vineri, 27 mai 2016

"Telefonia" (o poveste din cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

I. În miez de iarnă, într-o dimineață geroasă de vordi, doctorul Victor Rammstein se afla în laboratorul său din Strada Chihlimbarului. Împreună cu Pălărierul Sănătos, lucra la un nou dispozitiv pentru stocarea informațiilor, destinat Fecioarei de Fier Forjat, când în încăperea alăturată sună telefonul*. Destul de iritat de sunetul ascuțit al soneriei electrice, inventatorul întrerupse lucrul și se grăbi să răspundă la telefon.

După câteva momente, se întoarse în laborator, mai cenușiu la față decât Pălărierul.

- S-a întâmplat ceva? se interesă acesta din urmă.

Rammstein încuviinţă din cap, cu un aer preocupat. În pofida temperaturii destul de scăzute din laborator, pe frunte începuseră să îi apară broboane de sudoare.

O să vină în vizită cât de curând Fitzroy.

- Excelența Sa Fitzroy, membru al Camerei Lorzilor? întrebă Pălărierul.

- Chiar el.

- Credeam că zilele astea este ocupat să-și administreze moșia cu o mână de fier, remarcă Fecioara.

Doctorul făcu o grimasă.

- De data asta te rog să nu-i mai retezi nimic, îi spuse mecanoidei. Încă mai primesc citații la tribunal pentru incidentul acela...

- Câtă vreme nu va trage sabia din teacă...

- Nebun ar fi să încerce așa ceva, observă Pălărierul Sănătos.

Pe buzele lui Rammstein flutură un zâmbet fugar.

- Sper să-și fi învățat lecția de prima dată. Cert e însă că, vrem, nu vrem, iar o să ne treacă pragul.

- N-am putea să ținem ușa închisă și să pretindem că nu suntem acasă? întrebă mecanoida.

- Nu după ce am discutat cu el la telefon, replică inventatorul.

- Mai bine n-ai fi răspuns când a sunat, zise Pălărierul.

- Nu avea cum să știe că îl sună Fitzroy, explică Fecioara de Fier Forjat.

Rammstein tresări şi îi aruncă o privire mecanoidei.

- Am o idee...

*O creaţie de dată recentă a inventatorului harmonican Alexander Graham „Taco” Bell.


(P.S. Între 23 mai și 5 iunie, numai de pe site-ul Crux Publishing, puteți comanda volumul Delirul încapsulat cu o reducere promoțională de 25%. Transportul se va efectua pe cheltuiala editurii. Detalii aici.)

miercuri, 25 mai 2016

Gerald Durrell, "My Family and Other Animals" (1956)

Au și cărțile soarta lor...

Titlul Familia mea și alte animale îmi era cunoscut de multă vreme, încă din mileniul trecut. Nu îmi amintesc anume când l-am auzit prima oară, însă mi s-a părut amuzant - și l-am reținut.

Apoi, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, am avut ocazia să cumpăr romanul de la anticariatul Antic ExLibris, de pe Strada Doamnei din București. Autorul este Gerald Durrell, iar titlul original al cărții este My Family and Other Animals (Editura Penguin, Londra, 1996). Exemplarul pe care l-am cumpărat era foarte îngrijit și arăta ca nou.

Doar că, la fel ca numeroase alte volume din colecția mea, după câțiva ani a fost ambalat, mutat, depozitat, strămutat, așezat pe rândul din spate al unui raft și lăsat să zacă multă vreme - până în primăvara lui 2016, când, după ce terminasem cărțile din seria Discworld, l-am scos la lumină și l-am parcurs pe îndelete, în aprilie și mai.

Și iată ce am aflat:

Familia mea și alte animale este un roman autobiografic cu acțiunea plasată în anii 1930, în insula Corfu. Personajele principale sunt doamna Durrell și copiii ei - Larry, Leslie, Margo și Gerry. Întrucât doamna Durrell a rămas văduvă, fiul ei cel mare, Larry, propune să se mute cu toții pe o insulă grecească, unde traiul era mai ieftin. (În treacăt fie spus, romanul îi este dedicat doamnei Durrell.)

Personajele întâmpină tot felul de situații amuzante, de la  o inspecție vamală cu prilejul sosirii pe insulă la cine cu oaspeți, sărbători religioase, partide de vânătoare și... incendii. Pe de o parte, romanul e însuflețit  de o galerie memorabilă de personaje secundare excentrice, precum șoferul Spiro, biologul Theodore sau tutorele Kralefsky. Pe de altă parte, ... și alte animale ocupă mai mult loc în roman decât Familia mea, căci Gerald Durrell a avut din copilărie o pasiune pentru studierea a tot felul de vietăți.

Așa se face că veți afla din paginile cărții despre păsări, insecte, mamifere și crustacee - totul relatat cu o vervă care vă va stârni interesul.

Cu aceeași vervă sunt relatate și incidente iscate când insecte, păsări sau patrupede aduse acasă de micul Gerry interacționează cu membrii familiei Durrell - sau unele cu altele.

Am remarcat, de asemenea, urechea fină a autorului pentru dialoguri și minuțiozitatea cu care Gerald Durrell a redat manierismele de exprimare ale fiecărui personaj. Antractele în care apar conversații între membrii familiei se cer citite cu voce tare. (Din acest punct de vedere, Gerald Durrell pare să fie veriga de legătură dintre Charles Dickens și Sir Terry Pratchett, căci are atât darul de a crea personaje caricaturale, precum cel dintâi, cât și geniul comicului de situații al celui de-al doilea.)

Nu în ultimul rând, peisajul natural din Corfu și precesiunea anotimpurilor sunt prezentate cu o măiestrie literară greu de egalat.

Țin neapărat să adaug că, dincolo de toate cele de mai sus, am remarcat cu multă plăcere prezența unui personaj canin - Roger. Nu este  singurul din roman, însă Gerald Durrell îi prezintă comportamentul într-un mod convingător și înduioșător. Din rândurile dedicate lui Roger transpar foarte bine atât tipare comportamentale canine studiate îndeaproape cât și afecțiunea dintre micul Gerry și animalul său de companie.

Finalul romanului este o dublă despărțire. Nu doar cititorii se despart de personaje, ci și familia Durrell pleacă de pe insulă, lăsându-și în urmă prietenii. E greu să nu simți o urmă de regret când întorci ultima filă a romanului și e imposibil să nu începi imediat să citești continuarea.

