Sharon Gosling, "The Art and Making of Penny Dreadful" (2015)

Spre finalul lunii martie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la Libris, am achiziționat un exemplar din volumul The Art and Making of Penny Dreadful (Titan Books, Londra, 2015) al autoarei britanice Sharon Gosling. L-am parcurs în aproximativ două săptămâni.

Și iată ce am aflat:

The Art and Making of Penny Dreadful este volumul însoțitor al serialului omonim care a fost difuzat de postul de televiziune Showtime. Materialul este împărțit într-o serie de capitole.

Volumul debutează cu un "Cuvânt înainte" scris de creatorul serialului, John Logan. Apoi, unele capitole tratează despre dezvoltarea unor concepte (demimonde - tărâmul dintre viață și moarte), despre personajele principale (Ethan Chandler, Vanessa Ives, Sir Malcolm Murray), despre creaturile care apar în serial (vampiri, vârcolaci), despre reinventarea unor personaje literare (doctorul Victor Frankenstein și creatura sa, apoi Mina Murray, Dorian Gray), despre personaje secundare (Brona Croft, Ferdinand Lyle, Madame Kali), despre decoruri (vila lui Sir Malcolm, grădina zoologică din Londra, grădina botanică, teatrul Grand Guignol) și despre realizarea unor episoade din prima serie a serialului Penny Dreadful.

Mai întâi, volumul se remarcă prin excepționala calitate tipografică: format mare, copertă color, lăcuită, cartonată, metalizată și embosată, hârtie cretată, conținut integral color, numeroase fotografii și ilustrații în înaltă definție, tehnoredactare elegantă.

Apoi, conținutul volumului se remarcă prin bogata documentare. Autoarea i-a intervievat pe realizatorul serialului, pe regizoarele și regizorii episoadelor, pe realizatorii efectelor speciale, pe creatorii de decoruri, pe actrițele și actorii din rolurile principale, ba chiar și pe creatorii de costume.

De asemenea, doamna Gosling a arătat, în fiecare caz, munca de concepție și procesul de realizare ale diferitelor elemente care apar în serial, de la sursele literare (Dracula, Frankenstein, Portretul lui Dorian Gray) la secvențele TV. Din acest punct de vedere, The Art and Making of Penny Dreadful are valoare educativă, întrucât le arată cititorilor volumul și minuțiozitatea muncii care se află îndărătul unui serial de succes, precum și necesitatea corelării celor mai mici detalii ce le sunt prezentate telespectatorilor.

Ca urmare a celor arătate mai sus, voi așeza această carte la loc de cinste în colecția mea. Desigur, atât serialul propriu-zis, cât și lucrarea The Art and Making of Penny Dreadful m-au încurajat să le acord mai multă atenție unor lucrări clasice din canonul literaturii gotice. Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri. 

Terry Pratchett, "A Slip of the Keyboard" (2014)

La mijlocul lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un volum de Sir Terry Pratchett: A Slip of the Keyboard - Reflections on Life, Death and Hats (Editura Corgi, Londra, 2015). L-am parcurs destul de repede. Şi iată ce am aflat:

A Slip of the Keyboard reuneşte o selecţie de texte de nonficţiune. (De altfel, volumul le este dedicat tuturor acelora care l-au ajutat pe autor de-a lungul carierei.)

"Cuvântul înainte" îi aparţine lui Neil Gaiman, prieten al scriitorului şi coautor al romanului Good Omens. Cu farmec, vervă şi cu o doză de furie cauzată de maladia incurabilă ce îl măcina pe Sir Terry, Gaiman ne prezintă masca publică a îndrăgitului autor britanic, persoana privată dindărătul măştii, anecdote şi reflecţii.

Partea întâi a volumului se intitulează "A Scribbling Intruder" şi reuneşte eseuri, articole şi discursuri publice referitoare la viaţa de scriitor a lui Sir Terry Pratchett. Unele dintre acestea au de-a face cu literatura fantastică în general ("Why Gandalf Never Married", "Roots of Fantasy"). Altele se referă în mod specific la meşteşugul scrisului ("Notes from a Successful Fantasy Author: Keep It Real"). Câteva se referă în mod specific la turnee de promovare a cărţilor şi întâlniri cu cititorii ("Advice to Booksellers", "No Worries"). Şi, după cum probabil vă aşteptaţi, un articol anume îi este dedicat unui prieten şi coleg scriitor ("Neil Gaiman: Amazing Master Conjuror").

Partea a doua, "A Twit and a Dreamer", ni-l prezintă în schimb pe omul Terry Pratchett. Amintiri despre bunica Pratchett ("On Granny Pratchett"), eseuri despre lecturi, anticariate şi biblioteci publice ("A Star Pupil", "Tales of Wonder and of Porn"), anecdote din vremea când Sir Terry lucra ca jurnalist şi chiar o relatare foarte personală despre dimineţi în care, cu noaptea în cap, tânărul Pratchett pornea în căutare de ciuperci ("That Sounds Fungi, It Must Be the Dawn Chorus"). Tot în această secţiune a cărţii veţi găsi şi introduceri scrise pentru volumele altor autori, ca şi unele reflecţii amuzante despre Crăciun ("The Meaning of My Christmas", "Alien Christmas").

Partea a treia conţine o suită de articole mai recente şi se intitulează "Days of Rage". Aici îl veţi regăsi pe Sir Terry Pratchett în calitate de cetăţean responsabil. Unele articole au de-a face cu deteriorarea mediului înconjuurător şi cu specii pe cale de dispariţie ("The Orangutans Are Dying"). Altele tratează despre insuficienţa sprijinirii cercetărilor pentru combaterea maladiei lui Alzheimer ("I'm Slipping Away a Bit at a Time... And All I Can Do Is Watch It Happen"). Câteva discută starea sistemului de sănătate britanic ("The NHS Is Seriously Injured"). Şi, din păcate, destule discursuri şi eseuri tratează despre chestiunea legalizării sinuciderii asistate pentru bolnavii incurabili în fază terminală ("Point Me to Heaven When the Final Chapter Comes", "Assisted Dying: It's Time the Government Gave Us the Right to End Our Lives").

