vineri, 8 iulie 2016

Al Robertson, "Crashing Heaven" (2015)

În luna mai 2016, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan, am avut ocazia să parcurg romanul de debut al  autorului britanic Al Robertson, Crashing Heaven (Editura Gollancz, Londra, 2015). L-am citit cu foarte mare plăcere. (Cred că n-am mai fost așa încântat de un roman cyberpunk din 2010, când am citit Noir de K. W. Jeter.) Să vă spun și dumneavoastră de ce:

Crashing Heaven combină într-un mod agreabil elemente cyberpunk, noir, mitologice și space opera.

Fundalul romanului amintește de noua operă spațială. La scara Sistemului Solar, într-un viitor plasat peste câteva secole, a avut loc un conflict militar major între două facțiuni postumane, iar, în perioada când se desfășoară intriga, cele două tabere sunt într-un armistițiu nesigur, de la care se poate ajunge cu ușurință la un nou război.

Deosebirea majoră față de lucrări similare mai vechi (Schismatrix) sau mai noi (Galactic North) este că facțiunile sunt grupuri de inteligențe artificiale ce folosesc personajele postumane ca soldați sau ca agenți. Asemenea mitologiei greco-romane, una dintre tabere constă în zeități specializate: Regatul se ocupă de industrie, Gri are în grijă finanțele și contabilitatea, Eden administrează mass-media și divertismentul, Roza conduce instituțiile militare și așa mai departe. Asemenea mitologiei iudeo-creștine, cealaltă tabără oferă o formă de viață veșnică și integrarea într-o entitate supraumană.

Intriga, în schimb, amintește de romanele polițiste americane dure - poate mai mult de Hammett decât de Chandler. Protagonistul Jack Forster a luptat în război, a fost prizonier timp de șapte ani tereștri, iar la începutul romanului revine în habitatul spațial unde s-au refugiat oamenii și, pe cont propriu, anchetează asasinarea fostului său partener din poliție.

Elementele cyberpunk sunt țesute în fundal și în intrigă, precum un liant menit să țină laolaltă elemente heteroclite. Astfel, Jack a luptat contra Totalității cu ajutorul unei marionete - o inteligență artificială agresivă, Hugo Fist, care, la expirarea contractului, îi va lua în stăpânire corpul păpușarului... și îi va șterge mintea. Numeroase personaje - mama protagonistului, fosta sa iubită, fostul lui șef - sunt simulacre numerice ale unor persoane decedate. Zeitățile sunt conglomerate de corporații care au dezvoltat inteligență artificială și au căpătat supremație în societate. Reprezentantul Totalității, Ifor, este constituit din nanogel. Iar destule dintre confruntările și loviturile de teatru din intrigă se desfășoară în realități virtuale care de care mai spectaculoase și mai minuțios realizate.

Pe ansamblu, în pofida faptului că romanul Crashing Heaven are mult peste trei sute de pagini, lectura lui e captivantă și agreabilă. Am admirat complexitatea fundalului și a intrigii, grija cu care autorul a plasat cârlige narative la sfârșitul fiecărui capitol, arcul dezvoltării protagonistului și a asociatului său, dinamica relațiilor dintre personaje, integrarea fără cusur a dialogurilor, acțiunii și caracterizării, precum și stilul îngrijit, pe alocuri poetic.

Nu mi-a scăpat nici puzderia de trimiteri intertextuale, de la Pinocchio și Jack și vrejul de fasole la Neuromantul, Vurt și Schismatrix, trecând prin Fiesta și Blade Runner.

Așa încât, pe de o parte, vă recomand și dumneavoastră fără rezerve să citiți Crashing Heaven dacă veți avea ocazia, iar pe de altă parte aștept cu nerăbdare lansarea din octombrie 2016 a continuării, Waking Hell. Dar despre acel roman vom discuta cu alt prilej.

marți, 5 iulie 2016

Marie Clayton, "The Legend of Pink Floyd" (2014)

În a doua jumătate a lunii aprilie 2016, din anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un volum de Marie Clayton - The Legend of Pink Floyd - A Unique Collection of Classic, Rare and Unseen Photographs (Atlantic World, Croxley Green, 2014). L-am parcurs într-o noapte. Și iată ce am aflat:

Volumul se prezintă elegant - format mare, cartonat, cu supracopertă lăcuită, cu pagini imprimate integral color, pe coală lucioasă.

Imaginile sunt prezentate în ordine cronologică, de la începuturile underground ale unei formații care s-a numit mai întâi Leonard's Lodgers, apoi The Spectrum Five și The Tea Set până la operele de caritate ale unor muzicieni celebri care cândva au compus și concertat sub numele Pink Floyd. Paradoxal, deși destui dintre membrii formației erau arătoși, prea puține dintre imagini sunt menite să impresioneze prin costumele, coafurile și accesoriile afișate. Mai degrabă, cu o modestie tipic britanică, muzicienii au lăsat muzica să îi reprezinte, iar, după încheierea anilor 1960, prezența lor pe scenă, de-a lungul altor patru decenii și jumătate de spectacole pe toate meridianele lumii, a fost foarte reținută.

