Ţesătorul

luni, 20 mai 2013

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF01" (2012)

La tîrgul de carte Gaudeamus, spe finalul lunii noiembrie, 2012, am primit cadou de la domnul Constantin Stan un exemplar din primul număr al noii serii Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2012). De citit, l-am citit abia în mai 2013. (Mai bine mai tîrziu...)

Şi iată ce am aflat:

Primul text din revistă este un articol de Alexandru Mironov intitulat "CPSF: În cea mai bună dintre lumi". Cu verva sa caracteristică, autorul relatează succint despre cîteva etape din dezvoltarea proiectului CPSF/Anticipaţia de-a lungul a peste jumătate de veac.

Piesa de rezistenţă o constituie însă o nuvel hard SF de Peter Watts, "Insula". Protagonista-naratoare, Sunday Ahzmundin, se află la bordul unei astronave, Eriophora, care zboară cu viteze relativiste şi construieşte din mers portaluri cu găuri de vierme. Pe traiectoria navei apare un fel de obstacol - o formaţiune gazoasă, împrejurul unei stele, pe suprafaţa căreia un fel de insulă creează tipare repetitive - un fel de mesaj. Protagonista trebuie să convingă inteligenţa artificială de la bordul navei să modifice traiectoria pentru a nu spulbera acea insulă. Căci insula ar putea fi o fiinţă super-inteligentă...

Traducerea nuvelei îi aparţine Alinei Sârbu. Lăsînd deoparte unele mici stîngăcii ale traducerii, am remarcat două lucruri interesante şi lăudabile. Pe de o parte, traducătoarea a presărat note de subsol în care a explicat succint unele chestiuni din text. Pe de altă parte, tot Alina Sârbu a scris şi publicat un amplu articol, "Ştiinţă şi fantastic", în care a tratat, în ordine alfabetică, noţiuni importante din nuvela lui Peter Watts. În fiecare caz, autoarea a oferit o definiţie, a diferenţiat noţiunile ştiinţifice de simplele ipoteze şi de teoriile deja depăşite, după care a arătat în ce fel unele realizări din realitate se aseamănă cu elementele ficţionale din lucrarea autorului canadian.

Ultimul articol îi aparţine lui Mircea Opriţă şi tratează despre istoricul primei serii a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice (1955 - 1974), apărută sub îndrumarea lui Adrian Rogoz.

Am remarcat tehnoredactarea aerisită, includerea unor ilustraţii alb-negru în paginile revistei şi redactarea literară destul de îngrijită. Din păcate, ilustraţia copertei este mult prea întunecoasă şi destul de neclară. Următoarele numere ale revistei aveau să fie mult mai atrăgătoare în această privinţă. Dar despre asta vom dicuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 18 mai 2013

Lucius Shepard, "Barnacle Bill the Spacer" (1997)

În vara anului 2000, după ce citisem mai multe nuvele de Lucius Shepard şi romanul LifeDuring Wartime, am luat cu împrumut de la domnul Cristian Lăzărescu o colecţie de proză scurtă de acelaşi autor intitulată Barnacle Bill the Spacer and Other Stories (Editura Orion Books, Londra, 1998). Mai tîrziu, în iulie 2006, am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, de la Nautilus, un exemplar din aceeaşi ediţie. Ulterior, căutînd pe Internet, am aflat că acelaşi volum apăruse în Statele Unite ale Americii cu titlul Beast of the Heartland. Aşa se face că, de această dată, am să vă prezint două titluri, dar o singură carte.

Nuvela din deschidere e cea care îi dă titlul volumului. Este o poveste complexă, relatată de protagonistul-narator John, un tehnician de la bordul unei staţii spaţiale, Solitaire, pe care se contruiesc nave cu vele solare. Printre membrii echipajului apar tensiuni create de agenţii unei grupări subversive, iar într-o confruntare finală John este silit să activeze dezasamblarea staţiei în module şi trimiterea acestora pe orbite prestabilite. La puţin timp, o astronavă revine cu ştiri despre o planetă extrasolară locuibilă şi, dacă n-ar fi avut loc dezasamblarea, atît staţia cît şi nava ar fi fost distruse. În ceea ce îl priveşte pe personajul Barnacle Bill... o să aflaţi dumneavoastră cînd veţi citi cartea.

"A Little Light Music" este o povestire fantastică angoasantă, despre un critic de artă care scrie un articol privitor la un cvartet de cadavre resuscitate, dar treptat are o revelaţie sinistră.

"Human History" este o altă nuvelă amplă şi un bun exemplu de hibridizare a genurilor (în acest caz, western şi science fiction). Pe o planetă în mare parte pustie, cu o populaţie umană destul de înapoiată din punct de vedere tehnologic, protagonistul-narator Robert Hillyard trece printr-o serie de evenimente care implică destrămarea relaţiei cu soţia sa, Kiri, criza sa de la vîrsta de mijloc, maturizarea fiului său, Bradley, şi dominaţia exercitată de către locuitorii unor staţii orbitale. Nuvela e remarcabilă atît pentru intrigă cît şi pentru atmosferă.

"Sports in America" este o povestire care iniţial a apărut în ediţia americană a revistei Playboy - o poveste cu gangsteri, mafia irlandeză contra mafia siciliană, asasini plătiţi, răzbunări şi răsturnări spectaculoase de situaţie.

"The Sun Spider", în schimb, e o povestire ştiinţifico-fantastică interesantă şi complexă, în care alternează punctul de vedere al unui personaj feminin, Carolyn, cu al unuia masculin, Reynolds. Cei doi sînt soţ şi soţie, iar intriga se bazează pe tentativele lui de a descoperi forme de viaţă pe Soare, respectiv pe infidelităţile şi tensiunile dintre ei la bordul staţiei spaţiale Helios. Dar evenimentele duc într-o direcţie nebănuită, iar finalul este... de-a dreptul fantastic.

