joi, 30 ianuarie 2014

Ce citim astăzi... de la Editura Trei?

Mîine, vineri, 31 decembrie, de la ora 12.00, pe postul de televiziune TVH se va difuza o ediţie specială a emisiunii "Ce citim astăzi?"

Alături de mine, în studio vor reveni doi reprezentanţi ai Editurii Trei: doamna Domnica Drumea şi domnul Victor Popescu. De această dată, vom discuta despre cărţi de psihologie publicate în două colecţii prestigioase şi premiate - "Psihologia pentru toţi" şi "Psihologie practică". De asemenea, prin tragere la sorţi, vom oferi din partea editurii un exemplar din volumul lui Erich Fromm Arta de a fi.  Emisiunea poate fi urmărită şi online aici. Vizionare plăcută şi... succes la concurs!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)

miercuri, 29 ianuarie 2014

Will McIntosh, "Hitchers" (2012)

În vara anului 2011, într-o companie agreabilă, am citit romanul de debut al scriitorului american Will McIntosh, Soft Apocalypse. Şi, cum spre finalul lunii ianuarie 2014 lectura romanului Powers s-a lungit şi s-a tot lungit, m-am simţit tentat să încep a doua carte a acestui autor, Hitchers (Night Shade Books, San Francisco, 2012). M-a captivat în asemenea măsură că am parcurs-o în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată în prezent, în oraşul american Atlanta. Protagonistul-narator este un bărbat de treizeci şi unu de ani, de descendenţă irlandeză, numit Finnegan Darby. Din păcate, cu doi ani înaintea evenimentelor din roman, Finn i-a pierdut atît pe bunicul său cît şi pe soţia sa în aceeaşi zi. La începutul romanului, protagonistul încearcă să îşi refacă viaţa, mergînd la întîlniri cu femei necăsătorite, însă Atlanta suferă un atac cu antrax, iar societatea locală este dată peste cap. Finn însuşi are un accident şi este salvat de la înec în ultimul moment.

În următoarele zile, pe măsură ce numărul victimelor epidemiei creşte, protagonistul are simptome ciudate - iritaţii în gît, tuse, apoi cuvinte şi fraze stranii, spuse pe un ton răguşit. Treptat, pe măsură ce aceste episoade se îndesesc, iar alte explicaţii sînt înlăturate, Finn ajunge să îşi dea seama că e posedat din cînd în cînd de spiritul bunicului său.

Cazul său nu este singular. Spre exemplu, Mick Mercury, o vedetă punk rock/New Wave trecută de prima glorie, are o problemă similară - numai că pe Mercury îl bîntuie fostul basist al trupei sale de acompaniament. Şi, după o cercetare atentă, Finn află că spiritul soţiei sale decedate, Lorena, se manifestă la rîndul său din cînd în cînd într-o chelneriţă, Summer.

Treptat, problema se agravează. Pe de o parte, episoadele de posedare se îndesesc şi se prelungesc. Pe de altă parte, bunicul lui Finn, creator al benzii desenate Toy Shop pe care protagonistul a modernizat-o şi a transformat-o într-o marcă de succes, începe să îi distrugă pas cu pas viaţa nepotului său. Nu în ultimul rînd, societatea caută să reacţioneze la situaţiile de posedare - unii le popularizează pe canalele de ştiri, alţii încearcă ritualuri de exorcizare, preşedintele mobilizează Garda Naţională, iar unii localnici recurg la linşaje.

Finn, Summer şi Mick conlucrează pentru a găsi o soluţie, iar eforturile lor implică studiul unor lucrări mistice orientale, viziuni ale lumii de dincolo, dar şi elucidarea unor mistere din istoria familiei Darby. Finalul romanului aduce nu o surpriză, ci mai multe - dar n-am să vă stric plăcerea lecturii.

Ceea ce am apreciat la Hitchers a fost integrarea foarte precisă a intrigii, personajelor şi fundalului. Astfel, decorul realist şi personajele plauzibile amplifică efectul elementelor supranaturale din intrigă. De asemenea, inserarea evenimentelor stranii este făcută treptat, ceea ce creează o stare de anxietate din ce în ce mai acută, iar criza exterioară a societăţii locale coincide cu criza personală a protagonistului, ceea ce duce la un punct culminant foarte intens.

Un alt motiv pentru care Hitchers merită apreciat este că naraţiunea se desfăşoară într-un stil accesibil, iar capitolele sînt scurte - uneori de numai o pagină sau două - şi se termină de cele mai multe ori cu un cîrlig narativ care îi încurajează pe cititori să înceapă capitolul următor. Şi ar mai fi un element aparte - pe alocuri sînt inserate benzi desenate din seria fictivă Toy Shop, iar conţinutul acestora este de cele mai multe ori conectat cu viaţa şi activităţile protagonistului.

