Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 3" (2018)

Imagine preluată de pe situl Comixology.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel de-al treilea volum al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2018). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1906, cu ocazia nunții fiicei președintelui T. D. Roosevelt la Casa Albă, circarul Harry Houdini îl alertează pe protagonist cu privire la cercuri în care se practică spiritismul. Roosevelt readună echipa formată din Annie Oakley, Thomas Edison, Jack Johnson, Monk Eastman și Harry Houdini, după care pornește investigația. Întrucât evenimentele implică morți-vii, Houdini le propune să solicite ajutorul unui tânăr expert în chestiuni oculte - scriitorul H. P. Lovecraft. Într-o experiență la limita decesului, Houdini află că, din secolul al XVII-lea, asupra familiei Roosevelt apasă un blestem, iar președintele, asistat de fiica sa, Alice, luptă eroic împotriva unei invazii de zombi și își salvează familia.

Deși mai condensat decât primele două volume ale seriei (doar patru fascicule, mai degrabă decât șapte, respectiv șase), Ride or Die a reprezentat o lectură captivantă și agreabilă. Pe de o parte, scenariul lui Adam Glass a conținut destule lovituri de teatru și dezvăluiri pentru a face lectura captivantă.

Pe de altă parte, grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb a fost la înălțime.

Volumul e completat de două introduceri semnate de Gabe Eltaeb și de Sal Cipriano (responsabilul cu casetele de dialog), de numeroase planșe care ilustrează trecerea de la schițe în creion la tuș, apoi la culoare și, în cele din urmă, la versiunea cu dialoguri, respectiv de explicații privind realizarea copertelor.

Am apreciat tehnoredactarea elegantă, pe aceeași linie cu cele două volume precedente din serie, tiparul de o calitate excelentă și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele volumului.

Dar cel mai mult (și probabil nu mă veți auzi remarcând asta prea des în ceea ce privește benzile desenate) m-a impresionat finalul, în care, succint, în câte o casetă, ni se arată destinul personajelor principale. Epilogul, plasat în 1933, sugerează și că Annie Oakley va asambla o nouă versiune a echipei, în care îi va racola pe Albert Einstein, pe Mae West și pe atletul Jesse Owens.

Însă poate că versiunea aceasta a grupului Rough Riders nu e menită să existe decât în imaginația cititorilor acestui roman grafic agreabil...

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 2" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Riders on the Storm (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2017). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1901, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii este grav rănit într-un atentat, iar vicepreședintele T. D. Roosevelt trebuie să adune echipa specială pentru a investiga dacă nu cumva atentatorul face parte dintr-o conspirație mai vastă. Astfel, îi reactivează pe Harry Houdini, pe Jack Johnson, pe gangsterul Monk Eastman și pe Thomas Alva Edison. Surprinzător, reapare Annie Oakley, care fusese ucisă la finalul volumului Give Them Hell. (Supus unui interogatoriu neoficial, Edison mărturisește că o înviase folosind tehnologie extraterestră.)

Investigația dezvăluie o mișcare anarhistă, însă și un plan de invazie britanic care ar trebui desfășurat, cu o vastă forță navală, prin... Marile Lacuri. La final, Theodore Roosevelt dejoacă invazia și devine președinte, pe când Edison își continuă jocul dublu, în parteneriat cu oligarhii.

Ca și în cazul primului volum, am apreciat atât scenariul semnat de Adam Glass, cât și grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb. Sal Cipriano, responsabil cu casetele de dialoguri și cu "efectele sonore", s-a dovedit din nou la înălțime.

M-au amuzat aparițiile unor personaje secundare, precum magnatul presei de scandal William Randolph Hearst, regina Victoria sau oligarhul J. P. Morgan.

De asemenea, am apreciat recuzita steampunk a personajelor - ochelari de protecție, măști, pistoale extravagante și așa mai departe.

În ceea ce privește prezentarea propriu-zisă a volumului, merită menționate atât calitatea excepțională a tiparului și a culorilor, cât și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele albumului.

Nu în ultimul rând, planșele de la începutul fiecăreia dintre cele șase secțiuni ale volumului sunt frumos realizate, iar galeria de coperte de la finalul volumului este și ea mult peste medie.

