miercuri, 22 februarie 2012

Ţesătorul la gazetă

În numărul din februarie al Gazetei SF, lansat aseară, a apărut un interviu cu subsemnatul, interviu realizat de domnişoara redactor-şef Simona Şerbănescu, precum şi o recenzie a romanului Gangland scrisă de Oliviu Crâznic. Vă invit şi pe dumneavoastră să parcurgeţi aceste materiale aici şi aici. Lectură plăcută!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 16 februarie 2012

Arhitectura durabilă


Astăzi am urmărit un film documentar produs în 2007 de Open-Eye Media UK, ITV5 International şi Sundance Channel despre activitatea arhitectului Michael Reynolds din Taos, New Mexico. Începînd din 1972, domnul Reynolds a construit aşa-numite nave terestre, locuinţe autonome care nu depind de nici o companie furnizoare de electricitate, gaz, apă potabilă sau hrană. Experienţa sa a fost foarte utilă în zone afectate de uragane şi tsunami în deceniul trecut. De asemenea, domnul Reynolds a încercat să modifice legislaţia din statul New Mexico pentru a fi permise experimentele în domeniul arhitecturii. Vă invit şi pe dumneavoastră să urmăriţi filmul documentar Garbage Warrior şi să vă exprimaţi opiniile în privinţa acestui experiment în secţiunea de comentarii. Vă doresc vizionare plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

miercuri, 15 februarie 2012

Ţesătorul în vizită


Astăzi, pe blogul domnului Ştefan Ghidoveanu, în cadrul unei rubrici intitulate "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF", mi-a apărut o schiţă numită "Din cer senin", împreună cu o prezentare foarte generoasă. Vă invit şi pe dumneavoastră să o parcurgeţi urmînd hiperlegătura de aici: http://moshulsf.wordpress.com/2012/02/15/exclusivitate-%E2%80%9Emoshul-sf-proza-de-florin-pitea/.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 11 februarie 2012

Opţiunea de a deschide cartea

Mîine, 12 februarie, la ora 8.30, pe postul de televiziune TVRM, în cadrul emisiunii "Deschide cartea!", împreună cu domnul profesor Alexandru Mironov l-am invitat pe unul dintre cei mai îndrăgiţi autori români de literatură fantastică şi ştiinţifico-fantastică - şi anume, pe domnul Liviu Radu, autorul unor lucrări de excepţie precum Constanţa 1919, Babl, Cifrele sunt reci, numerele-s calde sau Opţiunea. Puteţi urmări emisiunea şi online, urmînd hiperlegătura de aici: http://tvonline.isfree.org/tvrm/. Vă doresc vizionare plăcută.

(P.S. Imaginea cu domnul Liviu Radu a fost preluată de pe blogul domnului Oliviu Crâznic, http://oliviucraznic.wordpress.com/, căruia îi mulţumesc pe această cale pentru bunăvoinţă. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

miercuri, 1 februarie 2012

Ţesătorul şi morile de vînt

Ieri am aflat de la domnul Cătălin Badea Gheracostea că anul acesta în Spania se pregăteşte publicarea unei antologii de ficţiune speculativă românească alcătuită de domnul Mircea Opriţă şi tradusă de domnul Mariano Martin Rodriguez. Volumul se va intitula "El cielo de cristal" şi în cuprins, alături de numeroase nume prestigioase ale SF-ului românesc, cititorii vor găsi şi schiţa "Necropolis" a subsemnatului. Mai multe informaţii puteţi afla de pe site-urile Helion Online şi Cultural SF and Movie Learnings. De asemenea, vă reamintesc că puteţi comanda volumul Necropolis la un preţ foarte avantajos la adresa aceasta: http://www.amaltea.ro/fantasy-sci-fi/necropolis.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

marți, 31 ianuarie 2012

Maria Wilhelm & Dirk Mathison, "Avatar" (2009)

În urmă cu un an, pe 19 ianuarie 2011, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi de la Librăria Nautilus, http://nautilus.ro, un volum intitulat  Avatar – A Cofidential Report on the Biological and Social History of Pandora (Editura Harper Collins, Londra, 2009). De parcurs, l-am parcurs abia în ianuarie 2012, pentru că de prea mulţi ani am cumpărat mai multe cărţi decît sînt în stare să citesc. Şi iată ce am aflat:

Volumul Avatar este „ştampilat” pe copertă drept „Un ghid de supravieţuire pentru activişti” şi se prezintă ca un samizdat din viitor, o carte cu fotografii lipite cu bandă adezivă sau prinse cu agrafe de birou, cu pagini mototolite şi cu însemnări scrise de mînă ici şi colo. Secţiunile introductive, „Pandora: A Survival Handbook”, respectiv „Warning!”, întăresc impresia aceasta, căci sînt scrise în numele unui activist ecologist din viitor pentru beneficiul posibilior simpatizanţi care ar dori să se opună abuzurilor Administraţiei pentru Dezvoltarea Resurselor.

