Alvin E. Roth - "Who Gets What and Why" (2015)

Imagine preluată de pe situl WorkingCapitalReview.com

La jumătatea lunii august 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Who Gets What and Why - The Hidden World of Matchmaking and Market Design (editura William Collins, grupul editorial HarperCollins, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs lucrarea în două zile, în a doua decadă a lunii septembrie 2022,

Și iată ce am aflat:

Autorul volumului este domnul Alvin E. Roth, profesor de economie la universitățile Stanford și Harvard, în S.U.A., și laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2012.

Lucrarea începe cu o pagină de mulțumiri, unde, printre alți cititori timpurii ai manuscrisului, este menționat un conațional de-al nostru, domnul Alexandru Nichifor (economist stabilit în Australia).

Partea întâi arată că "Piețele sunt pretutindeni". Introducerea ne informează că fiecare piață spune o poveste, iar capitolele următoare ne arată cum viața noastră de zi cu zi (începând de la micul dejun) e conectată cu diverse piețe, respectiv cum alte piețe, dedicate transplanturilor de organe, salvează vieți omenești.

Partea a doua tratează despre "Dorințe frustrate: modul în care piețele eșuează", după care expune, pe rând, studii de caz despre piețe care au probleme dacă se deschid prea timpuriu, dacă sunt accesate prea rapid, ori dacă prezintă prea multe riscuri.

Partea a treia prezintă "Invenții de proiectare pentru a face piețele mai inteligente, mai dense și mai rapide". Studiile de caz cuprind repartizarea absolvenților de medicină în spitale, pentru rezidențiat, repartizarea absolvenților de gimnaziu în licee, precum și ajustarea semnalelor pe piața matrimonială pentru mai multe întâlniri reușite.

Partea a patra se ocupă de "Piețe interzise și piețe libere". Studiile de caz acoperă domenii respingătoare (reglementarea consumului de carne de cal) și interzise (prostituția, substanțele recreative, căsătoriile între minori), dar și situațiile în care reglementarea piețelor e mai rentabilă pentru toți cei implicați decât absența oricăror reguli.

Volumul se încheie cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului profesor Roth din mai multe motive.

În primul rând, perspectiva sa asupra economiei este neconvențională - căci autorul arată că, în destule cazuri, ambele părți trebuie să aleagă și să fie alese, iar asemenea tranzacții nu pot fi reduse la un simplu proces de vânzare-cumpărare.

În al doilea rând, lucrarea are meritul de a fi scrisă într-un limbaj simplu, accesibil publicului larg, fără jargon de specialitate.

Nu în ultimul rând, Who Gets What and Why are o bună organizare, în capitole și secțiuni. Fiecare capitol tratează o altă chestiune privitoare la tema generală a cărții, iar exemplele alese pentru a ilustra teoriile autorului sunt relevante și judicios selectate.

Ca urmare, probabil că, în viitorul apropiat, am să citesc alte câteva cărți despre economie. Însă pe acelea le vom discuta mai pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)   

Jane McGonigal, "Super Better" (2015)

Imagine preluată de pe situl PopMythology.com

În luna mai 2021, după ce citisem și apreciasem Reality Is Broken, am achiziționat, la preț promoțional, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, un exemplar dintr-un alt volum de nonficțiune de dr. Jane McGonigal intitulat Super Better - A Revolutionary Approach to Getting Stronger, Happier, Braver and More Resilient (Powered by the Science of Games) (editura Thorsons, grupul editorial HarperCollins, Londra, 2015). De parcurs, l-am parcurs în a doua jumătate a lunii aprilie 2021.

Și iată ce am aflat:

Mai întâi, autoarea prezintă informații introductive referitoare la jocul Super Better, precum și avertismentul că jocul acesta nu este un substitut de terapie sau de tratament medical.

"Introducerea" arată cum, în 2009, autoarea a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar, în lunile următoare, pentru a-și reveni și pentru a face față depresiei post-traumatice, a pus la punct metoda Super Better - un joc de realitate alternativă în care Jane McGonigal a creat o identitate secretă, a căutat aliați și a început, zi de zi, să practice diverse activități terapeutice și să își recapete abilitățile. Iar metoda, anunțată într-un articol de blog și prezentată într-un discurs TED pe care îl puteți viziona aici, a început să câștige adepți în întreaga lume.

De asemenea, autoarea prezintă, ca exemple, patru activități simple prin care cititorii își pot spori reziliența fizică, reziliența mentală, reziliența emoțională, respectiv reziliența socială. Spre finalul introducerii, Jane McGonigal ne arată și structura de ansamblu a cărții.

Partea întâi ne informează "De ce jocurile ne fac superameliorați" și începe prin a demonstra cum jocurile ne dezvoltă trei aptitudini psihologice esențiale: capacitatea de a ne controla atenția, abilitatea de a-i transforma pe alții în aliați și capacitatea de a ne motiva.

Capitolul întâi, "Ești mai puternic decât știi", explorează metode prin care putem controla ceea ce gândim și simțim - chiar și în perioade în care suferim de stres sau de durere.

În schimb, capitolul al doilea, "Ești înconjurat de aliați potențiali", ne învață să descoperim câte persoane sunt gata să ne ajute să ne rezolvăm problemele.

Capitolul al treilea, "Ești eroul propriei tale povești", ne arată căi prin care, cu mai mare ușurință, să ne motivăm, să perseverăm și să reușim în ceea ce ne propunem.

Pe de altă parte, capitolul al patrulea, "Poți face saltul de la jocuri la jucăuș", ne invită să spulberăm granițele care ne separă aptitudinile dezvoltate în jocuri de viața reală.

Partea a doua ne învață "Cum să fim jucăuși". Mai întâi, Jane McGonicgal ne informează cum e structurat fiecare capitol din această secțiune a cărții.

Capitolul al cincilea, "Lansează-ți o provocare", ne oferă o primă regulă pentru a fi mai jucăuși - să decidem ce obstacol din lumea reală vrem să abordăm sau ce schimbare pozitivă vrem să facem mai întâi.

Capitolul al șaselea, "Stimulente", propune o a doua regulă - să adunăm și să activăm stimulente - lucruri bune care ne fac să ne simțim mai fericiți, mai sănătoși sau mai puternici. Autoarea prezintă stimulente fizice, mentale, emoționale și sociale.