Ca urmare a celor de mai sus, cu toate că nu sînt un admirator al romanelor de groază, am rămas cu o impresie excelentă în legătură cu Hitchers şi vi-l recomand şi dumneavoastră din toată inima. În ceea ce mă priveşte, voi citi cît de curînd următorul roman al lui Will McIntosh, Love Minus Eighty. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

marți, 28 ianuarie 2014

Ursula K. Le Guin, "Powers" (2007)

În martie 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat o trilogie de Ursula K. Le Guin destinată cititorilor tineri, Analele Ţărmului Apusean. Dacă primele două romane, Gifts şi Voices, au fost destul de uşor de parcurs, al treilea, Powers (Editura Orion, Londra, 2008) mi s-a părut lungă cît o proverbială zi de post.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Protagonistul, Gavir, are abilitatea de a zări crîmpeie din viitor aşa cum alţii îşi amintesc secvenţe din trecut. Din nefericire, împreună cu sora lui, Sallo, a fost răpit de negustori de sclavi în copilărie şi crescut într-o casă de aristocraţi, Arcamand. Deşi Gavir este educat pentru a deveni învăţător şi pentru a educa noile generaţii ale familiei Arca, la vremea adolescenţei sora lui mai mare este ucisă, iar Gavir fuge din oraş.

Peregrinările îl poartă în peştera unui pustnic, apoi în orăşelul unor proscrişi, iar mai tîrziu în Ţinutul Mlaştinilor, unde Gavir îşi regăseşte o parte din familie, învaţă obiceiurile localnicilor şi trece printr-un ritual inţiatic. Din păcate, cutumele tribului sînt prea restrictive, iar protagonistul decide să plece spre oraşul-stat Urdile ca să studieze la universitate. Călătoria e lungă şi primejdioasă, iar o ultimă confruntare cu antagonistul Hoby se încheie favorabil mulţumită viziunilor despre viitor pe care le avusese Gavir. Dar în final protagonistul îşi atinge obiectivul şi capătă sprijinul poetului Orrec Caspro.

Ca stil, Powers aminteşte de Cartea soarelui nou. E tot o naraţiune la persoana întîi, relatînd aventurile picareşti ale unui protagonist-narator care trece prin copilărie şi adolescenţă. Adesea, pasajele în care se evocă peisaje naturale sau reacţii emoţionale sînt deosebit de vii şi de intense.

Din păcate, intriga romanului pare dezlînată. Mai exact, se construiesc rînd pe rînd mai multe premise pentru o intrigă coerentă, numai pentru a fi abandonate. Secţiunea iniţială, despre oraşele-stat aflate în alianţe schimbătoare şi conflicte recurente, duce la un episod dramatic, cu un asediu prelungit al cetăţii Etra, dar finalul, în care armatele etrane pornesc la contraofensivă, este lăsat cam în ceaţă. Secţiunea a doua, în care protagonistul se alătură unor proscrişi, conţine premisele unei revolte generale a sclavilor, însă şi acest proiect eşuează. Secţiunea a treia, în care Gavir îşi regăseşte familia, le lasă cititorilor un gust amar - căci cutumele tribale sînt extrem de restrictive, iar graniţa dintre iniţiere şamanică şi otrăvire e foarte subţire. Ultima secţiune, despre călătoria spre universitate, lasă finalul să se desfăşoare numai în imaginaţia cititorilor, deoarece cariera unui tînăr studios, pasionat de literatură şi cu o excelentă memorie nu mai este prezentată în paginile romanului.

Cu alte cuvinte, dacă Gifts sau Voices au o intrigă coerentă, care duce undeva, Powers începe prea multe intrigi şi nu o finalizează cu adevărat pe nici una, iar efectul de ansamblu e oarecum confuz, aproape ca la lectura romanului Someone Comes to Town, Someone Leaves Town.

Fireşte, la un alt nivel, romanul merită parcurs pentru fundalul detaliat. Dacă, în primele două volume ale trilogiei, Ursula K. Le Guin a închipuit o societate sau două, aici ea oferă o multitudine de asemenea societăţi, fiecare dintre ele cu un stil arhitectonic, vestimentar şi culinar aparte. Printre scenele acţiunii din prim-plan sînt strecurate crîmpeie de informaţii despre oraşul-stat Etra, despre societatea proscrişilor conduşi de Barna, despre pescarii din Ţinutul Mlăştinos şi despre statul oamenilor liberi din Urdile. Iar crîmpeiele acestea alcătuiesc, în fiecare caz, un tablou coerent pentru cei care au răbdarea să le ordoneze.

De asemenea, Powers include o multitudine de trimiteri intertextuale, dintre care aş aminti (pe lîngă Cartea soarelui nou, deja menţionată) Iliada, Spartacus, Comoara din insulă, Robin Hood, Moby Dick, Aventurile lui Huckleberry Finn şi... A Wizard of Earthsea. Dar, cum suspansul nu apare decît arareori, iar intriga e mai puţin coerentă decît mi-aş fi dorit, nu îmi rămîne decît să le recomand acest roman celor care apreciază în primul rînd stilul, precum şi pasionaţilor de puzzle-uri intelectuale. Analele Ţărmului Apusean merită parcurse o dată, însă, spre deosebire de tărîmul Earthsea, nu îndeamnă cititorii la o a doua vizită.