Imaginile din acest album sunt însoțite de o succintă istorie a formației. Astfel, fanii pot afla informații despre începuturile trupei, despre geneza celor mai importante albume muzicale Pink Floyd, despre turnee, dar și despre tensiunile din culise care, în cele din urmă, au dus la scindarea grupului. Ca orice poveste frumoasă, și aceasta se încheie cu un final fericit - reuniunea formației la concertul Live 8 din 2005, decorarea  lui David Gilmour de către Maiestatea Sa, regina Elisabeta a II-a, în 2003, și aparițiile lui David Gilmour și Nick Mason la două dintre concertele The Wall susținute de Roger Waters în 2011.

Pentru admiratorii grupului Pink Floyd, albumul acesta ilustrat ar putea fi o frumoasă piesă de colecție. Pentru cei care abia acum fac cunoștință cu muzica formației britanice, el reprezintă o cale elegantă și accesibilă pentru a înțelege contextul în care a fost compusă acea muzică. Atât unora, cât și celorlalți le recomand cu plăcere The Legend of Pink Floyd. (Puteți comanda un exemplar aici.)

În ceea ce mă privește, plănuiesc deja să parcurg un volum ceva mai ambițios, intitulat Pink Floyd and Philosophy. Dar despre acela  am să vă relatez cu alt prilej.

duminică, 3 iulie 2016

Simon Head, "Mindless" (2014)

La jumătatea lunii aprilie 2016, am achiziționat la prețuri promoționale mai multe volume de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București. Dintre acestea, mi-a atras atenția o carte cu un titlu incitant: Mindless - Why Smarter Machines Are Making Dumber Humans (Basic Books, New York, 2016). Autorul, domnul Simon Head, este membru al Institului pentru Cunoștințe Publice din New York, membru al Colegiului Sfântului Anton de la Universitatea Oxford și Director de Programe la Fundația New York Review of Books.

Cum subiectul tomului părea promițător, am citit cartea domnului Simon Head în câteva zile. Și iată ce am aflat:

Introducerea, intitulată "Către un nou stat industrial", prezintă teza lucrării. Mai exact, odată cu introducerea sistemelor de afaceri computerizate (CBS), societatea occidentală a suferit o transformare la fel de profundă precum aceea  adusă, la începutul secolului al douăzecilea, de taylorism și de linia de asamblare - numai că, de această dată, transformarea apare în sectorul de servicii și afectează "gulerele albe", nu numai "gulerele albastre".

Capitolele următoare detaliază chestiunea, pe de o parte, și aduc în discuție studii de caz, pe de alta.

Capitolul 1, "În pântecul bestiei", caută sursa sistemelor de afaceri computerizate (IBM, Oracle, SAP, Scheer AG), prezintă manualele ce însoțesc sistemele și examinează metodele de măsură și control computerizate pe care le utilizează conducerea unor companii în relația cu angajații - așa-numiții indicatori-cheie de performanță (KPI).

Capitolele următoare aduc exemple de domenii economice în care CBS au fost introduse - și prezintă rezultatele. Astfel, Capitolul 2 prezintă "Walmart și Amazon", Capitolul 3, "Un viitor pentru clasa de mijloc", discută firme producătoare de mașini-unelte din Stuttgart și Chemnitz, iar Capitolul 4, "Administrarea resursei umane", examinează implementarea CBS în sectoare de servicii precum sănătatea și învățământul.

Alte domenii luate în considerare sunt cel al speculațiilor financiare (Capitolul 5, "Cazul Goldman Sachs"), respectiv al serviciilor pe liniile aeriene sau în relațiile cu clienții (Capitolul 6, "Munca emoțională").

În a doua jumătate a cărții, autorul aduce în discuție surse militare ale CBS (Capitolul 7, "Jumătatea militară") și o paralelă între sistemele de afaceri computerizate ale începutului de mileniu și dezvoltarea arsenalelor nucleare pe parcursul Războiului Rece (Capitolul 8, "Jumătatea nucleară").

Capitolul 9, "Modelul chinezesc", prezintă introducerea CBS într-o societate centralizată - superputerea economică emergentă a Chinei.

Ultimul capitol, "Vreo ieșire?", servește și drept concluzie a lucrării. Adesea, așa cum s-a demonstrat în capitolele precedente, CBS pot servi pentru descalificarea forței de muncă, pentru depersonalizarea lucrătorilor și pentru tratarea lor ca niște piese interschimbabile. Separarea planificării de execuție duce la dezechilibre de aptitudini, putere și venituri între conducători și conduși.

Ca o contramăsură, Simon Head propune crearea de posturi bine plătite, cu înaltă calificare, pe care CBS să le suplimenteze, nu să le înlocuiască - și dă exemple din domeniul tehnologiei informațiilor. Argumentul major este că, nemulțumindu-i pe majoritatea americanilor, cursul actual al economiei în SUA este nesustenabil, iar cărți precum Mindless sunt necesare pentru identificarea problemelor și eventual pentru soluționarea lor.

Pe ansamblu, Mindless s-a dovedit o lectură informativă și accesibilă. Am apreciat buna organizare a materialului, selectarea unor cazuri relevante, prezentarea inteligibilă și excelenta structurare a argumentelor. Ca urmare, vă recomand și  dumneavoastră această lucrare. (Puteți comanda un exemplar aici).

Firește, mi-a atras atenția și o carte de non-ficțiune cu un subiect înrudit, Is the Internet Changing the Way You Think?

Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie.

marți, 31 mai 2016

"Telefonia" (o poveste din cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

III. Din fericire, dispozitivul nu rămase multă vreme aşa. A doua zi în zori, după o noapte nedormită şi mai multe încercări eşuate, un tambur cu discuri rotative din alamă, gravate cu cifre, fusese încastrat în carcasa aparatului telefonic. Doctorul Victor Rammstein strânse bine ultimul şurub, după care instală telefonul la locul lui, pe perete, şi se aşeză pe un scaun.

Acum ce facem? se interesă Fecioara de Fier Forjat.

Aşteptăm să sune cineva, explică inventatorul.

Pălărierul Sănătos îşi consultă ceasul de buzunar. Se încruntă uşor, îl duse la ureche ca să verifice dacă mai ticăia, apoi îl privi iar.

La ora asta, nebuni am fi să aşteptăm un apel, remarcă el. Nici servitorimea nu se trezeşte aşa devreme, cu atât mai puţin lumea bună.

Rammstein îi aruncă o privire obosită.

Presupun că ai dreptate. Am putea la fel de bine să mergem şi să…

Telefonul începu să sune. Discurile de alamă din tambur se rotiră unul câte unul, iar în câteva clipe numărul telefonic de la care sosea apelul se văzu clar, cu toate cele trei cifre aliniate riguros.

Cine ne sună la ora asta? întrebă Pălărierul.

Doctorul dădu din umeri, apoi se ridică, se apropie de telefon şi duse receptorul la ureche. Un bâzâit furios, ca de bondar, răsună din receptor.

La telefon.

Bâzâitul se repetă.

N-aş zice că…

Bâzâitul se reluă, ceva mai tare.

Totuşi, privind obiectiv…

Bâzâitul îl întrerupse. Rammstein luă receptorul de la ureche şi îi aruncă o privire contrariată, după care reluă ascultarea.

Cred că pentru mine e ori prea târziu, ori prea devreme pentru genul ăsta de discuţie.

Bâzâitul deveni aproape isteric.

Nu, dumneata să mă asculţi, spuse doctorul pe un ton glacial. Oaspetele este întâmpinat după cum e îmbrăcat şi e condus după cum a vorbit.

Bâzâitul căpătă un ritm sacadat şi sec.

Deja ne vedem la tribunal, observă Rammstein.

Suspendă receptorul în furcă şi se uită lung la telefon, după care ridică încet din umeri.

Unele ameninţări nu mai au acelaşi efect dacă au fost repetate prea des, remarcă el ca pentru sine. Sau puse-n practică…

Tot Excelenţa Sa, Lord Fitzroy? întrebă Pălărierul.

Tot el, admise inventatorul. Şi dumnealui era cu nervii pe moaţe după o noapte nedormită, ca şi noi. Doar că nu de la construit prototipuri – de la un cazino.

Fecioara de Fier Forjat schimbă o privire cu Pălărierul Sănătos. Rammstein îşi înăbuşi un căscat.

Cred că pe undeva am abordat lucrurile greşit. Dacă telefonul afişează numărul de la care se face apelul, nu mă ajută prea mult, mai ales dacă nu am memorat numărul.

Şi cine ar putea memora atâtea numere? se miră Pălărierul.

Eu aş fi în stare, remarcă Fecioara de Fier Forjat.

Doctorul se frecă la ochi cu dosul mâinii.

Se poate, dar nu toată lumea are memoria ta. Şi nu cred că ar vrea cineva să înveţe pe de rost numere de telefon.

Schiţă un zâmbet obosit. 

- Nici măcar pe ale creditorilor insistenţi, adăugă el într-un târziu. Dar poate o exista o soluţie şi pentru asta.

(P.S. Între 23 mai și 5 iunie, numai de pe site-ul Crux Publishing, puteți comanda volumul Delirul încapsulat cu o reducere promoțională de 25%. Transportul se va efectua pe cheltuiala editurii. Detalii aici.)

luni, 30 mai 2016

"Telefonia" (o poveste din cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

II. O jumătate de oră mai târziu, când la ușa laboratorului răsunară bătăi puternice, Victor Rammstein era ocupat până peste cap cu niște schițe pentru un proiect nou-nouț. Mecanoida merse și deschise ușa în locul lui.

În prag se afla Lord Fitzroy, rumen la faţă din cauza gerului şi cu favoriţii pieptănaţi îngrijit şi parfumaţi discret. Când dădu cu ochii de Fecioara de Fier Forjat, avu un uşor recul, după care îşi compuse o figură dispreţuitoare, pufni pe nări şi intră în laborator cu paşi hotărâţi.

Tot nu ţi-ai angajat un majordom cât de cât onorabil ca să fii în rând cu lumea bună, Rammstein? întrebă el, privind de sus.

Inventatorul ridică nasul din hârtii.

Bună dimineaţa şi dumitale, Lord Fitzroy! O ceaşcă de ceai?

Vizitatorul ridică uşor o sprânceană.

Aş prefera să mestec sticlă pisată decât să stau la ceai cu dumneata, Rammstein! 

Să sfărâm un pahar Berzelius? se oferi mecanoida, îndatoritoare. 

Nu te deranja! zise doctorul. Cu ce te putem ajuta, Excelenţă?

Cu plata datoriilor. Pe scurt.

Inventatorul încuviinţă din cap.

Desigur. Lord Fitzroy, am convingerea că, în privinţa asta, mergem în direcţia cea bună! Tocmai dezvoltam un proiect foarte lucrativ, care îmi va permite, odată ce-l voi comercializa, să achit integral datoriile faţă de dumneata.