Dar despre Birds, Beasts and Relatives vom discuta cu alt prilej.

marți, 24 mai 2016

"Myth & Magic - The Art of John Howe" (2001)

Pe la începutul anilor 1990, prin amabilitatea vechiului meu prieten Mirel Palada, am avut ocazia să parcurg un album cu lucrări grafice inspirate de scrierile lui J. R. R. Tolkien. Dintre numeroasele imagini reproduse în album, mi-au atras atenția în mod deosebit picturi  realizate de un anume John Howe.

Un deceniu mai târziu, nu am fost deloc surprins să aflu că artistul grafic canadian fusese implicat, alături de Alan Lee, în munca de concepție artistică a trilogiei cinematografice Stăpânul inelelor.

Spre norocul meu, la finalul lunii aprilie 2016, un alt prieten vechi, Tudor Popa, mi-a  recomandat să vizitez anticariatul Antic ExLibris din centrul Bucureștiului. Așa se face că am achiziționat un exemplar din albumul Myth & Magic - The Art of John Howe (Editura HarperCollins, Londra, 2001). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține regizorului Peter Jackson, care relatează despre fascinația lui pentru lucrările lui John Howe și despre moduul în care, cu un portofoliu respectabil de asemenea lucrări, i-a convins pe producătorii de la un studio cinematografic să finanțeze realizarea unei ecranizări după Stăpânul inelelor.

Capitolele propriu-zise, amplu ilustrate cu imagini fabuloase, îi aparțin artistului grafic. Rând pe rând, acesta tratează despre formarea sa profesională, despre lucrări referitoare la Pământul-de-Mijloc, despre picturi referitoare la alte tărâmuri, despre ilustrarea romanului Hobbitul, despre coperte ale unor cărți fantastice și SF, respectiv despre ilustrarea Stăpânului inelelor.

Ultimul capitol este dedicat unei activități conexe - reproducerea armelor și armurilor medievale. Căci John Howe, ca să poată crea imagini fantastice convingătoare, studiază echipamentele militare din vechime, le re-creează și învață să le folosească.

Printre capitolele scrise de artistul grafic canadian, am găsit și articole de apreciere semnate de Anne McCaffrey, Robin Hobb, Robert Holdstock, Charles de Lint și Sir Ian McKellan. În mod cât se poate de frumos și de adecvat, postfața îi aparține colegului și prietenului lui John Howe, Alan Lee.

Pe ansamblu, am fost încântat atât de prezentarea grafică a albumului (copertă cartonată, supracopertă color lăcuită, coală cretată, ilustrații policrome în înaltă definiție), cât și de conținutul acestuia. Myth & Magic este o valoroasă piesă de colecție. (Dacă doriți un exemplar, îl puteți comanda la preț promoțional aici.) 

Ca să plătesc o datorie veche de vreun sfert de veac, după ce am parcurs acest album, i-am dat de știre și prietenului Mirel Palada - pentru că lucrurile bune nu se tac. Și, cum orice artefact cultural apare într-un context, Myth & Magic mi-a stârnit interesul să parcurg seria Mythago Wood de Robert Holdstock. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

luni, 23 mai 2016

Orlando Barone, "Borges - Sábato: Dialoguri" (2010)

De Jorge Luis Borges am auzit prima dată în vara lui 1986, la puțină vreme după ce se stinsese. Pe atunci, eram licceean. Duceam un fel de gherilă culturală împotriva unui tată care insista  să mă privească de sus, de la înălțimea unor lecturi din Joyce, Woolf, Proust, Miller, Faulkner, Hemingway. În tabăra mea, îi înrolasem pe Asimov, Herbert, Klein, frații Ștrugațki, Blish, Anderson. Tata se ținea de partea literaturii realiste. Eu (dintotdeauna), de partea literaturii științifico-fantastice - căci cred  și sper că lumea ar putea fi altfel decât este.

La mijloc, în "țara nimănui" a literaturii fantastice, l-am întâlnit pe Borges, care părea să fi citit toate cărțile realiste de  care făcea atâta caz tatăl meu (și alte câteva pe deasupra), însă scria despre tigri iviți în vis, labirinturi, cărți cu un număr infinit de file, biblioteci nesfârșite, discuri cu o singură față și multe alte minunății.

Tata a ridicat din umeri. "E un gaucho în literatură."

Eu am fost profund impresionat de erudiția și imaginația bibliotecarului argentinian. Și, pe lângă faptul deloc de lepădat că mi-a confirmat preferințele pentru autori fantastici precum Carroll, Stevenson, Lovecraft, Wells sau Swift, domnul Borges mi-a deschis  apetitul pentru alți autori fantastici ca Homer, Kafka sau Dante.

Nu vă pot spune cu câtă plăcere am parcurs atunci, spre finalul anilor 1980, volume precum Cărțile și noaptea sau Cartea de nisip. (Cum nu mă puteam bucura de ele de unul singur, l-am convins și pe  colegul și prietenul meu Mirel Palada să le parcurgă.) Bucuria a fost cu atât mai mare la începutul anilor 1990, când am procurat de la anticariatele din București Moartea și busola ori Borges despre Borges și am recitit dintr-o suflare Cartea  de nisip.

După care... m-am luat cu alte lecturi. (Aceia dintre dumneavoastră care urmăresc de mai multă vreme articolele Țesătorului probabil bănuiau deja.) Volume de/despre Borges am mai adunat, însă le-am pus la raft, necitite.

Și s-a scurs un sfert de veac...

Până în primăvara lui 2016, când, la anticariatul Antic ExLibris din București, am căutat Robert E. Howard și am găsit Jorge Luis Borges, în ediții cartonate, la 9,99 lei.

N-am rezistat.

Spre exasperarea editorilor mei, cu care m-am întâlnit în seara aceea, am insistat să scot volumul din țiplă, să îl răsfoiesc, ba chiar să le citesc și lor câteva fraze din el.

A fost ca o întoarcere acasă. (Un acasă cultural, dacă vreți.) Și, la puțină vreme după aceea, mi-am făcut timp într-o zi liberă ca să parcurg integral un volum îngrijit de Orlando Barone: Borges - Sábato: Dialoguri (Editura Polirom, Iași, 2010).

Să vă spun și dumneavoastră despre  ce  este vorba:

În prefață, Orlando Barone relatează cum i-a convins pe Jorge Luis Borges și Ernesto Sábato (care se cam înstrăinaseră de aproape două decenii) să aibă o serie de întrevederi - unele în apartamentul mamei lui Borges, altele la o cafenea.

