"Alţi hackeri, altă reţea" (din romanul "Gangland")

Pe cînd ieşea din biserică, Maria îşi simţi telefonul vibrînd în buzunarul de la piept. Răspunse la al doilea apel.

– Maria Alonzo.

– Ne-ai căutat ceva mai devreme...

O voce de femeie. Fără prezentări, fără politeţuri.

Maria clipi de cîteva ori, căutînd să se obişnuiască din nou cu lumina de afară, care acum îi părea orbitoare faţă de penumbra blîndă din biserică.

– Ăă, da... Dacă sînteţi de la reţea.
Pe trepte, aproape de trotuar, un bătrînel întinsese mai multe exemplare din National Geographic. De pe coperte tipărite în secolul precedent, foci, tigri, gorile şi rinoceri priveau trecătorii, ca o expoziţie mută a reproşului şi vinovăţiei.

– Nu ştiu despre ce reţea vorbeşti, cucoană, cîtă vreme am văzut că eşti de la o agenţie federală.

– Am fost, preciză Maria. Nici agenţia nu mai e.

– Şi asta te face automat o persoană de încredere?

Îi trebui un efort de voinţă ca să se stăpînească.

– Asta mă face automat o persoană cu altă ocupaţie, fie că-mi doresc sau nu.

Juanitei i-ar fi plăcut revista cu foca albă pe copertă... Dar n-avea să se mai vadă cu Juanita cîteva săptămîni bune. Poate chiar deloc.

– Şi ocupaţia asta implică să-ţi bagi nasul în treburile noastre?

– Implică să vă cer ajutorul ca să călătoresc.

– Sunt destule agenţii de voiaj.

– Nu şi vreuna care să mă transporte în Gangland.

Interlocutoarea tăcu o vreme. Maria descuie Toyota şi urcă la volan. Pe colţul din dreapta al parbrizului, cineva îi lipise un autocolant, o hologramă reflexivă cu sigla unei companii de bioinginerie.

– Gangland nu există, zise vocea din telefon.

– O destinaţie care nu există. La care conduce o organizaţie care nu există. Care transportă copii care nu există. Şi o să transporte o inspectoare a unei agenţii care nu mai există. Iar ea o să plătească, la rîndul ei, cu bani care nu există. Electronici. Anonimi. Nedetectabili. Neimpozabili.

Îi lăsă interlocutoarei timp să rumege ce-i spusese.

– Bani adevăraţi.

– Bani adevăraţi, confirmă Maria.

– Şi dacă e o operaţiune sub acoperire?

Aruncă o privire obosită către două adolescente care treceau pe role printre pietoni. Părul le flutura în vînt.

– Ce rost ar avea ca autorităţile să pună beţe-n roate unei activităţi necesare şi pe care ele nu sunt în stare s-o organizeze?

– Dacă autorităţile ar fi luat întotdeauna decizii cu cap, nu s-ar mai fi ales praful de ţara asta.

– Bun, OK, dă-mă în judecată pentru ce-a păţit ţara, dacă ai chef, dar mai întîi du-mă în Gangland, fiindcă trebuie să mă întîlnesc cu cineva de-acolo.

Din nou tăcere.

– Vino la benzinăria Shell, spuse vocea într-un tîrziu. Aia de lângă mall. Să ai bagajele făcute.

În timp ce închidea telefonul, Maria zîmbi. Le avea.

Prin aglomeraţia de seară, merse la mall şi lăsă Toyota într-o parcare subterană. Plăti în avans pentru două săptămîni, apoi ieşi pe stradă, printre pietoni, şi merse la staţia Shell. Urmări o vreme şoferii care cumpărau tuburi de hidrogen.

Printre maşinile mărunte, economice, de mic litraj, sosi un Hummer de pe la începutul secolului, un saurian metalic lat, vopsit în culori de camuflaj urban. Se opri lîngă Maria, iar portiera din dreapta se deschise.

– Hopa sus, Alonzo!

Îşi puse geanta sport pe banchetă, apoi urcă şi ea.

La volan se afla o femeie de vreo patruzeci şi cinci de ani, îmbrăcată în pantaloni negri, cu buzunare aplicate pe coapse, un tricou negru cu o frunză de cannabis şi o cămaşă cadrilată, descheiată de sus pînă jos. Era tunsă destul de scurt, iar la colţurile ochilor avea riduri.

Porniră spre ieşirea din oraş. Instinctiv, celelalte maşini se dădeau deoparte ca să-i facă loc Hummerului.

– Eşti al naibii de insistentă, Alonzo.

Maria zîmbi.

– Mi s-a mai spus.

– La ce-ţi trebuie s-ajungi în Gangland? Adultă eşti, orfană nu eşti, familie ai...

– M-aţi verificat.

– Normal că te-am verificat. Altfel n-am fi stat de vorbă acum. Nici nu te-aş fi sunat. În fine, nu contează. Ce voiam să-ţi spun e că paza orbitală din perimetrul Gangland e mai strînsă decât fundul unui ţipar. Cum îţi închipui c-o să te întorci de-acolo?

– La fel cum o s-ajung. Cu hackerii şoselelor, într-un transportor de personal.

– Dacă-ţi imaginezi c-o să mai apuci în Gangland următorul transport, visezi, cucoană. Puştanii de-acolo o să te toace mărunţel cît ai zice peşte.

– N-am de gînd să aştept următorul transport. Vreau să mă întorc cu acelaşi hacker cu care ajung acolo.

Femeia de la volan clătină din cap.

– Poate doar aşa...

Dincolo de şoseaua de centură a Philadelphiei porniră pe un drum secundar, iar cîţiva kilometri mai încolo, la intrarea într-o pădurice, ieşiră de pe şosea şi opriră după un maldăr de anvelope uzate, aproape de un lac.

Femeia coborî, lăsînd portiera deschisă.

– Hai jos, Alonzo, că n-avem toată ziua la dispoziţie!

Cu un detector, femeia o verifică din cap pînă în picioare, încet, metodic, de cîteva ori la rând. Din cînd în cînd, detectorul ţiui.

Maria îi predă femeii telefonul mobil, locatorul GPS din poşetă, microemiţătorul federal din brăţara ceasului şi palmtopul cu acces wireless. Femeia le puse pe toate într-o pungă de plastic, împreună cu o piatră destul de mare, apoi înnodă punga la gură şi o aruncă spre lac. Punga descrise un arc elegant prin aer şi se scufundă în apă cu un plescăit.

– Pentru ce ai făcut asta?

– Pentru că de-aici şi pînă pe Coasta de Vest e plin de tot felul de facţiuni militante şi vehicule teleoperate de necrosofturi şi naiba mai ştie ce alţi descreieraţi şi dacă o să umbli cu vreo jucărie de-asta într-un transportor plin de copii sînt şanse ca viaţa voastră să devină foarte interesantă foarte repede. Aşa, dacă n-ai jucării la tine, n-o să fii tentată să le foloseşti.

Porni înapoi spre Hummer. În urma ei, Maria privi cu jale către lac.

– Puteai să-mi spui...

– E mai bine să fiu sigură decât să-mi pară rău. Te costă două sutare ca să te duc la următorul nod. A, era să uit. Mă cheamă Diane.

Maria dădu din cap a pagubă.

– Vii o dată?

(Ediţia electronică gratuită a romanului Gangland poate fi citită la adresa http://www.geocities.com/themaddancinggod/Igang.htm . Lectură plăcută!)