duminică, 17 noiembrie 2019

Adam Greenfield, "Radical Technologies" (2017)

(Imagine preluată de pe situl editurii Verso)
La începutul lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Adam Greenfield intitulat: Radical Techologies: The Design of Everyday Life (Editura Verso, Londra, 2018). L-am parcurs în perioada mai-iunie 2019.

Și iată ce am aflat:

În introducere, autorul prezintă viața de zi cu zi în Paris, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, cu telefoane mobile inteligente, acces fără fir la Internet, senzori, camere de supraveghere, automate bancare și așa mai departe.

Apoi, în capitolele următoare, tratează pe rând despre câteva tehnologii dominante sau emergente care schimbă radical modul în care funcționează societatea.

Primul capitol le este dedicat telefoanelor mobile inteligente și modurilor în care acestea integrează sinele utilizatorului într-o rețea socială.

Al doilea capitol prezintă Internetul lucrurilor și promisiunea unei rețele planetare de percepții și reacții din partea obiectelor pe care le utilizăm.

Capitolul al treilea are în vedere realitatea amplificată - un strat suplimentar, interactiv, așternut peste lume.

Capitolul al patrulea, în schimb, tratează despre fabricarea numerică a obiectelor și speculează pe marginea unei economii politice a materiei.

Capitolul al cincilea aduce în discuție criptomonedele și garanția computerizată a valorii. (De remarcat efortul pe care îl face autorul pentru a le explica neinițiaților modul în care funcționează criptomonedele fără o autoritate centrală.)

Capitolul al șaselea examinează posibilitățile tehnologiei blockchain dincolo de Bitcoin - un eșafodaj pentru instituțiile postumane.

Al șaptelea capitol, pe de altă parte, discută o temă ceva mai îngrijorătoare: automatizarea și posibilitatea anihilării muncii.

Capitolul al optulea tratează despre alt subiect cu implicații multiple: învățarea de către mașinării și producerea de cunoștințe de către algoritmi.

Capitolul al zecelea, intitulat "Tehnologii radicale: Proiectarea vieții de zi cu zi", prezintă câteva scenarii posibile pentru dezvoltarea societății globale în viitorul apropiat.

Volumul se încheie cu o secțiune de concluzii, cu o pagină de mulțumiri, cu note de final și cu un index alfabetic.

Pe ansamblu, am apreciat lucrarea domnului Adam Greenfield atât pentru viziunea de sinteză pe care o oferă asupra unor tehnologii contemporane, cât și pentru efortul de a construi nu unul, ci mai multe scenarii posibile pentru viitor. Din acest punct de vedere, pentru deceniul actual, Radical Technologies este la fel de necesară și de utilă pe cât a fost Megatendințe de John Naisbitt la vremea ei, în anii 1980. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe de altă parte, destul de des, scenariile imaginate de autor mi s-au părut destul de pesimiste sau de alarmiste. Ca urmare, imediat după ce am încheiat lectura volumului Radical Technologies, am început să citesc o lucrare pe o temă foarte similară, The Inevitable. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.  

duminică, 3 noiembrie 2019

Simon Ward, "Aliens - The Set Photography" (2016)

Imagine preluată de pe site-ul amazon.co.uk.
În alt deceniu, în alt mileniu, în anii 1980, mulțumită unui prieten, domnul Bogdan Mihai Manolache, am avut ocazia să citesc o carte despre realizarea filmului Alien. Pe de o parte, am fost uimit și încântat de schițele și picturile reproduse în acel volum, lucrări grafice care le aparțineau unor artiști precum Jean Giraud (Moebius), Chris Foss și H. R. Giger. Pe de altă parte, am fost fascinat de informațiile referitoare la construirea machetelor, la realizarea decorurilor, costumelor și accesoriilor, respectiv de anecdotele de la filmări. Doar că, anii 1980 în România fiind cum erau, n-am avut cum să cumpăr și eu un exemplar din acel volum remarcabil și am rămas doar cu amintirea.

Până când, mulți ani mai târziu, într-o seară cam înnorată, a ieșit soarele și pe strada mea.

Pe 2 noiembrie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Simon Ward intitulat: Aliens - The Set Photography: Behind the Scenes of James Cameron's 1986 Masterpiece (Titan Books, Londra, 2016). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Volumul debutează cu câteva amintiri personale ale doamnei Carrie Henn, care, pe vremea când era fetiță, a jucat rolul personajului feminin Newt în filmul Aliens.

Apoi, urmează o secțiune despre distribuție și despre echipa de filmare. 

În altă secțiune, "Pe platou", sunt prezentate principalele etape ale intrigii filmului, însoțite de comentarii ale actrițelor Carrie Henn și Jenette Goldstein.

Secțiunea finală, "În culise", arată cum au fost realizate costumele, machetele, decorurile, accesoriile și efectele speciale.

Am fost foarte plăcut impresionat de calitatea grafică și tipografică a albumului: Copertă cartonată, supracopertă color în policromie, mată, file de hârtie cretată, numeroase imagini color de pe platourile de filmare, fotografii alb-negru de arhivă, cadre din film. De asemenea, am apreciat informațiile referitoare la realizarea filmului și am fost emoționat să aflu de grija cu care actrița din rolul principal, Sigourney Weaver, dar și ceilalți actori și cascadori au tratat-o pe micuța Carrie pe parcursul filmărilor. Nu în ultimul rând, mi s-a părut interesantă implicarea actrițelor și actorilor în procesul de creație - spre exemplu, interpreții pușcașilor marini au fost încurajați să își personalizeze costumele.

La finalul lecturii, am rămas cu impresia că Aliens - The Set Photography a meritat pe deplin prețul achiziției și timpul de lectură. I-am găsit loc la raft, în colecția mea, și cu siguranță că îl voi reciti și cu alte ocazii.

Desigur, în aceeași seară am luat un alt album despre realizarea peliculei cinematografice Alien: Covenant. Însă despre acela vom discuta cu alt prilej.

duminică, 4 august 2019

Neal Stephenson, "Quicksilver" (2003)

(Imagine preluată de pe situl Antiqbook)
În 2003, prin amabilitatea domnului Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar cartonat din prima ediție a unui volum de Neal Stephenson: Quicksilver (Editura HarperCollins, New York, 2003). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia la a patra tentativă, în intervalul decembrie 2018 - ianuarie 2019.

Și iată ce am aflat:

După cum scrie chiar pe copertă, Quicksilver este primul volum dintr-o serie mai amplă, intitulată Ciclul baroc. Și... e un volum omnibus, care cuprinde trei romane.

