joi, 3 septembrie 2015

Stephen Hunt, "Secrets of the Fire Sea" (2011)

În aprilie 2012, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman de Stephen Hunt, Secrets of the Fire Sea (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2011). L-am parcurs în perioada mai - august 2015. Şi iată ce am aflat:

În regatul Jago, aflat dincolo de Marea de Foc, unde apa clocoteşte din cauza unor fenomene vulcanice, doamna arhiepiscop Alice Grey este asasinată, iar protejata ei orfană, Hannah Conquest, este trimisă de Vardan Flail la munci grele şi periculoase în subsolurile capitalei. Detectivul particular Jethro Daunt şi asistentul său mecanic, Boxiron, sunt chemaţi să investigheze crima, iar comandantul Jared Black îi transportă cu submarinul. La expediţie participă şi savanta Nandi Tibar-Wellking, a cărei misiune este să vegheze la bunăstarea orfanei.

Ancheta lui Jethro Daunt întâmpină dificultăţi, iar cercetările întreprinse de Nandi Tibar-Wellking şi de Hannah Conquest aduc rezultate surprinzătoare - căci soţii Conquest redescoperiseră un secret vechi de secole, o formulă menită să transforme oamenii în zei. Nu după mult timp, Hannah şi prietenii ei pornesc într-o expediţie spre interiorul îngheţat al insulei Jago pentru a găsi acele informaţii care le-ar permite reconstituirea formulei.

Fireşte, planurile personajelor principale sunt puse în pericol atunci când urşi inteligenţi, angajaţi ca mercenari de senatul jagonez, dau o lovitură de stat şi deschid porţile cetăţii pentru o flotă de invazie. Finalul romanului aduce un război în toată regula, o rezolvare a enigmei poliţiste, dar şi speranţa unei vieţi mai liniştite pentru tânăra protagonistă.

Sub aspectul fundalului, Secrets of the Fire Sea contribuie, ca şi romanele precedente ale Seriei Jackeliene, la lărgirea orizontului şi la sporirea complexităţii lumii imaginare pe care a creat-o domnul Stephen Hunt. Dacă Marea de Foc şi regatul Jago fuseseră doar amintite în alte cărţi ale autorului, de această dată cititorii au şansa să le cunoască în detaliu. Pe măsură ce se desfăşoară acţiunea, aflăm informaţii fascinante despre istoria acelui loc, despre organizarea sa socială, despre relaţiile cu alte ţări şi despre dinamica vieţii de zi cu zi.

Căci Jago, deşi aflat în nordul extrem şi supus unei permanente ameninţări din partea unor hoarde de animale sălbatice, este structurat ca o salbă de oraşe pe coasta unei insule, alimentate de energie geotermică şi întreţinute de echipe dotate cu exoschelete acţionate cu aburi. Şi, din câte spun personajele, acest regat ce se confruntă cu depopularea şi cu invazia unor inamici feroce a păstrat cândva comorile ştiinţei şi culturii pe parcursul unei epoci glaciare, pentru a face civilizaţia să renască. (Există chiar unele indicii că noi am fi cei care au cauzat epoca glaciară, cu un război nuclear, iar lumea din seria Jackeliană s-ar afla în viitorul nostru îndepărtat.)

Intriga, la rândul ei, este structurată riguros, cu mai multe planuri narative. Unele dintre acestea urmăresc evoluţia personajelor principale, precum Hannah Conquest sau Jethro Daunt. Altele aduc în scenă, pentru o vreme, personaje secundare sau episodice. Am remarcat grija cu care domnul Stephen Hunt a folosit omniscienţa selectivă multiplă şi versatilitatea cu care a redat gândurile şi percepţiile personajelor în stilul indirect liber, precum şi dozarea savantă a suspansului, respectiv prezenţa sistematică a cârligelor narative care fac lectura foarte antrenantă.

În privinţa conexiunilor intertextuale, am observat trimiteri la povestirile despre Sherlock Holmes, la 20 000 de leghe sub mări, la The Difference Engine şi la trilogia steampunk a lui Philip Pullman, dar şi la "Johnny Mnemonic", cu atmosfera sa de metropolă decadentă, cu sistemele în prag de colaps. Pentru amatorii de anime, în schimb, sunt destule scene în care exoschelete uriaşe sunt folosite pentru reparaţii, expediţii exotice, lupte. În privinţa asta, autorul are multe de oferit atât bibliofililor cât şi amatorilor de jocuri video sau de filme de animaţie.

Ca o concluzie a celor prezentate, vă recomand şi dumneavoastră acest roman steampunk. (Îl puteţi comanda online aici.) Fireşte, am început deja să citesc următoarea carte din serie, Jack Cloudie. Dar despre aceea vom discuta cu alt prilej...

duminică, 30 august 2015

Stephen Hunt, "The Rise of the Iron Moon" (2009)

În februarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din romanul The Rise of the Iron Moon (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2009). Din păcate, lectura acestui roman s-a desfăşurat, cu întreruperi, din ianuarie până în decembrie 2014. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În al treilea roman din seria jackeliană, regatul Jackal se confruntă cu o ameninţare nemaiîntâlnită în istoria recentă. O forţă de invazie, Armata Umbrelor, cucereşte ţară după ţară, iar de la un punct încolo forţele armate jackeliene se văd nevoite să se alieze cu inamicul lor tradiţional, trupele din Quartérshift, pentru a sta în calea cotropitorilor.

Sursa acestei forţe de invazie nonumane pare să fie însă una... celestă. Mai exact, cotropitorii provin de pe un satelit artificial, Caliban, o lună de metal care, o dată la câteva mii de ani, ajunge periculos de aproape de lumea imaginară a domnului Hunt. Ca urmare, o expediţie din care fac parte Molly Templar, comandantul Jared Black şi Coppertracks, robotul acţionat cu aburi, călătoreşte cu un vehicul interplanetar pentru a se confrunta cu sursa invaziei.

Pe Pământ, alte personaje - unele noi, ca orfana Purity Drake, altele recurente, ca Oliver Brooks sau Harry Stave - luptă în felul lor împotriva invadatorilor. Purity Drake, în mod special, se dovedeşte a fi descendenta unei figuri istorice arhetipale şi, înarmată cu o sabie magică şi sprijinită de Bandiţii Mlaştinilor - o galerie de personaje semilegendare din trecut - joacă un rol hotărâtor în salvarea regatului.

Ceea ce mi s-a părut remarcabil în cazul romanului The Rise of the Iron Moon a fost pe de o parte aparenta uşurinţă cu care domnul Stephen Hunt creează un mixaj postmodern din elemente heteroclite. Dacă principalele planuri ale intrigii revizitează două lucrări clasice ale literaturii ştiinţifico-fantastice - De la Pământ la Lună de Jules Verne, respectiv Războiul lumilor de H. G. Wells - pe alocuri am fost uimit să văd trimiteri la nanotehnologie, la arhetipurile jungiene, la Revoluţia Franceză şi la colonelul T. E. Lawrence.

Pe de altă parte, am apreciat vasta galerie de personaje şi multiplele planuri narative ale cărţii. De altfel, unul dintre motivele pentru care lectura a fost întrucâtva dificilă a fost tocmai complexitatea romanului. Structura intrigii este însă bine planificată, iar suspansul e atent controlat, aşa încât lectura devine din ce în ce mai captivantă pe măsură ce cititorii se apropie de finalul volumului.

Ca urmare, după ce am terminat de citit The Rise of the Iron Moon (pe care, dacă doriţi, îl puteţi comanda aici), am parcurs şi următorul volum al seriei, Secrets of the Fire Sea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie... 

sâmbătă, 22 august 2015

Lian Hearn, "Grass for His Pillow" (2003)

Într-o postare ceva mai veche, vă relatam cum am primit cadou din partea doamnei Roxana Petrescu un exemplar din ediţia română a "Legendelor clanului Otori". După lectura primului volum, Across the Nightingale Floor, am rămas cu o impresie plăcută, aşa încât, în august 2015, am parcurs al doilea roman din serie, Grass for His Pillow (Young Picador, Londra, 2004). Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este împărţită în două planuri narative. Cel dintâi relatează în omniscienţă selectivă evenimentele prin care trece Shirakawa Kaede după uciderea lui Sadamu Iida şi pieirea lui Otori Shigeru. Cel de-al doilea este narat, la persoana întâi, de protagonistul-narator Otori Takeo.

