Stephen Hunt, "Jack Cloudie" (2011)

În noiembrie 2012, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman de Stephen Hunt, Jack Cloudie (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2012). De parcurs, am ajuns să îl parcurg abia în octombrie 2015. (Prea multe cărţi, prea puţin timp.) Şi iată ce am aflat:

Jack Cloudie este al cincilea roman din Seria Jackeliană, o saga steampunk fantasy începută cu The Court of the Air. Spre deosebire de romane anterioare, precum The Rise of the Iron Moon sau Secrets of the Fire Sea, Jack Cloudie este uşor de citit pentru că nu are decât două planuri narative.

Unul dintre planuri urmăreşte aventurile adolescentului Jack Keats din Regatul Şacalilor. Acesta ajunge cu părinţii şi fraţii în închisoarea datornicilor, rămâne orfan, se asociază cu o bandă de infractori minori, organizează o spargere la Banca Lords, apoi e prins, judecat, condamnat la moarte şi salvat de un comandant de aeronavă, care îl ia ca ucenic la bordul dirijabilului Potârnichea de Fier.

Al doilea plan narativ prezintă peripeţiile adolescentului Omar ibn Barir, un sclav din Cassarabia care află că este fiul nelegitim al stăpânului său, îşi pierde familia în urma unui conflict între nişte facţiuni religioase, după care ajunge să se înscrie în garda Califului Etern - trupe de elită care călăresc balauri.

După cum probabil v-aţi dat seama, romanul oferă două poveşti de tip young adult pe tema trecerii de la inocenţă la experienţă. Cam ca în Starman Jones de Robert A. Heinlein, Jack Keats îşi face ucenicia la bordul aeronavei, sub îndrumarea unui personaj vârstnic şi experimentat (comandorul Jared Black sub acoperire), trece prin încercări majore şi devine comandantul navei atunci când cel oficial piere.

Omar, la rândul său, caută să o salveze pe adolescenta de care e îndrăgostit, descoperă un complot la nivel înalt şi ajută la dejucarea unei lovituri de stat.

De altfel, Stephen Hunt a îmbinat cu multă eleganţă trei elemente esenţiale ale romanului - respectiv caracterizarea, intriga şi fundalul.

Astfel, cele două personaje principale atrag de la bun început simpatia cititorilor. Pe de o parte, ambii protagonişti sunt dezavantajaţi social şi economic, iar situaţia lor se agravează considerabil în primele capitole ale cărţii.

Pe de altă parte, Jack şi Omar au un număr de calităţi, iar îndrumarea oferită de câte un personaj-mentor îi ajută să se dezvolte şi să capete încredere în ei înşişi.

Intriga romanului e construită alert, cu numeroase lovituri de teatru şi răsturnări de situaţii. În buna tradiţie a literaturii de aventuri, autorul a inclus jafuri bancare, bătălii aeriene, dueluri, comploturi şi misiuni ale unor agenţi secreţi.

Pe lângă evenimentele spectaculoase din intrigă, alternarea rapidă a episoadelor din cele două planuri narative ajută şi ea la creşterea suspansului - şi merită menţionat că autorul este expert în plasarea de cârlige narative la finalul fiecărei scene.

Nu în ultimul rând, aş aminti faptul că Jack Cloudie extinde şi nuanţează lumea imaginară din Seria Jackeliană. Dacă, în romanele anterioare, Cassarabia fusese doar menţionată în trecere, de această dată Stephen Hunt ne prezintă pe îndelete o societate ce îmbină fundamentalismul religios şi ingineria genetică - de la Califul Etern, ce îşi transmite mintea de la o generaţie de clone la următoarea, până la felurite creaturi bizare ivite din laboratoarele cassarabe.

Şi, cum Jack Cloudie nu e doar fantasy, ci şi steampunk, nu m-am mirat deloc când am aflat că în motoarele analitice ale Potârnichei de Fier bântuie o inteligenţă artificială, iar Jack Keats e cel capabil să o contacteze şi să o convingă să coopereze cu echipajul aeronavei.

Pe ansamblu, Jack Cloudie reprezintă atât o adăugire valoroasă la Seria Jackeliană cât şi un roman de sine-stătător foarte bine realizat. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. (Puteţi comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă că voi citi şi următorul roman din serie, From the Deep of the Dark. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie...