Primul capitol prezintă date despre astronomia şi geologia satelitului Pandora. Scurte secţiuni sînt dedicate sistemului Alfa Centauri, planetei gigantice Polifem, satelitului Pandora, minereului improcurabiu şi aşa mai departe.

Al doilea capitol tratează despre fiziologia şi cultura Na'vi. Aici, secţiunile discută despre coada băştinaşilor, despre ritualurile lor de împerechere, despre creşterea copiilor şi sistemul de numărare, despre arme, unelte şi instrumente muzicale.

Capitolul al treilea aduce în discuţie fauna de pe Pandora. Zeci şi zeci de pagini le sînt dedicate diferitelor specii din regnul animal, de la arahnoizi la lupii-viperă şi de la dinihtoizi la marele leonopterix. Interesant este că articolele au răspîndite printre ele informaţii despre arme folosite de băştinaşi pentru vînarea unora dintre aceste animale, despre hăţuri pentru controlul altor creaturi şi despre cîntece de vînătoare ale Na'vi.

Capitolul al patrulea discută despre flora de pe Pandora. Ca şi în capitolul precedent, pe lîngă informaţii despre diversele specii apar şi scurte secţiuni despre instrumente muzicale şi despre unelte ale băştinaşilor, precum şi note scrise de mînă despre posibile utilizări ale plantelor de pe Pandora pentru combatrerea unor maladii de pe Pămînt.

Capitolul al cincilea prezintă tehnologia umană de pe Pandora, începînd cu navele spaţiale şi aeronavele şi terminînd cu utilajele şi cu armamentul. De remarcat că, în acest capitol, comentariile adăugate de mînă se referă uneori la metode pentru sabotarea vehiculelor.

La finalul volumului sînt ataşate cîteva documente compromiţătoare sustrase de la Administraţia pentru Dezvoltarea Resurselor, precum şi un glosar de termeni şi un dicţionar Na'vi – englez. Volumul se încheie cu o pagină de mulţumiri adresate savanţilor şi scriitorilor care au contribuit la dezvoltarea în detaliu a acestei lumi imaginare.

Ceea ce trebuie remarcat în legătură cu acest ghid de supravieţuire pentru activişti este integrarea exepţională a aspectului literar şi a prezentării grafice. Nu numai că volumul Avatar reprezintă o enciclopedie a universului în care se petrece filmul lui James Cameron, dar lucrarea, prin modul cum este scrisă, ilustrată şi prezentată fiecare pagină, creează iluzia că a fost alcătuită de un locuitor disperat al unui Pămînt muribund, suprapopulat şi sufocat, din viitorul apropiat, şi adresată altor oameni la fel de disperaţi. Imaginile sînt rareori aşezate drept pe pagină, unele informaţii sînt plasate în viniete colorate, cu margini zdrenţuite, sau în note mîzgălite cu creionul, iar porţiuni de frază sînt marcate neglijent cu carioca fosforescentă. Efectul de ansamblu este impresionant.

Ca urmare, îmi vine greu să încadrez volumul Avatar într-o categorie anume. Seamănă cu o lucrare de non-ficţiune, dar se referă la o lume fictivă. Seamănă cu un album de bandă desenată, dar nu e axat pe o intrigă sau pe un fir narativ. Seamănă cu o enciclopedie, dar e în mod intenţionat altfel decît suratele sale sobre şi ordonate. Seamănă cu cărţile ilustrate de poveşti bazate pe filme, dar se concentrează asupra fundalului peliculei Avatar, nu asupra evenimentelor din prim-planul acesteia. Pe de altă parte, îmi vine foarte uşor să vă asigur că volumul acesta e o carte de recitit şi că, după ce îl veţi parcurge, veţi revedea filmul Avatar din cu totul altă perspectivă.

Şi, cum o imagine (mişcată) face mai mult decît o mie de cuvinte, vă invit ca mai jos să răsfoiţi acest ghid de supravieţuire pentru activişti. Vizionare plăcută!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Interviu cu un ţesător

Nu toată lumea ţine să realizeze un interviu cu un vampir. Domnişoara Mona Ardeleanu, director de comunicare la Ozone Homes, a preferat să realizeze un interviu cu un ţesător pentru blogosphera.ro. Puteţi şi dumneavoastră să îl parcurgeţi la adresa: http://blogosphera.ro/vip-blogger/interviu-cu-florin-pitea/. Vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Nici viitorurile imaginare...