Şi dobânzile cumulate.

Şi dobânzile cumulate, întări Rammstein. Categoric!

Cam pe când estimezi că vei comercializa invenţia asta a dumitale?

Inventatorul privi nehotărât încoace şi încolo.

Păi, zise el pe un ton spăşit, aici mi-ai putea fi de ajutor. Pentru a grăbi procesul de proiectare, fabricare şi comercializare, ar fi nevoie de o investiţie, iar o infuzie de capital ar fi binevenită....

Cu proteza metalică strânsă pumn, vizitatorul izbi în masă. Toate lucrurile de pe tăblia mesei săriră de o palmă în sus, iar cerneala din călimară împroşcă împrejur. Rammstein tresări.

Asta este culmea tupeului, potlogarule! strigă Lord Fitzroy. După ce că-mi eşti dator vândut, îndrăzneşti să mai ceri–?

Tirada furioasă îi fu retezată când Fecioara de Fier Forjat îl ridică de guler, îl scoase pe uşa laboratorului, îl azvârli afară, într-un troian, şi trânti uşa în urma lui cu un „Mulţumim pentru vizită. Mai poftiţi pe la noi!” care suna oricum, numai sincer nu.

Ţi-am zis să nu te bagi de data asta, remarcă inventatorul.

Nu i-am retezat nimic, preciză mecanoida.

Doctorul se uită lung la schiţele împroşcate cu cerneală.

Acum de unde-o să procurăm capital ca să terminăm proiectarea şi să construim prototipul? întrebă Pălărierul Sănătos.

Probabil va trebui să fac nişte apeluri telefonice, răspunse Victor Rammstein.

Şi dacă potenţialii investitori nu o să răspundă? se interesă Fecioara.

Nu au cum să nu răspundă, ripostă doctorul.

Făcu semn către schiţele împrăştiate pe masă, dinaintea lui.

– Deocamdată, dispozitivul care să le permită abonaţilor telefonici să vadă de la ce număr sunt sunaţi e încă-n stadiul de proiect.

(P.S. Între 23 mai și 5 iunie, numai de pe site-ul Crux Publishing, puteți comanda volumul Delirul încapsulat cu o reducere promoțională de 25%. Transportul se va efectua pe cheltuiala editurii. Detalii aici.)

vineri, 27 mai 2016

"Telefonia" (o poveste din cartea cu scoarțe de argint, ferecate)

I. În miez de iarnă, într-o dimineață geroasă de vordi, doctorul Victor Rammstein se afla în laboratorul său din Strada Chihlimbarului. Împreună cu Pălărierul Sănătos, lucra la un nou dispozitiv pentru stocarea informațiilor, destinat Fecioarei de Fier Forjat, când în încăperea alăturată sună telefonul*. Destul de iritat de sunetul ascuțit al soneriei electrice, inventatorul întrerupse lucrul și se grăbi să răspundă la telefon.

După câteva momente, se întoarse în laborator, mai cenușiu la față decât Pălărierul.

- S-a întâmplat ceva? se interesă acesta din urmă.

Rammstein încuviinţă din cap, cu un aer preocupat. În pofida temperaturii destul de scăzute din laborator, pe frunte începuseră să îi apară broboane de sudoare.

O să vină în vizită cât de curând Fitzroy.

- Excelența Sa Fitzroy, membru al Camerei Lorzilor? întrebă Pălărierul.

- Chiar el.

- Credeam că zilele astea este ocupat să-și administreze moșia cu o mână de fier, remarcă Fecioara.

Doctorul făcu o grimasă.

- De data asta te rog să nu-i mai retezi nimic, îi spuse mecanoidei. Încă mai primesc citații la tribunal pentru incidentul acela...

- Câtă vreme nu va trage sabia din teacă...

- Nebun ar fi să încerce așa ceva, observă Pălărierul Sănătos.

Pe buzele lui Rammstein flutură un zâmbet fugar.

- Sper să-și fi învățat lecția de prima dată. Cert e însă că, vrem, nu vrem, iar o să ne treacă pragul.

- N-am putea să ținem ușa închisă și să pretindem că nu suntem acasă? întrebă mecanoida.

- Nu după ce am discutat cu el la telefon, replică inventatorul.

- Mai bine n-ai fi răspuns când a sunat, zise Pălărierul.

- Nu avea cum să știe că îl sună Fitzroy, explică Fecioara de Fier Forjat.

Rammstein tresări şi îi aruncă o privire mecanoidei.

- Am o idee...

*O creaţie de dată recentă a inventatorului harmonican Alexander Graham „Taco” Bell.


(P.S. Între 23 mai și 5 iunie, numai de pe site-ul Crux Publishing, puteți comanda volumul Delirul încapsulat cu o reducere promoțională de 25%. Transportul se va efectua pe cheltuiala editurii. Detalii aici.)

miercuri, 25 mai 2016

Gerald Durrell, "My Family and Other Animals" (1956)

Au și cărțile soarta lor...

Titlul Familia mea și alte animale îmi era cunoscut de multă vreme, încă din mileniul trecut. Nu îmi amintesc anume când l-am auzit prima oară, însă mi s-a părut amuzant - și l-am reținut.