Restul volumului este alcătuit din transcrierea acelor dialoguri, pe teme precum filosofia, literatura argentiniană și cea universală, istoria, religiile, cinematografia, muzica, teatrul. Firesc, pe parcursul conversațiilor  apar și crâmpeie din viața personală a celor doi autori - amintiri din copilărie, divergențe literare cu alți membri ai familiei și așa mai departe.

Pe lângă plăcerea de a trage cu urechea la aceste convorbiri, am fost impresionat atât de calitatea  deosebită a  traducerii  realizate de doamna profesor universitar doctor Ileana Scipione, cât și de atent documentatele note de final realizate de către traducătoare. Cu ajutorul acestora, am aflat informații despre personalități sud-americane ce nu-mi erau deloc familiare.

Tot doammnei Ileana Scipione i se datorează postfața: "Borges și Sábato: Protagoniștii unui dialog inedit" - un text emoționant și foarte bine documentat.

Pe ansamblu, am rămas cu o impresie foarte plăcută de pe urma lecturii acestui volum elegant, drept pentru care vi-l recomand și dumneavoastră. (Puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, am început, la scurtă vreme după ce l-am parcurs, să citesc un alt  volum de Borges, Texte captive. Dar despre acela  vom discuta cu altă ocazie.

vineri, 8 aprilie 2016

Robert E. Howard, "O vrăjitoare se va naște" (2016)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier desfășurat în București, am participat la lansarea volumului de Robert E. Howard Conan barbarul: O vrăjitoare se va naște (Crux Publishing, București, 2016). La eveniment au luat cuvântul editorii Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu, scriitorii Ana-Maria Negrilă, Mara Radu și Oliviu Crâznic, precum și un numeros public. După lansare, am parcurs traducerea. Și iată ce am aflat:

Nuvela "A Witch Shall Be Born" a apărut inițial în numărul din decembrie 1934 al revistei Weird Tales. Crux Publishing, în schimb, ne oferă o traducere realizată de Andreea Sterea, ca un prim volum al unui proiect foarte ambițios - integrala operei lui Robert E. Howard în română.

Intriga nuvelei prezintă înlocuirea reginei Taramis din Khauran de către sora ei geamănă, Salome, o vrăjitoare ce deschide  porțile cetății dinaintea unor invadatori semiți. Conan, căpitanul gărzilor regale, luptă vitejește, însă e capturat și răstignit de către Constantinus, conducătorul cotropitorilor. Taramis e întemnițată, iar puținii soldați care i-au rămas credincioși, precum Valerius, organizează o mișcare de rezistență.

Fundalul nuvelei îl constituie o epocă istorică "pierdută", Era Hiboriană, imaginată de Robert E. Howard și plasată înaintea Antichității. Regatul Khauran e situat pe o câmpie fertilă, în apropierea unui deșert, pe ruta unor caravane care fac comerț cu Orientul Îndepărtat.

Personajele sunt tipice pentru literatura de consum. Cele feminine, precum Taramis și Salome, sunt tinere, voluptuoase și sumar îmbrăcate. Cele masculine, ca Valerius, Constantinus sau Conan, sunt invariabil musculoase, pline de forță și de vigoare. Personajele negative sunt malefice, mergând până la pactizarea cu demoni și practicarea de sacrificii umane. Cele pozitive dovedesc loialitate nestrămutată față de regină și curaj nebunesc.

Stilul practicat de Robert E. Howard este alert - în fond, autorul texan scria pentru reviste cu literatură de consum - iar Andreea Sterea a lucrat cu migală la realizarea unei traduceri care să fie fidelă spiritului original al nuvelei și care să fie în același timp într-o română fluentă și elegantă. La stilizarea traducerii a avut o contribuție semnificativă și redactorul literar Oliviu Crâznic.

Volumul se mai face remarcat și prin tehnoredactarea foarte îngrijită datorată lui Olivian Saldinger, prin coperta atractivă creată de Ionel Jinga și prin postfața concisă, bine documentată, a Marei Radu, care îi prezintă cititorilor români pe autorul Robert E. Howard și pe faimosul său personaj, Conan cimerianul.

Pe ansamblu, O vrăjitoare se va naște merită cu prisosință atenția și timpul dumneavoastră, iar eu vă recomand cu căldură să achiziționați acest prim volum dintr-o serie care vă va aduce numeroase ore de lectură agreabilă. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, am achiziționat deja alte câteva volume de Howard pentru a face cunoștință cu personaje precum Kull, Bran Mac Morn sau Solomon Kane. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii... 

joi, 7 aprilie 2016

Brian Augustyn et al., "Gotham by Gaslight" (2006)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier V, am achiziționat de la Red Goblin un roman grafic intitulat A Tale of the Batman: Gotham by Gaslight (DC Comics, New York, 2006). L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:

Partea întâi, "Gotham by Gaslight", a fost publicată inițial în 1989. Cuprinde o introducere de Robert Bloch, "From Hell", care pastișează o infamă epistolă atribuită lui Jack Spintecătorul și un episod ucronic în care, în 1889, Bruce Wayne a avut o ședere de  durată în Europa, unde a studiat cu Sigmund Freud. Apoi, protagonistul traversează Oceanul Atlantic pentru a reveni în Gotham, doar ca să constate că Jack Spintecătorul a sosit și el acolo și a început o nouă serie de crime sângeroase. Pe nedrept, Bruce Wayne e acuzat de aceste crime și condamnat la moarte, însă evadează cu ajutorul credinciosului său majordom, Alfred, și îl descoperă pe adevăratul făptaș.

Scenariul creat de Brian Augustyn este alert și captivant, iar grafica realizată de Michael Mignola, P. Craig Russell și David Hornung amintește întrucâtva de Liga domnilor extraordinari.

Dacă partea întâi e un omagiu în benzi desenate adus publicațiilor victoriene penny dreadful, partea a doua (apărută inițial în 1991) amintește de lucrări ale unui îndrăgit autor francez din aceeași perioadă - Jules Verne. "Master of the Future" se petrece în 1892, la Gotham, și are intriga plasată în jurul unei expoziții mondiale la care, între alții, ar vrea să participe și Buffalo Bill cu spectacolul său dedicat Vestului Sălbatic. Din păcate, un scelerat echipat cu un dirijabil și cu un dispozitiv optic incendiază cartiere din Gotham și creează panică printre cetățeni. Bruce Wayne intervine pentru a-l opri, iar apoi își folosește abilitățile de detectiv pentru a descoperi dedesubturi ale acestei afaceri.

