Tom Hodgkinson, "Cum am ales libertatea" (2006)

În februarie 2010, după ce mă adîncisem în lectura unei capodopere a literaturii cyberpunk, am făcut greşeala să deschid un volum de Tom Hodgkinson, Cum am ales libertatea - mic tratat pentru o viaţă fără griji (Colecţia Bonton, Editura Nemira, Bucureşti, 2007) şi, spre surprinderea mea, am lăsat deoparte şi cyberpunk, şi orice altceva, m-am pus pe citit şi am parcurs acest volum într-o zi şi jumătate. Adevărul e că îmi vine greu să îi rezist unei cărţi care îmi oferă ceea ce vreau să aflu, într-o formă considerabil mai documentată şi mai agreabilă decît aş fi în stare să produc eu însumi.

Ce ne prezintă cartea lui Tom Hodgkinson? Pe scurt, reţeta fericirii altfel decît în reclamele de la televizor. Mai bine zis, exact pe dos decît în reclamele de la televizor. Cum aş fi putut lăsa o asemenea carte necitită?

Ceea ce ne oferă autorul este un fel de tratat filosofic pe înţelesul tuturor. Ca să nu fiu înţeles greşit, mă grăbesc să adaug că subiectele filosofice abordate în acest volum sînt de ordin foarte practic, se bazează în egală măsură pe experienţa personală a autorului şi pe numeroase exemple istorice şi pleacă de la premisa străveche că filosofia ar trebui să ne ajute să înţelegem lumea, locul nostru în ea (şi eventual calea către fericire) mai degrabă decît să le dea filosofilor prilejul să dezbată chestiuni foarte tehnice într-un jargon pe care nu îl înţeleg decît ei.

Cum am ales libertatea (care în versiunea originală are un titlu şi mai sugestiv, How to Be Free) este împărţit în capitole scurte şi antrenante despre subiecte precum atitudinea pe care o avem faţă de viaţă, relaţiile cu familia, relaţiile cu copiii, relaţiile la locul de muncă, relaţiile cu mediul înconjurător, autonomia energetică, autonomia alimentară, raportarea noastră la mijloacele de comunicare în masă şi aşa mai departe.

Toate aceste chestiuni (şi multe altele) sînt examinate din perspectiva autorului, din perspectiva culturii dominante occidentale (de sorginte protestantă, puritană), din perspectiva contraculturii (fie ea hippie sau punk) şi din perspectiva unei culturi mai vechi, medievală şi catolică. Spre surprinderea şi încîntarea mea, autorul îşi încurajează cititorii să fie destinşi, manieraţi, cooperanţi, cumpătaţi şi orientaţi către aprecierea vieţii mai degrabă decît încrîncenaţi, bădărani, agresivi, cheltuitori şi orientaţi către carieră şi cîştig. Fie că e vorba despre hrană, artă, vocaţii, meşteşuguri sau educaţie, principiile punk precum Do-It-Yourself sau neîncrederea în autorităţile centralizate reapar frecvent, ca şi poveţe mai vechi referitoare la întrajutorare şi la sprijin reciproc.

Printre sfaturile urgente date de autor se numără şi acelea de a renunţa la automobil şi la cărţile de credit, de a înlocui televiziunea şi revistele cu foi lucioase cu compania prietenilor şi cu lectura cărţilor, de a renunţa la lucrurile inutile şi de a învăţa meşteşugurile şi grădinăria.

Dincolo de multitudinea de aspecte practice atinse de acest tratat, rămîne o chestiune de ordin general: În loc să ne facem griji pentru viitor, nu ar fi de preferat să trăim prezentul cu bucurie, înţelepciune şi cumpătare?

În urma lecturii acestei cărţi, m-am felicitat încă o dată pentru un număr de decizii pe care le-am luat în viaţă, cum ar fi aceea de a-mi urma vocaţia mai degrabă decît o carieră într-o corporaţie cu program de la nouă la cel puţin cinci, sau aceea de a nu urmări viaţa politică, sau aceea de a renunţa la televizor, sau aceea de a refuza să-mi doresc produse şi servicii pe care industria reclamelor îmi spune zilnic că trebuie să mi le doresc.

Poate că printre paginile volumului Cum am ales libertatea veţi găsi şi dumneavoastră un sfat util sau o perspectivă diferită de aceea din mass media sau o confirmare a unor valori în care credeaţi deja. Iar în ceea ce priveşte capodopera cyberpunk despre care aminteam la începutul acestei recenzii, vă promit că am să vă dau detalii cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Da!

Imaginaţi-vă că Raymond Chandler se întîlneşte cu William Burroughs, cei doi îi sună pe Philip K. Dick şi pe William Gibson şi toţi patru se hotărăsc să scrie împreună o carte. Cam aşa e Noir de K. W. Jeter, un roman pe care tocmai am început să îl citesc...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Walter Jon Williams - "Implied Spaces" (2008)

În ianuarie 2010, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un set de cărţi, între care un roman recent de Walter Jon Williams, Implied Spaces (Editura Night Shade, San Francisco, 2009). Cum volumul era subintitulat "Un roman despre Singularitate" şi cum singularitatea tehnologică a lui Vernor Vinge este un subiect care mă interesează, l-am citit, iar în cele ce urmează am să vă relatez şi dumneavoastră ce am aflat:

Romanul începe cu un aventurier, Aristide, care, însoţit de o pisică vorbitoare şi de o sabie fermecată, călătoreşte printr-un peisaj vag oriental, întîlnind gărzi înarmate, caravane, caravanseraiuri, bande de tîlhari şi vrăjitori malefici.

