Jason Shawn Alexander, "Empty Zone: Volume One" (2015)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

La finalul primei decade a lunii decembrie 2019, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din primul volum al romanului grafic Empty Zone de Jason Shawn Alexander, intitulat Conversations with the Dead (Editura Image Comics, Berkeley, CA, 2015). L-am parcurs în câteva zile.

Și iată ce am aflat:

Conversations with the Dead este un roman grafic foarte ambițios care combină elemente cyberpunk, noir și horror. Protagonista, Corinne White, este o declasată care fură date confidențiale pentru a le revinde pe piața neagră. După o asemenea operațiune clandestină, Corinne e dusă de complicele ei, Hank, la cabinetul ilegal al fraților Choi în vederea înlocuirii unui braț protetic cu altul ceva mai performant. Protagonista, care e traumatizată, alcoolică și dependentă de droguri, are o idilă cu o chelneriță, însă aceasta din urmă e ucisă de o creatură bionică, iar Corinne pleacă la Pittsburgh pe urmele plutocratului Oni, care trimisese creatura. Finalul volumului dezvăluie sursa trumei protagonistei și sfârșitul violent al acolitului lui Oni, postumanul Massault - dar povestea e departe de a se fi sfârșit.

Conversations with the Dead exploatează cu precizie... chirurgicală nostalgia pentru genul cyberpunk survenită în ultimii câțiva ani. Pe de o parte, personajul principal, cu combinația sa de duritate exterioară și traumă internă nemărturisită, vine pe filiația eroilor lui Hemingway și Fitzgerald, trecând prin detectivii particulari creați de Hammett și Chandler, și reamintește de personaje-narator emblematice ca Automatic Jack din "Burning Chrome". Desigur, în pas cu vremurile, personajul principal este feminin (nu masculin), veteran al operațiunilor secrete din megacorporații (nu al Primului Război Mondial) și înarmat cu nanoboți care îi permit să absoarbă informațiile prin atingere (nu cu o memorie clară și cu o minte ascuțită, ca Philip Marlowe).

Pe de altă parte, galeria multietnică postumană a personajelor secundare i-ar face cinste oricărui roman cyberpunk din deceniile trecute. (Ocazional, graficianul a portretizat în paginile albumului membri ai familiei și prieteni, însă asta e altă poveste.)

Fundalul intrigii este realizat printr-o combinație de tehnici grafice și narațiune cu mare efect. Astfel, elemente vizuale precum stropii fini aplicați cu aerograful se combină cu explicații aruncate în treacăt, între două scene de acțiune, cu privire la furtuni solare, schimbări climatice și poluare urbană.

Apoi intervin efectele psihologice - precum sindromul stresului posttraumatic - și cele de suspans. Căci intriga e condusă cu mână de maestru, iar ancheta dusă de protagonistă pentru a descoperi cine i-a ucis iubita merge în paralel cu ancheta dusă de cititori pentru a afla sursa traumei protagonistei.

Nu în ultimul rând, aș aminti elementele horror, precum halucinațiile protagonistei, personajele secundare atavice, postumanii reînviați și augmentați cu proteze mioelectrice și numeroasele scene de violență fizică viscerală. Toate acestea, combinate cu un stil grafic idiosincratic, comparabil cu cel al lui Bill Sienkiewicz sau cu cel al lui Dave McKean, fac Conversations with the Dead un roman grafic care se citește cu sufletul la gură - și care merită numeroase recitiri.

Probabil nu veți fi surprinși dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat de parcurs primul volum din Empty Zone, am început să îl citesc pe cel de-al doilea, Industrial Smile. Însă despre acela rămâne să vă relatez cu alt prilej.

James M. Cain, "The Postman Always Rings Twice" (1934)

Au și cărțile soarta lor...

Cu mulți ani în urmă, la finalul lunii septembrie 2006, am achiziționat din Pasajul Universității, de la anticariatul Ex Libris, o mulțime de cărți științifico-fantastice de buzunar. În trecere, am cules de la raft și un clasic al literaturii noir - James M. Cain, The Postman Always Rings Twice (Vintage Books, New York, 1978).

Apoi, volumul acesta, ca atâtea altele, a trecut prin două mutări, a fost împachetat, trimis, depozitat, adus, despachetat, pus la raft, ocazional șters de praf și... în cea mai mare parte ignorat până în mai 2015, când în sfârșit l-am citit.

Și iată ce am aflat:

Protagonistul-narator al romanului este un tânăr vagabond, Frank Chambers, care, pe vremea Marii Crize Economice, cutreieră prin America de  Nord. La începutul cărții, acesta este dat jos dintr-un camion în care se urcase pe furiș pentru a trece granița înapoi din Mexic în S.U.A. și ajunge la un motel ținut de soții Papadakis. Din păcate, tânăra doamnă Cora Papadakis dorește să se descotorosească de soțul ei, așa încât începe o relație ilicită cu Frank și îi cere ajutorul... pentru un asasinat.

Prima lor tentativă e dejucată la limită. Cea de-a doua, deghizată în accident auto, aduce rezultatul scontat, însă Frank se alege cu brațul fracturat și e convins de un procuror, Sackett, să depună plângere penală împotriva Corei. Cazul pare suspect, mai ales pentru că văduva are de încasat o sumă frumoasă de pe urma poliței de asigurare a defunctului, însă intervenția unui avocat abil, Katz, o ajută pe Cora să fie achitată la proces.