Cel dintâi roman al seriei se intitulează Quicksilver. La începutul acestuia, în octombrie 1713, Enoch Root (pe care poate vi-l amintiți din Cryptonomicon) îl vizitează undeva, lângă Boston, pe un anume Daniel Waterhouse, membru al Societății Regale și întemeietor al Institutului din Golful Massachussetts pentru Arte Tehnologice. Dr. Waterhouse se vede nevoit să înceteze lucrul la mașina de calcul pe care o făcuse după planurile lui Leibniz și, la invitația unei principese moștenitoare, să se îmbarce pentru a reveni în Anglia.

Pe parcurs, Dr. Waterhouse își amintește evenimente din tinerețea sa, precum Marea Ciumă din 1665, Marele Incendiu din 1666, studii făcute la Cambridge în compania lui Isaac Newton, precum și interesul acestuia pentru optică, pentru alchimie, pentru mecanică și pentru hidrodinamică - ceea ce îl conduce la dezvoltarea calculului integral.

Traversarea Atlanticului se dovedește mai anevoioasă decât era cazul, în principal din cauza lui Edward Teach, zis Barbă-Neagră, și a flotilei sale de pirați, însă, mulțumită căpitanului van Hoek și echipajului de pe Minerva, Dr. Waterhouse scapă cu bine.

Al doilea roman, King of the Vagabonds, are alt fir narativ și alt protagonist. Jack Shaftoe este un copil al străzii care ajută la abordarea și jefuirea navelor comerciale ancorate în estuarul Tamisei, apoi la executarea condamnaților la Tyburn, iar, în cele din urmă, devine copil de trupă, împreună cu fratele său, Bob, într-un regiment de dragoni. Mai târziu, tânărul Shaftoe ajunge la asediul Vienei, unde o salvează pe o sclavă, Eliza. Cei doi rătăcesc prin Austria și Boemia, apoi ajung la Leipzig, unde au de-a face cu dr. Gottfried Wilhelm Leibniz și cu familia de bancheri von Hacklheber. După o călătorie prin Saxonia și aventuri în Munții Hartz, Jack și Eliza ajung în Amsterdam, iar ea se implică în afaceri și în speculații financiare. De acolo, Jack merge la Paris, unde își croiește relații în lumea interlopă, apoi la Lyons.

Jack revine la Paris, e capturat, însă evadează, iscând confuzii la un bal mascat unde vedeta era Regele Soare. Reîntors în Amsterdam, decide să plece în lume și să câștige o avere, ceea ce o înfurie pe Eliza atât de mult încât îl atacă cu un harpon. Iar pirații de pe coasta berberă capturează vasul pe care călătorea protagonistul, drept pentru care, la finalul romanului, Jack ajunge sclav la galere.

Al treilea roman se intitulează Odalisque și prezintă moartea lui Carol al II-lea, apoi accederea lui Iacob al II-lea la tronul Angliei. Eliza se stabilește la Versailles, unde, pe de o parte, atrage aristocrația franceză în speculații financiare, iar, pe de altă parte, spionează în beneficiul lui William de Orania. Daniel Waterhouse se implică în intrigile de la curtea regală, dar și în cercetările lui Isaac Newton. Bob Shaftoe, în schimb, revine în Anglia cu un regiment de dragoni în care devenise sergent-major și participă la reprimarea rebeliunii ducelui de Monmouth. Apoi, în Olanda, o contactează pe Eliza și îi solicită ajutorul pentru eliberarea iubitei lui, Abigail, din sclavie.

Daniel Waterhouse e întemnițat de iacobini, în vreme ce Eliza dejoacă o tentativă de asasinat asupra lui William de Orania. La Versailles, un tânăr criptanalist, Rossignol, decriptează jurnalul brodat al Elizei și îl informează pe Ludovic al XIV-lea despre unele dintre deplasările și activitățile ei, însă Eliza îl seduce, iar Rossignol trece sub tăcere faptele ei de spionaj condamnabile.

Spre final, Daniel Waterhouse asistă la Glorioasa Revoluție și la fuga lui Iacob al II-lea. Eliza dă naștere unui copil. Societatea Regală, în schimb, organizează o petrecere de adio pentru dr. Waterhouse - care suferă de calculi renali și poate nu va supraviețui litotomiei.

Printre numeroasele calități care recomandă acest volum omnibus, voi aminti doar câteva:

Mai întâi, intriga vastă, cuprinzătoare, ce implică evenimente din istoria politică, militară și economică a mai multor țări europene. Munca de documentare a autorului a fost titanică, iar rezultatele se văd.

În al doilea rând, e de apreciat vasta galerie de personaje. Domnul Stephenson a plasat la finalul volumului o listă a zecilor de personaje ce apar în acest volum, cu notițe biografice, și a avut grijă să facă diferența între persoanele istorice, precum Samuel Pepys, și personajele fictive, precum dr. Daniel Waterhouse. Și aici, efortul scriitorului a fost colosal, căci în romanele din Quicksilver apar Sir Isaac Newton, Christiaan Huygens, Robert Hooke, John Wilkins, Sir Christopher Wren, precum și o pleiadă de aristocrați și de monarhi.

În al treilea rând, am fost impresionat de diversitatea convențiilor textuale folosite. Astfel, vaste porțiuni din Odalisque sunt scrise în stilul de roman epistolar, iar altele redau pasaje din jurnalul Elizei. De asemenea, unele scene iau forma unor piese de teatru în miniatură. Ca un omagiu la adresa lui Thomas Pynchon, pe alocuri apar cântece umoristice și numere de vodevil.

Nu în ultimul rând, merită amintită bogăția vocabularului utilizat. Atât discursul personajelor, cât și stilul indirect liber în care le sunt redate gândurile și percepțiile sunt foarte grijuliu construite pentru a prezenta atmosfera istorică și mentalitatea epocii.

Aș dori, de asemenea, să menționez prezentarea foarte îngrijită a volumului: copertă cartonată, supracopertă color, metalizată, în relief, tehnoredactare îngrijită, hărți relevante pe coperta a doua și a treia, margini zimțate, inegale ale filelor, ca la cărțile vechi.

Ca urmare a celor expuse mai sus, imediat cum am terminat volumul Quicksilver l-am început pe următorul, The Confusion. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie. 

sâmbătă, 3 august 2019

François Schuiten și Benoît Peeters, "Les Cités obscures - Livre 2"

În 2018, prin amabilitatea importatorilor de carte franceză de la Kiralina, am achiziționat un exemplar din volumul al doilea al integralei Orașelor obscure de François Schuiten și Benoît Peeters. Volumul a fost publicat de editura Casterman din Paris în 2018 și are 380 de pagini. L-am parcurs pe îndelete până în iulie 2019.

