"Copyright"

(Despre aplicarea judicioasă a legii drepturilor de autor)

Reporter: Stăm de vorbă cu Mircea şi Cornel, cei doi români care au îngenuncheat corporaţia americană Bonsanto. Cornel, cum ţi-a venit ideea care a stat la temelia acestei campanii de succes?

Cornel: De fapt, a fost ideea lui Mircea...

Mircea: Pe care am avut-o într-o discuţie cu Cornel.

Cornel: Da, a fost acum cîţiva ani, înainte să se încheie al doilea deceniu al secolului. Eram în vizită la Mircea şi i-am spus cum corporaţia Bonsanto a pus patent pe genomul vacilor. Nu pe al unor vaci modificate genetic, cum patentaseră grînele super-productive la sfîrşitul secolului trecut, ci pur şi simplu pe genomul vacilor deja existente. Şi, practic, o dată ce le-a fost recunoscut dreptul de autor asupra codului genetic al vacilor, chit că nu-l creaseră ei, ci numai fuseseră primii care să se gîndească să-l patenteze, ăştia de la corporaţia Bonsanto şi cu avocaţii lor puteau să dea în judecată orice fermier, orice fermă zootehnică, orice restaurant chiar, pe motiv că au vite sau carne de vită fără să le plătească lor drepturi de autor.

Mircea: Ca un act de piraterie informaţională aplicat codului genetic, cum ar fi.

Reporter: Înţeleg.

Mircea: E, cînd am auzit asta de la Cornel, am zis: "Păi atunci punem şi noi patent pe molecula apei, că sîntem primii care s-au gîndit la aşa ceva!"

Reporter: Chiar aşa?

Cornel: Da, şi mie mi s-a părut o idee absolut genială. Am pus mînă de la mînă cu Mircea, am făcut o firmă, Mircea & Cornel Proprietăţi Intelectuale SRL, şi am depus cerere de patent pentru molecula apei la forurile competente.

Mircea: Cam în şase luni am reuşit să patentăm molecula apei. A fost o groază de alergat cu tot felul de acte, iar birocraţia e infernală. Dar am reuşit pînă la urmă.

Reporter: Şi care a fost pasul următor?

Mircea: Am contactat o firmă de avocatură specializată în dreptul proprietăţii intelectuale şi am făcut contract cu cei de acolo în vederea iniţierii unei acţiuni judecătoreşti împotriva corporaţiei Bonsanto.

Cornel: Că noi n-aveam atunci banii necesari pentru o acţiune de asemenea anvergură, vă daţi seama...

Reporter: Desigur.

Mircea: E, şi pe urmă am început o acţiune discretă de colectare a probelor din fermele Bonsanto.

Cornel: Ei patentaseră deja genomul vacilor de ceva timp...

Mircea: De cîţiva ani buni...

Cornel: Şi, pe motiv că li se încălcau drepturile de autor asupra genomului bovin, ruinaseră deja mii de fermieri şi sute de ferme zootehnice din America de Nord, inclusiv unele de mare anvergură.

Reporter: Şi cum aţi colectat probe?

Mircea: Mă tem că nu vă putem oferi detalii concrete...

Cornel: E posibil să folosim metodele acestea şi cu alte ocazii.

Reporter: Înţeleg.

Mircea: Dar, în principiu, cum destui dintre micii fermieri ruinaţi ajunseseră să lucreze în fermele zootehnice trecute acum în proprietatea corporaţiei Bonsanto, nu a fost chiar imposibil să-i rugăm să colecteze probe pentru noi.

Cornel: Fotografii, probe chimice, lucruri din acestea...

Reporter: Şi colaboratorii dumneavoastră nu au întîmpinat dificultăţi în colectarea probelor?

Cornel: Ba bine că nu!

Mircea: Ăştia de la Bonsanto aveau camere de supraveghere peste tot în fermele zootehnice. Dar ne-am ales nişte colaboratori motivaţi şi s-au descurcat.

Reporter: Cum s-au desfăşurat lucrurile la tribunal?

Mircea: Păi, ne-am ales şi tribunalul cu grijă.

Cornel: Da, ne-am ferit de organismele internaţionale de arbitraj pentru că, de regulă, în conflictele dintre guverne naţionale şi corporaţii multinaţionale, dau cîştig de cauză multinaţionalelor.