Apoi, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, am avut ocazia să cumpăr romanul de la anticariatul Antic ExLibris, de pe Strada Doamnei din București. Autorul este Gerald Durrell, iar titlul original al cărții este My Family and Other Animals (Editura Penguin, Londra, 1996). Exemplarul pe care l-am cumpărat era foarte îngrijit și arăta ca nou.

Doar că, la fel ca numeroase alte volume din colecția mea, după câțiva ani a fost ambalat, mutat, depozitat, strămutat, așezat pe rândul din spate al unui raft și lăsat să zacă multă vreme - până în primăvara lui 2016, când, după ce terminasem cărțile din seria Discworld, l-am scos la lumină și l-am parcurs pe îndelete, în aprilie și mai.

Și iată ce am aflat:

Familia mea și alte animale este un roman autobiografic cu acțiunea plasată în anii 1930, în insula Corfu. Personajele principale sunt doamna Durrell și copiii ei - Larry, Leslie, Margo și Gerry. Întrucât doamna Durrell a rămas văduvă, fiul ei cel mare, Larry, propune să se mute cu toții pe o insulă grecească, unde traiul era mai ieftin. (În treacăt fie spus, romanul îi este dedicat doamnei Durrell.)

Personajele întâmpină tot felul de situații amuzante, de la  o inspecție vamală cu prilejul sosirii pe insulă la cine cu oaspeți, sărbători religioase, partide de vânătoare și... incendii. Pe de o parte, romanul e însuflețit  de o galerie memorabilă de personaje secundare excentrice, precum șoferul Spiro, biologul Theodore sau tutorele Kralefsky. Pe de altă parte, ... și alte animale ocupă mai mult loc în roman decât Familia mea, căci Gerald Durrell a avut din copilărie o pasiune pentru studierea a tot felul de vietăți.

Așa se face că veți afla din paginile cărții despre păsări, insecte, mamifere și crustacee - totul relatat cu o vervă care vă va stârni interesul.

Cu aceeași vervă sunt relatate și incidente iscate când insecte, păsări sau patrupede aduse acasă de micul Gerry interacționează cu membrii familiei Durrell - sau unele cu altele.

Am remarcat, de asemenea, urechea fină a autorului pentru dialoguri și minuțiozitatea cu care Gerald Durrell a redat manierismele de exprimare ale fiecărui personaj. Antractele în care apar conversații între membrii familiei se cer citite cu voce tare. (Din acest punct de vedere, Gerald Durrell pare să fie veriga de legătură dintre Charles Dickens și Sir Terry Pratchett, căci are atât darul de a crea personaje caricaturale, precum cel dintâi, cât și geniul comicului de situații al celui de-al doilea.)

Nu în ultimul rând, peisajul natural din Corfu și precesiunea anotimpurilor sunt prezentate cu o măiestrie literară greu de egalat.

Țin neapărat să adaug că, dincolo de toate cele de mai sus, am remarcat cu multă plăcere prezența unui personaj canin - Roger. Nu este  singurul din roman, însă Gerald Durrell îi prezintă comportamentul într-un mod convingător și înduioșător. Din rândurile dedicate lui Roger transpar foarte bine atât tipare comportamentale canine studiate îndeaproape cât și afecțiunea dintre micul Gerry și animalul său de companie.

Finalul romanului este o dublă despărțire. Nu doar cititorii se despart de personaje, ci și familia Durrell pleacă de pe insulă, lăsându-și în urmă prietenii. E greu să nu simți o urmă de regret când întorci ultima filă a romanului și e imposibil să nu începi imediat să citești continuarea.

Dar despre Birds, Beasts and Relatives vom discuta cu alt prilej.

marți, 24 mai 2016

"Myth & Magic - The Art of John Howe" (2001)

Pe la începutul anilor 1990, prin amabilitatea vechiului meu prieten Mirel Palada, am avut ocazia să parcurg un album cu lucrări grafice inspirate de scrierile lui J. R. R. Tolkien. Dintre numeroasele imagini reproduse în album, mi-au atras atenția în mod deosebit picturi  realizate de un anume John Howe.

Un deceniu mai târziu, nu am fost deloc surprins să aflu că artistul grafic canadian fusese implicat, alături de Alan Lee, în munca de concepție artistică a trilogiei cinematografice Stăpânul inelelor.

Spre norocul meu, la finalul lunii aprilie 2016, un alt prieten vechi, Tudor Popa, mi-a  recomandat să vizitez anticariatul Antic ExLibris din centrul Bucureștiului. Așa se face că am achiziționat un exemplar din albumul Myth & Magic - The Art of John Howe (Editura HarperCollins, Londra, 2001). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține regizorului Peter Jackson, care relatează despre fascinația lui pentru lucrările lui John Howe și despre moduul în care, cu un portofoliu respectabil de asemenea lucrări, i-a convins pe producătorii de la un studio cinematografic să finanțeze realizarea unei ecranizări după Stăpânul inelelor.

Capitolele propriu-zise, amplu ilustrate cu imagini fabuloase, îi aparțin artistului grafic. Rând pe rând, acesta tratează despre formarea sa profesională, despre lucrări referitoare la Pământul-de-Mijloc, despre picturi referitoare la alte tărâmuri, despre ilustrarea romanului Hobbitul, despre coperte ale unor cărți fantastice și SF, respectiv despre ilustrarea Stăpânului inelelor.