Jocurile de putere din intriga romanului se bazează pe de o parte pe tentative de a forma sau consolida alianţe. Astfel, Kaede, desemnată moştenitoarea domeniului de importanţă strategică Maruyama, ar putea fi obligată să se căsătorească cu unul dintre aliaţii seniorului Arai. Pentru a nu fi supusă unui asemenea tratament, Kaede se reîntoarce în casa tatălui ei, seniorul Shirakawa, doar pentru a descoperi că bătrânul este dezonorat în urma unei bătălii pierdute, iar minţile îi sunt rătăcite. Mai ales după moartea tatălui ei, Kaede ajunge să fie curtată insistent de seniorul unui domeniu învecinat, Fujiwara. Conflictul interior se acutizează, căci Kaede doreşte pe de o parte să-şi formeze o armată personală cu care să ia în stăpânire domeniul Maruyama, însă pe de altă parte vrea să se căsătorească cu Takeo, despre care nu ştie dacă mai este în viaţă.

Takeo, pe de altă parte, relatează cum a fost dus la Matsue de către membrii tribului de asasini şi cum a deprins tehnici ale actorilor ambulanţi, dar şi stiluri de luptă specifice asasinilor. După o perioadă în slujba tribului, Takeo primeşte însă misiunea de a sustrage documente chiar din casa lui Otori Shigeru, iar după o întâlnire cu vechiul său maestru decide să se dezică de trib şi să devină ceea ce dorise tatăl său adoptiv - moştenitorul domeniilor Otori. Toamna târziu, urmărit de asasini, Takeo călătoreşte spre mânăstirea Terayama. Pe parcursul iernii, învaţă să lupte cu sabia de la stareţul mânăstirii, Matsuda Shingen. Ca şi Kaede, Takeo are ambiţii mari, însă sorţii sunt în defavoarea lui, căci domeniile Otori sunt sub stăpânirea a doi unchi, Shoichi şi Masahiro, care nu vor să îl recunoască pe Takeo drept conducător al clanului.

Spre deosebire de primul roman al trilogiei, Grass for His Pillow are mai puţine episoade spectaculoase şi mai multe scene... domestice. Gillian Rubinstein se pricepe foarte bine să creeze situaţii în care personajele conversează, iau masa împreună, admiră colecţii de artă, studiază sau exersează arte marţiale, iar relaţiile complexe şi jocurile de putere duc la o creştere gradată a suspansului.

De asemenea, ca şi în Across the Nightingale Floor, veţi găsi adesea pasaje evocative despre schimbarea anotimpurilor, despre grădini şi peisaje naturale, despre păsări şi animale, ceea ce dă impresia că romanul se desfăşoară într-o lume complexă şi veridică, exotică şi plină de farmec. În plus, parcă mai mult decât în primul roman, Grass for His Pillow aduce în discuţie şi relaţiile economice din acea societate - impozitarea fermierilor de către seniori, necesarul de hrană, bani şi echipament pentru luptători, îngreunarea deplasărilor pe parcursul iernii, precum şi o mulţime de alte calcule pragmatice. Nu întâmplător, Kaede insistă să înveţe vorbirea şi scrierea bărbaţilor - mai întâi de la tatăl ei, apoi de la seniorul Fujiwara. Căci, mai degrabă decât să fie o soţie supusă, Kaede plănuieşte să fie stăpână pe moşiile ei şi să trateze cu ceilalţi seniori de la egal la egal...

Chiar dacă finalul romanului este unul fericit - şi prezentat cu eleganţă stilistică - pentru volumul al treilea al "Legendelor clanului Otori" se întrevăd evenimente majore şi spectaculoase. Dar despre acela vom discuta cu alt prilej...

P.S. Dacă doriţi un exemplar din ediţia română, Sub cerul liber, având drept pernă iarba, în traducerea elegantă a Lidiei Grădinaru, îl puteţi comanda aici la un preţ rezonabil. Cu copertă cartonată şi supracopertă decorată cu foiţă metalică, volumul este o piesă de colecţie pentru oricare bibliofil. 

marți, 11 august 2015

Mircea Cărtărescu, "Levantul" (1990)

Spre finalul anilor 1990, la Teatrul Bulandra, am vizionat un spectacol de teatru, Levantul, după un poem epic de Mircea Cărtărescu. Apoi, conştiincios, am cumpărat un exemplar din acest poem epic (Editura Humanitas, Bucureşti, 1998) şi am aflat că fusese distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1990. Ba chiar, printr-un fericit concurs de împrejurări, în 2011 am primit un autograf din partea distinsului autor.

Cu lectura, însă, m-am dovedit a fi mai puţin conştiincios. În 2011 am citit jumătate din poem, apoi, o vreme, am lăsat volumul la raft. Abia în august 2015 am parcurs integral acest poem postmodern şi, cum lucrurile bune nu se tac, am decis să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat (cu oarecare întârziere).

Ca orice poem epic ce se respectă, Levantul este împărţit în cânturi (douăsprezece în acest caz). Subiectul este unul eroic - în primele decenii ale secolului al nouăsprezecelea, poetul revoluţionar Manoil şi însoţitorii săi doresc să pornească o revoluţie în Ţara Românească, să-l alunge pe domnitorul fanariot şi să câştige independenţa patriei.

Tratarea, în schimb, este comică. Începând cu comicul de limbaj, continuând cu comicul situaţiilor şi mergând până la numele comice ale personajelor, poetul a folosit o gamă largă de metode prin care a subminat falsa seriozitate a epopeii şi i-a amuzat şi fermecat pe cititori.

Comică este şi puzderia de anacronisme strecurate în text, de la un citat atribuit lui Mihai Eminescu în care se face referire la Mircea Eliade până la dirijabilul cu care călătoresc personajele şi de la mămăliga dacică până la Anexa ce evocă în subtext finalul aşa-zisei Epoci de Aur şi evenimentele din decembrie 1989. (Desigur, nu voi inventaria aici toate anacronismele amuzante, pe de o parte pentru că nu vreau să vă stric surpriza şi plăcerea când le veţi descoperi în text, iar pe de alta pentru că sunt destul de numeroase.)

Tot pe linia mijloacelor literare postmoderne, alături de anacronisme, se află o serie de referiri intertextuale şi culturale. Astfel, veţi găsi trimiteri la Borges şi Bahtin, la Byron şi Keats, la Dante şi la Petrarca, la Sadoveanu şi Caragiale, dar şi la pelicule cinematografice, începând cu "E la nave va" şi încheind cu... "Războiul stelelor".

Şi, ca şi când trimiterile intertextuale nu ar fi fost suficiente, pe alocuri veţi găsi parodii foarte îngrijite după poeme de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu, Anton Pann - semn că domnul Mircea Cărtărescu, pe atunci profesor de limba şi literatura română la o şcoală din Bucureşti, ştia nu doar să predea poezie, ci şi să se joace cu poezia într-un mod memorabil. (În ceea ce mă priveşte, cel mai mult am apreciat glossa construită pe idei metafizice.) 

De altfel, numeroase episoade din poem cuprind meditaţii filosofice referitoare la natura realităţii, la trecerea timpului, la relaţiile dintre etică şi estetică. Am fost plăcut surprins când autorul însuşi s-a pomenit transportat în lumea ficţională a epopeii sale, ori când personajele sale l-au însoţit în Bucureştiul tern al anilor 1980. Şi, ca o încununare a acestor jocuri de realităţi întreţesute, în cântul al doisprezecelea, la o petrecere de final, invitat alături de personaje în apartamentul autorului este şi cititorul.