"All the Perfumes of Araby" este o aventură exotică, plasată în Egipt. Protagonistul-narator, Danny Shields, are o relaţie cu o veterană a Războiului din Golf şi e implicat în afaceri locale dubioase care implică trafic de droguri şi grupări extremiste.

"Beast of the Heartland" este o povestire emoţionantă despre un boxer intrat în declin, Mears. Protagonistul este pe cale să orbească şi suferă de halucinaţii în care adversarii de pe ring au chipuri monstruoase. După un ultim meci, cîştigat la limită, Mears acceptă că va deveni un om obişnuit, departe de lumea boxului.

Pe ansamblu, Barnacle Bill the Spacer este un volum variat din punct de vedere tematic şi foarte îngrijit din punct de vedere stilistic. Merită cu prisosinţă timpul şi interesul dumneavoastră.

Şi, tocmai pentru că volumul acesta mi-a făcut o bună impresie, am cumpărat şi alte colecţii cu nuvele de Lucius Shepard, precum Vânătorul de jaguari şi Sfârşitul Pământului. Dar despre acelea am să vă relatez altădată...

joi, 16 mai 2013

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 05" (2013)

La jumătatea lunii mai 2013, am cumpărat numărul al cincilea al Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia în cea mai recentă încarnare a sa. Am parcurs-o în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din acest număr al revistei îi aparţine lui Ted Chiang, "Neguţătorul şi poarta alchimistului", şi tratează în maniera celor O mie şi una de nopţi călătoriile în timp prin găuri de vierme. Traducerea Alinei Sârbu este îngrijită şi elaborată stilistic.

Urmează un articol de popularizarea ştiinţei de Stephen Hawking, "Cum să construieşti o maşină a timpului". De remarcat maniera lejeră şi agreabilă în care savantul britanic prezintă concepte ştiinţifice foarte interesante.

În "Grădina potecilor temporale", Cristian Tamaş face o trecere în revistă a lucrărilor importante din subgenul literaturii SF dedicat călătoriilor în timp. Abordarea diacronică folosită le permite cititorilor să urmărească evoluţia acestui subgen de-a lungul vremii, iar puterea de sinteză a autorului este lăudabilă.

Oliviu Crâznic face o frumoasă prezentare a operei unui îndrăgit autor contemporan, "Liviu Radu, un scriitor prolific şi complet". Ca şi eseul precedent, articolul se bazează pe o minuţioasă documentare.

Textul "La galop prin piramidă" este un fragment din următorul roman al lui Liviu Radu, din seria light fantasy deschisă cu Armata moliilor. Cititorii care au parcurs fie Armata moliilor, fie seria despre Waldemar cam ştiu la ce se pot aştepta. Pe cei care nu au parcurs aceste lucrări îi aşteaptă o surpriză agreabilă.

Alexandru Mironov încheie acest număr al revistei CPSF cu articolul "Voci în universuri paralele", dedicat unor mari personalităţi ale SF-ului românesc dispărute recent dintre noi - Dan Ursuleanu, Ioan Mânzatu, George Anania. Şi tot dumnealui ne rezervă o ştire frumoasă pe ultima pagină a revistei - în curînd va apărea în colecţia "Anticipaţia" un nou volum al său de popularizarea ştiinţei intitulat Lumea-după-Google, cu un sumar foarte incitant.

Am remarcat coperta atractivă, cu o ilustraţie făcută de Tudor Popa, ca şi buna calitate a hîrtiei, tiparului şi tehnoredactării. Pe ansamblu, acest număr al revistei CPSF e consistent, bine închegat tematic, îngrijit şi foarte prezentabil. Felicit Editura Nemira şi pe membrii colectivului de redacţie pentru acestă reuşită - şi aştept cu interes numărul următor.

miercuri, 15 mai 2013

Universurile multiple ale lui Liviu Radu

Sîmbăta trecută am fost invitat într-o ediţie specială a emisiunii "Exploratorii lumii de mâine" de la Radio România Cultural, intitulată "Universurile multiple ale lui Liviu Radu" şi prezentată de Ştefan Ghidoveanu. Mulţumită redactorului-şef al Gazetei SF, Eugen Lenghel, pe You Tube puteţi vedea înregistrarea acestei emisiuni. Cu permisiunea dumnealui, am repostat videoclipul şi aici. Vă doresc vizionare plăcută.

luni, 13 mai 2013

Bruce Sterling, "Zeitgeist" (2000)

Poate vă mai amintiţi de un personaj creat de Bruce Sterling, un anume Leggy Starlitz, care făcea afaceri dubioase şi nu putea fi fotografiat sau filmat. După cîteva apariţii în nuvelele lui "Chairman" Bruce, publicate în volumele Global Head şi A Good, Old-Fashioned Future, Leggy a ajuns să fie protagonistul unui roman în toată regula - Zeitgeist (Colecţia Bantam Spectra, Editura Bantam Books, New York, 2001).

Am parcurs şi eu acest roman în ediţie cartonată, în martie 2001, prin amabilitatea bunului meu prieten Liviu Moldovan şi a domnului Cristian Lăzărescu. Ulterior, în decembrie 2001, mulţumită domnului Daniel Măndiţă şi colegelor sale de la firma FIDES, am achiziţionat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Cum nu cunosc limba germană, am fost nevoit să mă uit într-un dicţionar ca să aflu că "Zeitgeist" înseamnă "spiritul timpului". În roman, Leggy Starlitz joacă tocmai acest rol. În condiţiile dezmembrării Uniunii Sovietice şi deschiderii de noi pieţe în Europa de Est, în 1999 Leggy concepe o schemă lucrativă: un grup de fete din diverse ţări dezvoltate, G-7, care, printr-o campanie promoţională agresivă, să anunţe o serie de concerte, să genereze o avere din vînzarea de produse asociate (de la afişe la acadele şi de la vestimentaţie la accesorii), după care, la venirea anului 2000, să se destrame fără a duce la bun sfîrşit turneul. Pentru că, după cum bănuiţi, fetele au talent muzical puţin spre deloc, iar interesul lui Leggy nu e administrarea carierei lor artistice pe termen lung, ci profitul pe termen scurt.

