Charles Stross, "Saturn's Children" (2008)

Imagine preluată de pe situl SFFanz.org.nz

În ultima decadă a lunii septembrie 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Charles Stross intitulat Saturn's Children (colecția Orbit Books, grupul editorial Little, Brown, Londra, 2009). Pe atunci, locuiam, precum Harry Potter, într-o cămăruță de sub scări. De parcurs, am parcurs acest roman mult mai târziu, în ultima decadă a lunii august 2022, într-un apartament ceva mai spațios și mult mai luminos.

Și iată ce am aflat:

Protagonista-naratoare a romanului se numește Freja și este o androidă care, în prima parte a cărții, "Sistemul interior", intră în conflict cu anturajul unei aristocrate la bordul unui dirijabil din atmosfera lui Venus, apoi călătorește într-un tren colosal pe suprafața lui Mercur și e trimisă într-o misiune de curierat pe Marte de către compania Jeeves (o asociație de androizi-majordom).

În partea a doua, "Destinație exterioară", Freja călătorește pe Callisto (unul dintre sateliții lui Jupiter), iar, de acolo, pe o traiectorie care o readuce vremelnic în preajma Soarelui, către Eris, un planetoid din Centura Kuiper, unde are loc deznodământul.

Epilogul dezvăluie nu numai ce s-a întâmplat, în cele din urmă, cu personajele principale, ci și faptul că narațiunea le e destinată altor androide din seria Frejei pentru a le informa și a le avertiza.

Saturn's Children le este dedicat regretaților scriitori Robert A. Heinlein și Isaac Asimov. Pe de o parte, povestea picarescă, presărată cu episoade de erotism între androizi, e un omagiu la adresa romanului Friday de Robert Heinlein.

Pe de altă parte, cum toate personajele romanului sunt adroizi și roboți de diferite tipuri (căci omenirea s-a stins în viitorul îndepărtat imaginat de către autorul britanic), apar frecvent referiri la Legile Roboticii din povestirile și romanele lui Isaac Asimov.

Firește, nu lipsesc conexiunile intertextuale cu o puzderie de lucrări celebre, de la Moll Flanders la Prin oglindă și ce a găsit Alice acolo, de la Fanny Hill la O mie nouă sute optezeci și patru și de la romanele umoristice ale lui P. G. Wodehouse la cărțile de spionaj ale lui John Le Carré. Căci Saturn's Children se petrece într-o societate populată de organizații secrete, grupuri de interese, spioni și asasini în care personalitatea fiecărui personaj poate fi modificată, redusă sau suprimată și nimeni nu este cine pare a fi.

Cum lectura acestui roman s-a dovedit a fi destul de agreabilă (cum fusese, dealtfel, și experiența pe care am avut-o cu Accelerando, de același autor), mi-am propus ca, în viitorul apropiat, să parcurg continuarea, intitulată Neptune's Brood. Însă, despre romanul acela, rămâne să discutăm mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

Sarah Lyall, "A Field Guide to the English" (2008)

Pe la jumătatea lunii septembrie 2018, la recomandarea vechiului meu prieten Liviu Moldovan, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune, A Field Guide to the English (Editura Quercus, Londra, 2008). Autoarea, doamna Sarah Lyall, este o jurnalistă americană strămutată în Marea Britanie.

Am parcurs volumul într-o săptămână. Și iată ce am aflat:

Lucrarea se înscrie într-o tradiție a cărților umoristice despre englezi scrise de expatriați precum maghiarul George Mikes sau americanul Bill Bryson. Rând pe rând, autoarea trece în revistă tot felul de chestiuni care i-au sărit în ochi în Anglia pe parcursul a două decenii - de la abordări stângace ale educației sexuale la ciudățeniile Camerei Comunelor, de la bizareriile Camerei Lorzilor la falsa modestie britanică, de la excentricități la interesul popular pentru protejarea unor specii de mamifere și de păsări.

Unele capitole mi s-au părut mai degrabă îngrijorătoare (în special acela despre igiena dentară precară a multor englezi), altele amuzante (precum cel despre presa britanică), iar altele cam deprimante (ca, de exemplu, cel despre consumul de alcool).

Firește, este și un capitol despre jocul de crichet,dar veți găsi un altul despre deosebirile dintre clasele sociale (pronunție, vestimentație, maniere). Poate cel mai surprinzător este însă capitolul dedicat îmbunătățirii recente din domeniul serviciilor - mai exact, ameliorarea semnificativă a modului în care sunt tratați clienții și consumatorii.

Pe principiul că se lasă la urmă ceea ce este mai bun, autoarea dedică unul dintre ultimele capitole stoicismului englez - mult mai ușor de admirat decât de imitat - dar și schimbărilor aduse la scară națională de către prințesa Diana în ceea ce privește exprimarea sentimentelor. Cel din urmă capitol tratează însă despre vremea schimbătoare din Marea Britanie și despre modul în care englezii (individual și colectiv) interacționează cu aceasta.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu o listă de sugestii de lecturi pe teme similare. Dintre autorii citați nu lipsesc, desigur, Bill Bryson și Kate Fox.

Dintre calitățile care recomandă această lucrare, aș aminti în primul rând puterea de observație a autoarei și capacitatea ei de a relata incidente și detalii relevante pentru fiecare subiect adus în discuție.

Apoi, trebuie menționat tonul lejer, umoristic, pe care e scrisă cartea. Chiar dacă unele dintre temele tratate sunt destul de sensibile, doamna Lyall are grijă să scrie despre ele în așa fel încât să stârnească zâmbetul cititorilor, mai degrabă decât mânia acestora.

Am apreciat și documentarea minuțioasă a fiecărui capitol. Practic, fiece punct de vedere exprimat e susținut cu citate, cu studii de caz, cu exemple, așa încât, pe marginea subiectelor abordate, autoarea să ne ofere ceva mai mult decât un șir de anecdote și de opinii personale.