Aristide se dovedeşte însă a fi unul dintre constructorii inteligenţelor artificiale care rulează în sfere Matrioşka şi care generează găuri de vierme prin spaţiu şi universuri de buzunar pentru beneficiul omenirii. Pisica Bitsy este ea însăşi avatarul unei asemenea inteligenţe artificiale, Endora, iar cei doi, la întoarcerea într-un univers mai avansat din punct de vedere tehnologic, află că o altă IA ajută o entitate, Vindex (sau Răzbunătorul, dacă preferaţi), să rescrie minţile oamenilor pentru a-i transforma în slujitorii săi devotaţi. Civilizaţia paşnică la crearea căreia ajutase Aristide se pregăteşte de război, iar protagonistul (după o scurtă perioadă în care este modificat şi slujeşte inamicul) conduce o divizie de maşinării şi soldaţi într-un asalt asupra sferei Matrioşka răzvrătite şi a universurilor de buzunar controlate de aceasta.

Confruntarea cu antagonistul aduce o surpriză de proporţii. Răzbunătorul este o copie a lui Aristide, revenită după o tentativă de colonizare din sistemul Epsilon Eridani şi înarmată cu un proiect de extremă megalomanie: deschiderea unei găuri de vierme în trecut, la originile Universului, şi solicitarea de daune creatorilor acestuia pentru apariţia accidentală a vieţii şi inteligenţei.

Aristide şi asociaţii săi izbutesc să distrugă sfera Matrioşka răzvrătită, apoi clona revenită din Epsilon Eridani, dar ideea întoarcerii la originile Universului îi rămîne protagonistului - cu speranţa că va fi realizată pe cale paşnică, nu prin înrobirea întregii omeniri.

Cum Walter Jon Williams este un autor care schimbă frecvent temele şi stilurile literare (cam ca Michael Swanwick), nu m-am mirat să constat că a creat acest roman hibrid în care apar elemente de fantezie eroică, operă spaţială militaristă şi viziune postumanistă despre Singularitate. De mirare este însă modul convingător în care autorul a combinat aceste elemente.

Porţiunea de fantezie eroică conţine atît referiri la O mie şi una de nopţi cît şi la fantasticul tolkienesc atît de reciclat în ultimele trei decenii. În primele capitole apar troli, vrăjitori, comori fabuloase şi o sabie, Tecmessa, care poate trimite inamicii într-un alt univers de buzunar.

Apare apoi o secţiune în care autorul a combinat literatura de spionaj cu pasiunea lui pentru explorările subacvatice - iar rezultatele sînt interesante.

Bună parte din a doua jumătate a romanului este însă ocupată de acţiune de tip operă spaţială, în care tabere inamice se înfruntă cu soldaţi roboţi, rachete protonice, găuri de vierme, jeturi de plasmă şi proiectile metalice accelerate de instalaţii electro-magnetice pînă la viteze relativiste. Pentru cei care apreciază literatura ştiinţifico-fantastică pentru acest gen de elemente, probabil că Implied Spaces va constitui o lectură foarte agreabilă.

Protagonistul Aristide se dovedeşte a fi un aventurier în vîrstă de două milenii, Pablo Monagas Pérez, iar vigoarea cu care participă la dueluri, relaţii amoroase, activităţi politice şi bătălii spaţiale se datorează faptului că societatea în care trăieşte le oferă cetăţenilor bazine ale vieţii - piscine cu nanomecanisme care îi reîntineresc pe oameni şi le vindecă bolile. Aristide nu e numai eventurier, ci şi poet, iar unele dintre poemele pe care le recită pe parcursul romanului sînt de fapt traduceri ale lucrărilor unor poeţi clasici chinezi. Chiar şi ultimele pagini ale cărţii sînt ocupate de un poem al protagonistului, o încheiere destul de neobişnuită pentru un roman din secolul al douăzeci şi unulea.

Pe lîngă protagonistul destul de agreabil şi antagonistul megaloman de care aminteam mai devreme, Implied Spaces îi mai atrage pe cititori şi cu o doză bine controlată de suspans, cu shimbări frecvente de situaţie după reţeta lui George Lucas ("acţiune la fiecare zece minute") şi cu cîrlige narative plasate strategic la sfîrşitul fiecărui capitol. Din acest punct de vedere, deşi este o carte mai puţin relevantă decît Days of Atonement, spre exemplu, Implied Spaces este mai captivantă şi mai agreabilă.

Nu în ultimul rînd, romanul este presărat cu o mulţime de trimiteri intertextuale, de la Cimmeria lui Robert E. Howard la Accelerando de Charles Stross şi de la Stăpînii marionetelor de Robert A. Heinlein la legile roboticii formulate de Isaac Asimov. Şi, în cazul în care vă întrebaţi de ce inteligenţele artificiale din acest roman nu s-au transformat în "descendenţi malefici" care distrug biosferele şi formele de viaţă bazate pe carbon, ca în Accelerando, răspunsul este că Aristide, co-creatorul lor, a introdus protocoalele asimoviene, legi fundamentale care le restricţionează comportamentul.

Pe ansamblu, cu toate că Implied Spaces nu este cea mai ambiţioasă carte de Walter Jon Williams din cîte am citit pînă acum, consider că a recompensat pe deplin efortul de lectură şi mă bucur că am avut ocazia să o citesc. Fireşte, autorul impresionează şi cu nuvele precum cele adunate în volumul Frankensteins and Foreign Devils. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Am început să lucrez la un nou roman

Se tot întîmplă de vreo două săptămîni încoace să adaug aproape zilnic idei, schiţe de personaje, scene de acţiune şi elemente de fundal la un proiect. Aseară am structurat aceste elemente într-un plan în vederea scrierii unui nou roman. Cam acesta este şi motivul pentru care nu am mai postat recenzii pe blog în ultimul timp. Voi reveni cu detalii despre noul meu roman la momentul potrivit.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)