Capitolul al șaptelea, "Antagoniști", introduce o a treia regulă - să identificăm și să confruntăm antagoniștii - elementele care ne împiedică progresul sau care ne provoacă suferință, anxietate sau stres.

Capitolul al optulea, "Misiuni", aduce a patra regulă: să căutăm și să îndeplinim misiuni - activități simple, zilnice, care să ne ajute să ne atingem obiectivele mai mari.

Capitolul al nouălea, "Aliați", ne oferă a cincea regulă: să recrutăm aliați - prieteni și rude care ne vor ajuta pe parcurs.

Capitolul al zecelea, "Identitate secretă", ne propune a șasea regulă: să adoptăm o identitate secretă, o poreclă eroică ce ne evidențiază abilitățile personale.

Capitolul al unsprezecelea, "Victorii epice", introduce a șaptea regulă: să ne orientăm către victorii epice - rezultate impresionante care să ne ajute să fim mai motivați și mai puțin temători de eșec.

În fine, capitolul al doisprezecelea ne arată "Cum se ține scorul". Autoarea demonstrează de ce e util ca, în jocul Super Better, să ținem scorul de la zi la zi, să stabilim recorduri personale și, astfel, să avem o perspectivă mai clară asupra propriilor aptitudini.

Partea a treia, în schimb, ne propune "Aventuri". Cea dintâi, "Conexiunea amoroasă", este pentru cei ce doresc să aibă mai multă încredere în sine în diverse situații și care vor să-și întărească relațiile personale. A doua, "Transformarea corporală ninja", este pentru cei care vor mai multă energie și o cale sănătoasă de a-și ține greutatea sub control. A treia, "Timp berechet", le este destinată celor care și-ar dori să aibă mai mult timp liber sau să încetinească timpul pentru a-l utiliza într-un mod mai eficient.

Secțiunea "Despre știință" trece în revistă cercetările științifice pe care se bazează metodele și abordările prezentate pe parcursul cărții, inclusiv un studiu realizat la Universitatea Pennsylvania cu privire la metoda Super Better și un al doilea studiu, independent, desfășurat pe aceeași temă la Universitatea de Stat din Ohio.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Dacă, într-un articol precedent, remarcam în legătură cu o altă lucrare a doamnei Jane McGonigal, Reality Is Broken, că, dintre toate cărțile de nonficțiune pe care le-am parcurs în 2021, este cea care m-a entuziasmat cel mai mult, trebuie să menționez că, în schimb, Super Better mi se pare, de departe, cea mai utilă.

Prezentarea relativ concisă pe care am făcut-o aici nu izbutește nici pe departe să redea numeroasele studii de caz prezentate în fiecare capitol, exercițiile și provocările propuse pentru fiecare metodă prezentată, obstacolele, problemele, strategiile și soluțiile din viața personală a autoarei, precum și numeroasele studii și dovezi științifice aduse în sprijinul metodelor propuse.

Din acest punct de vedere, Super Better merită cu siguranță să fie recitită și aprofundată. Însă, mai presus de simplele informații (dealtfel judicios alese, bine structurate și prezentate într-o manieră clară, inteligibilă și atractivă), se află potențialul acestei lucrări de a ameliora, sub diferite aspecte, viața oamenilor. Spre deosebire de o mulțime de alte cărți de nonficțiune pe care le-am parcurs în ultimii ani, care m-au informat și, într-o oarecare măsură, m-au educat, Super Better îmi oferă o largă gamă de metode pentru a-mi ameliora calitatea vieții. Ca urmare, autoarea, care a reușit să treacă cu bine peste o criză serioasă și, în urma victoriei personale, a dezvoltat o metodă cu mijloacele secolului al XXI-lea, adoptată de sute de mii de persoane de pe glob, merită recunoaștere și recunoștință.

În ceea ce mă privește, la relativ puțină vreme după ce terminasem Super Better, am parcurs o altă lucrare, pe o temă vag similară, intitulată Futureproof. Dar, despre aceea, rămâne să discutăm pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 2" (2015)

Imagine preluată de pe situl comixology.eu

În ultima decadă a lunii decembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al doilea din seria Low de Rick Remender și Greg Tocchini, intitulat: Before the Dawn Burns Us (editura Image Comics, Berkeley, California, 2015). La jumătatea lunii martie 2021, l-am parcurs a treia oară.

Și iată ce am aflat:

Al doilea volum al seriei Low reunește fasciculele de la al șaptelea până la al zecelea din romanul grafic. În orașul subacvatic Voldin, una dintre fiicele protagonistei, numită Della, a ajuns să ocupe funcția de Ministru al Gândirii într-o societate totalitară în care arta și speranța sunt delicte ce atrag pedeapsa cu moartea. Din păcate, iubita Dellei, Kelli Torjvic, este o pictoriță asociată cu o publicație clandestină. Iar, când forțele represive descoperă redacția publicației, Della e nevoită să-și ucidă iubita ca să nu fie arestată la rândul ei.

Între timp, în orașul abandonat Misalt, protagonista Stel Caine și cei doi însoțitori ai ei caută combustibil și tuburi de oxigen pentru a-și putea continua călătoria spre suprafața Pământului, în căutarea unei sonde interstelare. Din păcate, Stel se întâlnește cu niște vampiri-amfibii, care o seduc cu discursul lor hipnotic.

În Voldin, după un episod flash-back din care aflăm cum cele două fiice ale lui Stel au fost separate după ce fuseseră răpite de pirați, suntem martorii unei situații-limită în care Della e atrasă într-o capcană și duce o luptă disperată, inegală, împotriva forțelor represive pe care, până mai ieri, le conducea. Din fericire, sora ei, Tajo, apare în ultimul moment, îmbrăcată cu cel din urmă costum de scafandru greu de pe Pământ, și o salvează.

Tot o luptă disperată poartă și Stel Caine, împreună cu cei doi însoțitori ai ei, împotriva cetei de vampiri-amfibii și, mulțumită vitejiei ieșite din comun a lui Zem, izbutesc să scape.

Scenariul lui Rick Remender este captivant, atât datorită numeroaselor răsturnări de situație și confruntări spectaculoase, cât și datorită alternării a două planuri narative, cu intrigă și contra-intrigă.

