miercuri, 20 februarie 2008

Jeff Noon – "Nymphomation" (1997)

Vă mai amintiţi isteria colectivă din a doua jumătate a anilor ’90, cu emisiuni-concurs tip „Bingo” şi vînzători de bilete de loterie la fiecare colţ de stradă? România nu a fost singura ţară peste care a trecut acest val de isterie şi, pentru că Marea Britanie a suferit un impact similar cam în aceeaşi perioadă, Jeff Noon a scris o carte despre asta. O carte din care, în februarie 2004, mulţumită doamnei Diana Enăchescu-Hoehn şi soţului său, Rudiger Hoehn, am primit un exemplar.

Să vedem despre ce este vorba:

Nymphomation se petrece în Manchester (unde altundeva? ), în universul imaginar din Vurt, dar înaintea evenimentelor din Vurt, Pollen şi Pixel Juice. De asemenea, constituie o legătură între această lume imaginară şi Automated Alice, unificînd primele cinci cărţi ale lui Jeff Noon într-o serie non-lineară.

În timp ce populaţia oraşului Manchester e incitată de muşte-reclamă să cumpere piese de domino pentru a participa la loteria televizată Anno Domino, un grup de tineri condus de un profesor universitar, Max Hackle, caută să afle cine conduce această super-afacere. Tînăra Daisy Love, studentă la matematică, află că anumite personaje (prezentatorul Mr. Million, profesorul Hackle, ba chiar şi tatăl ei, Jimmy Love) au în comun o experienţă neobişnuită: pe cînd erau colegi de şcoală, o profesoară, Miss Sayer, le-a predat calculul probabilităţilor cu ajutorul pieselor de domino, apoi i-a iniţiat în ritualurile Matematicii Negre.

Iubitul lui Daisy, Jazir, află că Miss Sayer a devenit între timp o zeitate-virus a universului virtual, precum Motanul Jocurilor. Investigaţiile grupului dezvăluie apoi originile jocului televizat, ale muştelor-reclamă (un sistem de viaţă artificială auto-reproducătoare numit „nimfomaţie”) şi secretele murdare ale foştilor elevi ai domnişoarei Sayer.

Max Hackle şi Jazir au o confruntare apoteotică cu Mr. Million, toţi participanţii la joc cîştigă simultan premiul cel mare, iar loteria Anno Domini colapsează. În final, mica Celia Hobart (sora pe care o pierduse protagonista în Automated Alice) îi oferă o pană galbenă-verzuie, ultima rămasă de la papagalul Whippoorwill, unui băiat.

Iar băiatul îşi pune pana în gură.

Ca orice roman recent cu pretenţii, Nymphomation este greu de categorisit. Unele elemente l-ar încadra la categoria cyberpunk: transcendenţa domnişoarei Sayer la statutul de entitate informaţională, tehnologia biomecanică a muştelor-reclamă şi a pieselor de domino, hackerii care subtilizează date de la corporaţia Anno Domino şi aşa mai departe.

Există, de asemenea, un puternic filon horror. Ritualurile Matematicii Negre le duc pe unele personaje la construirea unui labirint subteran, apoi la crimă, iar entitatea informaţională Mr. Bones trece dintr-un corp uman în altul precum vampirismul, prin sărutări şi muşcături.

Destule porţiuni ale cărţii au o încărcătură de satiră socială, precum scenele în care, vineri seara, oamenii urmăresc cu sufletul la gură emisiunea-concurs, sau prezenţa poliţiştilor-burger, echipaţi şi finanţaţi de francizele fast food, ori capitolul în care Daisy Love şi Jazir descoperă datele minuţioase ale primăriei despre persoanele lipsite de adăpost.

Nu în ultimul rînd, Nymphomation conţine un filon tributar lui Lewis Carroll, inclusiv o parodie foarte reuşită a poemului "Jabberwocky" şi o carte imaginară, Celia în Ţara Numerelor.

Cu toate acestea, efectul de ansamblu nu este cel aşteptat. Nymphomation nu are nici impactul emoţional intens al lui Vurt, nici umorul din Automated Alice, nici verva contagioasă din Pixel Juice. Este o încheiere rezonabilă a seriei Vurt (sau mai degrabă un prequel care ne îndeamnă să parcurgem celelalte cărţi din serie), nu o încununare.

Deşi într-un interviu apărut pe site-ul său Jeff Noon a declarat că plănuia să scrie o continuare a seriei Vurt, iar Nymphomation a fost un prequel neplanificat, romanele pe care le-a publicat ulterior s-au îndreptat în alte direcţii.

Dar despre asta vom discuta cu alt prilej.

(Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul oficial al lui Jeff Noon la adresa: http://www.jeffnoon.com/index.php sau pe cel neoficial la adresa: http://www.vurt-feather.co.uk/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

2 comentarii:

Costi spunea...

Mie stiu ca mi-a placut aproape la fel de mult ca si Vurt si Pollen. Mi-a lasat o impresie puternica prin imaginatie, atmosfera si scriitura.
Acum un an am citit "Falling Out of Cars" sau cam asa ceva si nu m-a mai prins la fel de mult. Mi-a lasat un gust amestecat.
Oricum, intrebarea ramine — sintem noi singurii romani care l-am citit pe Noon? N-am auzit pe nimeni altcineva sa vorbeasca de el. Ori daca ii citesti dintre primele romane nu se poate sa nu faca impresie.

Tesatorul spunea...

Mulţumesc pentru vizită şi pentru comentariu, Costi.

Dintre cărţile lui Noon pe care le-am parcurs pînă acum, cel mai mult mi-a plăcut "Pixel Juice". Autorul a scris pe undeva, pe site-ul lui, că a lucrat şi răslucrat la acel volum, a revizuit, eliminat şi adăugat la el pînă cînd a fost mulţumit.

Se simte pe fiecare pagină...