Mircea: Nu că am fi reprezentat vreun guvern naţional, dar orişicît...

Reporter: Şi, în condiţiile acestea, aţi preferat tribunalul internaţional de la Haga?

Mircea: Absolut!

Cornel: Da, ne-am adresat tribunalul internaţional de la Haga. Bine, n-o să ne apucăm acum să vă povestim în detaliu ce şi cum a fost la primul proces...

Mircea: Presa a relatat pe larg atunci, la cald, cum se spune...

Cornel: Dar a fost memorabil cînd am început să aducem probe şi martori. Mostre din apa cu care erau adăpate vacile în fermele Bonsanto...

Mircea: Mostre de vapori de apă din aerul de la ferme...

Cornel: Mostre de urină de la vaci - pînă şi acolo se găseau molecule din substanţa pe care am patentat-o!

Reporter: Fascinant!

Mircea: Şi au încercat ei la început să pretindă că a fost un accident, că era un caz izolat, că numai la o fermă...

Cornel: Subtrefugii de-astea ieftine.

Mircea: Dar le-am demonstrat cu probe că la sute dintre fermele lor se utilizează, ba chiar se produce în cantităţi semnificative, substanţa patentată de noi - e drept, uneori în amestec cu alte substanţe.

Cornel: Şi asta fără să ne plătească drepturi de autor corporaţia Bonsanto, vă daţi seama!

Reporter: Cum au reacţionat reprezentanţii corporaţiei la prezentarea probelor?

Mircea: Pe unii dintre ei i-a apucat plînsul în instanţă.

Cornel: Iar asistentele noastre atunci, pe loc, le-au luat mostre de lacrimi, le-au analizat şi au demonstrat că, sfidînd atît instanţa cît şi legislaţia internaţională a drepturilor de autor, directorul pentru relaţii cu publicul, directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie produceau apă în tribunal.

Mircea: La nevoie, am fi putut obţine probe suplimentare urmărindu-i în pauze, la toalete, dar am preferat să le respectăm intimitatea şi să nu încălcăm limitele decenţei.

Reporter: Lăudabil.

Cornel: Oricum, probele deja existente erau covîrşitoare.

Mircea: Sentinţa tribunalului a fost în favoarea noastră.

Reporter: Şi corporaţia?

Cornel: A făcut apel, fireşte.

Mircea: Numai că, dacă tot făcuserăm firmă şi alergaserăm cu acte şi cu taxe şi cu tot felul de proceduri, n-am patentat numai molecula apei, ci şi alte molecule.

Reporter: Şi cum aţi procedat la apel?

Cornel: Tot cu probe, tot cu martori, numai că, de această dată, am demonstrat că atît vacile corporaţiei Bonsanto cît şi angajaţii acesteia, ba chiar şi acţionarii ei, produceau dioxid de carbon.

Mircea: Fără să ne plătească drepturi de autor, desigur.

Cornel: Un act imoral de piraterie, o încălcare grosolană a proprietăţii noastre intelectuale, vă daţi seama!

Mircea: Nu toţi oamenii cresc vite sau consumă carne de vită, ca să încalce patentele corporaţiei Bonsanto. Cornel preferă carnea de pui, spre exemplu...

Cornel: Iar Mircea e vegetarian...

Mircea: Dar vitele, angajaţii şi acţionarii corporaţiei Bonsanto produceau apă în fiecare zi şi dioxid de carbon în fiecare minut, chiar şi în timp ce se judeca apelul, încălcînd astefel proprietatea noastră intelectuală!

Reporter: Şi care a fost rezultatul apelului?

Cornel: A fost un proces lung, cu zeci de martori şi mii de probe, dar l-am cîştigat şi pe acesta.

Mircea: Firma de avocatură care ne reprezintă în continuare a fost şi atunci la mare înălţime.

Cornel: Am menţiona numele firmei, însă chiar cei de acolo ne-au avertizat că am putea să fim amendaţi pentru publicitate mascată.

Reporter: Da, ar fi un oarecare risc în acest sens...

Mircea: Şi în urma apelului, corporaţia Bonsanto a rămas să ne plătească nişte daune astronomice.