Și iată ce am aflat:

Prima secțiune, Turnul, este o bandă desenată alb-negru care urmărește explorările făcute de un zidar, Giovanni Battista, care lucrează la întreținerea unui sector dintr-un turn gigantic. Cum mesajele pe care acesta le trimite pentru materiale de construcție rămân fără răspuns, protagonistul (un bărbat între două vârste care seamănă surprinzător de mult cu Orson Welles) începe o ascensiune dificilă care îi aduce câțiva prieteni, o însoțitoare de nădejde (Milena) și o mulțime de aventuri. Iar ascensiunea sa de la un etaj la altul pare să fie, în mod bizar, și o trecere prin epocile istorice, de la perioada feudală la epoca modernă.

Turnul este urmat de un articol despre sursele de inspirație ale acestui album, "Visuri de piatră", și de un interviu imaginar cu Orson Welles.

În cuprins se găsește apoi o lucrare metaficțională atribuită personajului fictiv Axel Wappendorf - Enciclopedia transporturilor prezente și viitoare. Dacă Jorge Luis Borges a scris o carte a ființelor imaginare, François Schuiten și Benoît Peeters se ambiționează să imagineze o puzderie de mijloace de transport.

Albumul Drumul spre Armilia nu e o bandă desenată propriu-zisă, cât o carte ilustrată. Narațiunea e scrisă din perspectiva unui băiat care zboară cu dirijabilul spre Armilia, un oraș din zona arctică, iar paginile de text alternează cu planșe ilustrate. Astfel, cititorii își fac o idee despre vastitatea și complexitatea acestei lumi imaginare - căci drumul spre Armilia implică numeroase escale în diverse orașe. Scurte secțiuni de bandă desenată din album sugerează însă că povestea și ilustrațiile reprezintă ceea ce își imaginează Friedrich, un ucenic din orașul industrial Mylos, în timp ce citește o carte.

Secțiunea aceasta e însoțită de extrase din Ghidul orașelor, despre metropolele Armilia și Calvani.

Brüsel, în schimb, este o satiră kafkaeskă la adresa diverselor etape de modernizare prin care a trecut Bruxelles în anii 1970 și 1980. Protagonistul, Constant, își vede magazinul demolat pentru a face loc unor clădiri moderne în orașul obscur Brüsel, iar de aici începe un periplu prin spitale, pe străzi, prin săli de conferință, la bordul unor dirijabile și în ambarcațiuni maritime. Căci Constant, vrând-nevrând, ajunge să interacționeze cu organizații militante, cu politicieni, cu investitori, cu medici și cu o funcționară care se ocupă cu sabotajul.

Urmează un alt extras din Ghidul orașelor - dedicat metropolei Brüsel - și Dosarul B - scenariul ilustrat al unui documentar în care sunt investigate căile de trecere din Bruxelles în Brüsel.

Spre final, volumul conține o scurtă bandă desenată onirică intitulată Caii lunii și o reinterpretare a basmului "Prințesa și bobul de mazăre", Perla.

Tomul se încheie cu bibliografia lucrărilor cuprinse, cu schițele biobibliografice ale celor doi autori și cu bibliografia extinsă a cărților publicate de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters atât împreună, cât și separat.

Acest al doilea volum al integralei Orașelor obscure impresionează în multe privințe. Turnul pare a fi un omagiu la adresa unor artiști precum Brueghel și Piranesi, dar și o trecere în revistă a stilurilor arhitecturale de la romanic la gotic și baroc. Secțiunile metatextuale extind în spațiu și timp lumea imaginară a celor doi creatori, iar Drumul spre Armilia, Caii lunii și Perla deschid seria Orașelor obscure către un segment de cititori mai mici. Brüsel, pe de altă parte, amplifică elemente de critică socială care erau deja prezente în volumul precedent.

Pe ansamblu, Les Cités obscures - Livre 2 s-a dovedit a merita timpul și banii - mai ales că se prezintă sub formă de volum cartonat, tipărit pe hârtie cretată, cu titlul embosat. Vă recomand și dumneavoastră această piesă de colecție.

Desigur, după ce am încheiat lectura, am început să parcurg tomul al treilea al acestei serii. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

duminică, 28 iulie 2019

François Schuiten și Benoît Peeters, "Les Cités obscures - Livre 1" (2017)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)
În alt deceniu, în alt mileniu, câțiva oameni inimoși de la Craiova, printre care Viorel Pârligras, Marian Mirescu, Dodo Niță și Mircea Liviu Goga, au publicat o revistă trimestrială de literatură SF intitulată Orfeu din Orion. Într-unul dintre numerele acelei reviste, domnul Dodo Niță ne-a oferit o scurtă prezentare a unor albume de benzi desenate create de belgianul François Schuiten și de francezul Benoît Peeters. Conceptul de la baza acestor albume mi s-a părut intrigant - orașe-stat dintr-o lume paralelă cu a noastră - așa încât, ulterior, când am avut ocazia, am citit și cumpărat câteva volume din serie.

Spre bucuria mea, începând din 2017, Editura Casterman a publicat, în ediție de lux, o integrală a Orașelor obscure, iar eu am avut plăcerea, mulțumită importatorilor de carte franceză de la Kira Kiralina, să achiziționez un exemplar.

Am parcurs primul volum al seriei, Les Cités obscures - Livre 1 (Editura Casterman, Paris, 2017), în intervalul septembrie - decembrie 2018. Și iată ce am aflat:

Cartea întâi a integralei Orașelor obscure începe cu o introducere a scenaristului Benoît Peeters, apoi prezintă câteva extrase ilustrate din Ghidul orașelor, unde ne sunt arătate geografia, istoria și civilizația acestei lumi paralele.

Urmează albumul de bandă desenată color Les Murailles de Samaris, în care un explorator din orașul Art Nouveau Xhystos călătorește prin deșert până la orașul baroc Samaris, apoi caută să evadeze de acolo și să revină în orașul său de baștină pentru a raporta ceea ce găsise agolo. (Dar poate că evadarea sa a fost iluzorie...)

După un alt extras din Ghidul oașelor, dedicat urbei Xhystos, urmează un al doilea album de bandă desenată, de această dată alb-negru, intitulat La Fièvre d'Urbicande. Un personaj secundar din primul album, Eugen Robick, este implicat, în calitate de "urbatect", într-un plan de modernizare al orașului Urbicande. Malul sudic al acestui oraș e în stil Art Déco, în vreme ce malul nordic este haotic, dezorganizat. Planurile de modernizare ale orașului sunt însă perturbate de o stranie structură cubică, din metal, care tot crește, se tot dezvoltă și se tot multiplică. Politicienii și militarii caută să distrugă rețeaua, în vreme ce oamenii obișnuiți se adaptează și o folosesc în felul lor. În cele din urmă, rețeaua crește în asemenea măsură încât dispare, însă locuitorii din Urbicande, ca urmare a beneficiilor vremelnice obținute de pe urma ei, încep să construiască o rețea proprie.