Mai trebuie să amintesc şi că la Grupul Editorial Corint, în cadrul Editurii Corint Junior, a apărut o ediţie română foarte elegantă, cartonată, în traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu. Puteţi achiziţiona şi dumneavoastră un exemplar la un preţ foarte avantajos aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am părăsit Ţărmul Apusean am început să explorez un alt tărîm fantastic în Legendele Clanului Otori. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

duminică, 26 ianuarie 2014

Liza Marklund, „Pe viaţă” (2007)

Spre finalul lunii noiembrie 2013, în cadrul Tîrgului de Carte Gaudeamus, Editura Trei a lansat în colecţia Fiction Connection ediţia română a unui roman de Liza Marklund, Pe viaţă, în traducerea Dianei Litzica. Ca redactor literar, l-am parcurs înainte de apariţie. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Pe viaţă face parte dintr-o serie de romane poliţiste avînd-o ca protagonistă pe ziarista Annika Bengtzon. Intriga este structurată pe două fire narative. Cel dintîi urmăreşte activitatea poliţistei Nina Hoffman. Cel de-al doilea se ocupă de ziarista menţionată anterior. Cele două personaje principale anchetează, fiecare în felul său, un caz deosebit de grav de crimă şi răpire. Mai exact, o fostă poliţistă, Julia Lindholm, este acuzată că şi-ar fi ucis soţul şi că şi-ar fi răpit (eventual ucis şi ascuns) propriul copil.

Spiritele sînt încinse şi din cauză că victima, David Lindholm, era un poliţist model, admirat de colegi şi respectat pentru bunele rezultate în rezolvarea cazurilor. Ca urmare, opinia publică este pornită împotriva principalei suspecte, iar eforturile protagonistei sînt îngreunate de faptul că Julia este în stare de şoc şi, zile de-a rîndul, refuză să comunice.

Pe lîngă intriga poliţistă bine structurată, am mai remarcat şi realismul cu care autoarea descrie personajele, relaţiile dintre acestea şi decorurile. Astfel, protagonista are un conflict deschis cu soţul, respectiv şi-a pierdut locuinţa ca urmare a unui incendiu şi e nevoită să caute adăpost împreună cu cei doi copii. Totodată, relaţiile din redacţia ziarului la care lucrează protagonista sînt tensionate din cauza unor conflicte de muncă şi a unor apropiate concedieri. Suspansul sporeşte în condiţiile în care ancheta Annikăi Bengtzon este îngreunată de aceşti factori, iar protagonista trebuie să lupte împotriva stresului şi a dificultăţilor pentru a-şi ţine mintea limpede şi pentru a găsi soluţia misterului.


Aş mai adăuga că traducerea română este realizată decent, tehnoredactarea volumului este îngrijită, iar prezentarea tipografică este elegantă – ediţia de la Editura Trei are supracopertă şi semn de carte. Ca urmare, în special pentru pasionaţii literaturii poliţiste, recomand acest roman.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Alexandru Ioan Despina (antologator), "Bumerangul lui Zeeler" (2014)

Astăzi am aflat de la domnul redactor-şef Alexandru Ioan Despina că a apărut în format electronic volumul colectiv intitulat Bumerangul lui Zeeler - Antologia Gazeta SF 2014. Din sumar amintesc proze scurte de Teodora Matei, Adrian Buzdugan, Ana Veronica Mircea, Cătălina Fometici, Oliviu Crâznic, Sergiu Someşan, Teodora Gheorghe, Ovidiu Bufnilă, Ştefana Czeller, Liviu Radu, George Sauciuc şi Florentin Haidamac, alături de mulţi, mulţi alţii.

Contribuţia mea la această antologie este o schiţă ştiinţifico-fantastică intitulată "Relaţii diplomatice". Sper să vă facă la fel de multă plăcere să o citiţi pe cît mi-a făcut mie să o scriu.

Anunţul oficial referitor la lansarea antologiei poate fi citit aici, iar antologia propriu-zisă, în format .PDF, se poate parcurge (sau descărca gratuit) aici. Vă urez lectură plăcută şi nu uitaţi - lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

Anne Holt, „Fericiţi cei însetaţi” (1994)

La Tîrgul de Carte Gaudeamus din a doua jumătate a lunii noiembrie 2013, Editura Trei a lansat în cadrul colecţiei Fiction Connection (coordonată de doamna Magdalena Mărculescu) ediţia română a unui roman de Anne Holt, Fericiţi cei însetaţi, în traducerea Cristinei Jinga. Este al doilea volum din seria „Hanne Wilhelmsen”. Ca redactor literar, am avut ocazia să parcurg acest roman înainte de apariţie. Să vă dau şi dumneavoastră cîteva detalii:

Intriga urmăreşte două cazuri criminale. Pe de o parte, un personaj misterios scrie cu sînge numere în locuri rar vizitate. Sîngele se dovedeşte a fi uman, iar numerele aparţin dosarelor unor imigranţi dispăruţi – însă poliţia are dificultăţi în găsirea cadavrelor ori a presupusului criminal. Inspectoarea de poliţie Hanne Wilhelmsen se angajează într-o cursă contra cronometru pentru descoperirea făptaşului – căci cazurile acestea sinistre se înmulţesc de la o zi la alta.