(Suspectez aici o anume asemănare cu Spice Girls...)

La începutul romanului, Leggy încearcă să organizeze cîteva concerte în Ciprul turcesc şi în Turcia. Desigur, pe lîngă asta face trafic cu lămpi electronice şi cu droguri, ajutat de mai vechea sa cunoştinţă Pulat Romanevici Khoklov. Numai că o fostă iubită a protagonistului i-o lasă în grijă pe fiica lor, Zeta, în vîrstă de 11 ani, iar viaţa lui Leggy se complică. Între timp, tensiunile din grupul pop se amplifică. Dat fiind că americana e concediată pentru atitudinea necorespunzătoare, Leggy e nevoit s-o înlocuiască la repezeală.

După ce grupul pop pleacă în Turcia cu un nou administrator, Leggy îşi duce fiica în SUA pe căi lăturalnice şi, la o petrecere improvizată cu persoane fără adăpost, îl reîntîlneşte pe bunicul Joe, victimă accidentală a primei explozii atomice de la Los Alamos - un fel de fantomă probabilistică ce vorbeşte în palindromuri, îşi schimbă mereu înfăţişarea şi apare şi dispare pe tot parcursul secolului al douăzecilea.

Numai că secolul al douăzecilea se apropie de sfîrşit...

După o arestare pentru vagabondaj şi neplăceri cu autorităţile locale, Leggy şi Zeta încearcă o vreme să trăiască normal, apoi sînt implicaţi din nou în afacerile grupului G-7. Cei doi călătoresc în Hawaii, unde Leggy trebuie să îndeplinească un truc de iluzionism pentru o vedetă pop niponă, ca urmare a pierderii unui pariu. Şi dacă levitaţia pe care Leggy pare s-o cauzeze cu fum şi oglinzi ar fi ceva ce Zeta poate face cu adevărat?

După o nouă vizită în Turcia şi Cipru, după luare de mită şi spălare de bani şi o întîlnire stranie cu un agent al globalizării, la venirea anului 2000 Leggy suferă un atac de cord şi e nevoit să ia o pauză. Pentru noul mileniu, se gîndeşte deja la o schemă inversă - şapte fete talentate din ţări în curs de dezvoltare, cu concerte neprofitabile, a căror carieră muzicală să se bazeze pe donaţii din partea bogătaşilor dornici să le sprijine ca să-şi atenueze sentimentul de vinovăţie.

Cumva, Zeitgeist reprezintă o încununare a interesului pe care Bruce Sterling l-a avut pentru postmodernism - ruda "mainstream" a literaturii cyberpunk. Astfel, o temă majoră a romanului o constituie teoria lui Lyotard din lucrarea Condiţia postmodernă conform căreia metanaraţiunile se încheie, iar oamenii din societatea contemporană nu au altele cu care să le înlocuiască. (Teoria aceasta însăşi s-a dovedit a fi o metanaraţiune de succes în cercurile academice, dar asta e altă discuţie.) Astfel, ca un semn al spiritului timpurilor, în Zeitgeist ideologia comunistă a fost abandonată, Blocul Estic s-a destrămat, iar mitul carierei de succes în industria muzicală s-a transformat într-un pretext pentru exploatarea cinică a pieţei globale. Nici metanaraţiunea globalizării nu se simte prea bine, căci forţele noii ordini mondiale sînt într-un război perpetuu cu focarele noii dezordini mondiale.

(După cum vă amintiţi, Sterling a tratat acest subiect şi în lucrarea sa de nonficţiune Tomorrow Now.)

Ca viziune, Zeitgeist se încadrează într-un curent pe care Bruce Sterling l-a denumit şi definit - "slipstream". Incidentele din intrigă sînt ca nişte piese provenind din puzzle-uri diferite - roman realist, roman fantastic, roman de spionaj - care au fost puse laolaltă, dar nu se potrivesc într-un ansamblu unitar. Cu alte cuvinte, ele alcătuiesc un mozaic, dar nu o paradigmă. Sugestia din subtext este că lumea însăşi este atît de complexă şi de contradictorie încît nu o putem reduce la o reprezentare (sau interpretare) inteligibilă.

Această viziune explică prezenţa unor elemente stranii precum Tim, agentul globalizării, pe care un personaj îl poate vedea, un altul îl poate auzi, iar un al treilea îl poate simţi, Mehmet Ozbey, interlopul turc atît de obsedat de James Bond încît transformă realitatea locală după tipicul filmelor cu agentul 007, sau bunicul Joe, care s-a răspîndit în fantome probabilistice schimbătoare prin tot secolul al douăzecilea. Din fericire, această stranietate e contrabalansată de alte elemente cu iz de farsă suprarealistă şi de o doză de umor. Din acest punct de vedere, Zeitgeist aminteşte de romanele lui Thomas Pynchon.

