"Pe drum" (din romanul "Gangland")

Viaţa Mariei intră într-un nou ritm. Nopţile călătorea, aşezată sau ghemuită în cîte un transportor de personal. Zilele dormea, uneori pe podeaua transportorului, alteori afară, în umbra lui. Cunoscu o mulţime de hackeri ai şoselelor, unii negri, alţii albi, cîteodată asiatici sau hispanici. La fiecare punct de întîlnire, sau nod de reţea, cum îi spuneau ei, plătea cîte o sumă cu cipul de valută electronică şi era predată ca un colet. Întîlnea o nouă faţă, un nou nume, un nou vehicul. Treptat, împrejurul ei se adună un mic grup de copii orfani care urma să fie predaţi triburilor din Gangland. Ajunse să le dea raţii de mîncare şi apă din pachetele de ajutoare distribuite de organizaţiile umanitare orbitale, să-i învelească la culcare şi, cînd ajungeau la cîte un rîu, să le spele hainele.

Hackerii erau tăcuţi, în general, ocupaţi pînă la obsesie cu alegerea rutelor, cu camuflarea vehiculelor şi cu menţinerea telecomunicaţiilor la minimum. La începutul celei de-a doua săptămîni însă, undeva prin Mid-West, Maria călători cu un tinerel care îi debită la nesfîrşit poveşti despre trenul subteran de pe la 1850 şi traseele sclavilor fugari care mergeau în Canada. Nici măcar nu era negru.

Transportoarele erau şi ele de diverse feluri, însă cele mai multe fuseseră nu numai învelite în foi de blindaj, ci şi acoperite cu straturi de ciment şi cu vopsea absorbantă de unde radar. Vreo două dintre ele aveau ferestre, nişte sandvişuri compacte făcute din foi de sticlă şi plastic, groase cît antebraţul Mariei. Dar peisajele erau oricum monotone, pustii şi deprimante.

În cea de-a douăsprezecea zi, în zori, opriră pe un drum secundar, la o benzinărie abandonată. Hackerul, un evreu tînăr, îşi desprinse cablurile din mufele craniene, îşi ridică ochelarii reflectorizanţi de pe nas şi se frecă la ochi. Avea cearcăne adînci, vinete.

Maria se ridică de la locul ei şi se întinse. Amorţise.

– E un loc sigur, David?

Hackerul încuviinţă din cap.

– Am scanat tot, în infraroşu, în frecvenţele radio ale miliţiilor locale, cu detectoare de mişcare, în spectrul vizibil. E pustiu.

Femeia coborî din transportor, apoi îi ajută pe cei patru copii să coboare şi ei, pe rînd. Împrejurul lor, pînă departe, se întindeau cîmpuri rămase în paragină, năpădite de buruieni şi de arbuşti şi mărginite de gard din plasă metalică ruginită, prăbuşit pe alocuri. Cu două decenii în urmă, fuseseră terenuri de fermă, iar peste alţi douăzeci sau treizeci de ani probabil că aveau să fie împădurite. La mare distanţă, aproape de orizont, se zărea un şir de coline.

Hackerul ieşi ultimul.

– Dacă are careva din voi nevoie, mergeţi la tufişuri. Da' să călcaţi cu grijă, să nu stîrniţi vreun şarpe. Dacă vă trebuie hîrtie, să-mi ziceţi.

Le împărţi fîşii de hârtie igienică, iar copiii se împrăştiară, căutînd spărturi în gardul de pe marginea drumului şi trecînd mai departe, printre tufe.

– Să nu vă duceţi prea departe! strigă David în urma lor.

Maria luă şi ea nişte hîrtie şi porni către intrarea în benzinărie.

– Doamnă!

Întoarse capul.

– În locul dumneavoastră, m-aş duce mai degrabă la tufiş, spuse hackerul pe un ton de scuză. Mai mult ca sigur că înăuntru nu e apă şi probabil e o mizerie de nedescris.

Femeia zîmbi.

– Mulţumesc. Aş vrea să văd, oricum.