Ca urmare, nu am să vă mai reţin. Petrecerea aceea ficţională continuă şi acum, iar la capătul Levantului vă aşteaptă o mulţime de personaje agreabile, un album de Paul Simon şi un poet ce vă ofer un pahar cu vin de Jidvei. Apoi, dacă vi se pare că epopeea aceasta exuberantă şi ireverenţioasă s-a încheiat mult prea curând, luaţi lectura de la capăt - pentru că Levantul este o carte de recitire...

sâmbătă, 8 august 2015

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 32-33" (2015)

La începutul lunii august, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, am achiziţionat un exemplar din numărul dublu, 32-33, al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs în două zile. Şi iată ce am aflat:

Textul care deschide sumarul acestui număr dublu este o nuvelă a subsemnatului, "În serviciul Maiestăţii Sale Imperiale". Face parte din proiectul steampunk "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate" şi îl are ca personaj principal pe agentul secret Bon d'Age. Sper să vă facă tot atâta plăcere să citiţi nuvela câtă mi-a făcut mie să o scriu.

Apoi, în traducerea doamnei Antuza Genescu, veţi găsi o povestire de David Levine, "În avarie". Este o operă spaţială captivantă, cu bătălii spectaculoase şi un final neaşteptat. Ca subiect, aminteşte întrucâtva de povestirea "Dezertorul" din CPSF 31, căci protagonista-naratoare este o inteligenţă artificială de la bordul unei astronave de luptă, iar tema e confruntarea dintre valorile morale şi măcelul lipsit de scrupule sau de limite.

"Pe câmpia spiritelor", de Lou Antonelli, combină tema SF a primului contact cu o civilizaţie extraterestră şi tema fantastică a vieţii de după moarte şi a ghidării spiritelor în călătoria de dincolo. Traducerea îi aparţine tot doamnei Antuza Genescu.

Aceeaşi traducătoare ne oferă şi versiunea română a ultimei povestiri din sumar, "Despărţiţi de infinitate" de Robert Charles Wilson. Am fost plăcut impresionat de acest text care îmbină bibliofilia, teoria universurilor posibile, astrofizica şi tema primului contact cu o civilizaţie extraterestră. Cu siguranţă că este o poveste care invită şi recompensează o a doua lectură.

Sumarul se încheie cu episodul al patrulea al serialului de bandă desenată "Zona de est" realizat de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Ce am remarcat cu plăcere la acest număr de colecţie este prezentarea grafică ieşită din comun. Artistul grafic Tudor Popa a creat o copertă elegantă, ce reflectă foarte bine spiritul nuvelei mele. Totodată, dumnealui a realizat o serie de ilustraţii ce amintesc gravurile din romanele lui Jules Verne, iar lectura este mult îmbogăţită de lucrările sale detaliate şi inspirate. Pentru celelalte texte din cuprins, a creat alte imagini, fiecare în altă tehnică. Mai ales cele care însoţesc povestirea lui Robert Charles Wilson ilustrează magistral combinaţia de melancolie, stranietate şi decadenţă ce răzbate din text. Cu toate că şi în numerele precedente ale revistei a publicat ilustraţii frumoase, de această dată bunul meu prieten pare să se fi întrecut pe sine însuşi.

Am remarcat şi traducerile de bună calitate ale doamnei Antuza Genescu, redactarea literară îngrijită făcută de Ecaterina Derzsi, precum şi raportul rezonabil calitate/preţ. Trebuie să precizez şi că, din toată seria nouă a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice, acest număr dublu are cele mai multe pagini (160). Ca urmare, îi felicit pe redactorul-şef Marian Truţă şi pe colegii săi din echipa redacţională pentru o treabă foarte bine făcută, iar pe dumneavoastră vă invit să comandaţi un exemplar la preţ promoţional aici. Lectură plăcută!

duminică, 2 august 2015

Terry Pratchett, "A Slip of the Keyboard" (2014)

La mijlocul lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un volum de Sir Terry Pratchett: A Slip of the Keyboard - Reflections on Life, Death and Hats (Editura Corgi, Londra, 2015). L-am parcurs destul de repede. Şi iată ce am aflat:

A Slip of the Keyboard reuneşte o selecţie de texte de nonficţiune. (De altfel, volumul le este dedicat tuturor acelora care l-au ajutat pe autor de-a lungul carierei.)

"Cuvântul înainte" îi aparţine lui Neil Gaiman, prieten al scriitorului şi coautor al romanului Good Omens. Cu farmec, vervă şi cu o doză de furie cauzată de maladia incurabilă ce îl măcina pe Sir Terry, Gaiman ne prezintă masca publică a îndrăgitului autor britanic, persoana privată dindărătul măştii, anecdote şi reflecţii.

Partea întâi a volumului se intitulează "A Scribbling Intruder" şi reuneşte eseuri, articole şi discursuri publice referitoare la viaţa de scriitor a lui Sir Terry Pratchett. Unele dintre acestea au de-a face cu literatura fantastică în general ("Why Gandalf Never Married", "Roots of Fantasy"). Altele se referă în mod specific la meşteşugul scrisului ("Notes from a Successful Fantasy Author: Keep It Real"). Câteva se referă în mod specific la turnee de promovare a cărţilor şi întâlniri cu cititorii ("Advice to Booksellers", "No Worries"). Şi, după cum probabil vă aşteptaţi, un articol anume îi este dedicat unui prieten şi coleg scriitor ("Neil Gaiman: Amazing Master Conjuror").

Partea a doua, "A Twit and a Dreamer", ni-l prezintă în schimb pe omul Terry Pratchett. Amintiri despre bunica Pratchett ("On Granny Pratchett"), eseuri despre lecturi, anticariate şi biblioteci publice ("A Star Pupil", "Tales of Wonder and of Porn"), anecdote din vremea când Sir Terry lucra ca jurnalist şi chiar o relatare foarte personală despre dimineţi în care, cu noaptea în cap, tânărul Pratchett pornea în căutare de ciuperci ("That Sounds Fungi, It Must Be the Dawn Chorus"). Tot în această secţiune a cărţii veţi găsi şi introduceri scrise pentru volumele altor autori, ca şi unele reflecţii amuzante despre Crăciun ("The Meaning of My Christmas", "Alien Christmas").

Partea a treia conţine o suită de articole mai recente şi se intitulează "Days of Rage". Aici îl veţi regăsi pe Sir Terry Pratchett în calitate de cetăţean responsabil. Unele articole au de-a face cu deteriorarea mediului înconjuurător şi cu specii pe cale de dispariţie ("The Orangutans Are Dying"). Altele tratează despre insuficienţa sprijinirii cercetărilor pentru combaterea maladiei lui Alzheimer ("I'm Slipping Away a Bit at a Time... And All I Can Do Is Watch It Happen"). Câteva discută starea sistemului de sănătate britanic ("The NHS Is Seriously Injured"). Şi, din păcate, destule discursuri şi eseuri tratează despre chestiunea legalizării sinuciderii asistate pentru bolnavii incurabili în fază terminală ("Point Me to Heaven When the Final Chapter Comes", "Assisted Dying: It's Time the Government Gave Us the Right to End Our Lives").

Fireşte, cum cărţile lui Sir Terry sunt presărate cu note de subsol amuzante, volumul de faţă se încheie cu: "And Finally..." - "Terry Pratchett's Wild Unattached Footnotes to Life". Într-un fel, A Slip of the Keyboard, în ansamblu, pare o vastă notă de subsol la opera literară a îndrăgitului autor britanic. În lumina lecturii recente a volumului Watching the English, am remarcat practic pe fiecare pagină atitudini tipic englezeşti, ilustrate magistral: felul în care Sir Terry nu se lua prea tare în serios, autoironia, umorul (mai ales în raportarea la chestiunile serioase), politeţea, modestia, păstrarea intimităţii, corectitudinea, simpatia pentru cei defavorizaţi - până şi un articol amuzant despre statul la coadă.

Şi, dacă din unele articole incluse în A Slip of the Keyboard am aflat cum în copilărie şi adolescenţă autorul a fost un cititor vorace care de la Stăpânul inelelor a trecut la Beowulf şi de acolo mai departe, la cărţi de istorie şi paleontologie, pe de altă parte trebuie să observ, după parcurgerea acestui volum retrospectiv, că Sir Terry a dăruit din plin culturii care l-a format. Dacă volumele sale de ficţiune ne încântă, A Slip of the Keyboard ne invită în culise şi ne face cunoştinţă cu creatorul. La încheierea acestei cărţi, ne simţim norocoşi că am fost contemporani cu Sir Terry Pratchett şi percepem mai acut pierderea pe care am suferit-o cînd îndrăgitul autor a dispărut dintre noi.