Pe același subiect, în volum se mai găsesc secțiunea metatextuală La légende du réseau, scurta bandă desenată La dernière vision d'Eugen Robick, libretul Urbicande Opéra și o secțiune din Ghidul orașelor dedicat metropolei Urbicande.

Urmează câteva fragmente dintr-un album de bandă desenată alb-negru, început, dar neterminat, care se intitulează Les Mystères de Pâhry. De această dată, ni se prezintă tribulațiile unui explorator urban care călătorește prin culoarele și cotloanele secrete ale unor clădiri publice imense din orașul obscur Pâhry.

Pe aceeași temă, în volum veți găsi o secțiune din Ghidul orașelor referitor la metropola Pâhry, precum și un omagiu de două pagini adus lui Tintin, Dans les faubourgs de Pâhry.

Spre final, volumul conține un album metatextual, L'Archiviste. Protagonistul, un arhivar de la o instituție publică, eplorează prin arhive, găsește informații despre orașele obscure și construiește un dosar referitor la metropole precum Xhystos, Mylos, Cernovada, Pâhry, Alaxis și Brüsel. Cam ca în filmele italiene cu mafioți, autorități superioare cu interese ascunse intervin, dosarul e confiscat, probele documentare sunt distruse, iar arhivarul își pierde slujba.

Volumul se încheie cu note bibliografice privitoare la albumele de benzi desenate ale seriei, cu notele biografice ale celor doi autori și cu o bibliografie în care sunt listate atât lucrările publicate împreună de baronul François Schuiten și de domnul Peeters, cât și cele pe care dumnealor le-au publicat separat.

Pe ansamblu, Cartea 1 a Orașelor obscure este un produs de lux (volum cartonat, hârtie cretată, interior alb-negru și color, tehnoredactare impecabilă), o piesă de colecție, dar și o lucrare extrem de ambițioasă. Grafica este foarte elegant realizată, iar, pe alocuri, unele planșe sunt uimitoare în complexitatea desenului și în frumusețea schemei de culoare. Scenariul de asemenea, este interesant - uneori captivant.

Punctul forte al seriei, dincolo de elementele deja menționate, îl constituie însă lumea imaginară în sine. Acest al doilea Pământ este prezentat în detalii minuțioase. Astfel, fiecare dintre orașele imaginate de cei doi creatori are nu doar un stil arhitectonic distinct, ci și o vestimentație unitară a personajelor, ba chiar și un antet specific pentru hârtia de scrisori, precum și o manieră anume de a caligrafia.

Nu în ultimul rând, cititorii avizați vor descoperi trimiteri intertextuale la lucrări de Franz Kafka, de Jorge Luis Borges, de Italo Calvino, de Jules Verne. Până și "urbatectul" E. Robick, cel din povestea despre rețeaua cubică, pare să fie un ecou al lui Ernő Rubik, care a fermecat o lume întreagă cu al său cub magic în anii 1980. Și, cum intertextualitatea nu funcționează niciodată într-un singur sens, trebuie să mărturisesc că seria Orașelor obscure a exercitat o influență semnificativă asupra lumii imaginare din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.

Firește, după ce am parcurs acest prim volum al Orașelor obscure, l-am început pe al doilea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

sâmbătă, 27 iulie 2019

Frank Miller et al., "Batman: The Dark Knight - Master Race" (2018)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)
La jumătatea lunii iunie 2019, prin amabilitatea importatorilor de la Red Goblin, am cumpărat un exemplar din romanul grafic: Batman: The Dark Knight - Master Race (DC Comics, Burbank, CA, 2018). L-am parcurs în intervalul iunie - iulie 2019.

Și iată ce am aflat:

Master Race completează trilogia începută cu The Dark Knight Returns și continuată cu The Dark Knight Strikes Again. Scenariul le aparține lui Frank Miller și Brian Azzarello, iar grafica a fost asigurată de Frank Miller, Andy Kubert, Klaus Janson și Brad Anderson. Volumul este masiv (392 de pagini), iar lectura nu e tocmai agreabilă.

Evenimentele din intrigă sunt plasate la relativ puțin timp după cele din The Dark Knight Strikes Again. De această dată, locuitorii de pe planeta Krypton care fuseseră reduși la dimensiuni minuscule și întemințați sub un glob de cristal evadează, revin la dimensiunile inițiale și amenință să ia în stăpânire întregul Pământ. Supereroii din Liga Dreptății li se opun în unele cazuri - însă Batman, destul de bătrân, trebuie să călătorească în Arctica, pentru a-l dezgheța pe Superman, Flashman și Green Lantern sunt scoși din joc relativ ușor de către invadatori, iar Wonder Woman se retrage printe amazoane pentru a-și crește al doilea copil.

Kryptonienii disturg câteva orașe și cer ca Batman să le fie predat. Supereroii și aliații lor reușesc însă o contraofensivă, iar planul de dominație mondială al kryptonienilor este dejucat. Mai mult, Superman îl îmbăiază pe Batman într-un izvor al tinereții veșnice, iar acesta din urmă revine la îndatoririle sale de justițiar al orașului Gotham.

Un aspect demn de remarcat este că, la fel ca în volumele precedente ale trilogiei, firele narative principale se intersectează cu comentarii de pe posturi TV și cu incidente de pe străzi, în care sunt implicate personaje comune. De această dată (ca o formă de satiră, presupun), unele dintre personajele care sunt intervievate la TV seamănă izbitor de mult cu Hilary Clinton, cu Barack Obama, respectiv cu Donald Trump.

Din păcate, însă, Master Race mi-a plăcut încă și mai puțin decât The Dark Knight Strikes Again. Pe lângă scenariul pueril și abundența de super-eroi, ceea ce șochează este deteriorarea accentuată a calităților de grafician ale lui Frank Miller. Omul care ne-a oferit seria Sin City a ajuns să producă planșe caricaturale, cu personaje disproporționate și cu trăsături grotești. E drept că unele fascicule din volum au fost desenate de alți graficieni, iar acelea arată decent, însă planșele desenate de Frank Miller (deloc puține) sunt urâte - ca și când creatorul de azi ar fi ajuns să parodieze și să ducă în derizoriu viziunea artistului grafic de acum trei sau patru decenii.

Ca urmare, nu voi păstra în colecție nici Master Race, nici The Dark Knight Strikes Again. Trebuie să fac loc la raft pentru Lady Mechanika: Sangre și pentru Aether & Empire. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

duminică, 26 mai 2019

S. T. Joshi et al. - "The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror" (2018)

După ce parcursesem The Astounding Illustrated History of Science Fiction în iulie 2018, am aflat cu interes că, la aceeași editură, urma să apară în luna august a aceluiași an un volum similar, The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror. Ca urmare, când, în decembrie 2018, am găsit un exemplar la Cărturești, l-am înhățat și l-am plătit fără să mă uit la preț.