Pe de altă parte, o tînără numită Kristine Håverstad e supusă unui viol. Întrucît autorităţile nu acordă suficientă atenţie rezolvării acestui caz, tatăl său începe să facă propriile lui investigaţii. Fără ştirea acestuia din urmă, Kristine începe şi ea să cerceteze.

Pe măsură ce anchetele paralele se apropie de rezolvare, suspansul creşte, iar finalul romanului aduce faţă în faţă justiţia şi răzbunarea – într-un mod mai degrabă surprinzător. Nu am să vă dau alte detalii, deoarece nu aş dori să vă stric plăcerea lecturii, însă vă asigur că deznodământul cărţii este memorabil.

O notă aparte o constituie fundalul acţiunii – cu elemente realiste privitoare la societatea norvegiană contemporană, la integrarea imigranţilor şi la efectele încălzirii globale. Tot în sfera realismului se încadrează şi relaţiile dintre personaje, fie că vorbim despre viaţa domestică a protagonistei, despre relaţiile sale de serviciu sau despre relaţia victimei cu tatăl său.


Lectura romanului este antrenantă, căci naraţiunea cuprinde trei planuri paralele, iar decupajul pe scene este alert. De asemenea, traducerea română este foarte bine făcută, iar tehnoredactarea este îngrijită. Aş dori să mai menţionez şi faptul că prezentarea volumului e atrăgătoare, căci ediţia română are supracopertă şi semn de carte. Pe ansamblu, le recomand romanul Fericiţi cei însetaţi în special amatorilor de literatură poliţistă.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

vineri, 24 ianuarie 2014

Terry Pratchett, "Raising Steam" (2013)

În a doua jumătate a lunii ianuarie 2014, am avut ocazia să citesc cel de-al patruzecilea roman din seria Lumii Disc, intitulat Raising Steam (Editura Doubleday, Londra, 2013). Cum trecuse ceva vreme de la precedenta mea vizită în acel univers ficţional, am parcurs acest volum repede şi cu plăcere.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Un inventator pe nume Dick Simnel construieşte o locomotivă, Grinda de Fier, şi o cale ferată pe care să ruleze aceasta. Apoi, cu sprijin financiar de la Harry King (care făcuse avere vidanjînd metropola Ankh-Morpork, iar acum caută o investiţie mai "curată"), începe lucrări pentru construirea unei căi ferate demonstrative în oraş.

Cetăţenii sînt încîntaţi, iar patricianul, lord Vetinari, îl deleagă pe Moist von Lipwig să supravegheze administrarea lucrărilor şi să aplaneze eventualele conflicte cu ajutorul unei investiţii strategice din bani publici.

Von Lipwig facilitează achiziţii de terenuri şi construcţii de căi ferate către Sto Lat, apoi către Quirm, numai că, între timp, lord Vetinari îi încredinţează misiunea mult mai dificilă de a face o cale ferată pînă în Uberwald, iar o facţiune piticească începe să saboteze turnurile heliografelor şi caută să deraieze trenuri.

Aşa se face că prima călătorie spre Uberwald se transformă într-o adevărată aventură. Scundul Rege al piticilor, Rhys Rhysson, trebuie să ajungă incognito în Uberwald pentru a-şi relua tronul şi a potoli facţiunea turbulentă, iar Moist von Lipwig şi comandantul Vimes îl însoţesc pentru a-l proteja şi pentru a se asigura că trenul transcontinental va ajunge cu bine la destinaţie.

Iar finalul aduce reconcilieri, reuniuni, petreceri, medalii şi cîteva surprize pe care nu am să vi le dezvălui ca să nu vă stric plăcerea lecturii.

Ca şi alte romane relativ recente ale seriei, precum Unseen Academicals, Raising Steam aduce în scenă (de regulă pentru apariţii episodice) o puzderie de personaje mai vechi şi mai noi, începînd cu membri ai Gărzii Oraşului, ca doamna căpitan Angua, sergentul Colon şi caporalul Nobbs, continuînd cu jurnalişti ca William de Worde, Sacharissa Cripslock şi Otto Chriek şi încheind cu vrăjitori ca rectorul Mustrum Ridcully sau personaje politice influente precum lady Margolotta. Pe unele le-am recunoscut (pînă şi Rincewind sau Moartea apar în trecere), iar pentru altele, mai obscure, am fost nevoit să consult cele două volume enciclopedice care însoţesc seria.

