Se afișează postările cu eticheta Titan Comics. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Titan Comics. Afișați toate postările

marți, 11 iunie 2024

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Home Again, Home Again" (2021)

Imagine preluată de pe situl Previewsworld.com
Prin luna martie 2021, datorită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al treilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat: Home Again, Home Again (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2021). L-am parcurs atunci, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul începe cu amintiri ale protagonistei Aahna Ashina din anul 2000, când corporația Tyrell abia se pregătea să lanseze pe piață prima generație de replicanți Nexus, respectiv din 2013, când Ash a identificat și ucis prima replicantă fugară.

În 2026, Ash îi solicită ajutorul fostei sale șefe, Lydia Wojciech, de la Departamentul de Poliție din Los Angeles, ca să îl găsească pe magnatul Alexander Selwyn, care pusese o recompensă pe capul ei în urmă cu șapte ani. La sediul corporației Tyrell, abandonat după moartea întemeietorului, Ash primește date despre proiectul Isobel de la un cercetător excentric, Fost. Selwyn, la rândul său, trimite o replicantă din seria Hythe pe urmele protagonistei.

După o urmărire cu vehicule zburătoare deasupra unei zone industriale, Ash e arestată și anchetată de către agenți de poliție, însă, pe drumul spre un centru de detenție din Ventura, e eliberată și dusă într-o casă conspirativă a mișcării de rezistență a replicanților. Vânătoarea de recompense Hythe o găsește, însă replicanții o ucid, ceea ce le permite protagonistei și unor ajutoare să fugă cu un vehicul aerian la o altă locuință conspirativă.

La vila lui Selwyn din Santa Barbara, Ash se confruntă cu magnatul și cu alte patru exemplare din seria Hythe. Din fericire, Cleo și Isobel Selwyn intervin într-un moment decisiv, iar Alexander Selwyn și trei replicante sunt uciși. În cele din urmă, Ash refuză oferta lui Cleo de a o însoți, alături de Isobel, în drum spre colonia Arcadia, și preferă să rămână în Los Angeles în compania unei replicante cu pregătire medicală, Freysa.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor reunite, cu planșe care ilustrează trecerea de la scenariu la creion, apoi la tuș și la culori, cu materiale promoționale și cu schițele biobibliografice ale creatorilor.

 

Scenariul realizat de către Mike Johnson și Michael Green a dus arcul narativ la bun sfârșit, însă a lăsat loc pentru o continuare, Blade Runner 2029.

Grafica lui Andres Guinaldo, precum și culorile aplicate de către Marco Lesko, au fost și de această dată la un înalt nivel. Am apreciat atât portretele numeroaselor personaje, cât și scenele dinamice în care sunt reprezentate urmăriri sau confruntări.

Pe ansamblu, Home Again, Home Again a meritat prețul achiziției, timpul de lectură, ba chiar și cea de-a doua citire. Ca urmare, nu doar am păstrat acest volum în colecție, alături de Los Angeles și de Off-World, dar am decis să cumpăr și volumele din seria următoare, Blade Runner 2029. Dar, despre acelea, am să vă relatez mai pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

luni, 10 iunie 2024

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Offworld" (2020)

Imagine preluată de pe situl imaginaire.com
În prima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat Off-World (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2020). L-am parcurs într-o singură zi, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

În 2026, într-o colonie de pe o altă planetă, Aahna Ashina și Cleo Selwyn trăiesc sub identități false. Din păcate, Cleo e luată ostatică de către niște replicanți răzvrătiți. O vânătoare de recompense, Hythe, îi cere ajutorul lui Ash ca să îi găsească pe replicanții fugari.

Cleo le propune replicanților să își piardă urma pe stația spațială Ramanuja. Hythe duce o anchetă dură pe stația spațială ca să îi depisteze. Pentru a nu fi detectați, replicanții caută o clinică unde, clandestin, să își înlocuiască ochii artificiali cu unii naturali. Hythe și Ash au un schimb de focuri cu unul dintre androizii fugari.

Cleo și un prieten replicant, Padraic, caută o cale de tranzit către altă colonie extraterestră, Arcadia. Ash constată, în schimb, că Hythe a fost angajată de către androida construită de către corporația Tyrell pentru a o înlocui pe Isobel Selwyn, mama decedată a lui Cleo. În sala de plecări, după o confruntare în care pier atât Padraic, cât și Hythe, Cleo decide să plece spre Arcadia împreună cu "Isobel", iar Ash revine pe Pământ, în Los Angeles.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor în care a apărut inițial banda deseantă, cu pagini care exemplifică trecerea de la scenariu la schițe în creion, la varianta trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la introducerea casetelor de dialog, cu necrologul designerului Syd Mead, care a jucat un rol central în realizarea peliculei Blade Runner din 1982, cu o reclamă la al treilea volum din serie și cu note biobibliografice despre creatorii acestui roman grafic.

