Robert A. Heinlein, "Have Space Suit, Will Travel" (1958)

În 2004, prin amabilitatea domnului Costi Gurgu și a soției sale, am avut ocazia să achiziționez în ediție franceză un roman de Robert A. Heinlein, Le vagabond de l'espace (Presses Pocket, Paris, 1983, traducere de Michel Deutsch). L-am parcurs în intervalul octombrie - noiembrie 2016.

Și iată ce am aflat:

La fel ca Starman Jones, Have Space Suit, Will Travel se încadrează într-o serie de romane pe care Robert A. Heinlein le-a scris pentru un public de adolescenți. Protagonistul-narator, Clifford Russell, este absolvent de liceu în Centerville, S.U.A., și visează să călătorească în spațiu. Din păcate, veniturile nu îi permit să se înscrie la M.I.T. pentru o formare profesională corespunzătoare. Din fericire, la un concurs televizat, Kip câștigă ca premiu un costum spațial, îl repară și îl utilizează. Apoi, într-o noapte, Kip este răpit de extratereștri.

În compania unei fetițe de zece ani, Patricia Wynant Reisfeld, și a unei polițiste nonumane, Mama-chestie, protagonistul e dus pe Lună, la o bază secretă, apoi pe Pluto, unde alertează autoritățile galactice în privința invadatorilor. Eroii călătoresc pe o planetă a stelei Vega, unde sunt îngrijiți și întremați, iar în cele din urmă în Norul Mic al lui Magellan, unde apar dinaintea unei comisii transgalactice de securitate. Răpitorii sunt pedepsiți, iar Kip și însoțitoarea lui, Pee Wee, sunt readuși cu bine pe Pământ.

Ca lectură, fie și în traducere franceză, Have Space Suit, Will Travel este destul de agreabil, fără a fi o capodoperă. Aventurile personajelor principale sunt folosite ca un prilej pentru popularizarea științei - căci Heinlein a strecurat informații despre structura Sistemului Solar, distanțe astronomice, galaxii învecinate și multe altele. Tonul narațiunii este alert și colocvial. Protagonistul-narator e  convingător ca discurs și comportament.

Pe de altă parte, inevitabil, romanul dă semne de uzură morală. Astfel, deși acțiunea pare să se petreacă într-un viitor apropiat în care omenirea a stabilit deja baze permanente pe Lună, personajele folosesc în continuare rigle de calcul.

Pe ansamblu, Have Space Suit, Will Travel a meritat o lectură (în primul rând ca să mai exersez franceza), însă mă îndoiesc că îl voi reciti vreodată. Cu siguranță că voi parcurge alte romane de Robert A. Heinlein destinate adolescenților, precum Citizen of the Galaxy și Space Cadet. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii. 

Jack Vance, "The Languages of Pao" (1958)

După cum vă relatam într-o postare mai veche de la Țesătorul, în iulie 2010 am procurat câteva zeci de cărți SF în franceză. Dintre acestea, în iunie 2016, am parcurs un roman de Jack Vance, Les langages de Pao (Colecția Présence du futur, Éditions Denoël, Paris, 1981). Și iată ce am aflat:

Într-un viitor îndepărtat, pe planeta Pao, liderul suprem, Aiello Panasper, este asasinat. Fratele său, regentul Bustamonte, îi acuză pe nedrept pe niște negustori și pune să fie executați. Totodată, acesta plănuiește să îl ucidă cât de  curând pe moștenitorul de drept al tronului, Beran Panasper, pentru a se declara panarh în locul lui.

Planurile uzurpatorului sunt dejucate însă de înțeleptul Palafox, care îl ajută pe micul Beran să evadeze și îl duce pe planeta Breakness, unde îi completează educația. Nu după mult timp, Bustamonte se confruntă și cu o problemă externă. Mai exact, o hoardă de barbari de pe planeta Batmarsh, condusă de Eban Buzbek, ocupă Pao, pradă, siluiește, și cere un tribut lunar imens.

Palafox, prin reprezentanții săi, îi propune uzurpatorului un plan de salvare inteligent. Astfel, dacă cincisprezece miliarde de paonezi nu le-au rezistat câtorva zeci de mii de năvălitori pentru că le lipsea spiritul combativ, Palafox creează trei enclave (vitejii, tehnicienii și comercianții), fiecare cu un limbaj propiu, care să se ocupe, respectiv, cu arta războiului, cu dezvoltarea unei flote spațiale și cu comerțul interstelar. Un limbaj creat anume pentru fiecare enclavă e menit să le asigure curaj și onoare, interes științific, respectiv aptitudini de negociere.