Pe ansamblu, experimentul slipstream al lui Bruce Sterling este unul reuşit şi agreabil. Cum în ultimul timp a început să se discute şi pe la noi despre slipstream, poate ar merita să parcurgeţi şi dumneavoastră Zeitgeist cînd veţi avea ocazia.

duminică, 12 mai 2013

Michael Swanwick, "Jack Faust" (1997)

Vreme de douăzeci de ani, din 1990 pînă în 2010, am avut o activitate susţinută de colecţionar de cărţi la mîna a doua. De la unii buchinişti aflaţi la scările rulante din pasajul subteran al Pieţei Universităţii sau din anticariate, de la anticari precum Lucian Cristian Oancea sau de la alţi colecţionari precum Horia Nicola Ursu, am tot adunat volume de buzunar în engleză şi în franceză - cele mai multe dintre ele cu literatură fantastică sau SF. Fiecare achiziţie era o mică victorie, o bucurie pentru cineva care îşi amintea cum, în anii 1980, o asemenea carte de buzunar reprezenta un bun de preţ luat cu împrumut din biblioteca altcuiva.

(Au fost şi cîteva ocazii în care, mai degrabă decît să achiziţionez un volum sau două, am cumpărat o duzină sau două dintr-un foc. Dar despre asta am să vă relatez cu alt prilej.)

După cum probabil bănuiţi, unele dintre aceste volume cumpărate la mîna a doua erau într-o stare mai bună, altele erau mai deteriorate. Pe unele trebuia să le dreg cu puţin lipici sau chiar cu cîte o bucată-două de carton subţire. Altele erau ca noi, iar bucuria colecţionarului era cu atît mai mare...

Tocmai într-o asemenea condiţie excelentă am găsit, prin 2003, la Anticariatul Ex-Libris de pe Strada Doamnei, un exemplar dintr-o ediţie britanică de buzunar a romanului lui Michael Swanwick Jack Faust (Editura Orion, Londra, 1998). L-am cumpărat, l-am îmbrăcat în plastic, l-am parcurs, ba chiar i-am făcut şi un rezumat, însă abia în mai 2013 am ajuns să vă relatez şi dumneavoastră despre această ucronie fantastică. (Mi-oi fi amintit de Jack Faust după ce am citit volumul Modificatorii sau romanul Chestionar, nu-mi dau seama.)

În această versiune a mitului faustic, în secolul al XVI-lea, la Wittenberg, Faust îşi arde cărţile pe motiv că acestea ar conţine neadevăruri, apoi ia legătura cu o creatură compozită dintr-un univers paralel, mult mai fierbine şi mai rapid. Creatura compozită, Mephistopheles, îi arată protagonistului o viziune a viitorului cu lagăre de concentrare şi camere de gazare, apoi îi promite că-i va furniza orice informaţii ştiinţifice şi tehnologice va dori, cu condiţia să asculte.

După ce e ignorat de savanţi şi urmărit de creditori, Faust fuge la Nurnberg, se îndrăgosteşte de Margarete Reinhardt şi creează tot felul de proiecte tehnologice, inclusiv pentru arme de foc cu repetiţie, maşini de cusut, cinematografe şi răcitoare. Unul dintre cei interesaţi de prototipurile sale este un spion englez, Will Wycliffe.

După o epidemie devastatoare, familia Reinhardt devine bogată, iar Margarete administrează intreprinderile clanului, în vreme ce Faust e excomunicat pentru publicarea unui volum, Originea speciilor, şi e nevoit să se refugieze în Anglia protestantă. Nu după mult timp, e implicat în respingerea unei tentative de invazii spaniole - cu vapoare cuirasate.

Din păcate, Mephistopheles îl împinge pe Faust să-i scrie scrisori Margaretei şi s-o îndemne la desfrîu, iar ea trece printr-o întrerupere de sarcină, printr-o arestare şi o instrumentare de proces. Rămasă fără opţiuni, se sinucide.

După ce traversează Franţa revoluţionară cu automobilul, Faust ajunge în Sfîntul Imperiu Roman de Neam Germanic şi, devastat de pierderea Margaretei, se lasă în voia disperării. Ca urmare, decide să-l ajute pe Mephistopheles să aducă la îndeplinire proiectul instituirii unei societăţi totalitare şi exterminării rasei umane.

Cel mai memorabil aspect al acestui roman fantastic este dozarea precisă a dezvoltării tehnologice. Pentru a sublinia creşterea exponenţială a tehnologiei în ultimii cinci sute de ani, autorul a comprimat acest progres în numai cîteva decenii dintr-o istorie alternativă. Progresul, lent şi imperceptibil la început, se accelerează pe măsură ce romanul se apropie de final, pînă cînd societatea descrisă devine de nerecunoscut.

Alt aspect demn de adus în discuţie este cel al diferenţei dintre idealismul protagonistului şi reorientarea fiecăruia dintre proiectele sale către aplicaţii militare şi distructive. Această deturnare sistematică, destul de asemănătoare cu aservirea cercetării ştiinţifice faţă de complexul militaro-industrial din lumea reală, îl duce pe Faust la disperare.

Ar mai fi de menţionat faptul că Michael Swanwick a introdus o mulţime de anacronisme amuzante, care fac deliciul cititorilor. Astfel, înainte de a pleca din Wittenberg, Faust ţintuieşte pe uşa unei biserici Tabelul Periodic al Elementelor, în vreme ce instrucţiunile despre avort pe care le primeşte Margarete sînt sub forma unui poem elisabetan rimat - asta ca să nu mai amintesc referirile presărate prin roman la evoluţionism, la marxism şi la teoria relativităţii.

