luni, 28 iulie 2014

Allan Percy, "Nietzsche pentru stresaţi" (2014)

În mai 2014, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-un volum de Allan Percy, Nietzsche pentru stresaţi - 99 de pilule de filozofie radicală pentru a ţine mintea trează (Editura Herald, Bucureşti, 2014). Am parcurs acest volum într-o singură zi, spre finalul lunii iulie. Şi iată ce am aflat:

Volumul începe cu un prolog intitulat "Filozofie radicală pentru fiecare zi", în care autorul prezintă succint acest manual de auto-ajutorare şi îi informează pe cititori în legătură cu datele biografice ale lui Friedrich Nietzsche.

Urmează corpusul propriu-zis, în care ni se prezintă nouăzeci şi nouă de citate din opera filozofului german. Unele sînt arhicunoscute, precum: "Cel care luptă împotriva monştrilor trebuie să aibă grijă să nu se transforme şi el în monstru." Pe altele le-am întîlnit pentru prima dată aici, ca, de exemplu: "Orice convingere este o închisoare." Destule dintre ele sînt paradoxale, cum ar fi: "Cine nu a avut un părinte bun va trebui să-şi procure unul." Altele sînt de la sine înţelese, ca: "Tu ai drumul tău. Eu am drumul meu. Cît despre drumul corect şi unic - acesta nu există."

Fiecare dintre aceste citate este comentat pe o pagină sau două. Uneori, este ilustrat cu exemple din Coran, din Biblie, din Dao de Jing sau din tradiţia buddhistă. Alteori, se fac paralele cu ideile unor filozofi, antropologi, scriitori, psihologi. Pe alocuri, veţi găsi exerciţii practice - metode de relaxare, tehnici de meditaţie sau procedee de planificare pe termen lung. Şi, desigur, veţi găsi presărate în paginile cărţii diverse anecdote - istorioare cu tîlc, koan-uri din tradiţia zen, întîmplări cu celebrităţi.

Dintre acestea, cel mai mult mi-a plăcut o anecdotă despre Sir Christopher Wren. Arhitectul a găsit pe şantierul unei catedrale trei lucrători, dintre care unul lucra prost, al doilea corect, iar al treilea cu dăruire. Cînd i-a întrebat ce făceau, primul s-a plîns de munca obositoare, al doilea a zis că vrea să cîştige bani ca să-şi întreţină familia, iar al treilea a declarat plin de mîndrie că el construieşte catedrala din Londra.

Am reţinut şi un citat din Nietzsche pentru stresaţi: "Visurile sunt proiectate de arhitectul care sălăşluieşte în sufletul nostru, dar pentru a le transforma în realitate trebuie să-l trezim pe zidarul din noi." 

Volumul se încheie cu o anexă, "Filozofia ca terapie", în care Allan Percy pledează împotriva tendinţelor actuale din societatea occidentală de a eticheta drept patologice (şi de a medica) diversele forme de comportament uman. Autorul propune în schimb ideea că, prin studiul unor lucrări filozofice, prin reflectarea asupra soluţiilor propuse de filozofi la diferite probleme umane şi prin dezbateri, oamenii obişnuiţi pot găsi mai rapid şi mai ieftin rezolvarea chestiunilor cu care se confruntă.

Am fost plăcut impresionat de calitatea traducerii realizate de Anca Irina Ionescu, de prezentarea grafică elegantă şi de tehnoredactarea aerisită care uşurează procesul de lectură. Ca urmare, după ce am terminat de parcurs acest volum, am început un altul, Kafka pentru deprimaţi. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 27 iulie 2014

Nicolas Tackian & Mook, "Rage" (2007)

În martie 2011, printre alte albume de bandă desenată, am achiziţionat de la anticariatul Antic Ex Libris de pe Strada Doamnei din Bucureşti un exemplar dintr-un album de Nicolas Tackian şi Mook, Rage (Colecţia Fusions, Editura Soleil Productions, Toulon, 2007). L-am parcurs în iulie 2014. Şi iată ce am aflat:

Rage se încadrează în categoria de SF postapocaliptic. Acţiunea este plasată la începutul mileniului al patrulea, după ce, în urma unui război nuclear, civilizaţia occidentală a colapsat, iar majoritatea locuitorilor planetei sînt mutanţi. Astfel, protagonistul, Kama, este un personaj hibrid, cu trup de om şi cap de lup, în vreme ce unele personaje secundare au cap de şobolan, de pisică, de gorilă sau de rinocer.

Misiunea lui Kama este să meargă în centrul unei zone urbane controlate de o bandă de răufăcători, Clanul Maimuţei, şi să o elibereze pe sora lui, Misaki. Parcursul său e presărat cu pericole - bande ostile, răufăcători, monştri. Din fericire, Kama beneficiază de ajutorul unor însoţitori de nădejde, precum frumoasa mercenară Maé sau puternicul Tod. La capătul călătoriei sale prin Sangpok, protagonistul află că va fi nevoie să o lase pe Misaki în seama Clanului Maimuţei pentru ca ea să ajute la păstrarea amintirii ecosistemului terestru dinainte de război şi la efortul de a recrea organisme sănătoase prin inginerie genetică. Într-un mod memorabil, albumul se încheie aşa cum a început - cu protagonistul aşezat, meditînd la cele întîmplate.

