duminică, 20 iulie 2014

Marc Sautriot & Antonio Sarchione, "C.O.P.S." (2008)

În martie 2011, vă relatam cum am achiziţionat un teanc respectabil de albume de bandă desenată. Dintre acestea, am parcurs rînd pe rînd Septième angeMorganaAngel DollJerry MailLe silence de la TerreSoltrois, respectiv Verseau. În 2014, am reuşit să citesc şi un album creat de Marc Sautriot (scenariu) şi Antonio Sarchione (grafică), intitulat C.O.P.S. - crash sur South Central (Colecţia Neopolis, Editura Delcourt, Paris, 2008). Este partea a doua a unei miniserii inspirate de un joc de roluri.

Din fericire, albumul începe cu un rezumat al primei părţi. Intriga este modelată după Evadare din New York/ Evadare din L.A. Mai exact, în viitorul apropiat în care se petrece acţiunea acestui roman grafic, California s-a separat de S.U.A., iar diverse segmente ale populaţiei americane - de la mistici la delincvenţi - a migrat într-acolo.

Brenda, fiica multimilionarului William McAdam, se prăbuşeşte cu un avion într-un cartier ruinat din mijlocul metropolei Los Angeles, iar doi agenţi din unitatea experimentală C.O.P.S. primesc misiunea de a o salva. Unul dintre ei, Greg Colinas, rămîne izolat cînd prima tentativă de recuperare eşuează. Între timp, McAdam trimite un comando din forţele sale de securitate pentru a o recupera pe fiica sa.

Acţiunea romanului grafic e alertă - şi pe alocuri explicită. Grafica este convenţională, însă realizată la un nivel peste medie. Am remarcat minuţiozitatea cu care au fost reproduse atît portretele personajelor cît şi imaginile clădirilor din fundal. De asemenea, am fost plăcut impresionat de paleta culorilor - numeroase planşe sînt bogate în culori calde, în special portocaliu.

Pe ansamblu, C.O.P.S. a meritat o lectură, însă am unele îndoieli că îl voi parcurge cîndva şi a doua oară. Dintre albumele achiziţionate în vrac, în urmă cu trei ani, mai am cîteva, dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

miercuri, 16 iulie 2014

Terry Pratchett, "Dodger" (2012)

În septembrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am cumpărat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett: Dodger (Editura Corgi, Londra, 2013). L-am parcurs în iulie 2014, în doar cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

Dacă John Shirley ne oferea în 2008 Black Glass, subintitulat "romanul cyberpunk pierdut", Sir Terry Pratchett ar fi putut prea bine să-şi subintituleze acest volum "romanul steampunk pierdut". Căci, cam ca în romane de acum clasice publicate în anii 1980 de întemeietori ai subspeciei steampunk precum Tim Powers, K. W. Jeter şi James P. Blaylock, intriga romanului Dodger este plasată la Londra, la începutul domniei reginei Victoria, iar printre personaje apar Charles Dickens şi Benjamin Disraeli.

Povestea se încheagă împrejurul unui caz de abuz domestic, în care un soţ angajează nişte răufăcători să îi maltrateze (şi eventual să îi ucidă) soţia. Aceasta reuşeşte să scape dintr-o trăsură, pe străzile Londrei victoriene, iar în apărarea ei intervine un adolescent sărman poreclit Dodger. Acesta, cu ajutorul lui Charles Dickens şi al lui Henry Mayhew, o conduce pe tînăra doamnă la adăpost, iar apoi află treptat dedesubturile acestei afaceri sordide.

Aparent, soţul misterioasei tinere este un prinţ moştenitor dintr-o ţară europeană, mariajul este secret şi nedorit de monarh, iar în urma maltratării tînăra a pierdut un copil pe care îl purta. Dodger şi noii săi prieteni fac tot posibilul să o apere pe aşa-numita Simplicity de răufăcători trimişi pe urmele ei, iar în cele din urmă protagonistul îi înscenează moartea şi-i construieşte o nouă identitate.

Unele personaje principale sînt versiuni reimaginate ale Şmecherului (Dodger) şi Fagin (Solomon Cohen) din Oliver Twist sau calea orfanului. Alte personaje sînt figuri istorice, de la regina Victoria şi prinţul Albert la Sir Robert Peel şi Joseph Bazalgette. Alte figuri istorice sînt menţionate în trecere, precum Charles Babbage, Ada Lovelace, ducele de Wellington şi Karl Marx. Şi o intrigă secundară îl implică pe personajul fictiv victorian Sweeney Todd.

Un aspect demn de interes este că Sir Terry Pratchett a inversat o relaţie-cheie din Oliver Twist. Dacă, în romanul lui Dickens, Fagin e descris ca un corupător al orfanilor, instructor de hoţi de buzunare şi emineţă cenuşie a unei reţele de crimă organizată, Solomon Cohen din Dodger este un meşteşugar sfătos care îl povăţuieşte pe protagonist să se spele, să nu fure şi să se instruiască. Mai mult, Cohen poartă cu sine o lungă istorie de persecuţii şi alungări din varii ţări ale Europei continentale, iar experienţele acestea l-au făcut să fie înţelept şi precaut, mai degrabă decît înveninat, ca Fagin.

