În august 2010, am descărcat, imprimat şi citit de pe site-ul autorului cel mai recent roman al lui Cory Doctorow, For the Win (Editura Harper Voyager, Londra, 2010). L-am parcurs cu mare interes şi iată ce am aflat:
Acţiunea romanului este plasată într-un viitor apropiat care, în frumoasa tradiţie a subgenului cyberpunk, este o versiune deghizată a prezentului. Tema este aceea a utilizării jocurilor de pe Internet pentru scopuri economice şi organizarea lucrătorilor din această industrie. Căci, dacă în unele ţări de pe glob adolescenţi şi tineri sînt plătiţi ca să participe zilnic la jocuri online, iar rezultatele eforturilor lor sînt transformate în profit de către angajatorii lor, jocurile nu mai sînt... de joacă. Mai ales nu cînd angajatorii îi intimidează, agresează sau torturează pe angajaţi, iar condiţiile de lucru sînt mizere.
Dacă în primul său roman pentru adolescenţi, Little Brother (apărut recent şi la noi în traducerea doamnei Ana Veronica Mircea), Cory Doctorow a construit o naraţiune la persoana întîi, din perspectiva protagonistului, în For the Win naraţiunea este la persoana a treia şi se focalizează, rînd pe rînd, asupra mai multor personaje majore - un punct de vedere numit "omniscienţă selectivă multiplă".
Cum tema romanului este una de importanţă globală, personajele sale sînt din mai multe ţări. Unele, precum jucătorul profesionist Matthew Fong, sînt din China, altele, ca şefele de ghildă Mala şi Yasmin, sînt din India, altele, ca lidera sindicală Nor, sînt din Indonezia, iar altele, precum Leonard "Wei-Dong" Goldberg, sînt din Statele Unite ale Americii.
Personajele, chiar şi cele episodice, sînt construite convingător, fiecare avînd un fundal plauzibil, o reţea de relaţii, preocupări şi obiective, iar punctul de vedere ales îi permite naratorului să ne arate ceea ce simte, gîndeşte şi face fiecare dintre aceste personaje. Fireşte, cum cele mai multe dintre ele au o legătură sau alta cu universul jocurilor online, al Internetului, al telecomunicaţiilor globale şi al tehnologiei informaţionale, cunoştinţele lui Doctorow din aceste domenii se dovedesc foarte utile.
Pe de altă parte, evenimentele prezentate în roman, ca şi fundalul acestuia, nu ar fi fost atît de convingătoare dacă autorul nu s-ar fi documentat temeinic în legătură cu societatea contemporană din India, China şi Indonezia, iar nota de mulţumire de la finalul romanului sugerează că Doctorow a folosit cîteva zeci de surse de informaţii.
Ceea ce demonstrează foarte clar Cory Doctorow este că lumile virtuale ale jocurilor de pe Internet sînt strîns legate de lumea reală prin infrastructură, relaţii economice şi relaţii sociale, iar eforturile de organizare a unei Internaţionale a Lucrătorilor din Reţeaua Mondială sînt conectate cu eforturi similare pentru sindicalizarea muncitoarelor din fabricile chineze sau indoneziene. Foarte des, condiţiile de lucru şi trai din viitorul imaginar al lui Doctorow seamănă cu cele din realitatea descrisă de Naomi Klein în The Shock Doctrine.
Cum nici o carte nu e scrisă într-un vid cultural, For the Win conţine o mulţime de aluzii şi referiri, de la Alice în Ţara Minunilor la Mad Max şi de la Disneyland-ul îndrăgit de autor la World of Warcraft, precum şi vagi ecouri din Fructele mîniei de John Steinbeck şi din trilogia S.U.A. de John Dos Passos. (De acord, poate că, dintr-o înclinare pur subiectivă, nu mai pot citi o carte despre sindicalizare, greve, demonstraţii şi solidaritatea celor ce muncesc fără să mă gîndesc la aceste două lucrări celebre ale modernismului tîrziu.) Însă poate mai importantă decît reţeaua aceasta de referiri culturale este includerea de capitole explicative despre valute, economie, inflaţie, speculaţii financiare şi modul în care aceste lucruri ajung să se reflecte în jocurile online. Pentru că, dacă un joc de pe Internet a ajuns să aducă un miliard de dolari profit anual de la peste zece milioane de abonaţi, în economia mondială acel joc depăşeşte produsul intern brut şi populaţia unor ţări din lumea reală. Şi, cum For the Win este un roman destinat în primul rînd cititorilor tineri, e o lectură necesară pentru înţelegerea lumii în care trăim - online şi offline. Prin amabilitatea autorului, puteţi şi dumneavoastră să parcurgeţi For the Win integral şi gratuit, într-o largă gamă de formate, la adresa: http://craphound.com/ftw/download/. There is joy in sharing.
Desigur, imediat cum am terminat această carte, am început să parcurg un alt roman recent de-al lui Cory Doctorow, Makers. Însă despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)