Scenariul de Nicolas Tackian mi s-a părut captivant, cu un suspans bine dozat, acţiune şi lovituri de teatru. Grafica de Mook este impresionantă - fundaluri postimpresioniste, culori reci, pastelate, portrete expresive. Efectul de ansamblu este sporit de condiţiile tipografice excelente în care a fost realizat albumul - coperte color cartonate, hîrtie lucioasă de cea mai bună calitate, interior în policromie, iar la final planşe cu portrete ale personajelor principale. Şi, dacă în cazul altor albume de la Soleil Productions, ca Angel Doll sau Jerry Mail, o singură lectură a fost suficientă, Rage este atît de frumos realizat încît merită să fie recitit şi păstrat.

Ar mai fi cîteva albume de bandă desenată achiziţionate atunci, în 2011, dar despre ele vă voi relata cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Marius Conu, "Nicotină" (2014)

La jumătatea lunii iulie 2014, în pregătirea unei ediţii a emisiunii "Ce citim astăzi?", am parcurs un volum al poetului slătinean Marius Conu intitulat Nicotină - dramă poetică în trei timpi şi două personaje (Editura Zip, Bucureşti, 2014). Ulterior, am primit şi un exemplar tipărit, cu dedicaţie şi autograf.

Volumul se situează la graniţa dintre două genuri literare. Pe de o parte, este un volum de poezie. Pe de altă parte, întrucît are personaje cărora li s-au atribuit replici, se poate monta ca o reprezentaţie teatrală.

Prefaţa cărţii este semnată de domnul Marian Dragomir, redactor la revista Atitudini a Casei de Cultură "I. L. Caragiale" din Ploieşti, şi tratează despre personajele, viziunile şi eul poetic din această lucrare literară mai puţin obişnuită.

Conţinutul propriu-zis al cărţii este structurat nu în cînturi ci în... fumuri. Personajul masculin de pe scenă trage cîte un fum din ţigaretă şi declamă un poem, la care o voce feminină din culise îi răspunde cu un alt poem. Perspectivele lor uneori se completează reciproc, alteori se contrazic. Uneori intervine o a treia voce, androgină, care relativizează discursul încă şi mai mult. Astfel, fumul de tutun care se acumulează treptat deasupra personajelor serveşte ca văl al iluziilor, prilej pentru reverie, ecran pentru proiectarea închipuirilor, dar şi cortină de final.

Deloc întîmplător, personajul principal trage treizeci şi şapte de fumuri din ţigaretă, iar poetul Marius Conu a împlinit, la apariţia volumului Nicotină, treizeci şi şapte de ani.

La încheierea volumului veţi găsi un "Cuvânt de încheiere" semnat de domnul Denis Malciu în care se află invitaţia la explorarea diferitelor niveluri de lectură şi interpretare ale acestui poem dramatic.

Am fost plăcut impresionat atît de coţinutul cărţii cît şi de prezentarea acesteia - hîrtie de bună calitate, tehnoredactare aerisită, o utilizare creativă a aldinelor, respectiv a cursivelor şi o copertă sugestivă. Şi, cum Nicotină s-a dovedit a fi o lectură uşoară şi destul de agreabilă, am parcurs în aceeaşi zi alte cîteva volume ale poetului. Însă despre acelea vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 26 iulie 2014

Allan Percy, "Oscar Wilde pentru blazaţi" (2014)

Spre finalul lunii mai 2014, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit cadou un set de cărţi de la Editura Herald. Dintre acestea, în iulie 2014, am parcurs într-o zi un volum de Allan Percy, Oscar Wilde pentru blazaţi - 99 de pilule de înţelepciune pentru fericirea de aici şi acum (Editura Herald, Bucureşti, 2014). Şi iată ce am aflat:

Allan Percy se ocupă de îndrumare personală/ coaching. În acest volum, publicat în original în 2011, a ales 99 de citate din opera lui Oscar Wilde şi le-a discutat din diferite perspective. În unele cazuri, le-a alăturat altor citate din autori chinezi, portughezi, americani sau greci. În alte cazuri, le-a interpretat cu ajutorul unor perspective din filosofie, religie, sociologie sau psihologie. Cel mai adesea, a găsit o aplicaţie mai largă, pentru viaţa de zi cu zi, a citatului ales.

Mi s-a părut interesant că, deşi de cele mai multe ori interpretările şi poveţele au fost oferite pe un ton serios, uneori Allan Percy a recurs fie la cîte un koan din tradiţia zen, fie la ironie fină sau chiar la sarcasm.

Volumul se încheie cu un articol amplu dedicat vieţii şi operei lui Oscar Wilde, care îi ajută pe cititori să facă o corelaţie între evenimentele majore din viaţa autorului anglo-irlandez şi principalele sale lucrări literare.

Am remarcat traducerea îngrijită a volumului, realizată de Anca Irina Ionescu, tehnoredactarea aerisită, care ajută lectura, precum şi prezentarea elegantă a volumului. Şi, cum Oscar Wilde pentru blazaţi este numai unul dintr-o serie, în aceeaşi zi am început să parcurg un alt volum de Allan Percy, Nietzsche pentru stresaţi. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

vineri, 25 iulie 2014

Thomas Pynchon, "Bleeding Edge" (2013)

În lunile mai şi iunie ale anului 2014 am citit - mai cu opinteli decît m-aş fi aşteptat - cel mai recent roman al lui Thomas Pynchon, Bleeding Edge (Editura Penguin, New York, 2013). Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Acţiunea este plasată la New York, în 2001. Protagonista este Maxine Tarnow, o investigatoare de fraude fiscale, divorţată şi mamă a doi copii. Activităţile sale o aduc în contact cu dedesubturile unei firme care a supravieţuit dezastrului .com, "hashslingrz", şi cu relaţiile dubioase ale directorului ei executiv, Gabriel Ice. De aici decurg o serie de episoade care aduc în scenă hackeri canadieni, angajaţi ai unei agenţii de informaţii americane, expatriaţi ruşi care ar putea fi membri ai crimei organizate.