Alt aspect interesant este că, asemenea altor autori steampunk precum Tim Powers, China Miéville, Alan Moore şi Dan Simmons, Sir Terry Pratchett a parcurs lucrarea lui Henry Mayhew London Labour and the London Poor, pe care o citează ca sursă documentară. Astfel, o mulţime de informaţii despre săracii Londrei, de la micuţii coşari la bătrînele care vindeau flori pe stradă şi de la exploratorii sistemului de canalizare la tăinuitorii de bunuri furate, apar în paginile acestui roman şi îi conferă un aer de veridicitate.

Dacă firul principal al acţiunii este ca un foileton victorian, cu ascensiunea eroului de la zdrenţe la bogăţie şi cu salvarea inocentei aflate în pericol, unele episoade secundare trimit la teme dragi literaturii steampunk - de la apariţia trenurilor cu aburi la posibilitatea aviaţiei şi de la modernizarea sistemului de canalizare londonez la experimentele cu dispozitive mecanice de calcul. Tot în spirit steampunk sînt puse în discuţie şi elemente ale societăţii victoriene precum statutul inferior al femeii în societate, violenţa domestică şi raporturile dintre drepturile indivizilor şi interesele diplomatice ale marilor puteri.

Şi, cum acesta e un roman de Sir Terry Pratchett, veţi găsi în el motive ca să zîmbiţi, ca să vă înduioşaţi, ca să vă minunaţi şi ca să vă puneţi întrebări. Farmecul cărţii este dat şi de gravurile presărate printre pagini, create de ilustratorul Paul Kidby în amintirea foiletoanelor ilustrate pe care le publica odinioară Dickens.

Pe ansamblu, sînt sigur că voi dori să recitesc Dodger şi vă recomand să-l parcurgeţi şi dumneavoastră. (De fapt, puteţi comanda online un exemplar aici.) Şi, cum Sir Terry Pratchett a mai publicat cel puţin un roman fantastic victorian, Nation, am să-l parcug şi pe acela cît de curînd.

Dar despre Nation vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

marți, 1 iulie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 18" (2014)

La finalul lunii mai, în cadrul Tîrgului de Carte Bookfest, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 18 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), publicat sub îngrijirea redactorului-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie.

Şi iată ce am aflat:

Povestirea care deschide această ediţie CPSF îi aparţine multipremiatului autor american Paolo Bacigalupi şi se intitulează "Vânătorul de tamarix". O ştiam din volumul Pump Six and Other Stories, însă de această dată am avut ocazia să o parcurg în traducerea Antuzei Genescu. E o poveste tulburătoare, plasată într-un viitor apropiat în care, în vestul Statelor Unite ale Americii, luptele legale pentru drepturile asupra cursurilor de ape au ajuns să distrugă comunităţi întregi, iar statele privilegiate tocmesc armate de mercenari pentru a-i intimida şi alunga pe locuitorii statelor sărace.

Foarte interesantă mi s-a părut şi povestirea colegului meu Oliviu Crâznic, "Echilibru" - un crîmpei dintr-o saga space opera care prezintă un punct de cotitură dintr-un conflict major, la scară planetară. Pe de o parte, întîlnirea dintre personaje precum Lord Juliet Shakespeare şi Jeremy Ice, mediată de un anume Peter Harvard, e construită pe nişte baze legale stranii, radical diferite de cele din societatea noastră - iar consecinţele sînt greu de anticipat. Pe de altă parte, în dramatismul ei, povestea mi-a amintit de confruntarea finală din Dune. Aştept cu mare interes ca Oliviu să ducă la bun sfîrşit şi să publice volumul de nuvele şi povestiri din care a extras "Echilibru".

George Lazăr contribuie la acest număr al revistei cu "Cronica Akasha" - o povestire-dezbatere despre eutanasie, transcendenţă, moralitate şi tehnologie. Chiar dacă este prea teologică pentru gustul meu, povestirea domnului Lazăr se înrudeşte tematic cu unele romane importante ale genului SF, precum Permutatiuon City de Greg Egan sau Ubik de Philip K. Dick.

Gregory Benford, cu "O după-amiază în paradis", ne propune un viitor apropiat în care cercetarea tehnologică sau cea medicală sînt serios frînate de oprelişti legale, iar discuţiile de la vîrful unei companii pot fi supravegheate de autorităţi prin mijloace care de care mai creative. Şi această schiţă a fost tradusă de Antuza Genescu.

Domnul Mircea Opriţă, în schimb, mi-a luat-o înainte cu articolul "Un autor prodigios", făcînd o amplă şi bine documentată trecere în revistă a operei unui autor prolific şi îndrăgit - Liviu Radu. Aceia dintre dumneavoastră care doresc o lucrare de referinţă despre acest subiect şi nu mai au răbdare pînă la apariţia volumului meu O introducere în opera lui Liviu Radu sînt sfătuiţi să păstreze în arhivă acest articol.

Sumarul se încheie cu o povestire apocaliptică, "O butelie din cer", semnată de Liviu Radu. Protagonistul-narator urmăreşte din apartamentul său bucureştean cum, la puţin timp înainte de ciocnirea unui asteroid cu Pămîntul, societatea se destramă în valuri de violenţă şi desfrîu. O încheiere cutremurătoare a numărului 18 al Colecţiei... - un număr orientat mult mai mult către avertisment decît către divertisment.