Cornel: Numai că au făcut recurs.

Reporter: Şi de data asta cum aţi procedat?

Mircea: Am luat-o de la capăt, cu probele, cu martorii. De această dată, pe lîngă producţia ilicită de apă şi de dioxid de carbon, am adus în discuţie şi producţia de gaz metan. Că şi molecula asta o patentaserăm...

Cornel: Da, a fost mai dificil pentru colaboratorii noştri să capteze mostre de la coada vacii...

Mircea: Sau din toaletele clădirilor administrative ale corporaţiei Bonsanto...

Cornel: Dar, cum aveam o armată întreagă de colaboratori, am mers şi de această dată la tribunal cu probe covîrşitoare.

Reporter: Cum au reacţionat reprezentanţii corporaţiei atunci cînd au fost confruntaţi cu această avalanşă de probe incriminatoare?

Mircea: Le-a venit să plîngă din nou, dar s-au abţinut pentru că ştiau că lacrimile pot fi folosite ca probă în instanţă împotriva lor.

Cornel: În schimb, preşedintele consiliului de administraţie a făcut o criză de nervi cînd a devenit clar pînă şi pentru el că pierduseră recursul.

Reporter: Ce a avut de spus?

Mircea: Cînd i-a sărit muştarul, a ţipat că, după regulile astea, n-o să mai poată nici să tragă un pîrţ la el în companie.

Cornel: Şi Mircea l-a corectat imediat.

Mircea: Da, i-am zis că n-o să mai poată să tragă un pîrţ la el acasă, în maşină, pe stradă sau oriunde se va duce, nu numai la el în companie, fără să ne plătească drepturi de autor.

Reporter: Pentru că gazele...

Mircea: Exact! Gazele intestinale au în compoziţie şi gaz metan.

Cornel: Atît vitele cît şi angajaţii corporaţiei Bonsanto, ba chiar şi cadrele de conducere şi acţionarii, produceau zilnic gaz metan fără autorizaţia noastră. Era o încălcare sistematică a proprietăţii intelectuale.

Reporter: Şi preşedintele consiliului de administraţie ce a mai avut de declarat cînd s-a înfuriat?

Cornel: A, păi ne-a ţinut o tiradă cam incoerentă despre faptul că patentele ar trebui să protejeze proprietatea intelectuală asupra unor invenţii, concepte, tehnologii sau informaţii nou-create, nu asupra unora vechi, deja existente, şi în nici un caz asupra unor lucruri comune, de care beneficiază întreaga omenire dintotdeauna.

Mircea: La care Cornel i-a zis... De fapt, spune-i tu.

Reporter: Ce anume i-aţi replicat?

Cornel: I-am zis aşa: "Păi, n-aţi început chiar dumneavoastră, cînd aţi patentat genomul bovin? Că doar n-a creat corporaţia Bonsanto prima vacă, prin inginerie genetică! Vreţi să-i daţi în judecată pe unii şi pe alţii pentru că vă încalcă aşa-zisele drepturi de autor pentru un cod genetic pe care nu l-aţi făcut voi? Lasă că vă dăm şi noi în judecată pentru că folosiţi şi produceţi molecule pe care avem noi copyright! Să vedem dacă vă convine!"

Reporter: Chiar aşa?

Cornel: Exact aşa. Au pierdut şi recursul şi i-am uscat de bani.

Mircea: Practic, i-am dus la sapă de lemn şi, după toţi anii ăştia de procese şi de plătit amenzi, au ajuns la faliment, cît erau ei de mari şi tari.

Reporter: Şi, dacă aţi avut cîştig de cauză şi v-aţi îmbogăţit, v-aţi retras din activitate?

Cornel: Dimpotrivă! Am patentat alfabetul latin, cifrele arabe...

Mircea: Şi numerotarea în baza doi...

Cornel: Da, şi codul binar, iar acum vrem să dăm în judecată firmele producătoare de software care folosesc proprietatea noastră intelectuală şi produc programe pentru calculatoare, programe pe care apoi le vînd fără să ne achite drepturi de autor.

Mircea: Atît limbajele de programare, care folosesc alfabetul latin şi cifrele arabe, cît şi codul-maşină, care foloseşte sistemul binar, practic piratează proprietatea noastră intelectuală.