Cum o asemenea carieră nu se putea acoperi cu un singur volum retrospectiv, există şi o colecţie cu proza scurtă a lui Sir Terry, A Blink of the Screen. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

sâmbătă, 1 august 2015

Un nou număr de colecţie din CPSF Anticipaţia

Astăzi, Editura Nemira a anunţat apariţia unui număr dublu din Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, 32-33. Ilustraţia copertei îi aparţine artistului grafic Tudor Popa, care s-a întrecut pe sine însuşi, iar selecţia textelor a fost făcută de redactorul-şef Marian Truţă.

În cuprinsul acestui număr al revistei veţi întâlni povestiri de David Levine, Lou Antonelli, Robert Charles Wilson, precum şi un nou episod de bandă desenată realizat de Viorel Pîrligras. Totodată, veţi avea ocazia să citiţi o nuvelă a subsemnatului, "În serviciul Maiestăţii Sale Imperiale", din volumul în pregătire Cartea cu scoarţe de argint, ferecate.

Puteţi comanda CPSF 32-33 online aici, sau îl puteţi achiziţiona la librăriile Nemira (detalii aici). 

luni, 13 iulie 2015

Marian Truţă - "CPSF 31" (2015)

La finalul lunii iunie, cu prilejul unei promoţii, am achiziţionat de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, numărul 31 din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs ieri. Şi iată ce am aflat:

Primul text din cuprins este o povestire încadrabilă la noua operă spaţială, "Dezertorul" de Steve Rzasa. Autorul american combină elemente tipice pentru această subspecie literară - nanotehnologie, astronave, bătălii spaţiale pe muchie de cuţit, inteligenţe artificiale şi conştiinţe umane încărcate în sisteme informaţionale - însă întoarce pe dos unele clişee ale genului SF. Mai exact, protagonistul-narator, Taren X 45 Delta, este o inteligenţă artificială de la bordul unei astronave de război, însă îşi pune probleme morale şi dezvoltă compasiune pentru fiinţele (post)umane şi respect pentru legi. În schimb, antagonistul Alfa 7 Alfa, o conştiinţă postumană încărcată în sistemele navei-amiral a Integrării, caută cu tot dinadinsul să alunge orice urmă de milă sau de decenţă în căutarea victoriei cu orice preţ asupra Ascendenţei.

Lucian Dragoş Bogdan, în "Povestea fratelui Jacopo", ne oferă o elegantă istorioară cu tâlc despre aventurile unui copil născut într-o familie nobilă, vândut unor circari, crescut şi educat la o mânăstire, apoi rămas pe drumuri. Cam ca în Jack of Shadows de Roger Zelazny, protagonistul are şansa de a căpăta mare putere şi de a se răzbuna asupra celor care îl nedreptăţiseră - dar lumea nu devine neapărat un loc mai bun ca urmare a răzbunării. Atât prin subiect cât şi prin stilul foarte îngrijit, "Povestea fratelui Jacopo" rămâne în memoria cititorilor şi invită la o a doua lectură.

În "Deliciile paradoxului", Mircea Opriţă discută în detaliu despre viaţa şi opera lui Moise Cahn, mai cunoscut cititorilor români sub pseudonimul literar Ovid S. Crohmălniceanu. Ca şi în alte ocazii, domnul Opriţă ne farmecă prin erudiţia şi eleganţa articolului şi prin claritatea cu care expune informaţiile.

Apoi, am avut şansa de a reciti o povestire de Ovid S. Crohmălniceanu, "De ce e cerul albastru", pe care o parcursesem prima oară în 1986, în volumul Alte istorii insolite. Acum, faţă de acea primă lectură, am avut ocazia să apreciez complexitatea borgesiană a ţesăturii de trimiteri la istoria ştiinţei şi culturii.

Spre final, am descoperit o raritate: o povestire cyberpunk. E posibil să mă înşel, însă cred că "Jocul de-a supravieţuirea" de Anthony Allan Chester este al doilea text cyberpunk apărut în noua serie CPSF - primul fiind "Grădinile scufundate" de Bruce Sterling, în CPSF 15. Textul conţine suficiente clişee (infractori cu implanturi electronice, poliţişti acriţi în meserie, zone urbane deteriorate, buticuri cu realităţi virtuale de închiriat), însă e scris coerent şi are o intrigă ce duce undeva, spre deosebire de atâtea texte autohtone care, în anii 1990, se doreau a fi încadrate în acest curent literar.

Sumarul se încheie cu episodul al treilea al serialului de bandă desenată "Zona de Est" realizat de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Am apreciat calitatea traducerilor Antuzei Genescu şi redactarea literară destul de bună a Ecaterinei Derzsi. Dar un punct major de atracţie al acestui număr din CPSF îl reprezintă ilustraţia copertei, realizată de Tudor Popa - dinamică, elegantă şi atractivă pentru un public tânăr, care a crescut cu jocuri video de înaltă rezoluţie. Tot acestui artist grafic de excepţie i se datorează şi ilustraţiile din interiorul revistei - dintre care multe însoţesc povestirea "Dezertorul".

Ca urmare a celor de mai sus, recomand numărul 31 din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice ca pe o piesă de colecţie, care merită cu prisosinţă să fie citită de pasionaţii de literatură SF şi fantastică. (De altfel, puteţi comanda aici un exemplar la preţ promoţional.) Îi felicit pe redactorul-şef Marian Truţă şi pe colegii săi din colectivul de redacţie pentru o treabă foarte bine făcută şi... sunt la fel de curios ca şi dumneavoastră ce surprize ne rezervă pentru numărul următor al revistei.

duminică, 12 iulie 2015

Neal Stephenson - "Some Remarks" (2012)

Pe Neal Stephenson îl apreciez nu doar ca romancier, ci şi ca eseist. De aceea, când mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus am avut ocazia să achiziţionez un exemplar din volumul său Some Remarks (Atlantic Books, Londra, 2013), nu am ezitat.

Am parcurs cu plăcere acest volum în iulie 2015. Şi iată ce am aflat:

"Introducerea" pune, într-un mod concis şi clar, conţinutul volumului în perspectivă.

Apoi, veţi găsi, în ordine non-cronologică, articole de popularizarea ştiinţei, interviuri, transcrieri ale unor discursuri publice, povestiri, prefeţe ale unor cărţi, reportaje. Astfel, veţi afla despre efectele dăunătoare ale şederii la birou ("Arsebestos"), despre rivalitatea dintre Leibniz şi Newton ("Metaphysics in the Royal Society 1715-2010") şi despre contextul politic şi militar internaţional care a dus la cursa spaţială din perioada Războiului Rece ("Locked In").

Interviurile sunt edificatoare şi amuzante, precum "Slashdot Interview", din 2004, sau "The Salon Interview", din acelaşi an. Am remarcat totodată tactul cu care, când întrebările au trecut de la zona literaturii la cea a consilierii unei companii private ce se ocupă de zborul spaţial, Neal Stephenson a evitat să dea răspunsuri exacte.

Destul de amuzante şi autoironice sunt şi discursuri publice ca "Gresham College Lecture", unde scriitorul discută despre diferenţele dintre literatura cu pretenţie de artă şi literatura de consum, sau ca "Why I Am a Bad Correspondent", în care se pun franc în balanţă avantajele şi dezavantajele întreţinerii corespondenţei particulare cu diverşi cititori cu beneficiile şi neajunsurile concentrării exclusive asupra carierei de scriitor.