Fireşte, cum cărţile lui Sir Terry sunt presărate cu note de subsol amuzante, volumul de faţă se încheie cu: "And Finally..." - "Terry Pratchett's Wild Unattached Footnotes to Life". Într-un fel, A Slip of the Keyboard, în ansamblu, pare o vastă notă de subsol la opera literară a îndrăgitului autor britanic. În lumina lecturii recente a volumului Watching the English, am remarcat practic pe fiecare pagină atitudini tipic englezeşti, ilustrate magistral: felul în care Sir Terry nu se lua prea tare în serios, autoironia, umorul (mai ales în raportarea la chestiunile serioase), politeţea, modestia, păstrarea intimităţii, corectitudinea, simpatia pentru cei defavorizaţi - până şi un articol amuzant despre statul la coadă.

Şi, dacă din unele articole incluse în A Slip of the Keyboard am aflat cum în copilărie şi adolescenţă autorul a fost un cititor vorace care de la Stăpânul inelelor a trecut la Beowulf şi de acolo mai departe, la cărţi de istorie şi paleontologie, pe de altă parte trebuie să observ, după parcurgerea acestui volum retrospectiv, că Sir Terry a dăruit din plin culturii care l-a format. Dacă volumele sale de ficţiune ne încântă, A Slip of the Keyboard ne invită în culise şi ne face cunoştinţă cu creatorul. La încheierea acestei cărţi, ne simţim norocoşi că am fost contemporani cu Sir Terry Pratchett şi percepem mai acut pierderea pe care am suferit-o cînd îndrăgitul autor a dispărut dintre noi.

Cum o asemenea carieră nu se putea acoperi cu un singur volum retrospectiv, există şi o colecţie cu proza scurtă a lui Sir Terry, A Blink of the Screen. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

Neal Stephenson - "Some Remarks" (2012)

Pe Neal Stephenson îl apreciez nu doar ca romancier, ci şi ca eseist. De aceea, când mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus am avut ocazia să achiziţionez un exemplar din volumul său Some Remarks (Atlantic Books, Londra, 2013), nu am ezitat.

Am parcurs cu plăcere acest volum în iulie 2015. Şi iată ce am aflat:

"Introducerea" pune, într-un mod concis şi clar, conţinutul volumului în perspectivă.

Apoi, veţi găsi, în ordine non-cronologică, articole de popularizarea ştiinţei, interviuri, transcrieri ale unor discursuri publice, povestiri, prefeţe ale unor cărţi, reportaje. Astfel, veţi afla despre efectele dăunătoare ale şederii la birou ("Arsebestos"), despre rivalitatea dintre Leibniz şi Newton ("Metaphysics in the Royal Society 1715-2010") şi despre contextul politic şi militar internaţional care a dus la cursa spaţială din perioada Războiului Rece ("Locked In").

Interviurile sunt edificatoare şi amuzante, precum "Slashdot Interview", din 2004, sau "The Salon Interview", din acelaşi an. Am remarcat totodată tactul cu care, când întrebările au trecut de la zona literaturii la cea a consilierii unei companii private ce se ocupă de zborul spaţial, Neal Stephenson a evitat să dea răspunsuri exacte.

Destul de amuzante şi autoironice sunt şi discursuri publice ca "Gresham College Lecture", unde scriitorul discută despre diferenţele dintre literatura cu pretenţie de artă şi literatura de consum, sau ca "Why I Am a Bad Correspondent", în care se pun franc în balanţă avantajele şi dezavantajele întreţinerii corespondenţei particulare cu diverşi cititori cu beneficiile şi neajunsurile concentrării exclusive asupra carierei de scriitor.

În aceeaşi zonă a opiniilor exprimate franc se înscriu câteva cronici de film ("It's All Geek to Me", despre 300, sau "Turn On, Tune In, Veg Out", despre Revenge of the Sith), prezentările propriilor cărţi ("Time Magazine Article about Anathem") sau prefeţele scrise pentru cărţile altor autori ("Everything and More Foreword" şi "Innovation Starvation"). Adesea, opiniile exprimate sunt nu doar bine argumentate, ci şi relevante pentru societatea occidentală - ca, de exemplu, noţiunea că idei ştiinţifico-fantastice precum roboţii lui Isaac Asimov, astronavele lui Robert A. Heinlein sau ciberspaţiul lui William Gibson au exprimat sintetic, hieroglific, proiecte pe care ulterior inginerii le-au pus în practică. (Şi tot de la autorii de literatură SF se aşteaptă următoarele viziuni care să se transforme în proiecte majore.)

Punctul de interes al volumului l-au constituit însă reportaje scrise de Neal Stephenson pentru revista Wired, ca "In the Kingdom of Mao Bell" (fragmente) şi "Mother Earth, Mother Board" (reprodus integral). Dacă în In the Beginning... Was the Command Line Neal Stephenson a tratat despre diferitele sisteme de operare şi efectele lor asupra utlizatorilor individuali, respectiv asupra societăţii în ansamblul ei, în cele două reportaje din acest volum se concentrează asupra telecomunicaţiilor globale şi asupra unor aspecte precum construirea cablurilor de fibră optică, instalarea cablurilor submarine, tranziţia cablurilor la ţărm sau jocurile de cooperare/concurenţă între diversele corporaţii telecom pe plan internaţional.

Fireşte, veţi găsi şi două povestiri SF ale autorului american ("Spew" şi "The Great Simoleon Caper", dintre care cea dintâi a apărut şi în traducere română sub titlul "Măţăraie"), precum şi prima (şi singura) frază dintr-un roman poliţist plasat în Comitatul de pe Pământul de Mijloc al lui J. R. R. Tolkien, "Under-Constable Proudfoot".