L-am parcurs pe îndelete în aprilie 2019. Și iată ce am aflat:

The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror este un album format mare, publicat în condiții de lux de editura Flame Tree Publishing de la Londra. Redactor coordonator este domnul S. T. Joshi, iar "Cuvântul înainte" îi aparține autorului horror Ramsey Campbell.

"Introducerea" prezintă evoluția genului fantastic, de la Cartea morților egipteană și Ghilgameș la Odiseea lui Homer, trecând apoi prin cântecele de gestă, prin ciclul poveștilor arthuriene și prin Divina comedie a lui Dante Alighieri. Sunt menționate piese fantastice elisabetane, romanele gotice de la finalul secolului al XVIII-lea și de la începutul secolului al XIX-lea, apoi dezvoltarea fantasticului în perioada victoriană și explozia mediatică din secolul al XX-lea, bazată pe reviste cu literatură de consum, cărți de buzunar, cinematografie, televiziune.

Capitolul întâi prezintă "Apariția fantasticului modern", cu autori britanici din perioada victoriană (precum Lewis Carroll), cu contribuția lui Edgar Allan Poe, cu teme precum lumile pierdute (H. Rider Haggard), dedublarea (R. L. Stevenson), vampirul (Bram Stoker) sau conacul bântuit (Henry James). O secțiune le este dedicată artelor plastice și artiștilor ca William Blake și Gustave Doré.

Capitolul al doilea, "Cu nemuritorii", tratează despre fantastic în perioada interbelică. Sunt prezentate realizări din domeniul cinematografiei (Mumia), al romanului (Abraham Merritt), al prozei scurte (Robert E. Howard, Clark Ashton Smith, H. P. Lovecraft). O secțiune le este dedicată autorilor britanici din perioada interbelică orientați spre crearea de lumi secundare (Lord Dunsany, J. R. R. Tolkien), o alta - literaturii horror din epocă. Sunt discutate și filmele horror de marcă ale perioadei, peliculele fantastice, precum și evoluția periodicelor cu literatură de consum (Weird Tales).

Capitolul al treilea, "Indicii ale altor lumi", relatează despre deceniile postbelice, cu studii de caz precum Mervyn Peake (seria Gormenghast), J. R. R. Tolkien (Stăpânul inelelor), T. H. White (Arthur, regele Camelotului), și C. S. Lewis (Cronicile Narniei). Apoi, sunt prezentate periodicele postbelice cu literatură fantastică, precum și filmele fantastice din anii 1950.

Capitolul al patrulea, "În pragul evoluției", tratează despre anii 1960 și 1970. Astfel, sunt trecuți în revistă autori precum Michael Moorcock și Ursula K. Le Guin, serii de romane ca Shannara și Cronicile lui Thomas Covenant, necredinciosul, jocuri de societate ca Dungeons & Dragons, pelicule cinematografice. De asemenea, e prezentată evoluția literară și cinematografică a genului horror în aceeași perioadă, apoi sunt amintite teme ca invazia sau posesia demonică.

Capitolul al cincilea prezintă, în schimb, "Bătălia dintre lumină și întuneric". Anii 1980 au adus o serie de filme fantastice, precum Conan barbarul și Poveste fără sfârșit, noi autori, ca Terry Brooks, David Eddings, David Gemmell și Sir Terry Pratchett, numeroase filme horror, producții care au combinat fantasticul și comedia, dar și seriale TV cu temă fantastică, benzi desenate fantasy (The Sandman) și autori horror de mare anvergură (Stephen King).

Capitolul al șaselea, "O înflorire a genurilor", trece în revistă evoluția celor două genuri în anii 1990. Sunt menționate filme pentru cinematografie, filme de animație, seriale TV (Buffy, vânătoreasa de vampiri, respectiv Xena, prințesa războinică), fenomene literare de succes precum Harry Potter sau Cântec de gheață și foc, dar și jocuri video ca Final Fantasy.

Capitolul al șaptelea, "Numeroase poteci de urmat", arată ce s-a întâmplat în primul deceniu al secolului al XXI-lea în domeniul fantasticului. Astfel, sunt discutate adaptările cinematografice după J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis și J. K. Rowling, fenomenalul succes al peliculei Avatar, pleiada de filme horror, apariția poveștilor de dragoste supranaturale dedicate tinerilor adulți, dar și creșterea calitativă și cantitativă a producțiilor fantastice și horror pentru televiziune.

Capitolul al optulea, "Îmbrățișând viitorul", prezintă situația contemporană. Mediul downstreaming pentru platforme mobile, producțiile originale Netflix, fenomenala serie HBO Urzeala tronurilor (bazată pe romanele lui George R. R. Martin), serialele horror precum Hannibal, puzderia de filme fantastice, serialele cinematografice cu supereroi, jocurile video cu subiect fantasy (World of Warcraft).

Lucrarea se încheie cu o bibliografie, cu o listă de site-uri de pe Internet dedicate fantasticului și domeniului horror, cu note biobibliografice ale autorilor care au contribuit la acest volum, respectiv cu un indice alfabetic.

Pe ansamblu, am apreciat The Astounding History of Fantasy & Horror din mai multe motive. Pe de o parte, prezentarea tipografică este impecabilă: copertă cartonată color, în policromie, supracopertă color, lăcuită, hârtie cretată, numeroase ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare îngrijită.

Pe de altă parte, materialul este organizat clar, în capitole și subcapitole bine definite. Fiecare chestiune e tratată clar, concis și cu un dram de umor. Exemplele alese sunt relevante.

Nu în ultimul rând, destule dintre chestiunile prezentate nu îmi erau deloc familiare (mai ales în domeniul horror), așa încât am aflat lucruri noi.

Am fost ușor dezamăgit pentru că unul dintre serialele mele preferate (Penny Dreadful) abia dacă a fost menționat, însă asta dovedește doar că o lucrare de asemenea amploare nu are cum să mulțumească pe deplin pe toată lumea.

Vă recomand și dumneavoatră volumul The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror. În ceea ce mă privește, voi păstra exemplarul meu în colecție și voi parcurge alte câteva albume de la editura Flame Tree Publishing.

Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.

sâmbătă, 25 mai 2019

Dave Golder et al. - "The Astounding Illustrated History of Science Fiction" (2017)

Pe la jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum colectiv intitulat: The Astounding Illustrated History of Science Fiction - Movies, Art, Comics, Pulp Magazines, Fiction, Fantasy, Horror (Flame Tree Publishing, Londra, 2017). L-am parcurs într-o singură zi, la începutul lunii iulie 2018.