Nu în ultimul rând, doamna Lyall pare să se fi molipsit de unele atitudini din țara sa de adopție - căci cartea nu e scrisă doar cu mult umor, ci și cu o doză de autoironie.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră  A Field Guide to the English. După cum probabil bănuiți, în colecția mea se află și alte cărți de călătorie în Insulele Britanice. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri. 

Catharine Arnold, "Bedlam - London and Its Mad" (2008)

La mijlocul lunii noiembrie 2017, împreună cu volumul Necropolis, am achiziționat la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris, un exemplar dintr-o altă lucrare a doamnei Catharine Arnold intitulată Bedlam - London and Its Mad (Simon & Schuster UK, Londra, 2009). Am parcurs-o în trei săptămâni, în ianuarie 2018.

Și iată ce am aflat:

Bedlam tratează în manieră diacronică relația Londrei cu bolnavii mintal. Astfel, autoarea prezintă modul în care erau tratați nebunii în Evul Mediu, apoi întemeierea azilului Bethlehem (devenit, în limbaj popular, "Bedlam"), cazuri celebre de nebunie, precum cel al regelui George al III-lea, proiectarea și construirea de noi aziluri în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, scandalurile și reformele din perioada victoriană, precum și reacția medicală la sindromul de șoc post-traumatic manifestat de combatanții din Primul Război Mondial. În capitolul final, autoarea subliniază ironia modului în care administrațiile neoconservatoare i-au tratat pe bolnavii mintali în ultimele decenii ale secolului al XX-lea - foarte asemănător cu abordarea medievală.

Lucrarea este educativă prin materialul discutat (atent documentat) și captivantă prin maniera de prezentare (clară, concisă și plină de compasiune față de victimele sistemului). Mărturisesc că numeroase aspecte referitoare la tratatmentul căruia i-au fost supuși bolnavii de-a lungul secolelor mi s-au părut șocante și respingătoare. Deloc surprinzătoare s-au dovedit a fi, în schimb, cazurile de corupție, abuz și delapidare pe care le prezintă pe alocuri autoarea.

Bedlam se încheie cu note de final, bibliografie și index. Pe ansamblu, consider că a meritat din plin timpul petrecut cu lectura, precum și costul achiziției. O voi păstra ca pe o lucrare de referință, atât pentru informațiile prezentate în text, cât și pentru numeroasele ilustrații alb-negru.

După ce am terminat Bedlam, am început să citesc o a treia carte a doamnei Catherine Arnold, City of Sin. Însă despre aceea vom discuta cu alt prilej.

Marc Sautriot & Antonio Sarchione, "C.O.P.S." (2008)

În martie 2011, vă relatam cum am achiziţionat un teanc respectabil de albume de bandă desenată. Dintre acestea, am parcurs rînd pe rînd Septième ange, Morgana, Angel Doll, Jerry Mail, Le silence de la Terre, Soltrois, respectiv Verseau. În 2014, am reuşit să citesc şi un album creat de Marc Sautriot (scenariu) şi Antonio Sarchione (grafică), intitulat C.O.P.S. - crash sur South Central (Colecţia Neopolis, Editura Delcourt, Paris, 2008). Este partea a doua a unei miniserii inspirate de un joc de roluri.

Din fericire, albumul începe cu un rezumat al primei părţi. Intriga este modelată după Evadare din New York/ Evadare din L.A. Mai exact, în viitorul apropiat în care se petrece acţiunea acestui roman grafic, California s-a separat de S.U.A., iar diverse segmente ale populaţiei americane - de la mistici la delincvenţi - a migrat într-acolo.

Brenda, fiica multimilionarului William McAdam, se prăbuşeşte cu un avion într-un cartier ruinat din mijlocul metropolei Los Angeles, iar doi agenţi din unitatea experimentală C.O.P.S. primesc misiunea de a o salva. Unul dintre ei, Greg Colinas, rămîne izolat cînd prima tentativă de recuperare eşuează. Între timp, McAdam trimite un comando din forţele sale de securitate pentru a o recupera pe fiica sa.

Acţiunea romanului grafic e alertă - şi pe alocuri explicită. Grafica este convenţională, însă realizată la un nivel peste medie. Am remarcat minuţiozitatea cu care au fost reproduse atît portretele personajelor cît şi imaginile clădirilor din fundal. De asemenea, am fost plăcut impresionat de paleta culorilor - numeroase planşe sînt bogate în culori calde, în special portocaliu.

Pe ansamblu, C.O.P.S. a meritat o lectură, însă am unele îndoieli că îl voi parcurge cîndva şi a doua oară. Dintre albumele achiziţionate în vrac, în urmă cu trei ani, mai am cîteva, dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Cristian-Mihail Teodorescu, "SF Unu" (2008)

Spre finalul lunii ianuarie 2013, prin amabilitatea domnului Cristian-Mihail Teodorescu, am primit cadou cu dedicaţie şi autograf un exemplar din volumul său de povestiri SF Unu (Editura Bastion, Timişoara, 2008). De citit, l-am citit abia în mai-iunie 2014. Şi iată ce am aflat:

Prima schiţă din volum se intitulează "Pedalaţi şi fiţi fericiţi". Este un text distopic, în care personajele consumă hrană sintetică şi pedalează pentru a produce energie electrică. Protagonistul, S., pare a avea şansa evadării din această lume cenuşie şi epuizantă. Sau evadarea e numai o iluzie?

Povestirea următoare, "Tina dansatoarea", urmăreşte tribulaţiile unui veteran de război, Frandl, într-o lume postapocaliptică. Destinul său se schimbă într-un orăşel de provincie unde, la un cabaret, Tina dansatoarea, o androidă, i-a fermecat pe bărbaţii urbei, care se îndrăgostesc de ea fără speranţă. Iar Tina, la rîndul ei, se îndrăgosteşte de Frandl, din cauza unei erori de programare...