Nici viitorurile imaginare nu se mai construiesc cum se construiau odată. Iată un clip cu imagini dintr-un viitor care de la bun început a fost gîndit ca disfuncţional şi demodat. Vă doresc vizionare şi audiţie plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Haita de lupi deschide cartea

Mîine, 29 ianuarie 2012, între orele 8.30 şi 9.00, în cadrul emisiunii "Deschide cartea" de pe postul TVRM puteţi urmări o ediţie cu un invitat special - iniţiatorul şi moderatorul cenaclului Wolf's Pack Lucian Cristian Oancea (pe care îl puteţi vedea în braţe cu toată lumea într-o imagine preluată de pe Gazeta SF). Împreună cu domnul Alexandru Mironov şi cu subsemnatul, invitatul va discuta despre Păturica rotundă de SF de la Atlantykron, despre cenaclul Wolf's Pack, despre ocupaţia de anticar şi despre multe alte subiecte interesante şi surprinzătoare. Emisiunea poate fi urmărită şi online aici. Vă doresc vizionare plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Exploratorul lumii de mîine deschide cartea

Mîine, 15 ianuarie 2012, între orele 8.30 şi 9.00, pe postul de televiziune TVRM puteţi urmări o nouă ediţie a emisiunii "Deschide cartea!" De această dată, împreună cu domnul Alexandru Mironov, l-am invitat în studio pe scriitorul, antologatorul şi traducătorul Ştefan Ghidoveanu, cel care, de aproape un sfert de veac, prezintă emisiunea "Exploratorii lumii de mîine" la Radio România Cultural. "Deschide cartea!" se poate urmări şi online la adresa http://tvonline.isfree.org/tvrm/. Vă doresc vizionare plăcută.


(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

duminică, 1 ianuarie 2012

Liviu Radu, "Opţiunea" (2004)


În 2004, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu autograf, două romane. Pe unul dintre ele, Opţiunea (Editura Pygmalion, Ploieşti, 2004), l-am citit în decembrie 2011 în două zile. Şi iată ce am aflat:

Pe o planetă asemănătoare cu Pămîntul, numită Glia de către locuitorii ei, un veteran pe nume Enor este de pază în Civis, capitala Imperiului Latgan, şi meditează la întîmplări pe care le-a trăit şi la soarta a două personaje extraordinare, Colb şi Madby.

Cei doi, care se dovedesc a fi entităţi non-umane sosite din spaţiul cosmic, au o primă înfruntare un deceniu mai devreme, în prezenţa lui Enor, într-un han din provincia Calmeea, după care urmează destine diferite.


Madby foloseşte o tehnologie superioară, ce pare aproape magică (arme cu energie coerentă, farfurii zburătoare, cîmpuri energetice), pentru a înfrînge armate întregi şi pentru a se instala ca împărat-zeu. Colb, în schimb, predică o doctrină stoică a autocontrolului, a compasiunii şi a conduitei paşnice.


Dacă Madby pare la început un salvator, iar apoi un excentric, puterea absolută îl conduce în cele din urmă la excese, vicii şi cruzimi monstruoase. Colb, hotărît să practice ceea ce predică, este persecutat pentru doctrina sa, apoi torturat şi executat.


Cum eroul romanului Opţiunea discută pe alocuri destul de deschis ideea că este nevoit să se întrupeze şi să fie martirizat pe fiecare lume unde există oameni, presupun că ideea de la care a pornit domnul Liviu Radu cînd a scris acest roman a fost un argument teologic formulat împotriva posibilităţii existenţei vieţii inteligente pe alte planete – dacă ar exista un număr nesfîrşit de lumi locuite, Mîntuitorul ar trebui să se întrupeze şi să se răstignească pe fiecare dintre ele pentru a le aduce oamenilor de acolo posibilitatea mîntuirii; un număr nesfîrşit de răstigniri ar fi contrar firii binevoitoare a Divinităţii; prin urmare, Pămîntul este singura lume locuită.


În versiunea domnului Liviu Radu, acest argument teologic este dat peste cap, iar Fiul se întrupează, predică şi suferă în alt fel decît în evangheliile canonice. (Şi cel puţin cîteva dintre parabolele lui Colb nu sînt parafrazări ale celor din evanghelii, ci creaţii ale domnului Liviu Radu. Am să vă las dumneavoastră plăcerea să decoperiţi care anume.)


Singura mea obiecţie în privinţa acestei cărţi este că redactarea literară lasă adesea de dorit. Fireşte, este mult mai bine pentru cititori să aibă Opţiunea într-o formă cu unele erori tipografice decît să nu o aibă deloc. Dar îmi face plăcere să sper că romanul acesta deosebit va găsi cîndva un redactor literar pe măsură şi că va apărea într-o nouă ediţie mai îngrijită. Căci talentul literar al domnului Liviu Radu merită cu prisosinţă o abordare profesională din partea editurilor.