Grafica lui Greg Tocchini este la un nivel peste medie - cu planșe în roșu, verde și crem pentru scenele din Voldin, cu multe nuanțe de albastru și indigo pentru scenele subacvatice și cu o paletă de culori calde, în special nuanțe de portocaliu, pentru amintirile din tinerețe ale protagonistei. De asemenea, am apreciat imaginația graficianului, care a populat această lume  a viitorului cu urși polari biomecanici, cu vampiri-amfibii, cu albine uriașe mutante și cu broaște țestoase imense.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor și cu planșe care ilustrează procesul artistic - de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor.

Am fost plăcut impresionat de acest al doilea volum al seriei Low (dacă dorți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici) și, după a treia lectură, am fost tentat să parcurg încă o dată cel de-al treilea volum. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low Vol. 1: The Delirium of Hope" (2015)

Imagine preluată de pe situl Comixology.com

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din primul volum al romanului grafic Low - The Delirium of Hope (Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

Premisa acestui roman grafic este că, într-un viitor îndepărtat, peste câteva milioane de ani, Soarele a început să se transforme într-o gigantă roșie, iar temperatura de la suprafața Pământului a crescut în așa măsură încât viața a devenit aproape imposibilă. Ca urmare, omenirea s-a retras în orașe subacvatice și a trimis sonde spațiale cu speranța că, prin intermediul acestora, va descoperi planete extrasolare locuibile.

La începutul acțiunii, de la trimiterea sondelor au trecut câteva milenii, iar resursele de care dispun oamenii din orașele subacvatice au început să se împuțineze. Protagonista, Stel Caine, face parte dintr-o familie în care, din generație în generație, s-a moștenit ultimul costum de scafandru greu din orașul Salus. Din păcate, într-o misiune subacvatică de rutină, soțul protagonistei este ucis de către pirați, iar cele două fiice ale ei sunt răpite.

Un deceniu mai târziu, Stel pleacă împreună cu fiul ei, Marik, pentru a găsi o sondă spațială revenită cu informații. Într-un alt oraș subacvatic, cei doi o regăsesc pe Tajo, una dintre fiicele răpite de pirați. Marik este silit să lupte în arenă, alături de alți prizonieri, împotriva unor monștri acvatici, însă, după o victorie neașteptată, conduce o revoltă împotriva despotului local și evadează împreună cu Stel și Tajo.

Volumul, care reunește primele șase fascicule din romanul grafic Low, se încheie cu o galerie de coperte alternative, schițe și lucrări ale artistului grafic Greg Tocchini.

Am apreciat scenariul dinamic al volumului The Delirium of Hope, precum și optimismul nestrămutat al protagonistei, care nu renunță la ceea ce și-a propus în pofida numeroaselor vicisitudini cu care se confruntă. 

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, arta grafică este încă și mai bună. Pe de o parte, lumea imaginară din acest viitor îndepărtat este redată într-o abundență de detalii halucinante - clădiri, vehicule, costume, accesorii și creaturi care de care mai interesante. Pe de altă parte, paleta de culori este intensă și fascinantă, cu numeroase planșe în culori calde, predominant portocaliu și galben, care sugerează atmosfera toridă, și cu alte planșe în culori reci, în special albastru și verde, pentru a reda scenele subacvatice.

Pe ansamblu, acest prim volum m-a convins să îl păstrez în colecție, să îl recitesc și să le achiziționez și pe celelalte din serie. Însă despre acelea rămâne să vă relatez cu alte ocazii.

David A. Mindell, "Our Robots, Ourselves" (2015)

Imagine preluată de pe situl Amazon.it

La finalul lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Our Robots, Ourselves - Robotics and the Myths of Autonomy (editura Viking, New York, 2015). Autorul, domnul David A. Mindell, predă aeronautica, astronautica și istoria ingineriei și fabricației la Massachussetts Institute of Technology.

Am parcurs lucrarea sa într-o săptămână, la finalul lui 2019 și începutul lui 2020. Și iată ce am aflat:

Capitolul întâi se intitulează: "Pilotat de oameni, teleoperat, autonom" și începe cu o relatare despre o experiență personală a autorului cu un batiscaf, într-o expediție de arheologie submarină. Autorul prezintă apoi principalele teme ale cărții: automatizarea, robotizarea, precum și rolul oamenilor în utilizarea tehnologiei cu un grad ridicat de autonomie.

Capitolul al doilea, "Marea", prezintă studii de caz din domeniul explorărilor subacvatice de mare adâncime - inclusiv descoperirea epavei Titanicului - și concurența de decenii între batiscafuri cu echipaj uman, precum Alvin, și aparate submersibile teleoperate, precum Jason. Uneori, tehnologia experimentată pe cel din urmă a fost adaptată și transferată la cel dintâi. În multe alte cazuri, tehnologia de acest tip a modificat radical domenii precum oceanografia și arheologia.

Capitolul al treilea, "Aerul", discută despre automatizare și robotizare în domeniul aeronauticii - cu precădere în aviația civilă - dar și despre evoluția aparatelor de bord și a tehnicilor de pilotaj.

Capitolul al patrulea, în schimb, tratează despre "Război" - în special despre dronele teleoperate Predator, utilizate inițial pentru recunoaștere aeriană, apoi înarmate cu rachete Hellfire, iar în cele din urmă succedate de drone net superioare ca rază de acțiune și armament, Reaper. Autorul relatează despre condițiile de lucru ale piloților de drone, despre colaborarea lor cu forțele armate desfășurate pe teren, despre reacția piloților din forțele aeriene convenționale, precum și despre efectele psihologice ale acestui tip de activitate.

Capitolul al cincilea, "Spațiul cosmic", discută despre utilizarea sondelor spațiale și a roboților pentru explorarea altor corpuri cerești din Sistemul Solar. Deși capitolul are în vedere și expediții cu echipaj uman, precum aselenizările sau misiunile efectuate cu naveta spațială americană pentru lansarea (și, ulterior, repararea, iar, în cele din rumă, recuperarea) telescopului spațial Hubble, autorul subliniază că spațiul cosmic este un mediu ostil vieții, iar costurile unei expediții cu echipaj uman pe Marte, spre exemplu, sunt de o sută de ori mai mari decât costurile trimiterii pe Marte a unui robot autonom precum Opportunity. De asemenea, autorul relatează despre echipa care a teleoperat robotul Opportunity și despre efectele psihologice ale teleoperării.