În aceeaşi zonă a opiniilor exprimate franc se înscriu câteva cronici de film ("It's All Geek to Me", despre 300, sau "Turn On, Tune In, Veg Out", despre Revenge of the Sith), prezentările propriilor cărţi ("Time Magazine Article about Anathem") sau prefeţele scrise pentru cărţile altor autori ("Everything and More Foreword" şi "Innovation Starvation"). Adesea, opiniile exprimate sunt nu doar bine argumentate, ci şi relevante pentru societatea occidentală - ca, de exemplu, noţiunea că idei ştiinţifico-fantastice precum roboţii lui Isaac Asimov, astronavele lui Robert A. Heinlein sau ciberspaţiul lui William Gibson au exprimat sintetic, hieroglific, proiecte pe care ulterior inginerii le-au pus în practică. (Şi tot de la autorii de literatură SF se aşteaptă următoarele viziuni care să se transforme în proiecte majore.)

Punctul de interes al volumului l-au constituit însă reportaje scrise de Neal Stephenson pentru revista Wired, ca "In the Kingdom of Mao Bell" (fragmente) şi "Mother Earth, Mother Board" (reprodus integral). Dacă în In the Beginning... Was the Command Line Neal Stephenson a tratat despre diferitele sisteme de operare şi efectele lor asupra utlizatorilor individuali, respectiv asupra societăţii în ansamblul ei, în cele două reportaje din acest volum se concentrează asupra telecomunicaţiilor globale şi asupra unor aspecte precum construirea cablurilor de fibră optică, instalarea cablurilor submarine, tranziţia cablurilor la ţărm sau jocurile de cooperare/concurenţă între diversele corporaţii telecom pe plan internaţional.

Fireşte, veţi găsi şi două povestiri SF ale autorului american ("Spew" şi "The Great Simoleon Caper", dintre care cea dintâi a apărut şi în traducere română sub titlul "Măţăraie"), precum şi prima (şi singura) frază dintr-un roman poliţist plasat în Comitatul de pe Pământul de Mijloc al lui J. R. R. Tolkien, "Under-Constable Proudfoot".

Pe ansamblu, Some Remarks a meritat cu prisosinţă timpul petrecut cu lectura, iar unele articole din cuprinsul său m-au făcut curios în privinţa altor lucrări ale lui Neal Stephenson, ca Anathem sau Ciclul Baroc. Nu în ultimul rând, eseul "Innovation Starvation" a reprezentat punctul de plecare pentru o antologie foarte ambiţioasă, Hieroglyph, în cuprinsul căreia apar multe nume de valoare din SF-ul anglo-saxon. Prin urmare, la momentul potrivit veţi găsi la Ţesătorul noi cronici dedicate volumelor semnate de Neal Stephenson.

(Iar dacă doriţi şi dumneavoastră un exemplar din Some Remarks, puteţi comanda online un exemplar aici.)

sâmbătă, 11 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 30" (2015)

Spre finalul lunii mai, prin amabilitatea bunului meu prieten Tudor Popa, am primit un exemplar din numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs abia în iulie acest an.

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din cuprins, "Îngerul" de Pat Cadigan, este încadrabilă la categoria "fantastic urban". Mai exact, protagonistul-narator este o persoană fără adăpost care colindă pe străzile unei metropole în compania unei entităţi stranii. Aceasta din urmă este invizibilă pentru cei mai mulţi oameni, însă uneori, folosindu-şi capacităţile ieşite din comun, poate îndeplini acţiuni de-a dreptul miraculoase. Treptat, pe măsură ce situaţia celor două personaje principale se agravează, cititorii ajung să înţeleagă originea acestei entităţi şi motivele pentru care, asemenea altor asemenea personaje stranii, a fost exilată pe Pământ.

Urmează o scurtă prezentare făcută de Liviu Radu volumului de critică literară "Alte cronici" al domnului Mircea Opriţă.

De altfel, tocmai Mircea Opriţă este cel care semnează povestirea "O floare pentru căpitan", o viziune a viitorului îndepărtat în care trimiterea astronavelor către alte stele şi primirea lor la revenirea din misiune au devenit nişte operaţiuni de rutină. Şi dacă un astronaut ar reveni din misiune reconstruit de o rasă extraterestră... într-un mod nepământean?

"Mina gravitaţională" de Stephen Baxter ne poartă într-un viitor încă şi mai îndepărtat, în care stelele au încetat să mai emită lumină, iar descendenţii îndepărtaţi ai omenirii extrag energie din reţele de găuri negre. Povestirea face parte din volumul Phase Space şi, alături de romanele Time, Space şi Origin, se încadrează în seria "Manifold". Traducerea "Minei gravitaţionale", ca şi a povestirii de Pat Cadigan, i se datorează Antuzei Genescu.

Spre final, veţi găsi şi o povestire horror de Liviu Surugiu, "Ultimul vis al lui Mart Senson". Textul combină imagini suprarealiste, o tramă poliţistă şi o ipoteză tulburătoare referitoare la relaţiile dintre vise şi metabolism. Aş fi preferat ca stilul să nu fie atât de telegrafic, cu numeroase alineate de două rânduri, un rând sau o jumătate de rând (cam ca Fight Club), însă asta e o chestiune de gusturi.

Pe ultimele pagini ale revistei, veţi găsi episodul al doilea al benzii desenate "Zona de Est", realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Pe ansamblu, numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice mi s-a părut cam la fel de bun ca şi cele două sau trei dinaintea lui. Am remarcat însă o schimbare interesantă în privinţa prezentării grafice. Mai exact, artistul grafic Tudor Popa a contribuit nu numai cu ilustraţia copertei, ci şi cu ilustraţii interioare pentru trei dintre povestiri. Stilurile sunt diferite - oarecum biomecanic într-un caz, ceva mai abstract în al doilea, suprarealist în al treilea - însă efectul de ansamblu este memorabil.

Ca urmare, îi adresez felcitări nu doar redactorului-şef Marian Truţă pentru o treabă bine făcută, ci şi lui Tudor Popa, pentru o contribuţie considerabil mai mare la prezentarea grafică. (Şi, cum lucrurile bune nu se tac, vă anunţ că puteţi cumpăra la preţ promoţional acest număr special de revistă aici.) În rest, am început deja lectura numărului 31 din CPSF. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

joi, 9 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 29" (2015)

În aprilie anul acesta, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, am cumpărat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). De parcurs, l-am parcurs abia în luna iulie. (Mai bine mai târziu...)

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din sumar îi aparţine autorului american Kim Stanley Robinson şi se intitulează "Înainte de trezire". Premisa este că, într-un viitor apropiat, omenirea trece de la o delimitare precisă între veghe, somn şi vis la o stare intermediară în care visele se amestecă cu percepţia realităţii. Protagonistul, Abernathy, şi colegii săi caută să descopere atât cauzele acestei situaţii fără precedent cât şi metodele prin care societatea omenească ar putea fi ţinută în funcţiune. Remarcabil, în cazul acestui text, este că discursul naratorial redă trăirile subiective ale protagonistului, cu imagini suprarealiste ce amintesc de experimentele stilistice ale Noului Val, în vreme ce cauzele fenomenelor descrise, respectiv metodele pentru contracararea efectelor, sunt tratate în manieră hard SF.

Tot în domeniul hard SF este încadrabilă şi povestirea autorului Alexandru Lamba, "Reculul praştiei". Protagonistul-narator, comandant al unei astronave, este trezit prea devreme din starea criogenică numai pentru a afla că situaţia de ansamblu din Sistemul Solar s-a schimbat radical, iar misiunea sa a fost compromisă. Nu întâmplător, într-un text despre efectul de praştie asupra navelor spaţiale care trec prin câmpul gravitaţional al giganţilor gazoşi apar şi referiri intertextuale la Sir Arthur C. Clarke şi la seria "Rama".

Oliviu Crâznic contribuie la sumarul acestui număr cu un articol dedicat romanelor lui Liviu Radu din seria "Glia". Pe de o parte, am remarcat şi de această dată claritatea şi concizia stilului utilizat, precum şi maniera organizată şi echilibrată în care e structurat textul. Pe de alta, apreciez efortul domnului Crâznic de a face cunoscut unui public cititor mai larg una dintre capodoperele purtătorului de drapel al nouăzeciştilor, Opţiunea, şi subscriu la opinia dumnealui că ar fi necesară o a doua ediţie a acestui roman. (Totodată, m-am bucurat să văd că, în articol, autorul a amintit şi lucrarea mea O introducere în opera lui Liviu Radu.)