Pe ansamblu, Some Remarks a meritat cu prisosinţă timpul petrecut cu lectura, iar unele articole din cuprinsul său m-au făcut curios în privinţa altor lucrări ale lui Neal Stephenson, ca Anathem sau Ciclul Baroc. Nu în ultimul rând, eseul "Innovation Starvation" a reprezentat punctul de plecare pentru o antologie foarte ambiţioasă, Hieroglyph, în cuprinsul căreia apar multe nume de valoare din SF-ul anglo-saxon. Prin urmare, la momentul potrivit veţi găsi la Ţesătorul noi cronici dedicate volumelor semnate de Neal Stephenson.

(Iar dacă doriţi şi dumneavoastră un exemplar din Some Remarks, puteţi comanda online un exemplar aici.)

Kate Fox - "Watching the English" (2004)

În iulie 2014, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din ediţia de buzunar a unei lucrări de antropologie de Kate Fox, Watching the English - The Hidden Rules of English Behaviour (Editura Hodder, Londra, 2005). Am parcurs cu multă plăcere această lucrare. Şi iată ce am aflat:

Watching the English vine ca o completare şi ca o concluzie la un şir de alte lucrări ale cercetătoarei Kate Fox, precum The Racing Tribe: Watching the Horsewatcher, Pubwatching with Desmond Morris, Passport to the Pub: The Tourist's Guide to Pub Etiquette şi Drinking and Public Disorder (scrisă în colaborare cu dr. Peter Marsh). Premisa cărţii este simplă: metodele de observaţie şi de cercetare ale antropologiei pot fi folosite nu numai în ţinuturi exotice, cu triburi îndepărtate, ci şi acasă, cu naţiunea din care face parte cercetătoarea sau cercetătorul.

Rând pe rând, Kate Fox examinează diverse aspecte ale vieţii englezeşti pentru a descoperi regulile nescrise ale acestei comunităţi, "gramatica" după care funcţionează societatea englezească. Astfel, partea întâi tratează despre codurile de conversaţie. După cum probabil vă aşteptaţi, cel dintîi capitol are ca subiect vremea, sau mai exact conversaţiile despre vreme. Urmează capitole dedicate conversaţiei de întreţinere, regulilor umorului, codurilor lingvistice de clasă socială, regulilor emergente legate de telefonia mobilă, precum şi discuţiilor din localurile publice.

Partea a doua se ocupă de coduri comportamentale. Astfel, veţi găsi capitole despre reguli de la domiciliu, reguli pe stradă, reguli de la locul de muncă, reguli de joacă, coduri vestimentare, reguli despre mâncare, reguli despre relaţiile intime şi ritualuri de trecere. (Am fost plăcut surprins să constat că o lucrare străveche, Ritualurile de trecere de Arnold van Gennep, pe care am citit-o în mileniul trecut, pe vremea când eram student, este considerată şi acum o lucrare de referinţă.) 

Lucrarea se sfârşeşte cu o secţiune de concluzii care sintetizează foarte clar şi bine structurat ideile principale din capitolele cărţii, respectiv cu un epilog amuzant, scris la încheierea muncii de trei ani care a dus la scrierea cărţii.

Ca antropolog, Kate Fox este foarte conştientă de faptul că observă nu un grup de oameni, ci un grup de oameni cu un antropolog în mijlocul lor. Dealtfel, în fiecare capitol, autoarea aminteşte şi analizează atât experimente sau constatări pe care le-a efectuat pe teren, cât şi informaţii pe care le-a primit de la persoane intervievate. Şi nu doar identifică trăsături tipic englezeşti, precum umorul, autocritica, modestia sau refuzul de a se lua prea tare în serios, ci le şi dovedeşte pe fiecare pagină.

Consecinţele acestei abordări - antropologie scrisă pentru publicul larg, cu dublul scop de a informa şi de a amuza, mai degrabă decât pentru un public specializat care aşteaptă jargon academic - sunt îmbucurătoare. Watching the English a fost tradusă în numeroase limbi, a vândut peste o jumătate de milion de exemplare în întreaga lume, a ajuns să fie inclusă în bibliografia multor cursuri de antropologie de la universităţi prestigioase şi i-a încurajat pe destui tineri englezi să studieze antropologia - iar pe şi mai mulţi imigranţi să înţeleagă ceva bine comportamentul colegilor de serviciu, vecinilor sau soţiilor/soţilor. Deloc surprinzător, la zece ani după publicarea primei ediţii, Kate Fox a fost rugată să revizuiască şi să extindă Watching the English, ceea ce a şi făcut. Dar despre ediţia aceea am să vă relatez cu alt prilej.

Până atunci, vă îndemn să vizitaţi site-ul Librăriei Nautilus şi să comandaţi un exemplar din prima ediţie aici. (Oferta este limitată.)

Allan Percy, "Kafka pentru deprimaţi" (2014)

În mai 2014, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-un volum de Allan Percy, Kafka pentru deprimaţi - 99 de pilule inspiratoare pentru a uşura crizele cotidiene (Editura Herald, Bucureşti, 2014). L-am parcurs în cîteva ore, într-o după-amiază de august. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Volumul începe cu un prolog: "Inspiraţii pentru vremuri kafkiene", în care autorul discută sensurile adjectivului "kafkian", explică structura cărţii şi invită cititorii la o explorare a gîndirii scriitorului praghez.

Urmează un corpus de 99 de citate din scrierile lui Franz Kafka. Unele sînt însoţite de comentarii, altele de exemple paralele preluate din scrierile lui Lao Zî, Osho, Erich Fromm, Charles Darwin, Aristotel sau Michelangelo Buonarroti. Unele introduc sfaturi practice. Altele - exemple din gîndirea filosofică occidentală şi orientală. Destul de des, Allan Percy le însoţeşte cu exemple din viaţa, corespondenţa şi opera literară a lui Franz Kafka.