(P.S. Recenzia aceasta a apărut iniţial în numărul din decembrie 2011 al Gazetei SF. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 23 decembrie 2011

Elisabeth Vonarburg, "The Silent City" (1981)

În 1999, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am primit cadou un exemplar din ediţia americană de buzunar a unui roman scris iniţial în franceză de o autoare canadiană, Elisabeth Vonarburg. Romanul, publicat mai întîi la Paris în 1981 sub titlul Le silence de la cité, a apărut apoi, sub titlul The Silent City, la Editura Bantam Spectra din New York în 1992, tradus de Jane Brierley şi ornat pe copertă cu o recomandare generoasă din partea lui William Gibson. L-am parcurs în noiembrie 2011. Şi iată ce am aflat:

Romanul este împărţit în patru părţi şi subîmpărţit în capitole. Într-un viitor îndepărtat, protagonista, Elisa, creşte într-un oraş în mare parte pustiu, populat de maşinării inteligente, şi află că destui dintre puţinii locuitori cu care ia contact sînt de fapt androizi. Elisa descoperă că este postumană, modificată genetic pentru a se vindeca rapid în urma eventualelor vătămări, pentru a trăi mult peste speranţa medie de viaţă a oamenilor obişnuiţi şi pentru a-şi schimba la nevoie înfăţişarea, structura corpului şi chiar sexul.

Elisa e educată şi îndrumată de Paul, cel care a creat-o prin inginerie genetică şi care face în continuare experimente cu subiecţi postumani. Într-un moment de revoltă, protagonista fuge din oraş în ţinuturile pustiite din vecinătate, unde are aventuri printre oamenii recăzuţi în barbarie, apoi, într-un moment crucial, îl ucide pe Paul şi ajunge să îi continue experimentele. După cîteva decenii, Elisa devine conducătoarea unei mari comunităţi de copii şi adolescenţi postumani creaţi de ea, însă în cele din urmă se găseşte prinsă într-un conflict dintre grupuri locale - pe de o parte triburi barbare, pe de altă parte clanuri de femei nesupuse, favorizate de un dezechilibru demografic major în urma căruia majoritatea zdrobitoare a nou-născuţilor sînt fetiţe. În final, Elisa trebuie să decidă dacă să le permită generaţiilor viitoare să pătrundă în oraşul maşinăriilor inteligente sau dacă să-l închidă o dată pentru totdeauna.

Pe ansamblu, The Silent City mi s-a părut cam dezlînat, căci intriga e lăsată pe planul al doilea în favoarea pasajelor ce descriu minuţios gîndurile şi trăirile şi sentimentele protagonistei - de la copilărie şi adolescenţă pînă la maturitate şi senectute. Cum nici acţiunea nu e prea captivantă sau coerentă, nici viitorul imaginar din roman nu e din cale-afară de original, nici stilul nu e ieşit din comun (ştiu, ştiu, nu ar trebui să judec stilul unei cărţi pe baza unei traduceri, ci ar trebui să mă învrednicesc să citesc originalul), presupun că nu mă voi simţi tentat să reiau vreodată The Silent City. A fost bun pentru a umple cîteva reprize de călătorie cu transportul în comun prin oraş şi cîteva intervale de aşteptare, dar cam atît. Probabil are să facă o excursie la un anticariat - doar dus.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

miercuri, 21 decembrie 2011

Aldous Huxley, "Crome Yellow" (1921)

În mai 2006, de la anticariatul Ex Libris din Pasajul Universităţii, am achiziţionat un exemplar din primul roman al lui Aldous Huxley, Crome Yellow (Progress Publishers, Moscova, 1979). L-am parcurs în trei zile, în decembrie 2011. Şi iată ce am aflat:

În vara anului 1921, tînărul Dennis Stone, în vîrstă de 23 de ani, merge în vacanţă în provincie, în localitatea Camlet, şi petrece cîteva săptămîni la conacul Crome împreună cu prieteni şi cunoştinţe. La conac se află cîteva domnişoare (Mary, Jenny şi Anna), un scriitor celebru (Barbecue-Smith), un tînăr pictor (Gombauld), gazdele (domnul şi doamna Wimbush), ca şi cîţiva domni mai în vîrstă (precum domnul Scogan). Ca în orice vacanţă, unele personaje pleacă (spre exemplu Barbecue-Smith), altele vin pentru scurtă vreme (ca tînărul şi cuceritorul Ivor Lombard). Personajele poartă discuţii politicoase despre filosofie, istorie, literatură şi artă, deapănă anecdote din istoria familiei aristocratice în al cărei conac îşi petrec vacanţa, au parte de vremelnice seducţii şi idile, ba chiar şi de o petecere cîmpenească încheiată cu dansuri.
Pe de o parte, Crome Yellow e remarcabilă prin aerul lejer, spiritual, cu care aminteşte în trecere tot felul de chestiuni erudite. De la războaiele napoleoniene la poezia simbolistă, de la cubism la teoria relativităţii, numeroase chestiuni se perindă în conversaţiile personajelor ca într-un caleidoscop.