Adăugați la toate cele de mai sus o interesantă introducere semnată de artistul grafic Patrick Olliffe și veți înțelege de ce, după ce am terminat de citit Riders on the Storm, am decis să îl păstrez în colecție... după care am început imediat să parcurg volumul al treilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die.

Însă despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 1" (2016)

Imagine preluată de pe situl The Hall of Comics

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic steampunk intitulat: Rough Riders Volume 1 - Give Them Hell (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2016). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

În 1898, Theodore Roosevelt primește misiunea de a investiga explozia unui vapor american în Cuba. Pentru acest scop, pe lângă un regiment de voluntari, protagonistul adună și o echipă de experți alcătuită din pistolara Annie Oakley, circarul Harry Houdini, boxeurul Jack Johnson și inventatorul Thomas Alva Edison. Investigația dezvăluie că, într-o tabără secretă din golful Guantanamo, se află făpturi extraterestre, inclusiv niște paraziți extrem de periculoși. Din păcate, oligarhii care îl trimiseseră în misiune pe protagonist îl obligă să păstreze tăcerea.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de această istorie alternativă ireverențioasă. (În realitate, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, T.D. Roosevelt a condus un regiment de voluntari, Rough Riders, în războiul americano-spaniol, iar unul dintre cei care l-au însoțit în Cuba a fost scriitorul Stephen Crane.)

De asemenea, am fost încântat să regăsesc printre personajele secundare oligarhi precum Cornelius Vanderbilt, John Rockefeller, J. P. Morgan și Andrew Carnegie sau mistici precum Grigori Rasputin.

Pe de altă parte, întrucât Rough Riders este un roman grafic, nu m-am mirat să îl văd pe T.D. Roosevelt prezentat ca un proto-Batman, care ziua discută cu politicieni și cu oameni de afaceri, iar noaptea vine în ajutorul celor năpăstuiți sau aflați în pericol. (Doar că, în loc de Batmobil, călătorește cu un dirijabil.)

Scenariul realizat de Adam Glass (care a scris și introducerea) mi s-a părut captivant și alert. Poate, pe alocuri, dialogurile unor personaje au fost ușor forțate (în special unele dintre replicile lui Houdini), însă trebuie avut în vedere că Rough Riders e un produs destinat divertismentului, nu un tratat de istorie.

Grafica realizată de Patrick Olliffe mi s-a părut cel puțin egală cu cea din Legenderry (de pildă), netă și elegantă. Culorile vii aplicate de Gabe Eltaeb  au adăugat mult la efectul de ansamblu, iar casetele de dialog și "efectele sonore" plasate strategic de Sal Cipriano au contribuit la completarea unui album BD consistent, mult peste medie.

Firește, poate că unii dintre dumneavoastră vor argumenta că echipa aceasta de figuri istorice nu e decât o versiune americană a Ligii domnilor extraordinari. Dar trebuie amintit aici că atât Liga domnilor extraordinari cât și predecesorii săi, Watchmen, sunt comentarii intertextuale pe marginea echipei de supereroi Justice League of America. (Căci nimeni nu creează într-un vid cultural.)

Fără a considera că Rough Riders este o capodoperă, am citit primul volum cu plăcere, l-am adăugat la colecție și, imediat după aceea, am început să îl parcurg pe cel de-al doilea, Riders on the Storm.

Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Michael Whelan, "Beyond Science Fiction" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

La jumătatea lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea vechiului meu prieten Adrian Sabău, am primit cadou un exemplar dintr-un album intitulat: Beyond Science Fiction - The Alternative Realism of Michael Whelan (colecția The Carnival of Astounding Art, editura Baby Tattoo, Los Angeles, CA, 2017). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

Introducerea, intitulată "Lumina de la începutul tunelului", îi aparține editorului Bob Self și încurajează cititorii, într-un stil flamboaiant, să viziteze lumile imaginare ale artistului grafic Michael Whelan.