Capitolul al șaselea, în schimb, se intitulează: "Dincolo de autonomia utopică". Autorul relatează despre sonde submersibile autonome, precum ABE și Sentry, despre evoluția rapidă a telecomunicațiilor și despre estomparea diferențelor dintre vehiculele cu piloți umani, vehiculele teleoperate și vehiculele autonome. Apoi, domnul Mindell discută despre limitele automobilului autonom de la Google (în special în zone cu trafic intens, precum Boston), despre elicoptere autonome și despre programe aviatice experimentale, precum ALIAS, menite să colaboreze cu piloții umani, mai degrabă decât să îi înlocuiască.

Capitolul al șaptelea, "Autonomia în lumea umană", clarifică terminologia asociată cu dronele și arată că așa-numita autonomie a unor sisteme este, de fapt, acțiune umană decalată în timp. Căci roboții acționează pe baza unor programe scrise de oameni...

Autorul aduce în discuție și cazul unui cercetător, Matthew Crawford, care a devenit reparator de motociclete și a descoperit plăcerea însușirii de aptitudini practice și a conexiunilor interumane. Apoi, domnul Mindell trece în revistă principalele teme ale cărții și subliniază că evoluția recentă a celor trei tipuri de sisteme (pilotate de oameni, teleoperate, respectiv autonome) dezminte atât promisiunile naive cât și temerile naive referitoare la automatizare.

Lucrarea se încheie cu câteva pagini de mulțumiri, cu numeroase note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat foarte mult lucrarea domnului Mindell din mai multe motive.

Mai întâi, Our Robots, Ourselves se bazează pe un sfert de veac de experiență în domeniile despre care tratează și pe șapte ani de documentare și redactare. În consecință, multe dintre informațiile conținute în acest volum sunt culese direct de pe teren, mai degrabă decât preluate la mâna a doua sau a treia.

Apoi, materialul prezentat a fost împărțit judicios, pe categorii, expus clar și inteligibil, susținut cu exemple și ilustrat cu imagini de arhivă. Astfel, lucrarea domnului Mindell are nu doar un caracter informativ, ci și unul educativ.

Pe de altă parte, în repetate rânduri, autorul a pus în antiteză propaganda, reclama sau ficțiunea cu cazurile concrete, apărute în realitate, și a demontat, cu argumente, diverse opinii populare nefondate.

Nu în ultimul rând, mi-a plăcut forma de prezentare a lucrării - volum cartonat, cu supracopertă color, în policromie, hârtie de bună calitate, tehnoredactare îngrijită - ceea ce a sporit plăcerea lecturii.

Ca urmare, voi păstra Our Robots, Ourselves ca pe o lucrare de referință. De asemenea, pe aceeași temă, am început să parcurg un alt volum de nonficțiune intitulat Machines of Loving Grace. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie. 

Nicholas Carr, "The Glass Cage" (2015)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

Pe la jumătatea lunii ianuarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o carte de nonficțiune de Nicholas Carr intitulată: The Glass Cage - Where Automation Is Taking Us? (editura The Bodley Head, Londra, 2015). De parcurs, am parcurs-o abia în a doua jumătate a lunii decembrie 2019, încercând să înțeleg încotro ne duce automatizarea.

Și iată ce am aflat:

Introducerea se intitulează: "Alertă pentru operatori" și anunță subiectul cărții - automatizarea, beneficiile ei și efectele ei secundare.

Capitolul întâi poartă titlul: "Pasageri". Nicholas Carr relatează o experiență personală despre cum, pe când era adolescent, a învățat să șofeze un automobil cu o cutie de viteze manuală, apoi altul - cu o cutie de viteze automată, după care discută despre dezvoltarea și promovarea automobilelor fără șofer de către compania Google - ceea ce ar putea duce la dispariția unor seturi de aptitudini cognitive la o bună parte din populație.

Capitolul al doilea se numește: " Robotul de la poartă" și începe prin a discuta o caricatură din anii 1950 referitoare la automatizare. Autorul tratează apoi despre reacțiile luddite împotriva industrializării în primele decenii ale secolului al XIX-lea, despre viziunile mai optimiste ale lui Karl Marx și Oscar Wilde în a doua jumătate a acelui secol, despre grija recurentă, în secolul al XX-lea, că automatizarea din industrie avea să ducă la șomaj, apoi despre progresul automatizării pe parcursul secolului trecut. Încheierea capitolului îi avertizează pe cititori că mașinăriile evoluează exponențial, după Legea lui Moore, în vreme ce oamenii evoluează liniar, după Legea lui Darwin.

Capitolul al treilea, "Pe pilot automat", prezintă mai întâi două studii de caz cu accidente aviatice relativ recente, apoi o scurtă istorie a dezvoltării sistemelor automatizate de zbor din categoria "pilot automat". Și, dacă numărul accidentelor aviatice a scăzut dramatic în ultimii ani, autorul argumentează că, în schimb, destui piloți de pe liniile comerciale și-au pierdut unele aptitudini profesionale din cauza acestor sisteme automatizate.

Capitolul al patrulea explorează o temă similară, "Efectul degenerării". Astfel, domnul Carr identifică două efecte secundare ale automatizării asupra minții umane: lâncezeala și favorizarea. Cu alte cuvinte, utilizatorii de sisteme automatizate înclină să fie mai puțin alerți și să se bazeze prea mult pe ele, plecând de la premisa eronată că sistemele automatizate sunt infailibile. Concluzia tristă este că, dacă lăsăm automatizarea să ne îndepărteze de activitatea noastră, ratăm șansa de a deveni experți (sau, dacă preferați, maeștri) în domeniul în care profesăm.

"Interludiul cu șoareci-dansatori" prezintă un studiu de caz de la începutul secolului al XX-lea, în care cercetătorii Yerkes și Dodson au observat că performanțele cognitive ale șoarecilor de laborator cresc odată cu stimularea senzorială, după care, dincolo de un anumit punct, încep să scadă. Deloc surprinzător, și în cazul oamenilor e la fel, iar autorul arată că nu doar suprasarcina senzorială are efecte negative asupra performanțelor noastre, ci și stimularea senzorială prea redusă.

Capitolul al cincilea, "Calculatorul cu guler alb", tratează despre automatizarea din medicină. Autorul sugerează că informatizarea pe scară largă a sistemului de sănătate din S.U.A. suferă de probleme deoarece diversele sisteme informative nu sunt pe deplin compatibile unele cu altele. În schimb, notele de plată ale pacienților au crescut seminficativ. Nu în ultimul rând, e posibil ca automatizarea medicinei să conducă treptat la deprofesionalizarea medicilor. (Schimbări similare se prevăd în domenii precum avocatura, administrarea afacerilor sau tranzacționarea acțiunilor la bursă.)