Pe de altă parte, unele dintre aceste subiecte par să fi fost ţintele unor şarje satirice. Astfel, în capitolul al treilea, personajul Scogan persiflează un proiect de roman al protagonistului - proiect care seamănă suspect de mult cu Portret al artistului din tinereţe (1916) de James Joyce - şi îl demontează punct cu punct. În capitolul al nouăsprezecelea, în schimb, sub forma unei cronici de familie, sînt satirizate personajele stereotipe din literatura romantică - palide, lipsite de poftă de mîncare, morbide şi predispuse să leşine adesea.

Un aspect ceva mai interesant e prezent însă în capitolul al cincilea, în care, într-un discurs spontan al domnului Scogan, apare viziunea unui viitor îndepărtat în care erotismul şi reproducerea vor fi fost complet separate, iar embrionii vor fi cultivaţi la scară industrială în şiruri de sticle pentru a fi "destupaţi", nu născuţi. Această viziune, combinată cu o alta, a omenirii divizate prin îndoctrinare în mai multe categorii (expusă tot de Scogan în capitolul al douăzeci şi doilea) şi cu situaţia protagonistului neliniştit care nu îşi găseşte perechea şi care e măcinat de frustrări şi de porniri sinucigaşe, a format baza unui roman mult mai celebru al lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă (1932).

Alte porţiuni ale acestui roman par să îşi fi găsit ecoul mai tîrziu în opera altor scriitori modernişti, precum cărţile fictive dintr-un fals corp de bibliotecă asupra cărora speculează unele personaje (ca în unele povestiri fantastice ale lui Jorge Luis Borges), alte personaje care pictează (precum Lily Briscoe din Spre far de Virginia Woolf) sau serbarea cîmpenească (similară cu cea din Între acte de Virginia Woolf). Asupra întregii cărţi planează o senzaţie de pace... ireală, intensificată de amintirile unor personaje despre Primul Război Mondial (pe atunci recent încheiat) şi de premoniţia aceluiaşi domn Scoogan că va izbucni Al Doilea Război Mondial (formulată în capitolul al douăzeci şi şaptelea).

Finalul cărţii este abrupt. Protagonistul, sfătuit de unul dintre personajele feminine, îşi inventează nişte probleme de familie urgente şi pleacă înapoi la Londra, iar senzaţia lui distinctă este că, neavînd nici un motiv real pentru a rămîne în metropolă, plecarea sa acolo seamănă cumva cu o înmormîntare. Din fericire, oricît de morbide ar fi gîndurile lui Dennis Stone la sfîrşitul romanului, Crome Yellow nu a fost ultima carte din cariera lui Aldous Huxley. I-au urmat multe altele, însă despre acelea vom discuta cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

"The Hobbit" - Prima reclamă


Astăzi am aflat că s-a lansat prima reclamă oficială a filmului The Hobbit - An Unexpected Journey, în regia lui Peter Jackson. Filmul urmează să se lanseze în decembrie 2012 şi, împreună cu un al doilea care se va lansa ulterior, reprezintă ecranizarea romanului The Hobbit or There and Back Again  (1937) de J.R.R. Tolkien. Aşteptam această ecranizare de 35 de ani. Iată că aşteptarea cea lungă este pe cale să se încheie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 19 decembrie 2011

Întoarcere la Pămîntul-de-mijloc

Pentru aceia dintre dumneavoastră care fie au apreciat romanele Hobbitul şi Stăpînul inelelor de J.R.R. Tolkien, fie au vizionat cu plăcere trilogia cinematografică Stăpînul inelelor în regia lui Peter Jackson, am o veste bună: Cu ceva timp în urmă, am descoperit pe You Tube un film realizat de fani ai universului lui Tolkien. Producătoarea şi regizoarea se numeşte Kate Madison, iar actriţele şi actorii sînt de la compania Actors at Work Productions din Marea Britanie. (Mai multe informaţii despre această peliculă făcută de fani puteţi afla de aici.) Mi s-a părut un film cu destule merite, drept pentru care vă îndemn să îl urmăriţi la hiperlegătura de mai sus. Vă doresc vizionare plăcută, iar dacă vă place filmul nu uitaţi să îl recomandaţi şi prietenilor dumneavoastră - pentru că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

John Updike, "Rabbit Redux" (1971)

La finalul lunii octombrie, 2006, am achiziţionat de la anticariatul Ex Libris (care pe atunci funcţiona în Pasajul Universităţii) o ediţie de buzunar a unui roman de John Updike, Rabbit Redux (Fawcett Crest, Greenwich, Conn., 1972), al doilea dintr-o tetralogie. De citit, l-am citit abia la finalul lunii octombrie 2011. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.) Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Rabbit Redux are loc la zece ani după cea din Rabbit, Run, în vara anului 1969. În timp ce, pe parcursul uneia dintre misiunile Apollo, primii oameni ajung pe Lună, Harry Angstrom, în vîrstă de 36 de ani, descoperă că soţia sa are o relaţie amoroasă cu un coleg de serviciu, Charlie Stavros. Paradoxal, deşi Rabbit nu are nimic împotrivă, ba chiar îi permite să se mute împreună cu Stavros, Janice se face foc şi pară cînd află că, la rîndul lui, protagonistul a adus în domiciliul conjugal o tînără amantă hippie pe nume Jill.