"Cuvântul înainte", scris de un alt artist grafic, Robert Williams, prezintă câte ceva din biografia, formarea profesională și realizările domnului Whelan - distins cu douăsprezece premii Hugo pentru lucrări S.F. și cu trei premii Howard pentru lucrări fantastice. Domnul Williams explorează și falsa dihotomie dintre artele grafice "înalte" și ilustrația de carte pentru ca, în final, să sublinieze că, fără un sfert de veac de literatură S.F. de consum (cu ilustrațiile aferente), nu ar fi existat un program de explorare cosmică, nici aselenizările.

Urmează o secțiune amplă, "Multivers", în care sunt adunate, retrospectiv, lucrări din anii 1970, 1980, 1990 și de după anul 2000. Unele dintre picturile prezentate sunt lucrări originale, ce reflectă exclusiv viziunea artistului. Altele au fost create pentru a ilustra copertele unor cărți de E.R. Burroughs, H. P. Lovecraft, Joan D. Vinge, Anne McCaffrey, Fritz Leiber, Michael Moorcock, J. R. R. Tolkien, Isaac Asimov, Stephen King, Tad Williams, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre cei mai cunoscuți.

Secțiunea "Microvers" este mai modestă ca dimensiuni și prezintă o colecție de schițe, studii și crochiuri. Surprinzător de multe dintre acestea au un nivel de detaliu și o forță de sugestie similare cu cele ale lucrărilor "oficiale". Dintre acestea, "Peisaj extraterestru accidental" mi-a amintit, în mod plăcut, de unele dintre lucrările lui Roger Dean.

Volumul se încheie cu o schiță biografică, "Realismul alternativ al lui Michael Whelan", în care sunt prezentate principalele etape din cariera artistului, respectiv cu lista celor care au susținut acest proiect editorial.

Mărturisesc că am fost foarte plăcut impresionat de acest album retrospectiv. Pe de o parte, nu avusesem ocazia să văd lucrări de-ale domnului Michael Whelan reproduse integral color și în ultraînaltă definiție. (Și nivelul extraordinar de detaliu din lucrările sale justifică pe deplin calitatea tipografică superioară.) Pe de altă parte, cel puțin o lucrare de-a sa o văzusem în trecere, într-un episod al serialului Cosmos, prezentat de regretatul dr. Carl Sagan, și (puteți să mă credeți sau nu), mi-a rămas în memorie timp de patru decenii.

După ce am întors ultima filă a albumului Beyond Science Fiction, am rămas cu impresia distinctă că puțini artiști grafici contemporani din domeniul fantasticului sunt capabili (sau dornici) să lucreze în ulei sau în vopsele acrilice, pe pânză, la un asemenea nivel minuțios, fotorealist - poate cu excepția lui John Howe sau a lui Boris Vallejo. Respectul meu (deja considerabil) pentru artistul Michael Whelan a sporit, iar dorința mea de a parcurge sau a relua alte albume de artă fantastică din colecție s-a redeșteptat.

Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.

Michel Jeury, "L'Orbe et la roue" (1982)

Imagine preluată de pe situl Nos-livres.fr

Prin 1991, vechiul meu prieten Mirel Palada a făcut o excursie în Belgia și a revenit de acolo cu câteva cărți - între care cu un roman de Michel Jeury intitulat L'Orbe et la roue (colecția Le Livre de Poche, editura Robert Laffont, Paris, 1988). Atunci nu am citit-o (poate pentru că am preferat să parcurg Dune de Frank Herbert sau La Main gauche de la nuit de Ursula K. Le Guin, tot mulțumită lui Mirel), însă am păstrat în memorie ediția aceea de buzunar, apărută într-o colecție pe care o îngrijea scriitorul Gérard Klein.

Mulți ani mai târziu, în iulie 2010, am achiziționat un exemplar din acea ediție din colecția Le Livre de Poche, împreună cu zeci de alte volume, de la un anticariat din centrul Bucureștiului.