 

Pe ansamblu, scenariul realizat de către Michael Green și Mike Johnson e alert, aerisit și rezistă bine la o a doua lectură.

Grafica realizată de către Andres Guinaldo și culorile aplicate de către Marco Lesko se situează la un înalt nivel, atât în ceea ce privește portretizarea personajelor, cât și în privința reprezentării decorurilor. Pe alocuri, peisajele extraterestre, astronavele și stațiile spațiale desenate pe câte o pagină întreagă, sau chiar pe două pagini alăturate, arată de-a dreptul spectaculos.

Ar mai trebui să menționez că volumul acesta din romanul grafic Blade Runner 2019 îi este dedicate lui Syd Mead, care, din păcate, s-a stins în decembrie 2019.

Având în vedere că Off-World mi-a făcut o impresie bună, m-am îngrijit ca, la momentul potrivit, să achiziționez și să citesc și volumul al treilea din serie, intitulat Home Again, Home Again. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

duminică, 23 februarie 2020

M. Green, M. Johnson et al. "Blade Runner 2019 - Los Angeles" (2019)

Imagine preluată de pe situl Toy Wiz.com
Nu constituie un secret faptul că, în 1982, regizorul britanic Ridley Scott a realizat și lansat o peliculă intitulată Blade Runner, adaptare cinematografică a romanului lui Philip K. Dick Do Androids Dream of Electric Sheep? Filmul a rulat în România sub titlul: Vânătorul de recompense.

Spre surprinderea și încântarea mea, în 2019 (anul în care era plasată acțiunea din Blade Runner) a apărut un roman grafic intitulat: Blade Runner 2019 - Los Angeles (Titan Comics, Londra, 2019). Mulțumită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar, pe care l-am parcurs în primele zile ale anului 2020.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea din acest roman grafic se petrece în acel 2019 imaginat în pelicula domnului Ridley Scott. Protagonista este o vânătoare de androizi, Aahna Ashina, care primește misiunea de a le găsi pe soția unui mogul, Isobel Selwyn, și pe fiica lui, Cleo Selwyn. Investigația o duce la descoperiri neașteptate, precum modificări genetice menite să îi îmbătrânească artificial pe androizi și să îi facă mai greu de detectat, dar și în colimatorul unor asasini care îi distrug vehiculul.

Între timp, Isobel Selwyn folosește conexiuni din lumea interlopă pentru a fugi cu fiica ei la sud de graniță, pe o insulă populată de andoizi. Când detectiva Ashina o ajunge din urmă și o identifică drept androidă, Isobel i-o încredințează pe micuța Cleo și le acoperă retragerea din fața unor trupe de mercenari trimisă de Alexander Selwyn. Căci Cleo este modificată genetic, iar corporația Tyrell ar dori să o disece și să o studieze în detaliu...

Scenariul, realizat de Michael Green și Mike Johnson, este captivant și convingător. Protagonista pare să fie colegă cu personajul Rick Deckard, iar problemele ei (o infirmitate nemărturisită, o proteză ascunsă) par ivite, ca și cele ale antieroului din Blade Runner, dintr-un mediu suprapoluat și lipsit de viitor. Personajele secundare, în spiritul peliculei din 1982, sunt de o diversitate rasială și etnică năucitoare și divizate între o clasă rarefiată de oligarhi și o masă de săraci fără șanse și fără speranțe. Tot în spiritul materialului-sursă, din când în când, un personaj sau altul (presupus uman) se dovedește a fi android.

Punctul forte al acestui volum îl constituie însă arta grafică. Contururile au fost trasate de către Andres Guinaldo, iar culorile au fost aplicate de către Marco Lesko. Mari eforturi au fost depuse pentru a crea, în detalii minuțioase, exterioare sufocate de reclame luminoase, trafic aerian de vehicule futuriste, costume similare cu cele din film, accesorii complexe și așa mai departe. (Dealtfel, creatorii, care i-au dedicat volumul acesta actorului Rutger Hauer, care s-a stins în 2019, au ținut să le mulțumească artistului grafic Syd Mead, precum și regizorului Ridley Scott și scriitorului Philip K. Dick.)

Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor originale în care a apărut romanul grafic, cu planșe care arată trecerea de la schițe la contururi în tuș, apoi la aplicarea culorilor, și cu note biografice ale creatorilor.

Am întors ultima filă a primului volum din Blade Runner 2019 cu satisfacția de a fi parcurs un album de înaltă ținută, cu o urmă de regret că s-a încheiat prea repede, cu decizia fermă de a-l reciti cândva și cu speranța că al doilea volum, Offworld, nu va întârzia să apară.

Dar despre Offworld rămâne să discutăm la momentul potrivit. 

duminică, 19 noiembrie 2017

Gordon Rennie & Andrea Olimpieri, "Dishonored" (2016)

În a doua jumătate a lunii august 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Gordon Rennie și Andrea Olimpieri intitulat Dishonored - The Wyrmwood Deceit (Titan Comics, Londra, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Romanul grafic The Wyrmwood Deceit face legătura între jocul video Dishonored și continuarea acestuia, Dishonored 2. Acțiunea este plasată pe un tărâm fantastic, în orașul Dunwall de pe insula Gristol, capitala Imperiului Insulelor.