Scenariul acestui episod îi aparține tot lui Brian Augustyn. Grafica, mai colorată și mai vioaie decât cea din prima parte, a fost realizată de Eduardo Baretto și Steve Oliff. Am remarcat maniera minuțioasă în care au fost reprezentate costumele și coafurile personajelor.

Pe ansamblu, Gotham by Gaslight a meritat timpul și banii, iar acum se alătură unei colecții crescânde de romane grafice și albume de artă dedicate curentului steampunk. Dacă doriți și dumneavoastră un exemplar, vă invit să vizitați magazinul virtual Red Goblin. În ceea ce mă privește, probabil voi reciti în curând alte romane grafice de referință. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...

marți, 5 aprilie 2016

Ana-Maria Negrilă, "Regatul sufletelor pierdute" (2016)

De scriitoarea Ana-Maria Negrilă mă leagă o îndelungată prietenie și camaraderie literară. Ne-am făcut debutul literar la începutul anilor 1990, aproape simultan, și am studiat la aceeași universitate. Ca orientare literară, am fost amândoi în aripa moderată a mișcării cyberpunk, căci scriam și publicam texte care aveau ceva mai mult în comun cu primul roman al lui Dănuț Ungureanu decât cu lucrările-manifest ale Celor Care Nu.

Tot în anii '90 ne întâlneam periodic pentru discuții literare cu alți prieteni și colegi scriitori, precum Sebastian A. Corn și Mirel Palada. Iar, ca urmare a conversațiilor pe marginea unei povestiri de-a Anei-Maria, „Când îngerii se prăbușesc”, am sfârșit prin a scrie un roman*.

Spre finalul anilor '90, la ințiativa colegei mele scriitoare, s-a constituit un grup literar, Kult, din care mai făceau parte Costi Gurgu, Bogdan Tudor Bucheru, Jean Lorin Sterian. Sub această egidă, au apărut nu mai puțin de trei antologii de literatură fantastică.

Ceva mai târziu, în perioada 2004 – 2006, în cadrul unei colecții de ficțiune speculativă românească pe care o coordonam la Editura Diasfera, au apărut primele două volume ale Anei-Maria Negrilă. Cel dintâi era o culegere de proză scurtă fantastică, Orașul ascuns, cu povestiri plasate în versiuni reinventate ale Bucureștiului.

Al doilea, în schimb, a fost un roman, Împăratul ghețurilor – o încununare a eforturilor colegei mele pe tărâmul literaturii cyberpunk. Pe lângă elementele de înaltă tehnologie și viață josnică specifice acestei convenții literare, Ana-Maria a inclus și elemente de satiră social-politică, antropologie, ezoterism. Nu am fost deloc surprins când, la mai multe luni după publicare, Împăratul ghețurilor a fost distins cu Premiul Vladimir Colin.

A survenit apoi o lungă tăcere literară. (Poate pentru că Ana-Maria a urmat mai sistematic decât mine îndemnul regretatului nostru prieten comun, Liviu Radu, care ne sfătuia întâi să ne realizăm profesional și pe urmă să ne apucăm temeinic de scris.) Ne-am reîntâlnit ocazional în sumarul câte unei antologii, ca, de exemplu, Dincolo de noapte, îngrijită de Oliviu Crâznic, însă, cu excepția unor republicări în format electronic, vocea literară a Anei-Maria nu prea se mai auzea.

Iată totuși că, la un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, colega mea scriitoare revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute (Crux Publishing, București, 2016)  primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambițios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.

Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.

Personajele, la rândul lor, sunt diverse – de la prinți convertiți la formatul numeric la agenți dubli cu puteri extrasenzoriale, la creiere vegetale și la postumani cvasiinvincibili creați prin inginerie genetică. Și, asemenea unor maeștri SF de pe alte meleaguri, precum Bruce Sterling, Iain M. Banks sau Greg Bear, Ana-Maria Negrilă ne invită să aflăm în ce măsură a mai rămas umană o conștiință ce s-a plimbat cu ajutorul nanotehnologiei dintr-un corp în altul, ori o ființă care, prin mijloace artificiale, a trecut de centenar, sau una care a fost creată într-o cuvă, mai degrabă decât zămislită într-un pântec de femeie – și în ce măsură, între personajele postumane, conflictele au rămas esențialmente umane.

Miza acestui conflict ce implică zeci și zeci de personaje este mai mare decât însăși lumea în care se desfășoară acțiunea romanului, iar unde vor ajunge evenimentele din serie numai autoarea știe. Deocamdată, îi urez Anei-Maria Negrilă: „Bine ai revenit!” – iar pe dumneavoastră vă invit să explorați Regatul sufletelor pierdute.


*Mă tem că unele persoane nu știu unde să se oprească atunci când își susțin punctul de vedere. Nu dau nume.

luni, 14 martie 2016

Țesătorul în "Revista de suspans"

Ieri am aflat că, în numărul din martie 2016 al Revistei de suspans, subsemnatul a avut parte de un tratament cu totul special.

Astfel, doamna redactor-șef a publicației, Cezarina Nicolae, mi-a luat un interviu intitulat "De ce să nu ne facem auzită vocea cât timp avem ocazia?" Îl puteți citi aici.

Pe de altă parte, doamna Ana-Maria Codescu a scris o cronică amplă, "Steampunk încapsulat", dedicată celui mai recent volum al meu, Delirul încapsulat. Îi mulțumesc pe această cale pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeți cronica aici.

Nu în ultimul rând, aceia dintre dumneavoastră care au rămas cu impresia că Delirul încapsulat s-a terminat prea repede au ocazia să citească în avanpremieră  o schiță din al doilea volum al seriei "Cartea cu scoarțe de argint, ferecate", intitulată "Motanul".

Le adresez mulțumirile mele persoanelor din colectivul de redacție al Revistei de suspans, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeți numărul 24 al acestei publicații.

P. S. Volumul Delirul încapsulat poate fi comandat aici.

sâmbătă, 5 martie 2016

Sean Wallace (ed), "The Mammoth Book of Steampunk Adventures" (2014)

Despre  antologia lui Sean Wallace The Mammoth Book of Steampunk Adventures (Editura Constable & Robinson, Londra, 2014) am aflat dintr-o discuție cu bunul meu prieten Tudor Popa referitoare la prezentarea grafică a volumului meu Delirul încapsulat. Ulterior, în noiembrie 2015, am achiziționat un exemplar prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus. L-am parcurs în ianuarie 2016.