De parcurs, am izbutit însă să parcurg L'Orbe et la roue abia în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020, la aproape trei decenii după ce aflasem de existența ei.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonistul, Mark Jervann d'Angun, este resuscitat la zece milenii după deces, însă, întrucât refuză să i se schimbe numele, e trimis înapoi în universul-umbră. A doua sa resurecție are loc după alte douăzeci de milenii, timp în care întregul Sistem Solar a fost reconfigurat în Sfera lui Govan, o structură de mii de lumi artificiale. Societatea e divizată între inginerii care au construit Sfera și seniorii care o stăpânesc, populată de suboameni și parazitată de creaturi hibride precum sacii-telefon.

În conflictul dintre seniori și ingineri, protagonistul caută să îi salveze pe suboameni, oferindu-le botezul zeului-fără-nume, descoperă că, printr-o tehnolgie avansată, mintea lui a fuzionat cu a unei femei și cu a unui soldat, iar, în cele din urmă, sabotează planeta Faüde, pe care se găsea, ca să o elibereze din Sferă și să o trimită prin cosmos, împreună cu numeroșii ei sateliți, ca pe o astronavă.

Cu toate că romanul nu este foarte lung (377 de pagini în ediție de buzunar), mi s-a părut dezlânat, confuz și plictisitor. Impresia de ansamblu a fost că autorul a încercat să imagineze un viitor îndepărtat care să rivalizeze cu cel din The Instrumentality of Mankind de Cordwainer Smith - doar că modelul acela funcționa mai bine ca mozaic de povestiri și nuvele. Pe alocuri, am întâlnit câte o idee interesantă - precum episodul în care aristocrata Shamra Yon Nejer Aes preia moștenirea tatălui ei și trebuie să înghită pilule cu hărți miniaturale pentru a asimila noțiuni despre planetele pe care le va stăpâni.

Dar impresia de ansamblu nu este una favorabilă, iar L'Orbe et la roue nu a rămas multă vreme în colecția mea. Dealtfel, nici alte romane de Michel Jeury nu m-au impresionat în mod deosebit, însă despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri. 

François Schuiten & Benoît Peeters, "Les Cités obscures: livre 3" (2018)

Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk

În ianuarie 2019, mulțumită angajatelor de la librăria franceză Kiralina, am achiziționat un exemplar din volumul al treilea al integralei "Orașelor obscure" de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters - Les Cités obscures: livre 3 (editura Casterman, Paris, 2018). De citit, l-am citit încet-încet, în intervalul septembrie 2019 - ianuarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Volumul al treilea începe cu sfaturi adresate celor ce vor să viziteze lumea orașelor obscure - cu informații privitoare la portaluri de trecere, la obiective turistice, la cazare și așa mai departe.

Apoi este albumul alb-negru "L'Enfant penchée", povestea tinerei Mary von Rathen, fiica unui industriaș din Mylos, care, la ieșirea dintr-un tur de bâlci în orașul Alaxis, este înclinată. Astfel, începe o odisee stranie, amintind întrucâtva de Singur pe lume de Hector Malot, în care protagonista e trimisă la un pension privat, apoi fuge în Sodrovni, devine artistă de circ, zboară cu savantul Wappendorf într-un obuz tras de un tun uriaș, are o idilă de scurtă durată cu artistul pământean Augustin Desombres, ba chiar vizitează lumea noastră.

Urmează extrase din "Ghidul orașelor" despre metropolele Alaxis și Mylos, apoi o altă versiune a poveștii domnișoarei von Rathen, de această dată sub forma unei cărți ilustrate, pentru copii, intitulată "Mary la penchée".

Lui Augustin Desombres, care apăruse deja ca personaj secundar, îi este dedicat un întreg dosar - transcrierea unui radio-reportaj intitulat "L'affaire Desombres", extrase din jurnalul artistului și scenariul piesei radiofonice "Le musée A. Desombres".

Albumul următor inclus în sumar este o metaficțiune - arhivă a unui periodic ilustrat interurban, "L'Écho des cités", în care se regăsesc frânturi din aventurile unor personaje precum Axel Wappendorf, Eugène Robick, Mary von Rathen, Michel Ardan - dar și o apariție a căpitanului Nemo sau zvonuri despre scriitorul Jules Verne.