Situaţia se complică, dat fiind că Janice cere custodia fiului lor, Nelson, în vreme ce Jill îl aduce în casa familiei Angstrom pe un traficant de culoare, cunoscut sub numele de Skeeter, iar acesta din urmă începe să îi îndoctrineze pe toţi cu discursuri politice radicale de stînga.

Prin amabilitatea unor vecini "îngrijoraţi", aventura cu droguri, idei radicale şi experimente amoroase se încheie într-o noapte cînd Harry şi Nelson sînt plecaţi într-o vizită. Locuinţa familiei Angstrom este incendiată, Jill piere (spre disperarea lui Nelson), iar Skeeter fuge din oraş. În final, soţii Angstrom se întîlnesc pentru a conveni să vîndă ce a mai rămas din casa lor, apoi se împacă într-un motel.

Asemenea primei cărţi din serie, Rabbit Redux îmbină cu succes mai multe tehnici literare. Astfel, pe de o parte, romanul lui Updike pune foarte bine în valoare tehnicile literaturii realiste. Contextul istoric şi cultural e redat cu atenţie - de la misiunile Apollo şi contracultura hippie la mişcarea de emancipare a persoanelor de culoare şi filmul 2001 - O odisee spaţială.

Personajele principale sînt redate convingător - Harry şi Janice prinşi în criza vîrstei de mijloc, Nelson cu primele semne de rebeliune adolescentină. Jill e o apariţie memorabilă - fiica unei familii notabile devenită rătăcitoare prin America, apoi toxicomană, iar în cele din urmă victimă colaterală. Iar Skeeter - veteran al războiului din Vietnam - le creează foarte clar cititorilor senzaţia că, sub masca de bravură şi obrăznicie, ascunde anxietăţi şi temeri greu de adus la lumină.

Personajele secundare sînt de asemenea bine realizate, precum părinţii protagonistului - tatăl epuizat, dar împăciuitor, mama bolnavă, pe moarte, dar neîmblînzită. Dintre aceste personaje - unele dezmăţate sub aparenţa respectabilităţii, altele agresive sub pojghiţa de civilizaţie - iese în evidenţă Charlie Stavros, amantul lui Janice, care, departe de a fi un cuceritor sau un mascul feroce, e un cardiac grijuliu cu propria sănătate. Pe tot parcursul romanului, el încearcă pe diverse căi să îi reunească pe cei doi soţi.

Pe de altă parte, unele tehnici din Rabbit Redux amintesc de literatura modernistă şi ilustrează o definiţie a postmodernismului conform căreia acesta ar fi o continuare a modernismului. Adesea, fie cînd protagonistul aleargă sau şofează prin oraş, fie cînd întreţine relaţii intime cu diverse personaje feminine sau cînd se află sub efectul drogurilor ori al alcoolului, naraţiunea clară virează în fluxul conştiinţei, amestecînd senzaţii, gînduri pe jumătate formate, frînturi de amintiri şi crîmpeie de închipuiri. Tehnica fluxului conştiinţei e bine stăpînită de autor, însă adesea întinde cîte un alineat de text pe două sau trei pagini, punînd la încercare pe alocuri răbdarea cititorilor. (Deşi trebuie remarcat că o parte dintre pasajele acestea servesc foarte bine ca să le reamintească evenimentele din primul roman celor care l-au parcurs cu mai mult timp în urmă sau ca să le prezinte aceste evenimente celor care nu l-au citit deloc.)

Şi, tot ca în literatura modernistă (mai degrabă decît ca în romanele realiste victoriene), personajele sînt ambigue, complexe, contradictorii, nu împărţite clar în "eroi" şi "sceleraţi". Astfel, Harry Angstrom are relaţii adultere şi uneori e violent cu femeile, însă face eforturi ca să îşi salveze căsnicia. Jill se poartă frumos cu cei din jur, dar devine dependentă de heroină şi porneşte pe panta înjosirii şi autodistrugerii. Iar Janice, ca urmare a propriei ei aventuri extraconjugale, nu devine mai iubitoare sau mai înţelegătoare cu ceilalţi, ci mai intolerantă şi mai agresivă.