Pe ansamblu, CPSF 18 mi s-a părut cel mai reuşit dintre ultimele cinci apărute şi îl felicit pe redactorul-şef Marian Truţă pentru alegerea judicioasă a textelor şi a ilustraţiilor care le însoţesc. De asemenea, vechiul meu prieten Tudor Popa a ilustrat coperta acestui număr cu o imagine în culori calde, inspirată de povestirea lui Paolo Bacigalupi. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă spun că puteţi procura CPSF 18 la preţ redus aici. Vă doresc lectură plăcută şi, după 400 de cronici de carte la Ţesătorul, rămîne să ne mai auzim.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

luni, 30 iunie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 17" (2014)

La finalul lunii mai, la Tîrgul de Carte Bookfest de la Romexpo, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 17 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima povestire din sumar, "Camera luminii", îi aparţine autorului britanic Peter F. Hamilton. Subiectul este unul interesant - ştergerea personalităţii unui personaj ca o alternativă, în viitorul apropiat, la pedeapsa cu moartea. Doar că avocatul Douglas McEwan şi judecătoarea Barbara Johnson au o surpriză de proporţii atunci cînd doctorul Elliot îi aplică pedeapsa aceasta neobişnuită condamnatului Adrian Reynolds. După care dezvăluirile se ţin lanţ...

Don Simon contribuie la acest număr al revistei cu un poem în proză, "Singurătatea regelui din Corfu", cu accente de realism magic. Ca stil, schiţa aceasta mi-a amintit de lucrări ale colegului nostru ploieştean Dănuţ Ivănescu, precum "Sfîntul Grigorie Ciungul" sau "Gesta kaenorum".

Piesa de rezistenţă a sumarului o constituie însă o povestire de Lucius Shepard, "Cum mi se sfâşie inima când îngân acest cânt", în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Textul acesta postapocaliptic despre pierderea inocenţei şi ieşirea din adolescenţă este menit să marcheze, pentru publicul cititor român, trecerea în nefiinţă a scriitorului american.

Domnul Mircea Opriţă, în articolul "SF alegoric şi urbologie speculativă", prezintă într-o formă elegantă informaţii biografice şi bibliografice despre scriitorul şi arhitectul Gheorghe Săsărman. Ca şi alte articole din numerele precedente, "SF alegoric..." ajută la informarea şi educarea publicului cititor.

Sumarul se încheie cu o povestire de Gheorghe Săsărman, "Legătura de chei", în care un personaj obişnuit, Emil, alunecă într-o lume paralelă în care un altul, identic la înfăţişare cu protagonistul, trăieşte viaţa acestuia, iar el nu-şi găseşte locul. Din fericire, protagonistul revine în cele din urmă în lumea sa, într-un mod la fel de misterios şi de neexplicat ca şi la plecare.

Calitativ, acest număr mi s-a părut ceva mai bun decît cele precedente. Ilustraţia copertei, creată de Tudor Popa, este stranie, dar foarte adecvată pentru povestirea lui Peter F. Hamilton.

În ceea ce mă priveşte, imediat cum am terminat de citit CPSF 17 am început numărul 18. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 29 iunie 2014

Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, "Vegetal" (2014)

La finalul lunii mai 2014, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar dintr-un roman proaspăt lansat al autorilor Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, Vegetal (Colecţia Nautilus, Editura Nemira, Bucureşti, 2014 - ilustraţia copertei de Tudor Popa). Ulterior, la lansare, am primit şi autografe de la cei doi autori. De citit, l-am citit abia spre finalul lunii iunie, în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Vegetal este prefaţat succint de criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, care construieşte paralele cu versuri celebre ale doamnei Ana Blandiana, cu literatura apocaliptică şi cu cărţile despre călătorii inţiatice.

Premisa romanului este... neliniştitoare. Într-un viitor apropiat (care e presărat cu o puzderie de rămăşiţe ale deceniilor trecute), într-un sat aflat undeva între Piteşti şi lunca Dunării, protagonistul, Milu, un băiat de paisprezece ani aflat la hotarul dintre copilărie şi adolescenţă, luptă împreună cu alte personaje împotriva unei invazii neobişnuite.

Mai exact, plante de cultură precum porumbul, grîul, floarea soarelui, fasolea ori bostanii au devenit foarte prolifice şi foarte agresive, exterminînd animalele sălbatice şi ameninţînd oamenii. Zilnic, personajele romanului trebuie să lupte cu sape şi cu seceri pentru a ţine piept acestei invazii verzi. Iar sosirea unui tractorist ce conduce o maşinărie sosită parcă din filmele Mad Max pare să aducă o adevărată izbăvire.

În prima parte a romanului, "Aşteptarea", Milu continuă de bine de rău acest trai precar, alături de bunica sa, de o prietenă, Ina, şi de alţi cîţiva săteni. Pe de o parte, existenţa lui perpetuu ameninţată de plantele luxuriante şi agresive e luminată de crîmpeie din trecut - fotografii ale părinţilor pierduţi, exemplare din romane de Jules Verne rătăcite în podul şcolii părăsite, amintiri ale sătenilor despre traiul dinainte de invazia verde. Pe de alta, sînt şi speranţe pentru viitor - poate se va înfiripa o idilă cu Ina, poate Milu va învăţa lucruri utile, sub îndrumarea Tractoristului, sau poate, cu nişte otrăvuri noi şi eficiente, cineva o să oprească invazia plantelor.