"Dosar 74" aminteşte întrucîtva de povestirile despre roboţi ale lui Isaac Asimov, numai că tratează despre încărcarea memoriei şi personalităţii unui personaj uman, Roger Clifford, într-un calculator performant. Acesta din urmă îşi împinge creatorul la sinucidere, iar reprezentanţii autorităţilor care au fost însărcinaţi cu anchetarea cazului caută metode prin care să determine această inteligenţă artificială hibridă să îşi înceteze funcţionarea. De remarcat că "Dosar 74" este o metaficţiune, un colaj de rapoarte şi înregistrări fictive din care cititorii deduc, pas cu pas, evenimentele intrigii.

"W. K. în Butonia" este încă un text care îmbină distopia cu satira socială. Protagonistul, W. K., face parte dintr-o societate în care indivizilor li se acordă importanţă (sau nu) în funcţie de numărul butoanelor pe care le pot apăsa la locul de muncă. Desigur, personajele fac manevre dubioase pentru a accede la posturi cu mai multe butoane, iar stima de sine a protagonistului creşte sau scade în funcţie de butoanele pe care le controlează.

"Kandru" e tot o povestire distopică, însă una în care protagonistul-narator e un personaj întreg şi sănătos într-o lume postapocaliptică de mutanţi şi de schilozi. Astfel, protagonistul este marginalizat şi asimilat cu fiinţele umanoide scunde, paşnice, numite kandru, pe care alte personaje umane din povestire le torturează şi le ucid cu sălbăticie. Doar că, spre deosebire de personajul secundar Hans, care excelează în cruzime, protagonistul caută să afle de unde vin umanoizii kandru şi din ce motive sînt paşnici, în pofida prigoanei.

"Cutia de tablă" e o satiră la adresa societăţii româneşti din anii 1980. Într-un mediu urban unde angajaţii de la o întreprindere par urmăriţi de ghinioane, protagonistul, Ştefănescu, are o serie aparent interminabilă de incidente norocoase, de la semafoare sincronizate la lozuri cîştigătoare. Doar că, pe lîngă invidia colegilor, Ştefănescu îşi atrage şi premisele unei despărţiri dramatice de raţiune şi de viaţă. Finalul este suprarealist, absurd şi grotesc - un ecou al povestirilor cu poantă scrise şi apreciate în cenacluri în anii 1980.

"Bio-interfeţe pentru memorie extensibilă" este un alt metatext satiric care explică, ironic, cum nu se scrie un text SF. Scenele din intrigă sînt comentate de vocea naratorială, întrerupte cu observaţii despre reacţia publicului de la cenaclul în care se citeşte textul, subminate. (Dacă aveaţi impresia că metaficţiunea e numai o meteahnă a filologilor, aveţi aici dovada că o mai practică şi fizicienii.)

"Cărămizile şi profesorul" satirizează un alt aspect al societăţii româneşti - anume, mediul universitar. Prelegerile neclare ale unui profesor plafonat şi plictiseala generală a studenţilor din sala de curs se combină cu manifestarea lumilor paralele.

Nuvela "Coeficient 128" este piesa de rezistenţă a volumului. Tot distopică şi satirică, relatează despre măreţia şi decăderea unui profesor universitar, cercetător, într-o societate în care cetăţenilor li se hotărăşte destinul în funcţie de coeficientul de inteligenţă. Pe de o parte, cei însărcinaţi cu testarea coeficientului de inteligenţă se dedau la trafic de influenţă. Pe de alta, profesorul lucrează la un prototip care ar putea amplifica de cîteva ori inteligenţa indivizilor. Numai că, prins fiind într-o tentativă de reclasificare a iubitei sale, profesorul este reevaluat şi trimis la munca de jos. Ca şi în "Bio-interfeţe...", vocea naratorială intervine periodic cu comentarii care expun textul drept ceea ce este - un simplu joc al imaginaţiei.

"Calculator de viitor" este o povestire distopică în care Bucureştiul e invadat treptat de săli cu jocuri în care participanţii pot trăi o scurtă perioadă în viitor. Pe măsură ce aparatele care oferă aceste iluzii devin mai populare, viitorul prezentat clienţilor se schimbă şi el. Căci viziunea aceea se bazează pe capacitatea unei inteligenţe artificiale de a prevedea viitorul pornind de la datele personale din prezent ale personajelor umane. Şi dacă de la previziune la control nu ar fi decît un pas?

Volumul se încheie cu povestirea "Des-prinderea", în care protagonistul-narator relatează o schimbare majoră într-un viitor apropiat. Ipotetica societate românească din acel viitor este implicată într-un megaproiect ambiţios - o astronavă - iar cetăţenii sînt sprijiniţi (sau marginalizaţi) în funcţie de capacitatea lor de a contribui la acel proiect. Doar că nişte nomazi dintr-un alt grup etnic tulbură mersul acestei societăţi cvasi-totalitare cu stilul lor de viaţă. Paradoxal, tocmai marginalizaţii sînt cei care construiesc în cele din urmă o astronavă funcţională, în felul lor, în vreme ce societatea lîngă care se aciuaseră ajunge să fie debusolată, demotivată şi secătuită.

Pe ansamblu, SF Unu reprezintă un foarte onorabil volum de debut. Unele dintre textele incluse reflectă perioada în care au fost scrise şi publicate iniţial (anii 1980, mai exact), însă culegerea este foarte unitară din punct de vedere tematic şi bine echilibrată stilistic. În consecinţă, imediat după ce am terminat SF Unu am început să citesc următorul volum al lui Cristian-Mihail Teodorescu, SF Doi. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Dănuţ Ungureanu, "Basme geostaţionare" (2008)

De volumul domnului Dănuţ Ungureanu Basme geostaţionare (Editura Bastion, Timişoara, 2008) mă leagă amintiri plăcute. În martie 2010 am participat la Zilele Helion, iar acolo am achiziţionat acest volum într-o prezentare elegantă, pe hîrtie de bună calitate. Autorul mi-a oferit autograf cu o dedicaţie foarte agreabilă.