Ultimul album din acest volum, "L'Ombre d'un homme", are o tentă kafkaescă. Protagonistul, Albert Chamisso, este un tânăr căsătorit din orașul Blossfeldtstad și suferă de coșmaruri. Ca urmare a unui tratament cu un medicament experimental, tânărul ajunge să aibă o dublură colorată drept umbră, iar consecințele se acumulează - soția îl părăsește, șeful îl concediază. Decăzut și refugiat la periferie, protagonistul se lansează în teatrul de varietăți cu ajutorul unei artiste de vodevil, însă, odată ce își recapătă încrederea în sine, umbra îi revine la normal, iar temelia pe care își clădise faima și noua carieră dispare. Într-o grandioasă întorsătură de final, visurile lui ajung să coloreze clădirile din oraș, apoi cerul.

Volumul se încheie cu un alt extras din "Ghidul orașelor", de această dată despre metropola Blossfeldtstad, cu notele biografice ale celor doi creatori și cu bibliografia lucrărilor publicate de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters.

Pe de o parte, acest al treilea volum explorează mai departe lumea imaginară conturată în albumele precedente. Astfel, sunt vizitate în detaliu metropole care abia dacă fuseseră menționate anterior, precum Alaxis (care rivalizează cu Veneția), Mylos (care este un centru industrial), Sodrovni (care e insipirat de arhitectura rusească) și Blossfeldtstad (cu clădiri inspirate de flori).

Pe de altă parte, sunt întărite legăturile intertextuale cu lucrări de Jules Verne și Franz Kafka. Michel Ardan, în mod special, apare ca un personaj recurent.

Nu în ultimul rând, paleta mijloacelor grafice utilizate în acest volum s-a diversificat. Astfel, apar fotografii de epocă asociate cu episoade care se petrec în lumea noastră, planșe alb-negru (dintre care, în "L'Enfant penchée", unele care reușesc să redea uimitor de bine estomparea treptată a perspectivei pe timp de ninsoare), planșe color și fotografii retușate. Din acest punct de vedere, baronul François Schuiten merită toate laudele pentru versatilitatea cu care a adaptat imaginile la scenariu, iar doamna Marie-Françoise Plissart a avut o contribuție notabilă în domeniul fotografic.

Ceea ce am remarcat, în plus, este modul în care elementele metatextuale, precum extrasele din "Ghidul orașelor", interviurile cu personaje fictive sau arhiva periodicului ilustrat, construiesc ideea că lumea orașelor obscure este mai vastă și mai complexă decât suma poveștilor prezentate în benzile desenate propriu-zise.

După cum probabil bănuiți, imediat cum am pus înapoi la raft acest volum cartonat, imprimat impecabil pe coală cretată, am început să citesc volumul al patrulea din integrala "Orașelor obscure".

Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie. 

Frank Miller & Dave Gibbons, "The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century" (2009)

Imagine preluată de pe situl Comixology.eu

În urmă cu un sfert de veac, în 1995, la recomandarea domnului Cristian Lăzărescu, am achiziționat de la Librăria Noi, din centrul Bucureștiului, un roman grafic de Frank Miller și Dave Gibbons intitulat: Give Me Liberty. Ulterior, am aflat că, în aceeași serie, au apărut și alte volume. Ca atare, în decembrie 2019, mulțumită importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un volum omnibus intitulat: The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century (Dark Horse Books, Milwaukie, Oregon, 2017). L-am parcurs în intervalul decembrie 2019 - ianuarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Introducerea îi aparține lui Frank Miller și are forma unei scrisori adresate protagonistei.

Primul roman grafic, "Give Me Liberty - An American Dream" (apărut inițial în 1990), acoperă intervalul 1995-2012, începând cu nașterea Marthei Washington în cartierul Cabrini Green din Chicago - prezentat aici ca o închisoare neoficială pentru oameni fără vină. Tatăl Marthei e ucis într-o demonstrație antiguvernamentală, iar Martha însăși e răpită, abuzată, amenințată. La limită, îl ucide pa agresor, însă intră în catatonie, e internată în ospiciu și evadează pentru a se înrola în PAX - forțele armate pentru menținerea păcii.