Din păcate, lucrurile se precipită, iar în partea a doua, "Drumul", protagonistul călătoreşte mai întîi către Piteşti, apoi spre sud, către Dunăre, cu speranţa că va găsi ajutor la nişte orăşeni ori la o staţiune de cercetări agricole. Iar aici trebuie să vă avertizez că autorii v-au pregătit nişte puncte de ruptură a lumii ficţionale în care se petrece acţiunea - episoade ambigue în care nu e deloc clar dacă plantele inteligente şi cu puteri psionice i-au indus protagonistului nişte halucinaţii, ori Milu a trecut fără să bage de seamă în nişte lumi paralele, în care evenimentele s-au petrecut altfel, ori poate unele evenimente au fost doar vise foarte vii şi intense.

Din acest punct de vedere, autorii s-au ferit să ofere o explicaţie clară pentru evenimentele stranii din roman - şi, pe măsură ce veţi parcurge paginile cărţii, evenimentele vor deveni din ce în ce mai stranii. Ca urmare, mai degrabă decît să încadrez Vegetal la literatură ştiinţifico-fantastică, aş fi tentat să o plasez în categoria mai largă a ficţiunii speculative, dacă nu cumva în cea a realismului magic.

Am remarcat pe parcursul lecturii maniera în care naraţiunea s-a desfăşurat, aproape fără excepţie, în stilul indirect liber. De asemenea, cu excepţia unei pagini în care se foloseşte persoana întîi, pe parcursul romanului autorii au folosit omniscienţa selectivă, urmărind acţiunile, discursurile şi gîndurile protagonistului.

Aş aminti şi unele conexiuni intertextuale - pe de o parte, trimiterile la Douăzeci de mii de leghe sub mări şi la Ocolul Pămîntului în optzeci de zile, care mai tîrziu îl aduc pe Căpitanul Nemo printre însoţitorii imaginari ai lui Milu. Pe de altă parte, cu toate că nu este amintit în text, trebuie să aduc în discuţie romanul lui Brian Aldiss Sera, publicat în Statele Unite ale Americii sub titlul Lunga după-amiază a Pămîntului. Delirului vegetal sălbatic din romanul autorului britanic, Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă îi opun o apocalipsă a plantelor de cultură, în care porumbul sau roşiile îşi descoperă valenţe ucigaşe, iar grîul sau floarea soarelui mitraliază trecătorii cu seminţe otrăvitoare. Şi, dacă Gren din Sera călătoreşte pînă pe Lună şi înapoi, Milu, ca un Huckleberry Finn autohton, ajunge în cele din urmă pe malul primitor al unui fluviu, găseşte o peşteră primitoare ca un uter mineral şi face focul pentru a se întrema şi pentru a decide unde va porni mai departe.

Ca în romanele timpurii ale lui J. G. Ballard, precum The Wind from Nowhere sau The Drowned World, Vegetal le atrage atenţia în mod subtil, repetat, cititorilor că ordinea pe care oamenii o fac împrejurul lor, printre obiecte, este limitată, temporară şi fragilă, iar dezlănţuirea forţelor naturii dezvăluie cît de trecătoare este această ordine vremelnică şi cît de vulnerabili sîntem noi înşine în raport cu stihii pe care nu le putem controla.

Fireşte, după această lectură mi-am dorit să recitesc Sera - de această dată în original. Însă despre romanul acela al lui Brian Aldiss am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

Henry Winchester, „Steampunk” (2014)


 În ultima zi a lunii mai 2014 am achiziţionat de la anticariatul Antic Ex-Libris din Bucureşti un exemplar nou-nouţ dintr-o lucrare din seria „Gothic Dreams”. Cartea a fost scrisă de Henry Winchester, are o prefaţă de G. D. Falksen şi se intitulează Steampunk – Fantasy Art, Fiction, Fashion and the Movies (Flame Tree Publishing, Londra, 2014). Am parcurs volumul chiar în ziua în care l-am cumpărat.


Şi iată ce am aflat:

Steampunk are coperte cartonate, color, în policromie şi interiorul integral color, pe hîrtie lucioasă de calitate excelentă. În „Cuvîntul înainte”, G. D. Falksen defineşte foarte succint mişcarea culturală steampunk şi contrastează relativa ei obscuritate din urmă cu două decenii, să spunem, cu popularitatea de care se bucură în prezent.

Capitolul „O revoluţie steampunk” prezintă cadrul conceptual al acestei mişcări culturale, iar cel intitulat „Mişcarea ia viteză” arată în ce direcţii generale s-a dezvoltat curentul steampunk. În schimb, capitolul „O afacere la modă” abordează concis chestiuni practice legate de achiziţionarea şi confecţionarea de vestimentaţie şi accesorii steampunk.

Ficţiunea fantastică” este un capitol amplu dedicat literaturii steampunk. Am remarcat cu plăcere că, succint, autorul a prezentat lucrări importante ale unor precursori ca Michael Moorcock, ale întemeietorilor Jeter, Powers şi Blaylock, ale unor continuatori din anii 1990 (Gibson, Sterling, Di Filippo, Stephenson) şi ale reprezentanţilor de după anul 2000, de la China Miéville la Stephen Hunt şi de la Ekaterina Sedia la Gail Carriger. Selecţia este judicios făcută, prezentările sînt clare, iar subtitlurile care le introduc sînt pline de jocuri de cuvinte amuzante.

Următorul capitol, la fel de amplu, tratează despre „Steampunk pe ecran”. La fel de succint sînt trecute în revistă o mulţime de producţii relevante pentru această mişcare artistică, fie că e vorba despre producţii cinematografice, seriale de televiziune sau filme de animaţie. Deşi accentul cade asupra producţiilor americane, autorul prezintă şi producţii nipone sau franceze. Tot în spirit steampunk, capitolul se încheie cu evocarea uneia dintre primele pelicule artistice, „Călătoria în Lună” (1902) de Georges Méliès.