Pe de altă parte, Maxine caută să ducă o viaţă de familie normală, împăcînd copiii, părinţii şi pe fostul soţ, iar asta duce, oarecum în tradiţia comediilor de modă veche, la o reconciliere. Doar că intriga este tulburată de atacurile de la 11 septembrie 2001 şi de trauma colectivă suferită de new-yorkezi în urma acestora.

Într-o manieră specifică, Thomas Pynchon introduce în acest roman (istoric?) o puzderie de informaţii despre societatea americană din trecutul recent, referiri la cultura populară, la evoluţia economiei, la jocurile politice şi financiare ale perioadei. De asemenea, lucru demn de remarcat, diversitatea etnică a personajelor (unele iudeo-americane, altele afro-americane, italo americane sau ruso-americane) este redată grijuliu în primul rînd prin nuanţe ale limbajului care arată că autorul are o fină ureche pentru dialog. Tot în aceeaşi linie se înscriu şi trimiterile culturale la datini, obieciuri şi mentalităţi - însoţite de un vocabular specific pentru care mărturisesc că a trebuit adesea să apelez la dicţionar. (În această privinţă, Bleeding Edge rivalizează cu un roman de Ian McDonald, River of Gods, despre care voi scrie cu altă ocazie.)

Tot în tradiţia pynchoniană se înscriu şi umorul unor situaţii, scenele burleşti sau parodiile unor melodii pop. Însă, pe de altă parte, investigaţia protagonistei aminteşte nu atît de preocupările Oedipei Maas din Strigarea lotului 49 cît, paradoxal, de cercetările intreprinse de Marly Krushkova în Count Zero de William Gibson. Episoadele din realitatea virtuală, în care Maxine descoperă o versine secretă a Internetului, construită înainte de World Wide Web şi modernizată de ocupanţii săi, evocă parcă unele scene similare din Tea from an Empty Cup de Pat Cadigan.

Pe ansamblu, însă, efortul acesta de a scrie un roman masiv dedicat culturii populare americane din trecutul recent mi-a amintit, ca ton şi chiar ca structură a intrigii, de romanele recente ale lui William Gibson. Dacă despre Neuromancer s-a spus că este Noul Testament al literaturii cyberpunk (Vechiul Testament fiind Curcubeul gravitaţiei), despre Bleeding Edge aş înclina să afirm că parcă ar fi volumul al patrulea din Trilogia Bigend.

Pe ansamblu, am citit acest roman cu oarecare plăcere, însă şi cu o anume dificultate - acţiunea e destul de relaxată, iar suspansul lipseşte aproape cu desăvîrşire. Nu ştiu dacă îl voi reciti vreodată, însă cu siguranţă că mi s-a deschis apetitul pentru alte romane de Thomas Pynchon. Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 20 iulie 2014

Marc Sautriot & Antonio Sarchione, "C.O.P.S." (2008)

În martie 2011, vă relatam cum am achiziţionat un teanc respectabil de albume de bandă desenată. Dintre acestea, am parcurs rînd pe rînd Septième angeMorganaAngel DollJerry MailLe silence de la TerreSoltrois, respectiv Verseau. În 2014, am reuşit să citesc şi un album creat de Marc Sautriot (scenariu) şi Antonio Sarchione (grafică), intitulat C.O.P.S. - crash sur South Central (Colecţia Neopolis, Editura Delcourt, Paris, 2008). Este partea a doua a unei miniserii inspirate de un joc de roluri.

Din fericire, albumul începe cu un rezumat al primei părţi. Intriga este modelată după Evadare din New York/ Evadare din L.A. Mai exact, în viitorul apropiat în care se petrece acţiunea acestui roman grafic, California s-a separat de S.U.A., iar diverse segmente ale populaţiei americane - de la mistici la delincvenţi - a migrat într-acolo.

Brenda, fiica multimilionarului William McAdam, se prăbuşeşte cu un avion într-un cartier ruinat din mijlocul metropolei Los Angeles, iar doi agenţi din unitatea experimentală C.O.P.S. primesc misiunea de a o salva. Unul dintre ei, Greg Colinas, rămîne izolat cînd prima tentativă de recuperare eşuează. Între timp, McAdam trimite un comando din forţele sale de securitate pentru a o recupera pe fiica sa.

Acţiunea romanului grafic e alertă - şi pe alocuri explicită. Grafica este convenţională, însă realizată la un nivel peste medie. Am remarcat minuţiozitatea cu care au fost reproduse atît portretele personajelor cît şi imaginile clădirilor din fundal. De asemenea, am fost plăcut impresionat de paleta culorilor - numeroase planşe sînt bogate în culori calde, în special portocaliu.