Cornel: Şi asta e o încălcare sistematică, la scară globală, a legilor internaţionale asupra drepturilor de autor.

Mircea: Numai că n-o să stăm cu mîinile-n sîn, nici n-o să tolerăm la nesfîrşit pirateria informaţională.

Cornel: Nu este admisibil ca diverse corporaţii multinaţionale să profite pe căi ilicite de pe urma alfabetului nostru şi a cifrelor noastre.

Mircea: Nanosoft, păzea că venim!

A consemnat Florin Pîtea

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Vara nu-i ca iarna

De pe blogul vechiului meu prieten, editorul Horia Nicola Ursu, tocmai am aflat că urmează ca la tîrgul de carte Gaudeamus să apară, sub egida Millennium Books, numărul 2 (Vara) al revistei Galileo. Din sumar vor face parte proze de Nicola Griffith, Ştefana Czeller, Lucius Shepard, Michael Swanwick, Marian Truţă şi Costi Gurgu, articole de Robert Silverberg, Mircea Opriţă şi Cory Doctorow, dar şi schiţa "Vînătoarea de sfincşi" a subsemnatului, distinsă anul trecut cu un premiu pe AtelierKULT. Conform aceleiaşi surse, Galileo 2 va fi disponibil pentru vînzare la standul nr.32 de la parterul pavilionului central de la Romexpo.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Îngeri cu fese murdare

Pe cînd eram tînăr, generaţiile mai vîrstnice, educate cu treeware, ne scorniseră nouă, celor născuţi cu mobilul în mînă, porecla de googoligofreni. Ca destule alte porecle, era în primul rînd o insultă, apoi o hiperbolă, dar ascundea şi un grăunte de adevăr. Fireşte că noi, googoligofrenii, aveam avantaje la care neandertalienii cărunţi, cu fetişul lor legat de informaţiile tipărite pe copaci morţi, nici nu visau.

Cînd eram adolescent, orice eveniment făcea valuri pe Twitter. Cînd venea cîte-un cutremur, zeci de milioane de oameni din zona afectată filmau cu digicamerele de pe telefoanele mobile şi încărcau filmele pe Twitter în timp real, iscînd unde concentrice de informaţii care urmau stîrns undele seismice. Care şoarece de bibliotecă, cu tiparul lui, ar fi fost în stare să facă aşa ceva?

La fel era şi cu tornadele, cu alegerile, cu avalanşele sau cu cîte-o revoluţie de catifea. Se filma tot, se încărca pe net şi se comenta într-o babilonie voioasă. Clic aici ca să hrăniţi copiii, să ajutaţi victimele, să salvaţi ursuleţii panda, să donaţi pentru pădurile ecuatoriale. Acum puteţi dona şi de pe telefonul mobil cu un SMS, ne anunţau organizaţiile de binefacere. Puteau şoarecii de bibliotecă să facă aşa ceva cu hîrţoagele lor?

Nu puteau...

Dar, cu aceeaşi uşurinţă, puteam să bagatelizăm, distorsionînd imaginile şi filmele cu numai cîteva clicuri pe butoane. Se făceau poze cu urşi polari ghemuiţi pe sloiuri minuscule - repede un şmecher făcea un afiş cu comentariul: "Dă-i în pana mea de urşi polari!" Ne amuzam, puneam afişul ca fundal pe laptop sau pe telefonul mobil, iar după o zi-două ne alegeam altul. Dacă era deosebit de spiritual comentariul care însoţea poza, trimiteam afişul electronic mai departe prietenilor din listele de pe site-urile de socializare - sute şi mii de necunoscuţi pe care probabil n-aveam să-i întîlnim niciodată, dar pe care simţeam obligaţia să-i amuzăm zilnic cu ceva neobişnuit. În fond, şi ei ne amuzau cu lucruri la fel de ieşite din comun. Tot zilnic.

"Dă-i în pana mea de olandezi, că dacă mai înaintau mult cu polderele-alea ale lor ajungeau în Marea Britanie! Las' să-i inunde!"

"Dă-i în pana mea de texani, că dacă şi-au făcut case în calea tornadelor o s-ajungă în Ţara lui Oz!"