Apoi, în CPSF 29 veţi regăsi o schiţă a lui Liviu Radu, "Ziua dimensiunii zero", care îi poartă pe cititori de la teoria Big Crunch la Sfârşitul Vremurilor şi... la Judecata de Apoi. Schiţa este reluată din cuprinsul volumului Singur pe Ormuza şi merită cu siguranţă o a doua lectură.

Schiţa "Mâinile reci şi mirosul de sare" de Jy Yang, în schimb, este o mostră de fantastic sumbru, care o să vă dea fiori. Protagonista, Anja, este vizitată periodic de cineva care ar putea să fie soţul ei, revenit acasă după ce se înecase pe mare, sau ar putea fi o fantasmă din copilărie, ori o creatură mitologică.

"Alegorii şi avertismente" vă prezintă, în maniera elegantă a lui Mircea Opriţă, informaţii despre viaţa şi opera autorului hunedorean Miron Scorobete. Am aflat, astfel, că autorul de proză ştiinţifico-fantastică este totodată poet, publicist, dramatrug şi autor de cărţi pentru copii.

Dealtfel, spre finalul revistei puteţi găsi o povestire de Miron Scorobete, "Masca", în care protagonista-naratoare, Dia, relatează despre un revelion cu peripeţii.

Sumarul se încheie cu primul episod din banda desenată "Zona de Est", creată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Dintre plusurile acestui număr din CPSF (pe care îl puteţi comanda aici la preţ promoţional), pe lângă prozele reuşite şi articolele de referinţă despre care am relatat mai sus, aş aminti ilustraţia copertei, creată de artistul grafic Tudor Popa, redactarea îngrijită şi buna calitate a traducerilor.

Singurul minus demn de menţionat este că, din păcate, şi din acest număr al revistei lipseşte numele traducătoarei (sau al traducătorului). În rest, domnul redactor-şef Marian Truţă şi colaboratorii săi din colectivul de redacţie merită felicitări pentru o treabă bine făcută.

În ceea ce mă priveşte, voi parcurge cât de curând CPSF 30. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

marți, 7 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 28" (2015)

Spre sfârşitul lunii martie a acestui an, la Final Frontier IV, într-o companie agreabilă, am achiziţionat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Am parcurs-o, iar recent am recitit-o.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Prima povestire din sumar este încadrabilă la categoria "SF de avertisment". Mai exact, "Ale durerii păsări" de Garry Kilworth prezintă trauma fizică şi emoţională suferită de un personaj feminin, Anita, care are o relaţie extramaritală cu un bărbat însurat, Philip, şi care îl convinge pe acesta să îi plătească un set de intervenţii chirurgicale estetice la o clinică din Brazilia. Din punct de vedere literar, e o povestire scrisă decent, cu personaje plauzibile, intrigă structurată rezonabil şi tehnică literară ce aminteşte de povestirile lui James Joyce cuprinse în volumul Oameni din Dublin. Ca text educativ, însă, "Ale durerii păsări" este un text recomandat.

Teodora Matei, în "E-51741", vizitează dintr-o perspectivă neobişnuită tema invaziei extraterestre. Mai exact, în viitorul pe care şi-l  imaginează autoarea, o rasă extraterestră a invadat Pământul şi i-a înrobit pe pământeni, iar protagonista este luată şi dusă de unul dintre invadatori pe planeta lui de baştină. Dar, în ciuda relaţiei de tip "Frumoasa şi bestia", această uniune silnică nu duce la un final fericit...

Ken Liu, în "Cum creează cărţi speciile selecte", construieşte un metatext interesant, cu o doză de umor şi multă imaginaţie. Din punctul meu de vedere, este cea mai reuşită schiţă din acest număr al revistei.

După o reclamă de două pagini la banda desenată "Zona de Est" realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras, veţi găsi un amplu articol scris de Mircea Opriţă şi intitulat "Eleganţă şi bun gust". Din articol veţi afla o mulţime de informaţii relevante despre viaţa şi opera lui Florin Manolescu, primul care a dedicat o teză de doctorat literaturii ştiinţifico-fantastice în ţara noastră. Ca de obicei, am apreciat atât munca de cercetare a domnului Opriţă cât şi maniera accesibilă în care a prezentat informaţiile şi a analizat lucrările aflate în discuţie.

Veţi putea parcurge apoi o schiţă de Florin Manolescu, "Magicianul", avându-i ca personaje principale pe savantul Albert Jochemko şi pe Motaş, motanul său telepat. Dacă prima parte a schiţei înclină către SF, cu cercetări astronomice şi tentative de a descoperi o nouă cometă, partea a doua duce înspre realismul magic - căci Albert poate face ca un meci de fotbal pierdut "în direct" să devină remiză "în reluare".

CPSF 28 se încheie cu un alt articol de critică literară, "Science fiction 'adevărat' ", semnat de Cornel Robu. Dacă materialul domnului Opriţă prezintă în ansamblu opera de ficţiune şi non-ficţiune a lui Florin Manolescu, acest al doilea articol se concentrează cu precădere asupra unui volum anume, Misterul camerei închise.

Pe ansamblu, aş spune că numărul acesta din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia a fost destul de închegat şi echilibrat, cu o redactare literară îngrijită.  (De altfel, puteţi comanda un exemplar aici, la un preţ promoţional.) Demnă de menţionat este şi ilustraţia copertei, realizată de artistul grafic Tudor Popa, o viziune biomecanică asupra chirurgiei estetice.

Singurul aspect mai degrabă ciudat a fost acela că atât de la textul lui Garry Kilworth cât şi de la cel al lui Ken Liu a fost omis numele traducătoarei (sau traducătorului). Ceva similar s-a întâmplat şi la traducerea din CPSF 27. O dată o fi fost accident. A doua oară să fie coincidenţă?

Probabil că mă voi lămuri asupra acestui aspect când am să parcurg CPSF 29. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

joi, 2 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 27" (2015)

În martie anul acesta, am cumpărat şi citit un exemplar din numărul 27 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Recent, l-am recitit. Să vă ofer şi dumneavoastră câteva detalii:

Piesa de rezistenţă a acestui număr este o povestire a autorului american Paolo Bacigalupi, "Pariorul". Protagonistul-narator, Ong, este un laoţian refugiat în SUA după ce tatăl său organizase proteste împotriva unui regim autocratic instaurat în Laos şi fusese arestat. Ca urmare a educaţiei primite, Ong lucrează ca jurnalist şi caută să aducă în atenţia publicului subiecte precum încălzirea globală, dispariţia unor specii rare de insecte sau de plante, ori cazuri de corupţie printre înalţii funcţionari guvernamentali.

Din păcate pentru Ong, evaluarea muncii sale în trustul mediatic unde lucrează se bazează pe numărul de persoane care îi accesează articolele, iar interesul publicului înclină mai degrabă spre subiecte triviale, precum aventura vedetei hip-hop Double DP, soldată cu urmăriri, treceri frauduloase de frontieră şi luare de ostatici. Un coleg versat şi inimos, Marty Mackley, caută să-l ajute pe Ong să îşi salveze postul, drept pentru care îl pune în legătură cu o laoţiană celebră, Kulaap. Restul poveştii îi îndeamnă pe cititori să mediteze la relaţia dintre celebritate, mediatizare, iluzie, responsabilitate socială şi valori - şi probabil veţi afla propriile răspunsuri la întrebările din subtext când veţi parcurge această povestire.

Apoi, în cuprinsul numărului 27 din seria nouă CPSF, veţi găsi un articol de Mircea Opriţă intitulat "Un erudit sentimental" şi dedicat vieţii şi operei lui Constantin Cubleşan. Ca şi alte articole ale domnului Opriţă, acesta ne ajută să facem cunoştinţă cu unul dintre maeştrii anticipaţiei româneşti şi să vedem alte laturi ale activităţii de o viaţă în slujba cercetării filologice şi beletristicii.