Ochelari de protecţie şi roţi dinţate: arta steampunk” se concentrează asupra artelor grafice. Sînt prezentaţi artişti grafici care au ilustrat volume importante ale genului, au creat romane grafice sau au dus curentul steampunk în arta fotografică.

Ultimul capitol, „Un univers mecanic”, prezintă pe scurt formaţii muzicale steampunk, videoclipuri, jocuri video, întruniri ale adepţilor acestui curent cultural, precum şi artefacte steampunk. Volumul se încheie cu o selecţie judicioasă de adrese ale unor site-uri de autori, reviste, forumuri şi magazine steampunk.

Steampunk” este, astfel, o introducere clară, cuprinzătoare şi utilă pentru un întreg domeniu cultural. Organizarea materialului prezentat este foarte inspirat făcută. Capitolele sînt împărţite în subsecţiuni foarte concise, care uşurează lectura, iar trecerea în revistă a diferitelor domenii de manifestare ale curentului steampunk este alertă şi antrenantă.

De asemenea, într-un mod adecvat pentru vremurile hiper-vizuale în care trăim, albumul este amplu ilustrat. Numeroase dintre imaginile care însoţesc textul acoperă o întreagă pagină, iar unele se întind chiar pe două pagini, spre deliciul cititorilor. Paginile de text sînt şi ele însoţite de efecte grafice atrăgătoare, plasate pe fundaluri pastelate, încadrate uneori de imagini în dégradé sau punctate cu viniete. Literele cu care sînt imprimate titlurile şi subtitlurile au în egală măsură un aspect foarte atrăgător şi cadrează cu tema lucrării.

Cu alte cuvinte, Steampunk merită parcurs pentru informaţiile pe care le conţine, însă merită păstrat pentru că e un fermecător exemplu de artă tipografică. Ca şi Biblia steampunk publicată de Jeff VanderMeer şi S. J. Chambers în 2011, Steampunk de Henry Wichester reprezintă atît o lucrare de referinţă cît şi o piesă de colecţie.


Pe ansamblu, creatorii acestui album merită felicitări pentru modul în care au selectat şi prezentat informaţiile, pentru alegerea şi ordonarea lucrărilor grafice şi fotografice, pentru tehnoredactare şi pentru condiţiile tipografice fără cusur. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă informez că albumul se poate comanda online aici, pe site-ul Antic Ex-Libris, la un preţ extrem de atrăgător. (Stocul este limitat.)

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)

sâmbătă, 28 iunie 2014

Instinctul

 (o poveste din cartea cu scoarţe de argint, ferecate)

Se spune că Lady Badminton avea o moşie departe, în nordul Gorenei, dincolo de rîul Xelion. Se retrăgea acolo mai ales vara, cînd canicula din Ytrik devenea infernală, iar mirosurile metropolei ajungeau de nesuportat chiar şi în cartierele selecte. Prin livezile cu pomi fructiferi şi prin fîneţele de pe moşia doamnei, departe de zgomotul şi de aglomeraţia capitalei, fiecare vară trecea ca un vis încîntător de care nu-i mai venea să se despartă.

În plus, de-a lungul anilor, Lady Badminton adusese şi sădise tot felul de pomi fructiferi exotici – unii din excursiile pe care le făcea pentru a promova sportul ce-i purta numele, alţii din expediţiile Clubului pentru Explorări şi Experimente. Destui dintre aceştia prinseseră rădăcini şi, de la o vreme, începuseră să dea rod. La întoarcerea în Ytrik, Lady Badminton şi-ar fi dorit să aducă cu ea unele dintre acele fructe neobişnuite, însă condiţiile de transport erau dificile. Cu trenul dura prea mult, iar la destinaţie fructele erau alterate în cele mai multe cazuri. Cu dirijabilul, cantitatea ce se putea transporta era destul de limitată, iar contele de Sandwich cu Ton nu-i putea pune întotdeauna aeronava personală la dispoziţie distinsei doamne.

După ce Lady Badminton îi invita pe membrii clubului la două sau trei cine delicioase pentru care bucătarul ei făcea minuni de nedescris, fructele aduse se terminau, amintirea gustului lor se risipea curînd, iar doamna rămînea cu nostalgia livezilor, fîneţelor şi grădinilor pînă la venirea verii următoare. Instinctiv, şi-ar fi dorit să se poată bucura de roadele livezilor sale de-a lungul întregului an.

Şi, în fiecare toamnă, cele mai multe fructe din acele livezi rămîneau să se strice, neculese, ori ca să hrănească păsările cerului. E drept că, fără ştirea doamnei, grădinarul încercase să fermenteze şi mai ales să distileze unele licori din acele fructe, însă şi el renunţase după un delir prelungit şi o mahmureală vecină cu moartea cauzate de un extras din boabe de wygda.

Lady Badminton a încercat să ofere coşuri cu fructe vecinilor, sătenilor din apropiere, ba chiar şi servitorimii. Însă, oricîtă dărnicie neobosită ar fi avut distinsa doamnă, cantitatea de fructe din livezile sale era mult prea mare în fiecare an. (Şi poate ar trebui menţionat aici că unii dintre localnici priveau fructele exotice cu destulă suspiciune.)