Numai că, de citit... am citit acest volum abia în noiembrie-decembrie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Prima secţiune se intitulează "Adâncurile" şi cuprinde povestiri de tematică diversă. "Domus", spre exemplu, este o metaficţiune distopică - iar cititorii deduc regulile unei societăţi totalitare din textul şi subtextul unui... manual de utilizare. "Larkin aranjează munţii", în schimb, se încadrează în realismul magic cu accente onirice. "Ameţeala" este o "felie de viaţă" ştiinţifico-fantastică în care excentrici dezaprobaţi de societate încearcă să continue cursa spaţială. Tot science fiction cu tente distopice este şi "Metoda pentru chitară" - o schiţă constituită din scene narate la persoana întîi. "Fragil" combină distopia şi satira socială într-o poveste despre veterani de război lăsaţi la vatră. "A fost ora exactă", în schimb, le refuză militarilor lăsarea la vatră, căci comandantul unei unităţi izolate refuză să accepte ideea că războiul în care luptau s-a încheiat de cincisprezece ani. "Copiii şoricelului Rat" se bazează pe o viziune încă şi mai sumbră - un viitor îndepărtat în care naratorul-protagonist şi semenii săi îşi petrec viaţa în subteran, săpînd galerii, iar suprafaţa Pămîntului se presupune a fi un infern pîrjolit la care oamenii se tem să ajungă.

Cea de-a doua secţiune, "Basme geostaţionare", cuprinde texte fantastice umoristice. "Picador îşi asumă riscul" e un basm cu accente ştiinţifico-fantastice despre competiţia pentru cîştigarea mîinii fiicei unui sultan. "Ziua în care s-a supărat pînza de bomfaier" relatează incidente din viaţa unui colecţionar de vechituri într-o lume a artefactelor inteligente. "Dragostea la căpuşe", în schimb, e o povestire despre o invazie extraterestră insidioasă relatată din perspectiva unui narator-martor cinic şi mucalit. "Cine se teme de stele?" e o satiră la adresa vînătorilor de glorie militară - căci protagonistul este un general condamnat să fie şters din memoria colectivă şi să devină anonim. Ultima povestire din secţiune, "Albă ca Zăpada zboară la New York", este un basm intertextual în care Superman trece în basmul despre Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, apoi în alte cărţi ale copilăriei.

A treia secţiune a volumului se intitulează "Alte ţinuturi". Nuvela "Noaptea în oraş, fără părinţi", este un text cyberpunk de mare întindere şi complexitate despre asasinarea unui important om de afaceri şi despre eforturile copilului său de a-l re-crea dintr-o memorie stocată în arhive. Ca şi romanul Aşteptând în Ghermana, merită un loc de cinste într-o istorie a literaturii cyberpunk româneşti. "Duh melancolic peste lumile lui Ryan", pe de altă parte, e o nuvelă metafizică despre lumi paralele care se creează una pe cealaltă şi despre trecerea unor personaje dintr-o lume în cealaltă. Şi dacă una dintre aceste lumi ar fi... lumea noastră măcinată de războaie şi de neînţelegeri? Volumul se încheie cu "Anatomic Graffiti", o povestire cyberpunk plasată în aceeaşi lume imaginară ca "Noaptea în oraş, fără părinţi".

Pe ansamblu, Basme geostaţionare oferă o impresie diversă şi inegală. Unele texte din cuprins conţin scene izbutite, însă acestea rareori se încheagă într-o intrigă unitară (sau inteligibilă). Altele au o certă valoare literară - şi aici aş include "Dragostea la căpuşe" şi "Noaptea în oraş, fără părinţi", lucrări cu intrigă coerentă. Varietatea stilistică şi tematică a textelor impresionează. În schimb, efectul emoţional al textelor este disipat pe un spectru prea larg, iar cititorii pot rămîne cu impresia că volumul nu este suficient de închegat. Din acest punct de vedere, îmi amintesc că primul volum de povestiri al domnului Ungureanu, Marilyn Monroe pe o curbă închisă, era mai unitar.

După încheierea lecturii, am decis să parcurg încă o carte de acelaşi autor, Alţi români deja deştepţi. Dar despre aceea am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)   

Stephen Hunt, „The Kingdom Beyond the Waves” (2008)

În februarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat un exemplar din cel de-al doilea roman al seriei Jackelian de Stephen Hunt, The Kingdom Beyond the Waves (Colecţia Harper Voyager, Grupul Editorial Harper Collins, Londra, 2008). De parcurs, l-am parcurs abia în august 2013. Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din acest roman este plasată la câţiva ani după cea din The Court of the Air. Unul dintre personajele principale este profesoara Amelia Harsh, care a moştenit de la tatăl său un interes deosebit pentru civilizaţia pierdută Camlantis, un subiect privit ca excentric de către mediile academice „ortodoxe” din regatul Jackal. Un alt personaj principal, magnatul Abraham Quest, se arată dornic să îi finanţeze o expediţie de căutare a acestei civilizaţii dispărute – dar nu în locuri unde alte expediţii arheologice au explorat fără succes, ci în junglele din Liongeli, la izvoarele fluviului Shedarkshe, în lacul Ataa Naa Nyongmo. Expediţia se va desfăşura la bordul submarinului căpitanului Jared Black, iar echipajul este însoţit de un detaşament de mercenare aduse de către Quest din Liga Catosiană.

Un fir narativ secundar urmăreşte aventurile unui justiţiar mascat, Cornelius Fortune, care, împreună cu o creatură înaripată, Septimoth, trece periodic graniţa în Quartérshift pentru a-i ucide pe reprezentanţii regimului revoluţionar comunitarian.

Expediţia trece prin numeroase aventuri, mai întâi printre roboţi acţionaţi cu abur, apoi într-o junglă unde plantele şi animalele trăiesc în simbioză, iar intruşii sunt asimilaţi cu forţa. Când capitala pierdută a Camlantisului este regăsită, Abraham Quest îşi dezvăluie planurile de dominaţie mondială, iar Cornelius Fortune şi agenţii Tribunalului din Aer trebuie să intervină pentru a-l opri. Iar finalul romanului este spectaculos şi înţesat de lovituri de teatru care de care mai neaşteptate.