Numeroase dintre citatele alese au un caracter paradoxal. "Un duşman adevărat îţi transmite un curaj fără limite," "Cine caută nu găseşte, dar cine nu caută este găsit," respectiv "Sensul vieţii este că într-o zi ea se opreşte" ar fi numai cîteva exemple. Dar citatul meu preferat din acest volum rămîne: "Toate cunoştinţele, toate întrebările şi răspunsurile se găsesc la cîine." (Dacă aţi crescut măcar un cîine, probabil ştiţi asta. Dacă nu, poate veţi creşte unul de acum încolo...)

Lucrarea se încheie cu o anexă, "Cetăţeanul Kafka", din care puteţi afla cîte ceva despre viaţa lui Franz Kafka, şi cu o serie de "Referinţe bibliografice".

Am apreciat atît traducerea de bună calitate a Ancăi Irina Ionescu, cît şi tehnoredactarea aerisită şi prezentarea elegantă a volumului, care fac lectura foarte agreabilă. La fel ca şi Nietzsche pentru stresaţi, respectiv Oscar Wilde pentru blazaţi, acest volum reprezintă o schimbare de perspectivă faţă de unele probleme cotidiene cu care se confruntă oamenii în societatea occidentală şi totodată un caleidoscop de referinţe culturale şi literare care poate îi vor îndemna pe cititori să exploreze şi alte lucrări. Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar din Kafka pentru deprimaţi la un preţ atrăgător aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Malcolm Gladwell, "What the Dog Saw" (2009)

Spre finalul lunii aprilie 2014, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am procurat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei cărţi de Malcolm Gladwell, What the Dog Saw and Other Adventures (Editura Penguin, Londra, 2010). Am parcurs această lucrare pe îndelete, în şapte luni. Şi iată ce am aflat:

What the Dog Saw reprezintă o colecţie de nouăsprezece articole publicate inţial în revista The New Yorker. Ca temă comună, acestea au ideea de a le arăta cititorilor lumea prin ochii altora.

Astfel, în partea întîi, "Pasionaţi, pionieri şi alte varietăţi de geniu minor", veţi găsi capitole dedicate lui Ron Popeil, inventator şi producător de aparate electrocasnice - şi vînzător de geniu; tentativelor de a diversifica reţeta de ketchup după modelul diversificării reţetelor de muştar; lui Nassim Taleb, cel care pe piaţa speculaţiilor financiare a investit în inevitabilitatea dezastrului - şi a făcut avere în 2007; istoriei vopsirii părului în America; lui John Rock şi invenţiei pastilelor contraceptive; respectiv lui Cesar Milan şi metodelor dezvoltate de acesta pentru stăpînirea cîinilor.

Partea a doua, "Teorii, previziuni şi diagnostice", tratează despre alte subiecte interesante: despre Enron, inteligenţă şi exces de informaţii; despre problema persoanelor fără locuinţă - o problemă de rezolvat, nu de administrat; despre limitele imaginilor în stabilirea diagnosticelor în mamografie; despre probleme legate de plagiat şi proprietate intelectuală; despre reformarea serviciilor de informaţii americane; despre diferenţa dintre spaimă şi panică - spre exemplu, în întrecerile sportive; şi despre dezastrul navetei Challenger - cauzele acestuia şi reacţiile pe care le-a declanşat.

Partea a treia se ocupă de un subiect şi mai interesant: "Personalitate, caracter şi inteligenţă". Un capitol din această secţiune a cărţii demonstrează că geniile nu sînt neapărat precoce şi prezintă cazuri de genii tîrzii. Un altul pledează pentru necesitatea unor criterii clare la angajarea în funcţii de conducere şi de răspundere. Un capitol prezintă cîte ceva despre criminologie. Altul tratează despre supraevaluarea persoanelor inteligente. Unul discută despre reţeaua tinerilor şi despre metodele folosite de tinerii talentaţi pentru abordarea interviurilor de angajare. Nu în ultimul rînd, un capitol este dedicat blamării rasei pit-bull pentru comportamentul agresiv al cîtorva exemplare izolate - cu cauzele şi efectele acestei situaţii.

Pe ansamblu, cu toate că What the Dog Saw nu este un volum unitar, pe o singură temă, precum The Tipping Point sau Blink, cu siguranţă că lectura lui este agreabilă şi instructivă. Dacă doriţi, vă puteţi procura fie un exemplar în engleză de la Librăria Nautilus, aici, fie o traducere română, de la Editura Publica, aici.

În ceea ce mă priveşte, după What the Dog Saw am parcurs şi cea mai recentă carte a lui Malcolm Gladwell, David şi Goliat. Dar despre aceea vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Alan Watts, "Cartea" (2012)

Spre finalul lunii octombrie 2013, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-un volum de Alan Watts, Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine eşti (Editura Herald, Bucureşti, 2012). Am parcurs lucrarea în iulie 2014. Şi iată ce am aflat:

Volumul începe cu o "Prefaţă" în care autorul arată succint că societatea occidentală are un tabu atît de răspîndit încît majoritatea oamenilor nici măcar nu sînt conştienţi de existenţa acestuia. În cuvintele autorului, este o conspiraţie tacită de a ignora cine sau ce sîntem cu adevărat.

Capitolul I, "Informaţii tainice", aminteşte despre societăţi în care unele tabuuri erau ocolite, la momente-cheie din viaţa fiecăruia, cu ajutorul unei cărţi, apoi propune ideea unei cărţi care să abordeze problema-tabu a cine sîntem cu adevărat. Noţiunea că am fi o entitate izolată într-un sac de piele, separată de restul Universului, pare să fie nerealistă, în vreme ce unele religii tradiţionale ar fi atins, în viziunea autorului, un stadiu de epuizare. Ca o alternativă, Alan Watts ne oferă o viziune din Vedanta conform căreia toate formele de viaţă sînt căi prin care Universul se cunoaşte pe sine şi totodată măşti cu care se joacă de-a v-aţi ascuns... cu sine însuşi.