Aşa se face că, într-un an, Lady Badminton a decis să experimenteze cu diverse recipiente, capace, metode de sterilizare şi condiţii de păstrare, gîndindu-se, între altele, la o teorie a germenilor despre care îi vorbise doctorul Victor Rammstein. Rezultatele au fost variate – de la jalnice la excelente – însă Motanul Înţepat a refuzat categoric să guste din borcanele păstrate în pivniţa conacului şi deschise după cîteva luni pentru testare.

Contele de Sandwich cu Ton, în schimb, a fost încîntat de unele dintre reţetele folosite de Lady Badminton. Cum spunea chiar el, echipajele de pe dirijabilele sale se cam săturaseră de biscuiţi marinăreşti, heringi afumaţi şi ceai, aşa încît gemurile, compoturile şi marmeladele preparate sub îndrumarea doamnei reprezentau un supliment binevenit pentru dietă. La relativ scurt timp, funcţionari din slujba Maiestăţii Sale Imperiale au început să facă unele comenzi pentru forţele armate şi pentru marina militară, iar Lady Badminton a trecut de la borcane de ceramică la cutii de conserve din tablă inoxidabilă, etanşate – şi a început producţia la scară industrială.

După o vreme, lîngă livezile şi fîneţele cîndva liniştite, s-au ivit fabrici de conserve care, cu vuiet grav de sirene, îi chemau pe localnici la lucru de trei ori pe zi, în schimburi. Peisajul rural a ajuns să fie presărat cu magazii şi depozite, traversat de căruţe încărcate şi întretăiat de drumuri pietruite. Căile ferate goreniene au construit o linie specială pentru a aduce în capitală cutiile de metal patentate, iar şuierul locomotivelor cu aburi a înlocuit cîntecul păsărilor şi ţîrîitul greierilor în livezi şi fîneţe. Poate că nu asta îşi dorise Lady Badminton, însă nimeni nu poate opri progresul.

(Pe de altă parte, distinsa doamnă a ajuns destul de repede să adune o avere mai mare decît ar fi avut laolaltă toate rudele sale prezente şi trecute, ceea ce nu o deranja deloc.)

În cele din urmă, ca o încununare a activităţii asidue a doamnei, Maiestatea Sa Imperială a decorat-o pentru instinctul ei de conservare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

vineri, 27 iunie 2014

8. Cîte ceva despre redactorul literar

O etapă a scrierii creative pe care poate nu o apreciem suficient este aceea a pregătirii unui volum în editură în vederea publicării. Etapă în care autorul (sau autoarea) are ocazia să colaboreze cu redactorul literar.

În alt deceniu, în alt mileniu, cînd cărţile apăreau în tiraje de zeci de mii de exemplare în ţara noastră (uneori chiar peste suta de mii), la o carte lucra o întreagă echipă redacţională: redactor literar, lector, corector. În prezent, din varii motive, adesea editurile îi încredinţează unei singure persoane toate misiunile echipelor redacţionale din trecut. Corectura întîi, corectura a doua, bun de tipar...

Ca urmare, cînd manuscrisul dumneavoastră ajunge la redactorul literar desemnat de editură, acesta va trebui să urmărească în paralel o mulţime de aspecte al cărţii şi să vă facă o serie de sugestii de modificare a textului. Acestea ar putea să se încadreze în următoarele categorii:

1. Structura intrigii. După cum poate vă amintiţi de la lecţiile de literatură, există o diferenţă între subiect (evenimentele din carte în ordine cronologică) şi intrigă (evenimentele din carte în ordinea relatării). Poate că subiectul cărţii dumneavoastră este captivant, însă structurarea nefericită a intrigii poate diminua interesul cititorilor. Un redactor literar bun vă poate atrage atenţia ca să restructuraţi intriga acolo unde este necesar.

2. Continuitatea. Mai ales la scara unui roman, e perfect posibil ca unele detalii să nu concorde, iar conexiunile cauzale să fie insuficient de bine respectate. Ca să vă dau un exemplu din cărţile mele, la o revizuire în vederea publicării romanului Gangland am constatat că un personaj îşi reîncărca puşca mult mai des decît o descărca – inclusiv atunci cînd nu era nevoie pentru că... nu o descărcase în prealabil. Redactorul literar vă poate atenţiona şi în vederea corijării acestor scăpări.

3. Stilul. În funcţie de efectul intelectual şi emoţional pe care doriţi să îl obţineţi asupra cititorilor, e necesar ca de la o scenă la alta a cărţii dumenavoastră să adaptaţi stilul literar. Dar, cum efortul de a scrie un roman întreg este de durată, e posibil ca în manuscris să se fi strecurat scăpări stilistice, repetiţii involuntare sau chiar cacofonii. Redactorul literar le poate sesiza şi vă poate propune să faceţi remedieri stilistice punctuale pentru a obţine efectul scontat, mai degrabă decît ilaritatea cititorilor.

4. Ritmul. Chiar şi în situaţia în care aţi controlat foarte bine intriga, continuitatea şi stilul, e posibil ca manuscrisul dumneavoastră să aibă unele deficienţe de ritm. Spre exemplu, dacă personajele pleacă să caute pe cineva într-o situaţie de urgenţă, dar pe traseu se apucă să converseze despre simpatiile lor politice sau preferinţele lor culinare, una e să schimbe două replici, alta e să converseze cale de zeci de pagini. Prin prisma cronologiei romanului, pînă îşi vor fi terminat personajele conversaţia, cel căutat va fi ajuns oale şi ulcele. Din perspectiva cititorului, conversaţia banală (şi prea lungă) e ocolită – iar după prea multe conversaţii de acest fel, lectura romanului dumneavoastră e abandonată. (Şi data viitoare cititorul ar putea prea bine să cumpere cărţi scrise de alt autor.) Aşa încît, cam ca un chirurg estetician, redactorul v-ar putea ajuta să scăpaţi de burţile... narative, iar lectura romanului va deveni mai palpitantă prin reducerea pasajelor prea diluate.

