Jeff Noon – "Pixel Juice" (1998)

Prin vara lui 1997 am ajuns în vizită la domnul Mihai Dan Pavelescu. După ce am vorbit de una, de alta, mi-a oferit cadou la plecare un roman, Vurt, scris de un englez, Jeff Noon. Rămăsesem (iar) fără cărţi cyberpunk de citit, aşa încît, în drum spre casă, am început acea carte despre care nu auzisem absolut nimic.

Era literatură cyberpunk, într-un fel, deşi poate că un termen mai adecvat ar fi ciberpsihedelică. M-a contrariat, şi a trebuit să aştept pînă în vara lui 2003 cînd doamna Diana Enăchescu-Hohn mi-a adus alte cîteva cărţi de Jeff Noon. Am lăsat deoparte cu bună ştiinţă alte romane din serie, precum Pollen sau Nymphomation, şi în schimb am citit o colecţie de proză scurtă intitulată Pixel Juice. Retrospectiv, a fost o decizie înţeleaptă, pentru că unele dintre povestirile cuprinse în acest volum definesc termeni şi noţiuni din seria de romane, şi asta probabil că are să-mi uşureze lectura lor.

Am spus colecţie de proză scurtă? Mă scuzaţi, m-am cam grăbit. Pixel Juice este un volum de poeme. Ba nu, o serie de parodii ale unor texte non-fictive, precum cărticelele cu instrucţiuni pentru jocuri de familie, dicţionarele ori articolele din rubricile mondene ale revistelor high-life. Ba, mai degrabă, o serie de halucinaţii cu care n-aţi dori să vă întîlniţi după ce aţi adormit. Sau un şir de poveşti despre muzică, staruri pop-rock, DJi şi mixaje, scris de un om care mărturiseşte printre rînduri că n-a mai călcat prin cluburi şi discoteci de zece ani. Sau nimic din toate astea...

Depinde unde deschideţi cartea şi în ce ordine citiţi textele din ea.

Eu, unul, din obişnuinţă, am încercat să citesc toate textele la rînd, dar mărturisesc că m-am surprins uneori trăgînd cu ochiul cîteva zeci de pagini mai înainte, sau revăzînd cîte o poveste, numai pentru plăcerea imersiunii într-o lume colorată, vioaie şi debordînd de imaginaţie. Şi, mai mult decît atît, Jeff Noon ştie foarte bine cum să închege o carte.

Prologul volumului este o amintire personală din vremea şcolii primare, despre cum micul Jeff a dat în schimb o maşinuţă nemaipomenită pentru un ceas invizibil, şi a crezut în existenţa ceasului. Prima povestire din secţiunea "Illusion's Perfume" relatează despre trei copii aflaţi într-o expediţie de cumpărături printr-o zonă unde se află numai nouă magazine, dar printre cumpărători circulă o legendă urbană despre cel de-al zecelea magazin. Mărfurile sînt şi ele dintre cele mai stranii, precum seminţe de cîine, pantofi-pasăre, biscuiţi cîntători, cutii cu umbre, porci-umbrelă, fantome-penny sau hărţi de fum ale oraşului Manchester.

Uitasem...

Oricît de stranii ar fi lucrurile care se petrec în poveştile lui Jeff Noon, aproape toate au loc la Manchester.

Schiţele următoare relatează despre Spook, băutura răcoritoare a cărei aromă se schimbă în funcţie de cum deschizi capacul, apoi despre un ritual ce determină o glandă obscură să elibereze otravă în fluxul sanguin, despre un deţinut eliberat cu condiţia să nu părăsească Manchesterul care cere ajutor pentru falsificarea semnalelor emise de cătuşa electronică, dar capătă mai mult decît dorise...

Treptat, schiţele şi povestirile încheagă un univers comun. Unele personaje circulă de la o povestire la alta, iar alteori un produs al lor se regăseşte în alte povestiri. Astfel, în schiţa "Fetish Booth #7", o vedetă pop scăpătată colindă prin Londra în ajunul Anului Nou. Ulterior, unul dintre discurile sale, "Pixelkids come out tonight", apare într-un oraş ale cărui străzi se întorc în bucle închise, sau ca momeală pentru o DJ căreia un tînăr admirator vrea să-i smulgă secretele artei.

