Dian Hanson, "Masterpieces of Fantasy Art" (2023)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În ultima zi a lunii iulie 2023, prin amabilitatea unui vechi prieten, am aflat că, la librăria Cărturești, era disponibil un album de artă fantastică. Am achiziționat un exemplar din Masterpieces of Fantasy Art, editura Taschen, Köln, 2023), volum coordonat de Dian Hanson. L-am parcurs în opt zile.

Și iată ce am aflat:

 

Introducerea, "My Fantasy Life", îi aparține artistului peruviano-american Boris Vallejo și tratează despre începutul carierei acestui artist de excepție, respectiv despre efectul formator pe care l-au avut asupra lui lucrările altor artiști fantasy.

Secțiunea "Fantasy: Then, Now and Always" de Dian Hanson prezintă succint dezvoltarea picturii fantastice din Renaștere și până în prezent în domeniul artelor frumoase.

Tot Dian Hanson, în capitolul următor, tratează despre originile artei fantastice moderne, pe filiera literaturii pentru copii de la finalul secolului al XIX-lea și a literaturii de consum din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Doamna Hanson explorează, în "Fantasy or Sci-Fi", diferențele dinstre fantastic și științifico-fantastic în literatură, dar, cu precădere, în artele grafice.

Apoi, în "New World, New Wave", Dian Hanson arată cum, în perioada postbelică, arta fantastică s-a dezvoltat datorită popularității cărților de buzunar.

Secțiunea următoare îi este dedicată doamnei Julie Bell, pictoriță și culturistă americană, care, de la finalul anilor 1980, are o îndelungată colaborare cu Boris Vallejo.

Un alt capitol, scris de către Zak Smith, prezintă opera artistului francez Philippe Druillet, implicat în publicarea revistei Métal Hurlant și în crearea editurii Les Humanoïdes associés.

Dian Hanson tratează apoi despre pictorul american Frank Frazetta, cel care, prin lucrările sale, a exercitat o influență imensă asupra artei fantastice moderne.

Secțiunea următoare, în schimb, se ocupă de viața și opera artistului elvețian H. R. Giger, un suprarealist cu viziuni biomecanice angoasante și tulburătoare. Între altele, Giger a colaborat la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979), Specii (1995) și Prometheus (2012).

Un alt capitol le este dedicat gemenilor americani Tim și Greg Hildebrandt, artiști care, împreună și separat, au avut o carieră de succes ca ilustratori de carte. Lucrările lor feerice contrastează plăcut cu imaginile macabre din secțiunea precedentă.

Secțiunea următoare tratează despre viața și opera artistului american Jeffrey Jones, despre care mărturisesc că nu auzisem până recent, însă ale cărui lucrări m-au impresionat.

Zak Smith îl prezintă apoi pe artistul britanic Rodney Matthews, care are o dublă carieră - percuționist în formații rock și artist grafic. Lucrările acestuia au un caracter special, inconfundabil, și au fost reproduse pe coperte de cărți fantasy și pe mape de discuri LP.

Dian Hanson tratează pe larg despre opera artistului francez Jean Giraud, cunoscut sub pseudonimul Moebius. Acesta, împreună cu vecinul și prietenul său Philippe Druillet, s-a implicat în realizarea revistei Métal Hurlant și în lansarea editurii Les Humanoïdes associés. De asemenea, Moebius a contribuit la munca de concepție a unor pelicule precum Alien (1979) și Al cincilea element (1995).

Am fost plăcut surprins de lucrările din secțiunea următoare, create de către actrița americană Rowena Morrill, și încântat de imaginile dintr-un capitol dedicat pictorului spaniol Sanjulian, un artist de formație clasicistă.

Zak Smith tratează apoi despre viața și opera pictorului peruviano-american Boris Vallejo - soțul și colaboratorul doamnei Julie Bell. În domeniul artei fantastice, opera acestui artist are foarte puțini rivali.

Ultimul capitol, scris de către Dian Hanson, îi este dedicat artistului american Michael Whelan, ale cărui lucrări impresionează prin viziunea uneori onirică și prin detaliile fotorealiste. Fanii l-au răsplătit în repetate rânduri cu Premiul Hugo pentru imagini care ilustrează edițiile americane ale unor romane SF de referință.

  

Masterpieces of Fantasy Art (2023) a venit ca o supracompensare târzie pentru un alt album de la Taschen, cu același titlu, apărut în 1989 sub îngrijirea lui Eckart Sackmann. Acela a fost disponibil la Librăria Noi de la Sala Dalles, la începutul anilor 1990, însă prețul era prohibitiv. Dar, dacă albumul din 1989 avea doar 76 de pagini, cel din 2023 are 512.