Și iată ce am aflat:

"Introducerea" îi aparține celebrei antologatoare Ann VanderMeer. Pe de o parte, aflăm despre unele texte importante din antologie. Pe de alta, ni se spune că nu se poate reduce curentul literar steampunk la Anglia victoriană - iar unele povestiri antologate o dovedesc din plin.

"Love Comes to Abyssal City" de Tobias S. Buckell are acțiunea plasată într-un oraș presurizat construit într-un canion. Viața protagonistei, Tia, este dată peste cap de sosirea unui străin neconvențional și atrăgător, Riun.

"A Mouse Ran Up the Clock" de A. C. Wise are, în schimb, un aer dieselpunk, căci personajele principale, Simon Shulewitz și Itzak Chaim Bielski, construiesc creaturi biomecanice care ajută poliția unui imperiu european de modă veche să spioneze o minoritate etnică încarcerată într-un ghetou.

"Tanglefoot" de Cherie Priest, pe de altă parte, prezintă tribulațiile unui orfan inventator, Edwin, și ale protectorului său, Dr. Smeeks, atunci când prietenul mecanic al celui dintâi dezlănțuie haosul în spitalul de boli nervoase al celui din urmă.

"Benedice Te" al regretatului autor american Jay Lake este una dintre povestirile remarcabile din această antologie. Protagonistul, Algernon Black-Smith, este un agent al Serviciului Secret Britanic într-o misiune neoficială în Texas. Pe măsură ce se desfășoară acțiunea, agentul descoperă o conspirație menită să îl înlăture, iar cititorii constată că lumea unde e plasată intriga se află pe firul unei istorii alternative.

"Five Hundred and Ninety-Nine" de Benjanun Sriduangkaew este greenpunk (în maniera creațiilor lui Paolo Bacigalupi), nu steampunk. Astfel, acțiunea e situată în Thailanda, într-un viitor apropiat, după ce o molimă a exterminat majoritatea bărbaților, resursele de țiței s-au împuținat teribil, iar civilizația s-a reîntors la tehnologii comparabile cu cele victoriene. În acest cadru, iubirea neîmpărtășită a protagonistei Nathamol, frământările sociale care îi afectează viața și planurile de răzbunare pe care le pune în practică ating o cotă ridicată de dramatism.

Protagonista-naratoare din "Smoke City" de Christopher Barzak relatează cum și-a pierdut soțul într-un accident minier și cum a făcut față unui lung șir de pețitori nedoriți.

"Harry and Marlowe and the Talisman of the Cult of Egil" de Carrie Vaughn răstoarnă în schimb unele stereotipuri din seria de filme dedicate arheologului Indiana Jones - căci personajul aventuros care subtilizează artefactele străvechi și înfruntă triburi sălbatice e de genul feminin, iar cel care îl însoțește și îl ajută să iasă cu bine la liman este de genul masculin.

"Anna in the Moonlight" de Jonathan Wood este un alt text memorabil, demn de a doua lectură. Aparent, este despre Primul Război Mondial (versiunea de tranșee de pe Frontul de Vest), însă, treptat, cititorii constată că protagonistul Frank luptă într-un război al fundamentaliștilor religioși contra unor postumani cărora li s-au grefat membre de animale - iar conflictul a sfâșiat în două Marea Britanie.

"Edison's Frankenstein" de Chris Robertson este o povestire polițistă plasată în Expoziția de la Chicago - dar pe firul unei istorii alternative unde o sursă de energie neconvențională a aruncat electricitatea în desuetudine, Nikola Tesla a devenit autor de ficțiune speculativă, iar Thomas Edison este... victima.

"The Canary of Candletown" de C. S. E. Cooney este aproape de capătul punk al spectrului tematic steampunk, căci unul dintre principalele personaje feminine este o sindicalistă germană, Wunderlich, familiarizată cu Marx, cu Engels și cu scrierile lor.

"Green-Eyed Monsters in the Valley of Sky, An Opera" de E. Catherine Tobler este în schimb o extravaganță ce îmbină orașe zburătoare, saurieni mecanici, păduri luxuriante sud-americane și rivalitatea între două dive de operă.

"Selin That Has Grown in the Desert" de Alex Dally MacFarlane contrastează cu textul precedent tocmai prin lipsa de exuberanță. Protagonista, Dursun, este o adolescentă dintr-un trib nomad, în Asia Centrală, iar legătura poveștii ei cu tematica steampunk e mai degrabă firavă - câteva jucării mecanice zoomorfe aduse de soția unui negustor.

Povestirea "The Clockworks of Hanyang" e plasată într-un cadru și mai exotic - în Coreea, la Seoul. Protagonistul, Charles Lasher, pare să fie asistentul american al unui detectiv particular scoțian, James MacMillan. Doar că cei doi sunt prinși într-o răscoală a automatelor împotriva oamenilor, iar Lasher are revelația că de fapt este un android căruia detectivul i-a întunecat mintea pentru a-l ține pe post de slujitor.

"The Curse of Chimère" de Tony Pi implică tot o investigație polițistă, însă una care îmbină magia antică și... cinematografia color.

"Memories in Bronze, Feathers and Blood" de Aliette de Bodard e situată, ca și contribuția autoarei la The Mammoth Book of Steampunk, într-o lume alternativă unde civilizațiile precolumbiene au continuat până în prezent. De această dată, un veteran de război, Nezahual, și creațiile sale biomecanice înaripate se confruntă cu însuși zeul Soarelui, Tonatiuh.

"The Return of Chérie" de Nisi Shawl mută acțiunea dincoace de Atlantic, în Congo, unde, în pragul Primului Război Mondial, marile puteri europene caută să câștige influență economică și militară într-o fostă colonie belgiană care și-a câștigat recent independența.

"On the Lot and in the Air" de Lisa L. Hamilton e o transpunere steampunk a fabulei "Corbul și vulpea" în care corbul face parte dintr-un spectacol de bâlci, iar vulpea are nevoie de o roată dințată pentru a-și reîntregi mecanismul ce-i acționează protezele și a se ridica în sfârșit din scaunul cu rotile.

"Terrain" de Genevieve Valentine se înscrie în ramura Weird West a curentului literar steampunk. Personalele principale formează o mică comunitate diversă la marginea unui orășel, iar presiunile exercitate de reprezentanții unei companii de căi ferate îi supun la grele încercări.