Ca şi The Court of the Air, The Kingdom Beyond the Waves se încadrează într-un subgen de dată relativ recentă pe care unii l-au etichetat ca elfpunk, iar alţii steampunk fantasy – alături de lucrări ca The Iron Dragon's Daughter de Michael Swanwick sau Perdido Street Station de China Miéville. Pe de o parte, recuzita ţine de subgenul steampunk – dirijabile, submarine, batiscafuri, heliografe, roboţi cu aburi. Pe de altă parte, destule elemente sunt fantastice, precum masca vorbitoare pe care o foloseşte Cornelius Fortune, balenele zburătoare skrayper, spiritele Steam Loa ori sabia vrăjitorească, cu formă schimbătoare, folosită de personajul secundar Billy Snow. Şi, pentru cine citeşte cu atenţie, sunt şi unele elemente cyberpunk, precum nanomecanismele din Camlantis, cu care organismele pot fi dezasamblate în atomii componenţi, ori maladia informaţională, transmisă prin cântec, cu care roboţii acţionaţi cu aburi pot fi făcuţi să-şi piardă minţile.

Dar bună parte din farmecul acestui roman se află în ţesătura de conexiuni intertextuale care îl întâmpină pe cititor pe aproape fiecare pagină. Profesoara-arheolog Amelia Harsh aminteşte de eroina de bandă desenată Adèle Blancsec (dar şi de Indiana Jones sau de Alan Quatermain), comandantul Jared Black pare o combinaţie de Sir John Falstaff şi căpitanul Nemo, Abraham Quest aminteşte de unii antagonişti din romanele cu James Bond, iar călătoria cu submarinul în căutarea unei civilizaţii pierdute duce cu gândul la 20 000 de leghe sub mări de Jules Verne şi la Inima întunericului de Joseph Conrad.

Am remarcat şi modul expert în care scenele din planurile narative sunt intercalate pentru a crea suspans, cârligele narative care încheie fiecare scenă şi care îi atrag pe cititori să mai parcurgă o pagină, apoi încă una, precum şi doza de umor care condimentează povestea pe alocuri. Cu toate că romanul are dimensiuni respectabile (556 de pagini în ediţia Harper Voyager), timpul pe care îl veţi petrece cu lectura lui va fi bine folosit.

Cum The Kingdom Beyond the Waves este abia al doilea volum dintr-o serie de şase, sunt tentat să încep cât de curând lectura celui de-al treilea roman din ciclul Jackelian, The Rise of the Iron Moon. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Dmitry Orlov, „Reinventing Collapse” (2008)

În perioada 2011 – 2012, pe cînd scriam şi pregăteam pentru publicare romanul Anul terminal, am urmărit cu interes blogul unui jurnalist american de originerusă, Dmitry Orlov. Bună parte din fundalul cărţii mi-a fost inspirat de ideile sale, motiv pentru care l-am menţionat şi pe pagina de mulţumiri.

Dar blogul domnului Olrov avea un scop precis – acela de a promova o carte de nonficţiune a autorului. Ca urmare, la finalul lunii august 2013, am parcurs în două zile acest volum: Reinventing Collapse – The Soviet Example and American Prospects (Editura New Society Publishers, Insula Gabriola, 2008). Şi iată ce am aflat:

Dmitry Olrov s-a născut în Uniunea Sovietică, iar la 12 ani a emigrat cu părinţii în Statele Unite ale Americii. Începînd de la jumătatea anilor 1980 şi pe parcursul anilor 1990, ca reporter, a vizitat URSS, apoi Federaţia Rusă, şi a observat stadiile prin care a trecut o superputere mondială către colaps.

Teoria sa este că şi SUA se îndreaptă către un colaps similar (însă nu identic) ca urmare a scăderii mondiale a producţiei de ţiţei. Dacă URSS a trecut de punctul maxim al producţiei interne de ţiţei în 1985 şi a colapsat în 1991, SUA a trecut de punctul maxim al producţiei interne de ţiţei în 1970, însă s-a dezvoltat economic în continuare pe baza importurilor masive. Doar că, şi pe plan mondial, s-a trecut de vîrful producţiei de ţiţei în 2005...

După o scurtă introducere în care prezintă datele problemei, autorul discută în primul capitol exemplul sovietic – o prezentare succintă a colapsului URSS, cîteva constatări personale din vizite succesive în Rusia, apoi ipoteza cărţii.

În cel de-al doilea capitol, Dmitry Orlov face o paralelă între cele două superputeri – de la mituri fondatoare precum „paradisul celor ce muncesc” sau „ţara tuturor posibilităţilor” la eforturi pentru susţinerea progresului tehnologic, de la ambiţii militariste la influenţă pe plan mondial, de la percepţia lor ca imperii ale răului la faliment economic şi la pierderea legitimităţii.

Capitolul al treilea tratează despre diferenţele de colaps. Prin analogie cu situaţia din URSS înainte de colaps, pe parcursul acestuia şi (în Federaţia Rusă) după acesta, autorul emite ipoteze referitoare la cum ar putea afecta un colaps economic societatea americană – în privinţa locuinţelor, transportului, ocupării forţei de muncă, familiilor, banilor, hranei, îngrijirii medicale, educaţiei, energiei şi aşa mai departe. Paradoxal, societatea sovietică pare să fi fost mai bine pregătită pentru colaps decît cea americană în unele aspecte, datorită familiilor unite, zonelor urbane compacte, transportului în comun funcţional şi asigurării locuinţelor pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Capitolul al patrulea discută despre posibile reacţii la colaps. Autorul trece în revistă reacţii din domeniul politic, din cel al sectorului privat, din cel al organizaţiilor non-guvernamentale şi din cel individual. Paradoxal, sugestia sa este ca rezervele şi energia să nu fie irosite în tentative de a salva ceea ce nu se mai poate salva (adică superputerea pe cale să colapseze), ci utilizate judicios pentru a proteja ceea ce se poate proteja (familia, prietenii, vecinii).