Una cîte una, apar şi noţiunile care-mi dăduseră atîta bătaie de cap la lectura romanului Vurt. În prima povestire a celei de-a doua secţiuni, "Infection's Courtship", doi copii încearcă un nou mijloc de înregistrare, pana Vurt (de la 'virtual') şi află cîteva adevăruri teribile, între care acela că pentru fiecare lucru adus în lumea reală, un altul trebuie să plece în schimb în lumea virtuală.

"Chromosoft Mirrors (v. 4.2)" extrapolează conceptul Windows şi aduce în scenă sisteme cibernetice capabile nu numai să-i lase pe utilizatori să privească în ele, ci şi să privească la rîndul lor în utilizatori. "Cloudwalkers" imaginează reclame ilegale care acţionează de pe ecranul televizorului sau jocului video direct asupra subconştientului spectatorilor, precum şi o secţie de poliţie a cărei misiune este să le contracareze şi să le distrugă. Şi dacă una dintre reclame ar îndemna oamenii să urce o scară de nori aurii către ceruri, dincolo de terasele clădirilor? "Tweedles" aduce pe piaţă clone ale copiilor, menite să-i aline pe părinţii care prin lege nu mai pot avea decît un copil. "Product Recall - Marilyn Monroe" sugerează omniprezenţa androizilor, iar "Xtrovurt" şi "The Perfumed Machine" ne introduc în societatea stranie a roboţilor care au început să utilizeze penele Vurt.

În partea a treia, "Poison's Flight Path", povestirea "Pixel Face" prezintă paradoxul delincvenţei juvenile: devii celebru cu adevărat nu cînd ţi-a apărut faţa la televizor, ci abia cînd aceasta a fost pixelizată în emisiunile de ştiri ca să i se ascundă trăsăturile. "Somewhere the Shadow" ne explică un alt concept important din romanele lui Noon: umbra. În lumea lui imaginară, indivizilor vinovaţi de delicte care implică perversiuni sexuale li se extrage din minte sexualitatea, ca un fel de castrare numerică, şi această umbră este păstrată în detenţie. Ce se poate întîmpla dacă umbrele acestea evadează, sînt însuşite de altcineva decît posesorii lor iniţial, ori sînt ucise, vă las pe voi să ghiciţi. Iar "Call of the Weird" ne face cunoştinţă cu altă prezenţă ubicuă, robocîinii.

Alte texte din volum transpun teme din H. P. Lovecraft ("The Charisma Engine"), Lewis Carroll ("Special Promotion - Hyper-Alice") sau Jorge Luis Borges ("The Silvering"). Şi, pretutindeni, apar frînturi de versuri şi schiţe despre DJi. Spre sfîrşit, un personaj rătăcit într-o lume a grefelor animale îşi pierde memoriile una cîte una pentru că i le devorează o tenie din creier, şi dacă le notează ca să nu se piardă i se par nişte poveşti srăine, cu care nu are nici o legătură afectivă. În finalul ultimei secţiuni îl regăsim pe copilul plecat la cumpărături, acum bătrîn, care se lasă ghidat de un gîndac-busolă şi se reîntîlneşte cu fraţii şi mama, aşa cum şi-i amintea din copilărie. Epilogul se reîntoarce la micul Jeff şi la ceasul său imaginar, care dispare din ascunzişul său.

Cu alte cuvinte, Pixel Juice nu este o adunătură de texte puse laolaltă ca să umple un număr standard de pagini, ci o carte închegată cu migală, construită în aşa fel încît să aibă coerenţă, simetrie şi eleganţă. Jeff Noon pare să ştie că pentru o carte nu sînt suficiente imaginaţia verbală şi conceptuală, iar volumul său ar putea servi drept model pentru aceia care doresc să publice o colecţie de proză scurtă.

Cît despre himerele din Pixel Juice... Probabil v-aţi dat seama deja că toate aceste prezenţe stranii, cîinii, umbrele, oamenii, roboţii şi creaturile evadate din domeniul Vurt pot să se împerecheze şi să aibă urmaşi hibrizi. Iar hibrizii, la rîndul lor, creează alţi hibrizi din generaţia a doua şi a treia. Cum arată această lume imaginară într-un viitor mai îndepărtat, unde hibridarea dintre uman şi animal, mecanic şi virtual a ajuns la extrem, puteţi afla din lectura celorlalte cărţi ale lui Jeff Noon.

Dar despre acestea am să vă povestesc altădată.

(Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul oficial al lui Jeff Noon la adresa: http://www.jeffnoon.com/index.php sau pe cel neoficial la adresa: http://www.vurt-feather.co.uk/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)