Russ Thorne, "Fantasy Art: Warriors & Heroes" (2014)

După cum vă relatam aici, în februarie 2015 am achiziţionat de la anticariatul Antic ExLibris din Bucureşti câteva albume de artă. Unul dintre acestea, realizat de Russ Thorne, se intitulează Fantasy Art: Warriors & Heroes - Inspiration, Impact & Technique (Editura Flame Tree Publishing, Londra, 2014). L-am parcurs la scurtă vreme după aceea. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

"Cuvântul înainte" îi aparţine artistului grafic Ken Kelly şi subliniază, pe de o parte, conexiunea dintre literatura fantasy şi artele plastice, iar, pe de alta, importanţa uriaşă a regretatului "Fantastic" Frank Frazetta în domeniul lucrărilor grafice fantastice.

Apoi, în secţiunea "Masters & Origins", sunt prezentate etape din istoria literaturii fantastice, de la Edgar Rice Burroughs şi Robert E. Howard la J. R. R. Tolkien şi C. S. Lewis, respectiv creatori de artă grafică fantasy, inclusiv Frank Frazetta, Boris Vallejo, John Howe şi Alan Lee. (Într-un mod mai degrabă misterios, nicăieri în album nu este menţionat Luis Royo.)

Urmează secţiunea principală a albumului, "Sword & Sorcery Heroes". Pe de o parte, aceasta este împărţită în capitole, precum "The World of Fantasy Art", "Who Are the Heroes?" sau "Villainy". Pe de alta, apar frecvent intercalate în textul principal inserturi intitulate "Techniques", în care artişti grafici contemporani descriu etapă cu etapă metoda prin care au creat o ilustraţie şi însoţesc explicaţiile cu imagini din diferitele stadii de realizare ale lucrării.

Capitolele finale ale albumului cuprind sfaturi pentru artiştii grafici aflaţi la început de carieră ("Creating Heroes and Warriors"), respectiv o privire de ansamblu asupra manifestărilor contemporane în arta fantasy (Warriors and Heroes Today").

Volumul se încheie cu un index al numelor şi lucrărilor menţionate în text.

Pe ansamblu, Fantasy Art: Warriors & Heroes mi se pare a fi o frumoasă piesă de colecţie pentru pasionaţii de fantasy şi o lucrare informativă pentru artiştii grafici. Am fost foarte plăcut impresionat atât de numărul ilustraţiilor color, în policromie, din album, cât şi de calitatea acestora. Maniera de prezentare este impecabilă (copertă cartonată, supracopertă color, hârtie lucioasă), iar albumul merită o a doua lectură. Vi-l recomand din toată inima.

Sir Terry Pratchett, "Dragons at Crumbling Castle" (2014)

În noiembrie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am avut ocazia să achiziţionez un exemplar dintr-un volum de Sir Terry Pratchett, Dragons at Crumbling Castle (Corgi Books, Londra, 2015). L-am parcurs în două zile, în decembrie. Şi iată ce am aflat:

Povestirile din acest volum au fost iniţial publicate în periodice, între 1965 şi 1973, pe vremea când autorul era foarte tânăr şi lucra ca jurnalist. Ca urmare, Sir Terry Pratchett i-a dedicat cartea lui Colin Smythe, care a redescoperit şi adunat laolaltă poveştile, respectiv... sinelui său mai tânăr, care le-a scris.

"Introducerea" chiar cu acel sine mai tânăr ne face cunoştinţă, un adolescent care călătorea cu motocicleta prin Buckinghamshire, scria reportaje, citea pe rupte şi... născocea poveşti despre vrăjitori, balauri şi omuleţi care trăiesc printre firele din covor.

În mai mare măsură decât alte cărţi pe care Sir Terry Pratchett le-a dedicat micilor cititori, Dragons at Crumbling Castle cuprinde o mulţime de ilustraţii caricaturale, realizate de Mark Beech, precum şi excentricităţi de tehnoredactare, ca, de exemplu, două pagini negre, cu text alb, presărate cu perechi de ochi ameninţători. Desigur, porţiunea aceea din poveste se petrece noaptea, într-o pădure plină de jivine.

Unele dintre poveşti au un aer medieval, precum "Dragons at Crumbling Castle", plasată în vremea regelui Arthur, sau "Edwo the Broing Knight", însă autorul le conferă o sensibilitate postmodernă, tratând evenimentele intrigii în manieră ironică şi subminând clişeele narative tradiţionale.

Altele prevestesc primul roman al lui Sir Terry, The Carpet People - fie prin scala microscopică a  personajelor, ca "The Great Speck", fie prin decor, ca "Tales of the Carpet People" şi "Another Tale of the Carpet People".

Câteva au un aer de fabulă, precum "Hunt the Snorry" sau "Hercules the Tortoise", altele aduc a science fiction, ca "The 59A Bus Goes Back in Time" sau "The Abominable Snowman".

