'Wireless' (5) ('Exilaţi în Ciberia')

Efectul anesteziei locale începuse să-mi treacă pe cînd mă apropiam de o a doua poartă. Am remarcat, cu oarecare strîngere de inimă, că gardul din plasă metalică ce se întindea în stînga şi-n dreapta şoselei avea la capătul de sus cîteva rînduri de sîrmă ghimpată.

Din gheretă a ieşit un negru înalt care purta vesta de Kevlar pe pieptul gol. Avea muşchi masivi, lucioşi, ochelari de soare reflectorizanţi şi o beretă înclinată ştrengăreşte. Paznicul s-a apropiat şi-am coborît pe jumătate geamul lateral.

– ‘Neaţa, domnule, a zis.

– Bună dimineaţa. Sînt Al.

– Contractul, domnule.

Părea să folosească apelativul nu atît ca să-mi arate respect cît ca să mă ţină la respect. I-am dat plicul cu contractul. L-a scos, s-a uitat în fugă peste pagini, după care mi l-a restituit.

– Mulţumesc, i-am zis.

– Problemă, domnule. Colegul meu n-a lucrat destul de temeinic. Coborîţi.

Am coborît din maşină, aşa cum îmi spusese. Afară, aerul începuse să se încălzească.

– Cum adică, n-a lucrat destul de temeinic?

A întins arătătorul, cît pe ce să-mi atingă lobul urechii drepte.

– Ăsta, domnule. Colegii noştri de la radiolocaţii l-au detectat.

Mi-a indicat inelul de pe mîna dreaptă.

– Ăsta, domnule.

– Hei, stai puţin! Ăsta e-un sistem de monitorizare a celulelor din fluxul sanguin!

– Ţine legătura non-stop cu clinica la care aveţi asigurare, domnule, mă informă el imperturbabil.

A arătat, prin geamul portierei, GPS-ul de pe bord.

– Ăsta, domnule.

– Dar nu-l puteţi dezactiva! Cu asta se orientează maşina!

– Drumul duce drept la destinaţie, domnule. Şi n-am vrea să vă vină idei şi să plecaţi înainte de încheierea duratei pentru care aţi plătit. Vă reactivăm GPS-ul la întoarcere, domnule.

Păstrase un ton clar, calm, neutru, iar trăsăturile îi rămăseseră inexpresive, aşa încît nu mi-am dat seama dacă se amuza pe socoteala mea sau pur şi simplu îşi îndeplinea datoria. Am simţit cum, prin amorţeala anestezicului, în cap începea să-mi pulseze o durere surdă acolo unde Butch îşi făcuse de lucru cu bormaşina aceea mutantă.

– O să-mi extragi osteofonul? l-am întrebat. S-ar putea să fie o operaţie destul de delicată, pentru că e conectat direct la nervii auditivi.

– Nu vă faceţi probleme, domnule.

Mi-a apăsat după urechea dreaptă ceva metalic, rece, cam ca o brichetă. Am simţit o pişcătură.

– Gata, domnule.

Mi-am masat cu degetele locul unde mă pişcase.

– Ce-a fost asta? l-am întrebat.

– O descărcare electrică, domnule. Osteofonul a fost dezactivat permanent.

M-am simţit de-a dreptul alarmat.

– Sper că n-o să-mi distrugeţi şi inelul de monitorizare!

– Nici vorbă, domnule. Am să vă rog să mi-l predaţi şi-l veţi primi înapoi la plecare.

L-am privit cu atenţie. Nici de data asta nu părea să glumească.

– Păi, cum adică să ţi-l predau? E conectat la o venă.

Fără cuvinte, a scos dintr-un buzunar de la piept un plasture steril. Oftînd, am tras inelul de pe deget, iar paznicul mi-a bandajat imediat locul, după care a închis inelul într-o pungă etanşă.

– În două săptămîni, i-am zis, rana aceea minusculă o să se cicatrizeze.

– Inelul de monitorizare vă va deschide o altă venă, domnule.

A urcat în maşină, iar pe ecranul GPS a apelat un meniu şi-a format o combinaţie de comenzi. Ecranul s-a stins.

Paznicul a coborît din maşină şi s-a îndreptat către gheretă, jucîndu-se cu punguţa de plastic în care ţinea inelul meu.

– Şi dacă fac tetanos, sau mai ştiu eu ce?! am strigat în urma lui.

A întors capul şi mi-a aruncat o privire impasibilă peste umăr.

– Va trebui să aveţi grijă, domnule. Şedere plăcută.

Poarta a culisat, iar eu am pornit maşina şi-am plecat mai departe.