Pe ansamblu, Rabbit Redux reprezintă o continuare adecvată a romanului Rabbit, Run şi un portret convingătior al societăţii americane la finalul anilor 1960. După alţi zece ani, John Updike avea să publice încă un roman în serie, Rabbit Is Rich. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 16 decembrie 2011

Ţesătorul la braţ cu monştrii sacri

Nici în vis nu aş fi crezut că voi vedea vreodată o carte de-a mea oferită împreună cu una dintre antologiile de temelie ale mişcării literare cyberpunk. Iată însă că, începînd de ieri, Editura Millennium Books din Satu Mare oferă Art Wasn't Quite Crime împreună cu Cyberpunk (ediţia română a antologiei Mirrorshades, îngrijită de Bruce Sterling) în nişte condiţii foarte avantajoase - condiţii valabile numai pînă la sfîrşitul acestei săptămîni. Ţin să îi mulţumesc şi pe această cale editorului Horia Nicola Ursu. Mai multe detalii vă invit să aflaţi aici: http://uglybadbear.wordpress.com/2011/12/14/oferta-speciala-cyberpunk-pe-piine/.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Terry Pratchett, "Snuff" (2011)

În noiembrie 2011, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, am avut ocazia să parcurg cel mai recent roman al lui Sir Terence Pratchett, Snuff (Doubleday, New York, 2011). L-am citit în cinci zile, plăcut impresionat de calitatea lui. Şi iată ce am aflat:

De această dată, comandantul Samuel Vimes merge împreună cu soţia, Lady Sybil, şi cu fiul lor în vacanţă la ţară, la conacul moştenit de distinsa doamnă. Din păcate, pe lîngă lucrurile obişnuite pentru Lady Sybil (partide de ceai, vizite la vecini aristocratici) se întîmplă şi lucruri obişnuite pentru Sam Vimes (crime, răpiri). Ca urmare, protagonistul îşi extinde jurisdicţia în zona rurală a Comitatelor şi anchetează uciderea bestială a unui spiriduş. Intriga duce la descoperirea unei reţele de traficanţi de sclavi, la o urmărire spectaculoasă pe fluviul Old Treacherous şi la prinderea vinovaţilor, datorită eforturilor eroice ale lui Vimes, dar şi la o recunoaştere a spiriduşilor ca fiinţe inteligente, cu drepturi cetăţeneşti, mulţumită relaţiilor la vîrf şi abilităţii diplomatice de care dispune Lady Sybil.

Ca şi Unseen Academicals, Snuff readuce în paginile sale umorul autorului Terry Pratchett, începînd chiar cu titlul care face o dublă referire la tutunul de prizat şi la prezentarea mediatică a crimelor sîngeroase. Printre altele, romanul conţine o şarjă savuroasă la adresa literaturii romanţioase (da, domnişoară Jane Austen, despre dumneavoastră este vorba), precum şi trimiteri satirice la literatura contemporană pentru copii. Tot ca şi romanul precedent din serie, în subtext, Snuff tratează despre rasism, intoleranţă, segregare şi pledează pentru toleranţă, includere şi egalitate în drepturi. Scenele în care spiriduşii care trăiesc în teroare şi în sărăcie extremă dovedesc a avea talente nebănuite sînt impresionante şi memorabile. De asemenea, Snuff conţine unele apariţii episodice ale unor personaje îndrăgite ale seriei, precum Lord Vetinari, patricianul oraşului Ankh-Morpork, căpitanul Carrot şi iubita lui, Angua von Uberwald, sergentul Fred Colon şi caporalul Nobby Nobbs sau William de Worde, redactorul şef de la "The Ankh-Morpork Times". (Spre surprinderea mea, nu a apărut deloc un personaj înalt şi descărnat, îmbrăcat în pelerină neagră, dar asta e altă poveste.)

Din păcate, poate în mai mare măsură decît alte romane plasate în Lumea Disc, Snuff conţine indicii frecvente că autorul a ajuns într-un impas al existenţei, cauzat de maladia netratabilă cu care a fost diagnosticat în urmă cu cîţiva ani, şi că opţiunile care i-au rămas lui Sir Terence Pratchett sînt extrem de puţine şi extrem de neplăcute, fără excepţie. Întunericul, moartea şi disperarea i se ivesc adesea în cale protagonistului, însă Sam Vimes - ca şi creatorul său, care, dacă nu mai poate scrie, nici dactilografia, dictează, dar nu abandonează - nu se dă bătut şi duce lucrurile la bun sfîrşit. Nu pot decît să îmi exprim recunoştinţa faţă de autor pentru că, în ciuda dificultăţilor grave cu care se  confruntă, ne-a oferit încă un roman din seria Lumii Disc.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 7 noiembrie 2011

O imagine (mişcată)...

... face cît o mie de cuvinte. Astăzi am primit de la un vechi prieten, domnul Dragoş Dumitraşcu, o hiperlegătură către un film de scurt metraj şi m-am gîndit să vă invit şi pe dumneavoastră să îl urmăriţi.