"I Stole the DC's Glasses" de Sofia Samatar îmbină tematica steampunk și stilul slipstream într-un text îngrijit, dar cam lipsit de substanță.

"The Collier's Venus (1893)" de Caitlín R. Kiernan o să vă dea în schimb fiori reci pe șira spinării. Profesorul Ogilvy din Colorado, întemeietorul și îngrijitorul unui muzeu geologic, se confruntă cu o entitate feminină supranaturală ce pare să traverseze erele geologice și să le absoarbă energia interlocutorilor într-un mod inexplicabil și terifiant.

"Tick Tock Girl" de Cat Rambo, pe de altă parte, prezintă în maniera succintă a romanelor condensate create de J. G. Ballard istoria unei super-eroine mecanice create de o sufragetă.

K. W. Jeter, unul dintre întemeietorii curentului literar steampunk, contribuie la sumarul antologiei cu o povestire, "La Valse", în care aerul belle époque al aristocrației unei țări central-europene se întâlnește cu o revoltă mocnită a servitorilor și a proletariatului.

"The Governess and the Lobster" de Margaret Ronald este o bijuterie literară în care se îmbină tema din O coardă prea întinsă, tonul umoristic din "Stafia familiei Canterville", atmosfera din seria Orașele Obscure și stilul epistolar din Legăturile primejdioase. Ca și alte câteva povestiri și nuvele din această antologie, "The Governess..." invită și recompensează o a doua lectură.

"Beside Calais" de Samantha Henderson prezintă o realitate alternativă în care, în preajma Primului Război Mondial, avioane sălbatice sunt prinse în capcane, îmblânzite și încurajate să se înmulțească. Doar că umbra războiului care stă să înceapă întunecă traiul de la ferma de avioane a protagonistei, Claire, iar interesele marilor administrații de stat zdrobesc destinele micilor fermieri.

Ultimul text din antologie, "Good Hunting", îi aparține lui Ken Liu. Protagonistul, Liang, își câștigă traiul alături de tatăl său ca vânător de fantome. În secret, Liu are o idilă cu o femeie-demon ce se poate transforma în vulpe, Yan. Din păcate, venirea europenilor și construirea unei căi ferate ce nu ține seamă de energiile telurice alungă fantomele și blochează transformările supranaturale, așa încât, după cincisprezece ani, cei doi se stabilesc în Hong Kong - el, ca mecanic, ea, ca prostituată. Și dacă geniul ingineresc al lui Liang i-ar permite lui Liang să o transforme pe Yan într-o supervulpe biomecanică?

Antologia se încheie cu note biobibliografice despre antologator, despre autoare și autori.

Pe ansamblu, am rămas cu o opinie ambivalentă de pe urma lecturii. Câteva dintre textele din cuprins mi s-au părut memorabile și demne de a fi recitite. Majoritatea pot fi însă calificate drept literatură de consum - decente, îngrijite, dar nu spectaculoase. Așa cum ni s-a spus în introducere, genul steampunk a ajuns la maturitate și a căutat să se diversifice tematic și stilistic. Din păcate, tocmai ceea ce mă atrăsese inițial la curentul acesta literar (tratarea ucronică a personalităților literare și artistice vitoriene) pare să se fi disipat de-a binelea. Ca urmare, imediat după ce am încheiat lectura acestui volum, am început să citesc o altă antologie, mai pe măsura orizontului meu de așteptare: The Mammoth Book of Dickensian Whodunits. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P. S. Cel mai recent volum al meu, Delirul încapsulat, poate fi comandat aici.)

duminică, 28 februarie 2016

James M. Cain, "The Postman Always Rings Twice" (1934)

Au și cărțile soarta lor...

Cu mulți ani în urmă, la finalul lunii septembrie 2006, am achiziționat din Pasajul Universității, de la anticariatul Ex Libris, o mulțime de cărți științifico-fantastice de buzunar. În trecere, am cules de la raft și un clasic al literaturii noir - James M. Cain, The Postman Always Rings Twice (Vintage Books, New York, 1978).

Apoi, volumul acesta, ca atâtea altele, a trecut prin două mutări, a fost împachetat, trimis, depozitat, adus, despachetat, pus la raft, ocazional șters de praf și... în cea mai mare parte ignorat până în mai 2015, când în sfârșit l-am citit.

Și iată ce am aflat:

Protagonistul-narator al romanului este un tânăr vagabond, Frank Chambers, care, pe vremea Marii Crize Economice, cutreieră prin America de  Nord. La începutul cărții, acesta este dat jos dintr-un camion în care se urcase pe furiș pentru a trece granița înapoi din Mexic în S.U.A. și ajunge la un motel ținut de soții Papadakis. Din păcate, tânăra doamnă Cora Papadakis dorește să se descotorosească de soțul ei, așa încât începe o relație ilicită cu Frank și îi cere ajutorul... pentru un asasinat.

Prima lor tentativă e dejucată la limită. Cea de-a doua, deghizată în accident auto, aduce rezultatul scontat, însă Frank se alege cu brațul fracturat și e convins de un procuror, Sackett, să depună plângere penală împotriva Corei. Cazul pare suspect, mai ales pentru că văduva are de încasat o sumă frumoasă de pe urma poliței de asigurare a defunctului, însă intervenția unui avocat abil, Katz, o ajută pe Cora să fie achitată la proces.

Frank și Cora rămân împreună mai multe luni, prinși într-un vârtej de bănuieli reciproce, excese și aspirații divergente. Situația se agravează când, în absența Corei, protagonistul are o aventură cu o tânără, Madge Allen.

Intriga ajunge într-un punct de criză când Kennedy, fostul asistent al lui Katz, îi șantajează pe cei doi cu confesiunea Corei de dinaintea procesului. Frank și Cora îl obligă să le restituie documentul, însă relația dintre ei se deteriorează iremediabil, căci Cora află despre infidelitatea protagonistului. În ciuda faptului că se suspectează reciproc de intenții criminale, cei doi se căsătoresc. Din păcate, la întoarcerea din voiajul de nuntă, Cora piere într-un accident  auto, iar Frank e judecat și condamnat pentru crimă pe baza dovezilor găsite la motel. Încheierea cărții îi informează pe cititori că textul e confesiunea protagonistului, scrisă în așteptarea executării sentinței.

