Terry Pratchett, 'The Carpet People' (1971, 1992)

The Carpet People (1971, ediţie revizuită Editura Corgi, Londra, 1992) a fost romanul de debut al lui Terry Pratchett (roman scris la şaptesprezece ani) şi, sub presiunea cititorilor, a fost revizuit şi republicat două decenii mai tîrziu. Relatează povestea unor oameni minusculi care trăiesc printre firele unui covor obişnuit, ameninţaţi din cînd în cînd de un eveniment îngrozitor, Destrămarea (paşii oamenilor normali). Doi fraţi şi tribul lor de vînători îşi văd satul distrus de Destrămare, călătoresc către un regat învecinat ca să-l salveze de invadatori, sînt capturaţi de creaturi malefice, evadează, se întîlnesc cu oameni care îşi amintesc şi viitorul, nu numai trecutul, iar în final ajută la salvarea locuitorilor capitalei imperiului (chiar dacă nu a oraşului în sine).

Ca roman fantastic, The Carpet People este destul de convingător, cu o abundenţă de creaturi exotice într-un peisaj în care un bănuţ este singura sursă de metal a Covorului, un cristal de zahăr e de mărimea clădirii Pentagonului, iar un chibrit ars este de mărimea Marelui Zid Chinezesc.

Şi ca roman de Pratchett, funcţionează rezonabil de bine. Cititorul are bănuiala sîcîitoare că poporul "dumii" cel lipsit de imaginaţie şi imperiul acestuia sînt versiuni satirice ale englezilor, în vreme ce poporul "deftmene", aprig şi independent, şi regatul său îi reprezintă în mod caricatural pe scoţieni. Există comentarii pasagere despre faptul că comerţul este mai bun decît armatele la menţinerea unui imperiu laolaltă şi că istoria este scrisă de cei vii, ca şi o viziune aproape tolkienească (dacă nu de-a dreptul britanică) cum că raţiunea, prosperitatea, comerţul şi dezbaterea îi slujesc pe oameni mai bine decît idealismul, eroismul şi măcelul inutil. Totuşi, ca să-şi apere dreptul la raţiune, prosperitate şi aşa mai departe, oamenii trebuie să fie pregătiţi să meargă la bătălie. (Şi, mai degrabă decît să lupte pînă la moarte, să lupte pînă la moartea inamicului.)

Singura problemă cu acest roman este că, după standardele lui Pratchett, nu este suficient de amuzant. Nu este memorabil (cu excepţia peisajului), iar cititorii nu au senzaţia că romanul ar merita recitit. Cumva, spre deosebire de atîtea alte cărţi ale lui Pratchett, The Carpet People nu-i îndeamnă pe cititori să discute despre el cu prietenii lor, ori să-l dea cu împrumut. Mai degrabă merită citit o dată, atît.

Dar pe de altă parte, cîte cărţi scrise de autori de şaptesprezece ani merită chiar şi asta?

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Malcolm Gladwell, 'Blink' (2005)

Pe la mijlocul lunii octombrie 2009, entuziasmat fiind după lectura volumului The Tipping Point, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus (http://nautilus.ro), o altă carte de Malcolm Gladwell intitulată Blink - The Power of Thinking without Thinking (Editura Penguin, Londra, 2006). Am parcurs-o în cîteva zile şi, cu toate că tratează un subiect mult mai larg decît The Tipping Point, mi s-a părut ceva mai puţin utilă.

Să vedem împreună de ce:

Teza cărţii este că, pe lîngă aptitudinea gîndirii analitice, oamenii au şi capacitatea de a judeca lucrurile dintr-o ochire şi de a lua decizii rapide, de moment. Introducerea descrie un caz în care angajaţii unui muzeu au achiziţionat o statuie grecească, iar un număr de specialişti au simţit dintr-o ochire că statuia era falsă. Primul capitol prezintă teza cărţii.