Urmează povestirea "Ritmul ascuns al inimii" de Constantin Cubleşan, un text echilibrat despre un prim contact ratat cu nişte reprezentanţi ai unei civilizaţii extraterestre. Personajele principale, astronauţii Guaran şi Ciana, au un lung dialog despre cele întâmplate pe o planetă pustie. Căci lui Guaran i s-a încredinţat misiunea de a-l ţine treaz pe colegul său pe parcursul unei proceduri medicale de importanţă vitală...

Spre final, veţi găsi schiţa "Coşarul" de Emanuel Grigoraş, o variaţiune pe tema povestirilor despre roboţi pe care le-a făcut celebre Isaac Asimov în secolul trecut. Autorul român aduce o perspectivă nouă asupra consecinţelor apariţiei inteligenţelor artificiale şi a fabricării unui mare număr de roboţi umanoizi. Totodată, intriga cuprinde o tramă poliţistă cu o soluţie ingenioasă.

În încheierea sumarului, veţi găsi ultimul episod al serialului de bandă desenată "Zona de Vest", creat de artistul craiovean Viorel Pîrligras... şi promisiunea unei continuări intitulate "Zona de Est".

Am remarcat şi ilustraţia elegantă a copertei creată de artistul grafic Tudor Popa - o viziune sintetică asupra modului în care peisajul mediatic ne îndeamnă să idolatrizăm vedetele pop şi dispozitivele mobile de telecomunicaţii.

Pe ansamblu, numărul 27 din CPSF merită atenţia cititorilor - în primul rând pentru povestirea "Pariorul", care surprinde foarte exact spiritul vremurilor noastre. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar la un preţ avantajos aici.) Iar despre numărul 28 al acestei publicaţii lunare vă voi relata cât de curând, într-un nou articol de la Ţesătorul.

miercuri, 1 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 24" (2014)

În noiembrie anul trecut, la Târgul de Carte Gaudeamus, am cumpărat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, numărul 24 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014). L-am parcurs atunci şi, pentru că aveam nişte restanţe în materie de CPSF, l-am recitit aseară. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea de deschidere se numeşte "Luna nestatornică" şi îi aparţine lui Larry Niven. E un text apocaliptic, în care protagonistul-narator, un jurnalist din Los Angeles, specializat în popularizarea ştiinţei, constată că Luna este neobişnuit de strălucitoare. Ca şi alte personaje, Stan presupune că Soarele a devenit novă, drept pentru care o invită pe iubita sa, Leslie, să petreacă împreună ultimele ore dinaintea catastrofei - prin localuri, prin baruri şi pe străzi, inclusiv în faţa magazinelor de bijuterii sau la cumpărat de delicatese. Şi, cu toate că fenomenele meteorologice se agravează rapid, cei doi înţeleg la un moment dat că situaţia nu este chiar aşa catastrofală cum presupuseseră iniţial.

Pe de o parte, povestirea este tradusă îngrijit de Antuza Genescu. Pe de altă parte, textul pare destul de demodat, căci face referiri la aselenizări, la emisiunile lui Johnny Carson şi la preţuri dinainte de valurile succesive de inflaţie. Cumva, lumea aceasta extrapolată din realitatea primilor ani '70 reuşeşte să pară mult mai învechită decât costumele şi accesoriile pseudo-victoriene care au ajuns la modă în ultima vreme.

Tot din prima parte a anilor '70 provine şi a doua povestire din acest număr, "Flash Point" de Gardner Dozois. În acest caz, e un text de ficţiune speculativă cu tentă socială, plasat într-un orăşel din Noua Anglie. Personajele principale, precum bătrânul Ben Jacobs sau doctorul Jed Everett, se confruntă cu un val inexplicabil de violenţă care îi afectează atât pe nomazii ce trec prin orăşelul lor cât şi pe localnici. Cumva, deşi bine echilibrat (şi frumos tradus de Antuza Genescu), "Flash Point" nu impresionează prin idei, prin suspans sau printr-o turnură cu adevărat spectaculoasă a evenimentelor.

Mircea Opriţă, în schimb, contribuie la sumarul acestui număr din CPSF cu  un amplu articol dedicat vieţii şi operei regretatului Horia Aramă. Am apreciat atât documentarea minuţioasă pe care se bazează articolul "Poezia salvează utopia" cât şi dozajul atent de informaţii, de citate şi de interpretare critică. Pentru filologii care ar dori să studieze opera lui Horia Aramă, articolul acesta al domnului Opriţă ar constitui un material de referinţă şi un bun punct de pornire în cercetare.

În continuare, veţi găsi o schiţă de Horia Aramă, "Linişte în eter", care, deşi redusă ca dimensiuni, mi s-a părut foarte reuşită din punct de vedere tematic şi stilistic. Subiectul este extrapolarea unei idei (ce-ar fi dacă am renunţa progresiv la emisiunile radio şi TV?), iar în subtext există şi o doză de satiră socială.

Sumarul se încheie cu episodul al patrulea din banda desenată "Zona de Vest", creată de artistul craiovean Viorel Pîrligras. Mi-a atras atenţia şi ilustraţia copertei, realizată de artistul grafic Tudor Popa - în ton cu povestirea apocaliptică a lui Larry Niven.

Pe ansamblu, CPSF 24 se ridică la un nivel calitativ bun, iar unele dintre materialele publicate merită cu siguranţă citite şi a doua oară. (De altfel, puteţi comanda un exemplar la un preţ avantajos aici.) O impresie încă şi mai bună mi-a făcut numărul 27, dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

miercuri, 24 iunie 2015

Neal Stephenson, "Reamde" (2011)

Spre finalul lunii septembrie 2012, prin amabilitatea doamnei lector universitar doctor Ecaterina Pătraşcu, am primit un exemplar din (pe atunci) cel mai recent roman al autorului american Neal Stephenson, Reamde (Atlantic Books, Londra, 2012). Am izbutit să îl parcurg abia în 2014 - poate şi pentru că, la 1044 de pagini, mă cam intimida. Însă, odată ce l-am început, l-am parcurs uşor şi cu plăcere. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Intriga romanului este foarte captivantă. Mai exact, Zula, nepoata unui magnat din industria jocurilor video, Richard "Dodge" Forthrast, asistă fără voie la un asasinat, apoi este răpită şi transportată ilegal în China. Jocul T'Rain oferit de compania lui Richard, un MMORPG cu zeci de milioane de abonaţi, este afectat de un virus numit Reamde, iar criminalii ruşi care au răpit-o pe Zula caută să afle sursa virusului. Din păcate, o organizaţie teroristă islamică condusă de un anume Abdallah Jones intervine, îi ucide pe răpitori şi o iau ostatică pe Zula, apoi zboară în Columbia Britanică. Pe urmele lor se află un veteran Spetsnaz, Sokolov, şi o agentă MI6, Olivia. Finalul este grandios şi implică treceri ilegale ale graniţei americano-canadiene, urmăriri înverşunate, schimburi de focuri şi situaţii pe muchie de cuţit.

Dealtfel, succesiunea rapidă a episoadelor tensionate, alternarea planurilor acţiunii şi schimbarea frecventă a decorului fac deliciul acestui roman. În pofida dimensiunilor ample (suspectez că Reamde are cam tot atâtea cuvinte cât Ulise şi Finnegans Wake laolaltă), acest techno-thriller se citeşte lejer şi cu plăcere.

Parte din plăcerea lecturii provine însă şi din creionarea personajelor. Fie că vorbim despre protagonişti (precum Richard şi Zula Forthrast), despre personaje principale (ca hackerul maghiar Csongor sau ca şoferiţa chineză Yuxia), ori despre personaje episodice, Neal Stephenson le dezvoltă credibil. Fiecare dintre zecile de personaje ale romanului are un trecut, o reţea de relaţii personale, manierisme de vorbire, tipare comportamentale, planuri, scopuri şi motivaţii. Şi tocmai caracterizarea personajelor îi face pe cititori să urmărească firul acţiunii, dorind să afle cum vor trece protagoniştii de la un punct de criză la altul şi dacă vor rezolva cu bine o situaţie periculoasă şi cu implicaţii pe plan internaţional.