În unele privințe, The Postman Always Rings Twice le este îndatorat moderniștilor americani - tânărului Hemingway, cu stilul concis și plin de detașare clinică al prozei timpurii, lui F. Scott Fitzgerald, cu intriga de tragedie implacabilă, și lui John Steinbeck, cu personajele dezrădăcinate, purtate fără țintă de vijelia Marii Crize Economice.

De altfel, concizia și claritatea fac romanul lui Cain ușor de citit, iar tema iubirii ilicite și a trădării îl așază, păstrând proporțiile de rigoare, alături de Trilogia Oresteiană a lui Eschil. Tragismul evenimentelor este accentuat de vârsta fragedă a personajelor principale (Frank Chambers are  douăzeci și patru de ani, iar Cora - douăzeci și unu), de intensitatea pasiunii lor și de absența unui set de valori morale. Și, dacă lecția din subtextul romanului e destul de bine mascată pe parcurs, paginile finale aduc la suprafață subiecte precum pulsiunile subconștiente și necesitatea de a le controla - atât la nivel individual cât și colectiv.

Din păcate, intensitatea tragică a poveștii e întrucâtva disipată în cele două ecranizări pe care le-am vizionat până acum, căci rolurile principale erau interpretate de actori și actrițe între două vârste, cărora  pasiunile distructive ale personajelor nu le păreau deloc firești. Însă romanul The Postman Always Rings Twice merită cu siguranță timpul și atenția dumneavoastră, drept pentru care vi-l recomand din toată inima.

În ceea ce mă privește, după această lectură agreabilă, intenționez să parcurg câteva romane noir de Dashiell Hammett și Raymond Chandler. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri.

(P.S. Cel mai recent volum al meu, Delirul încapsulat, poate fi comandat aici.)

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Sir Terry Pratchett, "A Blink of the Screen" (2012)

În februarie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei colecţii de proză scurtă de Sir Terry Pratchett, A Blink of the Screen (Corgi Books, Londra, 2013). Am parcurs-o în iulie 2015. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirile reunite în acest volum acoperă un interval vast din cariera autorului (1963 - 2010). Ca urmare, volumul îi este dedicat celui care a consultat arhive şi a adunat laolaltă textele - Colin Smythe, prietenul şi agentul lui Sir Terry.

"Cuvântul înainte" îi aparţine romancierei A. S. Byatt, care relatează cum a descoperit cărţile acestui îndrăgit autor, ce a aflat despre cititorii acestuia, respectiv ce ne aşteaptă în volum.

O primă secţiune a cărţii, intitulată "Non-Discworld Shorter Writings", ne poartă de la proza de debut a lui Sir Terry, "The Hades Business" (1963), până la o falsă notă biografică realizată în 2010 pentru un portret de la National Gallery, "Sir Joshua Easement: A Biographical Note".

Printre textele din această secţiune veţi descoperi povestiri pentru copii ("The Prince and the Partridge", "Rincemangle, the Gnome of Even Moor"), poeme ("The Glastonbury Tales", "The Secret Book of the Dead"), parodii de discursuri oficiale ("Kindly Breathe in Short, Thick Pants", "There Is No Fool Like an Old Fool Found in an English Queue"). Tot aici veţi găsi şi texte horror ("Twenty Pence, with Envelope and Seasonal Greeting"), textul de la care a pornit o serie de romane SF scrise în colaborare cu Stephen Baxter ("The High Meggas"), texte fantastice ("Turntables of the Night"), precum şi o povestire cyberpunk ("#ifdefDEBUG + 'world/enough' + 'time' ").

Spre bucuria cititorilor, a doua secţiune a volumului se intitulează "Discworld Shorter Writings" şi cuprinde toate prozele scurte plasate de Sir Terry în Lumea-Disc, de la "Troll Bridge" (1992) până la "The Ankh-Morpork Football Association Hall fo Fame playing cards" (2009). Unele dintre acestea cunoscuseră o largă circulaţie - "Troll Bridge" şi "The Sea and the Little Fishes" au fost publicate iniţial în antologii prestigioase - însă altele au un caracter destul de inedit, precum "A Few Words from Lord Havelock Vetinary" (2002) - prezentat ca un discurs public cu ocazia înfrăţirii oraşelor Ankh-Morpork şi Wincanton.

Volumul se încheie cu un "Apendice" care cuprinde un fragment şters din nuvela "The Sea and the Little Fishes".

Un alt aspect atrăgător al colecţiei A Blink of the Screen, pe lângă scrierile agreabile şi amuzante ale autorului, îl reprezintă mai multe seturi de ilustraţii color realizate de Josh Kirby, Paul Kidby şi... Sir Terry Pratchett. Şi, după cum ştiu admiratorii mai vechi ai seriei Discworld, bună parte din farmecul acestei lumi imaginare i se datora energiei maniacale din ilustraţiile exuberante ale regretatului Josh Kirby.

Pe ansamblu, am fost foarte mulţumit de achiziţia şi de lectura acestui volum. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, sunt destul de hotărât să parcurg în 2016 cele câteva cărţi Discworld care mi-au rămas necitite şi să abordez seria scrisă de Sir Terry în colaborare cu Stephen Baxter. Dar despre acestea vom discuta cu alte ocazii... 

vineri, 1 ianuarie 2016

George R. R. Martin, "The Ice Dragon" (1980)

În noiembrie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar cartonat dintr-o lucrare de George R. R. Martin, The Ice Dragon (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2014). În pofida faptului că pe pagina tehnică lucrarea este catalogată drept "roman", judecând după dimensiuni, aş încadra-o mai degrabă la categoria "nuvelă".

Am parcurs-o într-o seară. Şi iată ce am aflat:

Protagonista nuvelei The Ice Dragon, Adara, se naşte iarna, pe un tărâm de basm, iar mama sa piere curând după naştere. Fetiţa dezvoltă o afinitate pentru iarnă şi ajunge să se împrietenească cu un balaur de gheaţă.

Din păcate, regatul în care locuiesc Adara şi rudele ei se află într-un război de durată cu un altul, aflat mai la nord. Unchiul Adarei, Hal, face parte din trupele regale, călăreşte un balaur şi uneori, când îşi vizitează familia, aduce ştiri despre război. Din nefericire, ştirile nu sunt deloc bune, căci regatul vecin a trimis o armată de invazie. Adara şi ai ei asistă neputincioşi la retragerea armatei lor, apoi la sosirea trupelor invadatoare. Tatăl Adarei este sfâşiat între dorinţa de a-şi pune familia la adăpost şi pornirea de a rămâne acasă şi a-şi păzi locuinţa. Fireşte, fratele său îl sfătuieşte să fugă.