Al doilea capitol tratează despre aspectele psihologice şi neurologice ale acestei aptitudini. Cel de-al treilea explorează limitele acestei aptitudini, cazurile în care atribuim false calităţi intelectuale sau morale unor persoane cu un aspect fizic impresionant, iar ca ilustraţie a acestei noţiuni autorul discută despre un politician mediocru, dar foarte arătos, care a ajuns preşedintele Statelor Unite ale Americii în 1920.

Capitolul al patrulea conţine un studiu de caz despre un ofiţer superior, veteran din Vietnam, care într-o simulare de conflict din 2002, jucînd rolul unui dictator din Golful Persic, a învins forţele americane cu ajutorul unor metode intuitive, neconvenţionale, complet diferite de cele suprasaturate de informaţii ale Pentagonului.

Capitolul al cincilea prezintă cazul unui muzician de culoare, Kenna, care a cucerit publicul de la concerte şi specialiştii cu stilul său muzical greu de încadrat, dar care nu a fost sprijinit în cariera muzicală de posturile de televiziune muzicale pentru că nu trecuse cu bine de sondajele de opinie riguroase. Pornind de la acest caz, autorul discută contrastul dintre rezultatele de la teste (fie că e vorba de muzică sau de băuturile răcoritoare) şi cele din viaţa reală.

Capitolul al şaselea, în schimb, arată efectele pe care le are asupra minţii umane comprimarea evenimentelor dincolo de cele cîteva secunde în care putem lua o decizie de moment. Autorul discută aici evenimente de ordinul fracţiunilor de secundă, iar unele cazuri implicînd activitatea poliţiştilor în cartiere rău-famate din marile oraşe americane sînt de-a dreptul şocante.

Volumul se încheie cu o secţiune de concluzii în care, pe lîngă avantajele şi dezavantajele judecăţii de moment, ni se prezintă şi un studiu de caz din lumea muzicii simfonice în care a fost implicat dirijorul român Sergiu Celibidache.

Pe ansamblu, Blink este o carte instructivă despre puterea subconştientului adaptiv, iar unele dintre cazurile prezentate, referitoare la practica medicală sau la interpretarea mimicii şi percepţia stărilor emoţionale ale oamenilor, sînt cît se poate de educative. Cum am o puternică înclinaţie către gîndirea analitică, raţională, destule dintre aceste informaţii prezentate de Malcolm Gladwell despre gîndirea sintetică, intuitivă mi s-au părut destul de nefamiliare. Dar asta a făcut volumul Blink cu atît mai interesant.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Uite-aşa o barbă avea... ZZ Top la Bucureşti

În această seară, mulţumită generozităţii unui prieten, am avut ocazia să văd în concert formaţia texană ZZ Top la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Au cîntat hard rock, rock and roll, dar şi foarte mult blues. Au interpretat pe rînd rolul de solist vocal. Chitaristul m-a impresionat cînd a cîntat cu o singură mînă, numai pe griff-ul chitarei. Basistul - cînd a cîntat blues.

Au fost momente frumoase, în care au adus fete pe scenă, au scos în evidenţă fani din primele rînduri care purtau pălării şi bărbi, au proiectat pe ecrane secvenţe din videoclipuri celebre de-ale lor, din anii 80, şi au cîntat... "Foxy Lady" de Jimi Hendrix.

La cererea entuziastă a publicului, au revenit pe scenă şi au cîntat încă două melodii, apoi s-au întors a doua oară şi au mai cîntat două piese.

În sală, spre mirarea mea, cei mai mulţi spectatori au fost nu tineri pletoşi şi domnişoare goth, ci domni în vîrstă, care cărunţi, care pleşuvi, printre care m-am simţit aproape tînăr. Unii dintre domni îşi aduseseră de mînuţă copiii.

Premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă i-a revenit unei domnişoare blonde cu tricou alb, neinscripţionat, care părea pe deplin rătăcită în toată marea de piele neagră din Sala Polivalentă. Brutal...

Ţesătorul pe unde... nu te aştepţi

Sîmbătă, 10 octombrie, 2009, de la ora 13.15, voi apărea în emisiunea "Exploratorii lumii de mîine" la Radio România Cultural în urma invitaţiei domnului Ştefan Ghidoveanu. Vom discuta despre apariţia unor romane de Gene Wolfe în România. Vă doresc audiţie plăcută.