Am remarcat coerenţa intrigii, buna împărţire în planuri narative, ritmul susţinut al acţiunii şi abundenţa notelor de subsol. De regulă, romanele despre Lumea Disc conţin una sau două asemenea note, însă de această dată sir Terry Pratchett a făcut risipă. Nu numai că a pus peste optzeci de note, dar a reuşit ca uneia dintre ele să îi adauge propria ei notă de subsol.

Raising Steam întregeşte, alături de Going Postal şi de Making Money, o trilogie dedicată simpaticului escroc Moist von Lipwig, iar căile ferate, împreună cu telecomunicaţiile prin heliograf, serviciul poştal şi serviciile bancare introduse în primele două volume ale trilogiei, aduc Lumea Disc în epoca industrială. Cumva, parodiind una şi satirizînd alta, autorul şi-a adus universul imaginar (şi cititorii) de la fantezia eroică la steampunk. Şi, dacă în urma lecturii altui roman despre construirea unei căi ferate transcontinentale (Iron Council) rămăsesem cu o impresie ambivalentă, după ce am citit Raising Steam nu pot decît să vi-l recomand din toată inima.

Poftiţi în vagoane!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

joi, 23 ianuarie 2014

Ce citim astăzi... de la Editura Herald?

Mîine, 24 ianuarie, de la ora 12.00, vă invit pe postul de televiziune TVH la o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?"

De această dată, în studio sînt invitaţi doamna Gabriela Deniz (coordonatoarea colecţiei Jungiana) şi domnul Aurelian Scrima (editor) din partea Editurii Herald. Vom discuta apariţii recente din cadrul colecţiei Zen, precum Wu - Marea trezire, şi re-editări, ca Satori - Mari maeştri Zen. Emisiunea se poate urmări şi online, în direct, aici. Vă doresc vizionare plăcută.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

miercuri, 22 ianuarie 2014

Grigore Băjenaru, "Bună dimineaţa, băieţi!" (1972)

Aceia dintre dumneavoastră care au urmărit de-a lungul anilor postările de la Ţesătorul au remarcat, probabil, o diversitate destul de mare a articolelor. S-ar putea să vă surprindă că articolul cu cele mai multe vizite este cronica romanului Cişmigiu & Comp. de Grigore Băjenaru. (Eu, unul, sigur am fost surprins.) Cum romanul acela mi-a lăsat o impresie plăcută, cînd am aflat că autorul a publicat o continuare, mi-am procurat un exemplar într-o ediţie omnibus - Cişmigiu & Comp./ Bună dimineaţa, băieţi! (Colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2009).

Am parcurs continuarea în două zile. Şi iată ce am aflat:

Dacă în Cişmigiu & Comp. Grigore Băjenaru şi-a aşternut amintirile de liceean, în Bună dimineaţa, băieţi! le-a relatat pe cele de profesor. Autorul a predat încă din studenţie, ca suplinitor, apoi ca profesor în toată puterea cuvîntului, la şcoli generale bucureştene, la licee şi la şcoli profesionale. O parte dintre capitole relatează anecdote din orele de curs, din cancelarii şi din culisele instituţiilor oficiale.

Alte capitole prezintă aspecte ce ţin de anecdotica literaturii române - ca, de exemplu, o vizită la nonagenarul Iacob Negruzzi, care îi cunoscuse personal pe Eminescu, Creangă, Maiorescu şi Alecsandri. Iar în alte cazuri îngemănează cele două aspecte, ca în capitolul în care autorul relatează cum a prezentat o piesă la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar din comisie au făcut parte Camil Petrescu şi Liviu Rebreanu.

Diferenţa majoră faţă de Cişmigiu & Comp. este că romanul acela a fost publicat iniţial în 1942, în vreme ce Bună dimineaţa, băieţi! a apărut în 1972. Alt deceniu, alt regim politic, alte cerinţe în vederea publicării... În speţă, există în text pasaje despre ucenicii de la o şcoală profesională care, în anii 1940, cîntau Internaţionala şi se solidarizau de 1 Mai cu clasa muncitoare, în pofida agenţilor în civil trimişi de Siguranţa Statului.

Dincolo de aceste pasaje (din fericire puţine la număr), apar însă destule elemente cu adevărat interesante - trucuri pedagogice, detalii despre organizarea serbărilor şcolare, exemple de colaborare între cadrele didactice - care fac lectura agreabilă şi memorabilă. Demnă de subliniat mi se pare şi modestia cu care autorul doar aminteşte în trecere de realizările sale literare - piese de teatru, volume publicate, apariţii la postul naţional de radio - fără să se laude cu tot dinadinsul. Aceeaşi modestie par să fi avut şi alţi autori români celebri pe care Grigore Băjenaru îi evocă - spre exemplu, Tudor Arghezi.

