încărcau filmele pe Twitter în timp real, iscînd unde concentrice de informaţii care urmau stîrns undele seismice. Care şoarece de bibliotecă, cu tiparul lui, ar fi fost în stare să facă aşa ceva?

La fel era şi cu tornadele, cu alegerile, cu avalanşele sau cu cîte-o revoluţie de catifea. Se filma tot, se încărca pe net şi se comenta într-o babilonie voioasă. Clic aici ca să hrăniţi copiii, să ajutaţi victimele, să salvaţi ursuleţii panda, să donaţi pentru pădurile ecuatoriale. Acum puteţi dona şi de pe telefonul mobil cu un SMS, ne anunţau organizaţiile de binefacere. Puteau şoarecii de bibliotecă să facă aşa ceva cu hîrţoagele lor?

Nu puteau...

Dar, cu aceeaşi uşurinţă, puteam să bagatelizăm, distorsionînd imaginile şi filmele cu numai cîteva clicuri pe butoane. Se făceau poze cu urşi polari ghemuiţi pe sloiuri minuscule - repede un şmecher făcea un afiş cu comentariul: "Dă-i în pana mea de urşi polari!" Ne amuzam, puneam afişul ca fundal pe laptop sau pe telefonul mobil, iar după o zi-două ne alegeam altul. Dacă era deosebit de spiritual comentariul care însoţea poza, trimiteam afişul electronic mai departe prietenilor din listele de pe site-urile de socializare - sute şi mii de necunoscuţi pe care probabil n-aveam să-i întîlnim niciodată, dar pe care simţeam obligaţia să-i amuzăm zilnic cu ceva neobişnuit. În fond, şi ei ne amuzau cu lucruri la fel de ieşite din comun. Tot zilnic.

"Dă-i în pana mea de olandezi, că dacă mai înaintau mult cu polderele-alea ale lor ajungeau în Marea Britanie! Las' să-i inunde!"

"Dă-i în pana mea de texani, că dacă şi-au făcut case în calea tornadelor o s-ajungă în Ţara lui Oz!"

Ne-am amuzat ani în şir, documentînd şi ridiculizînd o schimbare climatică majoră şi dispariţia a nenumărate specii de animale. Mai donam cu cîte-un clic, mai caricaturizam cu cîte-un Photoshop, mai contribuiam cu un comentariu superficial la desensibilizarea tuturor celor cărora le trimiteam e-mail-uri şi SMS-uri şi prezentări PowerPoint.

Şi, amuzîndu-ne unii pe alţii, n-am băgat de seamă cînd deversările chimice au exterminat planctonul, sau cînd topirea calotelor polare a schimbat ireversibil salinitatea şi nivelul oceanului planetar, sau cînd uraganele şi tornadele au căpătat frecvenţe şi intensităţi fără egal în istorie.

Au căzut şi digurile care apărau Manhattan, nu numai cele care apărau Olanda. Ei, şi ce? Bancherii de pe Wall Street să mai umfle preţul împrumuturilor şi să-l folosească pe post de colac! Uite poze în timp real! Donează aici cu un clic!

S-a inundat şi Los Angeles, nu numai Veneţia. Ha! Ha! Ha! Să-i filmeze ăia de la Hollywood, ca să nu mai dea banii pe efecte speciale cînd or turna următorul film cu dezastre! Avem şi noi filmuleţe făcute cu digicamul. Le găsiţi pe YouTube. Clic aici ca să donaţi.

Şi destui dintre noi au crezut că, dacă se topesc calotele polare, va fi mai bine pentru toată lumea, căci companiile petroliere vor putea extrage ţiţei din Alaska şi din Siberia şi din Antarctica. Numai că echipamentul de foraj trebuia transportat cumva acolo...

Cu avioane? De la an la an, numărul accidentelor aviatice a crescut exponenţial, în paralel cu frecvenţa uraganelor.

Cu nave? Uraganele au înghiţit şi vapoare, nu numai avioane. Parcă din an în an erau mai hămesite.

Cu sănii trase de cîini? Gheaţă şi zăpadă nu mai erau nici la poli. Cîinii nu mai aveau pe ce trage săniile.

Şi aşa, în cîteva decenii, ne-am pomenit că zonele de coastă şi cîmpiile joase au fost inundate, ariile cel mai dens populate au fost devastate de uragane, reţeaua internaţională de transport aerian şi maritim a fost decimată, iar noi, googoligofrenii, cîţi am mai rămas, ne-am amuzat în continuare cu tot felul de poze şi filmuleţe colorate însoţite de comentarii care de care mai amuzante. "E sfîrşitul lumii, dar efectele speciale fac toţi banii!"

Parcă nici reţelele noastre mobile nu mai mergeau chiar aşa bine, că antenele celulelor erau trăsnite sau doborîte de furtuni mai des decît putea personalul de întreţinere să le repare sau să le înlocuiască. Nici pozele pe care ni le trimiteam unii altora nu mai erau aşa amuzante, că bărboşii cu preşu-n cap de prin Orient fuseseră înlocuiţi inconfortabil de des cu nişte refugiaţi climatici din Florida, din Amsterdam, din Barcelona şi din Sydney. Din ce în ce mai des, refugiaţii climatici nespălaţi şi nebărbieriţi, îngrămădiţi în bărcuţe sau afundaţi pînă la genunchi în ape mocirloase eram chiar noi, googoligofrenii.

Şi a fost prea tîrziu ca să mai facem ceva. Nici dacă dădeam clic aici ca să donăm cu un SMS nu mai ajuta cu mare lucru. Cum nici pe şoarecii de bibliotecă nu i-au ajutat pînă la urmă toate hîrţoagele lor. Am ţinut cu toţii morţiş, pînă în ultima clipă, să facem naveta la distanţe mai mari cu automobile mai mari, să zburăm mai des şi mai departe, preferabil cu avionul personal, să cumpărăm produse de peste mări şi ţări mai degrabă decît din vecinătate şi să nu ne gîndim prea des în ce măsură toate astea otrăveau aerul şi apa şi ţărîna zi de zi, an de an. Ne-am afundat cu toţii în propria mizerie, năclăiţi de consecinţele propriilor alegeri, fără să ne mai putem ridica, asemenea unor îngeri căzuţi. Îngeri cu fese murdare.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)