Cel puţin o poveste încântă prin anacronismele sale - "Dok the Caveman" este o versiune năstruşnică a lui Rahan, care inventează tot felul de tehnologii şi meşteşuguri  iar altele amintesc de comediile bufe din anii 1960, precum "The Big Race" sau "The Great Egg-dancing Champonship".

Şi, parcă pentru a anunţa elemente din Lumea Disc de mai târziu, "The Blackbury Monster" începe ca o farsă şi se termină în fantastic, în vreme ce "Father Christmas Goes to Work at the Zoo" trimite un personaj mitic să caute de lucru într-o lume desacralizată şi banală. (Cosaşul nu a fost singur.)

Pe ansamblu, Dragons at Crumbling Castle reprezintă o lectură agreabilă pentru copiii de gimnaziu (şi părinţii care îi îndeamnă să citească), respectiv una onorabilă pentru pasionaţii care vor să parcurgă (şi să colecţioneze) toate cărţile regretatului autor britanic. Dacă volumul ar merita o a doua lectură, rămâne să decideţi dumneavoastră, după ce îl veţi fi citit. Ce vă pot asigura este că a meritat-o cu prisosinţă pe prima - căci mi-a lăsat o impresie agreabilă, la fel ca multe alte cărţi de Sir Terry Pratchett. Puteţi comanda un exemplar aici.

Andy Weir, "The Martian" (2014)

În noiembrie 2015, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, organizat la Pavilionul Expoziţional Romexpo, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi un exemplar din romanul de debut al lui Andy Weir, The Martian (Editura Del Rey, Londra, 2014). Spre surprinderea mea, l-am parcurs în mai puţin de două zile. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Premisa romanului The Martian este una deosebit de dramatică: astronautul Mark Watney este abandonat pe Marte şi se vede nevoit să supravieţuiască în condiţii extreme, respectiv să găsească metode de comunicare cu pământenii. La rândul lor, colegii săi de la NASA fac eforturi supraomeneşti pentru a-l salva.

Fireşte, The Martian invită o paralelă cu un roman mult mai celebru - Robinson Crusoe de Daniel Defoe - care, de-a lungul secolelor, a atras replici literare faimoase de la Jonathan Swift, Edgar Allan Poe, Jules Verne, R. M. Ballantyne, William Golding, J. G. Ballard şi Adrian Mitchell. Ca şi personajul lui Defoe, Mark Watney ţine un jurnal, cultivă plante, adaptează artefacte ale civilizaţiei din care provine, face expediţii de explorare, îşi menţine optimismul şi inventariază cu minuţiozitate de contabil resursele de care dispune.

Spre deosebire de Robinson Crusoe, The Martian are însă o particularitate structurală care probabil i-ar irita nespus pe naratologi (în cazul în care ar binevoi să îl citească). Mai exact, dacă romanul lui Defoe este un exemplu clasic de naraţiune la persona întâi, cu un protagonist-narator homodiegetic, The Martian încalcă flagrant convenţiile referitoare la punctul de vedere în naraţiune şi alternează secţiuni narate la persoana întâi cu secţiuni narate la persoana a treia, discurs al naratorului-protagonist homodiegetic cu discurs al unui narator heterodiegetic, naraţiune subiectivă cu naraţiune obiectivă.

Efectul este neaşteptat de captivant. Dacă Robinson Crusoe pare un roman lung (în primul rând din cauza capitolelor ample şi alineatelor de mare întindere), The Martian, deşi de două ori mai lung decât ilustrul său model, pare destul de concis şi de alert (mai ales datorită împărţirii capitolelor în secţiuni). Totodată, am remarcat precizia inginerească cu care autorul a plasat în text cârlige narative de tot felul pentru a-i încuraja pe cititori să parcurgă încă o secţiune, încă un capitol...

Nu în ultimul rând, suntem stimulaţi să citim The Martian şi prin modul agreabil în care protagonistul reacţionează la toate dificultăţile cu care se confruntă. Astfel, dacă Robinson Crusoe părea cam obtuz, habotnic şi dornic să se ia prea mult în serios, Mark Watney e isteţ, (auto)ironic şi cu nădejde în colegii săi de la NASA mai degrabă decât în pronia cerească. Tocmai umorul şi autoironia protagonistului, verva naraţiunii şi desele întorsături de situaţie din intrigă vă vor face să citiţi The Martian cu amuzament şi cu plăcere. 

Aş adăuga şi că, în pofida meritelor deloc puţine ale ecranizării realizate de Ridley Scott, cu Matt Damon în rolul principal, romanul lui Andy Weir reprezintă o experienţă mult mai bogată şi mai agreabilă. Ca urmare, dacă aţi vizionat filmul, vă invit să citiţi cartea (puteţi comanda un exemplar aici), iar, dacă aţi citit deja romanul, nu strică să vizionaţi şi filmul.