Poate şi în virtutea faptului că am fost profesor timp de şaptesprezece ani şi mai bine, în vreme ce liceean nu am fost decît patru, Bună dimineaţa, băieţi! mi-a lăsat, pe ansamblu, o impresie încă şi mai bună decît Cişmigiu & Comp. Vă recomand şi dumneavoastră acest roman.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

luni, 20 ianuarie 2014

Ficţiuni.ro nr. 4

Azi a apărut un nou număr al revistei electronice Ficţiuni.ro, sub îngrijirea redactorului-şef Eugen Lenghel. Tot dumnealui semnează şi editorialul "Un început de an 'criminal'" - căci şi acest număr al revistei este special noir.

La rubrica de literatură veţi găsi povestiri semnate de Cezar Mazilu, Don Simon, Emil Gârleanu, precum şi traduceri de Cristina Ghidoveanu şi Nicu Gecse. Tot în această rubrică veţi găsi o schiţă ultrascurtă a subsemnatului, "Iluminatul".

În secţiunea de arte vizuale veţi întîlni lucrări de Viorel Pîrligras şi Nicu Gecse, respectiv critică de film semnată de Mihnea Columbeanu şi Jovi Ene. Şi, dacă tot am amintit artele vizuale - o menţiune specială pentru coperta acestui număr al revistei, creată de Ionuţ Bănuţă.

În secţiunea de critică literară, Ştefana Cristina Czeller ne oferă o cronică a antologiei tematice "Ferestrele timpului" (îngrijită de Ştefan Ghidoveanu). Îi mulţumesc pe această cale colegei mele pentru frumoasele cuvinte scrise despre textul meu din antologie. În aceeaşi secţiune, veţi găsi un nou articol de-al subsemnatului despre scrierea creativă, "Câte ceva despre a doua versiune".

La rubrica de eseuri, pe lîngă editorialul lui Eugen Lenghel, pe care l-am menţionat deja, mai puteţi citi două articole de Dănuţ Ungureanu, respectiv de Rareş Iordache, precum şi trei interviuri - unul cu Peter Singer, realizat de Rareş Iordache, celelalte cu scriitoarea finlandeză Salla Simukka şi cu autorul suedez Jan Wallentin, ambele realizate de Ionuţ Bănuţă.

Nu-mi rămîne decît să vă urez lectură plăcută. Şi nu uitaţi - lucrurile bune nu se tac!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/.Lectură plăcută!)