Ultimul capitol este dedicat unei activități conexe - reproducerea armelor și armurilor medievale. Căci John Howe, ca să poată crea imagini fantastice convingătoare, studiază echipamentele militare din vechime, le re-creează și învață să le folosească.

Printre capitolele scrise de artistul grafic canadian, am găsit și articole de apreciere semnate de Anne McCaffrey, Robin Hobb, Robert Holdstock, Charles de Lint și Sir Ian McKellan. În mod cât se poate de frumos și de adecvat, postfața îi aparține colegului și prietenului lui John Howe, Alan Lee.

Pe ansamblu, am fost încântat atât de prezentarea grafică a albumului (copertă cartonată, supracopertă color lăcuită, coală cretată, ilustrații policrome în înaltă definiție), cât și de conținutul acestuia. Myth & Magic este o valoroasă piesă de colecție. (Dacă doriți un exemplar, îl puteți comanda la preț promoțional aici.) 

Ca să plătesc o datorie veche de vreun sfert de veac, după ce am parcurs acest album, i-am dat de știre și prietenului Mirel Palada - pentru că lucrurile bune nu se tac. Și, cum orice artefact cultural apare într-un context, Myth & Magic mi-a stârnit interesul să parcurg seria Mythago Wood de Robert Holdstock. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

luni, 23 mai 2016

Orlando Barone, "Borges - Sábato: Dialoguri" (2010)

De Jorge Luis Borges am auzit prima dată în vara lui 1986, la puțină vreme după ce se stinsese. Pe atunci, eram licceean. Duceam un fel de gherilă culturală împotriva unui tată care insista  să mă privească de sus, de la înălțimea unor lecturi din Joyce, Woolf, Proust, Miller, Faulkner, Hemingway. În tabăra mea, îi înrolasem pe Asimov, Herbert, Klein, frații Ștrugațki, Blish, Anderson. Tata se ținea de partea literaturii realiste. Eu (dintotdeauna), de partea literaturii științifico-fantastice - căci cred  și sper că lumea ar putea fi altfel decât este.

La mijloc, în "țara nimănui" a literaturii fantastice, l-am întâlnit pe Borges, care părea să fi citit toate cărțile realiste de  care făcea atâta caz tatăl meu (și alte câteva pe deasupra), însă scria despre tigri iviți în vis, labirinturi, cărți cu un număr infinit de file, biblioteci nesfârșite, discuri cu o singură față și multe alte minunății.

Tata a ridicat din umeri. "E un gaucho în literatură."

Eu am fost profund impresionat de erudiția și imaginația bibliotecarului argentinian. Și, pe lângă faptul deloc de lepădat că mi-a confirmat preferințele pentru autori fantastici precum Carroll, Stevenson, Lovecraft, Wells sau Swift, domnul Borges mi-a deschis  apetitul pentru alți autori fantastici ca Homer, Kafka sau Dante.

Nu vă pot spune cu câtă plăcere am parcurs atunci, spre finalul anilor 1980, volume precum Cărțile și noaptea sau Cartea de nisip. (Cum nu mă puteam bucura de ele de unul singur, l-am convins și pe  colegul și prietenul meu Mirel Palada să le parcurgă.) Bucuria a fost cu atât mai mare la începutul anilor 1990, când am procurat de la anticariatele din București Moartea și busola ori Borges despre Borges și am recitit dintr-o suflare Cartea  de nisip.

După care... m-am luat cu alte lecturi. (Aceia dintre dumneavoastră care urmăresc de mai multă vreme articolele Țesătorului probabil bănuiau deja.) Volume de/despre Borges am mai adunat, însă le-am pus la raft, necitite.

Și s-a scurs un sfert de veac...

Până în primăvara lui 2016, când, la anticariatul Antic ExLibris din București, am căutat Robert E. Howard și am găsit Jorge Luis Borges, în ediții cartonate, la 9,99 lei.

N-am rezistat.

Spre exasperarea editorilor mei, cu care m-am întâlnit în seara aceea, am insistat să scot volumul din țiplă, să îl răsfoiesc, ba chiar să le citesc și lor câteva fraze din el.

A fost ca o întoarcere acasă. (Un acasă cultural, dacă vreți.) Și, la puțină vreme după aceea, mi-am făcut timp într-o zi liberă ca să parcurg integral un volum îngrijit de Orlando Barone: Borges - Sábato: Dialoguri (Editura Polirom, Iași, 2010).

Să vă spun și dumneavoastră despre  ce  este vorba:

În prefață, Orlando Barone relatează cum i-a convins pe Jorge Luis Borges și Ernesto Sábato (care se cam înstrăinaseră de aproape două decenii) să aibă o serie de întrevederi - unele în apartamentul mamei lui Borges, altele la o cafenea.

Restul volumului este alcătuit din transcrierea acelor dialoguri, pe teme precum filosofia, literatura argentiniană și cea universală, istoria, religiile, cinematografia, muzica, teatrul. Firesc, pe parcursul conversațiilor  apar și crâmpeie din viața personală a celor doi autori - amintiri din copilărie, divergențe literare cu alți membri ai familiei și așa mai departe.

Pe lângă plăcerea de a trage cu urechea la aceste convorbiri, am fost impresionat atât de calitatea  deosebită a  traducerii  realizate de doamna profesor universitar doctor Ileana Scipione, cât și de atent documentatele note de final realizate de către traducătoare. Cu ajutorul acestora, am aflat informații despre personalități sud-americane ce nu-mi erau deloc familiare.