Pe ansamblu, C.O.P.S. a meritat o lectură, însă am unele îndoieli că îl voi parcurge cîndva şi a doua oară. Dintre albumele achiziţionate în vrac, în urmă cu trei ani, mai am cîteva, dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

miercuri, 16 iulie 2014

Terry Pratchett, "Dodger" (2012)

În septembrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am cumpărat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett: Dodger (Editura Corgi, Londra, 2013). L-am parcurs în iulie 2014, în doar cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

Dacă John Shirley ne oferea în 2008 Black Glass, subintitulat "romanul cyberpunk pierdut", Sir Terry Pratchett ar fi putut prea bine să-şi subintituleze acest volum "romanul steampunk pierdut". Căci, cam ca în romane de acum clasice publicate în anii 1980 de întemeietori ai subspeciei steampunk precum Tim Powers, K. W. Jeter şi James P. Blaylock, intriga romanului Dodger este plasată la Londra, la începutul domniei reginei Victoria, iar printre personaje apar Charles Dickens şi Benjamin Disraeli.

Povestea se încheagă împrejurul unui caz de abuz domestic, în care un soţ angajează nişte răufăcători să îi maltrateze (şi eventual să îi ucidă) soţia. Aceasta reuşeşte să scape dintr-o trăsură, pe străzile Londrei victoriene, iar în apărarea ei intervine un adolescent sărman poreclit Dodger. Acesta, cu ajutorul lui Charles Dickens şi al lui Henry Mayhew, o conduce pe tînăra doamnă la adăpost, iar apoi află treptat dedesubturile acestei afaceri sordide.

Aparent, soţul misterioasei tinere este un prinţ moştenitor dintr-o ţară europeană, mariajul este secret şi nedorit de monarh, iar în urma maltratării tînăra a pierdut un copil pe care îl purta. Dodger şi noii săi prieteni fac tot posibilul să o apere pe aşa-numita Simplicity de răufăcători trimişi pe urmele ei, iar în cele din urmă protagonistul îi înscenează moartea şi-i construieşte o nouă identitate.

Unele personaje principale sînt versiuni reimaginate ale Şmecherului (Dodger) şi Fagin (Solomon Cohen) din Oliver Twist sau calea orfanului. Alte personaje sînt figuri istorice, de la regina Victoria şi prinţul Albert la Sir Robert Peel şi Joseph Bazalgette. Alte figuri istorice sînt menţionate în trecere, precum Charles Babbage, Ada Lovelace, ducele de Wellington şi Karl Marx. Şi o intrigă secundară îl implică pe personajul fictiv victorian Sweeney Todd.

Un aspect demn de interes este că Sir Terry Pratchett a inversat o relaţie-cheie din Oliver Twist. Dacă, în romanul lui Dickens, Fagin e descris ca un corupător al orfanilor, instructor de hoţi de buzunare şi emineţă cenuşie a unei reţele de crimă organizată, Solomon Cohen din Dodger este un meşteşugar sfătos care îl povăţuieşte pe protagonist să se spele, să nu fure şi să se instruiască. Mai mult, Cohen poartă cu sine o lungă istorie de persecuţii şi alungări din varii ţări ale Europei continentale, iar experienţele acestea l-au făcut să fie înţelept şi precaut, mai degrabă decît înveninat, ca Fagin.

Alt aspect interesant este că, asemenea altor autori steampunk precum Tim Powers, China Miéville, Alan Moore şi Dan Simmons, Sir Terry Pratchett a parcurs lucrarea lui Henry Mayhew London Labour and the London Poor, pe care o citează ca sursă documentară. Astfel, o mulţime de informaţii despre săracii Londrei, de la micuţii coşari la bătrînele care vindeau flori pe stradă şi de la exploratorii sistemului de canalizare la tăinuitorii de bunuri furate, apar în paginile acestui roman şi îi conferă un aer de veridicitate.

Dacă firul principal al acţiunii este ca un foileton victorian, cu ascensiunea eroului de la zdrenţe la bogăţie şi cu salvarea inocentei aflate în pericol, unele episoade secundare trimit la teme dragi literaturii steampunk - de la apariţia trenurilor cu aburi la posibilitatea aviaţiei şi de la modernizarea sistemului de canalizare londonez la experimentele cu dispozitive mecanice de calcul. Tot în spirit steampunk sînt puse în discuţie şi elemente ale societăţii victoriene precum statutul inferior al femeii în societate, violenţa domestică şi raporturile dintre drepturile indivizilor şi interesele diplomatice ale marilor puteri.

Şi, cum acesta e un roman de Sir Terry Pratchett, veţi găsi în el motive ca să zîmbiţi, ca să vă înduioşaţi, ca să vă minunaţi şi ca să vă puneţi întrebări. Farmecul cărţii este dat şi de gravurile presărate printre pagini, create de ilustratorul Paul Kidby în amintirea foiletoanelor ilustrate pe care le publica odinioară Dickens.

Pe ansamblu, sînt sigur că voi dori să recitesc Dodger şi vă recomand să-l parcurgeţi şi dumneavoastră. (De fapt, puteţi comanda online un exemplar aici.) Şi, cum Sir Terry Pratchett a mai publicat cel puţin un roman fantastic victorian, Nation, am să-l parcug şi pe acela cît de curînd.

Dar despre Nation vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

marți, 1 iulie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 18" (2014)

La finalul lunii mai, în cadrul Tîrgului de Carte Bookfest, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 18 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), publicat sub îngrijirea redactorului-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie.