Fireşte, scris de un autor mediocru, un roman cu asemenea subiect ar fi fost bun de citit în vacanţă şi de uitat pe plajă. Dar pentru că Reamde este scris de Neal Stephenson, merită (re)citit şi pentru elementele de fundal. Fie că e vorba de relaţiile dintr-o familie americană extinsă, despre dedesubturile creării unui joc video pentru milioane de participanţi de pe tot globul, despre ideologia grupurilor libertariene din zonele rurale izolate sau despre tehnica tirului cu arme de foc (ca să mă limitez la doar câteva exemple), autorul strecoară în text o mulţime de informaţii interesante, într-un mod care îi instruieşte pe cititori şi care nu e niciodată plictisitor. Unele asemenea elemente de fundal sunt cunoscute şi îndrăgite (ca istoria tărâmului de basm T'Rain scrisă de un profesor de filologie de la... Cambridge), altele sunt mai degrabă neobişnuite (ca banda rulantă pentru marş folosită de un scriitor pentru a-şi menţine condiţia fizică în timp ce scrie), însă toate arată că Neal Stephenson s-a documentat minuţios în privinţa unui număr impresionant de domenii.

Prin urmare, am convingerea că, aşa cum am recitit Snow Crash şi The Diamond Age, mai devreme sau mai târziu voi relua şi Reamde pentru simpla plăcere a lecturii. Fireşte, până atunci ar trebui să parcurg alte câteva romane de Neal Stephenson. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri...

duminică, 21 iunie 2015

China Miéville - "Railsea" (2012)

În octombrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din cel mai recent roman al lui China Miéville, Railsea (Editura Pan, Londra, 2013). La finalul lunii mai, am parcurs acest roman pentru tineret. Şi iată ce am aflat:

Aparent, Railsea este un roman fantastic, plasat într-o lume în care oraşele oamenilor se situează pe zone stâncoase, straturile superioare ale atmosferei sunt otrăvite şi bântuite de cetacee zburătoare, iar câmpiile sunt acoperite de căi ferate întreţesute, a căror construcţie şi întreţinere este asigurată de nişte creaturi greu de observat pe care oamenii le numesc "îngeri". Pe acestă veritabilă mare de căi ferate călătoresc trenuri. Unele dintre acestea transportă marfă, altele călători, câteva practivă pirateria, altele - explorarea geografică, iar unele vânează creaturi uriaşe precum cârtiţa gigantică.

Protagonistul romanului, tânărul Sham Yes ap Shoorap, călătoreşte la bordul unui asemenea tren-cârtiţieră, Medes, ca ucenic al medicului, la ordinele doamnei căpitan Abacat Naphi. Dar aventurile în căutarea unei cârtiţe uriaşe de culoarea şofranului, pe care doamna căpitan o caută cu îndărătnicie ca să se răzbune pentru pierderea unui braţ, sunt tulburate de o descoperire ciudată. Sham găseşte în preajma unui tren vechi, abandonat, un card de memorie cu imagini dintr-o expediţie geografică, iar una dintre imagni înfăţişează ceva nemaivăzut şi nemaiauzit: o cale ferată singură, dreaptă, care se pierde la orizont într-un peisaj complet lipsit de alte căi ferate.

Protagonistul porneşte pe urmele celor pieriţi în expediţie, le găseşte domiciliul şi familia într-un oraş îndepărtat, iar împreună cu gemenii Caldera şi Caldero placă în căutarea acelei căi ferate singuratice. După cum probabil vă aşteptaţi, intriga se complică. Sham este răpit de piraţi, naufragiază, este salvat in extremis, face cunoştinţă cu triburi primitive care navighează cu veliere pe marea de şine, iar în cele din urmă nu doar găseşte acea cale ferată nemaivăzută, ci şi călătoreşte de-a lungul ei dincolo de marginile lumii cunoscute şi către o revelaţie care îi taie răsuflarea.


Fireşte, ca un produs respectabil al postmodernismului târziu, Railsea se poate citi pe mai multe niveluri de lectură. La un prim nivel, este un roman de aventuri pentru tineret. Imaginile suprarealiste, personajele bizare, creaturile spectaculoase, urmăririle, confruntările şi suspansul sunt gândite pentru un public care a crescut cu o dietă de jocuri video copleşitor de detaliate şi cu filme 3D pline de efecte speciale şi de cascadorii. (De pildă, cei care au fost încântaţi de Mad Max Fury Road şi ar dori alte poveşti la fel de grandioase vor avea numeroase motive să aprecieze Railsea.)


La un al doilea nivel, Railsea este o ţesătură densă de trimiteri intertextuale. Cea mai evidentă asemenea trimitere este către romanul Moby Dick de Herman Melville (pe care, dacă vă amintiţi, l-a tratat în cheie science fantasy şi Bruce Sterling în Involution Ocean.) Ca şi clasicul roman american, Railsea alternează capitole de intrigă cu capitole-eseu, tratează despre un echipaj multicultural şi multietnic, urmăreşte obsesia unui căpitan pentru o creatură stihială şi relatează trecerea unui personaj tânăr de la inocenţă la experienţă.

Alte trimiteri intertextuale vizează Comoara din insulă şi Răpit de piraţi de Robert Louis Stevenson, seria "Earthsea" de Ursula K. Le Guin, Picnic la marginea drumului de Arkadi şi Boris Ştrugaţki şi, într-o întorsătură concisă, dar de mare efect, Robinson Crusoe de Daniel Defoe.

La un al treilea nivel, Railsea nu doar dialoghează cu Moby Dick, ci îl deconstruieşte. Astfel, dacă romanul clasic american lăsa în urmă Statele Unite continentale şi îşi trimitea personajele pe mări şi oceane exotice, versiunea lui China Miéville întoarce schema pe dos şi plimbă trenul-cârtiţieră printr-o versiune postapocaliptică a Americii de Nord. Ceea ce la început pare un peisaj fantastic se dovedeşte treptat a fi o versiune din viitorul îndepărtat a unui loc cât se poate de terestru, în care sculpturile de pe Muntele Rushmore au ajuns să fie divinizate sub numele de Feţele-de-Piatră, iar obiecte cotidiene ca aparatele de fotografiat numerice sau cardurile de memorie au devenit artefacte străvechi, rare şi preţioase.

Tot pe calea deconstrucţiei, braţul protetic al doamnei căpitan se dovedeşte a fi fals - o mănuşă extravagantă pentru un braţ cât se poate de real şi de sănătos, cam ca în Ce mică-i lumea! de David Lodge - iar capitolele-eseu sunt un prilej pentru narator ca să discute cu cititorii despre chestiuni metaficţionale precum arta scrierii romanului, opţiunile personajelor, orizontul de aşteptare al cititorului, în buna tradiţie stabilită de Henry Fielding în Tom Jones, parodiată de Laurence Sterne în Tristram Shandy şi detestată de milioane de cititori.

Nu în ultimul rând, Railsea aduce printre rânduri unele viziuni sociale şi economice ale autorului. Astfel, protagonistul Sham Yes ap Soorap a fost abandonat de părinţi, dar crescut de un cuplu de "unchi", gemenii Caldera şi Caldero provin dintr-o familie cu o soţie şi doi soţi, societatea ficţională din roman pare discret matriarhală, mai degrabă decât discret patriarhală, precum cea occidentală, iar finalul cărţii aduce în scenă un grup de descendenţi ai unor oligarhi care au perpetuat în vrafuri de documente, departe de toţi şi de toate, ficţiunea că restul lumii le-ar datora sume fabuloase de bani, dobânzi acumulate şi penalităţi nemăsurate - o convingere pe care vocea naratorială o tratează ca pe o absurditate.

Pe ansamblu, aş zice că, după reacţia ambivalentă pe care am avut-o când am parcurs Consiliul de fier şi după dezamăgirea suferită cu Regele şobolan, Railsea mi-a redeşteptat interesul pentru cărţile lui China Miéville. (Dealtfel, puteţi şi dumneavoastră să comandaţi online un exemplar aici.) Şi, cum am adunat la raft toate cărţile acestui autor britanic inovator, probabil că am să mai citesc una sau două cât de curând.

Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.