Protagonistul este Corvo Attano, protectorul tinerei împărătese Emily Kaldwin. Acesta îl caută pe fiul surorii sale, iar cercetările îl duc în zone periculoase ale lumii interlope, dar și în calea unor tineri ofițeri ambițioși din serviciul de pază al orașului, precum domnișoara locotenent Martha Cottings. Scheme tenebroase cu trafic de arme sunt dezvăluite, iar o tentativă de lovitură de stat e dejucată.

Dintre calitățile care recomandă The Wyrmwood Deceit aș aminti acțiunea captivantă, cu numeroase confruntări și lovituri de teatru, atmosfera sumbră, dickensiană, și grafica interesantă, situată la un nivel deasupra mediei. Am apreciat maniera în care două fire narative alternează, cu discursurile celor doi protagoniști-naratori plasate în casete de culori diferite (negru pentru Corvo Attano, violet pentru Martha Cottings), respectiv maniera în care episoadele flash-back au fost reprezentate în culori pastelate, dintr-o gamă destul de diferită de cea rezervată episoadelor din "prezent".

Merită amintită și galeria de la finalul volumului, în care veți găsi portrete ale personajelor principale, precum și coperte ale fasciculelor în care a fost publicat inițial romanul grafic.

Ceea ce aș avea în schimb să îi reproșez acestui album de bandă desenată este... concizia. Dacă romanele grafice respectabile ca Elektra Assassin au opt sau douăsprezece fascicule, apariții mai recente precum Penny Dreadful, Legenderry sau Lady Mechanika abia adună patru sau cel mult șase fascicule - iar Dishonored  nu face excepție. Ca urmare, lectura se încheie mult prea repede, iar cititorul rămâne ușor dezamăgit.

Pe ansamblu, The Wyrmwood Deceit reprezintă o adăugire decentă la colecția mea de lucrări steampunk, fără a fi însă o capodoperă. Rămâne de văzut dacă autorii vor continua seria sau dacă romanul acesta grafic va fi lăsat ca simplu liant între două jocuri video. 

duminică, 30 iulie 2017

Krysty Wilson-Cairns et al., "Penny Dreadful" (2017)

Într-o postare  anterioară, vă relatam că, în ultima decadă a lunii mai 2017, am achiziționat de la importatorii de bandă desenată din magazinul Red Goblin un volum din seria Lady Mechanika. Am profitat de ocazie ca să cumpăr și primul volum dintr-un roman grafic promițător, Penny Dreadful (Titan Comics, Londra, 2017).

L-am parcurs integral în aceeași seară. Și iată ce am aflat:

Povestea din acest roman grafic a fost creată de Krysty Wilson-Cairns, Andrew Hideraker și Chris King. Cea dintâi și cel din urmă au asigurat și scenariul. Grafica a fost creată de Louie de Martinis, iar literele au fost adăugate de Simon Bowland și Rob Steen.

Penny Dreadful arată, în cinci fascicule, ceea ce se întâmplase înaintea primei serii din serialul TV cu același nume creat de către John Logan și distribuit de Showtime. Astfel, exploratorul Africii ecuatoriale, Sir Malcolm Murray, și însoțitorul său, Sembene, colaborează cu Vanessa Ives pentru  a o salva pe fiica exploratorului, Mina Murray, de o soartă mai rea decât  moartea. Căci un client al avocatului Jonathan Harker, soțul Minei, este un nobil transilvănean cu puteri demonice...

Cum alte personaje ale serialului TV ajung să ia contact unele cu altele abia în prima sau în a doua serie, romanul grafic, cu acțiunea plasată anterior, nu le poate aduce în scenă pe toate. Ca urmare, trimiterile intertextuale la Frankenstein  și la Portretul lui Dorian Gray lipsesc din volum. Apar, în schimb, trimiteri frecvente la Dracula și la Minele regelui Solomon.

Grafica benzii desenate Penny Dreadful este deasupra mediei (fără a se ridica la un nivel de capodoperă). Am apreciat culorile intense, de cele mai multe ori reci, precum și portretistica personajelor.

Scenariul, în schimb, mi s-a părut nu doar alert, ci și...  aerisit. Dacă unii cititori de dincolo de Atlantic se plâng, spre exemplu, că personajele din Lady Mechanika vorbesc prea mult, eu am rămas cu impresia că cele din Penny Dreadful sunt aproape laconice în exprimare.

Consecința este că primul volum al romanului grafic Penny Dreadful se parcurge neașteptat de repede, în pofida numărului respectabil de pagini, iar cititorii încep lunga așteptare până la publicarea volumului următor.

Firește, despre acela rămâne să discutăm la momentul potrivit.