Tot doammnei Ileana Scipione i se datorează postfața: "Borges și Sábato: Protagoniștii unui dialog inedit" - un text emoționant și foarte bine documentat.

Pe ansamblu, am rămas cu o impresie foarte plăcută de pe urma lecturii acestui volum elegant, drept pentru care vi-l recomand și dumneavoastră. (Puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, am început, la scurtă vreme după ce l-am parcurs, să citesc un alt  volum de Borges, Texte captive. Dar despre acela  vom discuta cu altă ocazie.

vineri, 8 aprilie 2016

Robert E. Howard, "O vrăjitoare se va naște" (2016)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier desfășurat în București, am participat la lansarea volumului de Robert E. Howard Conan barbarul: O vrăjitoare se va naște (Crux Publishing, București, 2016). La eveniment au luat cuvântul editorii Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu, scriitorii Ana-Maria Negrilă, Mara Radu și Oliviu Crâznic, precum și un numeros public. După lansare, am parcurs traducerea. Și iată ce am aflat:

Nuvela "A Witch Shall Be Born" a apărut inițial în numărul din decembrie 1934 al revistei Weird Tales. Crux Publishing, în schimb, ne oferă o traducere realizată de Andreea Sterea, ca un prim volum al unui proiect foarte ambițios - integrala operei lui Robert E. Howard în română.

Intriga nuvelei prezintă înlocuirea reginei Taramis din Khauran de către sora ei geamănă, Salome, o vrăjitoare ce deschide  porțile cetății dinaintea unor invadatori semiți. Conan, căpitanul gărzilor regale, luptă vitejește, însă e capturat și răstignit de către Constantinus, conducătorul cotropitorilor. Taramis e întemnițată, iar puținii soldați care i-au rămas credincioși, precum Valerius, organizează o mișcare de rezistență.

Fundalul nuvelei îl constituie o epocă istorică "pierdută", Era Hiboriană, imaginată de Robert E. Howard și plasată înaintea Antichității. Regatul Khauran e situat pe o câmpie fertilă, în apropierea unui deșert, pe ruta unor caravane care fac comerț cu Orientul Îndepărtat.

Personajele sunt tipice pentru literatura de consum. Cele feminine, precum Taramis și Salome, sunt tinere, voluptuoase și sumar îmbrăcate. Cele masculine, ca Valerius, Constantinus sau Conan, sunt invariabil musculoase, pline de forță și de vigoare. Personajele negative sunt malefice, mergând până la pactizarea cu demoni și practicarea de sacrificii umane. Cele pozitive dovedesc loialitate nestrămutată față de regină și curaj nebunesc.

Stilul practicat de Robert E. Howard este alert - în fond, autorul texan scria pentru reviste cu literatură de consum - iar Andreea Sterea a lucrat cu migală la realizarea unei traduceri care să fie fidelă spiritului original al nuvelei și care să fie în același timp într-o română fluentă și elegantă. La stilizarea traducerii a avut o contribuție semnificativă și redactorul literar Oliviu Crâznic.

Volumul se mai face remarcat și prin tehnoredactarea foarte îngrijită datorată lui Olivian Saldinger, prin coperta atractivă creată de Ionel Jinga și prin postfața concisă, bine documentată, a Marei Radu, care îi prezintă cititorilor români pe autorul Robert E. Howard și pe faimosul său personaj, Conan cimerianul.

Pe ansamblu, O vrăjitoare se va naște merită cu prisosință atenția și timpul dumneavoastră, iar eu vă recomand cu căldură să achiziționați acest prim volum dintr-o serie care vă va aduce numeroase ore de lectură agreabilă. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, am achiziționat deja alte câteva volume de Howard pentru a face cunoștință cu personaje precum Kull, Bran Mac Morn sau Solomon Kane. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii... 

joi, 7 aprilie 2016

Brian Augustyn et al., "Gotham by Gaslight" (2006)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier V, am achiziționat de la Red Goblin un roman grafic intitulat A Tale of the Batman: Gotham by Gaslight (DC Comics, New York, 2006). L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:

Partea întâi, "Gotham by Gaslight", a fost publicată inițial în 1989. Cuprinde o introducere de Robert Bloch, "From Hell", care pastișează o infamă epistolă atribuită lui Jack Spintecătorul și un episod ucronic în care, în 1889, Bruce Wayne a avut o ședere de  durată în Europa, unde a studiat cu Sigmund Freud. Apoi, protagonistul traversează Oceanul Atlantic pentru a reveni în Gotham, doar ca să constate că Jack Spintecătorul a sosit și el acolo și a început o nouă serie de crime sângeroase. Pe nedrept, Bruce Wayne e acuzat de aceste crime și condamnat la moarte, însă evadează cu ajutorul credinciosului său majordom, Alfred, și îl descoperă pe adevăratul făptaș.

Scenariul creat de Brian Augustyn este alert și captivant, iar grafica realizată de Michael Mignola, P. Craig Russell și David Hornung amintește întrucâtva de Liga domnilor extraordinari.

