Jeff VanderMeer & Desirina Boskovich, "The Steampunk User's Manual" (2014)

Imagine preluată de pe situl thegamerules.com

În 2011, vă relatam la Țesătorul despre un volum bibliofil îngrijit de Jeff VanderMeer și S. J. Chambers intitulat The Steampunk Bible. Ceea ce am aflat ulterior este că, trei ani mai târziu, împreună cu Desirina Boskovich, domnul VanderMeer a publicat un al doilea volum din serie, intitulat The Steampunk User's Manual - An Illustrated Practical and Whimsical Guide to Creating Retro-Futurist Dreams (editura Abrams, New York, 2014). Abia în octombrie 2021, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, am achiziționat un exemplar pe care l-am parcurs pe îndelete.

Și iată ce am aflat:

Introducerea cuprinde trei secțiuni în care se arată de ce steampunk este o mișcare culturală relevantă, care sunt etapele de bază ale procesului creativ, respectiv care sunt modurile în care poate fi utilizată cartea.

Capitolul întâi tratează despre arta și meșteșugurile steampunk. Pe de o parte, oferă sfaturi referitoare la evitarea clișeelor, la căutarea elementelor novatoare, la devoltarea aptitudinilor meșteșugărești, precum și la abordarea pragmatică a provocărilor. Pe de altă parte, le propune cititorilor câteva proiecte.

Capitolul al doilea se ocupă de designul steampunk - modă, arhitectură și decorațiuni interioare. După câteva considerațiuni de ordin general referitoare la modurile în care retrofuturismul influențează arhitectura, vestimentația și artele decorative, sunt prezentate studii de caz, precum și sfaturi practice pentru persoanele dornice să încerce singure realizarea unor creații vestimentare sau decorative. Este propus și un proiect vestimentar.

Capitolul al treilea se concentrează asupra procesului de creație literară steampunk. Unele secțiuni arată cum se pot evita clișeele, respectiv cum se pot integra textele și ilustrațiile, iar altele tratează despre procesul de lucru pe text sau despre abordarea cu succes a provocărilor. Apar și sfaturi pentru scriitorii începători, precum și exerciții de scriere creativă.

Capitolul al patrulea este dedicat muzicii steampunk, precum și artelor dramatice retrofuturiste. Sunt prezentate studii de caz despre spectacole de teatru steampunk, despre opere rock retrofuturiste, despre muzică steampunk. De asemenea, apar secțiuni cu sfaturi practice privitoare la procesul creativ din domeniul muzical, la colaborarea cu ceilalți muzicieni din formație, respectiv la colaborarea cu publicul.

Și, cum steampunk mixează istoria cu fantasticul, capitolul al cincilea ne propune fantezii retrofuturiste și visuri steampunk. Rând pe rând, artiștii și meșteșugarii intervievați pentru acest volum, creatorii de modă și proiectanții, muzicienii și actorii dau frâu liber imaginației și formulează proiecte steampunk care de care mai fanteziste și mai grandioase. Căci, înainte de a fi realizat, orice proiect are nevoie să fie imaginat.

Lucrarea se încheie cu notele biobibliografice ale autorilor, cu o secțiune de mulțumiri, cu lista referințelor pentru ilustrațiile din volum și cu un indice alfabetic.

Ca și The Steampunk Bible, The Steampunk User's Manual are un caracter mozaicat. Textul principal al fiecărui capitol este întrerupt frecvent cu scurte prezentări de creații artistice, cu mici interviuri cu muzicieni, actrițe de teatru și creatoare de modă, cu liste de sfaturi dintr-un domeniu sau altul. De asemenea, unele capitole conțin articole dintr-o enciclopedie steampunk fictivă, scrise de Jess Nevins.

Ca urmare, The Steampunk User's Manual poate fi citit întâi pe firul principal, apoi din studiu de caz în studiu de caz și din interviu în interviu, pe urmă de la un articol enciclopedic la altul și, în final, numai la nivelul notelor explicative care însoțesc ilustrațiile.

Pentru că uitasem să vă spun:

The Steampunk User's Manual se prezintă ca un volum bibliofil cu copertă cartonată, color, în policromie, cu file lucioase, de hârtie cretată, și cu o puzderie de ilustrații color, care de care mai interesante, ce însoțesc de minune conținutul cărții. Numai pentru fotografiile frumoase, și această carte îngrijită de Jeff VanderMeer și de Desirina Boskovich merită cu prisosință prețul achiziției.

Ca urmare,  The Steampunk User's Manual va rămâne la loc de cinste în colecția mea alături de The Steampunk Bible. Firește, lectura acestui volum de excepție m-a îndemnat să reiau o antologie realizată de soții Ann și Jeff VanderMeer, intitulată Steampunk. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.)

Paolo Bacigalupi, "Tool of War" (2017)

Imagine preluată de pe situl multcolib.overdrive.com

În prima decadă a lunii februarie 2019, de la librăria Cărturești din Park Lake Mall, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi intitulat Tool of War (editura Little, Brown and Company, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii martie 2020.

Și iată ce am aflat:

Tool of War este un roman pentru tineret care completează trilogia începută cu Ship Breaker și continuată cu The Drowned Cities. De această dată, protagonistul este Tool, postumanul creat prin inginerie genetică pentru operațiuni militare.

La începutul cărții, ramura militară a megacorporației Mercier, sub comanda generalului Caroa, îl identifică cu ajutorul dronelor pe Tool în ceea ce cândva fusese Washington, D.C., și încearcă să îl ucidă cu o salvă de rachete incendiare. Tool supraviețuiește cu mare dificultate, se ascunde la bordul unui velier, traversează un uragan, după care se refugiază în Boston, unde primește îngrijiri medicale. Un nou asalt, executat de o echipă de mercenari angajată de Mercier, decimează echipajul velierului, iar Tool izbutește să capete adăpost la compania Patel, grație fiicei directorului, Nita Patel, și prietenului acesteia, Nailer. Presiunile diplomatice exercitate de Mercier sunt folosite de Tool ca o ocazie să se strecoare la bordul dirijabilului cu care călătoreau membrii consiliului director ai megacorporației, să îi ucidă pe aceștia și să aibă o confruntare decisivă cu generalul Caroa.

Tool of War reprezintă o încununare a trilogiei Orașelor înecate. E un roman alert, cu intrigă captivantă, cu dese confruntări și răsturnări de situație. Am remarcat, pe de o parte, dozarea expertă a suspansului pe parcursul cărții, alternarea scenelor de acțiune cu cele în care predomină dialogul, precum și mânuirea expertă a omniscienței selective multiple.

De asemenea, m-a impresionat plăcut caracterizarea personajelor prin acțiune și discurs, ca și evoluția relațiilor dintre personaje.

Nu în ultimul rând, am apreciat modul plauzibil în care autorul a extrapolat un viitor de peste câteva decenii în care combustibilii fosili au fost epuizați, statele naționale s-au fragmentat în cea mai mare parte, iar diferența dintre megacorporații și uniunile transnaționale s-a estompat în bună măsură.

Pentru toate motivele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră romanul Tool of War. Mă tentează ca, anul acesta, să parcurg un alt roman, mult mai celebru, al autorului american Paolo Bacigalupi - The Windup Girl.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

D. P. Filippi & Terry Dodson, "Muse" (2012)

În prima decadă a lunii februarie 2021, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe strada Edgar Quinet din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un album de bandă desenată steampunk intitulat Muse (editura Humanoids, Los Angeles, 2019). L-am parcurs într-o singură zi, după care, la începutul lunii nioembrie a aceluiași an, l-am citit și a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Acțiunea este plasată în ceea ce francezii numesc la belle époque într-o țară occidentală foarte... însorită. Protagonista, Coraline, se prezintă la un conac aflat pe o moșie vastă și e informată de către șoferul Ekborn și de către menajera Guérande că urmează să fie bona stăpânului casei - un adolescent numit Vernère. Acesta din urmă este un inventator care construiește diverse mașinării năstrușnice (inclusiv o mașină pentru clădit căsuțe în copaci), dar și un excentric care, după pierderea ambilor părinți, nu mai știe să se bucure de viață.

Bizar este însă că, după fiecare cină, ba chiar și la un picnic în miezul zilei, după ce Coraline, la îndemnurile gazdei, consumă o licoare foarte aromată, protagonista are vise recurente în care, prin ușile șifonierului, trece în atelierul de croitorie al fraților Caparelli, după care, mulțumită unui liftier amabil, ajunge ba în mijlocul unei bătălii navale cu pirați, ba la naufragiul unui pachebot și, de acolo, pe o insulă tropicală unde este capturată de antropofagi, ba într-un regat de basm unde o mulțime de personaje sunt adormite, parcă sub efectul unei vrăji.

Din păcate, în lumea reală, Coraline descoperă că destule tinere dintr-un sat învecinat, angajate, rând pe rând, la conac, au adormit sub efectul licorii și nu se mai pot elibera din vis. Ca urmare, protagonista se aventurează în vis o ultimă oară, tece printr-un harem oriental, printr-un salon din Vestul Sălbatic, printr-o versiune onirică a Japoniei feudale și printr-o Britanie medievală, după care îl eliberează pe Vernère din visul recurent, laolaltă cu tinerele localnice, și totul se termină cu o cină festivă.

Scenaristul francez D. P. Filippi reușește, într-o sută de pagini, să ofere o poveste dinamică și agreabilă. Am fost plăcut surprins de puzderia de trimiteri intertextuale, de la Narnia la Insula Comorii, de la Alice în Țara Minunilor la Vrăjitorul din Oz, de la Tarzan la King Kong, de la Westworld la Sucker Punch și de la basmele fraților Grimm la O mie și una de nopți.

Însă, oricâte calități ar avea scenariul, desenele graficianului american Terry Dodson sunt încă și mai impresionante. Pe de o parte, protagonista pare sosită din pictorialele revistei Playboy (în cazul în care publicația ar fi avut o ediție fin-de-siècle). Pe de altă parte, portretistica personajelor secundare este foarte izbutită. Nu în ultimul rînd, decorurile Art Nouveau și mașinăriile de tot felul sunt redate minuțios, într-o exuberanță de detalii.

O mențiune cu totul specială li se cuvine Rebeccăi Rendon și lui Terry Dodson pentru culorile pastelate, specifice mai curând benzii desenate franco-belgiene decât comics-urilor americane. Și aici, în zona cromatică, precum și în domeniul decorurilor și al decorațiunilor interioare, Muse îi este tributar esteticii Art Nouveau.

Machetarea albumului este foarte elegantă: copertă cartonată, color, în policromie, cu porțiuni lăcuite, pagini introductive cu prezentare atractivă, galerie de schițe însoțite de explicații la final. Pe ansamblu, Muse se prezintă ca un vis frumos, doar că în formă tipărită. Nu întâmplător, ediția originală, apărută în Franța în două volume, a purtat titlul Songes.

Aș reciti oricând cu plăcere acest album steampunk... vaporos, spre deosebire de un altul, From Hell, pe care îmi e groază să îl redeschid. Dar, mai devreme sau mai târziu, urmează să îmi fac curaj și să vă dau detalii și despre acela tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.)