Capitolul al II-lea, "Jocul de-a alba-neagra", punse sub semnul îndoielii gîndirea analitică în forma ei simplificată, practicată în Occident, separarea cauzei de efect, a trecutului de viitor, a individului de mediul său şi alte asemenea perspective, iar în locul lor propune o viziune holistică în care toate elementele din Univers sînt interconectate organic şi inextricabil.

Capitolul al III-lea, "Cum să fii un fals autentic", continuă în aceeaşi notă, însă abordează două teme mai concrete: modul în care gîndirea analitică a căutat să impună ordine matematică asupra lumii reale, respectiv modul în care regulile sociale au ajuns să-i dezorienteze pe indivizi. În primul caz, modelele riscă să fie confundate cu realitatea. În cel de-al doilea, regulile interacţiunilor sociale sînt uneori contradictorii, iar dacă sînt luate prea în serios pot duce la nevroză.

Capitolul al IV-lea, "Lumea este corpul tău", începe cu o recapitulare a ideilor abordate în capitolele precedente - de această dată într-o formă sintetică, sistematizată - după care tratează despre limitările sistemului de gîndire analitic, mai ales în situaţii în care modelul abstract e confundat cu realitatea propriu-zisă. O idee demnă de reţinut din acest capitol este şi aceea că relaţiile dintre elemente sînt tot atît de importante ca şi obiectele în sine. Indiferent de domeniul abordat (entomologie, sociologie, ecologie), studiile demonstrează în repetate rînduri că indivizii nu există în sine, ci  integraţi într-un sistem de relaţii cu alţi indivizi şi cu mediul ambiant. Mai mult, Alan Watts propune ideea paradoxală că fenomenele există numai în măsura în care sînt percepute de observatori. (Iar aici am impresia că se iveşte perena discuţie, pe care nu sînt calificat să o port, despre diferenţele dintre realitatea ontologică şi realitatea epistemologică.)

În schimb, capitolul al V-lea, "Şi ce dacă?", aduce în prim-plan chestiuni practice referitoare la cele două perspective - cea egocentrică şi cea holistă. Iluzia unui eu separat de restul Universului are consecinţe pe plan comportamental, psihologic şi social. Alan Watts analizează, ca exemplu, pregătirile de Crăciun, precum şi comportamentul tipic de după sărbătorile de iarnă în societatea occidentală. În schimb, el pledează pentru empatie, precum şi pentru conştientizarea multiplelor legături dintre fiinţe în mediul înconjurător. Mai degrabă decît să gonim prin viaţă ca bezmeticii, după părerea autorului anglo-american am face bine să încetinim, să contemplăm, să ne bucurăm în linişte de ceea ce este şi să ne deschidem mintea şi sufletul.

Capitolul al VI-lea, "Acela", tratează despre un concept interesant - acela de Sine, ca formă psihologică aflată dincolo de eul de suprafaţă. În viziunea lui Watts, Universul însuşi, interconectat şi integrat, ar avea o conştiinţă de sine din care am face parte, la rîndul nostru. În această perspectivă, viaţa şi moartea fiecăruia ar fi căi prin care Acela joacă roluri, schimbă măşti şi se descoperă pe Sine.

Cartea se încheie cu o bibliografie în care veţi regăsi lucrări de filosofie, psihanaliză şi istoria religiilor.

Cu toate că lucrarea lui Alan Watts a apărut iniţial în 1966, mesajul său este de actualitate. Ediţia română oferită de Editura Herald este îngrijită. Traducerea lui Marian Stan este de bună calitate, tehnoredactarea e făcută frumos, cu litere citeţe, iar formatul volumului face lectura uşoară şi agreabilă. Cu siguranţă că, la fel ca şi alte volume de Alan Watts precum Devino ceea ce eşti, Cartea încurajează şi recompensează o a doua lectură. Dealtfel, puteţi şi dumneavoastră să vă comandaţi online un exemplar la un preţ atrăgător aici.

În ceea ce mă priveşte, am început să citesc un alt volum, pe o temă oarecum înrudită, intitulat Zen şi viaţa cotidiană. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Allan Percy, "Nietzsche pentru stresaţi" (2014)

În mai 2014, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-un volum de Allan Percy, Nietzsche pentru stresaţi - 99 de pilule de filozofie radicală pentru a ţine mintea trează (Editura Herald, Bucureşti, 2014). Am parcurs acest volum într-o singură zi, spre finalul lunii iulie. Şi iată ce am aflat:

Volumul începe cu un prolog intitulat "Filozofie radicală pentru fiecare zi", în care autorul prezintă succint acest manual de auto-ajutorare şi îi informează pe cititori în legătură cu datele biografice ale lui Friedrich Nietzsche.

Urmează corpusul propriu-zis, în care ni se prezintă nouăzeci şi nouă de citate din opera filozofului german. Unele sînt arhicunoscute, precum: "Cel care luptă împotriva monştrilor trebuie să aibă grijă să nu se transforme şi el în monstru." Pe altele le-am întîlnit pentru prima dată aici, ca, de exemplu: "Orice convingere este o închisoare." Destule dintre ele sînt paradoxale, cum ar fi: "Cine nu a avut un părinte bun va trebui să-şi procure unul." Altele sînt de la sine înţelese, ca: "Tu ai drumul tău. Eu am drumul meu. Cît despre drumul corect şi unic - acesta nu există."

Fiecare dintre aceste citate este comentat pe o pagină sau două. Uneori, este ilustrat cu exemple din Coran, din Biblie, din Dao de Jing sau din tradiţia buddhistă. Alteori, se fac paralele cu ideile unor filozofi, antropologi, scriitori, psihologi. Pe alocuri, veţi găsi exerciţii practice - metode de relaxare, tehnici de meditaţie sau procedee de planificare pe termen lung. Şi, desigur, veţi găsi presărate în paginile cărţii diverse anecdote - istorioare cu tîlc, koan-uri din tradiţia zen, întîmplări cu celebrităţi.