Și iată ce am aflat:

The Astounding Illustrated History of SF este un album format mare, tipărit în condiții de lux (copertă cartonată, color, supracopertă color, lăcuită, hârtie cretată, numeroase ilustrații alb-negru și color). Lucrarea abordează genul science-fiction în manieră diacronică și pe o paletă mediatică largă.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Pat Mills, creatorul revistei de benzi desenate 2000 AD, și tratează despre funcțiile SF-ului - defamiliarizarea, schimbarea perspectivei, satira socială.

"Introducerea" prezintă originile fenomenului SF, diferitele etichete care i-au fost aplicate, precum și dificultățile privitoare la definirea genului.

Primul capitol, "Science fiction dezlănțuit", acoperă, în principiu, un interval istoric foarte larg, de la antichitatea clasică la perioada victoriană târzie, dar se concentrează cu precădere asupra unor lucrări precum Frankenstein de Mary Shelley și Călătorii extraordinare de Jules Verne. Totodată, discută tratări timpurii ale unor teme SF precum roboții, călătoriile spațiale, războiul futurist, utopiile, călătoriile în timp. Spre final, capitolul trece în revistă creatori importanți din domeniu, ca Edgar Allan Poe și Jules Verne.

Capitolul al doilea explorează "Noi frontiere" - începuturile cinematografiei SF în primele decenii ale secolului al XX-lea, primele opere spațiale, relansarea genului SF după Primul Război Mondial, respectiv apariția revistelor cu literatură de consum în anii 1920. Apoi, în același capitol, sunt discutate alte teme ale genului SF, precum extratereștrii, respectiv creatori de marcă, în speță H. G. Wells, Edgar Rice Burroughs și Sir Arthur Conan Doyle.

Capitolul al treilea discută mai în amănunt "Ascensiunea periodicelor cu literatură de consum". Astfel, sunt prezentate reviste ca Amazing Stories și Astounding Stories, seriale radiofonice, benzi desenate și filme din perioada interbelică.

Capitolul al patrulea, în schimb, se concentrează asupra unei perioade de tranziție. Sunt discutate efectele celui de-Al Doilea Război Mondial, schimbările din domeniul SF în perioada postbelică - noi reviste, cărțile de buzunar, benzile desenate, filmele și televiziunea, dar și trecerea de la hard SF la satira socială. Se prezintă și teme majore din anii 1950 - paranoia, dezastrele, religia.

Capitolul al cincilea tratează despre "Reinventarea genului"- Noul Val din anii 1960, lucrări majore precum Dune, creatori de marcă, în speță Michael Moorcock, J. G. Ballard și Philip K. Dick, dar și seriale TV ca Star Trek și Doctor Who. Spre finalul capitolului, sunt prezentate realizări cinematografice din anii 1960, ca Dr. Strangelove, 2001 - o odisee spațială și Portocala mecanică.

Capitolul al șaselea, "Înapoi în viitor", prezintă anii 1970 și 1980 - criza energetică, fenomenul Star Wars, francize ca Superman și Alien, o pleiadă de filme SF, dar și romane grafice ca Watchmen, serii de romane precum Cultura lui Iain M. Banks, Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe și saga lui Ender de Orson Scott Card. Nu lipsesc nici fenomenul cyberpunk sau Ghidul autostopistului prin galaxie.

Capitolul al șaptelea discută "Epoca Informațională". Anii 1990 au adus o abundență de filme SF, seriale TV notabile, precum și fenomenul The Matrix. După anul 2000, au venit seriale TV de amploare, ca Battlestar Galactica și Firefly, dar și filme distopice ca Minority Report.

Capitolul al optulea, "Viitorul e acum", tratează manifestările recente ale fenomenului SF, fie că vorbim de superproducții ca Mad Max: Fury Road, de seriale cinematografice ca Star Trek, de distopii pentru tineret ca Jocurile foamei și Divergent, de proiecte ambițioase ca Arrival sau Gravity sau de filme cu supereroi din universul Marvel.

Lucrarea se încheie cu o serie de titluri recomandate spre lectură, cu o listă de situri de pe Internet referitoare la fenomenul SF, cu notele biobibliografice ale autorilor volumului, precum și cu un indice alfabetic.

Pe ansamblu, The Astounding Illustrated History of Science Fiction mi se pare un volum remarcabil prin amploarea subiectului pe care îl acoperă, prin bogăția informațiilor prezentate, prin excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni și prin excepționala calitate tipografică. Nu numai că îl voi păstra ca pe o piesă de colecție și ca pe un material de referință, dar, mulțumită calităților sale pe care tocmai vi le-am enumerat, m-a convins să cumpăr volumul însoțitor, The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror.

Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

vineri, 17 mai 2019

Catherine Steiner-Adair - "The Big Disconnect" (2013)

În luna mai 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o ediție cartonată a lucrării: The Big Disconnect - Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age (Editura Harper, Grupul Editorial HarperCollins, New York, 2013). L-am parcurs în trei săptămâni, în septembrie 2018.

Și iată ce am aflat:

Volumul este scris în colaborare de dr. Catherine Steiner-Adair și Theresa H. Barker. Cea dintâi este psiholog și predă la departamentul de psihiatrie al Școlii de Medicină Harvard.

Introducerea prezintă tema volumului - mai exact, efectele mijloacelor de telecomunicație electronice asupra copiilor și asupra relațiilor de familie, după care examinează latura domestică a revoluției informaționale - anume, invazia jocurilor electronice, tabletelor și telefoanelor mobile inteligente.

Primul capitol tratează despre modul în care înalta tehnologie pune în pericol relația dintre părinți și copii și felul în care dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor e afectată.

Capitolul al doilea prezintă creierul bebelușilor și modul în care sugarii învață fără aplicații.

Capitolul al treilea, în schimb, discută despre copii între trei și cinci ani și despre atracția pe care aceștia o simt pentru telefoane mobile și pentru tablete.

Capitolul al patrulea se ocupă de copii între șase și zece ani. La acea vârstă, copilăria e accelerată, iar părinții ar trebui să știe când să impună o pauză și când să le lase timp de joacă copiilor.

Capitolul al cincilea tratează despre preadolescenți - unsprezece până la treisprezece ani - și despre modul în care expunerea mediatică a acestora îi grăbește înainte de vreme pe calea către maturizare.

Capitolul al șaselea prezintă dificultățile adolescenței într-o epocă în care tehnologia amplifică tentațiile și necazurile.

Capitolul al șaptelea inversează perspectiva și ne ajută să înțelegem cum îi percep adolescenții pe părinți - înspăimântători, dezaxați sau neinformați.

Capitolul al optulea, în schimb, oferă sugestii pentru o familie durabilă și pentru transformarea tehnologiei într-un aliat pentru intimitate, creativitate și comunitate.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o bogată secțiune de note, cu o bibliografie și cu un indice alfabetic.