Şi, pentru că lucrurile se mişcă repede pe lumea asta, puteţi urmări aici şi parodia:

Vă doresc vizionare plăcută şi vă mai aştept în vizită la Ţesătorul.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

miercuri, 26 octombrie 2011

John Updike, "Rabbit Run" (1960)

În ultima zi din septembrie 2006, la anticariatul Ex Libris din Pasajul Universităţii, am achiziţionat un număr semnificativ de cărţi de buzunar. Printre ele se afla şi un roman de John Updike, Rabbit, Run (Fawcett Crest, New York, 1983). De citit, l-am citit abia în octombrie 2011, la îndemnul distinsului meu coleg, conferenţiar doctor George Volceanov. Şi iată ce am aflat:

În primăvara anului 1959, tînărul Harry Angstrom, zis Rabbit, pleacă seara de acasă, abandonîndu-şi soţia, Janice, şi copilul. După ce şofează noaptea spre Virginia de Vest, revine în orăşelul său natal, apoi, însoţit de fostul său antrenor de baschet din liceu, Tothero, merge la o dublă întîlnire într-un oraş învecinat şi sfîrşeşte prin a se muta la o prostituată, Ruth.
Două luni mai tîrziu, după ce află că soţia lui este pe cale să aibă încă un copil, Rabbit o părăseşte pe Ruth şi revine lîngă Janice, parţial la insistenţele pastorului Eccles. Dar, la cîteva săptămîni după naştere, soţia lui alcoolică o îneacă din greşeală pe fiica lor nou-născută, iar Rabbit fuge de la înmormîntare şi se întoarce la Ruth. Aceasta, însărcinată fiind, îi cere să divorţeze de soţie ca o condiţie pentru reluarea relaţiei. Iar Harry Angstrom, în finalul romanului, porneşte încă o dată la fugă mai degrabă decît să ia o decizie clară.

Scris în 1959 şi publicat în 1960, Rabbit, Run pare să fie o replică la un alt roman celebru de la mijlocul secolului al douăzecilea, Pe drum (1957) de Jack Kerouac. Dacă cel din urmă părea să glorifice libertatea post-belică oferită de automobile, autostrăzile inter-statale proaspăt construite şi benzina (pe atunci) ieftină, cel dintîi arată în detalii clinice că, atunci cînd o persoană pleacă de acasă cu lunile, cei lăsaţi în urmă au de suferit. Din acest punct de vedere, cu toate că iniţial protagonistul pare să îşi fi cîştigat porecla pentru că are buza de sus foarte mobilă şi incisivii proeminenţi, pe parcursul romanului dovedeşte că, asemenea unui iepure, fuge şi se ascunde ori de cîte ori apar necazuri, iar cînd nu fuge... se ocupă cu alte activităţi iepureşti.
Sub acest aspect, al scenelor explicite, ca şi sub cel al limbajului explicit, lipsit de inhibiţii, Rabbit Run a fost un roman îndrăzneţ la data publicării (cu doi ani înaintea proceselor pentru Amantul doamnei Chatterley care au dus la abolirea cenzurii în S.U.A. şi în Regatul Unit), iar primele ediţii ale cărţii au fost cenzurate la iniţiativa editorilor şi cu acordul autorului. După procesele din 1962 la care făceam referire anterior, pasajele cenzurate au fost reintroduse în ediţiile mai noi ale romanului.

Dincolo de scenele explicite, pe baza cărora autorul însuşi găseşte o filiaţie cu unele romane moderniste de D.H. Lawrence, Henry Miller şi James Joyce, un alt element modernist din Rabbit, Run îl constituie pasajele de flux al conştiinţei, redat într-un stil liber indirect bine adaptat pentru fiecare personaj în parte. Unele asemenea pasaje sînt relativ scurte şi clare, corespunzînd unor scene în care un personaj este treaz, odihnit şi cu mintea clară. Altele sînt lungi, confuze şi aproape lipsite de punctuaţie, marcînd situaţii în care un personaj este pe cale să adoarmă sau se află sub influenţa alcoolului. Atît porţiunile în care se foloseşte fluxul conştiinţei cît şi preponderenţa interesului pentru viaţa interioară a personajelor, mai degrabă decît pentru cea exterioară, ar face din Rabbit, Run o bună ilustrare a noţiunii că postmodernismul este o continuare a modernismului.

Pe ansamblu, atît prin tema eroului american tînăr şi neliniştit, cît şi prin tehnicile literare folosite, Rabbit, Run se aşază cu cinste alături de alte romane celebre de la mijlocul secolului al douăzecilea, cum ar fi Pe drum de Jack Kerouac sau De veghe în lanul de secară (1951) de J.D. Salinger. După ce am terminat acest roman, am început să citesc şi continuarea acestuia, Rabbit Redux. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)