Printre dalele de beton din faţa uşii începuseră să crească smocuri de iarbă. Cadrul cu plasă contra insectelor atîrna într-o parte, negru de murdărie. Una dintre balamale era ruptă, cealaltă abia se mai ţinea. Uşa, cu ochiuri de geam pe care se zăreau autocolante străvechi, decolorate de soare, era întredeschisă.

Intră.

În camera unde pe vremuri se făcea plata pentru benzină se aflau rafturi metalice pustii, unele răsturnate, altele încă la locul lor. Toate erau acoperite cu un strat gros de praf. Un guzgan îşi iţi boticul de sub o vitrină frigorifică veche, murdară, şi o privi bănuitor cu ochi ca nişte mărgeluţe de jad, mustăcind.

Pe tejghea zăcea o casă de marcat, cu sertarul deschis şi plin cu gheme de praf şi scame.

Maria ocoli tejgheaua şi se uită îndărătul ei. Un scaun răsturnat. Cîteva pagini îngălbenite din Los Angeles Times, cu poze şi articole de pe vremea candidaturii lui Schwarzenegger la preşedinţie. Un telefon.

Privi afară prin ferestrele uriaşe. David şi copiii rămăseseră undeva în dreapta, aşa că nu o puteau vedea.

Ridică receptorul.

Avea ton.

Îşi simţi inima la gît, iar mâinile începură să-i tremure. Formă un număr, dar era surescitată şi din greşeală apăsă o tastă de două ori. Anulă, apoi formă numărul din nou, silindu-se să nu se grăbească.

Ascultă glasul centralelor digitale conversînd în ciberspaţiu.

Apoi telefonul părinţilor ei, sunînd.

Se aşeză cu spatele la fereastră, în aşa fel încît să nu i se vadă receptorul.

Clic.

– Alo?

– Juanita? Juanita!

– Mami!

– Ce faci? Ce mai faceţi? Sînteţi bine?

– Mami, unde eşti? Cînd vii acasă?

– Nu ştiu sigur unde sînt, prin Mid-West, pe undeva, dar sînt bine. Zi-mi de voi, ce faceţi, cum vă împăcaţi cu bunicii...

– Bunica are grijă de noi şi bunicu' ne duce-n parc, da' pe Lenny nu-l lasă s-asculte muzica aia urîcioasă a lui şi a stat foarte supărat vreo două zile. Mami...

Receptorul îi fu smuls de lîngă ureche, transformînd vocea Juanitei într-un chiţăit îndepărtat, neinteligibil.

Maria se întoarse şi dădu nas în nas cu David, care stătea dincolo de tejghea.

– Ce faci?

– Ce naiba faci tu, cucoană?

Tînărul smuci de telefon cu sălbăticie o dată şi încă o dată, pînă îi smulse firul. Chiţăitul din receptor încetă.

– Cine dracu' crezi că lasă telefoane în funcţiune într-o clădire abandonată? Eşti chioară, madam? Nu vezi că toate alea au praf pe ele de-o juma' de metru, numai telefonu' ăsta e curat?

Mariei îi dădură lacrimile.

– Am vrut să văd...

– Ai vrut să vezi pe dracu', şi-o să-l vedem cu toţii de-o să ne iasă pe nas. Mişcă-ţi fundu' la maşină şi cheamă copiii!

O luă de mînecă şi-o scoase de după tejghea, apoi o tîrî în fugă afară din benzinărie şi pînă lîngă transportorul blindat.

– Chic! Amy, Sonja, Mickey! Hai! Veniţi repede, trebuie să plecăm!

Copiii se apropiară în fugă, iar David îi luă aproape pe sus şi-i înghesui unul cîte unul prin uşiţa transportorului. Maria urcă şi ea, apoi hackerul intră şi trase chepengul, se strecură printre copii, se repezi la pupitrul de comandă şi începu să-şi fixeze cabluri în mufele neurale.

– Legaţi-vă centurile şi ţineţi-vă bine! spuse el peste umăr.

Porni motoarele şi demară cu o smucitură.

(Ediţia electronică gratuită a romanului "Gangland" poate fi citită la adresa http://www.geocities.com/themaddancinggod/Igang.htm . Lectură plăcută!)