Capitolul al șaselea, "Lumea și ecranul", începe cu un studiu de caz referitor la schimbarea culturii inuit odată cu adoptarea sistemului de poziționare globală prin satelit. Apoi, autorul tratează despre efectele neurologice ale orientării oamenilor în teren - efecte care nu apar la persoanele care se bazează exclusiv pe GPS. De asemenea, domnul Carr discută despre modurile în care informatizarea a transformat domeniul arhitecturii. Capitolul se încheie cu o pledoarie pentru perfecționarea prin practică.

Capitolul al șaptelea, "Automatizarea pentru oameni", atacă problema dacă, într-un domeniu sau altul, va mai fi nevoie de oameni. (Și răspunsul este că oamenii sunt necesari pentru situații care nu fuseseră prevăzute de către constructorii mașinăriilor.) Autorul urmărește apoi cum, în ultimele două secole, tehnologia a devenit un scop în sine, după care argumentează că proiectanții de noi aparate și sisteme ar trebui să aibă în vedere o automatizare orientată către oameni.

"Interludiul cu jefuitor de morminte" discută despre modul în care jocurile video îi ghidează pe utilizatori către însușirea și dezvoltarea unor aptitudini, în vreme ce o mulțime de alte programe și situri au efectul opus.

Capitolul al optulea, "Drona ta interioară", speculează în privința adoptării pe scară largă a autovehiculelor autonome și în privința implicațiilor etice rezultate din asta. Autorul ia apoi în discuție implicațiile practice și etice ale introducerii dronelor înarmate în teatrele de război, după care atenționează că suntem la un punct de cotitură, pe cale să adoptăm automatizarea pe scară largă și să schimbăm din temelii structura societății. Domnul Carr prezintă apoi modurile în care dispozitive ca Google Glass extind automatizarea și informatizarea. La finalul capitolului, sunt discutatea efectele unor programe ca Google Maps, precum și faptul că fiecare asemenea program are drept fundament un set de presupuneri care, de regulă, nu e cunoscut de către utilizatori.

Caitolul al nouălea, "Iubirea ce așterne recolta în rânduri", începe cu analiza unui poem de Robert Frost și continuă cu argumentul că tehnologia extinde capacitățile de observație și acțiune ale corpului uman. Din păcate, informatizarea recentă ne împiedică să observăm mediul natural în care trăim și slăbește conexiunea dintre utiliztori și unelte - ceea ce reduce șansele dobândirii de abilități prin practică și responsabilitatea individului. Capitolul se încheie cu un studiu de caz despre un trib de ameri-indieni care se mută periodic pentru a-și reîmprospăta aptitudinile și cu un alt caz, de la o firmă de arhitectură, unde, în mod deliberat, proiectarea asistată de calculator e adusă cu întârziere în fiecare proiect. În cele din urmă, autorul pledează pentru bucuria adusă de contactul omului cu lumea reală, de noi descoperiri și noi experiențe.

Lucrarea se încheie cu un set de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat The Glass Cage pentru prezentare (ediție cartonată, supracopertă color în policromie, hârtie de bună calitate, tehnoredactare elegantă), pentru relevanța subiectului abordat și pentru buna organizare a materialului prezentat - în capitole și secțiuni. Cu siguranță, lucrarea domnului Carr merită păstrată și utilizată ca material de referință, la fel ca și un alt volum al său, The Shallows.

Pe de altă parte, am rămas cu impresia distinctă că The Glass Cage este rezultatul unei minuțioase cercetări în bibliotecă, mai degrabă decât al unor investigații pe teren. Ca urmare, după ce am încheiat lectura acestei cărți, am început să citesc o alta, bazată în mai mare măsură pe observații directe, intitulată: Our Robots, Ourselves.

Însă, despre aceea, am să vă relatez cu alt prilej.

George Zarkadakis, "In Our Own Image" (2015)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

La jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat: In Our Own Image - Will Artificial Intelligence Save or Destroy Us? (colecția Rider, editura Ebury Publishing, grupul editorial Penguin Random House, Londra, 2015). Autorul George Zarkadakis, este doctor în inteligența artificială, inginer specializat în sisteme informaționale și autor de cărți științifice.

Am parcurs această lucrare în prima săptămână din noiembrie 2019. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" relatează cum, în mileniul trecut, autorul, pe atunci copil, a fost entuziasmat de vizionarea peliculei Planeta interzisă și a început să se preocupe de robotică, apoi de sisteme informatice.

Partea întâi, "Visând oi electrice", urmărește dezvoltarea ideii de inteligență artificială. Astfel, primul capitol, "Nașterea minții moderne", prezintă apariția omului și dezvoltarea limbajului articulat, precum și a artei primitive. Capitolul al doilea, în schimb, "Viața în tufișul fantomelor", discută locul cental ocupat de narațiuni în mentalul uman și apariția ideii de făpturi artificiale autonome. În capitolul al treilea, "Turcul mecanic", sunt prezentate automate din Antichitate, apoi teoria dualistă carteziană, iar în cele din urmă înlocuirea metaforelor mai vechi pentru creierul uman (precum țărâna sau mecanismul) cu una mai recentă (calculatorul numeric). Capitolul al patrulea, "Iubind străinul", trece în revistă androizi memorabili din pelicule precum Metropolis, Vânătorul de recompense, Omul bicentenar și I.A., fără a uita mitul Galateei, Poveste de iarnă, Matricea sau Terminator. Capitolul al cincilea, în schimb, "Prometeu dezlănțuit", abordează tema androizilor ca amenințări la adresa omenirii creatoare - începând cu Frankenstein, continuând cu Matricea și încheind cu "valea stranie" în care androizii prea similari cu oamenii stârnesc repulsie mai degrabă decât simpatie. Al șaselea capitol, în schimb, discută "Întoarcerea zeilor" - de la poststructuralismul lui Jean Baudrillard la tema ciborgilor.