Masterpieces of Fantasy Art, în ediția de lux din 2020, a marcat patru decenii de existență a editurii Taschen. Și ediția din 2023, apărută în format ceva mai mic, impresionează prin calitatea formei și a conținutului: copertă color lăcuită, în policromie; titlu embosat, în litere metalice; conținut color și (ocazional) alb-negru, imprimat pe coală cretată; hârtie de lux; tehnoredactare impecabilă; mii de ilustrații reproduse în detaliu; fascicule cusute, nu lipite la cotor; pliu de hârtie care învelește și protejează filele; coperta I - ilustrație de Frank Frazetta; coperta a IV-a - ilustrație de Moebius; text în engleză, germană și franceză. (Un aspect relevant este că albumul a fost imprimat în Bosnia-Herțegovina.) Pe scurt, o piesă de colecție bibliofilă. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Pe de altă parte, Masterpieces of Fantasy Art invită întrebarea: Pe când volumul al doilea? Căci, pe lângă cei treisprezece artiști ale căror lucrări sunt reproduse selectiv în acest volum, m-aș putea gândi cu ușurință la o duzină de artiști grafici meritorii, demni de a fi incluși într-un proiect editorial de asemenea anvergură. Polonezul Wojciech Siudmak, ale cărui picturi suprarealiste au ilustrat sute de volume din colecția science fiction de la editura franceză Presses Pocket, coordonată de către regretatul profesor universitar Jacques Goimard. Britanicii Roger Dean, Simon Bisley, Tim White și Alan Lee. Spaniolul Luis Royo, despre care editorul revistei americane Heavy Metal remarca, în glumă, că și dacă ar ilustra coperta fiecărei ediții a acestei publicații, tot ar fi prea puțin. Canadianul John Howe. Francezul Philippe Cazamayou, mai cunoscut sub pseudonimul Caza. Românul Tudor Popa, care, de-a lungul a trei decenii, a ilustrat copertele a sute de volume fantastice și S.F. într-o manieră impresionantă și versatilă. Americanul Joe Benitez, creatorul seriei Lady Mechanika. Italianul Mario Alberti. Și, desigur, belgianul vizionar care ne-a dăruit orașele obscure, pământurile găunoase și o mulțime de alte tărâmuri fabuloase, domnul baron François Schuiten.

Am să păstrez Masterpieces of Fantasy Art la loc de cinste în colecția mea - și țin să îi mulțumesc și pe această cale bunului meu prieten pentru că m-a informat cu privire la disponibilitatea acestui album. Dar, cum pofta vine... citind, poate că aș face bine să reiau câteva albume de Luis Royo, Moebius, Roger Dean și Mario Alberti și să le prezint aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Red Team Blues" (2023)

Imagine preluată de pe situl Macmillan.com

Pe 25 aprilie 2023, unul dintre autorii mei preferați, domnul Cory Doctorow, a publicat cel mai recent roman al său, intitulat Red Team Blues (editura Tor Books, New York, 2023). O săptămână mai târziu, în prima decadă a lunii mai, am parcurs acest roman în trei zile.

Și iată ce am aflat:

 

Protagonistul-narator, Martin Hench, are șaizeci și șapte de ani și călătorește cu un autocar care, cândva, fusese vehiculul de turneu al unei trupe rock. Un vechi prieten, Danny Lazer, îl invită la locuința lui din Palo Alto și îi cere ajutorul pentru recuperarea unui laptop furat în care se află cheile de acces la registrele unei criptomonede, Trustlesscoin. În cazul în care aceste chei de acces ajung la cine nu trebuie, Danny Lazer riscă să își piardă vasta avere de 1,2 miliarde de dolari, care e camuflată în investiții și conturi offshore.

Martin acceptă misiunea, contra unui comision de 25% din averea lui Danny Lazer. Prin investigații online, apoi pe teren, le ia urma celor care furaseră laptopul, însă constată că aceștia, refugiați într-o zonă împădurită și prea puțin circulată, fuseseră găsiți de agenții unor forțe oculte, torturați și uciși.

Protagonistul recuperează discret laptopul, după care alertează autoritățile și îi predă laptopul păgubașului (care îl distruge rapid), apoi ia contact cu o firmă de avocatură, condusă de Ira Hermann, pentru transferul comisionului (sub formă de acțiuni și proprietăți) și pentru gestionarea acestuia.

Din păcate, Danny Lazer piere în somn, iar Martin Hench, după ce participă la înmormântarea vechiului său prieten (și îi consolează tânăra văduvă), supraviețuiește unui accident auto care, la o investigație mai atentă, se dovedește a fi fost consecința unui sabotaj. Căci o grupare de miliardari, Zeta, în colaborare cu o clică azeră, a aflat despre cheile de acces la registrele criptomonedei și dorește să le obțină, după care să îl ucidă pe protagonist.