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

5. Cîte ceva despre revizuire

Una dintre cele mai valoroase aptitudini pe care vi le-aţi putea însuşi pentru a vă dezvolta ca scriitor (sau scriitoare) este aceea de a revizui. Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că diferenţa dintre un text literar bun şi unul prost este că textul cel prost nu a fost revizuit suficient.
Să presupunem că aţi creat nişte idei, le-aţi sistematizat, aţi făcut un plan, apoi aţi scris o primă versiune a unui text literar (fie că e vorba despre o nuvelă sau un roman). Imediat cum aţi terminat acea primă versiune, probabil că veţi simţi mîndria că aţi dus un proiect la bun sfîrşit şi veţi crede că textul dumneavoastră este minunat.
(Mîndria este perfect justificată, mai ales în cazul scrierii unui roman, iar dacă aţi terminat prima versiune e cazul să sărbătoriţi. Dar foarte probabil că textul dumneavoastră e departe de a fi minunat, după cum vom afla în cele ce urmează.)
Oricît de tare v-aţi grăbi să publicaţi noul dumneavoastră roman sau noua dumneavoastră nuvelă, lăsaţi manuscrisul o vreme (măcar cîteva zile) şi ocupaţi-vă cu altceva. Aveţi nevoie să vă distanţaţi de lumea imaginară în care v-aţi afundat zilnic în vremea cînd creaţi prima versiune a textului şi să vă activaţi capacitatea de gîndire critică.
După acest interludiu, imprimaţi prima versiune, preferabil la un rînd şi jumătate sau chiar la două rînduri. (Totodată, v-aş recomanda să îndosariaţi manuscrisul, pentru că foile care nu sînt legate au tendinţa să se deterioreze şi să se împrăştie destul de repede.) Imprimaţi separat planul lucrării – şi înarmaţi-vă cu un marker, respectiv cu un pix colorat.
Recitiţi apoi, capitol cu capitol, manuscrisul dumneavoastră, comparînd de fiecare dată planul capitolului şi versiunea pe care aţi scris-o. Pe monitorul calculatorului dumneavoastră, textul va părea cît se poate de bine scris şi de profesional. Pe hîrtie, însă, cînd îl veţi analiza cu atenţie, veţi descoperi erori de ortografie, erori de punctuaţie, inadvertenţe stilistice, repetiţii neintenţionate, cacofonii, erori gramaticale, omisiuni. Ocazional, fie veţi constata că aţi trecut peste o scenă sau peste un capitol întreg din plan, pe care nu le-aţi scris, fie că aţi introdus o scenă ori un capitol care nu fuseseră planificate iniţial. E perfect posibil ca, într-un roman de trei sute de pagini, la prima revizuire să descoperiţi mii de asemenea greşeli.
Pentru chestiunile la care aveţi soluţii, folosiţi un pix pentru a scrie printre rînduri. Fie tăiaţi ce vi se pare a fi în plus (ca, de exemplu, un cuvînt pe care accidental l-aţi tastat de două ori la rînd), fie adăugaţi ceva ce aţi omis, fie înlocuiţi un cuvânt cu un alt cuvînt, fie mutaţi o sintagmă ori o propoziţie dintr-un loc în altul – indicîndu-i destinaţia cu o săgeată. Şi, cum memoriile noastre pe termen scurt nu se transformă întotdeauna în memorii pe termen lung, nu este suficient să remarcaţi în sinea dumneavoastră: „Aici trebuia să pun forma de singular,” ci este necesar să faceţi însemnări pe manuscris.
Pentru chestiunile la care nu aveţi soluţii, scoateţi în evidenţă cu ajutorul markerului rîndul sau rîndurile unde s-a ivit problema. Eventual, faceţi o notă pe marginea manuscrisului: „Personajul ăsta parcă era îmbrăcat cu altceva,” sau „La ora cînd se petrece scena asta, zgomotul ambiental ar trebui să fie mai intens.”
Esenţial, în etapa primei revizuiri, este să nu vă grăbiţi, întrucît o lectură lentă ajută la identificarea erorilor. Altfel spus, cu cît veţi accelera lectura la revizuire, cu atît vă vor scăpa mai multe greşeli neobservate. Evident, revizuirea va fi mai eficientă dacă o veţi face dimineaţă, cînd mintea e odihnită, mai degrabă decît seara, cînd aţi obosit după activităţile de peste zi.
La finalul acestui proces, manuscrisul dumneavoastră va arăta probabil ca o pictură despre o bătălie istorică: cuvinte, sintagme şi propoziţii „moarte” răspîndite peste tot, săgeţi risipite pretutindeni şi roşu pe fiecare pagină. (Sau verde, în funcţie de culoarea pixului folosit, caz în care aţi putea crede că bătălia s-a purtat cu nişte extratereştri.) Textul va fi devenit non-linear şi dificil spre imposibil de citit. Ce ar trebui făcut?
Am să vă relatez într-un articol viitor.
(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

miercuri, 15 ianuarie 2014

Alan Moore & Kevin O'Neill, "The League of Extraordinary Gentlemen: Century 2009" (2012)


La începutul lunii ianuarie 2014, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziţionat nişte romane grafice. În următoarele cîteva zile, după ce parcursesem Century 1910 şi Century 1969, am citit şi ultimul tom din volumul al treilea al Ligii Domnilor Extraordinari - Alan Moore şi Kevin O'Neill, The League of Extraordinary Gentlemen: Century 2009 (Top Shelf Productions, Marietta, şi Knockabout Comics, Londra, 2012).

Şi iată ce am aflat:

Orlando, în versiune masculină, dar pe cale să se transforme din nou în femeie, luptă într-o ţară exotică, Q'Mar, apoi revine la Londra. Din Lumea Arzătoare, ducele Prospero îl contactează şi îl anunţă că pe lume a sosit Anticristul (din cauza maşinaţiunilor organizaţiei oculte a lui Oliver Haddo), iar Orlando are misiunea de a-i regăsi pe membrii Ligii şi de a împiedica sfîrşitul lumii.

Orlando contactează un cadru superior din serviciile secrete britanice, află unde este internată Wilhelmina Murray şi o eliberează, iar împreună pleacă în căutarea Anticristului. Allan Quatermain nu le poate fi de folos de această dată, căci a devenit un vagabond dependent de heroină. Cele două femei călătoresc cu un tren-fantomă printr-un tărîm paralel devastat, ajung la un colegiu ruinat şi, pe baza unui dosar, îl depistează pe un anticrist care seamănă teribil de mult cu... Harry Potter. Urmează o confruntare apocaliptică în care se implică pînă şi Allan Quatermain (numai pentru a pieri eroic), iar Anticristul este distrus de un personaj care arată ca Mary Poppins şi se poartă de parcă ar fi încarnarea divinităţii. Cu ajutorul unor doamne din serviciile secrete, Mina Murray şi Orlando călătoresc spre Africa de Est, unde îl înmormîntează pe Allan Quatermain, apoi pleacă spre izvorul vieţii veşnice.

Şi Century 2009 conţine ca apendice un episod dintr-un foileton ilustrat despre aventurile pe Lună ale Minei Murray în 1964, cu trimiteri intertextuale la Primii oameni în Lună de H.G. Wells, De la Pămînt la Lună de Jules Verne şi Luna e o învăţătoare aspră de Robert A. Heinlein. Finalul foiletonului îl integrează elegant în intriga benzii desenate care îl precede.