Partea a doua tratează pe larg "Problema minții". Astfel, în capitolul "Un plan pentru Univers" ni se prezintă evoluția filosofiei platonice idealiste în istorie. Capitolul al optulea, "Minți fără trupuri", urmărește dezvoltarea filosofică și practică a minții separate de substratul biologic - de la filosofia carteziană și monadologia lui Leibniz la destruparea informației și încărcarea conștiinței în sisteme informaționale. Capitolul al nouălea, "La Résistance", tratează în schimb despre gândirea empirică - de la Aristotel și Berkeley la Fregge, Dennett și Wiener. Capitolul al zecelea, "Examinarea minții", prezintă câteva abordări interesante referitoare la problema conștiinței de sine. Capitolul al unsprezecelea, pe de altă parte, se concentrează asupra "Creierului cibernetic", aducând în discuție conferințele Macy și automatele autoreproducătoare imaginate de von Neumann.

Partea a treia, "Ada în Țara Minunilor", tratează despre dezvoltarea sistemelor informaționale, începând cu articularea logicii formale de către Aristotel, Boole și apoi Fregge (în capitolul "Toți cretanii sunt mincinoși") și continuând cu probleme puse de către Gödel, respectiv de către Turing. Nu putea lipsi un capitol precum "Programul", dedicat mașinilor de calcul proiectate de către Pascal, Leibniz și Babbage și primului program de calculator scris de Ada, contesă Lovelace. Capitolul al paisprezecelea urmărește dezvoltarea tehnicii de calcul "De la parcul Bletchley la campusul Google", fără a-l uita pe bibliotecarul belgian Paul Otlet, care a imaginat hipertextul ce avea să constituie prototipul pentru World Wide Web. Nu lipsesc nici referirile la corpurile masive de date sau la Internetul lucrurilor. "Mașinării care gândesc" tratează despre succesele și eșecurile proiectelor de inteligență artificială - precum și noțiunea singularității tehnologice, propusă de profesorul universitar Vernor Vinge. Paradoxul lui Moravec, în schimb, evidențiază elemente ce țin de inteligența umană, însă se află dincolo de logica formală. Capitolul al șaisprezecelea, "Darwin pe marginea haosului", prezintă cazuri în care principii evoluționiste sunt utilizate pentru dezvoltarea de sisteme inteligente, rețele neuronale artificiale, roiuri de roboți și așa mai departe - iar autorul speculează ce caracteristici ar putea avea sisteme artificiale cu adevărat inteligente.

Epilogul, "Viitorul omenirii", trece în revistă principalele teme ale cărții și avertizează că dezvoltarea inteligenței artificiale va avea asupra clasei de mijloc un efect comparabil cu cel exercitat asupra clasei muncitoare de către dezvoltarea mașinăriilor industriale. Și nu e deloc clar dacă inteligențele artificiale pe care le formăm asemeni nouă nu vor sfârși prin a ne forma să fim asemeni lor...

Volumul se încheie cu "O scurtă istorie a inteligenței artificiale", cu o serie de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am citit cu plăcere și cu interes lucrarea doctorului Zarkadakis. Cu fascinație și cu un dram de invidie profesională, am urmărit cum trecea de la arheologie la mitologie la literatură la filosofie la logică formală la istoria calculatoarelor la neuroștiințe la inteligență artificială cu dezinvoltura cu care domnul Jamie Oliver, spre exemplu, enumeră ingredientele unei rețete de bucătărie. Diversitatea materialului prezentat, abordarea multidisciplinară și claritatea discursului sunt demne de admirație.

Pe de altă parte, îmi este foarte clar că In Our Own Image necesită o a doua lectură - deoarece informațiile, foarte clar prezentate, judicios alese și excelent organizate, sunt totuși atât de numeroase și de diverse încât nu pot fi asimilate integral la o primă lectură. (Și suspectez că, dacă aș citi volumul de la capăt a doua oară, mi-ar face mare plăcere.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră cu multă căldură această lucrare excepțională. Nu vă veți mira, probabil, dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat de parcurs In Our Own Image, am început să citesc o carte pe o temă similară: Rise of the Machines. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie. 

Jason Shawn Alexander, "Empty Zone: Volume One" (2015)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

La finalul primei decade a lunii decembrie 2019, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din primul volum al romanului grafic Empty Zone de Jason Shawn Alexander, intitulat Conversations with the Dead (Editura Image Comics, Berkeley, CA, 2015). L-am parcurs în câteva zile.

Și iată ce am aflat:

Conversations with the Dead este un roman grafic foarte ambițios care combină elemente cyberpunk, noir și horror. Protagonista, Corinne White, este o declasată care fură date confidențiale pentru a le revinde pe piața neagră. După o asemenea operațiune clandestină, Corinne e dusă de complicele ei, Hank, la cabinetul ilegal al fraților Choi în vederea înlocuirii unui braț protetic cu altul ceva mai performant. Protagonista, care e traumatizată, alcoolică și dependentă de droguri, are o idilă cu o chelneriță, însă aceasta din urmă e ucisă de o creatură bionică, iar Corinne pleacă la Pittsburgh pe urmele plutocratului Oni, care trimisese creatura. Finalul volumului dezvăluie sursa trumei protagonistei și sfârșitul violent al acolitului lui Oni, postumanul Massault - dar povestea e departe de a se fi sfârșit.

Conversations with the Dead exploatează cu precizie... chirurgicală nostalgia pentru genul cyberpunk survenită în ultimii câțiva ani. Pe de o parte, personajul principal, cu combinația sa de duritate exterioară și traumă internă nemărturisită, vine pe filiația eroilor lui Hemingway și Fitzgerald, trecând prin detectivii particulari creați de Hammett și Chandler, și reamintește de personaje-narator emblematice ca Automatic Jack din "Burning Chrome". Desigur, în pas cu vremurile, personajul principal este feminin (nu masculin), veteran al operațiunilor secrete din megacorporații (nu al Primului Război Mondial) și înarmat cu nanoboți care îi permit să absoarbă informațiile prin atingere (nu cu o memorie clară și cu o minte ascuțită, ca Philip Marlowe).

Pe de altă parte, galeria multietnică postumană a personajelor secundare i-ar face cinste oricărui roman cyberpunk din deceniile trecute. (Ocazional, graficianul a portretizat în paginile albumului membri ai familiei și prieteni, însă asta e altă poveste.)

Fundalul intrigii este realizat printr-o combinație de tehnici grafice și narațiune cu mare efect. Astfel, elemente vizuale precum stropii fini aplicați cu aerograful se combină cu explicații aruncate în treacăt, între două scene de acțiune, cu privire la furtuni solare, schimbări climatice și poluare urbană.

Apoi intervin efectele psihologice - precum sindromul stresului posttraumatic - și cele de suspans. Căci intriga e condusă cu mână de maestru, iar ancheta dusă de protagonistă pentru a descoperi cine i-a ucis iubita merge în paralel cu ancheta dusă de cititori pentru a afla sursa traumei protagonistei.

Nu în ultimul rând, aș aminti elementele horror, precum halucinațiile protagonistei, personajele secundare atavice, postumanii reînviați și augmentați cu proteze mioelectrice și numeroasele scene de violență fizică viscerală. Toate acestea, combinate cu un stil grafic idiosincratic, comparabil cu cel al lui Bill Sienkiewicz sau cu cel al lui Dave McKean, fac Conversations with the Dead un roman grafic care se citește cu sufletul la gură - și care merită numeroase recitiri.

Probabil nu veți fi surprinși dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat de parcurs primul volum din Empty Zone, am început să îl citesc pe cel de-al doilea, Industrial Smile. Însă despre acela rămâne să vă relatez cu alt prilej.

Sharon Gosling, "The Art and Making of Penny Dreadful" (2015)

Spre finalul lunii martie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la Libris, am achiziționat un exemplar din volumul The Art and Making of Penny Dreadful (Titan Books, Londra, 2015) al autoarei britanice Sharon Gosling. L-am parcurs în aproximativ două săptămâni.

Și iată ce am aflat:

The Art and Making of Penny Dreadful este volumul însoțitor al serialului omonim care a fost difuzat de postul de televiziune Showtime. Materialul este împărțit într-o serie de capitole.

Volumul debutează cu un "Cuvânt înainte" scris de creatorul serialului, John Logan. Apoi, unele capitole tratează despre dezvoltarea unor concepte (demimonde - tărâmul dintre viață și moarte), despre personajele principale (Ethan Chandler, Vanessa Ives, Sir Malcolm Murray), despre creaturile care apar în serial (vampiri, vârcolaci), despre reinventarea unor personaje literare (doctorul Victor Frankenstein și creatura sa, apoi Mina Murray, Dorian Gray), despre personaje secundare (Brona Croft, Ferdinand Lyle, Madame Kali), despre decoruri (vila lui Sir Malcolm, grădina zoologică din Londra, grădina botanică, teatrul Grand Guignol) și despre realizarea unor episoade din prima serie a serialului Penny Dreadful.

Mai întâi, volumul se remarcă prin excepționala calitate tipografică: format mare, copertă color, lăcuită, cartonată, metalizată și embosată, hârtie cretată, conținut integral color, numeroase fotografii și ilustrații în înaltă definție, tehnoredactare elegantă.

Apoi, conținutul volumului se remarcă prin bogata documentare. Autoarea i-a intervievat pe realizatorul serialului, pe regizoarele și regizorii episoadelor, pe realizatorii efectelor speciale, pe creatorii de decoruri, pe actrițele și actorii din rolurile principale, ba chiar și pe creatorii de costume.

De asemenea, doamna Gosling a arătat, în fiecare caz, munca de concepție și procesul de realizare ale diferitelor elemente care apar în serial, de la sursele literare (Dracula, Frankenstein, Portretul lui Dorian Gray) la secvențele TV. Din acest punct de vedere, The Art and Making of Penny Dreadful are valoare educativă, întrucât le arată cititorilor volumul și minuțiozitatea muncii care se află îndărătul unui serial de succes, precum și necesitatea corelării celor mai mici detalii ce le sunt prezentate telespectatorilor.

Ca urmare a celor arătate mai sus, voi așeza această carte la loc de cinste în colecția mea. Desigur, atât serialul propriu-zis, cât și lucrarea The Art and Making of Penny Dreadful m-au încurajat să le acord mai multă atenție unor lucrări clasice din canonul literaturii gotice. Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri. 

Dave Golder, "Movie Posters: Science Fiction" (2015)

În martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un volum de Dave Golder intitulat: The Fantastic Chronicle of Movie Posters: Science Fiction - A History of Imagination & Adventure (Editura Flame Tree Publishing, Londra, 2015). L-am parcurs la finalul lunii iunie 2018.

Și iată ce am aflat:

Movie Posters: Science Fiction este un volum ilustrat pentru pus pe măsuța de cafea. (Încă nu mi-am luat măsuță și încă nu consum cafea, dar albumele de acest fel se cam adună în colecția mea.)

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Derek Austin Johnson și prezintă pe scurt principalele teme ale cărții.

Urmează o secțiune de mare întindere, "Cheia este uimirea", în care autorul trasează istoria afișelor pentru filme S.F. de la artiști francezi art nouveau, de la începutul secolului al douăzecilea, până la afișele cu animație computerizată din ciberspațiul secolului al douăzeci și unulea. Nu lipsesc nici "suspecții de serviciu" precum Robert McCall, Boris Vallejo sau Drew Struzan.

Secțiunea "Epoca de aur: Avem decolare" se concentrează asupra unor afișe din anii 1920, 1930 și mai ales din anii 1950 - o perioadă în care, cu puține excepții, filmele S.F. aveau un buget redus, iar afișele care le promovau erau țipătoare.

Secțiunea "Filme de succes: Fazere reglate să paralizeze" prezintă în schimb afișe din anii 1970 și 1980. În acea perioadă, filme cu valori de producție mai ridicate au mers mână în mână cu afișe mai stilate - unele pictate, altele bazate pe fotomontaj.

Ultima secțiune, "Viitorul este acum: Descoperirea de noi orizonturi", trece în revistă afișe din anii 1990 și de după anul 2000. Printre factorii influenți din această perioadă se numără programele pentru grafică computerizată, pe de o parte, și trecerea receptării de către public înspre platformele mobile de telecomunicații numerice.

Albumul se încheie cu un index alfabetic al filmelor și cu o listă de site-uri web utile - echivalentul contemporan al bibliografiei, dacă doriți.

Am apreciat foarte mult calitatea deosebită a prezentării acestui album - supracopertă color lăcuită, copertă cartonată color lăcuită, hârtie cretată, ilustrații color în policromie pe fiecare pagină. De asemenea, am apreciat concizia, claritatea și relevanța informațiilor prezentate, precum și buna organizare a materialului.

Iar adunarea într-un singur volum a numeroase imagini promoționale pe care le-am admirat de-a lungul deceniilor, în calitate de cinefil și de fan S.F., este neprețuită. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Desigur, în colecția mea se află și alte albume ilustrate de la Flame Tree Publishing. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

Kabir Sehgal, "Coined" (2015)

Pe la mijlocul lunii iulie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat o lucrare de nonficțiune intitulată: Coined - the Rich Life of Money and How Its History Has Shaped Us (Editura Grand Central Publishing, New York, 2015). Autorul, domnul Kabil Sehgal, este vicepreședinte la J. P. Morgan.

Am parcurs volumul pe îndelete, între iulie 2017 și aprilie 2018. Și iată ce am aflat:

Coined este un studiu multidisciplinar dedicat banilor. "Cuvântul înainte" îi aparține domnului Muhammad Yunus, întemeietor al Băncii Grameen și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

"Introducerea" prezintă principalele teme ale cărții.

Partea I, "Mintea", arată rădăcinile ideii de mediu de schimb universal. Capitolul întâi, "E o junglă", prezintă modul în care ecologia globală funcționează pe bază de schimburi și întrajutorare, apoi maniera în care oamenii din paleolitic au creat topoare cioplite din piatră care puteau servi drept simbol al statutului social, drept daruri sau drept unități de schimb.

Capitolul al doilea, "O mostră din gândirea mea", tratează în schimb despre psihologia banilor. Sunt prezentate diverse modele de comportament economic (rațional, emoțional), precum și studii neurologice recente privitoare la anticiparea câștigurilor sau a pierderilor.

Capitolul al treilea, "Atât de îndatorat", studiază antropologia datoriei. O teorie economică alternativă sugerează chiar că circuitele economice s-au bazat de la bun început pe datorie, iar banii au apărut mult mai târziu ca o metodă de achitare a datoriilor.

Partea a II-a, "Trupul", studiază formele materiale ale banilor. Capitolul al patrulea, "Dur și aspru", prezintă o scurtă istorie a banilor din metal prețios - începând cu o vizită la Rezerva Federală, continuând cu exemple din Mesopotamia, din Egiptul antic, din Grecia antică, din Imperiul Roman, apoi din Evul Mediu european.

Capitolul al cincilea, "Unora le place moale", prezintă în schimb o scurtă istorie a banilor de hârtie. Astfel, autorul arată multiplele avantaje ale bancnotelor, după care dă exemple istorice din Imperiul Chinez, din Franța iluministă, din vremea Revoluției Americane, din perioada Războiului Civil American, apoi din Marea Criză Economică, pentru a încheia cu desprinderea valutelor de acoperirea lor în aur în perioada postbelică și cu Marea Recesiune din 2007.

Capitolul al șaselea, "Înapoi în viitor", examinează viitorul banilor. O tendință emergentă este cea a banilor în format numeric, intangibili și invizibili. Autorul prezintă soluții viitoare pentru o economie în scădere - apoi pentru una în creștere. La final, sunt menționate și ipoteze speculative pentru viitorul pe termen lung.

Partea a III-a, "Sufletul", tratează despre bani ca un simbol al valorilor. Capitolul al șaptelea, "Investitori angelici", prezintă relația dintre religie și bani, cu exemple din practica și teoria creștină, din religia mozaică, apoi din Coran, iar în cele din urmă din hinduism.

Capitolul al optulea, în schimb, "Complexul strălucirii", examinează formele de artă asociate cu banii. Sunt discutate chestiuni de arheologie, de numismatică, chiar și de istorie - cu un studiu de caz din imperiul colonial spaniol în care schimbări politice au afectat căi de navigație și circuite economice, totul reflectat în înfățișarea monedelor vremii. Autorul ne arată că banii au ceva de spus - dacă știm cum să ascultăm.

Lucrarea se încheie cu un epilog, cu o secțiune de mulțumiri, cu o listă de ilustrații, cu o bibliografie impresionantă, cu note de final, cu un index și cu o notă biobibliografică.

Am apreciat Coined pentru diversitatea de domenii pe care le abordează - ecologie, istorie, economie, religie, antropologie, relații internaționale, numismatică, psihologie, neurologie. Am apreciat, de asemenea, stilul concis și clar în care e redactată lucrarea, precum și bogatul aparat critic care o însoțește. Totodată, buna organizare și sistematizare a materialului prezentat ușurează lectura și asimilarea informațiilor prezentate.

Am apreciat într-o oarecare măsură și prezentarea lucrării - copertă cartonată, supracopertă color, tehnoredactare aerisită, ilustrații alb-negru. Singurul neajuns a fost hârtia pe care e imprimată Coined - destul de bună, dar nu excelentă.

Pe ansamblu, Coined s-a dovedit a fi o lectură informativă și educativă - rezultatul eforturilor unui om educat de a studia și de a înțelege mediul cu care lucrează. Vă recomand și dumneavoastră acest volum. (Puteți comanda un exemplar aici.)

W.H. Blackman, A. Sanchez & M. Del Mundo, "Elektra - Révérence" (2015)

În ultima decadă a lunii februarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic intitulat: Elektra: Révérence (Marvel Entertainment, New York, 2015). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Révérence este volumul al doilea al unui arc narativ început de scenaristul W. Haden Blackman și de graficianul Michael Del Mundo în volumul Elektra: Bloodlines. De această dată, asasina ninja în costum stacojiu se confruntă cu un grup de personaje negative din universul Marvel, precum Death Adder, Anaconda, Sidewinder și Black Mamba.

Dacă Elektra: Assassin combina artele marțiale cu literatura de spionaj și intriga internațională, Révérence propune o temă mai prietenoasă cu adolescenții - respectiv confruntări între supereroi dotați cu puteri supranaturale și cu costume viu colorate, din material supraelastic.

Scenariul s-a dovedit a fi de nivel mediu. Grafica, în schimb, este inegală. Pe de o parte, asta e din cauză că primele două fascicule din volum au fost schițate de un artist grafic (Alex Sanchez), iar ultimele patru de un altul (Michael Del Mundo). Pe de altă parte, culorile au fost aplicate de trei graficieni (Esther Sanz, Michael Del Mundo, apoi Marco D'Alfonzo). Ca urmare, impresia de ansamblu dată de acest roman grafic e departe de a fi unitară.

Paradoxal, nu am păstrat Elektra: Révérence în colecție, dar aș vrea să citesc și volumul Bloodlines. Până atunci, însă, am parcurs deja un alt roman grafic intitulat: Elektra: Ultimate Collection. Am să vă relatez cât de curând despre el aici, la Țesătorul.