Pe ansamblu, Jack Faust reprezintă o ucronie interesantă şi o lectură antrenantă - poate în mai mare măsură decît unul dintre romanele anterioare ale lui Michael Swanwick, Stations of the Tide. Dar despre acela vom discuta altă dată...

vineri, 10 mai 2013

Ţesătorul pe unde... nu te aştepţi

Mîine, 11 mai 2013, între orele 13.15 şi 13.45, voi fi invitat la Radio România Cultural, la emisiunea "Exploratorii lumii de mâine", prin amabilitatea realizatorului şi prezentatorului Ştefan Ghidoveanu. De această dată, emisiunea va face o retrospectivă tematică a operei celui mai prolific autor român de ficţiune speculativă de după 1990 - domnul Liviu Radu. Ascultătorii fideli vor fi recompensaţi cu premii - exemplare cu autograf din volumul Povestiri fantastice. Puteţi viziona şi audia emisiunea online urmînd hiperlegătura de aici. Vă doresc vizionare şi audiţie plăcută!

joi, 9 mai 2013

Liviu Radu, "Chestionar..." (2011)

În noiembrie 2011, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar dintr-un roman al său, Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade (Editura Eagle, Bucureşti, 2011). Cu toate că romanul fusese publicat într-o prezentare destul de atrăgătoare, l-am pus la raft şi nu l-am citit decît în mai 2013, după ce parcursesem multe alte lucrări ale aceluiaşi autor. Într-un fel, poate a fost mai bine aşa.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Probabil că, dacă aţi citit volumele Constanţa 1919 şi Modificatorii, sau lucrarea de nonficţiune Manipularea maselor, v-aţi dat seama că domnul Liviu Radu are o pasiune pentru istorie şi un interes pentru acel subgen al literaturii ştiinţifico-fantastice numit "ucronie" - un set de istorii alternative care nu s-au petrecut aievea, dar puteau să se întîmple. Iar romanul Chestionar este tocmai o asemenea ucronie plasată în nişte decenii foarte frămîntate ale secolului al douăzecilea.

Sau poate m-am grăbit puţin cînd am etichetat Chestionarul drept roman. Un termen mai adecvat ar fi cel de "metaroman", şi încă unul postmodernist. În Chestionar nu există o voce narativă heterodiegetică, obiectivă şi demnă de încredere, care să le spună cititorilor ce se întîmplă, ce fac, spun, simt şi gîndesc personajele. Dimpotrivă, cartea se prezintă ca o sumă de mărturii a trei personaje de importanţă istorică cu totul secundară - trei secretare ale unor oameni de stat din Germania anilor '30, '40 şi '50 - Lena Humper, Brünhilde Steinbein şi Greta Schroeder. Ca şi în alte lucrări literare postmoderniste, cititorii nu iau contact cu un punct de vedere obiectiv, ci cu mai multe puncte de vedere subiective, nu cu un ansamblu unitar, ci cu fragmente disparate, nu cu une grande histoire, ci cu trei petites histoires, nu cu o perspectivă centrală, ci cu trei perspective periferice.

Dată fiind forma romanului (răspunsurile detaliate date de trei pensionare la un chestionar trimis de o agenţie a administraţiei de stat), unele întrebări, cum ar fi dacă personajele vor supravieţui cu bine diverselor încercări şi momente de criză, au răspunsul în subtext încă de pe prima pagină. Punctul de interes pentru cititori este selectarea dintre datele oferite de personajele-narator a acelor informaţii care să le permită reconstituirea, fie şi incompletă, a evenimentelor majore care constituie marea istorie, pe lîngă care vieţile personajelor principale sînt simple note de subsol.

Şi aici intervin pe de o parte pasiunea pentru istorie a lui Liviu Radu, iar pe de alta talentul său de autor SF. Pentru că istoria cea mare pe care cititorii o reconstituie treptat din frînturi este altfel - similară, dar nu identică - cu cea învăţată de noi de prin manuale şcolare şi tratate.

Astfel, în această versiune a istoriei, apropierea idelogică dintre Partidul Naţional-Socialist German şi Partidul Comunist Unit Sovietic este mult mai pronunţată, colaborarea secretă dintre Uniunea Sovietică şi Germania este mult mai de durată, iar Al Doilea Război Mondial durează din 1939 pînă în 1954. Prin această istorie alternativă se perindă atît figuri cunoscute, precum Adolf Hitler, Iosif Stalin, Rudolf Hess, Nikita Hruşciov sau doctorul Mengele, cît şi necunoscuţi ca Al Smith, primul preşedinte american catolic.

Abordarea aceasta ucronică îi permite autorului să joace un joc intelectual interesant cu cititorii. Astfel, unele evenimente din această istorie imaginară sînt foarte similare cu cele din istoria noastră (ca războiul de iarnă din Finlanda), în vreme ce altele sînt exact pe dos decît le ştiam noi (şi n-am să vă stric plăcerea lecturii spunîndu-vă care anume). Pînă şi "îngerul morţii" arată altfel decît îl ştiţi dumneavoastră din poze...

Pe de altă parte, dincolo de dramele mărunte ale personajelor principale şi de evenimentele majore puse la cale de către mai-marii lumii, în Chestionar se regăseşte un subtext foarte bogat şi... înfiorător, o ţesătură de referiri la statele totalitare, la propagandă, delaţiuni, legi abuzive, confiscări de proprietate, arestări în miez de noapte, deportări, detenţii, execuţii sumare, lagăre de concentrare - totul însoţit de efecte psihologice foarte plauzibil descrise, de la anxietate la neîncrederea în persoanele din jur şi de la teroare la pierderea voinţei de a trăi. Pentru generaţiile mai tinere de cititori, toate astea ar putea eventual să pară rodul imaginaţiei autorului. Pentru generaţiile mai vîrstnice, subtextul acesta rezonează probabil cu experienţele trăite în alte decenii, în alt mileniu.

Mare parte din impactul romanului Chestionar asupra cititorului rezultă tocmai din această încărcătură subtextuală, precum şi din oferirea fără comentarii, fără concluzii a declaraţiilor celor trei personaje. În privinţa complexităţii, stilului şi dozării efectelor, Chestionar reprezintă o încununare a carierei de scriitor a domnului Liviu Radu.