Ca un compromis, Hal primeşte permisiunea de a o duce pe Adara departe, în siguranţă, însă fetiţa preferă să fugă în pădure şi să se ascundă. De acolo, asistă la lupta inegală dată de unchiul ei împotriva altor călăreţi de balauri, la incendierea fermelor din împrejurimi şi la sosirea unor invadatori.

Doar că, în dimineaţa următoare, Adara se reîntâlneşte cu balaurul de gheaţă şi, cu ajutorul lui, îi nimiceşte pe inamicii care îi incendiaseră locuinţa. Acesta piere, la rândul său, iar Adara şi ai ei se retrag în sud o perioadă. După câţiva ani, la încheierea războiului, familia revine pe terenul său şi îşi reconstruieşte locuinţa.

Din punct de vedere stilistic, The Ice Dragon lasă o impresie foarte agreabilă. Este un text concis, bine controlat, cu acţiunea atent dozată şi cu o notă de lirism ce aminteşte întrucâtva de alte lucrări high fantasy precum Time and the Gods de Lord Dunsany sau The Forgotten Beasts of Eld de Patricia A. McKillip.

În cazul ediţiei britanice din 2014, farmecul poveştii este mult sporit şi de puzderia de ilustraţii realizate de artistul grafic spaniol Luis Royo. (Căci, dacă pentru o carte de George R. R. Martin probabil nu aş fi plătit un preţ măricel, pentru un album cu ilustraţii de Luis Royo am plătit preţul cu dragă inimă.)

Pe ansamblu, The Ice Dragon merită atenţia dumneavoastră atât ca piesă de colecţie realizată şi ilustrată impecabil, cât şi ca o poveste high fantasy demnă de a fi (re)citită. Puteţi comanda un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, The Ice Dragon m-a încurajat să le acord atenţie şi altor volume de George R. R. Martin pe care le-am adunat de-a lungul anilor în bibliotecă. Însă despre acelea vom discuta cu alte prilejuri...

joi, 31 decembrie 2015

Stephen Hunt, "Jack Cloudie" (2011)

În noiembrie 2012, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman de Stephen Hunt, Jack Cloudie (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2012). De parcurs, am ajuns să îl parcurg abia în octombrie 2015. (Prea multe cărţi, prea puţin timp.) Şi iată ce am aflat:

Jack Cloudie este al cincilea roman din Seria Jackeliană, o saga steampunk fantasy începută cu The Court of the Air. Spre deosebire de romane anterioare, precum The Rise of the Iron Moon sau Secrets of the Fire Sea, Jack Cloudie este uşor de citit pentru că nu are decât două planuri narative.

Unul dintre planuri urmăreşte aventurile adolescentului Jack Keats din Regatul Şacalilor. Acesta ajunge cu părinţii şi fraţii în închisoarea datornicilor, rămâne orfan, se asociază cu o bandă de infractori minori, organizează o spargere la Banca Lords, apoi e prins, judecat, condamnat la moarte şi salvat de un comandant de aeronavă, care îl ia ca ucenic la bordul dirijabilului Potârnichea de Fier.

Al doilea plan narativ prezintă peripeţiile adolescentului Omar ibn Barir, un sclav din Cassarabia care află că este fiul nelegitim al stăpânului său, îşi pierde familia în urma unui conflict între nişte facţiuni religioase, după care ajunge să se înscrie în garda Califului Etern - trupe de elită care călăresc balauri.

După cum probabil v-aţi dat seama, romanul oferă două poveşti de tip young adult pe tema trecerii de la inocenţă la experienţă. Cam ca în Starman Jones de Robert A. Heinlein, Jack Keats îşi face ucenicia la bordul aeronavei, sub îndrumarea unui personaj vârstnic şi experimentat (comandorul Jared Black sub acoperire), trece prin încercări majore şi devine comandantul navei atunci când cel oficial piere.

Omar, la rândul său, caută să o salveze pe adolescenta de care e îndrăgostit, descoperă un complot la nivel înalt şi ajută la dejucarea unei lovituri de stat.

De altfel, Stephen Hunt a îmbinat cu multă eleganţă trei elemente esenţiale ale romanului - respectiv caracterizarea, intriga şi fundalul.

Astfel, cele două personaje principale atrag de la bun început simpatia cititorilor. Pe de o parte, ambii protagonişti sunt dezavantajaţi social şi economic, iar situaţia lor se agravează considerabil în primele capitole ale cărţii.

Pe de altă parte, Jack şi Omar au un număr de calităţi, iar îndrumarea oferită de câte un personaj-mentor îi ajută să se dezvolte şi să capete încredere în ei înşişi.

Intriga romanului e construită alert, cu numeroase lovituri de teatru şi răsturnări de situaţii. În buna tradiţie a literaturii de aventuri, autorul a inclus jafuri bancare, bătălii aeriene, dueluri, comploturi şi misiuni ale unor agenţi secreţi.

Pe lângă evenimentele spectaculoase din intrigă, alternarea rapidă a episoadelor din cele două planuri narative ajută şi ea la creşterea suspansului - şi merită menţionat că autorul este expert în plasarea de cârlige narative la finalul fiecărei scene.

Nu în ultimul rând, aş aminti faptul că Jack Cloudie extinde şi nuanţează lumea imaginară din Seria Jackeliană. Dacă, în romanele anterioare, Cassarabia fusese doar menţionată în trecere, de această dată Stephen Hunt ne prezintă pe îndelete o societate ce îmbină fundamentalismul religios şi ingineria genetică - de la Califul Etern, ce îşi transmite mintea de la o generaţie de clone la următoarea, până la felurite creaturi bizare ivite din laboratoarele cassarabe.

Şi, cum Jack Cloudie nu e doar fantasy, ci şi steampunk, nu m-am mirat deloc când am aflat că în motoarele analitice ale Potârnichei de Fier bântuie o inteligenţă artificială, iar Jack Keats e cel capabil să o contacteze şi să o convingă să coopereze cu echipajul aeronavei.

Pe ansamblu, Jack Cloudie reprezintă atât o adăugire valoroasă la Seria Jackeliană cât şi un roman de sine-stătător foarte bine realizat. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. (Puteţi comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă că voi citi şi următorul roman din serie, From the Deep of the Dark. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie...