"Columbianul" (din romanul "Gangland")

În primele două zile şi două nopţi de după confirmare, Maria dormi. Ocazional trecu pe la toaletă, uneori întîlnindu-se la intrare sau la ieşire cu Juanita şi cu Lenny. Renunţaseră să-i mai arunce priviri acuzatoare.

În cea de-a treia dimineaţă, se trezi suficient de întremată şi cu mintea limpede. Făcu un duş pe îndelete. Se spălă pe dinţi ca să scape de senzaţia că în gură îi crescuse pluş acru. Îşi tăie unghiile.

Trecu apoi în bucătărie, pregăti ochiuri cu şuncă, boluri cu lapte şi cereale şi îşi făcu o ceaşcă de cafea. De jur împrejur, pe mese, pe frigider, în chiuvetă şi pe podea zăceau maldăre de cutii. Cutii în care fusese livrată mîncare la minut, cutii de cereale, cutii de sucuri, pungi de plastic, pahare de spumă poliuretanică, o mare de ambalaje cum Maria nu mai văzuse decît în liceu, în camera lui Sam, din cămin, după petrecerile care însoţeau victoriile la fotbal.

Cafeaua era suficient de tare ca să topească linguriţa.

Din buzunarul de la piept al halatului, Maria scoase telefonul mobil şi formă numărul tatălui ei. Părinţii săi nici acum nu îşi implantaseră mufe neurale pentru comunicare în realitatea virtuală, iar de cînd începuseră problemele cu necrosofturile nici că mai vroiau să audă de aşa ceva.

– Hola!

– Hola, Maria!

– Ce mai faceţi?

– Noi, bine, dar ne-a sunat Juanita şi ne-a zis că nu faci bine deloc.

Mariei îi îngheţă zîmbetul. Simţi că obrajii îi luau foc.

– Ne-a spus că stai tot timpul în ciberspaţiu. Nu mai dormi aproape deloc, nu prea mai mănînci, nici copiilor nu le mai dai de mâncare. Ce fel de mamă eşti?

– Acum am terminat.

– Cu îndatoririle de mamă? Sigur, aşa se pare, că ai terminat de mult cu ele.

Se luptă să înghită nodul din gît.

– Nu, cu ciberspaţiul. S-a desfiinţat agenţia, mi-am pierdut postul de inspector şi am prins un contract ca detectiv particular. Am găsit un copil pierdut.

– Vezi să nu-i pierzi pe ai tăi, în schimb! Dacă nu-i tratezi cu responsabilitate, la ce i-ai mai făcut?

Maria clipi de cîteva ori ca să-şi stăpînească lacrimile.

– Tocmai despre responsabilitate e vorba. Am avut de ales între un şir de slujbe mărunte, nu neapărat legale sau bănoase, cu care abia să ne ducem traiul de pe o zi pe alta, şi un contract pe bani adevăraţi, care să ne permită să plecăm într-un habitat orbital şi să trăim liniştiţi acolo. Şi-am ales.

– Maria, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi neglijezi copiii!

– Asta înseamnă că, pentru o perioadă, trebuie să plec din oraş ca să-l găsesc pe acel băiat. Aş putea să-i las la voi pe Lenny şi Juanita?

– Cum adică să pleci din oraş? Unde să pleci?

– Trebuie să ajung în Gangland.

– Of, San Francisco de Assisi, ajută-ne! Maria, nici măcar nu ştim sigur dacă Gangland există cu adevărat! Vrei să te joci de-a detectiva în Neverland? În Ţara lui Oz?

– Gangland există cu adevărat, tată, numai că amplasamentul său este secret. Şi, dat fiind că băiatul pe care m-am angajat să-l găsesc e acolo, acolo trebuie să mă duc!

– Şi dacă ai să pieri pe drum? Nu te gîndeşti că aproape tot ce a însemnat partea continentală a Statelor Unite e acum pustietate sau teatru de război civil?

– Decît să mor încet de foame, mai bine să pier luptîndu-mă pentru biletele de plecare pe orbită.

– Cel puţin adu-i la noi pe copii...

– De-asta am sunat, tată. Azi trec pe la voi şi vi-i las.

– Sam s-ar răsuci în sicriu dacă ar şti.

– Sam n-a ajuns niciodată în sicriu.

Închise telefonul şi, cu mîini tremurânde, îşi şterse lacrimile de pe obraji. Se întoarse şi îi văzu pe Juanita şi Lenny la intrarea în bucătărie, îmbrăcaţi în pijamale. O priveau în tăcere.

– 'Neaţa.

Nu-i răspunseră.

– Ce-i? Ce s-a întîmplat?

– De ce vrei să pleci, mami? întrebă fetiţa.

– O să ne laşi cu columbianul? făcu Lenny.

Maria se stăpîni cu greu.

– Lenny, te rog să nu fii obraznic. Poate că bunicul a venit din Columbia cu părinţii lui cînd avea doisprezece ani, dar are cetăţenia americană şi a lucrat ca poliţist în Philadelphia, în brigada antidrog, timp de patruzeci şi trei de ani, apărînd legea şi ordinea.

– Parcă văd că n-o să mă lase să ascult Shoot 2 Kill, nici să comand mîncare chinezească.

Maria se uită împrejur, la bucătăria năpădită de ambalaje.

– Cred că te-ai săturat deja de mîncăruri la minut, chiar dacă nu vrei să recunoşti. O să facem curăţenie aici, o să aruncăm toate cutiile astea, o să ne facem frumos bagajele şi o să mergem la bunici ca să staţi acolo vreo două săptămâni.

– Pot să-mi iau păpuşile?

– Da, Juanita, o să luăm şi păpuşile. Acum, hai la masă, pînă nu se răcesc ochiurile.

(Ediţia electronică gratuită a romanului Gangland poate fi citită la adresa http://www.geocities.com/themaddancinggod/Igang.htm . Lectură plăcută! )