Aş mai adăuga faptul că romanul a apărut într-un format agreabil (A5), cu o copertă creată de Cristian Homeucă, cu o tehnoredactare îngrijită şi pe hîrtie de foarte bună calitate. Pe alocuri am întîlnit şi unele probleme de redactare literară, însă nu ştiu cui să atribui acele mici scăpări - pentru că pe pagina tehnică nu apare nici un redactor literar. Cine ştie? Poate că se vor remedia şi acestea la cea de-a doua ediţie.

Deoarece Chestionar merită cu prisosinţă o a doua ediţie...

miercuri, 8 mai 2013

Mircea Pricăjan se aventurează "Dincolo de noapte"

Astăzi, după ce am primit o veste neplăcută şi una agreabilă, am aflat de la domnul Mircea Pricăjan că a parcurs antologia Dincolo de noapte îngrijită de Oliviu Crîznic. Urmarea acestei lecturi este o cronică apărută în Revista de suspans (8 mai 2013). Din amplul articol mi-a atras atenţia următorul alineat:

"Acestea fiind spuse, şi după ce am citit cu maximă atenţie

antologia care are în subtitlu particula „gotic”, trebuie spus,

de asemenea, că în cuprinsul ei găsim exact trei povestiri de

factură gotică: prima îi aparţine antologatorului însuşi, fiind

un prequel la romanul său de debut … şi la sfârşit a mai

rămas coşmarul (o veritabilă demonstraţie de scriere

gotică!), iar celelalte două sunt scrise de Florin Pîtea

(Văgăuna bântuită, interesant exerciţiu de recreare a limbajului cronicăresc din

Medievalul românesc) şi de Raluca Băceanu (Fraţii de Saint-Yves, o poveste bine articulată

care pune accent în principal pe latura melancolică a goticului, spre deosebire de

contribuţia lui Oliviu, unde, ca de obicei în scrierile sale, predomină spectrul terorii şi

imaginile senzaţionale).

Îi mulţumesc domnului Pricăjan pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

Liviu Radu, "Modificatorii" (2010)

Pe 19 noiembrie 2010, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman modular al domnului Liviu Radu, Modificatorii (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). A doua zi am participat la o dublă lansare alături de autor (cealaltă carte lansată fiind o lucrare de nonficţiune a subsemnatului, Art Wasn't Quite Crime), aşa încît am primit o dedicaţie cu autograf.

De citit, însă, am apucat să citesc Modificatorii abia în mai 2013, imediat după Manipularea maselor. Într-un fel, a fost mai bine, pentru că am descoperit nişte paralele interesante între cele două cărţi în privinţa conţinutului. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima secţiune a volumului se intitulează "Lumina trebuie să vină dinspre răsărit" şi are dimensiuni de nuvelă. Acţiunea este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numai că, progresiv, cititorii înţeleg că istoria a curs altfel, iar harta lumii e desenată în cu totul alt mod. Astfel, Marea Britanie are în continuare colonii în America de Nord, Franţa şi-a păstrat vastul teritoriu de pe valea fluviului Mississippi, Imperiul German se întinde pînă lîngă China, iar Statele Unite ale Americii, Rusia sau Uniunea Sovietică nu au existat niciodată.

Prin această lume paralelă se perindă personaje ca André Malraux, Jean Cocteau, Winston Churchill sau colonelul T.E. Lawrence, în vreme ce alte figuri istorice, precum Adolf Hitler sau Iosif Stalin, au pierit de timpuriu şi nu au avut un impact aşa mare asupra istoriei. Sau poate impactul lor a fost unul indirect...

Protagonistul François Lefort şi un prieten al său, Jean Amvroise, implicaţi în mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţilor germani, ajung să ia legătura cu trei domni miserioşi: un oarecare Michel, care cîndva a publicat volume cu catrene, un pretins spaniol, José Bàlsam, şi un anume conte Germain. Cei trei deţin aparate nemaivăzute cu ajutorul cărora pot vedea (şi, într-o anumită măsură, influenţa) trecutul.

Iar, cum protagonistul nu întrevede vreo soluţie practică pentru eliberarea ţării sale de sub ocupaţie, ajunge să se întrebe dacă nu ar fi vreo şansă ca, în trecut, să se favorizeze apariţia unui puternic stat rus care să le ţină piept germanilor şi care eventual să-i înfrîngă într-un război mondial. Doar că soluţia implică mai multe operaţiuni succesive, iar Lefort va fi nevoit să călătorească el însuşi în trecut, pentru a-l educa şi sprijini pe Petru cel Mare...

Cea de-a doua secţiune a volumului se intitulează "Dosarul 'Hannibal ante portas' " şi are dimensiuni de povestire. De această dată, Jean Amvroise îşi pune problema dacă nu ar putea modifica istoria în aşa fel încît Hannibal să cucerească Roma în cel de-Al Doilea Război Punic, iar cei trei modificatori îi pun la dispoziţie o poveste adusă din viitor. Mai exact, din 1968 - din vremea demonstraţiilor studenţeşti antiguvernamentale de la Paris. Protagonistul-narator, Maurice, suferă o fractură în timpul demonstraţiilor, iar în perioada de convalescenţă citeşte copios, pînă cînd i se stîrneşte interesul pentru campaniile lui Hannibal. După numeroase cercetări într-o biblotecă publică, Maurice este contactat de unul dintre modificatorii istoriei, Michel, care îi explică faptul că dorinţa lui de a schimba trecutul şi de a-l vedea pe Hannibal cucerind Roma se îndeplinise deja, şi încă de două ori, dar nu avusese consecinţele scontate. După cîştigarea războiului, romanii modificaseră cronicile ca să le fie favorabile...