Capitolul al cincilea prezintă sugestii pentru adaptarea la societatea de după colaps – trecerea la o economie fără bani lichizi, dispariţia de facto a sistemului legal, scăderea nivelului de trai, nomadismul. Deşi unele secţiuni din capitol discută deschis despre dezavantajele noii societăţi, autorul subliniază că există şi avantaje în societatea post-colaps care merită apreciate.

Capitolul al şaselea tocmai asupra unor asemenea avantaje se concentrează – mai exact, asupra diverselor ocupaţii disponibile în societatea post-colaps. Începînd cu recuperarea materialelor valoroase din suburbiile abandonate, continuînd cu comerţul de medicamente şi alcool, cu servicii de protecţie sau cu medicină alternativă şi încheind cu forme de transport sau de activităţi sociale la domiciliu, gama ocupaţională sugerată de Dmitry Orlov pare destul de bogată.

Concluzia cărţii este că, pe de o parte, asemenea experimente de imaginaţie s-ar putea dovedi utile în contextul în care se conturează clar o serie de crize în viitorul apropiat, iar, pe de altă parte, cei care se adaptează de timpuriu la noul context social şi economic vor avea un avantaj cert faţă de cei care vor încerca să se adapteze abia cînd va fi prea tîrziu.

Reinventing Collapse e lăudabilă pentru concizie, claritate şi bună organizare, ca şi pentru îndrăzneala de a propune o ipoteză incomodă. Tonul autorului este uneori umoristic, adesea ironic şi aproape întotdeauna sceptic cînd vine vorba despre autorităţi şi despre propaganda oficială. De asemenea, elementele anecdotice, bazate pe experienţa personală, apar la tot pasul, susţinînd opiniile şi ipotezele de ordin general.

Cum şi societatea românească a trecut prin cîteva transformări radicale, dintre care reducerea masivă a sectorului industrial sau dependenţa de importul de hrană sînt îngrijorătoare, poate că o asemenea lucrare le-ar fi utilă cititorilor români. Ca urmare, vă recomand şi dumneavoastră să parcurgeţi volumul Reinventing Collapse.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Malcolm Gladwell, "Outliers" (Little, Brown and Company, New York, 2008)

În anul 2009, după cum unii dintre dumneavoastră îşi amintesc, scriam pe blogul Ţesătorul despre două cărţi de excepţie ale jurnalistului Malcolm Gladwell, The Tipping Point, respectiv Blink. Au trecut cîţiva ani de atunci, însă amintirea a rămas. Ca urmare, spre sfîrşitul lunii august 2013, în doar şapte ore, am parcurs un alt volum de nonficţiune de acelaşi autor - Outliers - The Story of Success (Little, Brown and Company, New York, 2008). Şi iată ce am aflat:

De această dată, jurnalistul Malcolm Gladwell examinează factorii care duc la succes (sau la eşec) pornind de la nişte studii de caz precum muzica rock, programarea calculatoarelor, pilotarea avioanelor, matematica, agricultura, înţelegerea matematicii sau confecţiile. Ca şi în volumele precedente, autorul oferă informaţii din domenii diverse într-un stil concis, clar şi captivant.

Introducerea tratează despre o comunitate de imigranţi din Italia care au reconstruit în America localitatea lor natală, cu locuinţe cu etaj, biserică, legături sociale strînse, viticultură şi conversaţii în aer liber - ceea ce a dus, paradoxal, la o mică societate fără stres, fără boli cardiovasculare, fără criminalitate şi cu o speranţă de viaţă de invidiat. Concluzia - mediul social şi cultural influenţează existenţa indivizilor mai mult decît bănuiau socilogii şi psihologii înainte de a studia orăşelul Roseto.

Partea întîi, "Efectul Matei", tratează despre cazuri de succes precum formaţia Beatles, Wolfgang Amadeus Mozart sau programatorii Bill Joy şi Bill Gates. Concluzia autorului este că, pe lîngă talent nativ, în etapa formativă din copilărie şi adolescenţă oamenii au nevoie de ocazia de a exersa timp de zece mii de ore pentru a atinge nivelul de expertiză în domeniul de activitate pe care şi l-au ales. Iar studiile de caz analizate arată că uneori ocazia aceasta este rezultatul unui şir de accidente fericite şi mai degrabă improbabile.

Tot în partea întîi sînt contrastate cazuri de eşec, precum cel al unui american extrem de inteligent, Chris Langan, şi cazuri de succes, precum J. Robert Oppenheimer, coordonatorul proiectului pentru construirea primei bombe atomice. Poate în mod paradoxal pentru unii cititori, Malcolm Gladwell ajunge la concluzia că, dincolo de un anumit punct pe scara inteligenţei, e nevoie de alţi factori, precum educaţia şi mediul social (şi, aş adăuga, inteligenţa emoţională), pentru ca o persoană mai inteligentă decît media să aibă succes pe plan profesional. Şi, pentru a întări această concluzie, autorul aduce în discuţie o pleiadă de cazuri de avocaţi de mare succes din New York - toţi născuţi într-un interval de timp destul de îngust şi toţi descinşi din imigranţi evrei din Europa de Est care se lansaseră în comerţul cu confecţii în perioada Marii Crize Economice din 1929-1933.

În partea a doua, Gladwell tratează despre influenţa manifestată de moştenirea culturală a diverselor grupuri etnice - începînd cu descendenţi ai scoţienilor şi ai irlandezilor din Munţii Apalaşi şi cultura onoarei şi a violenţei, transmisă din generaţie în generaţie şi cuplată cu disponibilitatea armelor de foc, şi terminînd cu coreeni sau columbienilor educaţi în spiritul relaţiilor de respect în funcţie de situarea indivizilor pe scara socială. Uneori, aceste moşteniri culturale duc la conflicte de durată, soldate cu victime. Alteori, ele duc la accidente aviatice cauzate de bariere comunicaţionale. Şi, desigur, uneori apar şi soluţii simple, precum familiarizarea personalului dintr-o companie cu o limbă în care nu există atîtea pronume personale de politeţe, iar schimbarea codului de comunicare coincide cu o transformare a paradigmei de gîndire sau a tiparelor de interacţiune interpersonală.