Ne-am amuzat ani în şir, documentînd şi ridiculizînd o schimbare climatică majoră şi dispariţia a nenumărate specii de animale. Mai donam cu cîte-un clic, mai caricaturizam cu cîte-un Photoshop, mai contribuiam cu un comentariu superficial la desensibilizarea tuturor celor cărora le trimiteam e-mail-uri şi SMS-uri şi prezentări PowerPoint.

Şi, amuzîndu-ne unii pe alţii, n-am băgat de seamă cînd deversările chimice au exterminat planctonul, sau cînd topirea calotelor polare a schimbat ireversibil salinitatea şi nivelul oceanului planetar, sau cînd uraganele şi tornadele au căpătat frecvenţe şi intensităţi fără egal în istorie.

Au căzut şi digurile care apărau Manhattan, nu numai cele care apărau Olanda. Ei, şi ce? Bancherii de pe Wall Street să mai umfle preţul împrumuturilor şi să-l folosească pe post de colac! Uite poze în timp real! Donează aici cu un clic!

S-a inundat şi Los Angeles, nu numai Veneţia. Ha! Ha! Ha! Să-i filmeze ăia de la Hollywood, ca să nu mai dea banii pe efecte speciale cînd or turna următorul film cu dezastre! Avem şi noi filmuleţe făcute cu digicamul. Le găsiţi pe YouTube. Clic aici ca să donaţi.

Şi destui dintre noi au crezut că, dacă se topesc calotele polare, va fi mai bine pentru toată lumea, căci companiile petroliere vor putea extrage ţiţei din Alaska şi din Siberia şi din Antarctica. Numai că echipamentul de foraj trebuia transportat cumva acolo...

Cu avioane? De la an la an, numărul accidentelor aviatice a crescut exponenţial, în paralel cu frecvenţa uraganelor.

Cu nave? Uraganele au înghiţit şi vapoare, nu numai avioane. Parcă din an în an erau mai hămesite.

Cu sănii trase de cîini? Gheaţă şi zăpadă nu mai erau nici la poli. Cîinii nu mai aveau pe ce trage săniile.

Şi aşa, în cîteva decenii, ne-am pomenit că zonele de coastă şi cîmpiile joase au fost inundate, ariile cel mai dens populate au fost devastate de uragane, reţeaua internaţională de transport aerian şi maritim a fost decimată, iar noi, googoligofrenii, cîţi am mai rămas, ne-am amuzat în continuare cu tot felul de poze şi filmuleţe colorate însoţite de comentarii care de care mai amuzante. "E sfîrşitul lumii, dar efectele speciale fac toţi banii!"

Parcă nici reţelele noastre mobile nu mai mergeau chiar aşa bine, că antenele celulelor erau trăsnite sau doborîte de furtuni mai des decît putea personalul de întreţinere să le repare sau să le înlocuiască. Nici pozele pe care ni le trimiteam unii altora nu mai erau aşa amuzante, că bărboşii cu preşu-n cap de prin Orient fuseseră înlocuiţi inconfortabil de des cu nişte refugiaţi climatici din Florida, din Amsterdam, din Barcelona şi din Sydney. Din ce în ce mai des, refugiaţii climatici nespălaţi şi nebărbieriţi, îngrămădiţi în bărcuţe sau afundaţi pînă la genunchi în ape mocirloase eram chiar noi, googoligofrenii.

Şi a fost prea tîrziu ca să mai facem ceva. Nici dacă dădeam clic aici ca să donăm cu un SMS nu mai ajuta cu mare lucru. Cum nici pe şoarecii de bibliotecă nu i-au ajutat pînă la urmă toate hîrţoagele lor. Am ţinut cu toţii morţiş, pînă în ultima clipă, să facem naveta la distanţe mai mari cu automobile mai mari, să zburăm mai des şi mai departe, preferabil cu avionul personal, să cumpărăm produse de peste mări şi ţări mai degrabă decît din vecinătate şi să nu ne gîndim prea des în ce măsură toate astea otrăveau aerul şi apa şi ţărîna zi de zi, an de an. Ne-am afundat cu toţii în propria mizerie, năclăiţi de consecinţele propriilor alegeri, fără să ne mai putem ridica, asemenea unor îngeri căzuţi. Îngeri cu fese murdare.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)