După câțiva ani și după câteva implanturi, contrar ordinelor lui Palafox, tânărul Beran Perasper revine pe Pao, îl ucide pe uzurpator, apoi conduce armata pregătită în enclava vitejilor împotriva cotropitorilor. Din păcate, planurile sale de dispersare a enclavelor întâmpină rezistență, iar protagonistul trebuie să dejoace în final o lovitură de stat, respectiv să se confrunte cu însuși salvatorul său, Palafox. Căci bătrânul cărturar avea cu totul alte planuri pentru Pao...

Pe de o parte, The Languages of Pao reprezintă un bun exemplu de SF din Epoca de Aur. E un roman concis, alert, despre călătorii spațiale și conflicte interplanetare.

Pe de altă parte, cartea prezintă o chestiune științifică destul de rar abordată în SF. Mai exact, conexiunea dintre limbaj, mentalitatea individuală și structura colectivă a societății. Ca și în O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, conducătorii societății ficționale speră ca, modificând limbajul, să schimbe atât indivizii cât și societatea în ansamblul ei.

Nu în ultimul rând, tema tânărului prinț al cărui tată a fost asasinat de un uzurpator și care trebuie să își răzbune părintele pentru a ocupa locul ce îi revine de drept are conexiuni intertextuale cu trilogia Oresteia de Eschil, respectiv cu Hamlet, prinț al Danemarcei de William Shakespeare. Și, cum Jack Vance a fost un autor cunoscut și apreciat, nu m-aș mira dacă The Languages of Pao ar fi exercitat o oarecare influență asupra romanului Dune de Frank Herbert, publicat câțiva ani mai târziu.

Pe ansamblu, The Languages of Pao a meritat din plin atât banii cât și timpul de lectură. Ca urmare a acestei experiențe agreabile, a doua zi am început să parcurg un alt roman de Jack Vance, The City of Chasch. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

Brian Aldiss, "Non-Stop" (1958)

În vara anului 2006, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat un exemplar din romanul de debut al lui Brian Aldiss, Non-Stop (Colecţia SF Masterworks nr. 33, Editura Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2004). În luna septembrie a aceluiaşi an am parcurs acest roman. Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Non-Stop se desfăşoară la bordul unei astronave uriaşe unde s-au succedat numeroase generaţii de oameni. Protagonistul, Roy Complain, face parte dintr-un trib, Greene, care parcurge un traseu circular pe una dintre punţile navei, distrugînd plante hidroponice scăpate de sub control şi gonit din urmă de creşterea altor plante la fel de periculoase. Complain este convins de un "preot" (al cărui crez cuprinde termeni de psihanaliză cărora li s-a pierdut înţelesul) să plece în căutarea camerei de control a navei.

După numeroase confruntări cu şobolani inteligenţi şi diverse alte pericole, Complain şi însoţitorii săi ajung la Prova numai pentru a afla că sistemele de control ale navei au fost distruse, călătoria de întoarcere de pe Procyon pe Pămînt ar fi trebuit să se încheie cu multe generaţii în urmă, iar formele de viaţă de la bordul navei au fost afectate de un virus misterios care le-a accelerat metabolismul.

În ultima parte a cărţii, personajele află că nava lor orbitează de mulţi ani în jurul Pămîntului, iar misterioşii uriaşi şi oameni lenţi întrezăriţi uneori prin cotloanele navei sînt savanţi sau membri ai personalului de întreţinere trimişi de pe Terra ca să îi studieze pe descendenţii echipajului iniţial. Numai că Roy Complain şi însoţitorii săi comit acte de sabotaj, declanşează o criză şi segmentează interiorul navei în optzeci de secţiuni separate prin uşi închise ermetic. Mesajul lor către autorităţile de pe Pămînt este că, dacă nu vor fi primiţi pe planeta de unde le-au plecat strămoşii, preferă să moară decît să trăiască în continuare la bordul navei.

Deşi a fost publicată cu o jumătate de secol în urmă, Non-Stop se citeşte uşor şi cu plăcere. Capitolele sînt scurte, incidentele se succed rapid, iar surprizele şi dezvăluirile se ţin lanţ. Răsturnările succesive de situaţie din cea de-a patra secţiune a romanului, în mod special, rivalizează cu cele din finalul volumului Second Foundation de Isaac Asimov.

Personajele precum Roy Complain (descendentul îndepărtat al căpitanului navei) sau Marapper, preotul-psihanalist, au o psihologie simplă, dar bine justificată de mediul decadent şi brutal în care trăiesc. De asemenea, relaţiile dintre personaje, alianţele, conflictele, afilierile lor tribale sînt structurate convingător şi cu concizie.

Unele teme atinse în Non-Stop, cum ar fi vegetaţia abundentă şi agresivă sau succedarea a numeroase generaţii de oameni într-o societate non-terestră, aveau să fie dezvoltate mai tîrziu de Brian Aldiss în romane memorabile, dintre care aş aminti aici Hothouse şi trilogia Helliconia. Dar despre acestea am să vă relatez cu alte ocazii.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)