Secţiunea a treia, "Mestecenii", e plasată la puţin timp după războaiele napoleoniene şi îi are ca personaje principale pe contele Germain şi pe contele polonez Jan Potocki. Acesta din urmă suferă de depresie şi crede cu tărie că, în urma unui atac căruia îi căzuse victimă cu un deceniu mai înainte, pe vremea unei misiuni diplomatice către China, are să se transforme într-un vîrcolac. Pentru a-şi ajuta prietenul să treacă de impas, contele Germain caută să modifice istoria Rusiei, eliminîndu-l de timpuriu pe ţarul Petru al III-lea şi aducînd-o pe tron în locul lui pe ţarina Ecaterina a II-a, cu speranţa că Potocki nu va mai fi fost trimis în acea misiune diplomatică. Dar istoria are făgaşele ei, care nu se lasă întotdeauna schimbate cu uşurinţă...

Ultima secţiune din volum, "Allez la France!", se petrece într-o istorie paralelă în care Franţa a fost alipită domeniilor monarhilor englezi începînd din a doua jumătate a Războiului de O Sută de Ani, iar cinci secole mai tîrziu, în 1929, după un meci de rugby în care la Paris selecţionata franceză este învinsă ruşinos de către echipa engleză, un suporter, Marcel Montlbeu, îşi îneacă amarul în... bere. Naţionalismul său gastronomic este curînd alimentat cu vin, cornuri şi jambon pe cheltuiala unui străin binevoitor, José Bàlsam, care în miez de noapte îl duce în vizită la nişte prieteni împreună cu care discută în ce fel s-ar putea schimba istoria pentru ca Franţa să fie independentă. Numai că schimbarea pregătită de ei cu ajutorul unei holograme şi a unui mesaj ca din partea arhanghelului Mihail capătă o turnură complet neaşteptată cînd pretinsul trimis al lui Dumnezeu este văzut de Ioana d'Arc...

Cu toate că Modificatorii a fost scrisă la destui ani după Manipularea maselor, unele aspecte din lucrarea de nonficţiune a domnului Liviu Radu, precum desfăşurarea Războiului de O Sută de Ani sau ascensiunea nazismului, şi-au găsit locul în acest volum de ucronii. De asemenea, la fel ca în Constanţa 1919, autorul a căutat cu atenţie puncte din istorie în care evenimentele ar fi putut să ia o cu totul altă întorsătură, iar diferitele elmente ale ucroniilor construite în acest volum, ca, de exemplu, biografiile alternative ale unor personaje celebre, sînt create convingător şi plauzibil.

În privinţa structurării propriu-zise a fiecărui text din acest roman modular, am remarcat că autorul a preferat scenele cu personaje puţine, cu acţiuni nu foarte spectaculoase (ospeţe, conversaţii). Cu toate acestea, acumularea treptată a detaliilor duce, pe de o parte, la crearea tensiunii dramatice, iar, pe de alta, la apariţia acelui sense of wonder pentru care literatura ştiinţifico-fantastică este apreciată. De asemenea, ca şi în O după-amiază cu bere şi zâne, adesea apar poveşti-în-poveste, naraţiuni încastrate în firul narativ principal care ajută la dezvoltarea intrigii şi la înţelegerea acesteia de către cititori. Şi ar merita menţionate trimiterile intertextuale strecurate în volum, de la Manuscrisul găsit la Saragosa la Patrula timpului.

Am remarcat de asemenea faptul că redactarea literară a acestui volum a fost ceva mai bună decît în cazul romanţurilor despre Waldemar (şi acesta este meritul lui Michael Haulică), iar tehnoredactarea textului este frumos făcută, cu spaţii generoase între rînduri şi cu litere rotunde, uşor de citit (motiv pentru care îi sînt recunoscător Onei Frantz). De asemenea, hîrtia pe care e imprimată cartea e de foarte bună calitate, iar prezentarea grafică este atrăgătoare. (Aici a avut o contribuţie editorul Horia Nicola Ursu.)

Pe ansamblu, Modificatorii reprezintă una dintre reuşitele carierei literare a domnului Liviu Radu - o colecţie de ucronii comparabilă în toate privinţele cu Constanţa 1919. Dacă vreodată autorul va publica o continuare despre alte operaţiuni ale acestei anti-patrule a timpului, am să fiu primul la rînd ca să cumpăr un exemplar.

Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, pentru a citi alte ucronii de Liviu Radu nu e nevoie să aştept pînă va apărea un nou volum din Modificatorii. Tot ce am de făcut este să iau de la raft romanul Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade...

Am să vă relatez şi despre acela cît de curînd.

marți, 7 mai 2013

Liviu Radu, "Manipularea maselor" (2005)

În 2005, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar din lucrarea de nonficţiune Manipularea maselor - Cazuri celebre din ultimul mileniu (Editura Cartea de buzunar, Bucureşti, 2005). De citit, am ajuns să citesc volumul acesta abia la începutul lunii mai 2013, în mai puţin de 24 de ore, după ce terminasem romanul O după-amiză cu bere şi zâne.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Lucrarea începe cu o scurtă introducere în care se defineşte conceptul de manipulare şi se face distincţia dintre manipularea individuală şi manipularea maselor.

Partea întîi, "Mobilizări de mase", prezintă pe scurt contextul şi metodele prin care s-a lansat cruciada întîi, precum şi cruciada copiilor. În următoarea secţiune, se discută cazul Ioanei d'Arc şi efectul pe care l-a avut activitatea ei asupra grupării armagnacilor în Războiul de O Sută de Ani. Ultima secţiune a acestei prime părţi construieşte o paralelă între respingerea invaziei mongole în Japonia, în secolul al XIII-lea, şi respingerea Invincibilei Armada de către englezi în secolul al XVI-lea, precum şi de utilizarea acestor victorii pentru consolidarea prin propagandă a regimului shogun-ului, respectiv a monarhiei Elisabetei I.