Am apreciat The Big Disconnect din mai multe motive:

În primul rând, materialul prezentat este bine organizat și inteligibil.

În al doilea rând, fiecare stagiu de dezvoltare prezentat se sprijină pe bogata experiență profesională a principalei autoare, iar studiile de caz aduse în discuție sunt relevante.

De asemenea, pe parcursul cărții sunt subliniate în repetate rânduri necesitatea responsabilității și implicării părinților în procesul de creștere și educare al copiilor, respectiv importanța dezvoltării inteligenței emoționale și a discernământului copiilor și adolescenților în paralel cu educația formală.

Nu în ultimul rând, merită apreciată forma de prezentare a lucrării: volum cartonat, supracopertă color lăcuită, hârtie de bună calitate, tehnoredactare aerisită.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră The Big Disconnect și voi păstra exemplarul meu în bibliotecă drept material de referință. Mai am câteva lucrări despre efectele psihologice și sociale ale tehnologiei informaționale, însă despre acelea vom discuta cu alte ocazii. 

joi, 16 mai 2019

Sarah Lyall, "A Field Guide to the English" (2008)

Pe la jumătatea lunii septembrie 2018, la recomandarea vechiului meu prieten Liviu Moldovan, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune, A Field Guide to the English (Editura Quercus, Londra, 2008). Autoarea, doamna Sarah Lyall, este o jurnalistă americană strămutată în Marea Britanie.

Am parcurs volumul într-o săptămână. Și iată ce am aflat:

Lucrarea se înscrie într-o tradiție a cărților umoristice despre englezi scrise de expatriați precum maghiarul George Mikes sau americanul Bill Bryson. Rând pe rând, autoarea trece în revistă tot felul de chestiuni care i-au sărit în ochi în Anglia pe parcursul a două decenii - de la abordări stângace ale educației sexuale la ciudățeniile Camerei Comunelor, de la bizareriile Camerei Lorzilor la falsa modestie britanică, de la excentricități la interesul popular pentru protejarea unor specii de mamifere și de păsări.

Unele capitole mi s-au părut mai degrabă îngrijorătoare (în special acela despre igiena dentară precară a multor englezi), altele amuzante (precum cel despre presa britanică), iar altele cam deprimante (ca, de exemplu, cel despre consumul de alcool).

Firește, este și un capitol despre jocul de crichet,dar veți găsi un altul despre deosebirile dintre clasele sociale (pronunție, vestimentație, maniere). Poate cel mai surprinzător este însă capitolul dedicat îmbunătățirii recente din domeniul serviciilor - mai exact, ameliorarea semnificativă a modului în care sunt tratați clienții și consumatorii.

Pe principiul că se lasă la urmă ceea ce este mai bun, autoarea dedică unul dintre ultimele capitole stoicismului englez - mult mai ușor de admirat decât de imitat - dar și schimbărilor aduse la scară națională de către prințesa Diana în ceea ce privește exprimarea sentimentelor. Cel din urmă capitol tratează însă despre vremea schimbătoare din Marea Britanie și despre modul în care englezii (individual și colectiv) interacționează cu aceasta.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu o listă de sugestii de lecturi pe teme similare. Dintre autorii citați nu lipsesc, desigur, Bill Bryson și Kate Fox.

Dintre calitățile care recomandă această lucrare, aș aminti în primul rând puterea de observație a autoarei și capacitatea ei de a relata incidente și detalii relevante pentru fiecare subiect adus în discuție.

Apoi, trebuie menționat tonul lejer, umoristic, pe care e scrisă cartea. Chiar dacă unele dintre temele tratate sunt destul de sensibile, doamna Lyall are grijă să scrie despre ele în așa fel încât să stârnească zâmbetul cititorilor, mai degrabă decât mânia acestora.

Am apreciat și documentarea minuțioasă a fiecărui capitol. Practic, fiece punct de vedere exprimat e susținut cu citate, cu studii de caz, cu exemple, așa încât, pe marginea subiectelor abordate, autoarea să ne ofere ceva mai mult decât un șir de anecdote și de opinii personale.

Nu în ultimul rând, doamna Lyall pare să se fi molipsit de unele atitudini din țara sa de adopție - căci cartea nu e scrisă doar cu mult umor, ci și cu o doză de autoironie.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră  A Field Guide to the English. După cum probabil bănuiți, în colecția mea se află și alte cărți de călătorie în Insulele Britanice. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri. 

vineri, 10 mai 2019

Alec Ross, "The Industries of the Future" (2016)

La jumătatea lunii decembrie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a domnului Alec Ross intitulată: The Industries of the Future (Simon & Schuster, Londra, 2017). L-am parcurs în perioada august-septembrie 2018.

Și iată ce am aflat:

Domnul Alec Ross a fost consilier pe probleme de tehnologie al doamnei Hilary Clinton pe parcursul administrației Obama. În această calitate, a călătorit mult, s-a documentat despre numeroase domenii de activitate și a putut să afle despre tendințe tehnologice incipiente.

Astfel, în introducere, autorul tratează despre efectele negative ale globalizării, despre vechea economie industrială, despre efectele pozitive ale globalizării, respectiv despre noile perspective economice care se deschid.

Capitolul I tratează despre roboți, care, în viitorul apropiat, ar putea avea un rol crescând în industriile cu mediu toxic sau periculos, dar și în îngrijirea bătrânilor în țările dezvoltate.

Capitolul al II-lea discută viitorul mașinăriei umane - mai exact, posibilitatea ca următoarea industrie superprofitabilă să se bazeze nu pe codul binar, ci pe codul genetic uman.

Capitolul al III-lea prezintă tendința spre codificarea numerică a banilor, a piețelor și a încrederii - dar și rearanjarea raporturilor dintre corporații, cetățeni și administrația de stat.

Capitolul al IV-lea se concentrează asupra unei tendințe mai îngrijorătoare, anume trecerea la nivel global de la Războiul Rece la Războiul Codurilor - cu mari puteri implicate în forme de propagandă, fraudare a alegerilor, spionaj economic și așa mai departe.

Capitolul al V-lea, în schimb, tratează despre date ca materie primă a epocii informaționale, așa cum terenul era materia primă în apoca agricolă, iar fierul era materia primă în epoca industrială.

Capitolul al VI-lea discută geografia piețelor viitoare, în care circulația informațiilor, persoanelor și bunurilor prezintă un avantaj, iar opreliștile politice sau economice aduc dezavantaje certe.

Concluzia cărții ne îndeamnă să reflectăm la responsabilitățile noastre ca părinți și la șansele copiilor noștri în contextul economic și tehnologic al viitorului apropiat.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final și cu un indice alfabetic.