Tot în partea a doua se prezintă relaţia dintre mentalităţile regionale sau naţionale şi obiceiurile de muncă agricolă - de la Europa bazată pe cultura grîului la China sudică specializată în creşterea orezului - iar implicaţiile sînt, cel puţin la prima vedere, paradoxale - ani şcolari mai scurţi în unele ţări, abilităţi matematice mai dezvoltate la unele grupuri etnice şi o etică a muncii mai sistematică.

Capitolul al nouălea discută un caz fericit în care dezavantajele economice şi sociale ale unui grup defavorizat sînt compensate de transplantarea valorilor şi eticii unui alt grup. Mai exact, se discută în detaliu rezultatele programului "Knowledge Is Power" (KIPP) de la o şcoală din Harlem care impune elevilor o etică a muncii şi studiului vecină cu dedicaţia chinezilor din orezării.

Epilogul examinează ţesătura de convenţii sociale, accidente şi ocazii care au condus de la achiziţia la începutul secolului al nouăsprezecelea a unei sclave negre din Africa de Vest de către un plantator anglo-saxon din Jamaica la formarea culturală în a doua jumătate a secolului al douăzecilea a jurnalistului Malcolm Gladwell sau a militarului de carieră Colin Powell. (Întîmplător, cei doi sînt înrudiţi.) Şi, ca o concluzie, aş aminti proverbul englezesc care zice că e nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil. Căci succesul sau eşecul indivizilor, demonstrează Malcolm Gladwell, se bazează pe comunităţi, educaţie, ocazii şi contexte sociale, nu numai pe calităţile individuale.

Ca şi volumele anterioare ale acestui autor, Outliers merită pe deplin timpul şi banii dumneavoastră - poate şi pentru că, în secţiunile dedicate lui Bill Joy, veţi afla povestea unuia care a scris rîndurile de cod pe care, treizeci de ani mai tîrziu, funcţionează Internetul care vă permite să citiţi această recenzie. Căci, ca să citez un alt proverb, mai adevărat decît adevărul este povestea...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Liviu Radu, "Povestiri Fantastice" (2008)

În 2008, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou un exemplar dintr-o colecţie de povestiri best of intitulată Povestiri Fantastice (Millennium Press, Satu Mare, 2008). Exemplarul este cu dedicaţie şi autograf. De parcurs, l-am parcurs abia în martie şi aprilie 2013.

Şi iată ce am aflat:

Introducerea volumului îi aparţine lui Sebastian A. Corn şi se intitulează "Nu mai ştiu în ce an era". E un text concis şi agreabil despre relaţia amicală dintre cei mai prolifici şi mai populari autori ai generaţiei 90.

Din volumul Spre Ierusalim!, redactorul literar Michael Haulică a selectat povestirile "Spre Ierusalim", "El Dorado" şi "În metrou". Cea dintîi este o povestire SF cu o încărcătură metafizică. Cea de-a doua - o povestire fantastică despre conchistadori. Ultima este o distopie amară, plasată în România peste cîteva decenii. (Fireşte, la cît de reuşit este volumul Spre Ierusalim!, cel puţin alte trei povestiri de acolo ar fi meritat să fie incluse într-un best of - dar spaţiul tipografic dintr-o carte este oarecum limitat.)

Piesa de rezistenţă a Povestirilor fantastice o constituie însă includerea tuturor celor trei ucronii din volumul Constanţa 1919. Cum numărul exemplarelor existente din această carte remarcabilă (şi premiată) este foarte scăzut, republicarea nuvelelor "Tratative la Konsstanza", "Konstanţia şi Hamlet" şi "Fuga din Küstangé" reprezintă un gest de restituire culturală către publicul cititor român.

Din volumul Babl au fost selectate povestirea fantastică "Babl" (bazată pe mitologia iudeo-creştină), "Descendenţi" (un horror în cadru victorian) şi povestirile magic-realiste interconectate "Blestem de seară, cu durată nelimitată" şi "Perle de fum, înşirate pe-o rază de soare".

Ultima secţiune a volumului cuprinde povestiri alese din Cifrele sunt reci, numerele-s calde. Printre ele se numără povestirea fantastică "Sub semnul lui unsprezece", monologul dramatic "Bîrfe înainte de luptă", povestirea horror victoriană "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" şi distopia "Ziua referendumului". Am fost oarecum surprins că selecţia nu a inclus nuvela distopică "Pulbere purpurie, pe fond de circ" sau povestirea "Anul cînd nu vor veni zangorii" - ambele foarte reuşite şi foarte dragi autorului - dar volumul Povestiri fantastice are şi aşa dimensiuni respectabile.

Colecţia se încheie cu o notă bio-bibliografică.

Povestirile fantastice ale domnului Liviu Radu au fost bine primite de către publicul cititor român, mai ales că formatul este confortabil (A5), tehnoredactarea făcută de Ona Frantz este aerisită, iar fontul este prietenos (Palatino Linotype). Din cîte am auzit, s-au publicat şi s-au vîndut pînă acum trei ediţii succesive. Editorul Horia Nicola Ursu a publicat fiecare nouă ediţie cu altă copertă. Dacă nu aveţi deja acest volum de referinţă în colecţia dumneavoastră, puteţi să vă comandaţi un exemplar aici.

Pe de altă parte, dintr-un best of al prozei scurte create de Liviu Radu ar fi meritat să facă parte şi bijuterii ultrascurte precum "Cazul Iov, secţiune multiplan" sau "Omul care ştia mai multe ca oricine". Aşa se face că autorul a publicat un al doilea volum best of, cuprinzînd exclusiv schiţe - Ghicit de seară. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Iain M. Banks, "Matter" (2008)

În vara anului 2009 am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost un exemplar format mare din ceea ce pe atunci era cel mai recent roman din seria Culturii a autorului britanic Iain M. Banks. Apoi, în octombrie 2009, de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am cumpărat un exemplar dintr-o ediţie format A5 a aceluiaşi roman - Matter (Editura Orbit, Londra, 2009). Au trecut anii, între timp au mai apărut două volume din serie (Surface Detail, respectiv The Hydrogen Sonata), însă greu mi-am adunat curajul necesar ca să încep lectura acelui roman masiv, de 600 de pagini.