Dintre acestea, cel mai mult mi-a plăcut o anecdotă despre Sir Christopher Wren. Arhitectul a găsit pe şantierul unei catedrale trei lucrători, dintre care unul lucra prost, al doilea corect, iar al treilea cu dăruire. Cînd i-a întrebat ce făceau, primul s-a plîns de munca obositoare, al doilea a zis că vrea să cîştige bani ca să-şi întreţină familia, iar al treilea a declarat plin de mîndrie că el construieşte catedrala din Londra.

Am reţinut şi un citat din Nietzsche pentru stresaţi: "Visurile sunt proiectate de arhitectul care sălăşluieşte în sufletul nostru, dar pentru a le transforma în realitate trebuie să-l trezim pe zidarul din noi." 

Volumul se încheie cu o anexă, "Filozofia ca terapie", în care Allan Percy pledează împotriva tendinţelor actuale din societatea occidentală de a eticheta drept patologice (şi de a medica) diversele forme de comportament uman. Autorul propune în schimb ideea că, prin studiul unor lucrări filozofice, prin reflectarea asupra soluţiilor propuse de filozofi la diferite probleme umane şi prin dezbateri, oamenii obişnuiţi pot găsi mai rapid şi mai ieftin rezolvarea chestiunilor cu care se confruntă.

Am fost plăcut impresionat de calitatea traducerii realizate de Anca Irina Ionescu, de prezentarea grafică elegantă şi de tehnoredactarea aerisită care uşurează procesul de lectură. (Dealtfel, puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar la un preţ atractiv aici.) Ca urmare, după ce am terminat de parcurs acest volum, am început un altul, Kafka pentru deprimaţi. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Allan Percy, "Oscar Wilde pentru blazaţi" (2014)

Spre finalul lunii mai 2014, prin amabilitatea domnişoarei Andreea Tincea, am primit cadou un set de cărţi de la Editura Herald. Dintre acestea, în iulie 2014, am parcurs într-o zi un volum de Allan Percy, Oscar Wilde pentru blazaţi - 99 de pilule de înţelepciune pentru fericirea de aici şi acum (Editura Herald, Bucureşti, 2014). Şi iată ce am aflat:

Allan Percy se ocupă de îndrumare personală/ coaching. În acest volum, publicat în original în 2011, a ales 99 de citate din opera lui Oscar Wilde şi le-a discutat din diferite perspective. În unele cazuri, le-a alăturat altor citate din autori chinezi, portughezi, americani sau greci. În alte cazuri, le-a interpretat cu ajutorul unor perspective din filosofie, religie, sociologie sau psihologie. Cel mai adesea, a găsit o aplicaţie mai largă, pentru viaţa de zi cu zi, a citatului ales.

Mi s-a părut interesant că, deşi de cele mai multe ori interpretările şi poveţele au fost oferite pe un ton serios, uneori Allan Percy a recurs fie la cîte un koan din tradiţia zen, fie la ironie fină sau chiar la sarcasm.

Volumul se încheie cu un articol amplu dedicat vieţii şi operei lui Oscar Wilde, care îi ajută pe cititori să facă o corelaţie între evenimentele majore din viaţa autorului anglo-irlandez şi principalele sale lucrări literare.

Am remarcat traducerea îngrijită a volumului, realizată de Anca Irina Ionescu, tehnoredactarea aerisită, care ajută lectura, precum şi prezentarea elegantă a volumului. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar la un preţ modic aici.) Şi, cum Oscar Wilde pentru blazaţi este numai unul dintr-o serie, în aceeaşi zi am început să parcurg un alt volum de Allan Percy, Nietzsche pentru stresaţi. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Max Brockman (antologator), "Ştiinţa viitorului" (2011)

La Tîrgul de Carte Gaudeamus din 2012, am achiziţionat un exemplar dintr-o antologie de articole ştiinţifice îngrijită de Max Brockman, Ştiinţa viitorului - eseuri de la noua generaţie de savanţi (Editura Nemira, Bucureşti, 2012, traducere de Vasile Mitu). Volumul inaugura colecţia Anticipaţia, în cadrul căreia au mai apărut Lumea-după-Google  şi Antologia viitorului, între altele.

Am parcurs acest volum abia în prima parte a lunii decembrie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Articolele din antologie acoperă o gamă foarte largă de subiecte. În "Prefaţă", Max Brockman îi prezintă pe autorii antologaţi - planetologi, virusologi, cosmologi, neurobiologi, informaticieni.

Unele articole ţin de domeniul ştiinţelor exacte. Spre exemplu, "Pasul următor - infinitul" de Anthony Aguirre tratează despre modele matematice ale spaţiului.

Altele sînt din domeniul ştiinţelor umaniste. De pildă, "Când copiii ne întind o mână" de Felix Warneken ţine de domeniul psihologiei, în vreme ce "E nevoie de ruşine?" de Jennifer Jacquet se ocupă de o chestiune sociologică, iar "Naşterea comunicării audio-vizuale uname" de Asif A. Ghazanfar tratează un subiect neurologic.

Pe undeva surprinzătoare este şi includerea unor eseuri filosofice ca, de exemplu, "Cum citim judecata morală a oamenilor" de Liane Young sau "Ar trebui oare legea să depindă de noroc?" de Fiery Cushman, însă chiar şi acestea se sprijină pe date experimentale şi pe argumente juridice sau pe constatări neurologice.

Pe ansamblu, antologia Ştiinţa viitorului se citeşte cam ca un număr din Scientific American din care s-au scos ştirile, editorialul şi ilustraţiile. Traducerea volumului este rezonabil de bine făcută, tehnoredactarea e aerisită, iar lectura e agreabilă. Probabil că în viitorul apropiat am să parcurg o antologie asemănătoare din colecţia Anticipaţia, Totul are o explicaţie. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Erich Fromm, "Arta de a fi" (1989)

În noiembrie 2013, prin amabilitatea doamnei Teodora Ivan, reprezentantă pentru relaţii publice a Editurii Trei, am primit un exemplar din volumul lui Erich Fromm Arta de a fi (Editura Trei, Bucureşti, 2013, traducerea Raluca Hurduc). L-am parcurs în patru ore.