Serviciul militar o duce în pădurea amazoniană, unde luptă împotriva mercenarilor unei corporații de mâncăruri la minut, pe orbită circumterestră, unde înfruntă neonaziști, într-o rezervație de ameri-indieni, dar și în atenția lui Moretti - un ofțier ambițios ale cărui planuri includ o lovitură de stat și asasinarea președintelui în exercițiu al S.U.A.

Cu ajutorul unei mutante telepate și a unui războinic apaș, Martha Washington îl salvează pe președinte, apoi îi decimează pe mercenarii lui Moretti, iar pe acesta din urmă îl împinge la sinucidere.

Urmează câteva episoade scurte, precum: "Happy Birthday, Martha Washington!", "Collateral Damage" sau "Logistics", care ilustrează tribulațiile protagonistei în Al Doilea Război Civil American. Unul dintre ele, "Insubordination", este un omagiu adus creatorului lui Captain America, artistul grafic Jack Kirby.

Apoi, volumul prezintă un al doilea roman grafic consistent, "Martha Washington Goes to War". De această dată, în intervalul 2014-2016, protagonista dejoacă planurile Chirurgului-General, salvează stația spațială Harmony, înfruntă mutanți în deșert și descoperă o enclavă unde se lucrează pentru refacerea sistemului ecologic planetar.

Alte trei episoade scurte relatează o aventură spațială a protagonistei în 2016.

Al treilea roman grafic, "Martha Washington Saves the World", tratează despre o expediție în spațiu, până pe orbita lui Saturn, despre o navă extraterestră care a adus viața pe Pământ, apoi inteligența, dar și despre eforturile unei inteligențe artificiale, Venus, de a subjuga omenirea. Iar protagonista trebuie să găsească soluția pentru a-și salva semenii... fie și cu prețul distrugerii civilizației. La final, Martha conduce prima expediție printr-o "gaură-de-vierme" pentru a explora adâncurile Căii Lactee.

Ultimul episod, "Martha Washington Dies", se petrece în 2095, când protagonista ajunge la centenar. Într-o lume ruinată, protagonista le relatează apropiaților săi ce minunății a întâlnit în expediție - iar făpturile extraterestre pe care le întâlnise îi acordă transcendența.

Volumul se încheie cu o galerie de planșe promoționale, cu note biografice ale scenaristului Frank Miller, ale graficianului Dave Gibbons și ale coloriștilor Angus McKie și Robin Smith.

Pe ansamblu, The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century mi se pare o prezență remarcabilă în peisajul benzii desenate în general și în mediul comics-urilor nord-americane în special - din mai multe motive.

Mai întâi, protagonista nu este o supereroină dotată cu superputeri supranaturale. Dimpotrivă, Martha Washington este defavorizată din punct de vedere economic și social. Dă însă dovadă de voință de fier, de tenacitate, de adaptabilitate și de discernământ.

Apoi, cel puțin în primul roman grafic al seriei, există o doză serioasă de satiră socială la adresa megacorporațiilor, a politicienilor corupți, a oligarhilor și a mass-media.

Satira e dublată de o doză de comedie bufă, vizibilă atât în scenariu (unde, spre exemplu, cel mai inofenziv membru al administrației prezidențiale devine șeful în exercițiu al Executivului numai pentru că toți ceilalți membri ai cabinetului pieriseră într-o deflagrație), cât și în grafică, unde numeroase dintre personajele secundare sunt reprezentate caricatural.

Nu în ultimul rând, mai ales în "Give Me Liberty", apar, printre planșele de bandă desenată, parodii ale copertelor unor publicații precum Newsweek, Time și Playboy.

Adăugați la asta o mulțime de planșe cu coperte ale fasciculelor în care au apărut inițial aceste benzi desenate, materiale promoționale, articole în care Dave Gibbons prezintă geneza fiecărui episod, precum și excelentele condiții tipografice în care a apărut acest roman grafic, și veți înțelege de ce The Life and Times of Martha Washington... se află acum la loc de cinste în colecția mea.

Desigur, după această incursiune în domeniul comics-urilor americane, m-am simțit tentat să mă întorc pe tărâmul benzii desenate europene și am mai citit un volum din integrala Orașelor obscure de François Schuiten și Benoît Peeters.

Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.