Partea a doua, "Isterii colective", prezintă vînătorile de vrăjitoare din Renaştere, din Spania, Franţa, Italia, ţările germane, Suedia, Anglia, Scoţia şi din coloniile din Noua Anglie. A doua secţiune tratează despre expulzarea maurilor şi evreilor din Spania, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Ultima secţiune prezintă un fenomen asemănător din istoria secolului al XX-lea - isteria anticomunistă orchestrată de senatorul Joseph McCarthy în SUA în perioada 1950-1957.

Partea a treia, "Nebunie în masă", discută despre modurile în care incaşii îşi impuseseră controlul asupra a sute de grupuri etnice din Anzi înainte de sosirea spaniolilor. A doua secţiune prezintă modurile în care conducători zuluşi din secolul al XIX-lea şi-au instruit armata şi şi-au asigurat supunerea oarbă a subordonaţilor. Cea din urmă secţiune discută despre metodele de manipulare în masă folosite de Adolf Hitler în perioada ascensiunii sale spre puterea politică (1919-1933), respectiv metodele de propagandă prin care şi-a consolidat puterea după 1933.

Lucrarea domnului Liviu Radu are un caracter de popularizare a ştiinţei (în acest caz a istoriei), căci este concisă, clară şi utilizează un vocabular pe înţelesul cititorului mediu. Cu toate că printre rînduri se întrevede că autorul a făcut un efort sistematic de documentare, volumul nu este îngreunat nici cu prea multe note de subsol, nici cu o bibliografie, nici cu un index. În schimb, din loc în loc apar ilustraţii alese judicios.

Tehnoredactarea este destul de îngrijită - rîndurile sînt destul de aerisite, spre exemplu. Din păcate, literele alese pentru text sînt cam înguste şi îngreunează întrucîtva lectura. În schimb, hîrtia pe care a fost imprimată cartea este de bună calitate. Pe ansamblu, Manipularea maselor merită timpul şi atenţia dumneavoastră.

Cum asupra modului în care tratează domnul Liviu Radu istoria într-o lucrare de nonficţiune m-am edificat, mi-am propus în următoarele cîteva zile să aflu cum foloseşte dumnealui istoria ca material pentru ficţiune în volumul Modificatorii. Dar despre acela vom discuta cu alt prilej...

luni, 6 mai 2013

Liviu Radu, "O după-amiază cu bere şi zâne" (2009)

În noiembrie 2009, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou, cu dedicaţie şi autograf, un exemplar din cel de-al treilea romanţ al lui Waldemar, O după-amiază cu bere şi zâne (Editura Tritonic, Bucureşti, 2009). De citit, l-am citit abia la începutul lunii mai 2013. Şi iată ce am aflat:

La cîţiva ani după evenimentele din Blocul câş, Waldemar merge într-un local cu scriitorul Liviu, cu Grigore Baul şi cu Spiridon Verdeaţă. Din păcate, discuţia le este întreruptă discret de o vizitatoare de pe tărîmul zînelor care îi solicită ajutorul protagonistului.

Ajuns pe tărîmul zînelor, Waldemar primeşte misiunea de a organiza un concurs pe baza căruia cîştigătorului să-i revină jumătate din împărăţie şi prinţesa Claudette de soţie. Selectarea candidaţilor e destul de interesantă, iar concursul final se încheie într-un mod neaşteptat, cînd un zmeu o răpeşte pe prinţesă şi o duce pe alte tărîmuri.

Protagonistul, însoţit de Grigore Baul şi de tînărul Ramon, pleacă în căutarea prinţesei. Se confruntă cu zmeul şi cu ajutoarele acestuia pe mai multe tărîmuri, inclusiv în Cartierul Lacul Tei, după care o salvează pe Claudette, iar el revine la întrunirea din local.

În cele din urmă, Waldemar revizitează tărîmul ielelor, unde i se clarifică unele nelămuriri pe care le avusese, după care se întoarce acasă.

Ca şi Blocul câş, romanul O după-amiază cu bere şi zâne se încadrează în categoria fantasticului de portal. Tonul naraţiunii este jucăuş şi amuzant, iar destule evenimente din intrigă au un element de farsă.

Am remarcat, ca şi în Waldemar, o doză de autoreferenţialitate. Nu numai că apare un personaj secundar numit Liviu, un scriitor între două vîrste, dar i se şi solicită autograf pe un volum care are portretul său pe prima copertă. (Să fie cumva Spre Ierusalim?)

Pentru amatorii de puzzle-uri literare, există şi o sumedenie de trimiteri intertextuale, de la Dracula la Peter Pan, de la Stormbringer la Wyrd Sisters şi de la 1001 de nopţi la Motocentauri pe acoperişul lumii. Cum romanul este fantastic, numeroase dintre aceste trimiteri sînt la basme populare, fie la cele ale lui Petre Ispirescu, ale fraţilor Grimm sau ale lui Charles Perrault. Destule dintre referirile intertextuale sînt parodice, însă am observat că autorul a folosit frecvent pe parcursul romanului procedeul poveştilor-în-poveste din 1001 de nopţi.

Pe ansamblu, O după-amiază cu bere şi zâne a fost o lectură agreabilă. Probabil că aş fi apreciat acest roman şi mai mult dacă la tehnoredactare textul n-ar fi fost pus în pagină cu nişte litere înguste, care îngreunează cititul. Din acest punct de vedere, abia aştept să parcurg Modificatorii, o carte imprimată cu litere frumoase. Dar asta e altă poveste...