Apreciez că lucrarea domnului Alec Ross are, în perioada curentă, o importanță similară cu cea deținută în anii 1980 de volume precum Al Treilea Val de Alvin Toffler sau Megatendințe de John Naisbitt. De asemenea, subiectul abordat m-a incitat să cumpăr alte câteva cărți pe teme similare.

Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii. 

joi, 9 mai 2019

Joe Benitez et al. - "Lady Mechanika Vol. 5" (2019)

Pe 4 mai 2019, cu zece zile înaintea lansării de pe Amazon a volumului al șaselea din romanul grafic Lady Mechanika, importatorii de benzi desenate de la Red Goblin aveau deja câteva exemplare la vânzare. Am achiziționat unul, după care l-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Volumul se intitulează La belle Dame sans merci (Benitez Productions, Encino, CA, 2019) și reia acțiunea din punctul în care ajunsese la finalul miniseriei The Clockwork Assassin. Primul fascicul, intitulat Two, prezintă eforturile protagonistei de a sustrage un braț mecanic dintr-o clădire a lardului Blackpool și revelația că misterioșii ei creatori au produs mai mult de un exemplar. Căci Lady Mechanika se confruntă cu o sosie a sa, nouă și îmbunătățită...

Celelalte trei fascicule constituie o miniserie aparte care dă și titlul volumului. Asociatul protagonistei, domnul Archibald Lewis, se îndrăgostește de o misterioasă văduvă, doamna Leanna Shi. Acesta se logodește cu ea și se mută în Franța, însă nepoata lui, Winnifred, descoperă împreună cu Lady Mechanika dovezi ce sugerează o situație gravă. Doamna Shi vine de pe tărâmul ielelor și, de-a lungul veacurilor, le-a oferit creativitate furibundă unor artiști numai pentru a-i duce la o moarte timpurie. Printre victimele sale se numără Frédéric Chopin și John Keats.

Protagonista intervine într-un moment decisiv și, cu cătușe și lanțuri de fier, o silește pe intrusă să renunțe la legământul magic pe care îl făcuse cu domnul Lewis.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de ilustrații.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de scenariul scris de M. M. Chen și Joe Benitez - mai ales că, pe alocuri, autorii s-au străduit să redea ici un accent scoțian, colo pronunția cockney sau vorbirea exotică a antagonistei.

Pe de altă parte, am apreciat grafica realizată de Joe Benitez și Martin Montiel, respectiv culorile aplicate de Beth Sotello. La fel ca în volumele precedente, cadrele statice au margini din roți dințate și țevărie în unele cazuri, sau împletituri Art Nouveau în altele, în vreme ce cadrele dinamice sunt cu margini netede, însă strâmbe - paralelipipedice sau trapezoidale.

Nu în ultimul rând, am fost mulțumit de faptul că volumul acesta a fost mai consistent decât cele trei care l-au precedat. Mai mult decât atât, pe profilul Lady Mechanika de pe un site de socializare, creatorii seriei au anunțat că, începând din iunie 2019, se va publica o miniserie de cinci fascicule intitulată Sangre, cu acțiunea plasată în Spania.

Dar despre Sangre rămâne să discutăm la momentul potrivit. 

joi, 25 aprilie 2019

Chris Anderson, "TED Talks" (2016)

La jumătatea lunii septembrie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un volum de nonficțiune intitulat: TED Talks - The Official TED Guide to Public Speaking (Nicholas Brealey Publishing, Londra, 2016). Autorul, domnul Chris Anderson, este directorul organizației TED, care găzduiește conferințe anuale pe teme de tehnologie, educație și design și care întreține site-ul cu același nume, dedicat prezentărilor publice de la aceste conferințe.

Am parcurs volumul în intervalul octombrie-decembrie 2018. Și iată ce am aflat:


Prologul prezintă motivele pentru care discursul public a revenit în actualitate în epoca Internetului și modul în care conferințele TED au fost organizate an de an.

Partea întâi tratează despre baza discursurilor TED - elemente fundamentale precum aptitudinea de a face prezentări în public, construirea ideilor, stiluri de discurs ce trebuie evitate, precum și necesitatea unui fir călăuzitor central în fiecare discurs.

Partea a doua tratează despre uneltele discursului - căi de a stabili conexiuni cu publicul, metode de a construi o narațiune în discurs, moduri de a explica unele concepte pe înțelesul nespecialiștilor, metode de persuasiune, respectiv necesitatea unei revelații în prezentarea publică.

Partea a treia prezintă procesul de pregătire - recomandări pentru diapozitive și videoclipuri, scenarii scrise, repetiții înaintea prezentării, strategii de deschidere și strategii de încheiere.

Partea a patra se concentrează asupra prezenței pe scenă a vorbitorului - ținuta vestimentară, pregătirea mentală, accesoriile de pe scenă, tonul vocii, limbajul corpului și inovații în privința formatului prezentării.

Partea a cincea conține niște reflecții pe marginea renașterii discursului public, a importanței prezentărilor publice și a conferințelor de tip TED, respectiv cu privire la cât de necesar este ca fiecare dintre noi să se implice în diseminarea ideilor de care ne pasă.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o listă a discursurilor TED la care se face referire în carte, respectiv cu un indice alfabetic.


Am apreciat lucrarea domnului Anderson din mai multe motive:

Mai întâi, pentru că am vizitat în repetate rânduri site-ul TED.com și am vizionat zeci (dacă nu sute) de prezentări publice de la conferințe TED și TEDx. De această dată, domnul director ne-a oferit șansa să aflăm dinăuntru ce implică astfel de prezentări.

Apoi, am apreciat faptul că volumul e organizat într-o manieră practică și inteligibilă, pentru a-l ajuta pe cititor să parcurgă toate etapele necesare de la idee la o prezentare publică de efect.

Totodată, m-a bucurat că pentru fiecare capitol au fost prezentate nu o rețetă unică, ci mai multe opțiuni, dintre care cititorul poate alege una în funcție de personalitatea și de aptitudinile fiecăruia. De asemenea, opțiunile sunt însoțite de studii de caz, cu exemple din discursuri ale unor persoane celebre, de la Sir Ken Robinson la Monica Lewinsky și de la Jamie Oliver la Bill Gates.

Nu în ultimul rând, am apreciat faptul că, pe alocuri, autorul i-a invitat pe colaboratori din organizația TED să trateze, din postura de specialiști, despre anumite chestiuni specifice.

Și, dincolo de conținutul lucrării, transpare din fiecare pagină a cărții și rămâne multă vreme în memoria cititorilor pasiunea pe care o are domnul Chris Anderson pentru transmiterea ideilor prin discurs.

Vă recomand și dumneavoastră volumul TED Talks, atât pentru valoarea sa formativă, cât și pentru calitatea lui informativă. Puteți comanda un exemplar aici.