Şi iată ce am aflat:

Povestirea care deschide această ediţie CPSF îi aparţine multipremiatului autor american Paolo Bacigalupi şi se intitulează "Vânătorul de tamarix". O ştiam din volumul Pump Six and Other Stories, însă de această dată am avut ocazia să o parcurg în traducerea Antuzei Genescu. E o poveste tulburătoare, plasată într-un viitor apropiat în care, în vestul Statelor Unite ale Americii, luptele legale pentru drepturile asupra cursurilor de ape au ajuns să distrugă comunităţi întregi, iar statele privilegiate tocmesc armate de mercenari pentru a-i intimida şi alunga pe locuitorii statelor sărace.

Foarte interesantă mi s-a părut şi povestirea colegului meu Oliviu Crâznic, "Echilibru" - un crîmpei dintr-o saga space opera care prezintă un punct de cotitură dintr-un conflict major, la scară planetară. Pe de o parte, întîlnirea dintre personaje precum Lord Juliet Shakespeare şi Jeremy Ice, mediată de un anume Peter Harvard, e construită pe nişte baze legale stranii, radical diferite de cele din societatea noastră - iar consecinţele sînt greu de anticipat. Pe de altă parte, în dramatismul ei, povestea mi-a amintit de confruntarea finală din Dune. Aştept cu mare interes ca Oliviu să ducă la bun sfîrşit şi să publice volumul de nuvele şi povestiri din care a extras "Echilibru".

George Lazăr contribuie la acest număr al revistei cu "Cronica Akasha" - o povestire-dezbatere despre eutanasie, transcendenţă, moralitate şi tehnologie. Chiar dacă este prea teologică pentru gustul meu, povestirea domnului Lazăr se înrudeşte tematic cu unele romane importante ale genului SF, precum Permutatiuon City de Greg Egan sau Ubik de Philip K. Dick.

Gregory Benford, cu "O după-amiază în paradis", ne propune un viitor apropiat în care cercetarea tehnologică sau cea medicală sînt serios frînate de oprelişti legale, iar discuţiile de la vîrful unei companii pot fi supravegheate de autorităţi prin mijloace care de care mai creative. Şi această schiţă a fost tradusă de Antuza Genescu.

Domnul Mircea Opriţă, în schimb, mi-a luat-o înainte cu articolul "Un autor prodigios", făcînd o amplă şi bine documentată trecere în revistă a operei unui autor prolific şi îndrăgit - Liviu Radu. Aceia dintre dumneavoastră care doresc o lucrare de referinţă despre acest subiect şi nu mai au răbdare pînă la apariţia volumului meu O introducere în opera lui Liviu Radu sînt sfătuiţi să păstreze în arhivă acest articol.

Sumarul se încheie cu o povestire apocaliptică, "O butelie din cer", semnată de Liviu Radu. Protagonistul-narator urmăreşte din apartamentul său bucureştean cum, la puţin timp înainte de ciocnirea unui asteroid cu Pămîntul, societatea se destramă în valuri de violenţă şi desfrîu. O încheiere cutremurătoare a numărului 18 al Colecţiei... - un număr orientat mult mai mult către avertisment decît către divertisment.

Pe ansamblu, CPSF 18 mi s-a părut cel mai reuşit dintre ultimele cinci apărute şi îl felicit pe redactorul-şef Marian Truţă pentru alegerea judicioasă a textelor şi a ilustraţiilor care le însoţesc. De asemenea, vechiul meu prieten Tudor Popa a ilustrat coperta acestui număr cu o imagine în culori calde, inspirată de povestirea lui Paolo Bacigalupi. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă spun că puteţi procura CPSF 18 la preţ redus aici. Vă doresc lectură plăcută şi, după 400 de cronici de carte la Ţesătorul, rămîne să ne mai auzim.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

luni, 30 iunie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 17" (2014)

La finalul lunii mai, la Tîrgul de Carte Bookfest de la Romexpo, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 17 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima povestire din sumar, "Camera luminii", îi aparţine autorului britanic Peter F. Hamilton. Subiectul este unul interesant - ştergerea personalităţii unui personaj ca o alternativă, în viitorul apropiat, la pedeapsa cu moartea. Doar că avocatul Douglas McEwan şi judecătoarea Barbara Johnson au o surpriză de proporţii atunci cînd doctorul Elliot îi aplică pedeapsa aceasta neobişnuită condamnatului Adrian Reynolds. După care dezvăluirile se ţin lanţ...

Don Simon contribuie la acest număr al revistei cu un poem în proză, "Singurătatea regelui din Corfu", cu accente de realism magic. Ca stil, schiţa aceasta mi-a amintit de lucrări ale colegului nostru ploieştean Dănuţ Ivănescu, precum "Sfîntul Grigorie Ciungul" sau "Gesta kaenorum".

Piesa de rezistenţă a sumarului o constituie însă o povestire de Lucius Shepard, "Cum mi se sfâşie inima când îngân acest cânt", în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Textul acesta postapocaliptic despre pierderea inocenţei şi ieşirea din adolescenţă este menit să marcheze, pentru publicul cititor român, trecerea în nefiinţă a scriitorului american.

Domnul Mircea Opriţă, în articolul "SF alegoric şi urbologie speculativă", prezintă într-o formă elegantă informaţii biografice şi bibliografice despre scriitorul şi arhitectul Gheorghe Săsărman. Ca şi alte articole din numerele precedente, "SF alegoric..." ajută la informarea şi educarea publicului cititor.