În cele din urmă, în decembrie 2012, mi-am făcut timp şi l-am citit. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Matter este împărţit în prolog, trei părţi, apendice şi epilog. Punctul de vedere folosit este omniscienţa selectivă multiplă, iar naraţiunea urmează, rînd pe rînd, destinele unei surori şi a doi fraţi vitregi.

Cea care apare în prolog este sora, Djan Seriy Anaplian, agentă a Culturii din secţiunea de Circumstanţe Speciale angajată în operaţiuni de prevenire a conflictelor între civilizaţii locale înapoiate. Apoi, în primul capitol, ne este prezentat Ferbin, fratele lui Djan şi prinţul moştenitor al unui regat. Din păcate, prinţul asistă pe ascuns la asasinarea regelui de către sfetnicul de nădejde al acestuia, tyl Loesp, la finalul unei bătălii decisive. În cel de-al treilea capitol, fratele lor vitreg, Oramen, este informat despre moartea regelui şi a... prinţului moştenitor şi pleacă în întîmpinarea cortegiului funebru şi a regentului declarat - tyl Loesp.

Astfel, Djan Seriy călătoreşte spre regatul său de baştină, Ferbin (însoţit de un slujitor de nădejde, Choubris Holse) pleacă pe ascuns în căutarea generalului Xide Hyrlis şi a surorii sale, Djan, iar Oramen e nevoit să facă faţă mai multor tentative de asasinat.

După cum probabil vă aşteptaţi, intriga se complică, deoarece, dincolo de conflictele din acel regat, mai multe civilizaţii se confruntă, începînd cu Oct şi Aultridia, continuînd cu Nariscene (care aspiră la nivelul de civilizaţie implicată, dar pe ascuns încurajează războaiele dintre civilizaţiile pe care ar trebui să le monitorizeze), apoi cu Morthanveld (o specie acvatică) şi Cultura şi încheind cu civilizaţii străvechi, aproape dispărute, precum xinthienii, Involucra şi Iln.

Pentru că, dacă intriga aceea din prim-plan despre un rege asasinat, un uzurpator şi un prinţ moştenitor dornic de răzbunare v-ar putea duce cu gîndul la Hamlet sau la Macbeth sau la Dune, conflictele din fundal şi peisajul în care se desfăşoară bună parte din acţiune sînt operă spaţială extrem de ambiţioasă şi de bine realizată.

Peisajul...

Mă scuzaţi. Uitasem să vă dau detalii despre peisaj.

Imaginaţi-vă o civilizaţie străveche, Involucra, care, cu miliarde de ani înainte de apariţia Culturii şi a celorlalte civilizaţii implicate, a creat mii de habitate cosmice, sferoizi de dimensiuni planetare încastraţi în alţi sferoizi, pe şaisprezece niveluri. O altă civilizaţie, Iln, a căutat să detecteze şi să distrugă aceste lumi-cochilie, prin urmare numai cîteva sute dintre ele au rămas. Iar în timpuri recente, diverse civilizaţii au căutat să colonizeze aceste habitate, aşa încît, în lumea-cochilie Sursamen în care se petrece cea mai mare parte a acţiunii romanului, unele niveluri adăpostesc seminţe-velă ce vor creşte pentru a migra de-a lungul şi de-a latul galaxiei, altele găzduiesc oameni care abia au descoperit armele de foc, telegraful şi căile ferate, iar în miezul habitatului se află o entitate străveche, venerată ca un zeu - un xinthian.

Desigur, unele dintre aceste niveluri fantastic de detaliate şi de baroce sînt vizitate de personaje la plecare, iar altele la întoarcere, aşa încît cititorii nu prea au cînd să se plictisească. Mai curînd, imaginaţia luxuriantă a lui Iain M. Banks ne oferă surpriză după surpriză, cum ar fi o citadelă străveche, dezvăluită dintre straturile geologice de apele unei cascade gigantice, sau un habitat spaţial grandios, din tuburi colosale, împletite într-o cunună în care trăiesc bilioane de creaturi acvatice.

Într-o manieră destul de tipică pentru romanele din seria Culturii, apar trimiteri intertextuale, fie la Lumea inelară de Larry Niven, fie la seria Pern a lui Anne McCaffrey, la 2001 - O odisee spaţială de Arthur C. Clarke, la trilogia Helliconia a lui Brian Aldiss sau la Stăpînul inelelor (epilogul, spre exemplu, e o parodie fină a scenei finale din trilogia lui Tolkien).

Tot tipic pentru această serie este şi faptul că, pe măsură ce se desfăşoară intriga din Matter, miza creşte din ce în ce mai mult, de la un asasinat politic într-un regat de buzunar la reactivarea unei tehnologii care ar putea încarcera întreaga galaxie, iar personajele nu doar evoluează, căpătînd statură cu adevărat eroică, dar şi ajung să se confrunte cu oponenţi nebănuiţi, la o scară ce pare să-i depăşească. În final, soluţia problemei schimbă natura ei - şi Circumstanţele Speciale nu scapă ocazia să se mai infiltreze undeva şi să mai încline subtil balanţa puterii în favoarea Culturii.

Cum editurile din România nu par prea grăbite să publice seria Culturii în traducere, probabil că, dacă veţi dori şi dumneavoastră să citiţi Matter, ar fi bine să vizitaţi site-ul Nautilus şi să comandaţi un exemplar din ediţia originală. În ceea ce mă priveşte, această vizită în universul ficţional al lui Iain M. Banks mi s-a părut mult prea scurtă, aşa încît, imediat cum am terminat Matter, am început următorul roman din serie, Surface Detail. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)