'Ancalagon' (din volumul 'Necropolis')

Reţeaua arăta ca un Disneyland suprarealist, construit din suprafeţe de lumină intensă, aproape dureroasă. Cîinele albastru se înapoie cu coada între picioare, trecînd prin mîzga multicoloră care în urmă cu cîteva ore fusese gheaţa unei firme de avocatură.

- Îmi pare rău, dar n-am mirosit nici o urmă.

Războinicul se aplecă şi-l mîngîie cu mîna dreaptă, de pe care scosese mănuşa din oţel a armurii.

- Lasă, nu-i nimic. Mergem acasă, umblu puţin la subrutina de rezoluţie şi ne întoarcem, poate găsim ceva.

Cîinele dădu din coadă, fără prea mare tragere de inimă.

- Aşa ai zis şi ieri, dar degeaba. Cred că-i mai şmecher decît noi. Ar trebui s-o lăsăm baltă.

- N-are cum să fie mai şmecher. Nu-i decît un program.

Războinicul atinse panoul MAX REVERSE, apoi OUT.

N-avea armură neagră, lucioasă, cromată, nici statură impunătoare. Era orb, se apropia de şaizeci de ani şi locuia într-un apartament din Queens împreună cu Xixi, o creatură produsă de corporaţia orbitală GT&T.

Printre jaluzelele prăfuite se strecura o lumină cenuşie ce interfera cu strălucirea anemică a unei lămpi de birou. Sub fereastră se aflau o mulţime de discuri optice, aşezate claie peste grămadă într-o cutie mare din carton în care se căsca o crăpătură. Cutia era legată cu un ciorap vechi, de damă, care o împiedica să-şi reverse conţinutul.

Afară era o vreme mizerabilă, de început de noiembrie, şi, în ciuda eforturilor aerotermei obosite, temperatura din cameră se afla mult sub nivelul suportabil. Orbul îmbrăcase un pulover negru de lînă şi un veston militar peticit, vechi de pe timpul penultimului conflict balcanic, dar nu păreau să-i ajute prea mult. Pe cap purta o şapcă roşie de baseball, cu emblema unei echipe din Sankt Petersburg, iar pe umărul drept, prinsă cu velcro peste veston, avea o bucată de piele groasă, brună, în care Xixi îşi ţinea înfipte ghearele. Creatura arăta ca un ghem de pene înfoiate din care răsărea, la capătul unui gît lung, un cap minuscul cu ochi atenţi şi cioc coroiat. În nervii săi optici fuseseră instalate două microemiţătoare ale căror semnale erau receptate şi decodificate în centrul optic al orbului. Xixi era unul dintre cele două suveniruri pe care le adusese orbul dintr-o expediţie pe orbită, cu cîteva luni mai înainte. Celălalt era o cutiuţă cu trei duzini de microcipuri cusută în căptuşeala vestonului.

Trăia foarte retras, ieşind rar şi plătind cumpărăturile cu bani lichizi. Facturile pentru electricitate, întreţinere şi reţeaua de date erau plătite cu regularitate dintr-un cont bancar pe nume fictiv. Poate că ar fi reuşit să treacă neobservat în continuare dacă în acea după-amiază n-ar fi primit o vizită neaşteptată.

(Volumul Necropolis poate fi comandat acum cu preţ redus la adresa: http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)

'Alături de tine' (din volumul 'An/Organic')

Pînă recent nu ai avut cum să mă vezi, deşi am fost mereu în preajma ta. Veşnic aproape, urmărindu-te dintr-o direcţie care nu e sus sau jos, înainte sau înapoi, dreapta sau stînga, te-am privit clipă de clipă dintr-un loc ce nu încape în viziunea cuminte, tridimensională, care ţi-a fost formată la şcoală cu compasul şi rigla pînă cînd ţi-a devenit o a doua natură.

Mereu.

Alături.

De tine.