Sumarul se încheie cu o povestire de Gheorghe Săsărman, "Legătura de chei", în care un personaj obişnuit, Emil, alunecă într-o lume paralelă în care un altul, identic la înfăţişare cu protagonistul, trăieşte viaţa acestuia, iar el nu-şi găseşte locul. Din fericire, protagonistul revine în cele din urmă în lumea sa, într-un mod la fel de misterios şi de neexplicat ca şi la plecare.

Calitativ, acest număr mi s-a părut ceva mai bun decît cele precedente. Ilustraţia copertei, creată de Tudor Popa, este stranie, dar foarte adecvată pentru povestirea lui Peter F. Hamilton.

În ceea ce mă priveşte, imediat cum am terminat de citit CPSF 17 am început numărul 18. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 29 iunie 2014

Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, "Vegetal" (2014)

La finalul lunii mai 2014, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar dintr-un roman proaspăt lansat al autorilor Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, Vegetal (Colecţia Nautilus, Editura Nemira, Bucureşti, 2014 - ilustraţia copertei de Tudor Popa). Ulterior, la lansare, am primit şi autografe de la cei doi autori. De citit, l-am citit abia spre finalul lunii iunie, în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Vegetal este prefaţat succint de criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, care construieşte paralele cu versuri celebre ale doamnei Ana Blandiana, cu literatura apocaliptică şi cu cărţile despre călătorii inţiatice.

Premisa romanului este... neliniştitoare. Într-un viitor apropiat (care e presărat cu o puzderie de rămăşiţe ale deceniilor trecute), într-un sat aflat undeva între Piteşti şi lunca Dunării, protagonistul, Milu, un băiat de paisprezece ani aflat la hotarul dintre copilărie şi adolescenţă, luptă împreună cu alte personaje împotriva unei invazii neobişnuite.

Mai exact, plante de cultură precum porumbul, grîul, floarea soarelui, fasolea ori bostanii au devenit foarte prolifice şi foarte agresive, exterminînd animalele sălbatice şi ameninţînd oamenii. Zilnic, personajele romanului trebuie să lupte cu sape şi cu seceri pentru a ţine piept acestei invazii verzi. Iar sosirea unui tractorist ce conduce o maşinărie sosită parcă din filmele Mad Max pare să aducă o adevărată izbăvire.

În prima parte a romanului, "Aşteptarea", Milu continuă de bine de rău acest trai precar, alături de bunica sa, de o prietenă, Ina, şi de alţi cîţiva săteni. Pe de o parte, existenţa lui perpetuu ameninţată de plantele luxuriante şi agresive e luminată de crîmpeie din trecut - fotografii ale părinţilor pierduţi, exemplare din romane de Jules Verne rătăcite în podul şcolii părăsite, amintiri ale sătenilor despre traiul dinainte de invazia verde. Pe de alta, sînt şi speranţe pentru viitor - poate se va înfiripa o idilă cu Ina, poate Milu va învăţa lucruri utile, sub îndrumarea Tractoristului, sau poate, cu nişte otrăvuri noi şi eficiente, cineva o să oprească invazia plantelor.

Din păcate, lucrurile se precipită, iar în partea a doua, "Drumul", protagonistul călătoreşte mai întîi către Piteşti, apoi spre sud, către Dunăre, cu speranţa că va găsi ajutor la nişte orăşeni ori la o staţiune de cercetări agricole. Iar aici trebuie să vă avertizez că autorii v-au pregătit nişte puncte de ruptură a lumii ficţionale în care se petrece acţiunea - episoade ambigue în care nu e deloc clar dacă plantele inteligente şi cu puteri psionice i-au indus protagonistului nişte halucinaţii, ori Milu a trecut fără să bage de seamă în nişte lumi paralele, în care evenimentele s-au petrecut altfel, ori poate unele evenimente au fost doar vise foarte vii şi intense.

Din acest punct de vedere, autorii s-au ferit să ofere o explicaţie clară pentru evenimentele stranii din roman - şi, pe măsură ce veţi parcurge paginile cărţii, evenimentele vor deveni din ce în ce mai stranii. Ca urmare, mai degrabă decît să încadrez Vegetal la literatură ştiinţifico-fantastică, aş fi tentat să o plasez în categoria mai largă a ficţiunii speculative, dacă nu cumva în cea a realismului magic.

Am remarcat pe parcursul lecturii maniera în care naraţiunea s-a desfăşurat, aproape fără excepţie, în stilul indirect liber. De asemenea, cu excepţia unei pagini în care se foloseşte persoana întîi, pe parcursul romanului autorii au folosit omniscienţa selectivă, urmărind acţiunile, discursurile şi gîndurile protagonistului.

Aş aminti şi unele conexiuni intertextuale - pe de o parte, trimiterile la Douăzeci de mii de leghe sub mări şi la Ocolul Pămîntului în optzeci de zile, care mai tîrziu îl aduc pe Căpitanul Nemo printre însoţitorii imaginari ai lui Milu. Pe de altă parte, cu toate că nu este amintit în text, trebuie să aduc în discuţie romanul lui Brian Aldiss Sera, publicat în Statele Unite ale Americii sub titlul Lunga după-amiază a Pămîntului. Delirului vegetal sălbatic din romanul autorului britanic, Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă îi opun o apocalipsă a plantelor de cultură, în care porumbul sau roşiile îşi descoperă valenţe ucigaşe, iar grîul sau floarea soarelui mitraliază trecătorii cu seminţe otrăvitoare. Şi, dacă Gren din Sera călătoreşte pînă pe Lună şi înapoi, Milu, ca un Huckleberry Finn autohton, ajunge în cele din urmă pe malul primitor al unui fluviu, găseşte o peşteră primitoare ca un uter mineral şi face focul pentru a se întrema şi pentru a decide unde va porni mai departe.