Frank și Cora rămân împreună mai multe luni, prinși într-un vârtej de bănuieli reciproce, excese și aspirații divergente. Situația se agravează când, în absența Corei, protagonistul are o aventură cu o tânără, Madge Allen.

Intriga ajunge într-un punct de criză când Kennedy, fostul asistent al lui Katz, îi șantajează pe cei doi cu confesiunea Corei de dinaintea procesului. Frank și Cora îl obligă să le restituie documentul, însă relația dintre ei se deteriorează iremediabil, căci Cora află despre infidelitatea protagonistului. În ciuda faptului că se suspectează reciproc de intenții criminale, cei doi se căsătoresc. Din păcate, la întoarcerea din voiajul de nuntă, Cora piere într-un accident  auto, iar Frank e judecat și condamnat pentru crimă pe baza dovezilor găsite la motel. Încheierea cărții îi informează pe cititori că textul e confesiunea protagonistului, scrisă în așteptarea executării sentinței.

În unele privințe, The Postman Always Rings Twice le este îndatorat moderniștilor americani - tânărului Hemingway, cu stilul concis și plin de detașare clinică al prozei timpurii, lui F. Scott Fitzgerald, cu intriga de tragedie implacabilă, și lui John Steinbeck, cu personajele dezrădăcinate, purtate fără țintă de vijelia Marii Crize Economice.

De altfel, concizia și claritatea fac romanul lui Cain ușor de citit, iar tema iubirii ilicite și a trădării îl așază, păstrând proporțiile de rigoare, alături de Trilogia Oresteiană a lui Eschil. Tragismul evenimentelor este accentuat de vârsta fragedă a personajelor principale (Frank Chambers are  douăzeci și patru de ani, iar Cora - douăzeci și unu), de intensitatea pasiunii lor și de absența unui set de valori morale. Și, dacă lecția din subtextul romanului e destul de bine mascată pe parcurs, paginile finale aduc la suprafață subiecte precum pulsiunile subconștiente și necesitatea de a le controla - atât la nivel individual cât și colectiv.

Din păcate, intensitatea tragică a poveștii e întrucâtva disipată în cele două ecranizări pe care le-am vizionat până acum, căci rolurile principale erau interpretate de actori și actrițe între două vârste, cărora  pasiunile distructive ale personajelor nu le păreau deloc firești. Însă romanul The Postman Always Rings Twice merită cu siguranță timpul și atenția dumneavoastră, drept pentru care vi-l recomand din toată inima.

În ceea ce mă privește, după această lectură agreabilă, intenționez să parcurg câteva romane noir de Dashiell Hammett și Raymond Chandler. Dar despre acelea vom discuta cu alte prilejuri.

(P.S. Cel mai recent volum al meu, Delirul încapsulat, poate fi comandat aici.)

Jim Butcher - „Storm Front” (2000)

În ianuarie 2012, prin amabilitatea domnului editor Cristian Popescu, am avut ocazia să parcurg un roman de Jim Butcher, Storm Front (Editura Penguin, New York, 2000), primul dintr-o serie intitulată „Dosarele Dresden”. L-am parcurs pe îndelete şi am fost plăcut suprins să descopăr un hibrid de roman poliţist noir şi de roman fantastic.

Protagonistul-narator, Harry Dresden, este un vrăjitor care are contract cu departamentul de poliţie din oraşul său în vederea abordării laturii paranormale a investigării crimelor. Pe de altă parte, lucrează şi ca detectiv particular... paranormal. În plus, insistă încă din primele pagini ale cărţii asupra faptului că, deşi nu e nici pe departe singurul vrăjitor din lume, e singurul care apare în Pagini Aurii.

În primele capitole ale romanului, Harry Dresden primeşte două cazuri de rezolvat. Pe de o parte, poliţista Karrin Murphy îi cere să ajute la anchetarea unui dublu asasinat în care victimelor li s-a smuls inima din piept – cel mai probabil prin magie. Pe de altă parte, o soţie disperată şi... reticentă să se prezinte cu numele întreg, Monica, ar dori ca Dresden să îl găsească pe soţul ei care de cîteva zile a dispărut de la domiciliu.

După cum probabil vă aşteptaţi, Dresden trece prin cîteva incidente spectaculoase pe parcursul anchetelor. Printre cei cu care se confruntă se găsesc un şef mafiot, Johnny Marcone, o codoaşă-vampir, Bianca, şi un vrăjitor trimis de Consiliul Alb, Morgan. Şi, cum latura noir este accentuată, nu puteau lipsi femeile fatale, precum şoferiţa Linda Randall sau ziarista Susan Rodriguez.

Dar, ca în nici un roman poliţist cuminte, romanul Storm Front abundă şi în dueluri magice, descîntece, demoni, spiriduşi, ritualuri alchimice şi duhuri captive. Şi, poate sub influenţa lui Terry Pratchett, unele situaţii fantastice sînt cît se poate de amuzante.

Pe ansamblu, Storm Front reprezintă o bună formă de divertisment, întrucît e scris alert, cu nerv şi cu haz, iar iniţiativa Editurii Voyager de a-l publica merită salutată. Vestea bună pentru cititorii români este că Storm Front este doar primul roman dintr-o serie destul de lungă.

(P.S. Această recenzie a fost iniţial publicată în numărul din februarie al Gazetei SF. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)