Şi iată ce am aflat:

"Cuvîntul înainte" de Rainer Funk precizează că Arta de a fi e o lucrare tîrzie a lui Erich Fromm, publicată postum. Iniţial, aceasta ar fi trebuit să constituie o secţiune a altei lucrări, A avea sau a fi?

Partea I e constituită din capitolul "Despre arta de a fi" şi contrastează două atitudini faţă de viaţă: una bazată pe acumularea de bunuri materiale, cealaltă pe autorealizare.

Partea a II-a, mai consistentă, cuprinde capitole precum "Marea impostură", "Fără efort, fără durere" şi "Antiautoritarismul". Pe rînd, sînt discutate neajunsuri ale societăţii de consum, ale vieţii politice, ale cultelor din anii 1960 şi 1970, apoi pericolul complacerii în trivialităţi, atracţia către căile care nu presupun efort sau perseverenţă, respectiv contrastul dintre libertatea poftelor şi libertatea voinţei.

Partea a III-a, la fel de extinsă, prezintă sugestii în capitole precum "Să vrei un singur lucru", ""Să fii treaz", "Să te concentrezi" sau "Să meditezi".

Partea a IV-a, în schimb, discută despre analiză şi autoanaliză în capitole ca "Psihanaliza şi conştientizarea de sine", "Autoanaliza", respectiv "Metode de autoanaliză".

Partea a V-a tratează despre societatea de consum în capitole intitulate "Despre cultura lui a avea", "Despre filosofia lui a avea" şi "Despre psihologia lui a avea".

Partea a VI-a, pe de altă parte, propune o transformare în capitolul "De la a avea la starea de bine".

Volumul se încheie cu o bibliografie succintă.

Ceea ce mi-a atras atenţia la această lucrare a fost abordarea multidisciplinară a chestiunii discutate. Erich Fromm face apel nu numai la noţiuni create de colegii săi din şcoala psihanalitică vieneză (Freud, Jung, Adler), ci şi la elemente de teologie creştină, la noţiuni din buddhism, la filosofia marxistă. În ciuda acestor surse diverse, discursul este clar, inteligibil şi bine organizat, ceea ce face lucrarea accesibilă pentru publicul larg.

În cazul ediţiei române, am remarcat traducerea cursivă, prezentarea atrăgătoare (Arta de a fi a apărut în colecţia Psihologia Pentru Toţi, distinsă cu diploma de excelenţă la Gala Industriei de Carte din România în 2013), precum şi tehnoredactarea elegantă, care uşurează mult lectura. Vă recomand şi dumneavoastră acest volum de Erich Fromm. Îl puteţi achiziţiona aici.

În ceea ce mă priveşte, voi aborda probabil în viitor o lucrare mult mai amplă de acelaşi autor, The Anatomy of Human Destructiveness. Însă despre aceea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

James A. Hall, "Interpretarea jungiană a viselor" (1983)

Spre finalul lunii octombrie 2013, prin amabilitatea responsabilei de relaţii cu publicul de la Editura Herald, domnişoara Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-o lucrare de James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor - compendiu teoretic şi practic (Colecţia Jungiana, Editura Herald, Bucureşti, 2013, traducerea Laura Chirodea). Versiunea originală a apărut în 1983, sub titlul Jungian Dream Interpretation - A Handbook of Theory and Practice.

La scurt timp după ce parcursesem Sinele de două milioane de ani, am început acest volum. L-am citit într-o zi. Şi iată ce am aflat:

"Introducerea" este semnată de Mihaela Minulescu şi tratează succint despre vise, despre utilitatea lor în terapia analitică, despre nivelurile multiple de interpretare a viselor şi despre importanţa lucrării lui James A. Hall.

"Prefaţa" autorului prezintă pe scurt evoluţia sa profesională ca psihiatru şi ca psihanalist jungian, respectiv utilitatea abordării jungiene a viselor în terapie.

Capitolul 1, "Conceptele de bază ale psihologiei jungiene", trece în revistă cele patru niveluri ale psihismului uman în viziunea lui C.G. Jung, structuri generale precum complexele şi imaginile arhetipale, relaţia dintre psihicul personal şi psihicul obiectiv (sau, dacă preferaţi, dintre "eu" şi "Sinele profund"), structuri ale identităţii (eul şi umbra), structuri relaţionale (animus/anima, respectiv persona) şi procesul de individuare - o continuă evoluţie psihologică a individului, un proces care se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi.

Capitolul 2 se intitulează "Caracteristicile visului". Mai întîi se discută aspecte neurologice ale viselor - cum ar fi asocierea lor cu somnul REM. Apoi sînt prezentate funcţiile compensatoare ale viselor, întrebuinţarea lor non-interpretativă, interpretarea lor şi tehnicile de imaginaţie. Capitolul se încheie cu o amplă secţiune dedicată identităţii-eu şi structurii complexelor.

Capitolul 3, destul de succint, poartă titlul "Abordarea jungiană a viselor" şi tratează despre înţelegerea detaliilor visului, despre ordonarea asociaţiilor şi amplificărilor acestuia pe unul sau mai multe niveluri, respectiv despre plasarea visului amplificat în contextul de viaţă al pacientului şi al procesului său de individuare.

Capitolul 4, "Visele ca instrumente de diagnostic", este detaliat şi ilustrat cu studii de caz. Printre chestiunile discutate în scop ilustrativ apar depresia, anxietatea, psihoza, dar şi problemele organice.

Capitolul 5, în schimb, se concentrează asupra unor "Probleme legate de tehnică". Dintre acestea aş aminti transferul şi contratransferul, analiza şi medicaţia, analiza reductivă şi analiza prospectivă, interpretarea amînată sau non-interpretarea viselor, respectiv chestiunea implicării simultane a pacientului în terapie individuală şi de grup.