Ca în romanele timpurii ale lui J. G. Ballard, precum The Wind from Nowhere sau The Drowned World, Vegetal le atrage atenţia în mod subtil, repetat, cititorilor că ordinea pe care oamenii o fac împrejurul lor, printre obiecte, este limitată, temporară şi fragilă, iar dezlănţuirea forţelor naturii dezvăluie cît de trecătoare este această ordine vremelnică şi cît de vulnerabili sîntem noi înşine în raport cu stihii pe care nu le putem controla.

Fireşte, după această lectură mi-am dorit să recitesc Sera - de această dată în original. Însă despre romanul acela al lui Brian Aldiss am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Henry Winchester, „Steampunk” (2014)


 În ultima zi a lunii mai 2014 am achiziţionat de la anticariatul Antic Ex-Libris din Bucureşti un exemplar nou-nouţ dintr-o lucrare din seria „Gothic Dreams”. Cartea a fost scrisă de Henry Winchester, are o prefaţă de G. D. Falksen şi se intitulează Steampunk – Fantasy Art, Fiction, Fashion and the Movies (Flame Tree Publishing, Londra, 2014). Am parcurs volumul chiar în ziua în care l-am cumpărat.


Şi iată ce am aflat:

Steampunk are coperte cartonate, color, în policromie şi interiorul integral color, pe hîrtie lucioasă de calitate excelentă. În „Cuvîntul înainte”, G. D. Falksen defineşte foarte succint mişcarea culturală steampunk şi contrastează relativa ei obscuritate din urmă cu două decenii, să spunem, cu popularitatea de care se bucură în prezent.

Capitolul „O revoluţie steampunk” prezintă cadrul conceptual al acestei mişcări culturale, iar cel intitulat „Mişcarea ia viteză” arată în ce direcţii generale s-a dezvoltat curentul steampunk. În schimb, capitolul „O afacere la modă” abordează concis chestiuni practice legate de achiziţionarea şi confecţionarea de vestimentaţie şi accesorii steampunk.

Ficţiunea fantastică” este un capitol amplu dedicat literaturii steampunk. Am remarcat cu plăcere că, succint, autorul a prezentat lucrări importante ale unor precursori ca Michael Moorcock, ale întemeietorilor Jeter, Powers şi Blaylock, ale unor continuatori din anii 1990 (Gibson, Sterling, Di Filippo, Stephenson) şi ale reprezentanţilor de după anul 2000, de la China Miéville la Stephen Hunt şi de la Ekaterina Sedia la Gail Carriger. Selecţia este judicios făcută, prezentările sînt clare, iar subtitlurile care le introduc sînt pline de jocuri de cuvinte amuzante.

Următorul capitol, la fel de amplu, tratează despre „Steampunk pe ecran”. La fel de succint sînt trecute în revistă o mulţime de producţii relevante pentru această mişcare artistică, fie că e vorba despre producţii cinematografice, seriale de televiziune sau filme de animaţie. Deşi accentul cade asupra producţiilor americane, autorul prezintă şi producţii nipone sau franceze. Tot în spirit steampunk, capitolul se încheie cu evocarea uneia dintre primele pelicule artistice, „Călătoria în Lună” (1902) de Georges Méliès.

Ochelari de protecţie şi roţi dinţate: arta steampunk” se concentrează asupra artelor grafice. Sînt prezentaţi artişti grafici care au ilustrat volume importante ale genului, au creat romane grafice sau au dus curentul steampunk în arta fotografică.

Ultimul capitol, „Un univers mecanic”, prezintă pe scurt formaţii muzicale steampunk, videoclipuri, jocuri video, întruniri ale adepţilor acestui curent cultural, precum şi artefacte steampunk. Volumul se încheie cu o selecţie judicioasă de adrese ale unor site-uri de autori, reviste, forumuri şi magazine steampunk.

Steampunk” este, astfel, o introducere clară, cuprinzătoare şi utilă pentru un întreg domeniu cultural. Organizarea materialului prezentat este foarte inspirat făcută. Capitolele sînt împărţite în subsecţiuni foarte concise, care uşurează lectura, iar trecerea în revistă a diferitelor domenii de manifestare ale curentului steampunk este alertă şi antrenantă.

De asemenea, într-un mod adecvat pentru vremurile hiper-vizuale în care trăim, albumul este amplu ilustrat. Numeroase dintre imaginile care însoţesc textul acoperă o întreagă pagină, iar unele se întind chiar pe două pagini, spre deliciul cititorilor. Paginile de text sînt şi ele însoţite de efecte grafice atrăgătoare, plasate pe fundaluri pastelate, încadrate uneori de imagini în dégradé sau punctate cu viniete. Literele cu care sînt imprimate titlurile şi subtitlurile au în egală măsură un aspect foarte atrăgător şi cadrează cu tema lucrării.

Cu alte cuvinte, Steampunk merită parcurs pentru informaţiile pe care le conţine, însă merită păstrat pentru că e un fermecător exemplu de artă tipografică. Ca şi Biblia steampunk publicată de Jeff VanderMeer şi S. J. Chambers în 2011, Steampunk de Henry Wichester reprezintă atît o lucrare de referinţă cît şi o piesă de colecţie.