Martin caută să aibă un profil mai discret, semnalându-le în același timp azerilor, prin intermediul unui refugiat ungur, Sebo Szarka (un consultant pentru spălare de bani), că nu deține cheile de acces. Un agent al Departamentului pentru Securitate Domestică, Waterman Bates, îl interceptează pe protagonist și îl convinge să stea câteva zile într-o casă conspirativă, în timp ce i se aranjează plecarea în străinătate, ca să-și poată trăi pe ascuns restul vieții.

Din păcate, intervin agenți ai Trezoreriei și îl trimit pe agentul Bates în altă misiune, iar Martin evadează din casa conspirativă, trăiește o vreme printre boschetarii din San Francisco, apoi într-o zonă rurală, într-un cort, și investighează online cine erau membrii grupării Zeta și cum erau organizați, după care cauzează un conflict între câteva grupuri oculte, în urma căruia mai multe personaje-cheie sunt asasinate.

În cele din urmă, protagonistul își completează declarația de avere (ocazie cu care Fiscul află despre locuri offshore în care erau ascunse averile ilicite ale clienților doamnei Hermann) și cimentează relația pe care o începuse cu o femeie între două vârste, Ruth Schwartzburg - iar autocarul, care îi servise protagonistului drept locuință vreme de mai mulți ani, le este donat unor persoane fără locuință care îl ajutaseră la greu.

Romanul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu lista bibliografică a autorului și cu o notă biografică a domnului Cory Doctorow.

 

Prima surpriză referitoare la Red Team Blues a fost că autorul, cunoscut mai ales pentru romane postcyberpunk, precum Makers, și pentru romane young adult, ca Little Brother, s-a aventurat, de această dată, pe tărâmul literaturii polițiste și al romanelor techno-thriller.

Astfel, prima parte a romanului, cu ancheta pentru recuperarea unui obiect furat, amintește, în privința convenției literare, de Șoimul maltez al lui Dashiell Hammett, a doua parte, cu declanșarea conflictului între grupuri rivale, evocă Red Harvest  de același autor, iar, în ceea ce privește punctul de vedere și stilul narativ, Red Team Blues amintește de romanele lui Raymond Chandler care îl au ca protagonist-narator pe detectivul particular Philip Marlowe.

Tot în această convenție a literaturii de consum se înscrie și maniera în care e scris romanul - concis, clar, cu un limbaj destul de accesibil, cu un ritm alert și cu frecvente răsturnări de situație. Desele elemente descriptive, de peisaje urbane și rurale sau de interioare, sunt evocative, dar foarte atent dozate, ca să nu încetinească, cumva, ritmul acțiunii.

Am apreciat și caracterizarea personajelor, prin înfățișare, prin discurs și prin acțiune - căci, în frumoasa tradiție a romanului polițist dur, Red Team Blues reprezintă o frescă socială a lumii din Bay Area, adusă în secolul al XXI-lea și punctată, ici-colo, cu aluzii acide la adresa unor magnați din Silicon Valley.

Nu în ultimul rând, ar mai fi aspectul educativ al cărții, căci Red Team Blues conține o mulțime de referiri la criptografie, criptomonede, companii start-up, fuziuni, achiziții, spălare de bani, conturi off-shore, tehnologia blockchain și așa mai departe. Protagonistul, care are patru decenii de experiență în domeniul investigațiilor contabile, explică succint destule dintre aceste noțiuni, iar cititorul mediu rămâne, după lectură, cu impresia că a fost martor la versiunea pentru intelectuali a unui film din seria John Wick - fără cascadorii, coregrafie și pirotehnie, însă cu imaginea clară a unei societăți paralele care operează chiar sub nasul nostru.

Dincolo de toate astea (și de umorul protagonistului, atent individualizat, ca să nu pară doar o pastișă a lui Raymond Chandler), Red Team Blues conține însă o satiră acerbă a societății capitalismului de supraveghere, în care, aparent, unii superbogați fac evaziune fiscală cum respiră, iar o mulțime de alți membri ai societății se afundă în sărăcie și, în unele cazuri, ajung pe drumuri. Periplul protagonistului, care observă, cu ochi de reporter, aspecte relevante ale societății americane contemporane, este cu atât mai de impact cu cât autorul se abține de la a-l folosi pe Martin Hench ca să țină discursuri moralizatoare. Iar cititorilor nu le rămâne decât să tragă propriile concluzii.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră, fără rezerve, romanul Red Team Blues, iar eu am început să aștept, de pe acum, al doilea roman despre Martin Hench, volum care urmează să fie lansat în luna aprilie a anului 2024.

Până atunci, aș face însă bine să revăd câteva cărți de nonficțiune ale domnului Cory Doctorow, pe care le-am parcurs în anii precedenți. Despre acelea, rămâne să vă relatez pe larg, cu alte ocazii, tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)