Te-am însoţit din prima zi cînd te-ai mutat în garsoniera de pe strada Dristorului, te-am urmat cînd ai intrat pe uşa din pal, vopsită cu verde industrial în straturi inegale aplicate neglijent cu bidineaua. Eram acolo, şi într-un fel ai ştiut, chiar dacă nu-ţi dădeai seama cum sau de ce. Ai privit împrejur, neînţelegînd dincotro venea sentimentul acela nelămurit, senzaţia insinuantă că noua locuinţă n-avea să-ţi aducă noroc. Ca şi cînd ai fi putut să afli direcţia din care te priveam, tu, cu sărmana ta viziune euclidiană.

Poate te întrebi cum de ştiu ce gînduri ţi-au trecut prin minte atunci, în prima zi.

Nu cunosc nici pe departe totul, nu te teme.

Dar pe tine te ştiu ca pe buzunarul meu.

Mai bine, într-un fel, căci buzunarele mele sînt destul de ciudate. Răni şi ferestre, depozite şi căi de acces spre alte planuri, guri flămînde şi morminte cu adevărat veşnice. O să-ţi povestesc pe îndelete despre ele mai încolo. Avem tot timpul de pe lume. Chiar mai mult.

Te rodea un fel de neastîmpăr nemărturisit, ca şi acum, şi abia aşteptai ca grăsana aceea oribilă, proprietăreasa cea nesuferită, să plece odată şi să te lase în pace. Asta e altă problemă a ta. Nu suporţi compania oamenilor decît rareori, preferabil în doze mici. Păcat. Mie-mi place enorm şi caut să-i aduc la mine pe cît mai mulţi dintre ei, chiar dacă aceştia o doresc sau nu.

Te simţeai sub ameninţare într-un mod nelămurit şi-ai încuiat uşa în urma grăsanei, crezînd că ea era cauza. Te înşelai, fireşte. Ai căutat să te linişteşti, spunîndu-ţi că de vină era locul acela nou şi nu foarte atrăgător, baia cu pereţii coşcoviţi, vestibulul cu dulapul suspendat şi cuierul plin de ţinte ruginite, camera pustie, cu excepţia a două taburete din plastic roşu, bucătăria strîmtă, balconul cît un timbru.

Nu locul era de vină. Dar cum ar fi putut să-ţi apară altfel decît ameninţător din moment ce şi eu mă aflam acolo?

Ţi-ai pus maşina de scris pe podea, cărţile pe o poliţă bătută în cuie pe perete, iar într-un colţ ai întins sacul de dormit kaki în formă de sarcofag, ajuns cine ştie cum din surplusurile armatei elveţiene pînă la tine. Şi sentimentul acela de nesiguranţă te-a însoţit pînă seara, apoi pe parcursul nopţii. A persistat pînă-ntr-atît încît te-ai temut să stingi lumina. Ai stat aşa o vreme, ai privit becul fără abajur ce atîrna obscen din tavan, apoi ţi-ai adunat curajul cu amîndouă mîinile şi-ai apăsat întrerupătorul, spunîndu-ţi că la vîrsta ta e deja jenant să-ţi fie teamă de întuneric.

Într-adevăr e jenant.

Jenant să-ţi închipui că lumina, indiferent de care ar fi ea, m-a împiedicat vreodată să fac ceea ce-mi propusesem.

Ai tras fermoarul pînă sub bărbie cu un zgomot prelung de metal lunecînd peste dinţii din plastic şi te-ai încolăcit în sacul de dormit. Ai stat pe-o parte, dar nu după mult timp te-a parcurs un frison lung. Treptat ai început să tremuri din cap pînă-n picioare şi ţi-ai cuprins pieptul cu braţele, iar mîinile ţi le-ai ascuns la subsuori.

Ţi-ai spus că poate era din cauza frigului.

Frig.

În august.

Adevărul e că mă aflam acolo, alături de tine, privindu-te cum te scăldai în sudori reci. Fireşte că n-ai reuşit să adormi pînă la ziuă.

Şi crede-mă că nici măcar nu te-am atins.

(Volumul 'An/Organic' este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_99_AN_ORGANIC.html. Lectură plăcută! )