Pe ansamblu, creatorii acestui album merită felicitări pentru modul în care au selectat şi prezentat informaţiile, pentru alegerea şi ordonarea lucrărilor grafice şi fotografice, pentru tehnoredactare şi pentru condiţiile tipografice fără cusur. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă informez că albumul se poate comanda online aici, pe site-ul Antic Ex-Libris, la un preţ extrem de atrăgător. (Stocul este limitat.)

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)

sâmbătă, 28 iunie 2014

Instinctul

 (o poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

Se spune că Lady Badminton avea o moşie departe, în nordul Gorenei, dincolo de rîul Xelion. Se retrăgea acolo mai ales vara, cînd canicula din Ytrik devenea infernală, iar mirosurile metropolei ajungeau de nesuportat chiar şi în cartierele selecte. Prin livezile cu pomi fructiferi şi prin fîneţele de pe moşia doamnei, departe de zgomotul şi de aglomeraţia capitalei, fiecare vară trecea ca un vis încîntător de care nu-i mai venea să se despartă.

În plus, de-a lungul anilor, Lady Badminton adusese şi sădise tot felul de pomi fructiferi exotici – unii din excursiile pe care le făcea pentru a promova sportul ce-i purta numele, alţii din expediţiile Clubului pentru Explorări şi Experimente. Destui dintre aceştia prinseseră rădăcini şi, de la o vreme, începuseră să dea rod. La întoarcerea în Ytrik, Lady Badminton şi-ar fi dorit să aducă cu ea unele dintre acele fructe neobişnuite, însă condiţiile de transport erau dificile. Cu trenul dura prea mult, iar la destinaţie fructele erau alterate în cele mai multe cazuri. Cu dirijabilul, cantitatea ce se putea transporta era destul de limitată, iar contele de Sandwich cu Ton nu-i putea pune întotdeauna aeronava personală la dispoziţie distinsei doamne.

După ce Lady Badminton îi invita pe membrii clubului la două sau trei cine delicioase pentru care bucătarul ei făcea minuni de nedescris, fructele aduse se terminau, amintirea gustului lor se risipea curînd, iar doamna rămînea cu nostalgia livezilor, fîneţelor şi grădinilor pînă la venirea verii următoare. Instinctiv, şi-ar fi dorit să se poată bucura de roadele livezilor sale de-a lungul întregului an.

Şi, în fiecare toamnă, cele mai multe fructe din acele livezi rămîneau să se strice, neculese, ori ca să hrănească păsările cerului. E drept că, fără ştirea doamnei, grădinarul încercase să fermenteze şi mai ales să distileze unele licori din acele fructe, însă şi el renunţase după un delir prelungit şi o mahmureală vecină cu moartea cauzate de un extras din boabe de wygda.

Lady Badminton a încercat să ofere coşuri cu fructe vecinilor, sătenilor din apropiere, ba chiar şi servitorimii. Însă, oricîtă dărnicie neobosită ar fi avut distinsa doamnă, cantitatea de fructe din livezile sale era mult prea mare în fiecare an. (Şi poate ar trebui menţionat aici că unii dintre localnici priveau fructele exotice cu destulă suspiciune.)

Aşa se face că, într-un an, Lady Badminton a decis să experimenteze cu diverse recipiente, capace, metode de sterilizare şi condiţii de păstrare, gîndindu-se, între altele, la o teorie a germenilor despre care îi vorbise doctorul Victor Rammstein. Rezultatele au fost variate – de la jalnice la excelente – însă Motanul Înţepat a refuzat categoric să guste din borcanele păstrate în pivniţa conacului şi deschise după cîteva luni pentru testare.

Contele de Sandwich cu Ton, în schimb, a fost încîntat de unele dintre reţetele folosite de Lady Badminton. Cum spunea chiar el, echipajele de pe dirijabilele sale se cam săturaseră de biscuiţi marinăreşti, heringi afumaţi şi ceai, aşa încît gemurile, compoturile şi marmeladele preparate sub îndrumarea doamnei reprezentau un supliment binevenit pentru dietă. La relativ scurt timp, funcţionari din slujba Maiestăţii Sale Imperiale au început să facă unele comenzi pentru forţele armate şi pentru marina militară, iar Lady Badminton a trecut de la borcane de ceramică la cutii de conserve din tablă inoxidabilă, etanşate – şi a început producţia la scară industrială.

După o vreme, lîngă livezile şi fîneţele cîndva liniştite, s-au ivit fabrici de conserve care, cu vuiet grav de sirene, îi chemau pe localnici la lucru de trei ori pe zi, în schimburi. Peisajul rural a ajuns să fie presărat cu magazii şi depozite, traversat de căruţe încărcate şi întretăiat de drumuri pietruite. Căile ferate goreniene au construit o linie specială pentru a aduce în capitală cutiile de metal patentate, iar şuierul locomotivelor cu aburi a înlocuit cîntecul păsărilor şi ţîrîitul greierilor în livezi şi fîneţe. Poate că nu asta îşi dorise Lady Badminton, însă nimeni nu poate opri progresul.

(Pe de altă parte, distinsa doamnă a ajuns destul de repede să adune o avere mai mare decît ar fi avut laolaltă toate rudele sale prezente şi trecute, ceea ce nu o deranja deloc.)

În cele din urmă, ca o încununare a activităţii asidue a doamnei, Maiestatea Sa Imperială a decorat-o pentru instinctul ei de conservare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)