Şi Century 2009 conţine o puzderie de conexiuni culturale. Dacă în tomul precedent apăreau personaje care îi caricaturizau pe Keith Richards sau pe Mick Jagger, de această dată personajele episodice amintesc de Margaret Thatcher, Sir Roger Moore sau Daniel Craig. Pe alocuri se văd diverse încarnări ale protagonistului din Doctor Who, versiuni caricaturale ale lui Elizabeth Taylor, Debbie Harry, Pierce Brosnan, iar ultima planşă trimite la Regele leu. Pe lîngă pastişa extinsă a seriei Harry Potter - remixată aici cu Apocalipsa Sfîntului Ioan - apar şi referiri la seria James Bond, personaj care în acest univers are atît un corespondent "real", măcinat de ciroză şi de boli venerice, cît şi reprezentări mediatice pentru marele public, cu nume de cod precum J3 sau J6. Şi, ca să fie tacîmul complet, formaţiile pop-rock care cîntă pe alocuri în fundal au texte despre personajele principale din Ligă, în vreme ce ducele Prospero vorbeşte engleză elisabetană în pentametru iambic.

Pe ansamblu, acest al treilea volum din Liga Domnilor Extraordinari a fost o lectură interesantă - în ciuda faptului că a fost extins în trei tomuri - iar bogăţia şi diversitatea conexiunilor sale intertextuale, de la literatura clasică la cultura populară contemporană, reprezintă o adevărată provocare. În mod ironic, misiunea domnilor extraordinari este în cele din urmă dusă la îndeplinire de către nişte doamne - Mina Murray şi fetele Bond, plus Orlando în versiune feminină - iar aventura, deşi adusă în prezent, e departe de a se fi încheiat. Căci Alan Moore şi Kevin O'Neill au lansat o subserie dedicată unui personaj al Ligii de o popularitate perenă.

Dar despre acea subserie am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 13 ianuarie 2014

Alan Moore & Kevin O'Neill, "The League of Extraordinary Gentlemen: Century 1969" (2011)

La începutul lunii ianuarie 2014, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am avut ocazia să achiziţionez nişte romane grafice. Aşa se face că, după ce am citit Century 1910, în aceeaşi zi am parcurs un alt album de Alan Moore şi Kevin O'Neill, The League of Extraordinary Gentlemen: Century 1969 (Top Shelf Productions, Marietta, şi Knockabout Comics, Londra, 2011).

Şi iată ce am aflat:

Într-un 1969 dintr-o istorie altfel decît o ştim noi, un membru al unei formaţii rock and roll este înecat în propria piscină de către agenţii unei organizaţii oculte. Wilhelmina Murray, Allan Quatermain şi Orlando sînt debarcaţi la Londra de către descendenţii Căpitanului Nemo, iar un detectiv particular, Carter, începe să investigheze moartea vedetei rock. Oliver Haddo, conducătorul organizaţiei oculte, muribund, îşi transferă prin metode magice mintea în trupul unui adept tînăr. Ulterior, acesta caută să treacă mai departe în trupul vocalistului unei formaţii celebre, Purple Orchestra, în mijlocul unui concert memorial. Din fericire, Mina, prezentă la concert, are o experienţă psihedelică extracorporală şi împiedică transferul, iar spiritul malefic intră într-un spectator obişnuit. Mina ajunge într-un ospiciu. Şapte ani mai tîrziu, în plină eră punk, Orlando şi Allan Quatermain renunţă să o mai caute şi se despart.

Şi Century 1969 conţine un apendice cu un episod dintr-un foileton ilustrat despre călătoria Wilhelminei Murray în Lună. De această dată, textul are conexiuni intertextuale cu Frankenstein de Mary Shelley şi cu Primii oameni în Lună de H.G. Wells.

După cum vă aşteptaţi, acest tom din seria Ligii Domnilor Extraordinari cuprinde numeroase referinţe la cultura (şi contracultura) anilor 1960. Formaţia Purple Orchestra e o caricatură a grupului Rolling Stones, personajul Carter are trăsăturile lui Sir Michael Caine, protagoniştii discută la un moment dat cu Jerry Cornelius (din romanele lui Michael Moorcock), iar dacă unele cadre se referă clar la pace, iubire şi muzică, altele trimit la sex, droguri şi rock and roll. În acelaşi spirit, episoadele care se petrec în 1969 sînt viu colorate, cu bandane şi mărgele şi flori, în vreme ce finalul din 1977 este în tonuri de gri, cu piele neagră şi oţel inox.

Fireşte, chiar dacă Century 1969 este o ucronie (iar pe alocuri se fac referiri la evenimentele distopice din Black Dossier), cu siguranţă nu este steampunk. Cu toate acestea, cum toate cele bune sau rele sînt trei, am parcurs şi ultimul tom, Century 2009.

Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)