Mi-a apărut cea de-a opta carte

Pe 21 noiembrie 2015, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, editura Crux Publishing a lansat patru noi volume în prezenţa autorilor. Pe lângă romane de Ciprian Mitoceanu şi Răzvan T. Coloja, cu aceeaşi ocazie au apărut o antologie de literatură fantastică, Metamorfoze, îngrijită de Andreea Sterea şi Oliviu Crâznic, respectiv primul volum din seria steampunk "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate" a subsemnatului.

Evenimentul a fost prezentat de editoarea Andreea Sterea, care a venit într-o costumaţie pe măsură. Dumneaei a prezentat invitaţii, apoi i-a dat cuvântul domnului Alexandru Mironov.

Domnul profesor Mironov a vorbit despre schimbarea de direcţie tematică şi stilistică în proza subsemnatului, de la viitoruri apropiate, distopice, la literatură fantastică umoristică. Totodată, cu farmecul său inimitabil, vorbitorul a evocat unele dintre personajele şi evenimentele din Delirul încapsulat.

În continuare, colegul meu scriitor Oliviu Crâznic a definit pentru beneficiul celor prezenţi subgenul literar steampunk. De asemenea, dumnealui a amintit despre prima mea proză steampunk, "Legiune", apărută în 2004, şi despre unele schiţe umoristice pe care le-am publicat de-a lungul anilor.

A urmat domnul Dan Doboş, autorul popularei trilogii ştiinţifico-fantastice "Abaţia". Dumnealui m-a onorat, remarcând că întreaga sa familie a citit şi apreciat romanul meu Anul terminal, după care a prezentat unele niveluri de lectură şi interpretare ale volumului ce se lansa.

La rândul meu, le-am povestit celor de faţă câte ceva despre maniera în care am descoperit şi îndrăgit subgenul steampunk, respectiv despre procesul de creaţie al "Cărţii cu scoarţe de argint, ferecate". Fireşte, nu putea lipsi nici agenda Paperblanks cu coperte filigranate în argint, un cadou primit de la bunul meu prieten Tudor Popa şi o sursă de inspiraţie.

M-a bucurat prezenţa în public a unor colegi din generaţia literară '90, precum Ovidiu Petcu, Michael Haulică şi Ionuţ Bănuţă. Am apreciat participarea la lansare a unor tineri scriitori din Secţia 14, ca Andrei Duduman, Adrian Poenaru, Octavian Giulvezan şi Alexandru Max Orbescu. Au fost de faţă prieteni vechi, ca Liliana Bujor, Mary-Jane Rădulescu, Răzvan Stoica şi Liviu Moldovan. De asemenea, au ţinut să fie prezenţi colegi de la cenaclul Wolf's Pack, precum organizatorul şi moderatorul Lucian Cristian Oancea, Daniela Mironov-Bănuţă, Cristina Ghidoveanu şi Mihai Petreşteanu - oameni care, de-a lungul anilor, m-au încurajat să duc la bun sfârşit acest proiect literar.

Nu în ultimul rând, am avut plăcerea să-i felicit personal pentru contribuţia lor la acest proiect foarte reuşit atât pe editorii Andreea Sterea şi Şerban Andrei Mazilu, cât şi pe artistul grafic Vladimir Belciug, respectiv pe tehnoredactorul Olivian Saldinger. Faptul că Delirul încapsulat există şi are o prezentare de excepţie li se datorează în cea mai mare parte.

A urmat o sesiune de autografe, iar la sfârşitul zilei am aflat, cu oarecare surprindere, că în tot standul mai rămăsese... un singur exemplar din volumul proaspăt lansat. Dintre cărţile pe care le-am publicat până în prezent, Delirul încapsulat a avut cea mai de succes lansare - succes datorat în bună măsură muncii asidue de promovare pe care, în săptămânile care au precedat evenimentul, au depus-o editorii Andreea Sterea şi Şerban Andrei Mazilu, respectiv colegul meu scriitor Oliviu Crâznic. De aceea, ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru eforturile depuse.

Fireşte, pentru beneficiul celor care şi-ar fi dorit să participe la acest eveniment, însă nu au avut posibilitatea, editura Crux Publishing va organiza o a doua lansare în cursul lunii ianuarie. Despre acel eveniment veţi afla detalii la momentul potrivit la Ţesătorul. Până atunci, vă reamintesc că volumul Delirul încapsulat poate fi comandat online de pe site-ul editurii Crux Publishing.

P. S. Îi mulţumesc domnişoarei Mary-Jane Rădulescu pentru permisiunea de a ilustra acest articol cu instantaneele pe care dumneaei le-a surprins la lansare.