Dacă partea întâi e un omagiu în benzi desenate adus publicațiilor victoriene penny dreadful, partea a doua (apărută inițial în 1991) amintește de lucrări ale unui îndrăgit autor francez din aceeași perioadă - Jules Verne. "Master of the Future" se petrece în 1892, la Gotham, și are intriga plasată în jurul unei expoziții mondiale la care, între alții, ar vrea să participe și Buffalo Bill cu spectacolul său dedicat Vestului Sălbatic. Din păcate, un scelerat echipat cu un dirijabil și cu un dispozitiv optic incendiază cartiere din Gotham și creează panică printre cetățeni. Bruce Wayne intervine pentru a-l opri, iar apoi își folosește abilitățile de detectiv pentru a descoperi dedesubturi ale acestei afaceri.

Scenariul acestui episod îi aparține tot lui Brian Augustyn. Grafica, mai colorată și mai vioaie decât cea din prima parte, a fost realizată de Eduardo Baretto și Steve Oliff. Am remarcat maniera minuțioasă în care au fost reprezentate costumele și coafurile personajelor.

Pe ansamblu, Gotham by Gaslight a meritat timpul și banii, iar acum se alătură unei colecții crescânde de romane grafice și albume de artă dedicate curentului steampunk. Dacă doriți și dumneavoastră un exemplar, vă invit să vizitați magazinul virtual Red Goblin. În ceea ce mă privește, probabil voi reciti în curând alte romane grafice de referință. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...

marți, 5 aprilie 2016

Ana-Maria Negrilă, "Regatul sufletelor pierdute" (2016)

De scriitoarea Ana-Maria Negrilă mă leagă o îndelungată prietenie și camaraderie literară. Ne-am făcut debutul literar la începutul anilor 1990, aproape simultan, și am studiat la aceeași universitate. Ca orientare literară, am fost amândoi în aripa moderată a mișcării cyberpunk, căci scriam și publicam texte care aveau ceva mai mult în comun cu primul roman al lui Dănuț Ungureanu decât cu lucrările-manifest ale Celor Care Nu.

Tot în anii '90 ne întâlneam periodic pentru discuții literare cu alți prieteni și colegi scriitori, precum Sebastian A. Corn și Mirel Palada. Iar, ca urmare a conversațiilor pe marginea unei povestiri de-a Anei-Maria, „Când îngerii se prăbușesc”, am sfârșit prin a scrie un roman*.

Spre finalul anilor '90, la ințiativa colegei mele scriitoare, s-a constituit un grup literar, Kult, din care mai făceau parte Costi Gurgu, Bogdan Tudor Bucheru, Jean Lorin Sterian. Sub această egidă, au apărut nu mai puțin de trei antologii de literatură fantastică.

Ceva mai târziu, în perioada 2004 – 2006, în cadrul unei colecții de ficțiune speculativă românească pe care o coordonam la Editura Diasfera, au apărut primele două volume ale Anei-Maria Negrilă. Cel dintâi era o culegere de proză scurtă fantastică, Orașul ascuns, cu povestiri plasate în versiuni reinventate ale Bucureștiului.

Al doilea, în schimb, a fost un roman, Împăratul ghețurilor – o încununare a eforturilor colegei mele pe tărâmul literaturii cyberpunk. Pe lângă elementele de înaltă tehnologie și viață josnică specifice acestei convenții literare, Ana-Maria a inclus și elemente de satiră social-politică, antropologie, ezoterism. Nu am fost deloc surprins când, la mai multe luni după publicare, Împăratul ghețurilor a fost distins cu Premiul Vladimir Colin.

A survenit apoi o lungă tăcere literară. (Poate pentru că Ana-Maria a urmat mai sistematic decât mine îndemnul regretatului nostru prieten comun, Liviu Radu, care ne sfătuia întâi să ne realizăm profesional și pe urmă să ne apucăm temeinic de scris.) Ne-am reîntâlnit ocazional în sumarul câte unei antologii, ca, de exemplu, Dincolo de noapte, îngrijită de Oliviu Crâznic, însă, cu excepția unor republicări în format electronic, vocea literară a Anei-Maria nu prea se mai auzea.

Iată totuși că, la un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, colega mea scriitoare revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute (Crux Publishing, București, 2016)  primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambițios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.

Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri. Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul. Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.

Personajele, la rândul lor, sunt diverse – de la prinți convertiți la formatul numeric la agenți dubli cu puteri extrasenzoriale, la creiere vegetale și la postumani cvasiinvincibili creați prin inginerie genetică. Și, asemenea unor maeștri SF de pe alte meleaguri, precum Bruce Sterling, Iain M. Banks sau Greg Bear, Ana-Maria Negrilă ne invită să aflăm în ce măsură a mai rămas umană o conștiință ce s-a plimbat cu ajutorul nanotehnologiei dintr-un corp în altul, ori o ființă care, prin mijloace artificiale, a trecut de centenar, sau una care a fost creată într-o cuvă, mai degrabă decât zămislită într-un pântec de femeie – și în ce măsură, între personajele postumane, conflictele au rămas esențialmente umane.

Miza acestui conflict ce implică zeci și zeci de personaje este mai mare decât însăși lumea în care se desfășoară acțiunea romanului, iar unde vor ajunge evenimentele din serie numai autoarea știe. Deocamdată, îi urez Anei-Maria Negrilă: „Bine ai revenit!” – iar pe dumneavoastră vă invit să explorați Regatul sufletelor pierdute.


*Mă tem că unele persoane nu știu unde să se oprească atunci când își susțin punctul de vedere. Nu dau nume.