Gerald Durrell, "My Family and Other Animals" (1956)

Au și cărțile soarta lor...

Titlul Familia mea și alte animale îmi era cunoscut de multă vreme, încă din mileniul trecut. Nu îmi amintesc anume când l-am auzit prima oară, însă mi s-a părut amuzant - și l-am reținut.

Apoi, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, am avut ocazia să cumpăr romanul de la anticariatul Antic ExLibris, de pe Strada Doamnei din București. Autorul este Gerald Durrell, iar titlul original al cărții este My Family and Other Animals (Editura Penguin, Londra, 1996). Exemplarul pe care l-am cumpărat era foarte îngrijit și arăta ca nou.

Doar că, la fel ca numeroase alte volume din colecția mea, după câțiva ani a fost ambalat, mutat, depozitat, strămutat, așezat pe rândul din spate al unui raft și lăsat să zacă multă vreme - până în primăvara lui 2016, când, după ce terminasem cărțile din seria Discworld, l-am scos la lumină și l-am parcurs pe îndelete, în aprilie și mai.

Și iată ce am aflat:

Familia mea și alte animale este un roman autobiografic cu acțiunea plasată în anii 1930, în insula Corfu. Personajele principale sunt doamna Durrell și copiii ei - Larry, Leslie, Margo și Gerry. Întrucât doamna Durrell a rămas văduvă, fiul ei cel mare, Larry, propune să se mute cu toții pe o insulă grecească, unde traiul era mai ieftin. (În treacăt fie spus, romanul îi este dedicat doamnei Durrell.)

Personajele întâmpină tot felul de situații amuzante, de la  o inspecție vamală cu prilejul sosirii pe insulă la cine cu oaspeți, sărbători religioase, partide de vânătoare și... incendii. Pe de o parte, romanul e însuflețit  de o galerie memorabilă de personaje secundare excentrice, precum șoferul Spiro, biologul Theodore sau tutorele Kralefsky. Pe de altă parte, ... și alte animale ocupă mai mult loc în roman decât Familia mea, căci Gerald Durrell a avut din copilărie o pasiune pentru studierea a tot felul de vietăți.

Așa se face că veți afla din paginile cărții despre păsări, insecte, mamifere și crustacee - totul relatat cu o vervă care vă va stârni interesul.

Cu aceeași vervă sunt relatate și incidente iscate când insecte, păsări sau patrupede aduse acasă de micul Gerry interacționează cu membrii familiei Durrell - sau unele cu altele.

Am remarcat, de asemenea, urechea fină a autorului pentru dialoguri și minuțiozitatea cu care Gerald Durrell a redat manierismele de exprimare ale fiecărui personaj. Antractele în care apar conversații între membrii familiei se cer citite cu voce tare. (Din acest punct de vedere, Gerald Durrell pare să fie veriga de legătură dintre Charles Dickens și Sir Terry Pratchett, căci are atât darul de a crea personaje caricaturale, precum cel dintâi, cât și geniul comicului de situații al celui de-al doilea.)

Nu în ultimul rând, peisajul natural din Corfu și precesiunea anotimpurilor sunt prezentate cu o măiestrie literară greu de egalat.

Țin neapărat să adaug că, dincolo de toate cele de mai sus, am remarcat cu multă plăcere prezența unui personaj canin - Roger. Nu este  singurul din roman, însă Gerald Durrell îi prezintă comportamentul într-un mod convingător și înduioșător. Din rândurile dedicate lui Roger transpar foarte bine atât tipare comportamentale canine studiate îndeaproape cât și afecțiunea dintre micul Gerry și animalul său de companie.

Finalul romanului este o dublă despărțire. Nu doar cititorii se despart de personaje, ci și familia Durrell pleacă de pe insulă, lăsându-și în urmă prietenii. E greu să nu simți o urmă de regret când întorci ultima filă a romanului și e imposibil să nu începi imediat să citești continuarea.

Dar despre Birds, Beasts and Relatives vom discuta cu alt prilej.

Alfred Bester – "The Stars My Destination" (1956)

În Enciclopedia Science Fiction, în articolul despre literatura cyberpunk, John Clute şi Peter Nicholls menţionează printre precursori un roman de Alfred Bester, The Stars My Destination. Aşa se face că, atunci cînd într-o frumoasă zi de iunie 2006 importatorii mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro) m-au invitat să văd nişte cărţi proaspăt aduse, dintre zecile de volume pe care le-aş fi cumpărat am ales (şi) The Stars My Destination într-o elegantă ediţie britanică (SF Masterworks nr. 5, Millennium, Gollancz, Orion Group, Londra, 1999).

De citit, am apucat să-l citesc abia în toamna anului 2007. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.) Şi iată ce am aflat :

The Stars My Destination reprezintă o transpunere ştiinţifico-fantastică a Contelui de Monte Cristo. Personajul principal, Gully Foyle, este abandonat în spaţiu pe o epavă de către o navă aflată în proprietatea companiei unde lucra şi jură să se răzbune. După o tentativă eşuată, o perioadă de detenţie şi nişte educaţie primită de la o deţinută, protagonistul evadează, recuperează de la bordul epavei o încărcătură de platină şi o cantitate de super-explozibil PyrE, apoi (deghizat în director de circ) colindă lumea în lung şi în lat în căutarea celor responsabili pentru abandonarea sa, încurcă planurile celor puternici, dezvăluie cîteva conspiraţii dintr-un război interplanetar, iar în cele din urmă descoperă teleportarea interstelară.

În introducerea noii ediţii, Neil Gaiman explică între altele că The Stars My Destination este revendicat de către trei curente (şi perioade) ale literaturii ştiinţifico-fantastice.

În primul rînd, fiind publicat în 1956, romanul poate fi asimilat Epocii de Aur a SF-ului. Nu numai că a apărut în acelaşi deceniu ca şi Fundaţia, Infanteria stelară, Sfîrşitul copilăriei, 451 Fahrenheit şi Arsenalele din Isher (ca să dau numai cîteva exemple), dar conţine teme centrale ale Epocii de Aur : călătorii spaţiale, astronave, un război interplanetar, un mutant cu puteri parapsihologice urmărit de autorităţi, precum şi super-arme capabile să distrugă planete întregi.

Noul Val din anii ‘60 poate revendica la rîndul său acest roman pe baza unor motive bine întemeiate : personajul principal cunoaşte o evoluţie spectaculoasă (de la brută la zeu), spaţiul interior (mental şi emoţional) al personajelor are o pondere mai mare în roman decît spaţiul cosmic, relaţiile dintre personaje sînt complexe şi dinamice, iar capitolele finale dau dovadă de o creativitate ieşită din comun, îmbinînd sinestezia şi caligramele.

Relaţia mişcării cyberpunk cu The Stars My Destination e stabilită în paginile introductive ale ediţiei britanice de însuşi William Gibson, care afirmă că, pentru a scrie primul său roman, a luat drept exemplu de calitate literară romanul lui Bester. Într-adevăr, anti-eroul rebel Gully Foyle pare să fi reprezentat un model pentru răzvrătiţii tatuaţi din literatura cyberpunk. Tribul Oamenilor Ştiinţifici, troglodiţii dintr-un asteroid transformat în habitat spaţial, a fost reflectat de alte triburi, de la Democraţia Minieră Fortuna din Schismatrix la rastafarienii din Neuromancer. Iar sinestezia şi caligrmele apar periodic în nuvelele şi romanele cyberpunk, ca nişte fragmente de ADN cultural moştenite de la Bester.

Ce ar mai fi de adăugat ? The Stars My Destination şi-a păstrat în mod neaşteptat prospeţimea şi vigoarea la mai bine de jumătate de secol de la prima publicare. Mă întreb cîte dintre lăudatele şi premiatele romane ale anului 2007 (să zicem) o să pară la fel de captivante şi vii peste cincizeci de ani.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)