5. Ortografia. Pe de o parte, la culegerea textului din cartea pe care aţi scris-o, e probabil să fi apărut unele mici scăpări. Pe de altă parte, e la fel de posibil să aveţi unele mici deficienţe în ceea ce priveşte limba română literară. (Ca să dau un singur exemplu, un confrate de-al meu foloseşte sistematic forma de persoana întîi singular în locul formei de persoana întîi plural la mai mult ca perfect. Unii redactori literari îi corijează această deficienţă aproape insesizabilă, alţii nu.) Redactorul literar trebuie să cunoască bine limba română scrisă şi să facă o corectură riguroasă a manuscrisului în vederea publicării.

(Aici aş avea de comentat cîte ceva referitor la schimbările ortografice ale limbii române de după 1990, dintre care cea mai antipatică îmi este fuziunea dintre adverbul „nici” şi articolele nehotărîte „un”, respectiv „o”, dar o vom lăsa pentru altă ocazie.)

6. Punctuaţia. Vrem, nu vrem – limba română literară are şi nişte reguli de punctuaţie. Ca să dau un singur exemplu, fiecare replică dintr-un dialog începe în limba română literară într-un alineat nou şi se marchează cu o linie de dialog. Poate că în limba engleză replicile dintr-un dialog se marchează fiecare în parte cu semnele citării, dar asta e în limba engleză literară. Iar cine nu a observat că mai întîi se pune un semn de punctuaţie (fie el virgulă, punct, semn de întrebare sau semn de exclamare) la finalul replicii unui personaj şi abia pe urmă se pun semnele de la încheierea citatului... are nevoie de un redactor literar care să-i corijeze punctuaţia.
Fireşte, tot redactorul literar o să fie cel care, discret, o să elimine cîte o virgulă care v-a scăpat, complet neintenţionat şi nelalocul ei, între subiect şi predicat.

7. Punerea în pagină. Oricît ar părea de trivial, la etapa „bun de tipar”, tot redactorul va fi cel care va căuta să verifice dacă numerotarea paginilor corespunde cu informaţiile din tabla de materii a volumului dumneavoastră, dacă ultimul rînd de pe fiecare pagină se încheie cu un cuvînt întreg, mai degrabă decît cu o liniuţă de despărţire în silabe, dacă ultima pagină din fiecare capitol conţine mai mult de două rînduri, dacă nu cumva la tehnoredactare unele rînduri au dispărut de-a binelea din text, în vreme ce altele apar de două ori (nu o singură dată, ca în manuscrisul dumneavoastră) şi alte asemenea lucruri la care poate nu v-aţi gîndit niciodată. (Acum, că vi le-am menţionat, veţi şti la ce să vă uitaţi în oglinda cărţii înainte de a vă da acordul pentru trimiterea volumului la tipar.)

Pe ansamblu, dacă redactorul literar căruia editorul i-a încredinţat manuscrisul dumneavoastră este competent şi motivat, probabil că se va ocupa de aspectele menţionate mai sus, iar cartea nu va avea decît de câştigat. Poate că va fi dispus să vă şi explice unele lucruri, caz în care şi scriitorul va ieşi în cîştig. Sau poate nu va avea timpul necesar ca să vă instruiască, dar, dacă îşi va face bine treaba, cititorii vor avea de cîştigat.

Dacă, dimpotrivă, redactorul literar va fi mai puţin competent sau mai puţin motivat – sau silit să redacteze cartea mult prea repede – e perfect posibil ca romanul dumneavoastră să apară... mai aproape de forma sa din manuscris: cu probleme de structura intrigii, cu burţi narative, poate cu unele probleme de continuitate sau cu scăpări stilistice, cu erori de ortografie, cu punctuaţie defectuoasă. Caz în care, într-un stil destul de românesc, cititorii dumneavoastră o să-şi spună unii altora în particular: „Asta e. N-a avut noroc de un redactor literar bun de data asta. Poate la următoarea carte...” (Iar în public vă vor felicita pentru calitatea cărţii dumneavoastră, fireşte.)

Pe de altă parte, se poate întîmpla un accident. După ce aveţi noroc de un redactor literar foarte bun şi de o corectură minuţioasă, e posibil ca, dintr-o eroare, să plece la tipografie versiunea necorectată a cărţii. Dar nu vă doresc să aveţi parte de asemenea accidente.

Şi, cum munca redactorilor literari rămîne destul de des insuficient apreciată în ţara noastră, poate că pe pagina de mulţumire a cărţii dumneavoastră sau în discursul pe care îl veţi ţine la lansare le veţi adresa şi lor cîteva cuvinte frumoase...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

luni, 23 iunie 2014

Ficţiuni.ro nr. 9

Azi a apărut numărul al nouălea al revistei lunare Ficţiuni.ro sub îngrijirea redactorului-şef Eugen Lenghel.