Capitolul 6 abordează "Imaginile eului şi complexele constelate în vise". Primele secţiuni discută despre identificarea complexelor şi despre modificări structurale, iar secţiunile ulterioare prezintă moduri în care structurile relaţionale şi structurile identitare propuse de Jung pot servi la interpretarea viselor. Ultima secţiune a capitolului este dedicată amplificării arhetipale ca tehnică de interpretare.

Capitolul 7 trece în revistă "Temele cel mai des întîlnite în vise" - incest, doliu, case, vehicule, alcool, droguri, moartea şi... şerpi.

Capitolul 8, pe de altă parte, are în vedere "Contextul visului". Printre cazurile discutate se numără visul în vis, vise care reflectă fidel realitatea, raportări temporale şi raportări spaţiale la elementele din vis şi, poate cel mai interesant, fenomenul sincronicităţii.

Capitolul 9 tratează pe scurt despre "Simbolism şi alchimie" - teme alchimice care apar în vise şi imagini ale uniunii contrariilor.

Capitolul 10, "Visele şi procesul de individuare", tratează despre natura nevrozei - văzută ca un conflict excesiv între imaginea dominantă a eului şi celelalte părţi active ale psihicului - despre relativizarea eului, despre eul individuat, despre relaţia dintre eul din vis şi eul din starea de veghe, respectiv despre cunoaşterea focalizată şi cunoaşterea implicită.

Capitolul 11 prezintă succint "Cele două tensiuni caracteristice interpretării viselor" - diferenţa dintre conţinut subiectiv şi conţinut obiectiv, respectiv dintre conţinut personal şi conţinut arhetipal. Volumul se încheie cu un rezumat (care serveşte şi drept concluzie), respectiv cu un set de note, cu un glosar de termeni jungieni şi cu un index care ajută la găsirea rapidă în volum a diverselor noţiuni şi referiri.

Pe ansamblu, lucrarea Interpretarea jungiană a viselor este utilă atît publicului larg, cît şi specialiştilor. Am remarcat buna organizare pe capitole şi subcapitole, definirea fiecărui termen folosit (pentru a ajuta înţelegerea materialului expus), precum şi concizia lucrării. Ediţia română se remarcă şi printr-o bună tehnoredactare, precum şi prin alegerea unui tip de literă care uşurează lectura. Ca urmare, vă recomand şi dumneavoastră această carte, pe care o puteţi comanda online aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am dus la bun sfîrşit Interpetarea jungiană a viselor, am început o carte cu un subiect mai specializat, Sandwork expresiv. Dar despre aceea am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Anthony Stevens, "Sinele de două milioane de ani" (1993)

În a doua parte a lunii noiembrie, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii cu publicul a Editurii Herald, domnişoara Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-o lucrare de Anthony Stevens, Sinele de două milioane de ani (Editura Herald, Bucureşti, 2013, traducerea Gabriela Deniz). De pe pagina tehnică am aflată că versiunea originală a lucrării se intitulează The Two-Million-Year Self şi a apărut în 1993.

Am parcurs acest volum în două zile. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În "Introducere", Carmen Beyer prezintă succint nişte noţiuni legate de psihanaliza jungiană, apoi discută despre abordarea multidisciplinară a lui Anthony Stevens şi despre studiile de caz din lucrarea de faţă.

"Cuvîntul înainte" semnat de David H. Rosen este ceva mai amplu. Mai întîi, trece în revistă volumele publicate anterior de Anthony Stevens. Apoi, prezintă succint conţinutul fiecărui capitol al lucrării şi studiile de caz discutate.

După pagina de "Mulţumiri", "Prologul" prezintă ideea centrală a cărţii - anume că, dincolo de eul conştient, există un sine profund care se manifestă sub forma unor vise cu conţinut arhetipal.

Partea întîi, "Cunoscînd incognoscibilul", începe prin a prezenta succint pasiunea pentru cunoaştere a lui Carl Gustav Jung şi continuă cu o prezentare a teoriei acestuia despre arhetipurile inconştientului colectiv şi despre manifestări arhetipale. Apoi, în secţiunile următoare, autorul sprijină această teorie cu dovezi din domeniul antropologiei, etologiei, psihologiei, psihiatriei şi lingvisticii. În această abordare, autorul deţine un avantaj, întrucît este atît psihiatru cît şi psihanalist jungian.

Partea a doua, "Visînd mituri", tratează în detaliu un caz particular, în care visul unui fermier este interpretat în perspectivă arhetipală.

Partea a treia, "Rana care vindecă", prezintă în schimb un caz mult mai grav, aproape de domeniul patologicului. După o trecere în revistă a simptomelor pacientei şi o explicaţie asupra diagnosticului, autorul explică etapele prin care a rezolvat cu bine cazul. Apoi, enunţă cinci legi ale psihodinamicii şi discută sistemele arhetipale de o importanţă crucială. Aparent, o cauză a nevrozelor ar fi încercările omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană.

Partea a patra, "Quest-ul terpaeutic", pune faţă în faţă două abordări - una exterioară, antropologică, iar cealaltă interioară, psihologică. În ambele cazuri, rezultatul dorit este implicarea psihicului pacientului în procesul de vindecare.

"Epilogul" conţine o ultimă pledoarie pentru abordarea holistică a viselor şi pentru conexiunea, pe calea visului, dintre eul conştient şi sinele profund.

Pe ansamblu, volumul Sinele de două milioane de ani reprezintă o lectură educativă. Lucrarea impresionează prin concizie, prin claritatea expunerii şi prin abordarea multidisciplinară. Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

Alături de alte cîteva volume, Sinele de două milioane de ani inaugurează o nouă colecţie a Editurii Herald, Jungiana, care urmează să se lanseze cît de curînd sub îngrijirea doamnei Gabriela Deniz. Desigur, după ce am parcurs această carte am început imediat o alta, cu un subiect înrudit - Interpetarea jungiană a viselor. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)