În rubrica "Ficţiune" veţi găsi povestiri de Sebastian A. Corn, Rodica Bretin, Ciprian Mitoceanu, Don Simon, Victor Cilincă, Narcisa Stoica, dar şi o schiţă a subsemnatului, "Fram". Tot în această secţiune puteţi parcurge partea a doua a unei nuvele scrise de Teodora Matei şi Lucian Dragoş Bogdan.

În rubrica "Vizual" vă aşteaptă un medalion cu lucrări plastice de Aurel Manole, benzi desenate de Viorel Pîrligras şi o caricatură de Nicu Gecse. (Dealtfel, lucrările lui Aurel Manole ilustrează şi numeroase dintre povestirile prezente în sumarul acestui număr al revistei.)

La secţiunea "Critică" puteţi parcurge o cronică de carte semnată de Lucian Dragoş Bogdan şi una de-a subsemnatului - "The Mammoth Book of Mindblowing SF".

La rubrica "Eseu" veţi afla editorialul semnat de Eugen Lenghel, ca şi un articol de Voicu Bugariu şi un interviu cu Andrei Oişteanu. Tot redactorului-şef i se datorează şi imaginea ce-i serveşte drept copertă acestui număr.

În fine, la secţiunea "Traduceri", puteţi citi o povestire de Avram Davidson în traducerea lui Ştefan Ghidoveanu.

Vă urez lectură plăcută, iar dacă Ficţiuni.ro numărul 9 vă e pe plac, nu uitaţi să le recomandaţi revista şi altora. Pentru că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 


duminică, 22 iunie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 16" (2014)

La finalul lunii mai 2014, la Tîrgul de Carte Bookfest, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din numărul 16 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, apărut sub îngrijirea domnului redactor-şef Marian Truţă. Am parcurs CPSF 16 în luna iunie. Iată despre ce este vorba:

Spre deosebire de numerele precedente, CPSF 16 are un sumar foarte bogat. Primul text este o schiţă de Arthur C. Clarke, "Un alt tigru", datînd din 1953 şi tradusă de domnul Mihai-Dan Pavelescu. Schiţa tratează tema lumilor posibile într-un univers cu adevărat infinit, iar încheierea ei este surprinzătoare.

Tot domnul Mihai-Dan Pavelescu ne oferă în traducere o povestire din 1980 a lui Norman Spinrad, "Programele favorite", în care personajele principale s-au mutat în realităţi virtuale, cu înregistrări video editate din propriul lor trecut şi producţii fastuoase de diverse genuri. Chestiunea dacă personajele mai sînt în viaţă ori s-au transformat în simple simulări, dacă mai au cum să se întîlnească în lumea reală ori dacă mai sînt umane devine din ce în ce mai problematică pe parcursul povestirii.

Doamna Rodica Bretin contribuie la sumarul revistei cu o povestire intitulată "Noaptea sanyasinilor" - reluată, dacă îmi amintesc bine, din volumul său Efect holografic. Intriga este antrenantă - un parcurs iniţiatic al unui specialist în arte marţiale - iar fundalul este interesant - o construcţie cu numeroase încăperi şi coridoare, care ar putea fi o clădire sau un habitat spaţial.

Domnul Mircea Opriţă, în articolul "O exegeză aproape fără rival", face o amplă trecere în revistă a lucrărilor de teorie şi critică literară publicate de profesorul universitar Cornel Robu. De reţinut atît ecourile internaţionale ale acestor lucrări, cît şi referirile la dezbaterile cu alţi teoreticieni români ai genului avute de-a lungul anilor de către domnul profesor Robu.

În "Punctul de convergenţă", Eugen Cadaru tratează succint despre realismul magic. Deşi clar structurat şi bine documentat, poate că articolul ar fi meritat dezvoltat la o scară mai amplă, căci subiectul abordat ar fi permis acest lucru.

Ciprian Mitoceanu, în "Penitenţa Terminatorului", tratează într-o naraţiune la persoana întîi despre un criminal în serie care, în urma unui accident, ajunge să fie mutilat şi infirm. Reflecţia asupra propriilor fapte, ca şi grija arătată de o asistentă medicală cu totul specială, îl îndeamnă în cele din urmă pe protagonist să rescrie istoria... într-un mod paradoxal.

Gregory Benford, în schimb, ne propune o abordare hard SF a temei schimbării climatice cauzate de civilizaţia umană. Schiţa "Think Big" datează din 2013, iar traducerea română îi aparţine domnului Marian Truţă.

Spre final, o surpriză foarte plăcută: Artistul grafic şi scriitorul Viorel Pîrligras ne oferă o bandă desenată în care reia un personaj creat în anii 1980 - "Vânătorul de mutanţi - Guama". BD-ul artistului craiovean reprezintă o combinaţie de acţiune şi fantastic pe un fundal postapocaliptic care sper să fie pe gustul cititorilor.

Sumarul se încheie cu "Ultima poezie" de Octavian Sava - un epitaf al regretatului autor de la începuturile Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice.

Aş dori să mai menţionez că ilustraţia copertei a fost creată de artistul grafic Tudor Popa. Redactarea literară a acestui număr a avut pe alocuri mici scăpări - în special în povestirea domnului Mitoceanu. Tehnoredactarea, în schimb, a fost bine făcută, iar ilustraţiile din interior au fost diverse şi relevante. În raport cu numerele precedente, am remarcat şi o mai mare diversitate a tipurilor de litere folosite pentru imprimarea textului.

Pe ansamblu, CPSF 16 a fost o lectură agreabilă, ceea ce m-a îndemnat să încep imediat să parcurg numărul următor al Colecţiei. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)